Sfântul Pârinte Arsenie Boca

>> 29 sept. 2010


Astăzi 29 septembrie 2010 se împlinesc 100 de ani de la naşterea Sfântului Părinte Arsenie Boca. Părintele Arsenie Boca s-a născut, ca rod al rugăciuni, în satul Vaţa de Sus, la 29 septembrie 1910, din părinţi creştini şi dreptcredincioşi, Iosif şi Cristina care i-au pus numele de botez Vălean Zian,. Spunea părintele : “Mama mea când a rămas însărcinată cu mine, s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim si Ana: “Maica Domnului, iţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îţi slujesca ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. Eu deja am fost pictat din pântecele maicii mele. Când mama mea mergea să lucreze la câmp, înaintea ei apărea icoana Maicii Domnului datorită rugăciunilor ei. După ce-am terminat
studiile, mama mea credea c-am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii am, mi-a luat capul în maini, m-a sărutat şi m-a binecuvantat zicându-mi :“O, dragul meu şi scumpul meu, de când aştept eu asta!”, Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l absolvă ca şef de promoţie. Coleg de bancă l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor. Mărturiile colegului de bancă, îl înfăţişează pe Zian ca „Excepţional de înzestrat, de-o voinţă extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă şi o tenacitate ieşite din comun”.
„ Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad, se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”, încât între colegi are aureola unui „Sfânt”. La intervenţia profesorului Nicolae Popovici, proaspăt reîntors de la studii în
străinătate, Părintele Arsenie (Boca Zian), după absolvirea Institutului Teologic (1933), este trimis cu bursă la Institutul de Belle-Arte din Bucureşti. Aici urmează cursuri de medicină (în special cele de anatomie, ale Profesorului Rainer Francisc – cf. Pr. Nicolae Streza), participă cu interes la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic, şi frecventează şi alte cursuri în domeniul
culturii şi artei. La puţină vreme după terminarea Institutului de Belle-Arte, urmează o scurtă
perioadă de ucenicie în monahism la Sfântul Munte Athos. Sigur este că, la reîntoarcerea în ţară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei pentru fostul său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei monumentale lucrări.
Contribuţia Părintelui Arsenie a fost mare şi aceasta s-a concretizat asfel: Dânsul a adus cu sine de la Sfântul Munte Athos copii de pe manuscrise mai vechi şi a insistat apoi pe lângă Părintele Stăniloae pentru traducerea Filocaliei; Părintele Arsenie a scris după dictatul Părintelui Stăniloae; a realizat coperta Filocaliei; a susţinut lucrarea de tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le-a procurat. De aceea, pe bună dreptate, Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae l-a numit „Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”.

Zian Boca s-a închinoviat la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în iunie 1939, fiind deja diacon celib (probabil hirotonit în 29 septembrie 1935, cf. Părintele Veniamin Tohăneanu).
După aproape un an de zile, în 3 mai 1940, are loc tunderea în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, primind acum numele de Arsenie. Evenimentul este consemnat şi de „Revista Teologică”din 1940, editată la Sibiu.

În 10 aprilie 1942 Părintele Arsenie a fost hirotonit preot. La 25 noiembrie 1948, mitropolitul de atunci al Ardealului, Dr. Nicolae Bălan (1929‑1955), a adus personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca.

La 14 septembrie 1949, ziua Înălţării Sfintei Cruci, Vlădica Andrei a săvârşit, în curtea mănăstirii Prislop, prima liturghie arhierească ortodoxă. Cu acest prilej, Părintele stareţ Arsenie a fost hirotesit protosinghel. Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950, pentru că între
timp Prislopul devenise mănăstire de maici cu viaţă de obşte. În 1951 Monahia Zamfira a fost numită stareţă a mănăstirii. Părintele Protosinghel Arsenie Boca a rămas în continuare la Prislop ca preot-duhovnic, ajutat pentru o vreme şi de Ieromonahul Dometie Manolache. Deci mănăstirea devenise între timp de maici, iar stareţa lor era acuma Monahia Zamfira
Constantinescu. Părintele Arsenie a rămas duhovnic al Mănăstirii Prislop până în 1959. În 1959 este scos abuziv din monahism, interyicandu-i-se sa mai slujească. După ce a fost alungat de la Prislop, Părintele Arsenie şi-a început pribegia în Bucureşti. A fost angajat la Biserica Sfântul Elefterie ca pictor secund pe lângă pictorul Vasile Rudeanu, iar în 1961 a fost angajat la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor cu încadrarea de muncitor pictor. Ieşind la pensie, o pensie minoră, în 1968 a început pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care a lucrat vreme de 15 ani. Dacă i s-a interzis să predice, o face acum într-alt chip, cu ajutorul penelului şi al culorilor. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii, care le grăia direct, fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor, „ca să nu mai orbecăiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. „Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o
pictură nouă ca şi predica de atunci.” După izgonirea forţată din mănăstirea Prislop, în anul 1959, obştea s-a reorganizat într-un Aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia, care acum este metocul Mănăstirii Prislop. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989, când s-a săvârşit din viaţă. Părintele Arsenie s-a sfârşit în Sinaia, la ora 9 şi ceva seara, în 28 noiembrie 1989.”
Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989.

„Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu, vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii
Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar şi din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie pentru ei, pentru familie, pentru ţară, pentru lume, pentru Biserică,
pentru noi toţi.”

Read more...

Despre purtarea Crucii

>> 26 sept. 2010


Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mântuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mântuitoare. Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele, pentru a câştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.
Vă voi spune acum câteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sunt răspândite pe toate drumurile noastre şi se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de pagube, neplă­cerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea, jignirile, su­părările, pierderile şi, în general, soarta pământească, mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăţia, nici slava, nici o mărire pământească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viaţa noastră pământească din clipa în care s-a închis raiul pământesc şi nu se vor desprinde de ea, până când nu se va deschide raiul ceresc.
De vrei ca aceste cruci să-ţi fie mântuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru mântuirea omului, în general, şi a ta, în particular. De ce a rânduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pământ fără necazuri şi strâmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pământ ca un băştinaş în patria sa, ci ca un călător şi ca un venetic într-o ţară străină şi să caute întoarcerea în adevărata sa patrie. Când omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din rai şi, în afara raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi revenire la rangul său. Astfel, nu te mira văzând necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu îi şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gând în inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.
- „Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puţin ?” vei spune. „De ce pe mine mă strâmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape în toate? De ce eu mă frâng de durere, iar altul se mângâie? Dacă aceasta este soarta tuturor măcar să se împartă în mod egal fiecăruia, fără excepţii”. Dar chiar aşa se împarte. Uită-te mai bine şi vei vedea. Ţie ţi-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mâine, iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiţi la ceasuri şi la zile? Priveşte întreaga viaţă, de la început până la sfârşit, şi vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Găseşte pe unul care să jubileze de bucurie întreaga viaţă! Până şi regii, adesea nu dorm nopţile din pricina greutăţii ce le apasă inima. Ţi-e greu acum, dar înainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu îţi va mai da şi vei vedea şi alte zile de bucurie. Rabdă, deci! Cerul se va lumina şi deasupra ta. În viaţă este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine. S-a întâmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?! Şi este cineva pe lume care să creadă că nu va trece? Gândeşte şi tu la fel despre supărarea ta, şi te vei mângâia de bună nădăjduire. Îţi este greu. Dar este, oare, aceasta o întâmplare fără motiv? Pleacă-ţi cât de cât capul şi adu-ţi aminte că există Dumnezeu, care Se îngrijeşte de tine ca un părinte şi nu te scapă din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a întâmplat decât cu îngăduinţa şi cu voia Lui. Nimeni altul decât El ţi-a trimis-o. Iar El ştie foarte bine ce, cui şi când să-i trimită, şi când trimite, trimite spre binele aceluia care primeşte suferinţa. Aşadar, uită-te în jurul tău şi vei vedea, în nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea să-ţi cureţe vreun păcat sau să te îndepărteze de vreo treabă păcătoasă sau, printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea să-ţi dea ocazia să-ţi arăţi răbdarea şi credinţa în El, pentru ca apoi să-Şi arate în tine slava milostivirii Sale. Desigur că ceva dintre acestea ţi se potriveşte. Caută deci ceea ce ţi se potriveşte şi oblojeşte-ţi cu aceea rana, aşa cum foloseşti un plasture, şi se va răcori arsura ei. De alt­fel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ţi dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ţi în inimă credinţa generală şi neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, şi tâlcuieşte-i sufletului tulburat: aşa a binevoit Dumnezeu. Rabdă! Pe cine pedepseşte Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
Mai bine opreşte-ţi privirea la starea ta morală şi la starea din veşnicie care îi corespunde. Dacă eşti păcătos, cum eşti de altfel, bucură-te că a venit focul năpastei care-ţi va arde păcatele. Tu priveşti suferinţa numai dinspre pământ. Dar mută-te cu gândul la cealaltă viaţă. Treci de partea Judecăţii. Priveşte focul cel veşnic, pregătit pentru păcatele noastre. Şi, de acolo, priveşte-ţi suferinţa. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ţi-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi că­zut sub acea osândire?! Spune-ţi în sinea ta: „După păcatele mele îmi sunt trimise aceste lovituri” şi mulţumeşte-I Domnului că bunătatea Lui te îndrumă spre pocăinţă. Apoi, în loc să te întristezi fără rost, află care-ţi este păcatul, pocăieşte-te şi nu mai păcătui. Când vei cugeta astfel, vei spune, desigur: „Încă este puţin ceea ce am primit!”. Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit. „Încă este puţin ceea ce am primit!. Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit”.
Aşadar, indiferent de porţi soarta amară a tuturor, ori suferinţele şi necazurile personale, rabdă-le cu inima împăcată, primindu-le cu recunoştinţă din mâinile Domnului, ca pe un leac împotriva păcatelor, ori ca pe o cheie care deschide uşa în Împărăţia Cerească. Nu cârti, nu invidia pe altul şi nu te lăsa pradă tânguirii zadarnice. Căci aşa se întâmplă în nenorocire: unul începe să se tânguiască şi să cârtească, altul se pierde de tot cu firea şi cade în deznădejde, iar altul se cufundă în necazul său şi doar suferă, fără a se mişca cu mintea şi fără să-şi înalţe suferinţa inimii spre Dumnezeu. Toţi aceştia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sunt trimise şi pierd, astfel, momentul prielnic şi ziua mântuirii.
Domnul le dă în mâini conlucrarea mântuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul şi suferinţa. Oricum, îţi porţi deja crucea. Fă, aşadar, ca această purtare să-ţi fie spre mântuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie să muţi munţii din loc, ci să aduci o mică schimbare în mişcarea gândurilor şi în stările inimii tale. Deşteaptă-ţi recunoştinţa, smereşte-te sub mâna puternică, pocăieşte-te, îndreptează-ţi viaţa. Dacă te-a părăsit credinţa în pronia lui Dumnezeu, readu-ţi-o în suflet şi vei săruta dreapta lui Dumnezeu. Dacă ţi-ai pierdut simţul legăturii cu propriile păcate, ascute-ţi ochiul conşti­inţei şi le vei vedea, îţi vei plăti păcatul şi vei umezi uscăciunea necazului cu lacrimile pocăinţei. Dacă ai uitat că amarul soartei pământeşti răscumpără şi mai amarnica soartă veşnică, viază-ţi în minte acest gând şi, cu inimă împăcată îţi vei dori suferinţe, pentru ca, pentru micile suferinţe de aici, să te întâmpine acolo milostivirea veşnică a Domnului. Este mult, oare? Este greu? Dar, în acelaşi timp, aceste gânduri şi sentimente sunt legăturile care leagă crucea noastră de Crucea lui Hristos, din care se revarsă pentru noi puteri mântuitoare. Fără acestea, crucea rămâne tot în spatele nostru şi ne apasă, dar nu are putere mântuitoare, fiind despărţită de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai suntem purtătorii de cruce care se mântuiesc şi nu ne mai putem lăuda în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. […]
Dintre cele trei feluri de cruci, v-am vorbit câte ceva despre primul, despre crucile din afară: suferinţele, nenorocirile şi lipsurile. Acum vă voi spune câte ceva despre cel de-al doilea fel, crucile lăuntrice. Pe acestea le întâlnim în timpul luptei cu patimile şi cu poftele. Spune Sfântul Apostol: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5,24). Şi l-au răstignit? Aşadar, este vorba de o cruce pe care şi-au răstignit aceste patimi şi pofte. Care este crucea aceasta? Este lupta cu ele. A răstigni patimile înseamnă a le face neputincioase, a le strivi, a le dezrădăcina. De va înfrânge omul vreo patimă de câteva ori, o va face neputincioasă; de o va mai înfrânge de câteva ori, o va strivi; dacă încă o va înfrânge atunci o va dezrădăcina cu totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi fiindcă această luptă este anevoioasă, amară şi dureroasă, ea este cu adevărat o cruce împlântată înlăuntrul nostru. Cel ce luptă cu patimile, uneori parcă are mâinile ţintuite, parcă i se pune pe frunte cununa de spini, inima îi este străpunsă de vie. Atât este de greu şi de dureros. Fără osteneală şi fără durere nu se poate, pentru că patimile, deşi, venind din afară, ne sunt străine, aşa de tare s-au lipit de trupul şi de sufletul nostru, încât au pătruns cu rădăcinile în toate mădularele sufleteşti şi în toate puterile noastre. Dacă te vei apuca să le dezrădăcinezi, doare. Doare, dar este mântuitor şi această izbăvire nu se obţine altfel decât prin durere. […] Care patimă nu este dureroasă ? Mânia arde, invidia usucă, pofta trupească vlăguieşte, zgârcenia nu te lasă să mănânci şi să dormi, mândria jignită roade ucigător inima; şi orice altă patimă, ura, suspiciunea, gâlceava, dorinţa de a fi pe placul oamenilor, atracţia pentru anumite lucruri şi persoane, ne pricinuieşte fiecare, suferinţa ei astfel încât a trăi în patimi este acelaşi lucru cu a merge desculţ pe lame de cuţit sau pe cărbuni aprinşi, sau a fi în situaţia omului căruia şerpii îi înveninează sângele. Şi iarăşi, cine nu este lipsit de patimi? Toată lumea le are. Câtă vreme există mândrie, există toate patimile, căci aceasta este mama patimilor şi nu umblă fără fiicele ei. Dar că nu fiecare le are pe toate în aceeaşi măsură: la unul precumpăneşte una, la altul alta, care le dă tonul celorlalte. Iar dacă fiecare are patimi, înseamnă că se şi chinuieşte din pricina lor. Fiecare este chinuit şi răstignit de patimi, însă nu spre mântuire, ci spre pierzanie. Astfel, purtând patimile, te sfâşii cu ele şi pieri. Nu este oare mai bine să-ţi produci singur suferinţă înlăuntrul tău, tot din pricina patimilor, însă nu spre pierzanie, ci spre mântuire ? Este de ajuns să schimbi direcţia cuţitului şi în loc să te tai pe tine cu el, spre satisfacţia patimilor, să tai cu el patimile, pornind la luptă cu ele şi împotrivindu-te lor în toate. Şi aici va fi durere şi suferinţă a inimii, dar durerea va fi tămădui­toare, va fi imediat urmată de o liniştire îmbucurătoare, aşa cum se întâmplă când rana este acoperită cu un plasture tămă­duitor. Dacă te supără, de pildă, cineva, este greu să-ţi depă­şeşti mânia şi nu-ţi place; dacă o biruieşti, te linişteşti, dar dacă îi dai satisfacţie, multă vreme te vei frământa. De a fost cineva jignit, greu îi este să se biruiască pe sine şi să ierte; dacă iartă, pace dobândeşte, iar de se răzbună, nu va avea linişte. Dacă s-a aprins o pasiune, greu este de stins; de o stingi, vei vedea lumina lui Dumnezeu, iar de nu, vei umbla ca ucis. Aşa stau lucrurile cu orice patimă. Şi patima te chinuieşte, dar şi lupta cu ea îţi pricinuieşte suferinţă. Însă prima te ucide, iar a doua te vindecă şi te izbăveşte. Oricărui pătimaş trebuie să i se spună: „Mori pe crucea patimilor tale! Rupe această cruce construieşte-ţi o alta: crucea luptei cu ele. Şi îţi va fi răstignirea pe această cruce spre mântuire!”. Toate acestea sunt limpezi ca lumina zilei, şi alegerea ar trebui să fie foarte uşoară. Totuşi, faptele nu o îndreptăţesc întotdeauna.
Trebuie să ne mirăm de orbirea noastră. Suferă unul de câte o patimă, dar tot îi dă apă la moară. Vede că, dându-i satisfacţie, îşi face din ce în ce mai rău, dar tot nu se lasă. Avem o duşmănie inexplicabilă faţă de noi înşine! Altul chiar se pregăteşte de luptă cu patima, dar imediat ce patima se trezeşte cu cererile ei, o urmează numai decât. Iar porneşte şi iar îi cedează. Face de câteva ori aşa, şi rezultatul este acelaşi. Suferim de o inexplicabilă vlăguire a puterii morale! În ce constau amăgirea şi înşelarea? În faptul că patima, prin satisfacerea ei, promite o grămadă de plăceri, iar lupta cu ea nu promite nimic. Dar de câte ori nu s-a verificat, oare, că satisfacerea patimii aduce nu fericire şi linişte, ci chin şi întristare? Ea promite multe, dar nu dă nimic; iar lupta nu promite nimic, dar dă totul. Dacă nu ai trăit această experienţă, trăieşte-o şi vei vedea. Dar aici este nenorocirea noastră, că nu ne hotărâm s-o trăim. Motivul ar fi că ne este milă de noi înşine. Auto-compătimirea este cel mai linguşitor trădător şi cel mai mare duşman al nostru, este primul plod al mândrei. Ne este milă de noi înşine şi ne ucidem cu mâna noastră. Credem că ne facem bine, dar ne facem rău; şi cu cât mai rău ne facem, cu atât mai mult vrem să ne facem rău. Astfel, răul creşte şi ne apropie de pieirea finală. Să ne însufleţim, aşadar, fraţilor, şi să ne urcăm cu curaj pe crucea răstignirii de sine, prin răstignirea şi dezrădăcinarea patimilor şi a poftelor. Să respingem mila de noi înşine şi să încălzim râvna trudirii de sine. Să avem o inimă de doctor, care şi celor pe care-i iubeşte, şi celor de vază, la nevoie, le administrează tăieturi şi arsuri dureroase. Nu vă voi indica metoda şi întreaga desfăşurare a luptei. Apucaţi-vă de treabă, şi ea vă va arăta singură şi vă va învăţa totul.[…]
Ne-a mai rămas să lămurim cel de-al treilea fel al crucii mântuitoare pentru noi, crucea predării de sine în voia lui Dumnezeu. Vă voi spune şi despre ea vreo două vorbe, pentru că învăţătura întreagă îmi depăşeşte puterile. Pe această cruce se ridică creştinii cei mai desăvârşiţi. Ei sunt cei ce o cunosc şi ar putea vorbi limpede despre ea, pe larg şi cu putere. Cum ar putea alţii să vorbească aşa? Dar nu se poate să o trecem cu vederea, ca nu cumva cineva dintre voi, biruind vreo două patimi şi liniştindu-se cât de cât de frământarea lor dinăuntru, să creadă că a făcut deja tot ce trebuie şi se aşteaptă de la creştini. Nu, nici în această situaţie nu a făcut încă totul. Chiar şi cel ce s-a curăţat pe deplin de patimi nu a făcut încă cea mai importantă faptă creştină, ci doar s-a pregătit pentru ea. Dacă te-ai curăţat de patimi, predă-te, curat, ca jertfă curată şi neprihănită lui Dumnezeu, căci numai o astfel de jertfă I se cuvine Neprihănitului.[…]
Aceasta este culmea desăvârşirii creştine, la care este omul în stare să ajungă. Ea este începutul stării viitoare, de după înviere, când Dumnezeu va fi prezent pe de-a-ntregul în toţi. De aceea, toţi cei ce s-au învrednicit să atingă această stare se pun adesea în contradicţie cu toate rânduielile vieţii pământeşti şi ori suferă prigoane şi chinuri, ori devin şi sunt consideraţi nebuni întru Hristos, ori se retrag în pustie. Dar cu toate aceste aspecte ale vieţii lor exterioare, lăuntrul lor este unul: sunt uniţi cu Dumnezeu, trăind în inimă numai cu Dum­nezeu.[…]
Nu mai am nimic să vă spun despre aceasta. Şi pe acestea vi le-am spus numai ca să vă sugerez unde se află sfârşitul, unde trebuie să fim şi să ajungem şi pentru ca, ştiind, să înţelegeţi cu toţii că, orice aţi avea sau aţi face bun, să-l socotiţi drept nimic, dacă nu aţi ajuns până la această înălţime a vieţii duhovniceşti care ne-a fost menită şi care este aşteptată de la noi. Mulţi cred că viaţa creştină este la fel ca şi alte feluri de a trăi; nu este aşa. Ea începe prin pocăinţă, se continuă prin lupta cu patimile şi se încheie prin răstignirea împreună cu Hristos a omului lăuntric curăţit de patimi şi prin cufundarea în Dumnezeu. „Aţi murit, spune Apostolul, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Col. 3,3). Aici, totul se săvârşeşte înlăuntru, este nevăzut pentru ochii oamenilor, fiind cunoscut doar conştiinţei şi lui Dumnezeu. Cele din afară sunt aici nimic. Desigur că ele sunt un ambalaj cuviincios, dar nu sunt un martor hotărâtor şi cu atât mai puţin, nu le nasc pe cele dinăuntru. Atât de adesea, comportamentul exterior cuviincios nu este decât superbul ambalaj al unui mormânt plin de oase!
Ştiind acestea, să stăm, fraţilor, pe Golgota, în faţa crucilor, şi să începem să ne măsurăm cu ele şi pe ele cu noi, fiecăruia care i se potriveşte. Simon Cirineul, cel ce a purtat Crucea Domnului, este modelul acelor purtători de cruce care suferă necazuri şi privaţiuni exterioare. Tocmai v-am spus înainte pe cine reprezintă tâlharul cel înţelept răstignit, şi pe cine, Domnul pe Cruce: primul, pe cel ce se luptă cu patimile, iar Domnul, pe bărbaţii desăvârşiţi, răstigniţi prin predarea în voia lui Dumnezeu. Dar crucea tâlharului celui rău pe cine reprezintă? Pe aceia care lucrează patimilor. Patimile îi chinuiesc, îi sfâşie, îi răstignesc de moarte, nedându-le nici o bucurie şi nici un fel de speranţă. După aceste semnalmente, măsoară-te cu fiecare dintre aceste cruci şi, după ele, află cine eşti: Simon Cirineul, tâlharul cel înţelept sau cel ce Îl imită pe Domnul Hristos, sau tâlharul cel rău, din pricina patimilor ce te consumă?
Aşa cum te vei găsi, aşa să-ţi aştepţi sfârşitul. Voi adăuga numai: scoateţi-vă afară din minte cum că am putea, pe calea unei vieţi tihnite, să devenim cei ce se cuvine să fim întru Hristos! La creştinii adevăraţi, dacă au câte o mângâiere, aceasta este cu totul întâmplătoare; trăsătura cea mai definitorie a vieţii lor o formează suferinţele şi durerile, lăuntrice şi din afară, de voie şi de nevoie. Prin multe suferinţe se cuvine să intrăm în Împărăţie, inclusiv în cea lăuntrică. Primul, pas făcut aici, frângerea voii dinspre rău înspre bine, alcătuind inima pocăinţei, se reflectă într-o durere de moarte pricinuită ranei produse de frângerea voii, care va sângera, apoi, pe toată perioada luptei cu patimile şi care se va închide abia după dobândirea neprihănirii, care îl ridică pe creştin pe crucea împreună-răstignirii cu Hristos, în voia lui Dumnezeu. Totul este suferinţă, durere, strâmtorare. Putem spune că tihna este semnul drumului greşit, iar suferinţa, cel al drumului drept.
Cugetând la aceasta, bucuraţi-vă, purtători ai crucii! Iar vouă ce vă pasă, cei se staţi în tihnă şi în mângâieri? Cuvântul lui Avraam către cel bogat este în pilda despre Lazăr şi bogatul nemilostiv. Aici vă mângâiaţi, iar alţii suferă pentru Hristos şi pentru sfânta Sa Lege; iar în cealaltă lume va fi invers: cei ce au mers pe drumul crucii se vor mângâia, iar cei ce s-au mângâiat vor suferi. Voi spuneţi, de obicei: „Ce, nu avem voie nici măcar să ne distrăm sau să ne permitem vreo plăcere?”. Faceţi întâi ce este mai important, iar apoi permiteţi-vă şi aceasta. Unii n-au alte treburi decât: azi să meargă la un bal, mâine la teatru, poimâine la plimbări, apoi la lecturi şi la conversaţii mondene şi la fel de fel de alte distracţii, trecând de la unele plăceri la altele. Iar la ce este mai important, la cum să ajungă ceea ce trebuie să fie fiecare creştin, nici nu se gândesc. Ce fel de roade să aştepţi de la o astfel de viaţă? Credeţi că raportarea noastră lăuntrică la Dumnezeu, prin Hristos, va creşte de la sine, indiferent de aceste neorânduieli din afară?! Cum să crească? Arde oare lumânarea în vânt? Se plineşte, oare, viaţa de la otravă? Nu. Dacă vrei să-ţi fie bine, lasă mângâierile, porneşte pe drumul crucii şi al pocăinţei, mistuieşte-te în focul răstignirii de sine, căleşte-te în lacrimile frângerii inimii şi vei deveni aur sau argint sau piatră pre­ţioasă şi, la timpul potrivit, vei fi luat de Stăpânul ceresc pentru înfrumuseţarea prealuminoaselor şi prealiniştitelor Sale lăcaşuri.

Sursa:Despre Viata Launtrica (Sfantul Teofan Zavoratul )

Read more...

DESPRE RUGACIUNE (Pr.Cleopa )

>> 22 sept. 2010


Am vorbit candva despre cele sapte trepte ale rugaciunii, trei universale si patru intermediare, si am aratat care este rugaciunea cea mai inalta, contemplativa, cea duhovniceasca, care dupa Sfintii Parinti nu mai este rugaciune, este mai presus de hotarul rugaciunii. Aceea se cheama vedere dumnezeiasca. Cu aceea s-a inaltat Pavel la cer.

Si am aratat asadar acolo treptele rugaciunii, incepand cu rugaciunea buzelor. Zice Apostolul Pavel: Aduceti Domnului roada buzelor voastre. Rugaciunea cu buzele. Zice proorocul: Si L-am inaltat pe El sub limba mea. Rugaciunea limbii o arata. In alta parte: Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea; rugaciunea gurii. In alta parte: Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat; rugaciunea glasului.

Acestea patru pana aici, dupa Sfantul Grigorie de Nyssa, sunt treapta cea mai de jos in scara rugaciunii, cand ne rugam cu buzele, cu limba, cu gura si cu glasul, si granita cea mai indepartata a rugaciunii. Daca ne-om multumi sa ne rugam cu limba si cu gura, si vom face o caruta de acatiste si de psaltiri si vom crede ca cine stie ce-am facut, are sa ne mustre Proorocul Isaia, care zice: Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor - cand credem ca rugaciunea gurii ne ridica la cer.

Nu. Asta se cheama rugaciune de cantitate. Facem mult, nu de calitate. Dar Sfintii Parinti ne sfatuiesc sa nu o parasim nici pe asta, ca si acestea sunt trepte, dar in scara rugaciunii ea este treapta cea mai de jos. Dar nimeni nu se suie pe treapta de sus, fara sa nu treaca prin asta, ca asa invatam sa ne rugam: cu buzele, cu limba, cu gura. Si Dumnezeu, vazand osteneala noastra in treptele acestea, incet, incet incepe sa ne dea cate o lingurita de rugaciune curata. Si atunci vedem noi: "Asta-i rugaciune, mai! Pana acum am pierdut vremea degeaba".

Caci Sfantul Ioan Scararul zice: "Sa nu parasesti cantitatea, pentru ca cantitatea te duce la calitate". Adica sa zicem asa, rugaciune cat mai multa si sa facem metanii, ca Dumnezeu, vazand sufletul ca se sarguieste la rugaciunile astea, apoi il inalta pe treptele celelalte.

Ai vazut Sfantul Macarie Egipteanul in Omilii: "Eu stiu ca nu stii sa te rogi, dar iti dau un sfat: roaga-te, omule, cum poti, dar roaga-te adeseori". Cum poti tu.

Viata noastra nu este numai intr-un fel placuta lui Dumnezeu. Faptele bune trebuie sa le lucram. De rugat trebuie sa ne rugam. De ascultat cuvantul lui Dumnezeu suntem datori.

Iata ce! Va spun cand va rugati acasa, la Psaltire sau cand cititi acatiste, sa nu vrei numaidecat sa pui atatea acatiste sau atatea catisme la Psaltire, ca te insala vrajmasul.

Auzi ce spune mai departe Sfantul Ioan Scararul: "Paraseste, omule, cantitatea, cand vine la tine darul lui Dumnezeu!" Nu trebuie sa o parasesti de tot, caci cantitatea este pricina calitatii. Adica cea dintai a celei de-a doua.

La rugaciune, daca ai facut atatea catisme la Psaltire, atatea canoane, atatea acatiste, atatea paraclise si pe urma te vezi ca esti pustiu cu sufletul si inca n-ai simtit dulceata rugaciunii, atunci ii bucuroasa Marta. Marta zice mult si rau, dar Maria plange, ca ea n-a stat la picioarele Domnului deloc.

Rugaciunea cea de cantitate multa ii partea Martei, este rugaciune externa; iar cealalta, care o simti cu inima, e partea Mariei. Intelegi?

Si cand faci multa rugaciune, se lauda Marta: "Bai, da am facut trei ceasuri de rugaciune". Dar se poate intampla ca in acele trei ceasuri tu n-ai simtit rugaciunea nici trei secunde. Daca nu te-ai rugat cu lacrimi si cu zdrobirea inimii macar trei minute, tu ai facut o rugaciune, cum o fac si eu, numai de cantitate si cu raspandire.

Scopul nostru, daca ar ajuta mila Domnului si puterea Lui, este acesta: sa ajungem la o rugaciune de calitate, nu de cantitate.

Dar ai sa spui asa: "Bine, parinte, daca trebuie sa ajung la o rugaciune de calitate, nu trebuie sa mai fac cantitatea?" Ba da. Sa stii ca cantitatea te duce spre calitate. Cantitatea te duce spre calitatea rugaciunii. Numai cantitatea. Pentru ce? Pentru ca cea dintai, adica cantitatea, spune Sfantul Ioan Scararul, este nascatoarea celei de-a doua. Nimeni nu s-a rugat deodata cu calitate. Nimeni n-a ajuns pe treptele rugaciunii asa usor, pana ce n-a intrebuintat cantitatea - zile, saptamani, luni, ani si zeci de ani. Deci nu trebuie lasata nici cantitatea.

Calugarul care nu-si face pravila toata, Dumnezeu il socoteste ca pe un mort. Ori sa-ti faci pravila la chilie, ori la biserica, ori si la biserica si la chilie, ca daca nu, ramai pustiu de darul lui Dumnezeu. Si facand noi rugaciunea cea de cantitate si pravila randuita si ascultarea si supunerea si taierea voii si infranarea, incepe mila lui Dumnezeu cea negraita sa ne impartaseasca pe noi din timp in timp, periodic asa, si de momente ale rugaciunii celei de calitate.

Vreau sa va spun acest lucru. Pentru ce? Daca ne-om lenevi si n-om face nici rugaciunea cea de cantitate, sa nu asteptam pe cea de calitate, ca nu vine aceea dormind.

La rugaciunea cea de cantitate se mai intampla ceva. Facand noi rugaciunea noastra obisnuita, care ne-am obisnuit, atatea acatiste, paraclise, atatea metanii, atatea inchinaciuni, se intampla cum am spus mai inainte ca, atingandu-se darul lui Dumnezeu de mintea si de inima noastra, sa gustam momente de rugaciune curata. Si poate tocmai in momentul acela eram la mijlocul pravilei, adica mai aveam de spus Acatistul Mantuitorului, al Maicii Domnului, sau alte catisme.

In clipa cand te-a cercetat darul lui Dumnezeu, trebuie sa ramai acolo. Nu te mai arunca la margine. Nu trece mai inainte.

O maica scria Sfantului Teofan Zavoratul - marele pustnic, sihastru si arhiereu; el a stat douazeci si doi de ani si pe un gemusor il ingrijea un diacon, ca ea face Vecernia, dar chiar daca-i vine umilinta, ea nu poate lasa sa nu termine Vecernia, apoi Pavecernita si ce mai are. "Eu nu pot pana nu fac pana la capat". Si ii spune acest sfant:

- Acel "pana la capat", care-l spui tu, este blestemat. Cata vreme faci tu Vecernia?

- Cam doua ceasuri.

- Iata cum sa procedezi de acum inainte. Daca eu am ajuns, sa zicem asa, la Vecernie, la Psalmul 103: Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat si celelalte. Cela ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina; Cela ce intinzi cerul ca un cort; Cela ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui... Si daca incepand a spune despre zidirea lumii - ca aici este despre facerea lumii, in psalmul acesta, eu m-am umilit acolo: Facut-ai luna spre vremi, soarele si-a cunoscut apusul sau si m-am gandit la Hristos, care a apus pentru mantuirea mea, atunci acolo ma opresc.

Cand vezi ca te-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi si cu umilinta in vremea rugaciunii, nu cauta cu mintea cuvinte mai departe, ca ai pierdut atentia din fata lui Iisus, Mantuitorul, si ai pierdut toata rugaciunea odata cu ea. Ramai la acelea si zi mereu.

Sau la alt stih, am meditat repede la minunile lui Dumnezeu din acest psalm si am inceput sa ma rog. Sau poate sunt la Psaltire si am ajuns la psalmul 37. Si l-am inceput de la capat: Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri... si am ajuns acolo unde scrie asa: ...Nu ma lasa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te departa de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele, si tocmai acolo ti-a venit umilinta, sa nu mergi mai departe.

Deci ce s-a intamplat? Eu am ajuns la stihul acesta si daca in acest timp, cugetand mai adanc la puterea acestor cuvinte, eu m-am umilit si m-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi, cu rugaciunea cea de foc, cu caldura duhului, atunci raman la acestea. Ai vazut ca ai lacrimi, s-a incalzit inima ta, ochii tai izvorasc lacrimi, s-a aprins dragostea lui Iisus in inima ta, atunci zi acest stih doua ceasuri, fiindca sunt cuvinte mai putine, nu cumva sa pierzi atentia cautand alte cuvinte din pravila.

Si daca zic doua ceasuri numai stihul acesta, pe urma gata, mi-am facut Vecernia. Nu mai citesc restul Vecerniei, nu Pavecernita, nu canonul Maicii Domnului, nimic. Daca l-am zis pe acesta cu lacrimi doua ore, eu mi-am facut pravila. Si daca staruie darul lui Dumnezeu, pot sa zic si trei ore si fac si Utrenia tot numai cu acest stih. Deci, scopul nostru in rugaciune, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul, este sa ne unim cu Dumnezeu. Si daca ai ajuns sfarsitul, de ce mai cauti mijlocul?

Scopul meu a fost sa ajung aici, sa ma rog cu lacrimi si cu foc lui Dumnezeu, si am ajuns momentul asta nu cand terminam pravila, ci cand eram la inceputul ei. Eu starui in acest stih pentru ca m-am intalnit cu Dumnezeu si nu mai am nevoie de restul pravilei. Ca Dumnezeu nu se uita la cantitate, ci la calitate.

Asta cand esti singur. In biserica nu pot sa inceteze cele sapte laude, ca sunt asezate de Duhul Sfant tocmai de la Apostoli. Asta spun pentru rugaciunea particulara in chilie, acasa, fie ca esti calugar, sau ca esti mirean. Amin.

Read more...

Iubirea fata de Dumnezeu

>> 18 sept. 2010


Iubirea fata de Dumnezeu

Termenul iubire are mai mul­te sensuri. Pe noi ne intereseaza sensul lui spiritual. Iubirea presupune o unitate, o inrudire intre doua persoane. Cei ce se iubesc au impresia ca isi apartin prin natura, ca se potrivesc intru toate si ca din vesnicie au fost destinati unul pentru altul. Deci, in fie­care dintre noi exista tendinta de a intalni persoana cu care sa se sim­ta una. Tendinta aceasta este insa tendinta spre persoana ca purtatoare de valori. Persoana este purtatoare de valori si tinde spre valori.

Iubirea deplina presupune reciprocitate. Atractia aceasta nu se bazeaza pe interes sau placere, ci pe valoarea ce o intuim prin persoana respectiva. Nu esti atras spre persoana aceea pentru tine, pentru ca ea ar satisface dorintele proprii, ci pentru ca in ea vezi intrupata o anumita desavarsire. Iubirea cere unire integrala a celor doua eu-ri. Ea e reciproca daruire de sine, iesire din sine si re­varsare in altul. Ea e unitate de viata, pana la impresia de totala con­topire.

Dar aceasta unitate fiintiala, realizata in iubire, nu nimiceste iden­titatea personala a celor ce se iubesc; ea nu e dizolvare a unuia in celalalt, ci desavarsire reciproca. Daca iubirea e unitate, ea e si duali­tate. Ea este unitate in dualitate. Persoanele unite in iu­bire se afirma una pe alta ca atare si se desavarsesc reciproc.

Iubirea ca virtute teologica

Intre Dumnezeu si om, exista ceva comun, care face posibila apropierea de Dumnezeu. Omul este chip al lui Dumne­zeu. Ca atare, el e o fiinta spirituala, orientata in chip ontologic spre Dumnezeu. Tendinta spre comuniune, care este iubirea, nu vizeaza numai persoanele omenesti, ci ultima ei tinta este Dumnezeu. Ca si in iubirea omeneasca, este nevoie de reciprocitate, adica de coborarea lui Dumnezeu la om in iubire si de inaltarea acestuia la Dumnezeu in iubire. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in chip de om, ca sa restabileasca relatia de iubire dintre om si Dumnezeu, tul­burata de pacat.

Trebuie sa precizam ca Dumnezeu este Cel ce ne-a iubit intai. Iubirea noastra catre El este iubire-raspuns, e raspunsul spiritului uman la iubirea ce ne-a aratat-o si ne-o arata Dumnezeu.

Daca la iubirea lui Dumnezeu raspundem cu iubire, intre noi si Dumnezeu se realizeaza o asa unitate incat suntem "un duh" cu Iisus Hristos, asa ca ramanem in El si El in noi, viem in El si El in noi, devenind salas al Sfintei Treimi si participind la viata ei prin har. "Iata, stau la usa si bat - zice Mantuitorul. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. III, 20). Iar "cina" aceasta inseamna unire: "Petrece intru Mine si Eu in el" (Ioan VI, 56). Caci "Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el" (1 Ioan IV, 16).

Dar unirea ce se realizeaza intre om si Dumnezeu nu este identifi­care panteista, dizolvare a omului in Dumnezeu. Dualitatea se men­tine. Desigur, Dumnezeu nu se imbogateste, nici nu se desavarseste prin iubirea noastra.

Dar in Dumnezeu omul nu iubeste numai pe Dumnezeu, ci in­treaga creatura (pe sine, pe aproapele si intreg cosmosul). Daca iubesti pe Dumnezeu, iu­besti si ceea ce iubeste Dumnezeu. De aceea, cel ce zice ca pe Dumnezeu iubeste insa pe aproapele sau uraste, "mincinos este". "Cine iubeste pe Dum­nezeu iubeste si pe fratele sau" (1 Ioan IV, 20, 21).

Motivul iubirii de Dumnezeu este Dumnezeu insusi ca pleni­tudine a desavarsirii.

Iubirea de Dumnezeu trebuie sa aiba urmatoarele insusiri : a) sa fie mai presus de orice; b) sa fie interna si lucratoare si c) sa fie sta­tornica.


Pacatele impotriva iubirii fata de Dumnezeu

Oricat s-ar dezvolta si ar creste in crestin, iubirea, nu poate atinge niciodata limita maxima.

Ura impotriva lui Dumnezeu poate veni sau din diferite nenoro­ciri, sau din frica de pedeapsa lui Dumnezeu, pentru pacat, sau din orgoliu. Ura are de obicei, ca obiect, o imagine falsa despre Dumne­zeu, socotindu-L autorul nenorocirilor care se abat asupra lui.

Nepasarea sau trindavia fata de cele duhovnicesti - se mani­festa in dezgust fata de tot ce e in legatura cu viata religios-morala.

Sentimentalismul reduce iubirea la sentiment, la bucuriile simtuale. E o per­vertire care duce la cadere si deznadejde indata ce dispar aceste bucurii.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Cinstirea Crucii īn viaţa noastră – Părintele Teofil Părăian

>> 14 sept. 2010


Crucea Māntuitorului nostru Iisus Hristos este Faţa lui Dumnezeu īndreptată către oameni, īn īnţelesul că Dumnezeu este Iubire şi īn Cruce se arată Iubirea. Deci, Crucea reprezintă Iubirea lui Dumnezeu Tatăl, Care L-a trimis pe Fiu pentru māntuirea lumii, Iubirea lui Dumnezeu Fiul, Care S-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră māntuire şi a biruit prin Cruce puterile īntunericului. Ne-am pomenit īn lumea aceasta noi ca drept măritori creştini şi ca cinstitori ai Crucii Māntuitorului nostru Iisus Hristos, am īnvăţat din copilărie să ne facem semnul crucii, ne facem semnul crucii cānd īncepem rugăciunile noastre, ne facem semnul crucii īn timpul rugăciunilor noastre, ne facem semnul crucii cānd plecăm la drum, ne facem semnul crucii cānd ajungem īn faţa unei Biserici, ne facem semnul crucii cānd trecem pe lāngă o cruce. Deci, viaţa noastră este unită cu Crucea Māntuitorului şi pentru că e unită cu Crucea Māntuitorului este unită şi cu crucea noastră, cu partea noastră de suferinţă, cātă ne-o rānduieşte Dumnezeu pentru binele nostru sufletesc. Ne facem semnul crucii ca semn de māntuire, Crucea este legată de māntuire şi māntuirea de Cruce. Şi pe lāngă aceasta suntem mai īn stare, mai hotărāţi pentru a ne purta crucea de fiecare zi. Pentru că crucea este şi un semn al ostenelii pe care trebuie s-o facă omul pentru īnaintarea sa īn viaţa duhovnicească. Aşadar, Crucea Domnului ne aduce aminte de crucea omului, crucea omului este crucea noastră, dacă nu altfel cel puţin ca osteneală de-a ne depăşi pe noi īnşine, de-a birui păcatul, de-a birui răutatea. Nu numai la Ziua Crucii trebuie să ne gāndim la Crucea Māntuitorului, Biserica noastră are şi alte zile de cinstire a Sfintei Cruci, de exemplu Duminica a III-a din Postul Paştilor, apoi miercurea şi vinerea se pomeneşte la slujbele Bisericii noastre puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.

Sursa:www.eucred.ro

Read more...

Acatistul Sfintei Cruci


Acatistul Sfintei Cruci

(14 septembrie)

Condacul 1:

0, de trei ori fericita si preacinstita Cruce, tie ne inchinam credinciosii si te marim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta inaltare. Ca o pavaza si arma nebiruita, ocroteste si acopera cu darul tau pe cei ce canta: Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Icosul 1:

Ingerii din cer in chip nevazut inconjoara cu frica Crucea cea de viata purtatoare si, vazand-o ca da credinciosilor acum har de lumina datator, cu stralucire, se spaimanteaza si stau zicand catre dansa unele ca acestea: Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a lumii;

Bucura-te, slava Bisericii;
Bucura-te, ca izvorasti tamaduiri cu indestulare;
Bucura-te, ca luminezi marginile lumii;
Bucura-te, lemn de viata mirositor si vistieria minunilor;
Bucura-te, preafericita si de daruri datatoare;
Bucura-te, ca esti dumnezeiesc asternut picioarelor;
Bucura-te, ca te-ai asezat spre inchinarea tuturor;
Bucura-te, pahar plin de curata bautura;
Bucura-te, luminator al stralucirii celei de sus;
Bucura-te, prin care se binecuvinteaza zidirea;
Bucura-te, prin care este inchinat Ziditorul;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 2-lea:

Vazandu-se Elena pe sinesi intru dorire, a zis im-V paratului cu indraznire: lucrul cel preadorit sufletului tau se arata prea de bucurie osardiei mele; cautand insa arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, canta: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cunostinta cea necunoscuta mai inainte, imparateasa, cunoscand-o, a strigat catre cei ce slujeau: "din sanurile pamantului siliti va in graba a afla si Crucea a mi-o da", catre care privind cu frica a zis, cantand asa:

Bucura-te, semnul adevaratei bucurii;
Bucura-te, izbavirea vechiului blestem;
Bucura-te, comoara, pentru zavistie in pamant ascunsa;
Bucura-te, ceea ce te-ai aratat cu stele inchipuita;
Bucura-te, cinstita Cruce cu impatrite raze in chipul focului;
Bucura-te, scara pe inaltime rezemata, mai inainte oarecand aratata;
Bucura-te, lumina ingerilor cea cu alinare inchipuita;
Bucura-te, rana demonilor cea mult suspinata;
Bucura-te, odor veselitor al Cuvantului;
Bucura-te, stingatoarea focului ratacirii;
Bucura-te, cinstita Cruce, aparatoare a deznadajduitilor;
Bucura-te, tare aparatoare a celor ce bine calatoresc;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 3-lea:

Puterea Lemnului sa aratat atunci, spre adevarata incredintare a tuturor, si pe cea fara de glas si moarta, spre viata o a sculat; infricosatoare privire celor ce vor a culege mantuire, cand canta asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

avand Elena arma cea nebiruita, a alergat catre fiul sau, iar el, tare saltand indata, Crucea cea prea mare cunoscand-o, se bucura, si cu saltarile ca si cu niste cantari, zicea catre dansa unele ca acestea:

Bucura-te, cinstita Cruce, vasul luminii;
Bucura-te, cinstita Cruce, vistierul vietii;
Bucura-te, datatoarea darurilor Duhului;
Bucura-te, limanul cel neinviforat al celor ce calatoresc pe mare;
Bucura-te, masa care tii ca pe o Jertfa pe Hristos;
Bucura-te, vita care porti Strugurele cel copt care da vinul cel tainic:
Bucura-te, ca pazesti sceptrurile imparatilor;
Bucura-te, ca zdrobesti capetele balaurilor;
Bucura-te, stralucita cunostinta a credintei;
Bucura-te, pazitoarea a toata lumea.
Bucura-te, binecuvantarea lui Dumnezeu catre muritori;
Bucura-te, mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori;
Bucura te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 4-lea:

Dumnezeiasca ravna intru sinesi luand Elena, cu osardie a cautat si a aflat Crucea care in pamant era ascunsa si pe cer imparatului se aratase, pe care laudand-o a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

In chipul soarelui sa aratat Crucea in lume, si toti de luminare umplandu-se si ca si catre o stea alergand, o vad pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunatati, in mainile cele sfinte inaltata, pe care laudand-o au zis:

Bucura-te, raza Soarelui celui gandit;
Bucura-te, izvorul Mirului celui nedesertat;
Bucura-te, chemarea lui Adam si a Evei;
Bucura te, omorarea stapanitorilor iadului;
Bucura-te, ca inaltandu-te impreuna acum, pe noi ne inalti;
Bucura-te, ca inchinandu-te pe suflete le sfintesti;
Bucura-te, lauda apostolilor cea in lume propovaduita;
Bucura-te, taria nevoitorilor cea preaiubita;
Bucura-te, cinstita Cruce, mustrarea evreilor;
Bucura-te, lauda credinciosilor;
Bucura-te, prin care sa surpat iadul;
Bucura-te, prin care a rasarit Darul;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 5-lea:

Lemnul cel de Dumnezeu daruit, privindu-l toti, la acoperamantul lui acum sa alergam si ca pe o arma tinandu-l, printr-insul sa biruim taberele vrajmasilor si, pipaind pe Cel nepipait, cu bucurie sa cantam Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Vazut-a lumina din cer marele Constantin, aratandu-se semnul Crucii cu stele, intru care si biruind multimea vrajmasilor, sa sarguit de a descoperit lemnul Crucii si a zis catre dansul unele ca acestea:

Bucura-te, marginea sfatului celui negrait;
Bucura-te, taria poporului celui binecuvantat;
Bucura-te, cel ce infrangi taberele vrajmasilor;
Bucura te, cel ce arzi cu vapaia pe demoni;
Bucura-te, sceptrul ceresc al imparatestii osti;
Bucura-te, arma nebiruita a iubitoarei de Hristos osti;
Bucura-te, ceea ce dobori spranceana barbarilor;
Bucura-te, ceea ce ocarmuiesti sufletele oamenilor;
Bucura-te, izbavitoarea multor rautati;
Bucura-te, daruitoarea multor bunatati;
Bucura-te, prin care salta purtatorii de Hristos;
Bucura-te, prin care iudeii se tanguiesc;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 6-lea:

Scara pana la cer sa facut Crucea Domnului, pe toti suindu-i de la pamant catre inaltimea cerului, ca sa locuiasca impreuna si totdeauna cu cetele ingerilor, lasand pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt si stiind ei a canta: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

bumina, Mantuitorule, stralucind peste toti cei din iad, ai luminat pe cei ce zaceau jos; iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niste morti au cazut, si cei ce s-au izbavit de dansii, acum, vazand Crucea, canta asa:

Bucura-te, invierea celor omorati;
Bucura-te, izbavirea celor ce se tanguiesc;
Bucura-te, desertarea vistieriilor iadului;
Bucura-te, castigarea desfatarii raiului;
Bucura-te, toiag care pe oastea egipteana o ai afundat;
Bucura-te, ca iarasi pe poporul israelitean l-ai adapat;
Bucura-te, lemn insufletit, a talharului mantuire;
Bucura-te, trandafir bine mirositor, a binecredincio-silor mirosire;
Bucura-te, hrana celor ce flamanzesc intru Duhul;
Bucura-te, pecetea pe care oamenii o au luat;
Bucura-te, cinstita Cruce, usa tainelor;
Bucura-te, prin care se revarsa rauri dumnezeiesti;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 7-lea:

Moise, vrand preamult truditul neam al mantui din stricaciune, te ai dat lui ca un toiag, dar te ai cunoscut lui si semn dumnezeiesc. Pentru aceea sa spaimantat, Cruce cinstita, de taria ta, cantand: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Oel ce de demult a dat lege vazatorului de Dumnezeu in Sinai, de voie pe Cruce sa pironit pentru cei fara de lege, de barbatii cei fara de lege si blestemul cel vechi al legii 1-a dezlegat, ca puterea Crucii vazand-o toti acum sa cante:

Bucura-te, ridicarea celor cazuti;
Bucura-te, indreptarea celor robiti de patimile lumesti;
Bucura-te, innoirea invierii lui Hristos;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a monahilor;
Bucura-te, copac bine infrunzit sub care se adapostesc credinciosii;
Bucura-te, Lemn de prooroci grait a fi pe pamant sadit;
Bucura-te, ajutorul imparatiei impotriva vrajmasilor;
Bucura-te, aparare tare a cetatii;
Bucura-te, a Dreptului Judecator aratare;
Bucura-te, a gresitilor osandire;
Bucura-te, cinstita Cruce, sprijinirea sarmanilor;
Bucura-te, cinstita Cruce, imbogatirea saracilor;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor;

Condacul al 8-lea:

Straina minune vazand, straina viata sa vietuim, mintea la cer inaltand-o; ca pentru aceasta Hris-tos pe Cruce sa pironit si cu trupul a patimit, vrand ai trage la Sine pe cei ce canta Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Tot a venit din inaltime, avandu-si Dumnezeirea, singur Cuvantul cel mai inainte de veacuri si, nascandu-Se din Fecioara Maica si lumii aratandu-Se om smerit si Crucea primind, a facut vii pe cei ce canta Lui:

Bucura-te, cinstita Cruce, arma pacii;
Bucura te, semnul calatorilor;
Bucura-te, intelepciunea si intarirea celor ce se mantuiesc;
Bucura-te, nebunia si sfaramarea celor ce dosadesc;
Bucura-te, sad bine rodit, nemuritor si de viata purtator;
Bucura-te, floare, care ai inflorit mantuirea noastra;
Bucura-te, ca impreunezi pe cele de pe pamant cu cele de sus;
Bucura-te, ca luminezi inimile celor de jos;
Bucura-te, prin care stricaciunea sa stricat;
Bucura-te, prin care mahnirea sa pierdut;
Bucura-te, bogatia bunatatilor celor inmiite;
Bucura-te, lauda credinciosilor cea de mii de ori numita;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 9-lea:

A cazut tabara demonilor cea cu tot felul de sageti intrarmata si neamul evreilor sa rusinat, vazand ei ca de catre toti cu dor Crucea este inchinata si ca de-a pururea izvoraste tamaduiri celor ce canta: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Raurile cugetelor celor de rea credinta s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase, caci, cu adevarat, nu se pricep cum si cruce ai suferit si de stricaciune ai scapat, iar noi, invierea slavind-o, cantam:

Bucura-te, inaltimea intelepciunii lui Dumnezeu;
Bucura-te, adancimea Proniei Lui;
Bucura-te, necunostinta necuvantatorilor barfitori;
Bucura te, pierderea nebunilor de stele vrajitori;
Bucura te, ca arati invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca patimirile Lui le innoiesti;
Bucura-te, ceea ce calcarea de porunca a celor dintai ziditi o ai dezlegat;
Bucura-te, ceea ce intrarile raiului le-ai deschis;
Bucura-te, cinstita Cruce, cea de toti cei dreptcredinciosi cinstita;
Bucura-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnica;
Bucura-te, cinstita Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucura-te, de-a pururea ajutatoare a celor ce se roaga tie;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 10-lea:

Lumea vrand a o mantui, impodobitorul lumii la dansa S-a pogorat in chip de negrait si, intrupat fiind, Crucea a suferit, si pentru noi pe toate ca noi le primeste; pentru aceea si izbavindu-ne pe noi, de la toti aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid nebiruit si dumnezeiesc al lumii te intelegem, o, purtatoare de viata Cruce, ca Facatorul cerului si al pamantului pe tine gatindu-te, isi intinde mainile - straina auzire - si pe toti invata a canta:

Bucura-te, temeiul dreptei credinte;
Bucura-te, biruinta crestinilor;
Bucura-te, ca pe Amalec cel gandit l-ai infrant;
Bucura-te, ca de mainile lui Iacov mai inainte te-ai inchipuit;
Bucura-te, ca tu umbrele cele prea vechi le-ai innoit;
Bucura-te, ca tu glasurile cele de prooroci graite le-ai implinit;
Bucura-te, ca ai purtat pe Mantuitorul tuturor;
Bucura-te, ca ai stricat pe stricatorul sufletelor;
Bucura-te, prin care cu ingerii neam unit;
Bucura-te, prin care cu lumina neam stralucit;
Bucura-te, ca cinstindu-te, tie ne inchinam;
Bucura-te, ca strigand, tie glasuim;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 11-lea:

Cantarea toata se micsoreaza, vrand a urma multimii minunilor tale, fiindca de-ti vom aduce tie, o preacinstita Cruce, multime de laude, nimic vrednic nu implinim, fata de cele ce ai dat noua, dar cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Stralucire de lumina datatoare, celor ce sunt intru intuneric se daruieste Crucea aceasta de viata datatoare, ca lumina cea nematerialnica a primit-o si spre dumnezeiasca cunostinta pe toti povatuieste si, inaltandu-se acum, pe mintea noastra o inalta a canta acestea:

Bucura-te, luminatorul cel ce te arati celor ce sunt intru intuneric;
Bucura-te, stea, care stralucesti lumea;
Bucura-te, fulger, care orbesti pe ucigasii lui Hristos;
Bucura-te, trasnet, care slabanogesti pe cei necredinciosi;
Bucura-te, ca ai stralucit cetele dreptmaritorilor;
Bucura-te, ca ai risipit capistele idolilor;
Bucura-te, al careia chip din cer sa aratat;
Bucura-te, al careia dar pe viclesuguri le-a gonit;
Bucura-te, ceea ce insemnezi omorarea trupului;
Bucura te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucura-te, pe care Hristos sa rastignit;
Bucura-te, prin care toata lumea sa mantuit;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 12-lea:

Har voind Hristos a da oamenilor, mainile pe lemn isi intinde si neamurile toate impreuna le cheama si imparatia cerurilor o da tuturor celor ce cu vrednicie si cu credinta canta cantare: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cantand cantarea ta, te laudam cu dor pe tine lemnul Domnului ca pe un insufletit; ca pe tine pironindu-se cu trupul Cel ce stapaneste peste puterile cele de sus, nea sfintit, ne-a marit si ne-a invatat a zice acestea:

Bucura-te, cinstita Cruce, arma cea intelegatoare;
Bucura-te, sfanta privire a sfintilor;
Bucura-te, inainte-propovaduirea proorocilor si a dreptilor;
Bucura-te, purtatoare de lumina, mestesugire a lui Hristos;
Bucura-te, frumusetea si cununa dreptcredinciosilor ocarmuitori;
Bucura-te, stapanirea si intarirea cuviosilor preoti;
Bucura-te, podoaba cea prealaudata a adevarului;
Bucura-te, inceputul cel preabun al mantuirii;
Bucura-te, stralucirea cea luminata a tuturor;
Bucura-te, izgonirea agarenilor;
Bucura-te, faclie a luminii celei nestricate;
Bucura-te, veselia sufletului meu;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 13-lea:

0, intru tot cantat Lemn, pe care a fost rastignit Hristos, Cuvantul cel mai sfant decat toti sfintii, primind rugaciunile noastre, de toata primejdia pe toti izbaveste-ne si de chinurile vesnice scapa pe cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Rugaciune la Sfanta Cruce

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mantuitorul Osufletului meu, marturisesc inaintea Ta, intru aceasta zi a rastignirii Tale, in care ai patimit si ai luat moarte pe Cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. De aceea ma rog bunatatii Tale celei nemarginite, ca sa ma faci si pe mine partas sfintelor Tale Patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru ca sa ma invrednicesc, prin darul Tau, sa castig si eu asemenea Tie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai rabdat pentru mantuirea mea, intarindu-ma pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut cand Te-au rastignit nemultumitorii evrei.

De aceea intareste-ma, Doamne, ca sa pot ridica cu bucurie de astazi inainte Crucea Ta cu deplina pocainta, intristarea mortii Tale sa o simt, precum au simtit o Preasfanta Ta Maica, ucenicii Tai si mironositele femei. Si-mi inviaza simtirile mele cele sufletesti, ca sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut si zidirile cele neinsufletite, care s-au miscat la rastignirea Ta; cum Te a cunoscut talharul cel credincios si, rugandu-Ti-se, l-ai primit in rai.

Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, darul Tau, precum ai dat atunci aceluia, si iarta pacatele mele pentru sfintele Tale Patimi, si ma primeste prin pocainta impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si ziditor ce-mi esti. Asemenea fa cu toti crestinii, vii si morti, precum se roaga Tie in toate zilele Sfanta Biserica si le lasa lor toate pacatele si-i invredniceste pe ei de imparatia Ta si sa vada lumina Ta si sa mareasca slava Ta. Ma inchinam Crucii Tale, Hristoase si zic catre dansa: „Slava ei pentru dragostea Ta."

Bucura-te preacinstita Cruce a lui Hristos, ca prin tine sa mantuit lumea, ridicand asupra ta pe Iisus tintuit. Bucura-te, pom preamarit, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii ce nea mantuit din moartea pacatului.

Bucura-te toiagul cel tare ce ai sfaramat usile iadului. Bucura-te cheia imparateasca ce ai deschis usa raiului. Ma bucur si eu, pentru ca vad pe vrajmasii Tai surpati, iar pe prietenii Tai ca imparatesc in ceruri, pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta, iar pe crestinii, ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta. O, Rastignitul meu Hristoase, cate ai patimit pentru noi, cate rani, cate scuipari, cate batjocuri si necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai pilda de adevarata rabdare! De aceea cum pot eu sa fug de Cruce, vazand pe Hristos ca este ridicat pe ea? Cum sa-mi para grele chinurile vazand pe Stapanul meu ca le iubeste si le cere si le socoteste Lui de mare cinste? Rusine-mi este, cu adevarat, de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica.

Si de vreme ce este asa, inmulteste-mi, Doamne, ostenelile, ispitele si durerile, dar sa-mi inmultesti impreuna si sa-mi prisosesti si rabdarea si puterea, ca sa pot rabda toate cate mi s-ar intampla. Pentru ca recunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orbi de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indrazneti, rau de nu ma vei preface in bun, pierdut de nu ma vei ierta, robi de nu ma vei rascumpara cu bogata si dum nezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Read more...

Sfantul Mucenic Autonom

>> 12 sept. 2010

Sfantul Autonom a fost episcop in Italia. In timpul prigoanelor lui Diocletian, Sfantul Autonom a parasit Italia stabilindu-se in Bitinia (Asia Mica), in localitatea Soreus, aducand aici multi pagani la credinta crestina. Sfantul Mucenic Autonom a ridicat pentru comunitate o biserica inchinata Sfantului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfantul hirotoneste pe Cornelius, un crestin plin de ravna pentru Hristos, mai intai diacon, iar mai apoi preot. Sfantul Mucenic Autonom a predicat cuvantul lui si in tinuturile Lykaonia si Isauria.

Imparatul Diocletian a ordonat arestarea sfantului, drept pentru care acesta se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagra. Intorcandu-se mai apoi la Soreus l-a inaltat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat dupa acestea sa predice in Asia, iar la intoarcerea din Asia a predicat in imprejurimile Soreusului, la Limna. Si aici, sfantul a luminat pe multi cu Lumina Sfintei Evanghelii.

Unii dintre pagani, cuprinsi fiind de invidie si ura, au venit la Soreus, au navalit in Bierica Sfintului Arhanghel Mihail in timpul slujirii Sfintei Liturghii si l-au ucis pe Sfantul Autonom in altar, si alaturi el multi alti crestini care se aflau in biserica. Diaconita Maria a scos mai apoi trupul sfantului de sub o gramada de daramaturi ingropandu-le.

In timpul domniei Sfantului Constantin cel Mare, Severian, un demnitar de la curtea imperiala, a inaltat o biserica deasupra moastelor Sfantului Mucenic Autonom. In 430 un anume preot a daramat biserica, fara sa cunoasca ca aceasta fusese construita deasupra mormantului, si a reconstruit-o intr-un alt loc. La doua sute de ani dupa mucenicia lui, Sfantul Autonom s-a aratat unui pe nume loan. Acesta a sapat si a aflat moastele Sfantului Mucenic Autonom cu totul intregi si neputrezite. Pe acel loc a fost reconstruita apoi biserica inchinata Sfantului Ierarh Mucenic Autonom.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Acatistul Nasterii Maicii Domnului

>> 8 sept. 2010


Acatistul Nasterii Maicii Domnului

(8 septembrie)

Troparul Nasterii Maicii Domnului

Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru. Si dezlegand blestemul a dat binecuvantare si stricand moartea, ne-a daruit noua viata vesnica.

Condacul 1:

Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Icosul 1:

Soborul ingeresc si neamul omenesc astazi dupa cuviinta sa se veseleasca, pentru ca Eva cea tainica in lume vine si nadejdea asteptarii lui Adam se implineste. Pe care toti, laudand-o, asa sa-i zicem:

Bucura-te, ca viata si bucuria prin tine lumii se va trimite.
Bucura-te, steaua diminetii cea intelegatoare.
Bucura-te, steaua darului care vestesti venirea in lume a vesnicului Soare.
Bucura-te, dimineata si zori care aduci lumii vesnica nemurire.
Bucura-te, chemarea inapoi a celor ce de rai s-au instrainat
Bucura-te, chemarea inapoi a celor pe care sarpele i-a inselat.
Bucura-te, camara a tainelor mantuirii neamului omenesc. Bucura-te, floarea milei si a indurarii Parintelui ceresc.
Bucura-te, odor ales de Dumnezeu si slava fecioriei.
Bucura-te, salasul cel cuvantator si camara cea sfanta a bucuriei.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 2-lea:

Adam si Eva sa se veseleasca impreuna cu tot neamul omenesc, caci impacarea lui Dumnezeu cu oamenii s-a apropiat si Maica milei la noi a sosit; pentru care, slava dam lui Dumnezeu, asa: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Adam, cu taina, la inceput pe femeie cu numele vietii a numit-o, ca la plinirea vremii, prin Eva cea tainica si duhovniceasca, viata lumii s-a innoit si bucuria in locul intristarii a rasarit; pe care, cu credinta, din inima o laudam asa:

Bucura-te, rasaritul cel gandit al Soarelui Celui neinserat.
Bucura-te, revarsarea bucuriei care ai alungat intristarea.
Bucura-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arsita pacatului se racoreste.
Bucura-te, roua cea de viata aducatoare, prin care roua mortii se tamaduieste.
Bucura-te, lacas preasfant si raiul cel gandit al desfatarii.
Bucura-te, fantana darurilor si izvor al mangaierii.
Bucura-te, stalparea cea intelegatoare din radacina imparateasca.
Bucura-te, floare duhovniceasca din samanta arhiereasca.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea preaaleasa.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor si scara cereasca.
Bucura-te, raiule cu totul inflorit.
Bucura-te, raiule cuvantator si preaimpodobit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 3-lea:

Bucurie a luat de la Dumnezeu, Ana, pentru nasterea lui Samu-el, dar si mai mare a fost bucuria dumnezeiestilor Parinti pentru nasterea ta, Preasfanta Fecioara. Pentru care, slava si multumita din toata inima au adus lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Dupa indelungata vreme de nerodire si de mahnire a dumnezeiestilor tai parinti, ca un soare preafrumos ai rasarit si noaptea intristarilor ai risipit-o prin nasterea ta, si bucurie la toata lumea ai vestit. Pentru care cu smerenie si cu umilinta te laudam asa:

Bucura-te, ca nasterea ta ingerul Domnului o a vestit
Bucura-te, ca numele tau de inger s-a proorocit.
Bucura-te, ca la nasterea ta cerul si pamantul s-au bucurat.
Bucura-te, ca numele de Maria ca taina de la Dumnezeu ti s-a dat
Bucura-te, ca cele cinci slove ale numelui tau pe unele din darurile tale le-a aratat.
Bucura-te, ca tu cu fecioria si cu proorocia ai covarsit-o pe Maria.
Bucura-te, caci cu milostenia si cu smerenia ai stralucit mai mult ca Abigail.
Bucura-te, ca frumusetea Rahilei ai intrecut-o fara de asemanare.
Bucura-te, ca frumusetea Rahilei s-a deosebit de a ta, ca a lunii de soare.
Bucura-te, ca pe Iudita cea inteleapta, cu intelepciunea ai intrecut-o.
Bucura-te, ca pe Ana, mama lui Samuel, prin moartea cea ganditoare ai covarsit-o.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 4-lea:

Sa se bucure Isaia Proorocul cu bucurie mare, ca, iata, semnul bucuriei in lume a stralucit si Fecioara Maria, Maica lui Emanuel, la noi a sosit; de a carei venire, cerul si pamantul se bucura si impreuna cu noi canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Inaintea Soarelui dreptatii, steaua diminetii celei duhovnicesti a rasarit si raza zilei celei de taina noua ne-a stralucit Veseliti-va popoare si va bucurati si pe dumnezeiasca Prunca, ce s-a nascut, cu bucurie mare sa o laudam asa:

Bucura-te, Preasfanta, dumnezeiasca Prunca, si odor preacinstit
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, care la noi ai sosit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, pe care mai inainte, cu duhul, proorocii te-au vazut.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce te-ai nascut spre mantuirea lumii.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca din pantece neroditor ai rasarit
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin a ta nastere a venit in lume mila lui Dumnezeu.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, prin care soseste impacarea lumii cu Dumnezeu.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, de a carei nastere se veseleste toata lumea.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ai izgonit intristarea cea veche din lume.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca prin nasterea ta ne izbavesti de osanda.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ce inlaturi de la usa Edenului sabia cea de foc pazitoare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca, ca ne aduci iarasi desfatarea raiului.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 5-lea:

Nazaretul cel mic si nebagat in seama sa se veseleasca si sa se bucure, caci cu slava si cu cinste s-a imbracat prin nasterea ta, Prunca a lui Dumnezeu, Maria, pe care toate neamurile te lauda si canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Inflorit si sfintit talcuindu-se Nazaretul, cu taina pe tine te-a aratat Fecioara, cea inflorita cu frumusetea fara de asemanare si impodobita cu felurimea darurilor Preasfantului Duh. De a ta gandita si simtita frumusete foarte minunandu-ne, cu nevrednicie indraznim a te lauda asa:

Bucura-te, floarea darurilor cea inflorita si frumusetea cea fara asemanare.
Bucura-te, Fecioara, cea impodobita cu sfintenie nemuritoare.
Bucura-te, floare care din tulpina uscata ai rasarit.
Bucura-te, ceea ce cu darurile Preasfantului Duh ai inflorit.
Bucura-te, floare care ai covarsit toate florile raiului cu frumusetea ta.
Bucura-te, floarea darurilor cea preaaleasa.
Bucura-te, Fecioara peste care Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit
Bucura-te, Fecioara, preasfanta si preafrumoasa.
Bucura-te, floare duhovniceasca, care ai impodobit pamantul.
Bucura-te, Fecioara, care ai fost aleasa de Mirele-Cuvantul.
Bucura-te, floare care cu slava nemuritoare pururea infloresti.
Bucura-te, Fecioara, care covarsesti cu frumusetea cea duhovniceasca cerurile.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 6-lea:

Porumbita lui Noe, oarecand, semn spre incetarea potopului a adus in corabie, iar tu, porumbita cuvantatoare, nascandu-te astazi, semnul milei si al milostivirii lui Dumnezeu il aduci in lume. Pentru aceasta toti ne bucuram si pe Dumnezeu il laudam, cantand: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Pe tine, porumbita lui Dumnezeu, vazandu-te sosind la noi, fiica potopului pacatelor ne paraseste, caci toata lumea prin nasterea ta se izbaveste de osanda, pentru care cu bucurie te laudam:

Bucura-te, porumbita a lui Dumnezeu, care la noi astazi ai sosit.
Bucura-te, porumbita darului, care ai vestit incetarea mortii pacatului.
Bucura-te, porumbita de aur cu totul preastralucita.
Bucura-te, porumbita duhovniceasca si preasfintita.
Bucura-te, porumbita cuvantatoare si preafrumoasa.
Bucura-te, porumbita preasfanta si preaaleasa.
Bucura-te, porumbita, prin care lumea s-a izbavit de intristare.
Bucura-te, porumbita, prin care ne-am izbavit de rana mortii.
Bucura-te, porumbita, peste care Duhul Sfant a venit.
Bucura-te, porumbita, pe care puterea Celui Preainalt te-a umbrit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 7-lea:

Avraam Patriarhul si Sara s-au slavit de demult pentru nasterea lui Isaac. Dar, Preacurata Fecioara, cu cat este slava ta mai inalta decat a lui Isaac, cu cat slava dumnezeiestilor tai parinti a covarsit pe cea a lui Avraam? Pentru care, se cuvine a-I canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Scara lui Iacob, pe tine, Preasfanta Fecioara, te-a inchipuit, caci pe aceea ingerii s-au vazut suindu-se si pogorandu-se; iar prin tine, scara cea intelegatoare, Ziditorul ingerilor pana la noi S-a pogorat si firea noastra prin tine s-a suit de-a dreapta Tatalui; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, scara duhovniceasca, pe care Dumnezeu pana la noi S-a pogorat
Bucura-te, scara intelegatoare, prin care cerul si pamantul s-au unit.
Bucura-te, scara de taina, care de la pamant ne-ai ridicat.
Bucura-te, scara cea tainica, care pe cer te-ai rezemat.
Bucura-te, scara lui Dumnezeu, cea preaminunata.
Bucura-te, scara cerului, cea preainfricosata.
Bucura-te, scara gandita, a tainelor mantuirii.
Bucura-te, scara gandita, spre desavarsire.
Bucura-te, scara, prin care s-a pogorat la noi mila lui Dumnezeu si indurarea.
Bucura-te, scara, prin care noi ne suim la Dumnezeu si luam iertarea.
Bucura-te, scara vie, care toate treptele duhovnicesti ti le-ai agonisit.
Bucura-te, scara Duhului, prin care firea oamenilor pana la cer s-a suit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 8-lea:

Preafericitii tai parinti, Ioachim si Ana, dupa a lor fagaduinta, dar sfant, cu totul fara prihana, te-au adus pe tine lui Dumnezeu si tuturor oamenilor. Copila a darurilor, adusa ai fost Lui in Biserica si ca un serafim ai iubit pe Dumnezeu si ca un inger il laudai pe El, cantand: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Vietuirea ta in Sfanta Sfintelor, Preasfanta Fecioara, a fost asemenea ingerilor lui Dumnezeu, caci tu pururea spre Dumnezeu cu privirile mintii erai si in slavoslovia Lui pururea zaboveai; pentru care si noi, smeritii, te laudam asa:

Bucura-te, caci cu ochii mintii de-a pururea inaintea ta pe Dumnezeu ai vazut.
Bucura-te, caci cu vederea slavei Lui pe Moise l-ai intrecut.
Bucura-te, ca gura ta cea de gand spre Domnul pururea o deschideai.
Bucura-te, ca din gura ta cea de gand pe Duhul Sfant pururea Il trageai.
Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand ai staruit in luarea aminte.
Bucura-te, ca prin tacerea ta cea de gand de Duhul Sfant te-a luminat.
Bucura-te, caci cu smerenia cea preainalta te-ai imbracat.
Bucura-te, ca prin smerenia ta spre tine Domnul a cautat.
Bucura-te, caci prin adancimea smereniei tale, cu inaltime de slava si de dar te-ai incununat
Bucura-te, ca, in Sfanta Sfintelor, Arhanghelul Gavriil trimis a fost spre a-ti vesti.
Bucura-te, ca de la dumnezeiescul Arhanghel ai primit veste de bucurie.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 9-lea:

Prin cuvant ai zamislit pe Cuvantul si L-ai nascut mai presus de firea nasterii. Drept aceea, toate neamurile te fericesc, iar Cuvantul Cel intrupat din tine aude cantarea: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Cortul lui Moise cu mestesug, oarecand, s-a impodobit, iar tu, Preasfanta Fecioara, cort sfant si intelegator spre incaperea lui Dumnezeu Cel necuprins te-ai facut si intru tine L-ai incaput, pentru care te laudam:

Bucura-te, cort al Legii Darului preafrumos lucrat.
Bucura-te, chivot al lui Dumnezeu preainfrumusetat
Bucura-te, chivot viu si de mana neimpletit.
Bucura-te, chivot prealuminat si preasfintit
Bucura-te, cort pe care Arhiereul arhiereilor l-a sfintit
Bucura-te, cort pe care slava lui Dumnezeu l-a acoperit
Bucura-te, cort care ai purtat intru tine pe Datatorul Legii.
Bucura-te, cort intru care Arhiereul Cel Mare a intrat
Bucura-te, cort care spre sfintirea si mantuirea lumii te-ai facut
Bucura-te, cort care pe Dumnezeu in tine L-ai incaput.
Bucura-te, cort cu frumusete duhovniceasca impodobit.
Bucura-te, cort viu si intelegator intru care Cuvantul a locuit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 10-lea:

Imparatul Solomon, biserica preafrumoasa lui Dumnezeu a zidit, iar imparatul cerului si al pamantului pe tine, Preasfanta Fecioara, biserica vie si intelegatoare spre a Sa salasluire te-a pregatit. Pentru care, toate popoarele prin tine Il laudam si-I cantam lauda: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Adusu-te-ai pe tine lui Dumnezeu ca o haina de aur, cu toata podoaba faptelor bune impodobita, si ca o biserica vie si intelegatoare, a carei frumusete gandita pe ceruri le-a intrecut; iar cetele ingerilor mult minunandu-se, pe tine te lauda asa:

Bucura-te, biserica mai desfatata decat cerurile.
Bucura-te, biserica preasfanta si infrumusetata.
Bucura-te, biserica in care a incaput Dumnezeu.
Bucura-te, biserica preaimpodobita, care pe biserica lui Solomon ai infrumusetat-o.
Bucura-te, biserica a carei slava dinlauntru straluceste.
Bucura-te, biserica intelegatoare in care Dumnezeu se odihneste.
Bucura-te, biserica insufletita si cuvantatoare.
Bucura-te, biserica intru care pururea lumineaza neinseratul Soare.
Bucura-te, biserica mai inalta decat cerurile.
Bucura-te, biserica a Preasfantului Duh, cea prealuminata.
Bucura-te, caci cu darurile Sfantului Duh stralucesti foarte.
Bucura-te, biserica milei si a milostivirii, care pe toti ii adapostesti.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 11-lea:

Mai inainte te-a vazut pe tine, Sfanta Fecioara, dumnezeiescul Prooroc Iezechiel, ca pe o usa incuiata si pecetluita cu Duhul, prin care a intrat si a iesit Hristos-Dumnezeu, nestricand pecetile fecioriei tale, pe Care Il laudam si Ii cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Prin tine, usa vietii celei de taina, a venit in lume Mantuitorul si usile cerului s-au deschis pentru toti cei ce vor crede in El si pe tine te vor avea mijlocitoare preabuna; pentru care te laudam asa:

Bucura-te, usa lui Dumnezeu prin care Viata a intrat.
Bucura-te, usa cea intelegatoare a cerescului Imparat.
Bucura-te, usa prin care mila si iertarea pentru noi a venit
Bucura-te, usa raiului celui preasfintit.
Bucura-te, usa luminii si a bucuriei.
Bucura-te, usa cea pecetluita a fecioriei.
Bucura-te, usa imparatiei cerurilor cea preafrumoasa.
Bucura-te, usa mantuirii cea preaaleasa.
Bucura-te, usa vietii si a indurarii.
Bucura-te, usa milei si a mangaierii.
Bucura-te, usa gandita a slavei celei nemuritoare.
Bucura-te, usa darului, prin care a venit in lume Mantuitorul Soare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 12-lea:

David, Proorocul si imparatul, dupa cuviinta sa se bucure, ca din neamul lui pe pamant vlastar preasfant a rasarit, care Rodul vietii, prin Duhul Sfant, Il va aduce in lume; pe Care ingerii si oamenii Il lauda si Ii canta: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Dumnezeiescul Parinte David, pe tine mai inainte te-a vazut, prin Duhul Cel Sfant, ca pe o Imparateasa a cerului si a pamantului, stand de-a dreapta lui Dumnezeu, imbracata in haina aurita si impodobita, pe care noi, smeritii robii tai, cu credinta din inima te laudam:

Bucura-te, Imparateasa cerului si a pamantului.
Bucura-te, Imparateasa cerului cea preaslavita.
Bucura-te, Imparateasa cea fara de asemanare, mai slavita decat Serafimii.
Bucura-te, Imparateasa ingerilor si a tuturor cetelor celor intelegatoare.
Bucura-te, Imparateasa preasfanta si preafrumoasa.
Bucura-te, Imparateasa preabuna si preaaleasa.
Bucura-te, Imparateasa cea impodobita cu haina de aur ceresc.
Bucura-te, Imparateasa cea cu frumusete duhovniceasca impodobita.
Bucura-te, Imparateasa zilei, care in ziua judecatii celei de apoi vei sta langa divanul cel de fulger.
Bucura-te, Imparateasa preaindurata, care la vremea judecatii celei de apoi mare indrazneala catre Judecatorul vei avea.
Bucura-te, Imparateasa preamilostiva si preafolositoare.
Bucura-te, Imparateasa preamilostiva, nadejdea preaticalosu-lui meu suflet la judecata cea viitoare.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nas cut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

Condacul al 13-lea:

O, Preacurata si Preasfanta, dumnezeiasca Prunca Maria care te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea, asculti rugaciunile nevrednicilor robilor tai, care, cu credinta si cu evla vie, din inima laudam nasterea ta cea preacinstita si cerem prin tine, de la Dumnezeu, iertare pacatelor noastre, pace si mare mila, cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Rugaciune rostita la Nasterea Maicii Domnului

O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

Read more...

Nasterea Maicii Domnului


Nasterea Maicii Domnului este prima sarbatoare din anul bisericesc care incepe pe 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.

Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife. Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Firea lui Ioachim si a Anei este biruita de har

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea Ana si era fiica preotului Matthan. Erau in varsta si fiind lipsiti de copii erau priviti de ceilalti ca blestemati. Astazi, atat de mult si-a schimbat lumea "fizionomia”, incat considera ca esti blestemat daca ai prea multi copii. Lumea e intoarsa si asta pentru ca nu mai vede dincolo de ea. Ioachim si Ana nu sunt resemnati, nu-si spun "nu mai avem ce face”, ci indraznesc sa-i ceara lui Dumnezeu, ceea ce noi definim a fi imposibil: sa fie parinti la o varsta inaintata. Acestia depasesc rigorile stiintei - "nu ai voie sa nasti decat pana la varsta X”. Nu se tem ca vor naste un copil cu handicap si asta pentru ca Il aseaza pe Dumnezeu in aceasta lucrare. Sfantul Ioan Damaschin spune ca firea celor doi s-a biruit prin har si a ramas supusa. Nu a luat-o inaintea harului. A asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna

Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului ne spune ca Ioachim a zis catre sotia sa, Ana: "Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea. Ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, sa ne daruiasca un copil". Ceea ce este minunat e faptul ca Ioachim nu spune cat va sta. Nu se duce sa-i ceara lui Dumnezeu cu jumatati de masura.

Iar Ana devenind una cu sotul ei, nu ramane indiferenta fata de gestul lui Ioachim, ci incepe si ea sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: "Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel prorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).



Talcuirea numelui Maria

Provenind din ebraicul "Aia“, Maria se talcuieste "Doamna“, dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga”, "cea iubita”.

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire: 8 septembrie - Nasterea Maicii Domnului, 1 octombrie - Acoperamantul Maicii Domnului, 21 noiembrie - Intrarea in biserica a Maicii Domnului, 9 decembrie - Zamislirea Sfintei Fecioare de catre Sfanta Ana, 26 decembrie - Soborul Maicii Domnului, 25 martie - Buna Vestire, 2 iulie - Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne, 15 august - Adormirea Maicii Domnului si 31 august - Punerea in racla a braului Maicii Domnului.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintei Fecioare Maria.


Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP