Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip

>> 22 nov. 2011


Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip

Acesti sfinti au vietuit pe vremea imparatului Nero. Au fost ucenici ai Sfantului Apostol Pavel si au patimit pentru Hristos in Kolasia. Din Sinaxar aflam ca pe cand isi inaltau rugaciunile catre Dumnezeu in sfanta biserica, impreuna cu alti crestini, au navalit asupra lor inchinatorii de idoli Atunci toti credinciosii care erau in biserica, au fugit,si au ramas numai Filimon, Arhip si Apfia, pe care, luandu-i paganii, i-au dus la Artoklis facatorul de paine al Efesului. Sfantul Arhip a fost batut aspru si strapuns cu cutite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfantul Filimon a fost batut fara mila si, fiind improscat cu pietre, s-a savarsit. Asemenea si Sfanta Apfia a fost ucisa cu pietre si in astfel de munci au trecut sfintii catre Dumnezeu.

Sfanta Mucenita Cecilia

Sfanta Mucenita Cecilia s-a nascut la Roma din parinti foarte bogati. Facand juramantul fecioariei inaintea lui Dumnezeu, Sfanta Cecilia a imbracat pe dedesubtul hainelor stralucite la care o obliga rangul, camasa aspra, semnul nevointelor. Parintii ei au obligat-o insa la casatoria cu paganul Valerian, dar Cecilia, sfatuindu-l pe mirele ei in noapte nuntii, l-a castigat pentru dreapta credinta. Acesta urmand sfatul ei, a mers la Episcopul Urban si s-a botezat. Valerian, mai tarziu, l-a adus la Hristos si pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp dupa aceea fratii au fost osanditi la moarte pentru credinta lor. Desi fiind la locul de ucidere, acesti frati minunati l-au dobandit pentru Hristos si pe comandantul garzii, Maximus. Toti au dobandit cununa muceniceasca. Sfanta Cecilia a ingropat cu cinste la un acelasi loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusa la judecata, caci neobosita propovaduia in randul paganilor dreapta credinta. Fiind intrebata de catre judecator care este sursa curajului ei, sfanta a raspuns: "Constiinta curata si credinta neindoielnica”. Sfanta Cecilia a fost osandita la moarte prin taierea capului. Calaul a lovit-o de trei ori cu sabia peste gat, fara ca sa o poata ucide. Ea doar s-a ranit, iar din ranile ei au sangerat foarte mult. Dupa trei zile sfanta a adormit in Domnul. Sfanta Cecilia a luat cununa muceniciei impreuna cu ceilalti aproape de anul 230. Sfintele ei moaste se afla la Roma, in biserica inchinata ei.

Sursa: crestinortodox.ro

0 comentarii:


  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP