Despre liniste si rugaciune

>> 21 oct. 2010


. Legile firii sunt imbinarile felurite ale madularelor lucratoare, pe care cuvantul le-a numit si deosebiri, ca tot atatea parti in care se arata insusirile trupului. Sau iarasi, legea fireasca este lucrarea fiecarei forme si a fiecarui madular in baza puterii sale. Precum Dumnezeu tine in lucrare si misca toata zidirea, asa sufletul tine in lucrare si in miscare madularele trupului si il misca pe fiecare spre lucrarea sa. Dar e de cercetat pentru care pricina barbatii purtatori de Dumnezeu spun uneori ca iutimea si pofta sunt puteri ale trupului, iar alteori ca sunt ale sufletului ? Raspundem, ca nu este nici o nepotrivire intre cuvintele sfintilor, pentru cei ce le cunosc cu de-amanuntul, ci amandoua sustinerile sunt adevarate si ele pot fi schimbate intre ele in chip intelept, din pricina, crearii sufletului si a trupului pentru un mod de convietuire negraita. Caci imbinarea lor este de asa fel, ca sufletul poate sa fie desavarsit de aici, iar trupul e nedesavar-sit din pricina cresterii prin hrana. Astfel sufletul are in sine si puterea poftei doritoare si puterea iutimii spre vigoarea dragostei, dar de la plasmuirea lui e zidit rational si mintal. Caci nu i s-a dat o iutime fara ratiune si o pofta fara minte. Precum nici trupul nu le avea pe acestea astfel, mai inainte. Ci fiind zidit nestricacios, era fara mus-time, din care a urmat pofta si mania furioasa. Caci dupa neascultare, cazand in stricaciune si in grosimea dobitoacelor, a rasarit ca urmare neaparata si iutimea si pofta in el. De aceea trupul se si impotriveste vointei sufletului, prin iutime si pofta, cand domina el. Iar cand se supune muritorul celui rational, urmeaza sufletului spre savarsirea celor bune.
Inceputul si pricina virtutilor este buna intentie, apoi dorinta binelui. Precum Dumnezeu este pricina si izvorul a tot binele, asa inceputul binelui in noi este credinta, mai bine zis Hristos, piatra credintei, pe Care-L avem ca incepatura si temelie a tuturor virtutilor. Caci pe El am asezat si pe El cladim tot binele. El este piatra cea din capul unghiului, care ne leaga pe noi cu Sine [Este o aplicare la credinciosul individual a expresiilor : Hristos, piatra cea din capul unghiului, Hristos, piatra credintei, Hristos, incepatura vietii noastre. El este in fiecare din noi izvorul binelui, al efortului spre dobandirea virtutilor, pe El cladim trupul virtutilor.-Parintele Dumitru Staniloae] si margaritarul de mare pret, pe care cautandu-l monahul, care patrunde in adancul linistii, vinde toate voile sale prin ascultarea poruncilor [O interpretare tot asa de interesunta a parabolei biblice despre omul care vinde toate averile sale, pentru a cumpara tarina sau ascultarea care cuprinde pe Hristos, comoara de mare pret. Averile sunt aci voile omuloii. Omul care vrea sa se mantuie renunta la voile sale, care nu-l pot mantui, pentru a-si insusi prin ascultare voia lui Hristos, pentru a face voia sau poruncile Lui, caci prin aceasta dobar.deste viata vesnica. Cel ce iubeste renunta la voile sale pentru cel iubit si pentru iubirea aceluia. Caci in El are viata, cum nu o are prin implinirea voilor sale.-Parintele Dumitru Staniloae.
Virtutile, desi se nasc unele din altele, isi au obarsia in cele trei puteri ale sufletului, afara de cele dumnezeiesti. Caci pricina si incepatura celor patru virtuti cuprinzatoare in cei firesti si ale virtutilor dumnezeiesti, din care si prin care fiinteaza celelalte, a chibzuintei, a barbatiei, a neprihanirii si a dreptatii, este intelepciunea dumnezeiasca a cunoscatorilor de Dumnezeu, cea miscata de Duhul. Aceasta miscandu-se in minte in chip impatrit, le lucreaza pe toate, nu deodata, ci pe fiecare deosebit la vremea ei, dupa cum voieste. Pe una ca lumina, pe alta ca putere agera si ca insuflare pururea in miscare, pe a treia ca putere sfintitoare si curatitoare, iar pe a patra ca roua a curatiei, care inveseleste si curateste de arsurile patimilor. Precum s-a spus mai inainte fiecaruia dintre cei desavarsiti ii da fiecare lucrare desavarsita dupa felul lui.
Precum exista o istorie externa a Revelatiei, ca apropiere treptata a lui Dumnezeu de oameni, asa exista si o istorie a apropierii Lui de insul personal. Sufletul primeste cuvantul de invatatura de la altul prin care afla despre Hristos oa Cel ce va veni la el, apoi cuvantul care il hraneste si-l creste prin proprie citire, pe urma cuvantul stadiului de lucrare a virtutilor. Caci faptele sunt si ele cuvinte prin care invata si e invatat. Acesta il conduce inauntru la Mirele Hristos si e dulce si pentru el si pentru cei asupra carora faptele sale se rasfrang cu bunatatea lor. In sfarsit e Hristos insusi trait in unirea cu El ca fiind Cuvantul personal si ca izvorul cuvintelor si ca Mire, sau ca partenerul deplinei iubiri. Caci sufletul e in greceste de genul feminin. -Parintele Dumitru Staniloae] Caci daca tot cuvantul iese din gura lui Dumnezeu (Matei IV, 4), inseamna ca cuvintele care ies din Duh prin gura sfintilor sunt cuvinte care ies din gura lui Dumnezeu, sau din suflarea prea-dulce a Duhului pentru lucrare. [Noi vorbim pentru ca a vorbit si continua sa vorbeasca Dumnezeu. Dar in mod deosebit de intim vorbeste Dumnezeu prin sfinti, care s-au unit cu Dumnezeu in Duh.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceea nu se bucura de ele toti, ci numai cei vrednici. Cei ce se veselesc, prin urmare, aici cu Duhul sunt foarte putini. Iar cei ce se desfata cu Cuvantul sunt cu adevarat cuvantatori.[ Toti oamenii sunt cuvantatori, pentru ca sunt dupa chipul lui Dumnezeu-Cuvantul. Dar cuvantatori in sensul plin al cuvantului sunt cei ce simt cu toata intensitatea Cuvantul lui Dumnezeu adresandu-li-se si vorbind prin ei, insusindu-si Cuvantul lui Dumnezeu, care se face cuvantul lor.-Parintele Dumitru Staniloae] Cei multi cunosc si se impartasesc numai de chipurile cuvintelor duhovnicesti prin amintire, neimpartasindu-se inca prin simtire de painea cea adevarata a viitorului, sau de Cuvantul lui Dumnezeu. [Numai cei ce se desfata ca o mireasa cu Mirele, prin unirea cu Cuvantul dumnezeiesc cel personal, ca izvor al cuvintelor, sunt si ei cu adevarat cuvantatori, sau cuvinte personale cuvantatoare. Numai cuvintele lor sunt cuvinte cu adevarat mangaietoare, intaritoare si luminatoare, precum sunt si ei insisi asa, ca persoane. Numai ei au adica cuvintele Duhului lui Hristos, pentru ca au pe Hristos Cuvantul intrupat in ei. Iar la aceasta stare ajung putini in viata de aici.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci numai Acesta se daruieste acolo celor vrednici spre desavarsita indulcire, fara sa se manance, fara sa se sfarseasca si fara sa se jertfeasca vreodata.
Sfantul Grigorie Sinaitul vede si in rugaciunea mintii trei stadii: inceputul e sfanta slujba adusa lui Dumnezeu, ca lucrare curatitoare; in ea nu e nici o despartire intre efortul omului si puterea curatitoare a Duhului. Stadiul al doilea consta din luminarea mintii; iar al treilea, din extazul sau iesirea mintii din ea spre Dumnezeu. Se aplica aici la rugaciunea mintii in inima cele trei trepte ale urcusului areopagitic, dar treapta desavarsirii e identificata aci cu rapirea, sau cu extazul, care nu e decat unirea deplina a mintii cu Dumnezeu. Acest al treilea stadiu e ca un fel de moment al jertfei de sine si de inaltare la Dumnezeu, cum se intampla cu Hristos in Liturghie, dar si cu noi impreuna cu Bl. Astfel urcusul duhovnicesc al sufletului cu cele trei stadii ale lui: purificarea de grijile lumii, iluminarea si unirea cu Dumnezeu, corespunde cu cele trei faze identice ale Liturghiei: despartirea de grija cea lumeasca prin intrarea in biserica, luminarea prin citirile biblice si extazul prin jertfirea noastra impreuna cu Hristos.-Parintele Dumitru Staniloae
Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Sfanta Cuvioasa Parascheva

>> 14 oct. 2010


Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granite

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva sunt intr-un numar mare. Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul "Sfanta Parascheva", construita in anul 1834. Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al caror hram este Sfanta Parascheva.

Sursa:www.crestinortodox.ro



Read more...

Cand e imbracata Sfanta Parascheva?

>> 12 oct. 2010


Sfanta Parascheva este cea mai cunoscuta dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in tara noastra. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotarata de catre membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 1955. Tot atunci a fost stabilita si data de praznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Moastele Sfintei Parascheva prezente la sarbi

Cuvioasa Parascheva s-a nascut in localitatea Epivat, Tracia, in prima jumatate a secolului al XI-lea. A parasit de tanara casa parinteasca, intrand in monahism la o manastire din apropierea Constantinopolului. De aici a ajuns la Ierusalim, apoi in pustiul Iordanului, intr-o manastire de maici. Aici a ramas pana la varsta de 25 de ani. Revine in satul sau natal, Epivat, unde va mai trai inca doi ani. Adormita intru Domnul la numai 27 de ani, Cuvioasa Parascheva a fost inmormantata in partile ei natale. Dupa o vreme, in urma unei minunate vedenii, moastele i-au fost aduse in Biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. In anul 1238, la cererea lui Ioan Asan II, moastele au fost aduse la Tirnovo, unde Imperiul romano-bulgar al Asanestilor isi avea capitala si resedinta patriarhala. Cand sultanul Baiazid a cucerit cetatea Tirnovei, in anul 1393, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat 5 ani.
Prezenta ipotetica a moastelor Sfintei Parscheva la romani

In anul 1398 au fost stramutate in Serbia, la Belgrad, unde s-a ridicat o biserica in cinstea sfintei. Amanunte in legatura cu stramutarea moastelor Prea Cuvioasei de la Tarnovo la Belgrad avem intr-un panegiric atribuit lui Grigorie Tamblac, care a constituit in ultima vreme tema unor vii discutii.

In acest panegiric, se spune ca moastele au fost mutate dupa cucerirea Tarnovei in Moldovlahia (Tara Romaneasca). Stramutarea moastelor de la Tarnovo in Tara Romaneasca la anul 1393 este ipotetica. Daca admitem ca in anul 1393 au fost daruite lui Mircea cel Batran, trebuie sa afirmam ca in 1396, dupa infrangerea de la Nicopole, moastele au fost stramutate in Serbia si asezate intr-o biserica din Belgrad, unde au stat pana in anul 1521, cand orasul a fost cucerit de turci, adica vreo 125 de ani.

Moastele Sfintei Parascheva prezente la greci

Belgradul este cucerit de catre sultanul Suleiman Magnificul, in anul 1521, iar moastele Cuvioasei Parascheva ajung la Constantinopol. Se spune ca sultanul a cerut patriarhului sa le cumpere, spunandu-i ca daca nu le va cumpara le va arunca in mare. Astfel, moastele vor fi vandute pe 12000 de ducati. Patriarhul le-a asezat in biserica "Sfanta Maria Panmacaristos", atunci Catedrala patriarhala. Aici au stat pana in anul 1586, cand aceasta biserica a fost transformata in geamie. Cinstitele moaste ajung in biserica "Vlah Sera", la 1588, apoi in biserica "Sfantul Dumitru" de la Kiliportu, la 1597, si de acolo la biserica "Sfantul Gheorghe" din Fanar, la 1601. La Constantinopol, moastele au stat 120 ani.
Moastele Sfintei Parascheva prezente la romani

Moastele Cuvioasei Parascheva au ajuns in Moldova in data de 13 iunie1641, datorita domnitorului Vasile Lupu. Ele au fost asezate cu mare fast in Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Aici cinstitele moaste au ramas pana in anul 1884, cand au fost mutate in paraclisul manastiresc din cladirea egumeniei si asezate pe un catafalc din lemn, pentru ca in acel an au inceput lucrarile de restaurare ale sfantului locas ctitorit de Vasile Lupu.

In seara de 26 decembrie 1888, dupa slujba vecerniei, din neatentie, a ramas nestinsa o lumanare din sfesnicul de langa racla cu moastele Prea Cuvioasei. Peste noapte, sfesnicul a ars, apoi focul s-a intins la catafalcul pe care se afla racla. Din cauza incendiului, s-a topit o parte din ferecaturile de argint ale raclei, dar moastele, prin minune dumnezeiasca, au ramas neatinse.

Lupu Botez, un binecredincios din Falticeni, ajutat de alti credinciosi, a construit o racla noua din lemn de chiparos, imbracata cu ferecaturi de argint. Asezate in noua racla, moastele Prea Cuvioasei au fost stramutate in Catedrala mitropolitana.

Mentionam ca moastele Cuvioasei Parascheva au parasit Iasii in anul 1944 (cand au fost duse sub escorta militara la Bucuresti si au stat o vreme in Catedrala Patriarhala) si in 1947, cand au fost scoase in lunga procesiune religioasa care s-a desfasurat mai intai pe aria judetului Iasi, in mai si iunie, apoi de la un capat la altul al Moldovei, in iulie si august, cu nadejdea ca sfanta va pune capat celei mai cumplite secete abatute peste tara.
Cand e imbracata Sfanta Parascheva?

Se poate observa ca in zilele de sarbatoare Sfanta Cuvioasa Parascheva poarta vesminte de culoare deschisa, iar in posturi, de culori inchise. Vesmintele Cuvioasei Parascheva se schimba de Craciun, la inceputul Postului Sfintelor Pasti (cand primeste un vesmant inchis la culoare), cu o zi inainte de Pasti (se pune un vesmant alb, pastrat pana dupa sarbatoarea Cincizecimii), cu o seara inainte de a fi scoasa din Catedrala si dupa hram.

In cursul anului, vesmintele Cuvioasei Parascheva se schimba cu o seara inainte de pelerinajul pe "Calea Sfintilor“, de Craciun, la inceputul Postului mare, de Pasti - vesmant care ramane pana dupa Sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, iar dupa aceste sarbatori, Sfanta Parascheva primeste un vesmant nou, care va fi schimbat la hramul urmator.

In momentul in care are loc invesmantarea moastelor Sfintei Parascheva, Catedrala se inchide. Preotii desfac agrafele care prind vesmantul la spate, moastele ramanand invelite intr-un al doilea vesmant care nu se schimba niciodata. Se spune ca acela este vesmantul in care s-au adus sfintele moaste si este ca un fel de sigiliu. Acest giulgiu este dintr-o panza de in, ros de trecerea anilor, si care are inscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu si al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat sa fie cel care va imprastia vreodata Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva".

Noul vesmant care se infasoara in jurul trupului Cuvioasei Parascheva este prins cu agrafe la spate in anumite locuri. Coroana din zona capului sfintei, fixeaza vesmantul ca pe o broboada. Dupa ce sunt schimbate si pernutele care sunt in racla - pernuta de la capul sfintei si pernuta de la picioare, Cuvioasa Parascheva este asezata in racla.

Rugaciune catre Sfanta Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu intoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce in toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savarsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a castiga milostivirea prin sarguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un indurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor, cu bucurie sa slavim preasfant numele Tau in veci. Amin.

Adrian Cocosila

Read more...

Sfantul Apostol Toma

>> 6 oct. 2010



Sfantul Apostol Toma era originar din Galileia. Numele de Toma, in aramaica te’oma, tradus in greaca Didymos, inseamna geaman. In aramaica si in ebraica, Toma este doar un epitet. La unii crestini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamanul). A facut parte din cei Doisprezece Apostoli ai lui Hristos. Potrivit Traditiei, Sfantul Toma a vestit Evanghelia lui Hristos in India, unde a suferit moarte de martir. Crestinii sirieni din Malabar sustin cu tarie ca se trag din Sfantul Apostol Toma si ca a fost martirzat la Calamina (Mylapore), langa Madras.

In India a intemeiat biserici, a sfintit preoti si episcopi si a convertit doua surori, Tertiana si Migdonia, sotii de mari principi indieni. Printul Smideu, sotul Tertianei, l-a osandit la moarte. A fost omorat cu lancea de cinci soldati. Moastele Sfantului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, in anul 165.

Apostolul Toma este cunoscut de multi dintre noi ca fiind "necredincios”. "Necredinta” sa ar proveni din faptul ca nu da crezare marturiei Apostolilor ca Hristos a inviat: "Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

Insa, Apostolul Toma nu se indoieste de faptul ca Hristos a inviat, ci de faptul ca Hristos Se afla dupa invierea Sa intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Sfantul Chiril afirma ca atunci cand Toma spune: "daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede...", el spune de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor".

Cuvintele Mantuitorului: "Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune coasta Mea si nu fii necredincios, ci credincios” (Ioan 24, 27), sunt o invitatie in a ne descoperi ca natura umana nu este desfiintata prin Inviere. Natura umana pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut in dumnezeire, ci a fost transfigurata. Asadar, aratarea catre Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Hristos. Nu intamplator, in prima duminica dupa Pasti, se canta "Neparasind sanurile pamantesti, Te-ai aratat pe pamant purtator de trup” (Penticostarul, 1912, pag. 73)

In Evul Mediu, el a fost considerat patronul arhitectilor, zidarilor si al pietrarilor.

Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Iubirea vrajmasilor

>> 2 oct. 2010


Omul a ajuns sa iubeasca cu masura, pe cine crede de cuviinta. Dar Scriptura nu cere sa iubim pe cine vrem, ci sa-i iubim si pe vrajmasi: "Sa iubiti chiar pe vrajmasii vostri, sa binecuvantati pe cei ce va blesteama, sa faceti bine celor ce va urasc, si sa va rugati pentru cei ce va nedreptatesc si va prigonesc" (Matei 5, 44). Sunt cuvintele lui Hristos. Asadar, omul este pus in situatia fie de a implini ceea ce ii cere Hristos, si asa este crestin, fie de a nu le implini, ramanand lipsit de unirea cu El. Hristos nu cere sa-I admiram teoretic invatatura. Nu vrea sa fim uimiti de cuvintele Sale. Doreste sa le implinim. Iar ca sa nu credem ca ne cere ceva ce El nu face, spune: "Caci El porunceste soarelui Sau sa rasara si peste cei rai, si peste cei buni, si da ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti".

Iar omul cand aude ca i se cere sa-si iubeasca vrajmasii, i se pare ca are parte de un Dumnezeu nedrept. Spune ca nu poate. Uita ca pentru un crestin adevarat nu exista „nu pot”. In Hristos, toate sunt cu putina. Dar asta cere unire cu El, impartasire de iubirea dumnezeiasca. Numai cel unit cu Hristos, ramane constant in iubire. In acest om, fapta rea facuta de un semen dispare, in vreme ce in cel despartit de Hristos se pastreaza foarte bine tinerea de minte a raului facut. In omul care nu cunoaste iubirea lui Hristos, rautatea altora memorata, devine rautatea lui.

Lumea nu se poate schimba in bine fara iubirea vrajmasilor. Daca il urasti si tu pe cel ce te uraste, ura creste, insa, daca tu ii vei raspunde cu iubire celui ce uraste, acesta are toate sansele sa nu te urasca mai mult sau se poate intampla ca acesta sa-si schimbe sentimentele.

Uneori ne spunem ca Dumnezeu nu are ochi pentru noi. Ca sunt semeni care nu au parte de atata ura din partea altora precum avem noi. Dar nu este important numarul celor ce vin cu rautatea asupra noastra, ci raspunsul nostru. Si e de ajuns sa raspundem cu rautate unui singur om, ca sa ne dam seama ca avem un suflet bolnav, caci numai cel bolnav raspunde rautatii cu rautate. Sfintii Parinti ne spun ca trebuie sa vedem in cel ce ne face rau, un doctor trimis de Dumnezeu, in sensul ca el ne ajuta sa ne vedem boala (caci daca el ne uraste si noi il uram - suntem bolnavi). Acesti Parinti merg mai departe si ne graiesc ca trebuie sa le multumim acestora, pentru ca datorita lor ne cunoastem boala, ca trebuie sa ne rugam pentru ei si sa primim cele ce vin de la ei ca pe niste leacuri trimise de Dumnezeu. Invatatura Sfintilor Parinti nu trebuie sa intre in conflict cu felul nostru de a gandi desavarsirea. Ceea ce trebuie sa retinem din invatatura lor e ca ura nu poate fi biruita cu ura, ci doar cu iubire.

La iubirea curata nu putem ajunge fara rugaciune. In rugaciunea pentru vrajmasii care ne urasc si ne asupresc, nu cerem ca acestia sa fie omorati, cerem sa le schimbe felul de a gandi si faptui: "...si toata vrajba si ura, in iubire de frati, in pace si dragoste desavarsita sa se prefaca”.

De multe ori am fost pusi sa-L aratam cu degetul pe Dumnezeu, pierzand din vedere faptul ca nu avem degete pentru cate prezente are Dumnezeu. Dumnezeu, dupa Intruparea Fiului, nu Se mai descopera din afara, ci dinlauntrul nostru. Asa ca cea mai usora modalitatea de a-i descoperi altuia ca Dumnezeu exista, este de a face dintr-un dusman un prieten. Incercati! Nu este usor, dar e minunat.

Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP