Predica la Duminica Floriilor (Parintele Ilie Cleopa)

Iubiti credinciosi,

Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate prorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din saminta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Proroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atat de aratat, iar Domnul sezand pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cuinvierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atata evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invartosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiti credinciosi,

Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mantuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cate ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.

Ascultati ce zice Sfantul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osanditi intru aceeasi osanda cu el. Ca daca cel ce se mandreste, cade in osanda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decat zavistia nu ramane in inimile oamenilor, care preaputin mahneste pe cei de afara, dar este cea intai si mai aproape rautate la cel ce o are.

Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia mananca in sufletul celui ce o are. Precum viperele mananca pantecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a manca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mahnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scarbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si ravnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobandesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sunt batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorat si se tulbura, carteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adanc care roade si mananca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Sa auzim si pe Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decat iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobandeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cand altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste castig primejdiile si pagubele altora.

Deci care alta patima este mai rea decat aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sunt mai rele decat fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre manie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cand le face cineva bine, ca si cand le-ar face o strambatate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mantuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mahnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decat pizma si zavistia".

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfanta Evanghelie cu cata bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pana acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfanta Impartasanie, mai aveti numai cateva zile pana la Sfintele Pasti. Nu mai amanati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnuluinecuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamana aceasta preotii sunt foarte ocupati.

Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cantari de peste an. Veniti seara de seara cat mai multi la sfanta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cand Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa radem si sa bem cand Fiul lui Dumnezeu este dat in mainile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mancam acum cand Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cand Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vandut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

Sa mergem saptamana aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mantuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mantui.

Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in maini. Sa-L intampinam si noi pe Hristos cu stalpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca suntem ca niste pomi fara roade pe pamant, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

Hristos este vandut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mantuitorul nostru savarseste prima Sfanta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfanta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfanta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vanzatorul, cand s-a impartasit "a intrat satana in el", caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mantuitorul.

Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plangem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plangem pacatele noastre langa Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormant. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormantul Domnului, sa-L tamaiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfanta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.

De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mantuitorului si vom putea canta cantarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...

Predica Parintelui Cleopa(la Duminica lasatului sec de brinza)

Iar tu postind, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17)

Iubiti credinciosi,

Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca sa faca ascultare de Parintele Sau si sa slujeasca la mintuirea neamului omenesc, scotindu-l din robia diavolului si a mortii. In toata Evanghelia El a invatat neincetat pe oameni, cum sa faca voia lui Dumnezeu si cum sa lucreze faptele bune spre slava Lui si spre mintuirea sufletelor lor. In dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe linga alte invataturi, ne arata cum sa postim si unde sa adunam comoara pentru sufletele noastre. Iata ce zice in privinta postului ca sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre mintuirea sufletelor noastre: Tu insa, cind postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns; si Tatal care vede in ascuns iti va rasplati tie (Matei 6, 17-18).

Dar Mintuitorul ne-a poruncit nu numai postul sa-l facem in ascuns, spre a scapa de slava oamenilor, ci si milostenia, si rugaciunea, si toate faptele bune, ca iata ce zice: Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cind faci milostenie, nu trimbita inainta ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind faci milostenie, sa nu stie stinga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Iar cind va rugati, nu fiti tristi ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stind in picioare, sa se roage ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind te rogi, intra in camara ta si, inchizind usa, roaga-te Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie (Matei 6, 2- 6).

Iata, fratii mei, cum ne-a invatat Mintuitorul nostru Iisus Hristos sa lucram intru ascuns, spre a ne feri de pacatul cel mare al mindriei si al slavei desarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare intotdeauna trebuie sa lucram faptele bune in ascuns? Suntem datori sa lucram faptele bune si in ascuns si la aratare, cind nu vom putea sa le ascundem. Numai un lucru sa avem in vedere: ca toate faptele noastre sa fie placute lui Dumnezeu si spre slava Lui. Ca zice Mintuitorul nostru Iisus Hristos: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incit sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune in ascuns, ori intru aratare, sa le facem spre slava si placerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne invata si vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicind: De aceea, ori de mincati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeiestii Parinti ne arata ca fapta are trup si suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucram. Deci, se cuvine sa fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucram faptele cele bune. Fapta buna facuta cu scop rau are temelie de umbra si, pe linga faptul ca pierdem osteneala savirsirii ei, ne facem vinovati de osinda. Caci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucram fapta buna.

Acest adevar ni-l arata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul, care zice: "In toate cele facute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Caci unul lucreaza fapta buna ca sa fie laudat si cinstit de oameni, altul, ca sa cistige bani sau avere, iar altul, ca sa traga pe unii la pacate si dezmierdari. Toate aceste scopuri sunt rele si vatamatoare de suflet. Altul insa sufera toata osteneala faptelor bune si cu multa rabdare si smerenie isi duce crucea vietii avind in vedere numai scopul sfint de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cistiga mila si indurare in ziua mortii si a Judecatii de apoi ca sa-si mintuiasca sufletul. Fericit si de trei ori fericit este asemenea om care nu doreste altceva in viata decit mintuirea sufletului sau.

Oare citi din sfinti, urind slava de la oameni, au fugit de lume si au slujit lui Dumnezeu prin pustietati si prin stincile pamintului! Iar unii, spre a fi uriti si batjocoriti de oameni, s-au facut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfintii Andrei si Simon. Altii, avind in vedere prapastia slavei desarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decit a le lucra. Asa vedem pe acel batrin care se departa totdeauna intru adincul pustiului si acolo isi petrecea viata lui in tacere, in liniste si rugaciune. Odata l-a intrebat ucenicul lui, zicind: "Pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in adincul pustiului? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca vazind ei nevointa si viata ta buna, sa se foloseasca si altii, si tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu?"

Raspuns-a batrinul: "Crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu Sfintul si Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise si ar trai impreuna cu oamenii, nu poate sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau nicidecum. Ca eu sunt fiu al lui Adam, si precum Adam parintele meu, vazind roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu guste, prin care a murit, asa si eu, cind vad rodul pacatului, indata il poftesc, prin care luind si gustind mor. Pentru aceea, Preacu-viosii nostri Parinti, fugeau din lume la pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor caci acolo nu aflau mincare care naste poftele pacatului" (Pateric, Rm. Vilcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiti credinciosi,

Astazi se lasa sec de brinza, iar de miine incepe Sfintul si Marele post al Pastelui, care dureaza sapte saptamini. Primele sase saptamini formeaza postul propriu-zis, iar ultima saptamina de la Florii pina la Invierea Domnului, postim sapte zile in cinstea Sfintelor si mintuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie sa postim ne invata Insusi Mintuitorul in Evanghelia de astazi, cum am amintit la inceput. Adica sa postim dupa puterea fiecaruia, dar in taina si cu bucurie, iar nu cu tristete, caci sunt o parte din crestini care spun: "Eu nu pot posti ca sunt bolnav!" Sau daca totusi postesc o zi, doua se arata tristi, indispusi si chiar agitati. In aceasta privinta, fratii mei, trebuie sa stiti ca "Biserica nu este omoritoare de oameni ci de patimi". Postul de mincare de dulce si chiar de vin este rinduit de Biserica pentru toti, dar dupa putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca sa-i opreasca de la pacate si de la patimile trupesti. Iar daca cineva este bolnav, batrin sau neputincios sa asculte de duhovnicul lui si sa posteasca dupa cit poate.

Sa stiti si aceasta, ca postul este de doua feluri. Post trupesc, adica infrinare de la mincare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu si de a ne stapini firea. Al doilea, este postul sufletesc, adica infrinarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a miinilor sa nu lucreze vreun pacat si, mai ales, infrinarea mintii de la imaginatii si ginduri patimase, a inimii de la pofte si tot felul de rautati "care ies din inima" si a vointei ca sa nu accepte savirsirea vreunui pacat.

Iata deci, cele doua feluri de posturi. Numai cine posteste cu amindoua felurile de post, adica si cu trupul si cu sufletul, numai acela tine post intreg si adevarat. Iar daca cineva este bolnav sa se infrineze de la mincare dupa putere, dar sa posteasca de minie, de tutun, de betie, de cearta, de injuraturi, de glume, de somn mult, de ginduri si imaginatii necurate, de carti rele, de pacate urite trupesti si sufletesti, de furt, de minciuna, de judecati prin tribunale, de vrajitorie, de avorturi, de divort, de dezbinari intre rude si de tot pacatul. Ca mai mare este postul sufletesc de ginduri si de faptele rele, decit postul trupesc de mincare. Cine se infrineaza de la toate aceste rautati se va putea cu usurinta infrina si de la mincare si bautura.

Poate intreba cineva de vechimea postului, crezind ca postul a fost rinduit de Biserica mult mai tirziu. Aici va amintesc cuvintele Sfintului Vasile cel Mare care spunea ca postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rinduit chiar din rai. Caci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toti pomii din rai poti sa maninci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit! (Facere 2, 16-17). Vedeti vechimea postului? Iar daca Adam si Eva au calcat porunca postului si ascultarii, vedeti ca au fost izgoniti din rai si au murit? Iata vechimea postului si iata si urmarile celor ce au putut dar n-au voit sa posteasca. Deci si noi sa ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu infrinare dupa puterea trupeasca si sufleteasca. Iar cind nu putem sau nu stim cum sa postim sa urmam sfatul preotului nostru.

Iubiti credinciosi,

Postul se respecta si in Legea Veche. Iudeii posteau lunea si joia si in anumite zile dupa rinduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfintii Parinti, pornind de la cultul iudaic, au rinduit doua zile de post saptaminal obligatoriu: miercurea, in amintirea vinzarii Domnului de catre Iuda si vinerea, in cinstea rastignirii Lui pe cruce. Mai tirziu s-a rinduit si lunea zi de post, mai ales pentru calugari, ca sa prisoseasca in toate Biserica crestina fata de cultul iudaic. Apoi s-au rinduit si celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocainta si cresterea noastra duhovniceasca este Postul Mare. In acest sfint post crestinii se infrineaza de la mincare de dulce, merg cit mai regulat la biserica, se impaca unii cu altii, sotii tin definitiv curatenie trupeasca. Apoi toti se roaga mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii si milostenie dupa putere, se spovedesc si se impartasesc in post de doua ori, sau macar odata pina la Sfintele Pasti, renunta la judecati, la certuri si distractii care robesc mintea si inseala pe multi.

Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu usurinta, trebuie sa-l unim cu inca doua fapte bune cu sfinta rugaciune si cu milostenia. Rugaciunea si postul formeaza cele doua aripi cu care crestinul poate zbura pina la Hristos, iar amindoua unite cu milostenia ne duc pina in fata Preasfintei Treimi si formeaza cea mai sigura si scurta scara de mintuire pentru crestini. O scara numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem cazuti impreuna cu Adam, pina sus, in Imparatia Cerurilor. Sa iubim aceste trei virtuti si sa le lucram toata viata, dar mai ales acum in Postul Sfintelor Pasti. Postul este jertfa trupului, rugaciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei in Hristos.

Sa postim cu dragoste si sa urcam scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinind, "ca pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu". Adam a cazut calcind porunca postului. De aceea se si numeste Duminica de astazi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi insa sa ne ridicam din caderea lui Adam, incercind cu post, cu rugaciune si cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescind duhovniceste in credinta, in dragoste si in nadejdea mintuirii, pina vom ajunge inaintea lui Hristos inviat si in lumina cea neapusa a Preasfintei Treimi.

In seara aceasta se citeste la vecernie o rugaciune de iertare si se iarta, acasa si in biserica, toti credinciosii din fiecare sat, parohie, familie, ca si cei din manastiri. Fara iertare nu putem incepe postul, nu ne putem ruga si osteneala ne este fara folos. Iar incepind de miine, timp de patru zile se citeste, in fiecare biserica, "Canonul Mare" al Sfintului Andrei Criteanul, o prea frumoasa rugaciune de pocainta. Care puteti, luati parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeste patru zile. Acasa cititi carti de rugaciuni si carti crestinesti, dupa timp si putere faceti metanii si, mai ales, cititi Psaltirea pina la Sfintele Pasti, ca mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte invataturi duhovnicesti, incheiem predica de azi si rugam pe bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze inceputul Postului Mare, ca sa-l parcurgem cu folos si sa ajungem cu bucurie sa ne inchinam si slavitei Sale Invieri. Amin.

Sursa:paginiortodoxe2.tripod.com

Read more...

Ne vorbeste Parintele Cleopa

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.

S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: "Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?" S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".

El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"

Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.

Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.

L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!"
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.

Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.

Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.

Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.

Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"

Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"

Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"

Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"

Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"

Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"

Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"

Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: "Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta". Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!"

Si-i zicem asa: "Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!" Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!

Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.

Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!

Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: "Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!"

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!"

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: "Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete". Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: "Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!"

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!

Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

Povestită de Părintele Cleopa

Read more...

Convorbiri cu Parintele Cleopa(despre rugaciune,post si Sfanta Liturghie)

50. Parinte Cleopa, ce intelegem prin fapta buna si cum putem sti ca faptele noastre sunt bune sau rele inaintea lui Dumnezeu ?

Fapta cea buna este " roada dreptatii " ( Filipeni 1, 11; Matei 5, 16; Iacob 3, 18 ) . Fapta buna se mai zice si " roada vrednica de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) . Iisus Hristos a fost intru toate pilda de adevarata fapta buna ( Ioan 10, 32; Fapte 10, 38 ) . Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 ) . Nimeni nu se poate mantui numai cu faptele sale cele bune, daca nu va completa mila lui Dumnezeu neajungerile si datoriile sale cele sufletesti ( Efeseni 2, 8-9; II Timotei 1, 9; Tit 3, 4-5 ) . Fiecare din noi trebuie sa stie ca toate faptele bune se infaptuiesc de Dumnezeu in cei credinciosi, deoarece " Dumnezeu este cel ce lucreaza " intru noi, atat ca sa voim, precum sa si savarsim faptele cele bune dupa a Lui bunavointa ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; Evrei 13, 20-21 ) .

51. Care este cea dintai virtute, considerata cea mai mare inaintea lui Dumnezeu ?

Cea dintai si cea mai mare virtute este dragostea de Dumnezeu ( Matei 22, 37-38; Marcu 12, 30-31 ) . Aceasta prea mare virtute se formeaza in inima omului prin lucrarea harului Prea Sfantului Duh ( Romani 5, 5; Galateni 5, 22; II Tesaloniceni 3, 5 ) . A doua virtute, asemenea celei dintai, este a iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine ( Matei 22, 39 ) .

52. Se poate mantui omul numai prin unele fapte bune, pentru ca nimeni nu poate implini toate faptele bune ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit " sa pazim toate Lui " ( Matei 28, 20 ) . Sfantul Apostol Iacob arata ca " de vom calca o singura porunca, ne-am facut calcatori ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu " ( Iacob 2, 10 ) . Asadar, din aceste marturii ale Sfintei Scripturi, intelegem clar ca suntem datori a pazi toate poruncile pentru a ne mantui. Dar, pentru ca Mantuitorul nu a venit sa cheme pe cei drepti ci pe cei pacatosi la pocainta ( Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32 ) , " cine face fapte vrednice de pocainta " ( Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20 ) , unul ca acela completeaza prin pocainta lipsa faptelor bune care trebuie sa le faca si prin adevarata pocainta se mantuieste. Acest lucru il arata Sfantul Isaac Sirul, zicand : " A te mahni in minte si a te cai covarseste pe toata osteneala trupului " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 34 ) . Iar cum ca ajunge si un singur suspin din adancul inimii spre mantuire arata dumnezeiasca Scriptura, zicand : " Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui " ( Isaia 61, 3; II Corinteni 7,10 ) .

Alta mare si cuprinzatoare fapta buna spre mantuire este smerenia. Acest lucru il spune mai intai proorocul David, zicand : " Smeritu-m-am si m-am mantuit ! " ( Psalm 114, 6 ) . Il spune si Mantuitorul in fericirea cea dintaiˇ " Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor " ( Matei 5, 3 ) . Iar Sfantul Ioan Scararul, in Cuvantul 25 - Pentru smerita cugetare - zice : " N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit si degraba si in scurt Domnul m-a mantuit pe mine " ( Filocalia, vol. IX ) . Tot acolo arata el ca " smerenia este poarta imparatiei cerurilor " . Si Sfantul Isaac Sirul spune acelasi lucru : " Smerenia fara fapte bune poate multe pacate sa ierte, iar faptele cele bune fara de smerenie sunt ca niste nefolositoare " ( Scolia 39 din Scara, la Cuvantul 25, Pentru smerita cugetare ) . La fel, in Psalmul 50 zilnic citim ca " Inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi ( Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2 ) . Iar dumnezeiescul parinte Efrem Sirul adauga si el : " Daca vei suspina, cela ce ai pacatuit, impreuna cu suspinul si greutatea balaurului a iesit si usurandu-ti-se mintea, pe norul nestiintei il izgoneste si se face intru alinare ochiul sufletului tau si indata pacea intra si il povatuieste pe el spre mantuire " ( Tomul III, Cuvant pentru pocainta ) . Dupa a noastra slaba putere sa ne silim, deci, a ne impartasi noi din toate faptele bune, completand cu smerenia si cu mila Domnului toate lipsurile noastre.

53. Ce este rugaciunea si care sunt treptele rugaciunii, dupa Sfintii Parinti ?

" Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu. Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de manie. Rugaciunea este rodul bucuriei si al multumirii. Rugaciunea este alungarea intristarii si a descurajarii " , spune Evagrie Ponticul ( Filocalia, vol. I, pag. 74-77 ) . Si iarasi : " Rugaciunea este unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, este intarirea lumii, impacare cu Dumnezeu, maica lacrimilor si fiica a lor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28, Despre fericita rugaciune, sfintitoare maica a tuturor virtutilor... ) . " Rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor " , zice Ilie Ecdicul ( Filocalia, vol. IV ) , iar Sfantul Teofan Zavoratul ( sec. XIX ) spune ca " rugaciunea este suirea mintii si a gandurilor la Dumnezeu " . Rugaciunea are trei trepte : treapta intaia este rugaciunea orala, citita, adica rugaciunea trupului; treapta a doua este rugaciunea cugetarii, adica a mintii; iar treapta a treia este rugaciunea simtirii, adica a inimii.

54. In cate feluri se imparte rugaciunea dupa lucrare ?

Dupa lucrare, rugaciunea se imparte in trei feluri si anume : rugaciunea de lauda, adica de preamarire; rugaciunea de multumire si rugaciunea de cerere.

55. Cand cunoaste cineva ca s-a rugat cu adevarat lui Dumnezeu ?

Simtirea lui Dumnezeu in noi este rugaciune, chiar daca cineva nu rosteste nimic prin cuvinte. De aceea, cand cineva va duce cuvintele sale pana la simtirea inimii, unul ca acela va cunoaste cu incredintare ca s-a rugat lui Dumnezeu.

56. Cunoaste credinciosul cand trece de la o treapta a rugaciunii la alta ?

Trecerea rugatorului de la rugaciunea de cantitate la cea de calitate, ca si cresterea lui in cea duhovniceasca, adica urcarea lui pe cele trei trepte ale urcusutui duhovnicesc, dupa mai multi Sfinti Parinti nu este cunoscuta de cel ce se roaga. Cresterea, adica sporirea in rugaciune se aseamana cu o planta ce creste fara sa stie si fara sa inteleaga clipa, sau momentul cresterii sale. Este asemenea unui copil ce creste, trecand de la o varsta la alta, fara sa stie timpul exact cand a sporit cresterea sa. Aceasta crestere si sporire a crestinului in rugaciune, ca si cresterea lui in cele duhovnicesti, nu este un rod numai al ostenelilor lui, ci mai mult al darului si al milei lui Dumnezeu. Adesea este ascunsa aceasta crestere si sporire a sa, fie in rugaciune, fie in cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, cu iconomie dumnezeiasca, ca sa nu cada omul in parerea si inchipuirea de sine. ( A se vedea Sbornicul, vol. I, Editura Manastirii Valaam ) . " Suirea catre desavarsire este necunoscuta in ravnitor " , zice un mare rugator. Totusi dumnezeiescul Parinte Isaac Sirul arata unele semne prin care cineva poate sa priceapa in ce masura se afla, adica in care treapta sta. Iata ce zice el : " Omul cand se afla in lenevire, se infricoseaza de ceasul mortii; iar cand se va apropia de Dumnezeu, se teme de intampinarea judecatii. Iar cand cu totul va veni inainte intru dragoste, acestea doua se inghit, adica se mistuiesc de dumnezeiasca dragoste " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 38 ) .

57. In general, credinciosii nostri se roaga putin, dar cu multa smerenie. Pot avea ei nadejde de mantuire cu rugaciune putina ? Dar cei bolnavi si care nu pot citi, cum trebuie sa se roage ?

Mantuitorul nostru Iisus Hristos a zis : " Cand va rugati, nu spuneti multe ca paganii, carora li se pare ca in multa lor vorbire vor fi ascultati. Deci, nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de ce aveti trebuinta, mai inainte de a cere voi de la El " ( Matei 6, 7-8 ) . Deci, i-a invatat sa se roage cu rugaciunea Tatal nostru. Asadar, insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a invatat pe noi rugaciunea scurta. Oricine va zice rugaciuni scurte, dar cu smerenie, cu umilinta si simtirea inimii, se va mantui. Sa ne aducem aminte de acel batran care, timp de patruzeci de ani, zicea aceasta scurta rugaciune : " Doamne eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu ma iarta " ( Pateric, ed. 1930 ) . La fel sa faca si bolnavii. Sa se roage lui Dumnezeu cu rugaciuni scurte si sa multumeasca pentru boala.

58. Care este cel mai sfant loc si timp pentru rugaciune ?

Oricare loc si orice timp este potrivit pentru rugaciune, dupa marturia care zice : " Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si iarasi : " In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " ( Psalm 102, 22 ) . Dar, de cauti cel mai sfant loc de rugaciune, gandeste-te la inima omului, caci inima omului este altarul cel intelegator al lui Dumnezeu, de pe care trebuie a se aduce jertfa cea de rugaciune ( Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, vol. X, Cuvantul 32 ) . Iar timpul de rugaciune, cum am zis mai sus, este cel de totdeauna.

59. Care rugaciune este mai puternica ? Cea orala, psalmul, acatistul, Tatal nostru sau rugaciunea lui Iisus ?

Rugaciunea cea mai puternica este rugaciunea scurta, care se face din adancul inimii, cu suspine si lacrimi, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice : " Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu " ( Psalm 129, 1 ) . Cu aceasta rugaciune smerita s-au rugat talharul pe cruce ( Luca 23, 42 ) ; femeia canaaneanca ( Matei 15, 22 ) ; apostolii, in vremea furtunii pe marea Galileii ( Matei 8, 25 ) ; orbii din Ierihon ( Matei 20, 30-33 ) ; leprosul ( Marcu 1, 40-41 ) , etc. Deci, cea mai puternica rugaciune este rugaciunea scurta cu suspinul inimii, dupa marturia ce zice : " Racnit-am din suspinarea inimii mele... " ( Psalm 37, 8 ) . Este buna si rugaciunea cea lunga, citirea Psaltirii, Ceaslovului etc., dar aceasta se potriveste mai ates celor sporiti in cele duhovnicesti, iar nu celor incepatori.

60. Ce fel de rugaciune recomandati credinciosilor ? Dar calugarilor si preotilor ?

Credinciosilor mireni, de obicei le dau sfaturi sa nu le ramana rugaciunile de dimineata, de seara si din timpul mesei, iar in timpul zilei si la lucru le dau sa zica in taina rugaciunea lui Iisus si alte rugaciuni scurte. Apoi, le recomand mergerea cat mai des la Sfanta Biserica, rugaciunea Tatal nostru, Crezul, Psalmul 50, pe care sunt datori sa le stie pe de rost. Apoi, citirea Sfintei Scripturi si a altor carti sfinte. Celor mai ravnitori le dau sa citeasca Psaltirea, acatiste si alte rugaciuni din Ceaslov. Calugarilor din manastiri, care au ascultari grele, le recomand mai ales, paza mintii si rugaciunea lui Iisus, caci acestea au legatura intre ele ca trupul cu sufletul. Apoi, le recomand mergerea regulata la biserica, mai ales la Utrenie si Sfanta Liturghie. Celor ce nu pot veni la biserica din cauza ascultarilor, le randuiesc sa faca ascultare cu dragoste si sa citeasca cele sapte laude. Iar de nu pot sa le citeasca, sa aiba cat mai des pomenirea lui Iisus in mintea lor, sa faca toate cu bucurie si fara impotrivire, sa nu le ramana rugaciunile de dimineata si de seara, sa citeasca la Psaltire dupa putere, sa citeasca din invataturile Sfintilor Parinti, si mai ales Regulile mari ale vieti monahale de Sfantul Vasile cel Mare, precum si Cuvintele Sfantului Teodor Studitul. Acesti Sfinti Parinti ne invata ca " cine face ascultare cu dragoste si fara cartire in manastire, liturghie si mucenicie savarseste si intocmai ca mucenicii se va incununa " ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 8 ) .

61. Rugaciunea cu lacrimi a saracului sau a vaduvei, facuta din inima, poate fi considerata rugaciune puternica ca si rugaciunea lui Iisus ?

Atat rugaciunea saracului si a vaduvei, cat si a monahului, daca se face cu umilinta, cu lacrimi si cu statornicie este puternica si roditoare de pocainta adevarata. Plansul " este bold de aur al sufletului " , spune Sfantul Ioan Scararul ( Cuvantul 7 ) , si " cela ce se roaga cu lacrimi de cainta pentru pacatele sale si cu durere in inima ca a intristat pe Dumnezeu, unul ca acela se curateste de toata intinaciunea cea simtita si cea gandita, prin aceasta rugaciune, de va fi statornica " ( Scara, Cuvantul 7 ) . Iar cei ce nu au darul lacrimilor de la Dumnezeu, dar se roaga cu intristarea mintii si a inimii, cu osandire de sine, cu mahnire si parere de rau pentru pacatele savarsite in viata, ajung la aceeasi masura de curatie, de luminare si de fericire duhovniceasca ( Ibidem ) .

62. Ce importanta au lacrimile in rugaciune si cum putem dobandi darul lacrimilor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, lacrimile de dupa Sfantul Botez au mai mare putere decat Botezul. Caci Botezul curata pacatele cele facute de noi mai inainte, iar izvorul lacrimilor curata si pacatele de dupa Botez ( Scara, Cuvantul 7, Pentru plans ) . La fel si Sfantul Isaac Sirul zice : Lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu de care s-a invrednicit sufletul intru pocainta sa " ( Cuvantul 33; Filocalia, vol. X ) . Inca trebuie sa stim ca lacrimile cele bune, unele se nasc din frica lui Dumnezeu, altele se nasc din dragostea de Dumnezeu, altele din pomenirea mortilor, altele din frica muncilor iadului si a judecatii de apoi, ( Ibidem ) . Mai sunt si altfel de lacrimi numite mijlocii, adica firesti si altele rele si patimase, anume cele din patima, din ura, din manie, din razbunare etc.

63. De cate feluri este plansul dupa Sfintii Parinti si care este plansul cel mai folositor ?

Dupa invatatura Sfintilor Parinti, plansul este de doua feluri. Intai, plansul cu lacrimi de pocainta, care este si cel mai bun. Al doilea plans este intristarea mintii dupa Dumnezeu, cu mahnire si suspine de cainta pentru cele gresite de om inaintea lui Dumnezeu ( Scara Cuvantul 7 ) .

64. Care este deosebirea intre plans si intristarea inimii si cum ajunge omul la cainta si mustrarea de sine ?

Deosebirea intre ele numai atata este ca plansul cel dintai este cu lacrimi, iar cel de-al doilea, adica mustrarea inimii, este fara lacrimi. Pentru a ajunge omul la cainta si la mustrarea de sine, mai intai trebuie a se sili cu mare cercare a constiitei sa ajunga a-si cunoaste neputinta, nimicnicia si greutatea pacatelor sale, si mai ales, robia patimilor sufletesti care-l stapanesc, cum ar fi : iubirea de sine, nesimtirea, trufia, ura, rautatea, tinerea minte de rau, fatarnicia si altele de acest fel care sunt greu de cunoscut de om din cauza subtiratatii lor. Daca omul va ajunge la adevarata cunostinta de sine, a ajuns la adevarata fericire, dupa marturia care zice : " Fericit este omul care-si cunoaste neputinta sa, ca cunostinta aceasta i se face lui temelie si radacina si incepatura de toata bunatatea " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 25 ) .

65. Cum poate cineva sa sporeasca in rugaciunea cea duhovniceasca ?

La aceasta raspundem ca fiecare crestin si monah poate sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale rugaciunii daca se va sili in toata vremea a se ruga, caci dascalul cel mai mare care invata si ajuta pe om sa sporeasca in rugaciune este insasi osteneala rugaciunii. Acest adevar il arata Sfantul Macarie cel Mare care zice : " Vrei sa dobandesti rugaciunea. Osteneste-te in rugaciune, ca Dumnezeu, vazand cu cata osteneala o cauti, iti va darui-o tie " ( Sbornicul, vol. I ) .

66. Ce este rugaciunea mintii si ce este rugaciunea inimii ?

Rugaciunea mintii este rugaciunea cugetarii, cand mintea s-a deprins sa se reculeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei fara risipire. In vremea acestei rugaciuni, mintea se topeste, se uneste laolalta cu cuvintele scrise si le rosteste ca si cum le-ar fi cugetat ea insasi.

Rugaciunea inimii este rugaciunea simtirii, cand prin luarea aminte inima se incalzeste si, ceea ce in rugaciunea mintii era gand, acum de la gand ajunge la simtire. Insa aici simtirea este ca nevoie si cerinta duhovniceasca. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, pentru ca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii in rugaciune. Pe aceasta treapta citirea poate sa inceteze, precum si staruinta gandului, dar sa se pastreze petrecerea in aceasta simtire cu semnele proprii ale rugaciunii. Asadar, din cele spuse pana aici, trebuie sa tinem minte ca " intelegerea si simtirea sunt puterile rugaciunii " dupa Sfantul Teofan Zavoratul.

67. Prin ce se deosebesc aceste doua rugaciuni una de alta si care este semnul ca a dobandit cineva rugaciunea cea curata a inimii ?

Deosebirea rugaciunii mintii de a inimii consta in aceasta, ca cel ce se roaga cu mintea petrece in cap, iar cel ce se roaga cu inima petrece in inima, adica se pogoara cu mintea in inima. Caci numai atunci cand mintea se va uni cu inima ne putem astepta la o sporire in aducerea aminte de Dumnezeu si la simtirea lui Dumnezeu, dupa acelasi Sfant Teofan Zavoratul.

68. In ce consta unirea mintii cu a inimii ?

Unirea mintii cu a inimii consta in unirea gandurilor celor duhovnicesti ale mintii cu simtirile duhovnicesti ale inimii ( Ibidem ) .

69. Care sunt roadele rugaciunii lui Iisus ?

Primul rod al rugaciunii lui Iisus este instrainarea gandurilor mintii de la lucrurile cele frumoase ale lumii, dupa Sfantul Diadoh care zice : " Cela ce intra de-a pururi in inima sa, se instraineaza de toate cele frumoase ale viietii " ( Filocalia, vol. I, pag. 36l ) . Al doilea rod al rugaciunii lui Iisus este " vedera grozaviei celei ticaloase a sufletului cu care s-a intinat prin simtiri si prin ganduri rele " . Prin aceasta vedere castiga omul smerenie, plans, lacrimi, dupa marturia Sfantului Grigorie Palama.

Al treilea rod al rugaciunii celei gandite a inimii este ca prin intoarcerea mintii in inima, atat mintea cat si inima omului se fac ca o oglinda curata in care nevoitorul isi cunoaste miscarile cele viclene ale gandurilor sale, si asa cheama pe Iisus spre ajutor ( Filocalia, vol. IX, Cuvantul 28 ) . Al patrulea rod al rugaciunii celei ganditoare a inimii este curatirea firii, precum si lucrarea pentru curatirea firii, data mai presus de fire de dumnezeiescul dar al Prea Sfantului Duh.

Al cincilea rod al rugaciunii inimii este ca, intrand mintea in inima ca sa vorbeasca acolo cu Cuvantul cel inauntru asezat, nu ramane fara de mare bucurie si veselie duhovniceasca, dupa cum despre aceasta arata Iosif Vrinie si Nichita Monahul cel din singuratate. Al saselea rod al rugaciunii celei duhovnicesti este ca prin aceasta rugaciune se afla darul lui Dumnezeu cel ascuns in inima. Al saptelea rod al rugaciunii lui Iisus este ca prin pomenirea cea necurmata a numelui lui Iisus, se naste in suflet dragostea cea catre Hristos ( A se vedea Paza celor cinci simtri, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .

Alte roade ale rugaciunii celei gandite sunt si acestea : adunarea cugetelor, evlavia, smerenia, luarea aminte de sine, umilinta, frica de Dumnezeu, pomenirea mortii, linistea inimii despre ganduri, concentrarea atentiei in inima si caldura cea duhovniceasca ( A se vedea pe larg in Sbornicul vol. I ) .

70. Care este deosebirea intre rugaciunea mintii si lucrarea mintii ?

Rugaciunea mintii se face atunci cand cineva, intarindu-se cu atentia in inima, inalta de acolo rugaciune catre Dumnezeu. Iar lucrarea mintii este atunci cand, cineva stand cu luare aminte si cu pomenirea lui Dumnezeu in inima, taie orice alt gand care incearca sa patrunda in inima ( Ibidem ) .

71. Este si o alta rugaciune catre Dumnezeu care se indeplineste prin lucrarea faptelor bune ?

Da, este. Acest lucru ni-l arata Sfantul Pavel cand zice : " Orice savarsiti cu cuvantul sau cu lucrul, pe toate intru numele Domnului Iisus Hristos sa le faceti " ( Coloseni 3, 17 ) . Deci, cine face orice lucru bun spre slava lui Dumnezeu, sau vorbeste cele spre folosul altora pentru Dumnezeu si spre slava Lui, unul ca acela are rugaciune prin fapte. De aceea si Sfantul Teodor Studitul, sfatuind pe ucenicii sai, le spunea ca " cel ce face fapte bune si ascultare cu smerenie si fara de cartire, liturghie si preotie savarseste " ( Cuvantul 4, Despre dragostea in Hristos si despre sarguinta la cantarile si slujbele bisericesti, ed. 1940, pag. 59-65 ) .

72. Dar rugaciunea care se face cu gura, are vreun temei in Sfanta Scriptura ?

Atat rugaciunea pe care o facem cu buzele si cu limba, cat si aceea care o zicem cu glas tare, au destule marturii in Sfanta Scriptura. Astfel Sfantul Apostol Pavel zice : " Aduceti Domnului roada buzelor voastre " ( Efeseni 6, 18 ) . David proorocul, iarasi spune : " Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta " ( Psalm 50, 16 ) . In alt loc tot el spune : " Si L-am inaltat pe El cu limba mea " ( Psalm 65, 16 ) . Sau " Auzi Dumnezeule rugaciunea mea si strigarea mea la Tine sa vina " ( Psalm 101, 1 ) . In alt loc, iarasi zice : " Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat " ( Psalm 141, 1 ) . In toate acestea, despre rugaciunea gurii si a glasului se vorbeste.

73. Ce putere duhovniceasca are rugaciunea vorbita, orala, pe care o fac, in general, credinciosii ?

Nu mare putere are rugaciunea facuta numai cu limba si cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului in vremea rugaciunii mai mult inima sa decat cuvintele gurii si ale limbii. Ca, auzi ce zice : " Da-mi, fiule, inima ta " ( Pilde 23, 26 ) . Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul si rugaciunea facuta cu gura, tare sau incet, ci mai ales suspinul si graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice : " Tie a grait inima mea " ( Psalm 26, 13 ) . Si iarasi : " Racnit-am din suspinarea inimii mele " ( Psalm 37, 8 ) . Iar marele prooroc Isaia, avand in vedere ca poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu si cu inima, zicea : " Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor " ( Isaia 29, 13; Matei 15, 8 ) .

Sfantul Grigorie de Nyssa zice " ca rugaciunea gurii si a limbii este granita cea mai departata a rugaciunii " ( Comentariu la viata lui Moise ) . Alti Sfinti Parinti numesc rugaciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugaciunii celei duhovnicesti. Acestea avandu-le in vedere noi, sa ne rugam Prea Bunului Dumnezeu sa ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugaciunii verbale ca sa-L laudam si " sa cantam in inimile noastre Domnului " .

74. Cum pot crestinii de astazi sa indeplineasca porunca Sfantului Apostol Pavel care zice : " Neincetat sa va rugati " ? ( I Tesaloniceni 8, 17 ) .

Poate oricine a se ruga neincetat daca va umbla pururea inaintea lui Dumnezeu cu mintea si inima sa. Cu mainile poate sa lucreze, iar cu mintea si cu inima sa sa fie gandindu-se la Dumnezeu. Atat doar mai adaug, ca rugaciunea duhovniceasca, cea mai de capetenie aceasta este : sa fim noi nedespartiti cu mintea si cu inima de Dumnezeu, ori in ce vreme si ori in ce loc vom fi. Principalul in aceasta este sa avem noi intotdeauna simtirea, adica prezenta lui Dumnezeu. " Acest lucru inlocuieste toate randuielile de rugaciune si se socoteste o rugaciune neincetata " , cum spune Sfantul Teofan Zavoratul ( Sbornicul, vol. I, ms ) . Aceasta simtire si privire duhovniceasca cu mintea la Dumnezeu o avea fericitul prooroc David cand a zis : " Pururea vedeam pe Dumnezeu inaintea mea ca sa nu ma clatesc... " ( Psalm 15, 8 ) . Asadar, trebuie sa intelegem ca viata omului credincios este o rugaciune neintrerupta, daca este el neincetat cu mintea la Dumnezeu.

75. Mai este vreo treapta a rugaciunii, dupa rugaciunea inimii ?

Este rugaciunea cea duhovniceasea, contemplativa, in extaz, care se zice si vedere duhovniceasca si care se face mai presus de hotarul rugaciunii. Cel ce a ajuns la aceasta treapta nu se roaga cu rugaciunea, ci cu simtirea; sufletul lui simte lucrurile cele duhovnicesti. De aceasta vedere si rugaciune duhovniceasca de-abia unul din neam in neam se invredniceste, cu darul lui Dumnezeu ( Filocalia, vol. X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 85 ) .

76. Numai rugaciunea propriu-zisa se poate socoti rugaciune sau si alte lucrari dubovnicesti ale mintii ?

Am aratat mai sus ca viata crestinului poate fi o rugaciune necontenita, prin lucrarea faptelor bune. Iar daca intrebi de lucrarile cele duhovnicesti ale mintii, care intra in hotarele sfintei rugaciuni si care se pot zice rugaciune, la aceasta voi raspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfantului Isaac Sirul care zice : " Orice vorbire duhovniceasca ce se face in ascuns in mintea sau inima omului, toatagrija mintii cea buna dupa Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, rugaciune se hotaraste. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mahnire intru Domnul, ori inchinari ale trupului, ori cantarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugaciune este si rugaciune se socoteste " ( Ibidem, Cuvantul 35 ) .

77. Cum trebuie sa stea credinciosii la sfintele slujbe, si ce datorii au cei care merg la biserica ?

Crestinii trebuie sa stea la sfintele slujbe ale Bisericii cu credinta, cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte. Ei sunt datori, dupa putere, a se ruga fara raspandirea mintii si eu simtirea inimii. Datoriile crestinilor celor ce merg la Sfanta Biserica sunt acestea :

- Sa mearga la biserica regulat. Cine lipseste mai mult este oprit de la Sfintele Taine, afara de cel bolnav;
- Sa fie impacati cu toti oamenii si sa ceara iertare de la toti;
- Sa tina curatenie trupeasca cel putin doua zile mai inainte de a merge la biserica si o zi cel putin, dupa ce vin de la biserica;
- Sa mearga la slujba mai de dimineata spre a avea timp sa se inchine in liniste si sa asculte slujba Utreniei;
- Fiecare crestin sa duca dupa a sa putere un dar cat de mic Domnului, ca jertfa din osteneala mainilor sale;
- Sa dea pomelnicul din timp si sa ceara preotului sa i se scoata particele pentru cei vii si morti ai familiei;
- In biserica crestinii sa stea cu buna-cuviinta, barbatii in partea dreapta, iar femeile in partea stanga;
- Credinciosii sa fie imbracati curat si cat mai cuviincios, iar femeile sa aiba capul acoperit si chipul smerit;
- In timpul slujbei este pacat a se vorbi in Sfanta Biserica, afara de mare nevoie;
- Dupa ce s-a dat binecuvantare de Sfanta Liturghie credinciosii sunt datori sa stea fiecare la locul sau si sa nu se mai inchine pe la sfintele icoane;
- Sa asculte Sfanta Liturghie cu mare evlavie, silindu-se fiecare a urmari rugaciunile si cantarile la strana;
- Sa asculte cu luare aminte citirea Apostolului, a Sfintei Evanghelii, precum si cuvantul de invatatura - predica;
- Sa nu iasa afara din Sfanta Biserica mai inainte de terminarea Sfintei Liturghii, afara de mare nevoie;
- Credinciosii spovediti si pregatiti pentru Sfanta Impartasanie sa citeasca din timp rugaciunile necesare si sa-si ceara iertare de la toti cand se apropie de cele sfinte;
- Dupa Sfanta Impartasanie, credinciosii sunt datori sa asculte cu bucurie duhovniceasca rugaciunile de multumire, petrecand in acea zi cu bucurie duhovniceasca si pazindu-se de orice ispita;
- Parintii sunt datori sa-si duca si copiii la Sfanta Biserica si sa-i impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos;
- Dupa terminarea sfintelor slujbe, crestinii sa se intoarca cu evlavie la casele lor, petrecand restul zilei in cugetarea si citirea celor sfinte si in cercetarea bolnavilor;
- Credinciosii sunt datori sa spuna si celorlalti de acasa ce au auzit si au invatat la Sfanta Biserica din cantarile, din citirile si predica rostita.

Acestea sunt cele mai importante datorii ale credincinsilor care merg in duminici si sarbatori la Sfanta Biserica.

78. Care este intelesul tainic, mistic si dogmatic al Sfintei Liturghii ?

Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, in intelesul ei mistic ne pune noua inainte " intreaga comoara dogmatica si morala a Bisericii Ortodoxe " . Primul si cel mai insemnat caracter al Sfintei Liturghii este acela ca jertfa liturgica este cu totul identica cu jertfa de pe Golgota, cu singura deosebire ca jertfa lui Hristos a fost sangeroasa, iar jertfa liturgica este nesangeroasa. Apoi, jertfa de pe Golgota s-a savarsit o singura data si a avut destula putere sa ispaseasca toate pacatele lumii, in timp ce jertfa liturgica se savarseste necontenit pana la sfarsitul veacurilor, scopul ei principal fiind de a da fiecarui crestin in parte mantuirea intreaga castigata de Domnul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa sangeroasa. Sfanta Liturghie are caracter de jertfa si de cina. In cadrul Sfintei Liturghii, painea si vinul se prefac prin harul Duhului Sfant in Trupul si Sangele Domnului, care apoi se impart in dar celor vrednici. De aceea Sfanta Impartasanie se mai numeste Euharistie, Cina Domnului, Paharul Binetuvantarii, ospatul Dragostei, Sfanta Cuminecatura etc. ( A se vedea pe larg Explicarea Sfintei Liturghii de N. Cabasila; Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952; Marturisirea Ortodoxa etc. ) .

79. Sfanta Liturghie se aduce numai pentru iertarea celor pomeniti, vii si morti, sau si pentru iertarea si mantuirea tuturor oamenilor ?

Sfanta Liturghie se aduce ca jertfa numai pentru cei dreptcredinciosi. In prima parte a Sfintei Liturghii pot sa stea la biserica si cei nebotezati, adica catehumenii. In cadrul Sfintei Liturghii se fac rugaciuni de obste pentru mantuirea tuturor oamenilor " cum ne invata Sfantul Apostol Pavel. Nominal insa, la Sfanta Liturghie se pomenesc numai cei dreptcredinciosi si cei carora le ingaduie Sfintele Canoane, care nu au oprire canonica de a li se scoate miride ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1952, cap. 278; Pavila Bisericeasca a lui Nicodim Sachelarie ) .

80. Ce ne invata Sfintii Parinti despre efectele si importanta Sfintei Liturghii ?

Nu este ceva mai de folos noua si mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru ca ea este lucrarea Mantuitorului si invierea oamenilor si partasania Lui cu noi. Sfanta Liturghie este mai presus decat toata rugaciunea si lauda si se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiasca, caci pentru ea este toata rugaciunea ce se face in Biserica si aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viietii noastre. ( Dupa Sfantul Simeon al Tesalonicului ) .

Sfanta Liturghie " este miezul, incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe prin care aducem lauda si multumim lui Dumnezeu. Ea este totodata si singura slujba crestina intemeiata si savarsita de insusi Mantuitorul " , numita si cununa celor sapte laude ale Bisericii. In timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri in Trupul si Sangele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem partasi de Dumnezeiestile Taine, pe care le primim ori de cate ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac partasi si cei raposati in dreapta credinta " care se impartasesc in chip nevazut " de Hristos, prin pomenirea la Sfantul Altar, spre iertarea pacatelor. Multe si mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participa cu credinta la biserica. Impreuna cu noi, insusi Hristos cu sfintii ingeri si toti sfintii sunt de fata.

81. Cine poate fi pomenit la Sfanta Liturghie si cine nu poate fi pomenit dintre vii si morti ?

La Sfanta Liturghie pot fi pomeniti toti binecredinciosii crestini care nu au anumite piedici canonice. Dintre cei vii nu se pot pomeni la Sfanta Liturghie paganii, necredinciosii, apostatii, ereticii, cei nebotezati, cei ce au pacate impotriva Duhului Sfant, adica hulitorii de Dumnezeu si cei care se impotrivesc Adevarului cu stiinta si vointa. Nu pot fi pomeniti la Biserica cei ce au murit in necredinta, in eres, in secta, sinucigasii si copiii morti inaintea botezului ca si cei avortati ( A se vedea Pidalionul si Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, ed. 1940 ) .

82. Ce fapte bune ajuta sfanta rugaciune si ce fapte bune se nasc din sfanta rugaciune ?

Pe rugaciune o ajuta mult milostenia, deoarece " milostenia este aripa a rugaciunii " ( Scara, Cuvantul 28 ) . Iarasi, pe rugaciune o ajuta linistea si infranarea, dupa cuvantul ce zice : " Din samanta sudorii postului creste spicul intregii intelepciuni si linistea este varf al desavarsirii celor ce se roaga " . Si iarasi : " cela ce de frumusetea rugaciunii s-a atins, va fugi de multime ca un asin salbatic " ( Ibidem ) . Pe rugaciune o ajuta smerenia, deoarece, dupa Sfintii Parinti, " cela ce nu se socoteste pe sine ca este un pacatos, rugaciunea lui nu este primita la Dumnezeu " , zice Sfantul Isaac Sirul. Si iarasi pe rugaciune o ajuta umilinta, dupa acelasi sfant parinte care zice ca " lacrimile intru rugaciune sunt semn al milei lui Dumnezeu " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 33 ) . Sunt inca multe alte fapte bune care ajuta sfanta rugaciune, dar acestea sunt cele mai importante.

Iar faptele bune care se nasc si sporesc prin rugaciune sunt de asemeni multe, precum : credinta, nadejdea, mila, rabdarea, infranarea etc. Cea mai mare virtute care odrasleste din sfanta rugaciune este insa dumnezeiasca dragoste, dupa cum spun cei mai multi Sfinti Parinti.

83. Ce este postul si de cate feluri este ?

Postul este infranarea totala sau partiala a gandurilor rele si a simturilor trupului de placeri si de hrana buna si imbelsugata si mai ales de hrana cea de provenienta animala. Postul este o jertfa trupeasca care se cere a fi unita cu milostenia si cu darurile ce se aduc la Sfantul Altar. Postul impreuna cu milostenia, cu darurile aduse la Biserica, cu inchinarile si metaniile facute de credincios, toate laolalta alcatuiesc inchinarea datorata de trup, ca jertfa Domnului. Postul este randuit " pentru a smeri sufletul " . Postul este infranare de toate mancarurile sau la caz de boala, numai de unele : infranarea de bauturi, de toate desfatarile lumesti si de toate poftele cele rele, trupesti. Postul este numit de Sfintii Parinti " aripa rugaciunii " , care impreuna cu milostenia ridica pe om la tronul lui Dumnezeu. Postul ajuta pe crestin sa faca rugaciunea mai cu usurinta, impaca pe om cu Dumnezeu si ajuta mult la despatimirea sufletului, omorand poftele trupesti si mijlocind dobandirea harului Duhului Sfant. Dupa asprimea lui, postul poate fi de mai multe feluri : post desavarsit ( total, negru ) , post de o zi, post de mancaruri de dulce, si post " imparatesc " , adica mancare zilnica cu infranare, odata pe zi, nu pana la saturare.

84. Cei ce postesc de nevoie au vreo plata ? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele sau a lipsei, ce trebuie sa faca ?

Cei care postesc de nevoie, daca vor multumi lui Dumnezeu pentru aceasta si nu vor carti inaintea Lui, vor avea plata pentru rabdarea lor, intrucat este scris : " In lupta aceasta grea aveti nevoie de multa rabdare " ( I Timotei 6, 11 ) . Si iarasi : " intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre " si " cine va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui " ( Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13 ) . Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegati de Sfintele Canoane sa manance unele mancaruri de dulce de care au nevoie. ( Canoanele 8 si 10 ale Sfantului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic, etc. ) . Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am gasit in canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostasi sau detinuti. Acestia, prin cainta si alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre aceasta dezlegare, cel mai bine se cuvine a intreba pe episcopul locului si pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot randui alte fapte bune in locul postului.

85. Care este cel mai mare si mai placut post inaintea lui Dumnezeu ?

Nu orice post este post religios si placut lui Dumnezeu. Numai acela este post placut si bineprimit care se face intru numele Domnului si dupa legea lui Dumnezeu, asa cum a primit-o Adam, cum au invatat-o proorocii si cum au practicat-o toti sfintii ( Facere 2, 16-17; 3, 26; Levitic 19, 29-31; Isaia 48, 1-6; Ioil 2, 12-15; Exod 14, 18; Matei 4, 2 etc. ) . Sfantul Ioan Botezatorul a postit toata viata; Mantuitorul a aratat luminat ca sa postim si cum trebuie sa postim ( Matei 6, 16-18; Luca 21, 24 ) ; Apostolii au postit si s-au rugat ( Fapte 13, 3; 14, 23; I Corinteni 7, 5; II Corinteni 11, 27 ) .

Asadar, cel mai mare si mai placut post este acela care se face dupa invatatura Sfintei Scripturi, adica sa fie insotit de smerenie, de milostenie, de curatenie, de pocainta, si unit cu postul cel duhovnicesc, infranarea simturilor si a gandurilor. Asa ne invata si Sfintii Parinti. " Postul cel adevarat, zice Sfantul Teodor Studitul, si bineprimit lui Dumnezeu este infranarea de rautati... " .

Read more...