Martisorul - origine si semnificatie

>> 29 feb. 2012



In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: " scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.
...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi."
Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."


Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Inceputul Postului Sfintelor Pasti

>> 27 feb. 2012


Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Sfantul Procopie Decapolitul
Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.
Sfantul Talaleu
Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir. In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului mucenic Ghelasie;
- Preacuviosului Stefan;
- Sfantului mucenic Nisiu;
- Cuviosilor Asclipiu si Iacob;
- Cuviosului Timotei cel din Cezareea;
- Sfantului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915);
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Dragobetele saruta fetele

>> 24 feb. 2012




Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat, tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.
Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.
Cum se sarbatorea Dragobetele

In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!".

Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".

In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit". Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.

Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an.

Etimologia cuvantului Dragobete
Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice "trago" - tap (mai tarziu devenit "drago") si "bete" - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!
Exista si ipoteza ca "Dragobetele" se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos, ales", de la cuvintele dacice "drag", ce semnifica "chip frumos", "chip de lumina" si "betel"- "casa lui Dumnezeu".
Etnograful Marcel Lutic sustine ca "Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea "Dragobete".

Floarea dragostei
In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.

Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al indragostitilor.
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfintii Varsanufie cel Mare; Ioan Profetul, Vucol si Fotie

>> 6 feb. 2012


Sfantul Varsanufie cel Mare si Ioan Profetul, ucenicul acestuia, au trait in secolul al VI-lea, in timpul domniei imparatului Iustinian I (483-565). Au dus o viata ascetica in manastirea Avvei Serid din Palestina, langa orasul Gaza. Cei doi Sfinti Parinti au explicat foarte deslusit necesitatea calauzirii spirituale si a supunerii fata de un povatuitor duhovnicesc. Acesti Sfinti Parinti ne sfatuiesc sa nu facem nimic fara a-l intreba pe parintele nostru duhovnicesc.

Tratamentul prescris de parintele duhovnicesc trebuie sa fie adaptat personalitatii celui bolnav sufleteste, situatiei lui particulare, starii si dispozitiei lui sufletesti.

In numeroase ocazii, patima fiind grava, cu toata reticenta ucenicului, duhovnicul trebuie sa prescrie un tratament puternic. Este un rau doctor cel care trateaza cu blandete un abces tumefiat care poate duce la cangrena. Rana trebuie deschisa si curatita, iar apoi tratata si pansata. De buna seama ca este nevoie si de deschiderea si colaborarea pacientului. Acesta trebuie sa fie incredintat ca parintele sau sufletesc, pe care si l-a ales cu grija, se lupta cu toata seriozitatea pentru a-l tamadui.

Insa, ei atrag atentia si asupra faptului ca este primejdios pentru un parinte duhovnicesc sa nu dea atentie propriei mantuiri si sa se concentreze in exclusivitate asupra rolului sau de povatuitor spiritual: "Dumnezeu stie ca daca nu port grija de mantuirea mea, de unde sa am putere sa va ajut voua?"

Sfantul Vucol, episcopul Smirnei

Sfantul Vucol s-a nascut in partile Smirnei. A trait in vremea Sfintilor Apostoli. Nu s-a multumit sa stie ca exista persoane care vestesc invatatura lui Hristos, ci calauzit de Duhul Sfant, a convertit la crestinism multi pagani. A fost hirotonit episcop de Sfantul Evanghelist Ioan. Inainte de a trece la cele vesnice, a lasat urmas pe Sfantul Policarp. Potrivit Traditiei, pe mormantul sau a crescut un copac, cu ale carui fructe erau vindecati bolnavii.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Mucenic Iulian din Emesa;
- Sfintilor Mucenici Fausta, Evilasie si Maxim;
- Sfantului Cuvios Ioan din Lico;
- Sfantului Cuvios Fotie, patriarhul Constantinopolului.

Maine, 7 februarie, facem pomenirea Sfantului Partenie, episcopul Lampsacului.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Intampinarea Domnului

>> 2 feb. 2012


Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria si dreptul Iosif pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere. In acest moment se facea si curatirea mamei. In Templu sunt intampinati de dreptul Simeon si prorocita Ana. Potrivit Traditiei, dreptul Simeon a facut parte din traducatorii Pentateuhului din limba ebraica in greaca. In momentul in care a ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu“, a inlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredinta sa, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu o sa moara pana nu va vedea pe Mesia nascut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugaciunii, reprezinta asteptarea implinirii profetiilor. In momentul in care acesta Il ia in brate pe Hristos, rosteste: "Acum slobozeste (elibereaza) pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochi mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru ca era plictisit sau obosit, ci pentru ca era implinit. Din cantarile specifice acestei sarbatori aflam ca el pleaca spre a vesti si mortilor ca Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat.

Parintele Teofil Paraian spune ca "noi suntem mai avantajati decat dreptul Simeon, pentru ca putem sa-L primim pe Hristos in fiinta noastra si sa-L purtam in noi nu numai cateva clipe, ci o viata intreaga si chiar o vesnicie intreaga”.

Prorocita Ana simbolizeaza Legea si Proorocii, cele care se vor implini in persoana lui Hristos.

Intampinarea Domnului - date istorice

Sarbatoarea Intampinarii Domnului a fost introdusa la Roma de papa Gelasiu in anul 494. Astfel, a fost inlocuita stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc si procesiuni in jurul orasului cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor.

In Rasarit aceasta sarbatoare s-a introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului).

Intampinarea Domnului - pilda de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile dupa nastere

Intampinarea Domnului sau aducerea Lui spre inchinare a ramas ca pilda si la noi, ca indatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile dupa nastere, pentru molifta de curatirea lor si inchinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a nascut vine in biserica si in numele familiei aduce pe noul-nascut ofranda lui Dumnezeu, inchinandu-l la altar.

Preotul insemneaza cu semnul sfintei cruci pe mama si pe prunc, apoi punand epitrahilul si mana dreapta pe capul mamei, dupa rostirea introducerii liturgice formata din binecuvantare, rugaciuni incepatoare si tropar (al zilei sau al intampinarii Domnului), citeste cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama si pruncul inchipuie in acest moment pe Maica Domnului cu Iisus in brate in templul din Ierusalim. In rugaciunile rostite de preot se aminteste despre implinirea zilelor "curatirii" femeii lauze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face si cuvenita referire la impartasirea mamei cu Sfintele Taine. In ce priveste pruncul, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-l creasca, sa-l binecuvinteze si sa-l sfinteasca, randuindu-i dupa aceasta pregatire luminarea botezului. Despre Mantuitorul adus de Maica Domnului la templu ne spune Sfanta Evanghelie ca a fost purtat in brate de catre dreptul Simeon (cf. Luca II, 28). Prin analogie cu cele petrecute in Ierusalim in aceste clipe, se savarseste intreaga procesiune a intrarii in biserica, pana la asezarea pruncului in fata usilor imparatesti.

Rostind formula de imbisericire, preotul ia pruncul din fata usilor si intra cu el in biserica, zicand mai departe : "Intra-voi in casa Ta, inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta !". Cu aceste cuvinte, pruncul este primit intre alesii lui Dumnezeu, in calitate de catehumen. In interiorul naosului, preotul iarasi rosteste: In mijlocul bisericii Te voi lauda!", amintind astfel de prezenta cetelor ingeresti. In cele din urma, apropiind pruncul de altar si inchinandu-l la icoanele imparatesti, preotul arata ca acesta a dobandit dreptul de a fi primit in el, in sensul de a deveni pe viitor "jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu" (Rom. XII, 1). Pruncul de parte barbateasca se introduce spre inchinare si in interiorul sfantului altar. Ritul imbisericirii se incheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane...". Preotul aseaza pruncul jos pe solee, in fata usilor imparatesti, de unde este luat de catre mama dupa ce aceasta a facut trei inchinaciuni.

Intampinarea Domnului - obiceiuri

In credinta populara ziua de 2 februarie este cunoascuta sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unsi cu grasime de urs. Prin aceasta practica se credea ca puterea acestui animal era transferata asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau tratati in aceasta zi prin afumare cu par de urs.

Se credea ca, daca in aceasta zi este soare, ursul iese din barlog si, vazandu-si umbra, se sperie si se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu inca 6 saptamani. Dimpotriva, daca in aceasta zi cerul este innorat, ursul nu-si poate vedea umbra si ramane afara, prevestind slabirea frigului si apropierea primaverii.

Intampinarea Domnului - in iconografie


Scenele care reprezinta ducerea Mantuitorului la templu, ni-L prezinta pe Hristos fie ca fiind purtat pe brate de Maica Sa, spre a fi oferit dreptului Simeon, fie tinut in brate de batranul Simeon. Pruncul nu este gol, ci imbracat. In spatele Maicii Domnului sta cucernic, dreptul Iosif, tinand intr-o colivie, doua turturele pe care le aduce la templu ca jertfa, dupa Legea mozaica. Prorocita Ana, cea care L-a slujit pe Dumnezeu in templu din tineretea ei "in post si in rugaciuni" (Lc. 2, 37), este redata in spatele dreptului Simeon, avand in brate pergamentul, pe care sta scris: "Pruncul a intarit cerul si pamantul".



Evanghelia Intampinarii Domnului:

"Si cand s-au implinit zilele curatirii lor, dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea Domnului, precum este scris in Legea Domnului, ca orice intai-nascut de parte barbateasca sa fie inchinat Domnului, si sa dea jertfa, precum s-a zis in Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Si iata era un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui. Si lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii, el L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: "Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca ochii mei vazura mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel". Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: "Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi". Si era si Ana prorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si ea era vaduva, in varsta de optzeci si patru de ani, si nu se departa de templu, slujind noaptea si ziua in post si in rugaciuni. Si venind ea in acel ceas, lauda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim." (Sf. Luca, 2,22-38)



Adrian Cocosila


Sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP