Somnul ,un dar al lui Dumnezeu

>> 28 feb. 2010


"In zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu (...) daca nu v-ar da Domnul somn, iubiti ai Sai." (Psalm 126, 2) Oricat de obosit ar fi omul, oricat de mult ar munci si oricat de tarziu s-ar culca, somnul nu este ceva automat, cu reguli clare, ci un dar al lui Dumnezeu facut omului. De cate ori nu ne-am intins in pat, franti de oboseala, insa fara a putea adormi ?!

"Somn cu pace si fara scarba daruieste-mi." (Rugaciunile de seara) "Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau (...) ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul." (Rugaciunile de seara) "Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului" (Rugaciunile de dimineata)

Somnul este tot viata. Nu doar ziua traieste omul, ci si noaptea. In somn putem rosti rugaciune, in somn putem lupta cu gandurile aduse de diavoli, in somn putem iubi pe Dumnezeu si intreaga lui faptura. Pentru aceasta este nevoie insa de multa rugaciune in timpul zilei, cand noi, cei incepatori, putem lucra mai usor cu vointa noastra.

Un parinte spunea ucenicilor sai: "Cu cat rugaciunea va deveni o constanta a vietii noastre constiente, cu cat mintea si inima noastra se vor odihni tot mai mult in cuvintele Domnului, cu atat se va misca in ele si in somn."

Cand omul dobandeste o oarecare masura duhovniceasca, putandu-si pastra uneori trezvia, atunci pana si in somn el se va putea ruga, va fi constient de miscarile inimii si mintii sale si va putea lupta cu gandurile aruncate de diavol spre a intina.

Asa cum arata intreaga istorie ascetica ortodoxa, cei imbunatatiti duhovniceste, veghetorii, cunoscand capcanele aruncate de diavoli, care ne pot primejdui somnul si visele, le-au restrans pe acestea tot mai mult, incat prin trezvie, ei isi controleaza si conduc desavarsit nu doar viata constienta, ci si starile de somn, atat de putine si de restranse.

Recunoastem semnele nepatimirii, astfel: ziua, dupa ganduri, iar noaptea, dupa vise.

Insomniile si grija zilei de maine

Insomniile sunt din ce in ce mai prezente in viata omului, mai ales in a celui de la oras, aflat tot timpul pe fuga, intr-un program incarcat ce parca nu vrea sa-l slabeasca nicioadata. Omul nu mai are somn bun, nu mai are somn odihnitor, ci neodihnitor, fie el putin sau mult.

Aceasta se intampla pentru ca omul paraseste rugaciunea facuta cu simtire si se arunca in a marea grijilor, cu toate ca nu face decat sa le gandeasca, iar ele sa il macine, iar in nici un caz sa scape de ele ori sa le imputineze.

Noaptea, Dumnezeu asteapta ca omul sa-si aduca aminte de El. Cand nu ii da omului somn, omul se arunca tot in valtoarea grijilor si planurilor, iar nu la picioarele lui Dumnezeu, cerand odihna si pace gandurilor, spre a adormi.

Care sunt roadele omului "intelept" si supus sfaturilor date lumii de cercetatori necredinciosi ?! Aceste roade se vad peste tot: stres, depresie, agitatie, nemultumire, tristete, anxietate, epuizare mentala, etc. Tot acesti "sfatuitori" ai lumii cauta sa arate cauzele: o cina prea consistenta aproape de ora de culcare, efort fizic chiar inainte de somn, consumul alcoolului inainte de culcare, fumatul seara tarziu, cititul si privitul la televizor din pat, a nu fi relaxat inainte de a merge la culcare, luarea unui medicament in timpul zilei sau prea tarziu.

Oare chiar am uitat de faptul ca somnul este un dar al lui Dumnezeu ?!

Nimeni nu spune ca parerile cercetatorilor nu sunt de luat in seama, insa a ramane doar la ele aduce multa mahnire lui Dumnezeu si multa durere omului. Este nevoie de rugaciune, este nevoie de un gand inaltat la Dumnezeu, de multumire sau de slavire pentru ziua ce a trecut, fie el si de cerere, pentru cea care va veni, inainte de a ne pune capul pe perna.

Parintele Nicolae Necula zicea, odata: "Decat sa luam cine stie ce pastile, mai degraba ne zicem un psalm, o rugaciune sau o formula din aceasta bisericeasca, si adormim mai usor." Drept aceea, inainte de culcare, rugaciunea curateste mintea si inima, odihneste grijile zilei si cheama in ocrotire pe sfinti si sfinte.

Sfantul Ioan Scararul vorbeste despre un drac care, "cand ne intindem in pat, venind la noi, ne sageteaza cu amintiri urate si murdare, pentru ca neridicandu-ne la rugaciune, din trandavie, si neinarmandu-ne impotriva lui, sa adormim in ganduri murdare si sa avem visuri murdare".

Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim. Si in vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecand cu inchipuirea noastra si inchipuirea faurita de ei.

Rugandu-ne, vom avea un somn pazit de lucrarea celui rau.

Despre sfintii care s-au rugat sa nu mai doarma !

Se cunosc, in Vietile Sfintilor, cazuri in care mari nevoitori s-au rugat lui Dumnezeu sa li se ia somnul, spre a putea priveghea si a se nevoi toata noaptea, neincetat. Ca raspuns la rugaciunile lor, Domnul le-a zis sa doarma, fie si putin, spre odihna trupului si a neputintelor lor. Deci somnul este un dar al lui Dumnezeu, iar nu o cadere in necunostinta, ori in parasire.

Adesea, somnul este vazut cu o oarecare mahnire, datorita faptului (mentionat mai sus) ca omul nu poate sa isi controleze intotdeauna si foarte usor mintea si inima in timpul lui. Astfel, somnul mult este numit "un sot nedrept", care rapeste jumatate din viata celui lenes, daca nu si mai mult, astfel incat de multe ori, chiar si atunci cand se trezeste, traieste in umbra viselor aruncate de diavoli sau de mintea necuratita a omului. Aceasta se intampla pentru ca omul nu a dobandit trezvia, ca nu a dobandit rugaciunea neincetata, care merge si in somn.

Nevoia de somn difera de la om la om, insa, in medie, un om are nevoie de aproximativ 8 ore pentru un somn sanatos. Se cunosc anumite manastiri (athonite) unde programul zilnic al monahilor cuprinde 8 ore de munca, 8 ore de rugaciune si 8 ore de somn.

Despre Sfantul Siluan Athonitul ni se spune ca dormea doar o ora sau doua pe noapte, insa acesta era un dar al lui Dumnezeu, pe care nu multi il primesc. Nu multi pot dormi atat de putin si inca sa si munceasca o zi intreaga, precum facea sfantul (la moara).

Somnul insuficient pe termen lung genereaza si agraveaza problemele de sanatate, scurtand chiar si viata. Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptata a performantelor intelectuale, a atentiei si a comportamentului. Pentru aceasta, nimeni sa nu se nevoiasca peste puteri sau fara binecuvantarea duhovnicului in astfel de practici. A lupta cu somnul este intotdeauna o mare asceza, iar aceasta necesita smerenie, dragoste fierbinte si ascultare de duhovnic.

Somnul cerut zilnic in rugaciune

Ava Filimon ne da urmatorul sfat, primit de la batranii asceti: "Sa nu te lenevesti si sa nu te faci nepasator, ci inainte de a te culca, fa multe rugaciuni in inima ta si impotriveste-te gandurilor, ca nu cumva sa fii dus de voile diavolului si sa te lepede Dumnezeu. Grijeste cu puterea ca sa adormi dupa psalmi si dupa aceasta meditatie in minte, si sa nu lasi cugetarea ta sa primeasca ganduri straine; ci in gandurile in care ai fost rugandu-te, in acelea sa te culci meditand, ca sa fie cu tine cand adormi si sa-ti graiasca tie cand te scoli."

Rugaciunile de seara, cat si cele de la Pavecernita, cer lui Dumnezeu somn bun, pazit de lucrarea celui rau si luminat de harul Sau. "Si-mi da, Doamne, in aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau nume, in toate zilele vietii mele." (Rugaciunile de seara)

Iar dimineata, omul multumeste lui Dumnezeu pentru ca l-a mai trezit inca o data spre a lucra faptele cele bune si a-L slavi pentru darurile primite. "Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului. (...) Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul." (Rugaciunile de dimineata)

Neincetat, crestinul cere lui Dumnezeu sa nu il paraseasca si nici sa il lasa in "somnul pacatului", precum spunem in rugaciunile de dimineata: "Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor." Tot in aceste rugaciuni, cerem ridicarea din lenea de zi cu zi: "Lmineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale."

Niciodata insa, rugaciunea nu cere alungarea somnul celui bun, al celui primit in dar de la Dumnezeu !

Rugaciune pentru somn

Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Faca­torul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerce­teaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.

Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerce­teaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.

Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune pentru somn, de la Pavecernita

Si ne da noua Stapane, celor ce mergem spre somn, odihna trupului si sufletului; si ne pazeste pe noi de întunecatul somn al pacatului si de toata întunecata si cea de noapte patima a dulcetii. Conteneste întaratarile patimilor, stinge sagetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastra cu viclesug. Zburdarile trupului nostru le potoleste si tot gandul nostru cel pamantesc si trupesc, adoarme-l. Si ne daruieste noua, Dumnezeule, minte desteapta, cuget curat, inima treaza, somn usor si de toata nalucirea satanei nestramutat. Si ne scoala pe noi în vremea rugaciunii, întariti în poruncile Tale, si pomenirea judecatilor Tale în noi nestricata avandu-o. Cuvantare de slava Ta în toata noaptea ne daruieste, ca sa cantam, sa binecuvantam si sa slavim prea cinstitul si prea încuviintatul Tau nume: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin!

Teodor Danalache

Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO

>> 26 feb. 2010



RUGACIUNEA



Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:

1. rugaciunea in ea insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si
2. rezultatul rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.

Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o fapta de milostenie si o fapta de credinta. Domnul Iisus Hristos, El Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora, asupra viilor si asupra mortilor - este o tendinta ce exprima vointa lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului si a Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in noi.
Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influienta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.
Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?
Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi. "Ca nu este drept nici unul", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: "A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: "Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si ne iarta noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si cerem iertarea pacatelor sale.



MIJLOCIREA BISERICII



Daca rugaciunea este expresia vointei, atunci care trebuie sa fie oare puterea rugaciunii intregii Biserici si a tuturor membrilor sai in favoarea unui singur subiect? Noi vedem exemplul eficacitatii rugaciunii in faptele Apostolilor: in urma rugaciunilor Bisericii, un inger l-a scos pe Apostolil Petru, in timpul noptii, din inchisoare, in ajunul condamnarii sale, fara ca nimeni sa fi simtit; fiarele sale au cazut si paznicul ce era langa el nu a vazut nimic si nu a auzit nimic (Fapte 12).
In final, este normal a intrari faptul ca rugaciunea are o influienta benefica asupra sufletelor aflate dincolo de mormant. Intotdeauna Biserica s-a rugat, se roaga si se va ruga pentru morti, pana la A Doua Venire a lui Hristos. La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiesti de pe parcursul zilei, la Utrenie, la Liturghie si la Vecernie, Biserica se roaga deopotriva pentru vii si pentru morti. Scopul Bisericii este de a-l sfinti pe om, de a-l face vrednic sa participe la fericirea vesnica. Ea se ingrijeste de mantuirea tuturor membrilor sai deopotriva, vii sau morti. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca rugaciunile pentru morti sunt un obicei apostolic si o institutie a Sfantului Duh. Ceea ce este iarasi important este ca aceasta dogma (rugaciunea pentru morti) a Bisericii Ortodoxe este strans legata cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Ioan Gura de Aur; in timpul fiecareia dintre ele, Biserica se roaga de trei ori pentru cei raposati. O data se roaga la proscomidie, a doua oara - dupa citirea Evangheliei, anuntand noutatea prea fericita a mantuirii tuturor celor ce cred in Iisus Hristos si iertarea generala a pacatelor prin mijlocirea Mantuitorului. Atunci diaconul sau preotul intoneaza indoita rugaciune cu ecfonis in a doua ectenie in care Biserica se roaga pentru cei raposati in acesti termeni: "Pentru Patriarhii ortodocsi, pentru evlaviosii imparati si evlavioasele imparatese, Domnului sa ne rugam", pentru a marturisi unitatea si comuniunea intregii Biserici. Aceasta ectenie se face in rugaciunea cu ecfonis in timpul Liturghiei, in timp ce la alte servicii divine nu se pomenesc la ectenii decat ctitorii templului pe care Biserica ii numeste cu adevarat fericiti si in adevar demni de o vesnica pomenire, pe toti cei raposati - atat pe cei ingropati in aceste locuri precum si pe toti raposatii ortodocsi in general. Dupa indoita rugaciune cu ecfonis, vine rugaciunea cu ecfonis special pentru raposati. In sfarsit, a treia oara, dupa binecuvantarea Sfintelor Taine, Biserica se roaga inca o data pentru cei raposati. La serviciile de seara si de dimineata (la Vecernie si la Utrenie), Biserica se roaga deopotriva pentru raposati, aceasta rugaciune exprimand unirea, legatura, raportul si comuniunea cu ei.
Rugaciunea comuna se face la biserica, rugaciunea particulara se face la domiciliu; de aceea, rugaciunile pentru morti pot fi rugaciuni comune sau rugaciuni particulare, si trebuie sa ne rugam pentru raposati totdeauna si pretutindenea. Repausatii pacatosi care erau in iad si care, prin rugaciunile Bisericii si ale rudelor care erau in viata, au capatat iertarea pacatelor lor, s-au aratat celor vii pentru a marturisi despre schimbarea starii lor dincolo de mormant si pentru a lua parte la primirea lor in numarul prea fericitilor.
In Biserica crestina, fiecare zi este consacrata memoriei unuia sau mai multor sfinti. In afara de aceasta, fiecare zi a saptamanii este hotarata unei praznuiri speciale, astfel incat sambata este consacrata memoriei tuturor sfintilor si a raposatilor. Rugandu-se in fiecare zi, pentru raposati, la toate serviciile divine, Biserica cere ca membrii sai sa se roage pe cat posibil mai des si cu mai multa putere pentru rudele lor adormite; insa aceste rugaciuni trebuie a fi cu deosebire savarsite sambata, care este o zi speciala, o zi dedicata tuturor sfintilor si raposatilor. Sambata - Sabat - este un cuvant din ebraica, care se talcuieste prin repaus. Biserica Ortodoxa consacra aceasta zi memoriei tuturor celor ce au parasit acest pamant pentru lumea de dincolo de mormant, memoriei raposatilor perfecti (sfinti) si raposatilor imperfecti, a caror soarta nu este desavarsit hotarata. Biserica cere pentru ei repausul vesnic, dupa aceasta viata de suferinta pe pamant.
In aceste zile toata Biserica, adica toti credinciosii, au un interes cu totul special asupra sortii raposatilor.
Aceste zile se numesc sambetele parintilor si se impart in:

1. sambetele ecumenice generale;
2. zile de pomenire particulare sau locale.

Sunt cinci sambete ecumenice:

1. sambata inaintea Sexagesimei;
2. sambata Sfintei Treimi;
3. cele trei sambete din a doua, a treia si a patra saptamana Postului Mare, ce sunt instituite de Apostoli.

Slujba divina particulara este aceea ce se indeplineste de catre o singura persoana sau de catre o adunare la domiciliul sau, sau la biserica. Acest serviciu privat cuprinde rugaciunile diminetii si cele de seara, care contin rugaciuni pentru morti, rugaciunile inainte si dupa pranz, rugaciunea cu care incepe si se termina orice fapta buna. Rugaciunile particulare, savarsite cu ajutorul preotului, sunt: slujba mortilor (panachida), rugaciunile de multumire (Te Deum) si sfintirea apei (agheasma).


MILOSTENIA


Dupa rugaciune, al doilea mijloc de a interveni pentru raposati este milostenia pe care noi o facem in amintirea si in numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pamantesti pe cei ce au nevoie de ele, pe saraci, adica pe fratii nostri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna raposatilor pacatosi. Tot ajutorul dat saracilor Iisus Hristos il ia asupra Lui: "Pentru Mine ati facut", zicea El; prin urmare, El nu va vrea sa ramana dator catre aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apa rece, cei doi bani ai vaduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile facute de cei vii in amintirea raposatilor au aceiasi semnificatie ca si cand aceste fapte ar fi fost facute de raposatii insisi.
Invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur arata toata importanta milosteniei: "Nimic nu e mai puternic pentru a sterge pacatele decat milostenia; castitatea si postul nu fac bine decat celui ce le practica si aceste doua virtuti nu ajuta decat la propria sa mantuire. In timp ce milostenia se raspandeste asupra tuturor si imbratiseaza pe toti membrii trupului lui Hristos.". Astfel, in explicatia sa la Evanghelia Sfantului Toma, Ioan Gura de Aur zicea: "Voiesti sa cinstesti pe raposatul tau? Cinsteste-l prin milostenie si prin fapte de milostenie, caci numai milostenia scapa sufletele din chinurile vesnice.". Vorbind de plansul nestapanit si de inmormantarile pompoase ca de lucruri total nefolositoare raposatilor (ca si viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, facuta in numele raposatului, este un mare ajutor pentru mantuirea sa. Ingropaciunile bogate arata nu iubirea pentru cel mort, ci vanitatea. De voiesti sa-l plangem cu adevarat pe raposat, iti voi arata un alt fel de soi de inmormantare si te voi invata sa-l imbraci cu haine ce se vor scula impreuna cu el in ziua Judecatii si-l vor slavi; aceste haine sunt milosteniile ce vor invia odata cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit si cu care va face sa straluceasca hainele sale, cand va auzi cuvintele: "Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc.". Acestea sunt lucrurile care il vor face slavit, care il vor face luminos, care indeparteaza primejdia. Sa ingropam mortii intr-un chip folositor lor si noua, intru slava lui Dumnezeu; sa facem milostenie intru numele lor; sa le dam bune merinde pentru drum.".
Numarul mantuitilor si al osanditilor este format din bogati si saraci, invatati si nestiutori de carte, domni si slujitori. Credinta mantuieste si necredinta pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obtine iertarea pacatelor sale pe pamant si dincolo de mormant prin mijlocirea Bisericii si a rudelor; celui ce nu crede nu i se va ierta, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, nici in lumea aceasta si nici in cealalta. Noi trebuie sa intelegem prin aceasta nu credinta pe care o au chiar chiar si demonii, ci credinta care se manifesta prin faptele de indurare catre Dumnezeu si catre oameni.
Astfel, cuvintele: "Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele sale.", "Ceea ce omul va fi semanat, va secera.", si alte cuvinte de acest fel, se refera la A Doua Venire a lui Hristos, cand va veni sa judece viii si mortii, caci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil si nici o rugaciune nu va mai fi primita, Cand grozava zi a Judecatii cea de pe urma va sosi, timpul ce era dat omului pentru a lucra la mantuirea sa si la cea a aproapelui va fi consumat. Sfantul Ioan Damaschinul, legand expresiile de acest fel cu sfarsitul lumii, zice ca: "Aceste cuvinte se vor indeplini in adevar pentru sufletele nepasatoare de mantuirea lor. Unde se vor gasi atunci saracii? Unde se va cauta un preot? Nu mai e loc nici pentru rugaciune, nici pentru milostivire. Asadar, pana cand va sosi acea ora, sa ne ajutam unii pe altii si sa aducem jertfa de milostenie Domnului Celui indurat si milostiv.".

Sursa:Vamile Vazduhului (Pr.Mitrofan)



Read more...

A TREIA ZI SI VAMILE SEMNIFICATIA ZILELOR A NOUA SI A PATRUZECEA

>> 25 feb. 2010



Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.
Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vamaa cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.
Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.
Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai
Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale.
Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.
Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.

Sursa: Vamile Vazduhului (Pr. Mitrofan)


Read more...

CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE

>> 23 feb. 2010



TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI
SI MOARTEA PACATOSULUI

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:

  1. Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
  2. daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
  3. cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
  4. cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

Sursa:VAMILE VAZDUHULUI -Pr.Mitrofan



Read more...

CHESTIONAR DE SPOVEDANIE




- pentru adulţi -

Motto:

Cel care-şi ascunde păcatele nu propăşeşte, iar cele ce le mărturiseşte, şi se lasă de ele, va fi miluit.

Pilde 28, 13

Cele zece porunci (Ieşirea 20, 2-17)

Porunca 1

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine

M-am îndoit de existenţa şi ajutorul lui Dumnezeu?

L-am lăsat pe Dumnezeu pe ultimul plan al preocupărilor

mele zilnice?

Cât din timpul zilei îmi rezerv pentru rugăciune, meditaţie,

lecturi spirituale? Acord un spaţiu bine definit preocupărilor

1 Acest chestionar de spovedanie este orientativ, fără pretenţii de exhaustivitate sau de normativitate. Nu se vrea decât un auxiliar, un simplu instrument pentru cercetarea cugetului, adesea îngreunată fie de lipsa unor repere orientative, fie din cauza unei sumedenii de îndrumare,

spirituale în timpul zilei sau le fac pe apucate, când şi dacă

îmi "vine"?

Mă rog doar dimineaţa şi seara sau îmi amintesc şi-n timpul

zilei de Dumnezeu; "uit" sau "nu(-mi fac) am timp" să mă

rog!? Încerc să conştientizez cât mai frecvent prezenţa şi

ajutorul lui Dumnezeu (să "descifrez semnele" Sale sau,

invers, greşesc încredinţându-mă acestora fără discernământ)

în situaţiile concrete de viaţă?

Mă rog cu plăcere sau rugăciunea e o povară pentru mine?

De ce mă rog (doar ca să obţin ceva)?

Sunt atent la înţelesul rugăciunii sau mă grăbesc s-o termin?

Mă las copleşit de alte gânduri şi frământări, în loc să mă

încredinţez cu totul lui Dumnezeu în aceste momente?

Am încredere în împlinirea rugăciunilor mele sau mă rog cu

îndoială?

Mă rog doar la necaz? Uit să mulţumesc lui Dumnezeu pentru

binefacerile primite?

Mă las cuprins de deznădejde sau am încredere prea mare în

ajutorul lui Dumnezeu? Ispitesc pe Dumnezeu, lăsând totul

pe seama Lui, fără să fac nici un efort personal?

Sunt preocupat de îmbunătăţirea vieţii mele spirituale (prin

Sf. Euharistie, spovedanie, rugăciune, meditaţie, lecturi

duhovniceşti, caritate etc.) sau n-am nici un fel de preocupare

religioasă ori vreun ţel duhovnicesc?

în general monastice, prea scrupulos întocmite sau în bună parte anacronice. Cercetarea cugetului poate fi făcută şi după alte criterii (modele, repere), de pildă: 1. păcate faţă de Dumnezeu, 2. faţă de aproapele: 3. faţă de sine sau 1. păcate cu cuvântul: 2. cu fapta; 3. cu gândul sau după cele 9 fericiri, după cele 7 păcate capitale ori după alte criterii. Noi am încercat aici trei modele de chestionar (pentru adulţi, adolescenţi şi copii) după Decalog, incluzând toate celelalte criterii şi categorii de păcate.

Mi-e frică de Dumnezeu sau Îl iubesc? Mă împărtăşesc frecvent2, pentru a fi într-o cât mai strânsă şi continuă (progresivă) comuniune cu Hristos sau practic o viaţă spirituală în "sincope" (salturi), "din Paşti în Crăciun"? După ce m-am împărtăşit caut să prelungesc trăirea spirituală, bucuria Liturghiei, printr-o reflecţie mai stăruitoare asupra prezenţei lui Hristos în corpul şi sufletul meu sau de îndată mă las (cu)prins de problemele "din afară" şi de tensiunile zilei? M-am lăsat copleşit îndată de vechile păcate şi compromisuri?

Mi-e ruşine să mă recunosc a fi credincios şi să-mi mărturisesc credinţa, să abordez subiecte religioase în discuţiile cu

2 La noi ortodocşii s-a încetăţenit obiceiul de a ne împărtăşi rar (uneori "din Paşti în Crăciun", ba chiar mai rar sau deloc!), din motive de "pietate" (ne/vrednicie) şi, chipurile, pentru a nu "bagateliza" actul împărtăşirii, printr-o practică frecventă. Ba mai mult, unii duhovnici, mai ales de prin mănăstiri, încurajează refuzul Sf. împărtăşanii pe motiv de nevrednicie a "penitentului". Experienţa pastorală ne învaţă că această practică interdictivă (care s-ar vrea penitenţială!) este complet ineficientă, ba chiar descurajantă creşterii şi maturizării spirituale, când credinciosul e nevoit să aştepte cu anii până să se împărtăşească, uneori chiar pentru nişte păcate minore. Cel puţin dacă în acel răstimp i s-ar acorda asistenţă spirituală, sfat duhovnicesc continuu, susţinere morală, de către respectivul "duhovnic de ocazie", dar credinciosul de regulă se spovedeşte o dată la câţiva ani sau poate pentru prima dată în viaţă, apoi rămâne "pedepsit" şi abandonat până la împlinirea anilor de interdicţie canonică. Prin această observaţie nu am dori să excludem posibilitatea amânării împărtăşaniei în cazuri excepţionale, dar nu asta să devină regula, de parcă l-am "pândi"pe enoriaş, cu o plăcere sadică, pentru a-1 "interzice". Noi am propune un ritm constant al Spovedaniei şi împărtăşaniei, pentru o creştere firească a omului, pe măsura parcurgerii itinerarului său spiritual, sub "ascultarea" (asistenţa) duhovnicului.

ceilalţi? Sunt cu adevărat un credincios practicant sau doar un "ritualist de duminica"?

• Am săvârşit vreun sacrilegiu sau profanare a celor sfinte?

• Mi-e ruşine să-mi fac cruce când trec prin faţa bisericii?

Porunca 2

Să nu-ţi faci chip cioplit; să nu te închini lor, nici să le

slujeşti

• Mi-am lipit inima de avuţii sau de alte pasiuni deşarte mai
tare decât de Dumnezeu?

• M-am lăsat pradă idolilor carierismului sau orgoliului per­
sonal.

• Port diverse obiecte (amulete) ca să-mi aducă "noroc" (chiar
şi crucea purtată în acest scop) şi să mă protejeze de "energii
negative"?

• îmi place să mă îmbrac extravagant sau să mă înzorzonez cu
tot felul de podoabe, pentru a "crea impresie"?

• Am dăruit bisericii diverse obiecte şi podoabe ce-mi prisoseau
şi mă stinghereau în casă, nu ca o Jertfă curată, sinceră 3 ?

• Am fost la "vrăjitori(are)", ghicitori(are), descântători(are),
la şedinţe oculte?

3 încă pe îa începutul secolului, în Psihologia poporului român, G. Drăghicescu sesiza că la noi sunt destui care nu s-ar sinchisi să aducă jertfă la biserică lucru de furat. Jertfa autentică înseamnă a sacrifica pentru Dumnezeu ceea ce ai mai bun (cum în vechime se aducea animalul fără meteahnă; Dumnezeu îşi aduce Jertfa Propriul Fiu pentru noi!?), nu ceea ce ai de prisos sau de aruncat. Să ne amintim pasajul cu "banul văduvei" (Marcu 12, 41—44), unde toţi aruncau în cutia darurilor de la templu cu zgârcenie sau din "prisosul" lor. Nu de puţine ori Biserica devine un fel de "container" unde se depun obiecte inutile şi kitsch-uri de tot soiul ori ca o "pălărie de milog" în care se aruncă în treacăt mărunţişul de prin buzunare.

Cred în vise4, zodiace, "viziuni", "apariţii"5, premoniţii etc. mai mult decât în cele sfinte?

Cred în vrăji, farmece, superstiţii, în puterea magiei? Ai frecventat (sau ai îndemnat şi pe alţii s-o facă) chiar şi "preoţi" ce trec drept "dezlegători", "taumaturgi" (vindecători) etc.?6 Am cochetat cu diverse credinţe şi practici ezoterice sau

4 Sf. Ioan Scărarul spune că: "cel ce crede în vise este asemenea celui
ce aleargă după umbra sa şi încearcă să o prindă" (Scara, III, 38). Cu
mult înaintea psihanalizei, cartea Eccleziastului (5, 2, 6) afirma că "din
mulţimea grijilor se nasc visele". După o viaţă de experienţe diverse
(atât pozitive, cât şi negative), unii se miră de ce au insomnii şi coşmaniri.
Ncavând nici cea mai elementară informaţie pe această temă, mulţi
credincioşi (şi chiar preoţi) caută tot felul de explicaţii "misterioase"
(hazardate) sau semnificaţii premoniţiale viselor. Există cărţi de
specialitate (nu "interpretări o(in)culte de tarabă"!), după un secol de
cercetări ştiinţifice şi experienţe clinice, aşa încât c posibilă cel puţin
demitizarea unei viziuni (mentalităţi) arhaice, puternic încărcată
emoţional.

5 Graniţa între viziune şi halucinaţie (ex. delir mistic) este relativă,
foarte subtilă. De multe ori cele două sunt uşor de confundat. Doar
persoane experimentate duhovniceşte, cu un puternic simţ al
discernământului, pot face această distincţie. De aceea, pentru omul de
rând e de preferat să refuze orice imagine, voce, revelaţie etc. şi să se
consulte cu duhovnicul. Acesta, la rându-i, dacă va constata că c vorba
de o problemă de natură psihică, nu e cazul să-i întreţină delirul, ci
să-1 îndrume, cu tact (prudenţă), pentru tratament.

6 Asistăm astăzi la o creştere a numărului de "vraci" (fie chiar şi în
"interiorul" Bisericii, cu practicarea la scară industrială, fără
discernământ, a Molitfelor Sf. Vasile cel Mare sau a altor forme de
"exorcizări" şi "dezlegări Ia minut"!), care promovează şi întreţin o
atmosferă de magie, superstiţie, ocultism şi obscurantism religios.
Profitând de naivitatea oamenilor, de anxietăţile, incertitudinile şi
sentimentele de insecuritate ce bântuie o societate bulversată, în căutarea
unei identităţi şi stabilităţi au împânzit sursele mas-media cu tot felul

eretice? Sub influenţa altor credinţe arn primit un al doilea

botez?

Sub influenţa prozelitismului neoprotestant, mă îndoiesc de

puterea Sf. Cruci?

Porunca 3 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert

Am înjurat (de cele sfinte: grijania = Sf. împărtăşanie,

Pastele, Biserica etc.)?

Am blestemat?

Am jurat strâmb sau fără trebuinţă?

Am fost sperjur la vreun proces?

Am încălcat vreun jurământ sau făgăduinţă făcute lui

Dumnezeu?

Am vorbit vulgar; am blasfemiat (hulit); am spus glume/

bancuri pe seama celor sfinte?

Mi-am irosit timpul în discuţii sterile, inutile, flecăreală,

bârfe? Sunt cicâlitor(oare)7, pisălog(oagă), provocator(oare)

de certuri, scandaluri?

Am bârfit/judecat pe cineva?

L-am acuzat pe Dumnezeu pentru necazurile şi neîmplinirile

mele?

Utilizez în mod inutil "ticuri verbale", de genul: "ce

Dumnezeu!", "pentru numele lui Dumnezeu", "mai ştie

Dumnezeu..." etc.

de "soluţii existenţiale fast-food", aşa cum unii preoţi şi-au transformat epitrahilul şi demnitatea sacerdotală într-o simplă sursă mercantilă, de prost gust. Nu de puţine ori, unele firi anxioase şi-au transformat viaţa într-un adevărat infern, printr-un sistem de autoterorizare psihică, găsindu-şi tot felul de surse care să le întreţină temerile de "farmece", "făcături" şi alte jocuri ale imaginaţiei lor, adeseori morbide. 7 A se citi Iacov cap. 3.

8

Porunca 4 Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti

Obişnuiesc să merg duminica şi în sărbători la Sf. Liturghie? De ce (nu) merg (din obişnuinţă, de frică, din comoditate; alte motive)?

Nu cumva mi-am neglijat munca, îndatoririle familiale sau alte responsabilităţi, sub pretextul "programului" spiritual (public sau individual)?

Biserica, rugăciunea, practicile ascetice sunt pentru mine mijloace autentice de sporire spirituală sau modalităţi subtile de refulare şi escamotare a unor deficienţe psihologice nesoluţionate ori o modalitate de a mă eschiva din faţa unor responsabilităţi familiale (ori un comportament compensatoriu faţă de propriile neîmpliniri)? Nu cumva le provoc sau întreţin sub masca unei religiozităţi (scrupulozităţi) obsesive şi a unei false pietăţi?8 Luând parte la sfintele slujbe, am vorbit, am râs, am aruncat ocheade sau m-am uitat în jur criticând pe alţii mei pentru ţinuta vestimentară sau i-am tulburat prin observaţiile mele, în loc să-mi văd atent de rugăciune şi de liniştea personală? îmi petrec week-end-ul ca un adevărat creştin, oriunde aş fi? Nu-mi chivernisesc bine timpul, lăsând treburile casei (sau alte munci) pentru zile de duminică sau sărbători? Cunosc valoarea odihnei pentru regenerarea şi fortificarea organismului şi a minţii?

11 Biserica, rugăciunea, viaţa spirituală nu sunt refugii sau, cu atât mai puţin, modalităţi de compensare a unor deficienţe sau frustrări (refulări) de un gen sau altul. Viaţa religioasă înseamnă împlinire, vigoare, sănătate, în cel mai rău caz însănătoşire morală, nicidecum o clinică psihologică sau psihiatrică. Pentru astfel de probleme există instituţiile abilitate, cu care Biserica poate conlucra în sprijinirea persoanei aflate în suferinţă.

Fac afaceri, merg la piaţă ("bişniţă") sau fac alte munci (spălat,

călcat, gătit, muncile câmpului etc.) în zile de duminică şi

sărbători?

îmi irosesc timpul în faţa televizorului cu tot felul de

telenovele sau alte programe, văitându-mă apoi că nu-mi

ajunge timpul pentru biserică şi rugăciune?

Ziua de odihnă este pentru mine o simplă zi de trăndăvie sau

de relaxare şi de reîmprospătare spirituală?

Sâmbăta seara mă las prins de programul de televizor {până

noaptea târziu, îmbâcsindu-mi mintea cu tot soiul de filme,

ba chiar şi cu secvenţe obscene), merg la chefuri sau,

dimpotrivă, încerc să mă pregătesc trup şi suflet pentru

întâlnirea cu Hristos în Sf. Liturghie (fie chiar şi numai pentru

o duminică tihnită, binecuvântată, curată, luminoasă)?

Am tragere de mimă pentru a participa la Sf. Liturghie sau

de-abia mă mobilizez, trag de timp, întârzii adesea?

Desconsider, ironizez, pe toţi slujitorii Bisericii, fără

discernământ?

Porunca 5

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ

• Mă cert cu părinţii? Nu-i respect?

• M-am ruşinat de părinţii mei; i-am vorbit de rău; i-am
batjocorit; i-am lovit; i-am umilit (dispreţuit); i-am înjurat;
i-am neglijat (mai ales la boală şi bătrâneţe); i-am mâniat; i-am
dezamăgit (mâhnit)?

• M-am rugat pentru ei?

• îmi tratez socrii şi naşii ca pe proprii mei părinţi?

10

Ca părinte, îmi respect copii; le respect autonomia, personalitatea, talantul personal, opţiunile sau caut să-mi impun voia mea cu tot dinadinsul? 9 Mă rog pentru ei? Mi-am educat creştineşte copii?

Ca naş mi-am făcut datoria spirituală faţă de fmii mei? Păstrez o relaţie duhovnicească cu naşii mei sau e pur formală? Dau un exemplu de viaţă şi moralitate creştină copiilor mei sau le sunt sminteală? Mă aud înjurând, făcând scandal; dau pildă de atitudine şi comportament negativ, imoral? Nu cumva am creat inegalităţi, animozităţi între copii părtinindu-1 pe vreunul din ei şi respingând pe celălalt(ţi)? Intervin frecvent (şi insistent) în familia copiilor mei cu "poveţe", sugestii, sfaturi, ajutor sau îi las să se descurce singuri? îmi tratez ginerele sau nora ca pe propriul meu copil sau ca pe un străin şi intrus în familie? Am un părinte duhovnic cu care mă consult în problemele existenţiale şi spirituale? II ascult cu adevărat? Dar el mă "ascultă" (înţelege şi sprijină) fără să mă "judece" şi să mă '"dăscălească"? l0

15 De multe ori părinţilor le convine doar porunca a cincea, ignorând sau nccunoscand şi perspectiva inversă propusă de Sf. Apostol Pavel: "Copii, ascultaţi pe părinţii voştri... Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta... Şi voi,părinţilor, mi întărâtaţi la mânie pe copiii voştri..." (Efeseni 6, 1-4)

1:1 Există persoane indecise, uneori cu un psihic labil, cu o personalitate imatură, care confundă ascultarea duhovnicească cu un conformism căldicel şi securizant, care să le absolve de responsabilităţile şi opţiunile personale. Ba încă şi destui "duhovnici" promovează o atitudine autoritaristă, pretinzând o ascultare "necondiţionată" şi perpetuă, ceea ce împiedică maturizarea şi autonomizarea persoanei. Ca orice formă de dependenţă psihologică, această "ascultare oarbă" riscă să dezvolte o "personalitate de tip marsupian" (un ins "depersonalizat"), cu un comportament şi o atitudine de obedienţă, servilism şi docilitate.

11

Schimb duhovnicul după bunul meu plac sau după slăbiciunile

mele?

Cinstesc memoria eroilor şi a martirilor neamului/credinţei

sau jertfa lor îmi este indiferentă?

Mă rog, frecventez, sunt atent cu binefăcătorii, povăţuitorii,

dascălii mei sau îi dau complet uitării?

Porunca 6 Să nu ucizi

Am săvârşit avort (chiar şi din neglijenţă); mi-am dat consimţământul sau am îndemnat pe cineva la comiterea unui avort?

Am abandonat sau neglijat cumva propriul copil? L-am ucis (sufocat) din neglijenţă? Am dorit moartea cuiva?

Pierzându-mi speranţa (încrederea) în Dumnezeu, viaţă, în mine însumi, am avut gânduri, tentative suicidare? Nu m-am eliberat încă de obsesia sinuciderii? " Mi-am distrus propria sănătate printr-o viaţă dezordonată: băutură, fumat, droguri, chefuri, nopţi nedormite, necumpătare în toate?

Sunt în duşmănie (ranchiună, pică, resentimente!) cu cineva şi vreau să mă răzbun?

Am rănit, ucis pe cineva cu voie sau fără voie (ex. în acci­dent, într-o încăierare)? Am dus pe cineva la deznădejde?

11 Adesea unii slujitori ai Bisericii manifestă o atitudine inflexibilă, extremistă, faţă de "sinucigaşi". în loc de a-i judeca, acuza şi respinge cu vehemenţă, mai bine s-ar documenta asupra problemei depresiei ("duhul întristării", în teologia evagriană sau casiană) şi ar căuta să le stea aproape în momentele de declin sufletesc ori s-ar angaja în acţiuni de consiliere şi prevenţie suicidară.

12

M-am bătut, certat, mâniat, cu cineva? Sunt irascibil, agresiv? Am bătut sau ucis animale?

Porunca 7 Să nu fii desfrânat n

Trăiesc necununat (în concubinaj)? Am/sunt divorţat/

recăsătorit/bigam?

Am săvârşit adulter? Am stricat familia (sau afectat relaţia

conjugală a) cuiva?

Mă aflu şi în prezent în vreo relaţie adulterină?

Mi-am silit partenerul conjugal la practici erotice (perverse)

ce violentează limita acceptabilului pentru el?

Există în familie anumite disfuncţionalităţi, incompatibilităţi,

impasuri, tensiuni conjugale nerezolvate?l3 Acestea nu devin

pentru mine sau pentru celălalt pretextul unor practici ascetice

exacerbate sau ale unei false pietăţi?

12 Din păcate, sub justificarea unei pioase pudicitâţi, Biserica noastră e foarte discretă pe astfel de teme, ca şi când omul ar fi o fiinţă asexuată. Lipsa unor ghiduri sau repere educative creştine "oficiale" (în afara celor interdictive) face foarte dificilă abordarea, din punct de vedere duhovnicesc, a unor asemenea chestiuni. Oricum preotul duhovnic trebuie să trateze cu toată seriozitatea, priceperea, atenţia şi înţelegerea aceste chestiuni care fac parte inerentă din viaţa noastră. 11 In loc de a căuta tot felul de explicaţii ''magice", ar fi de dorit ca astfel de cupluri să se adreseze specialistului pentru o terapie familială. La noi, din ignoranţă, ruşine şi orgoliu (poate uneori şi datorită costurilor), există reţineri în a se adresa psihologului, psihoterapcutului sau psihiatrului (chipurile de a nu fi luat drept "nebun"!). Preotul duhovnic nu se va substitui terapeutului, dar trebuie să aibă cunoştinţe în domeniu, cel puţin pentru a trata cu toată seriozitatea asemenea cazuri problematice (nu numai după canoanele unui moralism intolerant) şi a le îndruma către clinicile de specialitate.

13

Nu cumva mă folosesc de strategia unei pseudoasceze (de

pildă un comportament sexual evitant, sub pretextul unor zile

de post autoimpuse şi al unor norme interdictive inversate),

lăsându-mi partenerul(a) pradă autoerotismului sau unor

frustrări insuportabile?

Utilizăm practici contraceptive (auto)distructive, moralmente

inacceptabile sau chiar abortive în secret?

Mi-am satisfăcut singur plăcerile? 14

Sunt lacom la băutură şi mâncare, stârnindu-mi astfel apetitul

sexual?

Frecventez medii imorale, case de toleranţă? Am practicat

prostituţia sau am îndemnat pe cineva la păcat?

Am înclinaţii către persoane de acelaşi sex?

Am stricat fecioria cuiva sau am corupt (pervertit) vreun copil,

adolescent?

Ca părinţi, obişnuim să ne culcăm copiii cu noi în pat, chiar

până la vârste destul de avansate?

Simt că am unele porniri sexuale perverse sau patologice (ex.

zoofilie, incest, porniri spre viol etc.)?

Am privit filme, reviste, scene erotice, pornografice, pe

14 Ne-am oprit asupra acestei chestiuni pentru că e cea mai frecventă (îndeosebi la tineri sau la persoane singure, chiar până la vârste foarte înaintate) în scaunul spovedaniei. Chiar dacă moralmente nu ar fi cea mai gravă, devine totuşi cea mai problematică, acută şi bulvcrsantă pentru multe persoane, care o percep drept o chestiune ruşinoasă, degradantă, umilitoare sau cauzatoare de boli psihice. In literatura de specialitate mai nouă se pare că lucrurile stau tocmai invers: autoerotismulpoate fi simptom al anumitor tulburări. Duhovnicul trebuie să fie la curent cu cercetările din câmpul psihologiei, pedagogiei, psihoterapiei, psihiatriei şi ale altor discipline umaniste, pentru a avea o înţelegere mai nuanţată asupra unor asemenea probleme, care constituie obstacole serioase în dezvoltarea psihologică şi moral-spirituală a persoanei.

14

Internet; am vreun poster indecent pe pereţi, în maşină

ş.a.m.d.; m-am desfătat cu lecturi (sau telefoane) erotice; mă

uit după alte persoane pe stradă?

Mă las pradă imaginarului(ţiei) sau caut să-mi pun pază minţii,

focalizându-mi atenţia spre alt gen de preocupări, lecturi etc?

Obsedat de propriile frustrări şi eşecuri, nu cumva, sub masca

unei false pietăţi, caut să proiectez asupra celorlalţi şi să induc

o atitudine negativă faţă de viaţa conjugală, ca fiind păcat,

ruşine, impediment faţă de progresul spiritual?

Practic vreun fel de pază a simţurilor sau mă las purtat de

tentaţiile lumii?

M-am îmbrăcat indecent pentru a atrage privirile din jur?

M-am lăsat antrenat sau am provocat discuţii obscene?

Porunca 8 Să nu furi

Am furat ceva? Din ce motiv? Am restituit bunul furat sau

găsit, cu atât mai mult când cunoşteam proprietarul?

Sunt arghirofil, deşi ştiu că "iubirea de arginţi e rădăcina

tuturor relelor" (I Timotei 6, 10)?

Socotesc că mă pot bucura din câştigul necinstit?

Din dorinţa de câştig rapid şi uşor, m-am ocupat de bişniţă,

trafic de valută, droguri, trafic de carne sau de influenţă etc?

Am înşelat pe cineva?

Am primit sau dat mită?

Am luat camătă?

Am fost risipitor sau zgârcit?

Sunt lacom să adun avuţii, refuzând ajutorul celui în trebuinţă?

Am ajutat sau am îndemnat pe alţii la furt?

Am jefuit, profanat morminte?

15

Am furat din magazine în timp de calamităţi?

N-am restituit banii, cărţile, alte bunuri împrumutate?

Am oprit plata lucrătorilor? I-am nedreptăţit la plată?

Sunt leneş şi-mi place câştigul rapid şi uşor?

Am practicat jocuri de noroc? îmi pierd timpul şi-mi distrug

sănătatea cu jocuri pe calculator (simulator)?

Caut să înşel în diverse situaţii (ex. călătorii fără bilet,

speculă, furt la cântar, falsificarea produselor, eschivare

de la plata unor dări, nerestituirea unor sume necuvenite

etc.)?

Am adus ca jertfă la biserică din bunuri furate?

Am făcut diverse acţiuni caritative, filantropice, din orgoliu

personal sau pentru a fi apreciat de semenii mei?

Am cumpărat, la preţuri scăzute, şi am utilizat bunuri de furat?

Ai cerşit sau te-ai umilit pentru a obţine favoruri sau bunuri

inutile?

Porunca 9 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău

Am minţit? Am vorbit cu două înţelesuri, provocând o reacţie

agresivă din partea celuilalt?

Am fost fals, linguşitor, servil, pentru a-mi atinge vreun scop?

Am dorit/doresc răul cuiva? Sunt în duşmănie cu cineva?

Am fost martor mincinos la vreun proces? Am corupt pe

cineva să dea declaraţii false împotriva cuiva?

în calitate de judecător, am fost drept sau am fost părtinitor

cu cineva primind mită sau judecând după afinităţi şi interese

personale?

în loc să caut o soluţie justă sau creştinească am dat pe cmeva

în judecată?

îmi manifest în mod agresiv (fie şi mocnit) sentimentul de

16

inferioritate15 faţă de altcineva? Mă simt complexat şi atunci reacţionez prin persiflarea, deprecierea, devalorizarea celuilalt?

Am contribuit cumva, direct sau indirect, la condamnarea sau umilirea vreunui semen al meu? Am desconsiderat şi devalorizat pe cel mai mic sau mai slab decât mine, pe subalternii (angajaţii) mei? M-am mândrit? Am profitat de slăbiciunea sau ignoranţa vreunui semei de­al meu?

Am calomniat, ocărât, pe cineva? Am lezat (jignit) pe cineva? Am pârât, judecat, vorbit de rău, bârfit, batjocorit, dispreţuit pe cineva?

Porunca 10 Să nu doreşti nimic din ce este al aproapelui tău

Am dorit soţia cuiva? Am stricat familia cuiva? Am provocat

gelozie în familia cuiva?

Am invidiat pe cineva pentru avere, capacitate, inteligenţă,

cultură, poziţie socială, farmec personal, succes profesional,

reuşită familială etc?

Sunt în proces cu cineva pentru averi, proprietăţi, pământuri

etc?

Sunt hrăpăreţ, având pretenţii asupra unor moşteniri

necuvenite; am mutat hotarul vreunei moşii; m-am făcut

proprietar în mod samavolnic?

Sunt lacom, pofticios, posesiv, necumpătat? Nu (pot să) ţin

post?

n O temă de mare interes ştiinţific (psihologic) o constituie: stima de sine. Demnitatea persoanei, din punct de vedere teologic, se fundamentează pe faptul de a fi purtătorul chipului lui Dumnezeu. O imagine pozitivă de sine n-ar trebui lipsită de dimensiunea religioasă a interiorităţii noastre.

17

Din zgârcenie, am mâncat hrană alterată? Am mâncat pe ascuns, ca să nu fiu văzut de alţii sau să nu împart cu ei?

I

N.B.:

• Simt că am făcut vreun progres de la spovedania
precedentă sau în general; stagnez sau am scăzut mai
mult?

• Ce mi se pare mai relevant din examenul de conştiinţă
şi din spovedania recentă?

• Ce decizie aş lua? Realist vorbind, mă simt în stare s-o
duc la capăt?

• Cum văd posibile schimbarea, îndreptarea, progresul
personal, moral-spiritual? Prin ce mijloace?

J

Dileme, probleme

a) în raport cu Dumnezeu

în ce "raport", "relaţie", mă aflu actualmente cu Dumnezeu? Ce reprezintă pentru mine? Mă îndoiesc de existenţa Sa?

Dumnezeu este viu, pentru mine, sau o simplă abstracţiune metafizică, doar un subiect cultural interesant?

îl acuz pe Dumnezeu pentru neîmplinirile mele? Mă atrage (preocupă) viaţa spirituală sau nu mă interesează acest "subiect"?

Comunic cu Dumnezeu în rugăciune (mă "consult" cu El în problemele mele fundamentale de viaţă) sau pre­fer să fac orice altceva decât să mă rog? îi chem în ajutor; îi cer să-mi arate şi să-mi deschidă Calea; îi mulţumesc, îl preamăresc pentru darurile prim­ite sau nu?

Ce cred eu că ar vrea Dumnezeu de la mine? Dar eu de le El?

b) în raport cu semenii

Părinţii:

• Există comunicare, respect - reciproc - în relaţia cu
părinţii? Sunt prea autoritari, hiperprotectivi, posesivi
sau dimpotrivă sunt prea permisivi, indiferenţi, absenţi
faţă de mine?

• Dacă sunt decedaţi, mă rog pentru ei?

19

• Dacă m-au abandonat ori s-au comportant dur cu mine,
sunt în stare să-i iert, fără să-i judec?

• Ce aş (fi) aştepta(t) de la ei?

• Ce cred că ar aştepta copiii mei de la mine? Oare nu
repet istoria părinţilor mei? Nu sunt cumva, în loc să le
fiu model, le sunt sminteală?

• Nu cumva sunt prea dur, posesiv, hiperprotectiv
(anulându-le personalitatea, voinţa, sentimentele,
opţiunile, vocaţia) sau prea permisiv (din dragoste le
permit orice, nu-i controlez deloc, le fac toate voile)?

Propria familie:

• Există încredere, comunicare, sinceritate, dialog în relaţia
cu soţul/ia, cu copiii?

• Ce responsabilităţi în general şi spirituale în special aş
avea faţă de celălalt, faţă de copii?

• Contribui la crearea unei atmosfere de familie creştine
sau dimpotrivă provoc scandaluri, tulburare, agitaţie,
neîncredere, discordie, tensiuni (fie şi numai mocnite)?

• Dacă există anumite impasuri conjugale
(incompatibilităţi sau dificultăţi), ne-am adresat
specialistului pentru o terapie familială sau
duhovnicului? De ce nu ne adresăm specialistului: de
ruşine, din orgoliu, din neîncredere în competenţa lui
sau în faptul de a ne înţelege? Ce facem în acest sens
pentru remedierea situaţiei?

• Fac eforturi pentru autonomizarea propriei noastre
familii, pentru realizarea unei identităţi familiale, a un
stil familial propriu sau caut să transfer în casa mea
modelul familiei părinteşti, fiind mereu împărţit între
familia mea şi familia (mentalitatea) părinţilor mei?

• în caz de ceartă îl şantajez "instinctiv" pe celălalt cu
divorţul sau, dimpotrivă, caut să sporesc tot mai mult

unitatea şi soliditatea relaţiei noastre creştine printr-o soluţionare justă a disputei şi printr-o împăcare grabnică, fără reproşuri? Ţin(em) mânie sau caut(ăm) să detensionăm atmosfera potrivit principiului paulin: "să nu apună soarele peste mânia voastră!" ge.menii mei:

• Sunt corect faţă de cei din preajma mea (superiori, egali,
subalterni) sau am o atitudine ambiguă, ostilă, versatilă?
Cum mă comport cu prietenul(a) meu(a)?

• Mă orientez după Regula de aur a creştinismului: Toate
câte voiţi să vă facă oamenii, faceţi voi mai întâii (Matei
7, 12) sau caut să profit de tot ce pot după celălalt?

• Ajut pe cel care-mi solicită sprijinul sau acest fapt mă
lasă indiferent, îl amân, îl refuz, îl port cu vorba?

• Sunt în duşmănie cu cineva? Fac ceva pentru împăcare?

Natura:

Am murdărit (poluat) natura, mediul ambiant, în excursii, aruncând hârtii etc. pe stradă? Chiar dacă "nu mă vede nimeni" (în afară de Cel de sus) e corect (creştinesc) un astfel de comportament?



c) în raport cu mine însumi

Nu mă îngrijesc de sănătatea (igiena) fizică, psihică,

mentală, spirituală? Din ce motiv (delăsare, comoditate,

depresie, abulie)?

Fumez, beau (sunt alcoolic?), mănânc neglijent (sunt

bulimic?), mă droghez, sunt sedentar (leneş sau apatic,

depresiv, nemotivat?), sau dimpotrivă, agitat, stresat; duc

o viaţă dezordonată, dezmăţată?

Am un comportament autist, prea închis în mine însumi;

trăiesc izolat, în mod exagerat în plan imaginar, şi îmi satisfac singur plăcerile erotice? Nu mi-am găsit încă un sens (rost) în viaţă? Sunt fals, ambiguu sau nu mi-am găsit un "loc" al meu pe lume? Sunt egoist, egocentric, autosuficient, plin de sine, îngâmfat?

Ascund un păcat ruşinos (ex. viol, incest, abuz) din copilărie, adolescenţă, altcândva, neavând încredere să-1 mărturisesc cuiva (preot, psiholog, psihoterapeut, psihiatru, părinţi, prieteni), ca să mă eliberez de povara lui, de teama de a nu fi greşit înţeles(asă), judecat(ă), mustrat(ă) ş.a.m.d.?

I

La cele 9 porunci bisericeşti

1. Să ascultăm cu evlavie Sf. Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare

Una e să asculţi, alta e să.participi, cu totul altceva este

să te împărtăşeşti la Sf. Liturghie, să te uneşti pe viu cu

Hristos.

Se impune dezvoltarea conştiinţei noastre liturgice şi

euharistice (a prezenţei lui Hristos în fiinţa noastră).

2. Să ţinem posturile de peste an

în principal e vorba de cele 4 posturi mari: al Paştilor, al Sân 'Petrului (al Sf. Apostoli Petra şi Pavel), a\ Sfintei Marii şi al Crăciunului; apoi celelalte zile de post rânduite de biserică (cf. calendarului). Deşi seamănă foarte bine, trebuie să facem distincţia între post şi simpl&dietă alimentară: postul are o semnificaţie şi finalitate spirituală (se adresează conştiinţei, sănătăţii spiritului), dieta se adresează în principal vindecării corpului. Pe de altă parte doar abstinenţa alimentară, fără o schimbare interioară, rămâne un simplu exerciţiu gas­tronomic.

într-o societate consumistă şi secularizată e foarte dificil să te îndeletniceşti cu postul, rugăciunea, meditaţia, lectura duhovnicească (pari cel puţin anacronic!), dar dacă o simplă dietă naturistă e posibilă, cu atât mai necesară devine recuperarea postului, ca exerciţiu spiri­tual de purificare ("dexintoxicare" psihofizică) şi fortificare a voinţei şi trezviei.

■vx

3. Să cinstim feţele bisericeşti

• Problema e reciprocă: respectă-te, să fii ivspectatl şi
complexă: dacă, pe de o parte, educaţia atee a dezvoltat
o atitudine de dispreţ faţă de slujitorii Bisericii, tratându-i
ca pe un fel "paria", de "paraziţi ai societăţii" (şi, de ce
n-am recunoaşte, în destule cazuri calitatea intelectuală,
moral-spirituală şi selecţia vocaţională lasă de dorit!),
pe de altă parte, ca orice tip de grup minoritar (chiar
dacă Biserica deţine locul prim în sondajele de
popularitate), mulţi slujitori ai Bisericii arborează o
atitudine de aroganţă, superioritate şi autosuficienţă
(uneori chiar seniorism) faţă de credincioşi. Soluţia
ambelor tabere rămâne sfânta smerenie şi luciditate a
Crucii.

• Oricum ascultarea de duhovnic (nu atât "iscusit", cât
autentic) are toate şansele de a te duce la o descoperire
reală de sine şi a lui Dumnezeu prin şi în Biserică.

4. Să ne spovedim şi să ne cuminecăm

în fiecare din cele patru posturi mari de peste an,

ori, dacă în fiecare post nu putem, cel puţin o dată

pe an, în Postul Paştilor.

• Această poruncă bisericească nu exclude împărtăşania
deasă, dimpotrivă, încurajează împărtăşania cel puţin în
cele patru mari posturi de peste an, întrucât întâlnim încă
şi astăzi destui credincioşi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi
de ani de zile sau chiar niciodată în viaţă.

• Oricum, spovedania şi împărtăşania frecventă devin
mijloacele cele mai eficiente de creştere şi maturizare

spirituală, exerciţii de conştientizare a prezenţei lui Hristos în viaţa noastră, de participare benevolă la durerea Crucii, dar şi la bucuria învierii, de asumare a unei noi atitudini de viaţă, de înnoire permanentă, de cufundare tot mai adâncă în misterul de iubire a Tatălui prin Fiul jertfit în Duhul Sfânt ce ne-adună într-Acelaşi Corp euharistie, dătător de sens şi plenitudine existenţei noastre.

5. Să ne rugăm pentru cei ce stau în fruntea ţării

► Deşi pare o "sechelă" posteomunistă, această poruncă cere o responsabilizare reciprocă: pe de o parte, a celor de jos pentru întărirea sau chiar deşteptarea credinţei (dacă e cazul), prin rugăciunea noastră, în sufletul celor aleşi; pe de altă parte, trezirea şi dezvoltarea conştiinţei că piramida "puterii" creştine se află cu capul în jos, avându-şi baza în cer - "care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru" (Matei 20, 26). Aleşii poporului (de orice coloratură politică) nu sunt "proprietarii", ci fraţii noştri întru Hristos!

6. Să ţinem posturile orânduite de autoritatea bisericească în caz de calamităţi

• Porunca e clară; sperăm să nu fie cazul. Dar cel mai important lucru e să nu uităm atât de repede că în Decembrie 1989 au murit peste o mie de oameni (şi cine mai ştie câte mii sau zeci de mii în închisori şi deportări) pentru adevăr, demnitate şi credinţă, nu pentru consumism, speculă şi indolenţă!

7. Să nu citim cărţi eretice sau ale sectarilor

Porunca pare a fi validă mai ales pentru conştiinţele crude şi labile, care uşor pot fi deturnate de la dreapta credinţă, dar la fel de important ar fi să nu ne irosim timpul cu lecturi de proastă calitate, articole de presă care nu caută decât senzaţionalul şi emisiuni TV fără noimă. Se impune o selectare calitativă a lecturilor, emisiunilor, modurilor de relaxare şi o cât mai judicioasă valorificare a timpului personal.

8. Să nu înstrăinăm, nici să folosim,

spre scopuri străine, lucrurile bisericeşti

sau averea Bisericii

Dacă odinioară fiecare piatră pusă la construcţia unei biserici era binecuvântată (şi ar fi de ajuns să citim despre zidirea şi sfinţirea Templului din Ierusalim: III Regi 6-8 şi rezidirea şi sfinţirea lui, I Ezdra 5-6), azi se pare că bisericile au devenit pentru mulţi adevărate "surse de venit", "oi grase cu mulţi miei" (şi constructorul şi instalatorul şi homarul şi tâmplarul etc, ca să nu mai vorbim de "cei ai casei"!), pierzându-se conştiinţa sacramentală de Casă a Domnului, nu "peşteră de tâlhari" (oricum, pare-se că istoria se repetă!). Asistăm din nou la o răsturnare de optică, obtuzitate şi cecitate morală, o optică deformată de lăcomie şi indolenţă: pentru Domnul (biserică) sacrifici ce ai mai bun, nu-ţi sufleci mânecile până la fundul sacului!

9. Să nu facem nunţi şi petreceri în timpul posturilor

• Rând pe rând se impune recuperarea unei tradiţii (concepţii de viaţă) creştine sănătoase, în care exista(ă) o anumită decenţă şi sens în toate. Societatea contemporană a pierdut, în afara sacrului, chiar şi candoarea şi farmecul sărbătorescului, substituit, în mod vulgar, cu festivismul şi carnavalescul neopâgân. Nu e cazul să descriem scenariile discotecii, chefurilor sau emisiunilor de vinerea după miezul nopţii... E suficient să ne reamintim că în Vinerea Mare Domnul a fost pus pe cruce. Pentru ce/cine?

în Tradiţia morală a Bisericii

Cele 8 "gânduri ale răutăţii" (după Sf. Ioan Casian şi Evagrie Ponticul) l6

• Lăcomia pântecelui (gastrimargia)

• Demonul desfrânării (porneia)

• Iubirea de argint (philarghyria)

• Mânia (orgi)

• Duhul întristării (lypi, depresia)

• Duhul trândăviei (acedia, non-sensul
existenţial, vidul spiritual)

• Slava deşartă (kenodoxia)

• Mândria (hyperfania)

Păcatele de căpetenie 7 j

• Mândria

• Iubirea de argint

• Desfrânarea

• Lăcomia

• Invidia

16 Se impune o precizare: toate "patimile" sunt ambivalenţe (patimă şi
boală deopotrivă). Un duhovnic cu experienţă trebuie să fie atent la
distincţia între starea sufletească de fond, problemele reale ate
"penitentului'" şi păcatul propriu-zis, pentru că una este păcatul, cu
totul altceva este simptomul unei boli. De pildă "lăcomia pântecelui"
poate fi şi semnul patimii, al lipsei de control, dar şi simptomul unei
boli (ex. sub îorm&bulimiei, xndepresia nevrotică saupsihotică), seinnul
unei decompensări afective.

17 în morala tradiţională, cele 7/8 gânduri ale răutăţii ele mai apar şi
sub denumirea de păcate de căpetenie.

28

• Mânia

• Lenea

Păcatele împotriva Duhului Sfânt

• Necredinţa, ateismul

1 Ura împotriva lui Dumnezeu

' Deznădejdea în milostivirea lui Dumnezeu

1 Ispitirea lui Dumnezeu prin prea marea încredere în

atotmilostivirea lui Dumnezeu, fără îndreptarea

noastră

Păcatele strigătoare la cer

• Uciderea

• Sodomia 1S

• Oprirea plăţii lucrătorilor

• Asuprirea văduvelor şi orfanilor

• Batjocorirea şi asuprirea părinţilor

Faptele milei trupeşti

1 A sătura pe cel flămând

1 A da de băut celui însetat

1 A îmbrăca pe cel gol

1 A primi pe cel străin

1 A cerceta pe cel bolnav

> A cerceta pe cel din temniţă

1 A îngropa pe cel mort

18 Homosexualitatea (de la cetăţile Sodomei şi Gomorei, distruse pentru acest păcat - Facerea, cap. 10).

29

Faptele milei sufleteşti

A îndrepta pe cel ce greşeşte

A învăţa pe cel neştiutor

A da sfat bun celui ce stă la îndoială

A ne ruga pentru aproapele

A mângâia pe cei întristaţi

A suferi cu răbdare asuprirea şi a

întări şi pe alţii la răbdare când sunt

asupriţi

A ierta pe cei ce ne-au greşit

30

EXAMINAREA CONŞTIINŢEI ÎNAINTE DE SPOVEDANIE

- pentru adolescenţi -

Porunca 1

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai aJţi dumnezei afară de Mine

• Te rogi dimineaţa şi seara? Dar în timpul zilei, îţi aminteşti
de Dumnezeu? Stai de "vorbă" cu El?

• Eşti atent când te rogi sau rosteşti mecanic şi pe fugă unele
rugăciuni?

• îţi faci cruce când treci prin dreptul bisericii sau ţi-e ruşine
să nu râdă colegii sau trecătorii?

• Te îndoieşti şi conteşti existenţa şi necesitatea ajutorului lui
Dumnezeu?

Porunca 2

Să nu-ţi faci chip cioplit; să nu te închini lor, nici să Ie slujeşti

• Crezi în stafii, strigoi, vrăjitoare, puteri magice?

• Porţi unele obiecte care să-ţi aducă "noroc"?

• îţi place să te înzorzonezi cu tot felul de cercei şi alte podoabe,
în căutare de senzaţional?

• Frecventezi unele cercuri satanice?

Porunca 3 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert

• înjuri? Te laşi uşor influenţat(ă) de colegii care folosesc

31

expresii triviale?

Ai spus bancuri şi glume pe seama celor sfinte?

Ai vorbit urât, în zeflemea, cu părinţii, profesorii, colegii,

fraţii/surorile tale?

Porunca 4 Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti

Mergi duminica la biserică? Te împărtăşeşti?

Mergi de bună voie la biserică sau trebuie să "tragă" părinţii

de tine? întârzii adesea?

îţi place la biserică sau te plictiseşti repede?

îţi faci lecţiile duminica sau ţi le pregăteşti deja de vineri,

sâmbătă, ca duminica să fii liber?

Vrei să înveţi mai multe despre cele sfinte sau n-ai nici un

interes pentru viaţa religioasă?

Porunca 5

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ

Asculţi de părinţii sau le replici (îi repezi) într-una? I-ai

supărat cumva? V-aţi împăcat? Există încredere, comunicare,

între tine şi părinţi?

îi ajuţi când îţi solicită ajutorul sau ai alte lucruri mai

"importante" de făcut?

Te rogi pentru părinţii tăi, pentru fraţii/surorile tale, pentru

familia ta?

în ce raport te afli cu părinţii, învăţătorii, profesorii, preotul?

Simţi uneori că nonconformismul, teribilismul vârstei, ating

limite insuportabile pentru cei din jur sau chiar pentru tine?

32

Porunca 6 Să nu ucizi

Te-ai bătut sau certat cu cineva?

Urăşti pe cineva?

Ai chinuit sau ucis animale?

Porunca 7 Să nu fii desfrânat

Te-ai uitat la filme, imagini (poze) sau reviste sexy, porno?

Mergi la chefuri, la discotecă? Te laşi prins(ă) de euforia

momentului: băutură, fumat, droguri, sex?

Ţi-ai satisfăcut singur(ă) plăcerile?

Ai început relaţiile intime (posibile consecinţe: sarcină, avort,

boli venerice, infidelitate etc..)?

Porunca 8 Să nu furi

Ai furat ceva? Ai dat înapoi?

Ai luat bani din portofelul părinţilor fără să le ceri

permisiunea?

Ai înşelat pe cineva, cumva (ex. ai călătorit fără bilet)?

Ai găsit ceva ce nu-ţi aparţine şi n-ai dat înapoi?

Ai fost leneş(ă)?

Pierzi vremea cu jocuri pe calculator etc?

Ai copiat la lucrările scrise?

33

Porunca 9 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău

• Ai minţit? Dacă ai făcut o boacănă, ţi-a fost frică să
mărturiseşti adevărul?

• Ai bârfit (vorbit de rău), batjocorit pe vreun coleg?

• Ai râs de infirmităţile, slăbiciunile, vreunui coleg?

• Ai provocat pe cineva la ceartă?

• Ai pârât pe cineva?

• Te-ai răzbunat pe cineva care ţi-a făcut ceva rău?

• Porţi pică cuiva?

• Te-ai dat "mare" faţă de cineva? Ai fost mândru?

• Ai refuzat să ajuţi pe cineva care ţi-a solicitat sprijinul?

Porunca 10 Să nu doreşti nimic din ce este al aproapelui tău

• Invidiezi pe vreun coleg (ex. pentru o notă mai bună. pentru
că arată mai bine, pentru că e admirat de ceilalţi sau apreciat
de profesori) sau pe altcineva?

• Ai fost egoist, nevoind să împărţi nimic cu altcineva sau ai
făcut-o cu inima "strânsă"?

• Ai încercat să ţii post, măcar vinerea să nu mănânci carne?
Chiar dacă abstinenţa (în general) e problematică, faci vreun
efort în acest sens?

N.B.

• Ai făcut vreun progres de la spovedania precedentă?

• Ce nu-ţi place la tine?
Ce ai vrea sa schimbi?

34

EXAMINAREA CONŞTIINŢEI ÎNAINTE DE SPOVEDANIE

- pentru copii -

Porunca 1

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine

• Te rogi dimineaţa şi seara?

• Ce rugăciuni ştii? Eşti atent când le rosteşti sau le spui
mecanic, pe fugă?

• îţi faci cruce când treci prin dreptul bisericii?

Porunca 2

Să nu-ţi faci chip cioplit; să nu te închini lor, nici să le

slujeşti

• Ţi-e frică de stafii, strigoi, vrăjitoare, puteri magice?

• Porţi unele obiecte care să-ţi aducă "noroc"?

Porunca 3 Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert

• Ai înjurat? Te-ai luat după colegii care vorbesc prostii? Ai
vorbit lucruri necuviincioase?

• Ai spus bancuri şi glume despre cele lucruri sfinte?

• Ai vorbit urât cu părinţii, profesorii, colegii, fraţii/surorile
tale?

35

Porunca 4 Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti

Mergi duminica la biserică? Te împărtăşeşti des?

Mergi de bună voie la biserică sau trebuie să "tragă" părinţii

de tine? întârzii adesea?

îţi place la biserică sau te plictiseşti repede?

îţi faci lecţiile duminica sau ţi le pregăteşti deja de vineri,

sâmbătă, ca duminica să fii liber?

Mergi la ora de religie şi la cateheză? îţi place?

Porunca 5

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ

Asculţi de părinţii sau le întorci vorba, te cerţi cu ei? I-ai

supărat cumva? V-aţi împăcat?

îi ajuţi când îţi solicită ajutorul sau le faci în ciudă?

Te rogi pentru părinţii tăi, pentru fraţii/surorile tale, pentru

familia ta?

Asculţi de învăţători, de profesori, de preot?

Porunca 6 Să nu ucizi

Te-ai bătut sau certat cu cineva?

Urăşti pe cineva?

Ai chinuit sau ucis animale?

36

Porunca 7 Să nu fii desfrânat

• Te-ai uitat la filme, imagini (poze) sau reviste necuviincioase?

• Te-ai uitat pe ascuns, cu curiozitate, să vezi pe cineva
dezbrăcat?

Porunca 8 Să nu furi

• Ai furat ceva? Ai dat înapoi?

• Ai luat bani din portofelul părinţilor fără să le ceri voie?

• Ai înşelat pe cineva, cumva (ex. ai călătorit fără bilet)?

• Ai găsit ceva ce nu-ţi aparţine şi n-ai dat înapoi?

• Ai fost leneş(ă)?

• Pierzi vremea cu jocuri pe calculator etc?

• Ai copiat la lucrările scrise?

Porunca 9 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău

Ai minţit? Dacă ai făcut o boacănă, ţi-a fost frică să

mărturiseşti adevărul?

Ţi-ai bătut joc de vreun coleg infirm sau mai neajutorat decât

tine?

Ai provocat pe fraţii tăi mai mici la ceartă?

Ai pârât pe cineva? L-ai vorbit de rău?

Ai iertat pe cineva care te-a supărat?

Ai vrut să te răzbuni pe cineva care ţi-a făcut ceva rău?

Ai refuzat să ajuţi pe cineva care ţi-a solicitat sprijinul?

Te-ai dat "mare" faţă de cineva? Ai fost mândru?

37

Porunca 10 Să nu doreşti nimic din ce este al aproapelui tău

» Ai invidiat pe vreun coleg (ex. pentru o notă mai bună) sau

pe altcineva? » îşi pare rău dacă un coleg are ceva mai frumos decât tine (ex.

o jucărie, o haină, o carte)? » Ai putea să renunţi la un lucru ce-ţi place, să-1 faci cadou

cuiva drag? » Ai fost egoist, nevoind să împărţi nimic cu fraţii sau surorile

tale? • Ai încercat să ţii post, măcar vinerea să nu mănânci carne

Sursa:Chestionar de Spovedanie Pr. dr. Eugen Jurca(Editura Marineasa Timişoara, 2002
)

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP