Sfanta Teodora de la Sihla

In fiecare an, pe data de 7 august, o praznuim pe Sfanta Teodora de la Sihla. Cuvioasa Teodora este prima romanca trecuta in randul sfintilor. A fost fiica lui Stefan Joldea, armas, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamtului. Stefan Joldea, a trait in comuna Vanatori-Neamt si a avut doua fiice pe Marghita (Marghiolita) si pe Teodora. Aceasta din urma se casatoreste cu Elefterie, insa, nu dupa mult timp cei doi vor intra in cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar sotul ei, la Schitul Poiana Marului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei manastirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage in Muntii Buzaului impreuna cu Sfanta Teodora si cu cateva maici. Dupa zece ani de nevointa in Muntii Buzaului, ajunge in Muntii Neamtului.

 Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei, unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla inca nu luase fiinta. Insa padurile din imprejurimi adaposteau numerosi pustnici.

Dupa un timp, Cuvioasa Teodora se muta din chilie in pestera de alaturi, unde ramane pana la moarte, ostenindu-se in post si rugaciune, pentru ea si pentru toata lumea. Putina hrana si-o procura, fie din fructele ce i le oferea padurea, fie mai ales dintr-un fel de iedera, ce creste pana azi pe stancile Sihlei, numita "iarba dulce" sau "macrisul Sfintei Teodora".

Dupa moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de cativa ani, nu a mai stiut nimeni de existenta ei. Traditia mentioneaza ca parintii Sihastriei observau cum pasarile intrau pe geamul trapezei si culegeau faramituri de paine de pe masa, cu care zburau spre Muntii Sihlei. Doi frati din Sihastria se invrednicesc sa o vada pe Teodora invaluita intr-o lumina de foc. Sfanta le marturiseste acestora ca Il rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca sa ii trimita un preot care sa o impartaseasca, intrucat simtea ca trebuie sa plece in curand la Hristos. Cei doi frati  il aduc pe ieromonahul Antonie, insotit de diaconul Lavrentie. Dupa ce si-a marturisit pacatele si a fost impartasita cu Sfintele Taine, Sfanta Teodora si-a ridicat privirile spre cer si, rostind cuvintele "Slava Tie Doamne pentru toate", si-a dat duhul.

Parintii citindu-i toata randuiala parastasului, au asezat sfantul ei trup in mijlocul pesterii, unde a stat multa vreme. Dupa multi ani ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea s-a retras la Manastirea Secu si de aici la Sihla, ca sa fie cat mai aproape de aceea care i-a fost sotie si povatuitoare duhovniceasca. A trait tot sub stancile Sihlei, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. Apoi trecand din viata aceasta, a fost ingropat in poiana unde se afla acum schitul. 

Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera, pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului, spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua, la mosia familiei din satul Miclauseni - Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici sa se inchine sfintei. Dar in anul 1856, in timpul ocupatiei rusesti, moastele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfanta este venerata cu numele de Sfanta Teodora din Carpati.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane,  la 20 iunie 1992, a recunoscut si proclamat in mod solemn sfintenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de praznuire data de 7 august.

  

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Predica la Duminica Floriilor (Parintele Ilie Cleopa)

Iubiti credinciosi,

Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate prorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din saminta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Proroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atat de aratat, iar Domnul sezand pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cuinvierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atata evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invartosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiti credinciosi,

Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mantuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cate ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.

Ascultati ce zice Sfantul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osanditi intru aceeasi osanda cu el. Ca daca cel ce se mandreste, cade in osanda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decat zavistia nu ramane in inimile oamenilor, care preaputin mahneste pe cei de afara, dar este cea intai si mai aproape rautate la cel ce o are.

Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia mananca in sufletul celui ce o are. Precum viperele mananca pantecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a manca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mahnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scarbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si ravnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobandesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sunt batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorat si se tulbura, carteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adanc care roade si mananca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Sa auzim si pe Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decat iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobandeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cand altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste castig primejdiile si pagubele altora.

Deci care alta patima este mai rea decat aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sunt mai rele decat fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre manie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cand le face cineva bine, ca si cand le-ar face o strambatate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mantuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mahnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decat pizma si zavistia".

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfanta Evanghelie cu cata bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pana acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfanta Impartasanie, mai aveti numai cateva zile pana la Sfintele Pasti. Nu mai amanati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnuluinecuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamana aceasta preotii sunt foarte ocupati.

Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cantari de peste an. Veniti seara de seara cat mai multi la sfanta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cand Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa radem si sa bem cand Fiul lui Dumnezeu este dat in mainile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mancam acum cand Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cand Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vandut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

Sa mergem saptamana aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mantuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mantui.

Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in maini. Sa-L intampinam si noi pe Hristos cu stalpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca suntem ca niste pomi fara roade pe pamant, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

Hristos este vandut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mantuitorul nostru savarseste prima Sfanta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfanta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfanta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vanzatorul, cand s-a impartasit "a intrat satana in el", caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mantuitorul.

Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plangem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plangem pacatele noastre langa Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormant. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormantul Domnului, sa-L tamaiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfanta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.

De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mantuitorului si vom putea canta cantarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...

Sfantul Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Datorita calitatilor sale, este numit dupa moartea tatalui sau, guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Conform cercetarilor, Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, la 26 octombrie 413.Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie in iconografie

In primele reprezentari, Sfantul Mucenic Dimitrie nu apare ca fiind militar, ci intr-un costum civil care apartinea clasei senatoriale. Amintim ca in anul 2000, David Woods a lansat o ipoteza legata de cultul Sfantului Dimitrie, in care sustine ca acest cult s-a dezvoltat prin mutarea moastelor mucenicilor militari Chelidonius si Emeterius, din Spania la Tesalonic. Guvernatorul Leontie va primi vindecare in urma sarutarii acestor moaste, in anul 413. Dorind sa afle cui apartin moastele, David Woods precizeaza ca s-a interpretat gresit inscriptia de la locul moastelor. S-a citit Demeterius in loc de Emeterius. Aceasta ipoteza, ar putea fi un raspuns la reprezentarea iconografica a Sfantului Dimitrie in chip de militar.

Pe o gravura in fildes din secolul al X-lea intalnita in Constantinopol, Sfantul Dimitrie este reprezentat ca soldat de infanterie. Insa, o icoana din secolul al XI-lea din Sinai il arata ca fiind civil.

O alta icoana din Sinai, datand din perioada cruciadelor, pictata in a doua jumatate a secolului al XII-lea, il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie alaturi de Sfantul Gheorghe. Cei doi  sunt reprezentati calare, Sfantul Dimitrie pe un cal negru, iar Sfantul Gheorghe pe un cal alb. In timp ce Sfantul Gheorghe este reprezentat impungand cu sulita un balaur, Sfantul Dimitrie este infatisat invingandu-l pe gladiatorul Lie. Avand in vedere ca Sfantul Dimitrie l-a invins pe Lie prin rugaciune, nu direct in lupta, aceasta reprezentare face trimitere la razboiul nevazut.  In icoanele recente, mai ales din Grecia, in spatele Sfantului Dimitrie apare in fundal, Turnul Alb din Salonic.

Originea numelui Dimitrie

Originea numelui Dimitrie e greceasca si aminteste de vechea zeita Demeter. Crestinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, "maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronuntat in neogreaca dimomitir. La noi, pe langa numele barbatesti Dumitru, Dimitrie (cu prescurtari ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima si diminutive ca Mitrus, Mitrut, Mitrel, Mitrica, Mitus, Mitel, Mitica, iar uneori Mitty, sub influenta occidentala), exista si numele femeiesc Dumitra (de unde Mita si alte forme diminutivate).

Troparul Sfantului Dimitrie

Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, purtatorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai surpat si la lupta indraznet pe Nestor l-ai facut, asa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfantul Ilie

Sfantul Ilie a trait in Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal.

Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Ilie, patriarhul Ierusalimului;
- Sfantului Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei;
- Sfantului Ilie Chavchavadze (cel Drept), din Georgia;
- Innoirea Bisericii Botezatorului Ioan, de la Manastirea Studion, din Constantinopol.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Simeon si Ioan Pustnicul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfanta Marina

Sfanta Marina s-a nascut din parinti pagani, in Antiohia Pisidiei. Sfanta Marina a primit invatatura despre Hristos la varsta de doisprezece ani. Dupa moartea mamei sale, tatal sau nu a mai considerat-o fiica sa si a inceput sa o urasca pentru credinta ei in Hristos.

Intr-o zi, a plecat cu oile tatalui sau la camp. Aici s-a intalnit cu eparhul Olimvrie, un mare prigonitor al crestinilor. Acesta, ranit de frumusetea ei, s-a hotarat sa o ia de sotie. Insa, cand a aflat ca este crestina a cerut sa fie luata si dusa in cetate spre a fi chinuita. A refuzat sa aduca jerfa idolilor, motiv pentru care a fost batuta din cap pana in picioare si aruncata in temnita.

Aici, sub chipul unui sarpe, diavolul s-a incolacit in jurul capului ei ca sa o omoare. Cand Marina s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci, sarpele a crapat, iar ea a fost inconjurata de o lumina cereasca. In temnita a vazut o cruce mare stralucind cu lumina negraita, iar deasupra crucii vedea o porumbita alba ca zapada, care graia: "Bucura-te, Marino, porumbita cuvantatoare a lui Hristos, fiica a Sionului celui de sus, caci iata ziua bucuriei tale s-a apropiat!"

In acel moment Sfanta Marina s-a vindecat de toate ranile ei. In urmatoare zi a fost aruncata in foc si in apa, dar le-a indurat pe toate ca si cand ar fi fost in trup strain. Dupa aceste pedepse a fost condamnata la moarte prin decapitare. Sfanta Marina a trecut la cele vesnice la varsta de 15 ani, in anul 270.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Sperat şi Veroniche;
- Sfantului Eufrasie, episcopul Ienopolei.

Maine, facem pomenirea Sfantului Mucenic Emilian de la Durostor.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Inaltarea Domnului

  

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15).

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii si animalele

Stiinta moderna defineste relatia dintre om si animale ca fiind una extrem de complexa. Din aceasta perspectiva, animalele sunt considerate fiinte cu care putem avea relatii sociale. Manifestam simpatie si afectiune fata de acestea insa, in acelasi timp, le exploatam pentru beneficiul nostru, pentru companie, sport sau hrana. Acestea sunt deopotriva "persoane” si "lucruri”, prieteni si hrana. Comunicam cu animalele, dar, de asemenea, le ucidem si ne hranim cu ele.

Mai mult, exista un conflict intre simpatia noastra fata de unele animale si teama de altele. Un alt paradox privitor la aceasta relatie este creat chiar de formele denaturate ale ei, pe de-o parte, de dragostea excesiva fata de animale, idolatrizarea acestora, iar pe de alta, de lipsa totala a ei, concretizata in adevarate dezastre ecologice.

Pentru un crestin relatia dintre om si animale, devine cu atat mai complexa si mai bogata, atunci cand este inteleasa si traita din perspectiva adevarului revelat cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si, mai ales, din perspectiva modului in care au trait-o si o traiesc sfintii. In relatia dintre sfant si animale toate aceste contradictii si conflicte dispar deoarece in el se manifesta dragostea curata si inflacarata nu numai pentru Dumnezeu si semeni, ci pentru intreaga faptura, purtatoare a unei rationalitati dumnezeiesti.

Despre delicatetea sfantului, parintele Dumitru Staniloae spune ca "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne­pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."

Omul, imparat al creatiei

Istoria acestei relatii dintre om si animale incepe chiar cu actul crearii lumii. Citim in acest sens in Facere ca in ziua a sasea a creatiei "a facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. ” (Fac. 1:25)

Dupa ce a fost creat omului i-a fost oferita demintatea de a stapani peste animale: "si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" ” (Fac. 1:28)

Stapanirea peste lumea animala se arata in faptul ca Dumnezeu a adus toate animalele inaintea lui Adam pentru a le pune nume: "Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)

Ca Imparat al intregii creatii omul, creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, trebuia sa se manifeste responsabil. In aceasta stare paradisiaca animalele nu doar ascultau de om, dar traiau in armonie si intre ele.

Caderea protoparintilor a adus o schimbare radicala atat in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu, cat si in cea dintre om si restul creatiei. Omului cazut in pacat animalele ii devin ostile. Astfel a ajuns ca el sa se teama de anumite animale, iar altele sa se teama de el.

Animalele se solidarizeaza cu omul in suferinta

Dupa caderea in pacat, intreaga creatie asteapta, asemenea omului, eliberarea din cursa pacatului: "Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Rom 8,22).”

Putem vorbi, asadar, si de o solidarizare a lumii animale cu omul, in suferinta pricinuita de preschimbarea lumii prin pacat. Lumea animala devine intr-un mod mai accentuat atat subiect, cat si "mijloc” al purtarii de grija dumnezeiesti fata de om. Dumnezeu ia aminte la "suspinul” lumii animale dupa cum vedem ca, alaturi de Noe si familia sa, El hotaraste sa salveze si regnul animal.

In acelasi sens, in Psalmul 103 este amintita purtarea de grija a lui Dumnezeu cu privire la animale:  "Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.( Ps 103,12)

Tot din perspectiva acestei relatii de solidaritate, intalnim in Vechiul Testament ecouri, ale starii paradisiace de dinainte de caderea in pacat. Este binecunoscut episodul in care Sfantul Proroc Ilie este hranit de un corb. Acest episod este reprezentat, de altfel, si in iconografie. Prin pronia dumnezeiasca, vedem cum o pasare care prin natura sa nu poarta de grija nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.

Tot asa ne explicam cum, aflat in captivitatea babilonica, Prorocul Daniel, a ramas nevatamat in groapa cu lei, unde a stat vreme de sase zile.

Domnul nostru a venit in lume primind caldura si afectiunea animalelor: "Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. (Lc. 2, 7).”

Mai tarziu cand Hristos era gata sa predice lumii, dupa postul de 40 de zile, il vedem traind in mijlocul fiarelor din desert: "Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau. (Mc 1,13)

In minunea vindecarii demonizatilor din tinutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor sa intre in turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat in lac. Aceasta este o dovada ca si animalele pot fi posedate de diavol.

Animalele si mucenicii

Iisus a fagaduit ucenicilor Sai ca ii va feri de pericole, ca le va da autoritatea Sa pentru a putea sa "calce peste serpi si peste scorpii”: "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. (Luca 10,19)

Dupa ce Sfantul Apostol Pavel a ajuns in Malta, a fost muscat de o vipera. Au crezut ca va muri insa, vazand ca nu s-a intamplat nimic "si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.” Fapte (28-6)

Vietile Sfintilor Mucenici ne ofera numeroase marturii despre crestini care au fost aruncati in mijlocul fiarelor salbatice, si care nu numai ca nu erau raniti, dar animalele se plecau cu capul la pamant inaintea lor.

Este cunoscuta intamplarea din viata Sfintilor Trofim si Dorimedont care au fost dati ca hrana unui urs salbatic. Deoarece au ramas nevatamati, au fost aruncati apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru ca nici leii nu i-au vatamat, prigonitorul a incercat singur sa-i omoare, insa leii i-au aparat pe sfinti.

Este drept, au existat si mucenici care au fost ucisi de animale, precum Sfantul Ignatie Teoforul, insa aceasta s-a petrecut tot prin pronia lui Dumnezeu.

Animalele slujesc sfintilor

Pe langa cazurile in care mucenicii au fost feriti de acestea, vietile sfintilor arata marturii in care acestea au slujit sfintilor in diferite moduri.

Cu si mai multa insistenta, in Limonariu se vorbeste, ca despre un lucru firesc, de buna vecinatate a pustnicilor cu animalele, domestice si mai ales salbatice.

Sunt numeroase referirile la convietuirea cu leii. "Plin de dumnezeiescul har", un batran anonim, care traia pe malurile Iordanului, ajunsese la atata virtute, incat "primea leii sa vina in pestera lui si le dadea sa manance din san". Un alt batran dormea adesea pe malurile Iordanului, in culcusurile leilor; intr-o zi, a venit in biserica cu doi pui de leu, spunandu-le fratilor ca pacatul ne face robi ai fricii fata de lei si ca numai ascultarea de Iisus Hristos va duce la supunerea fiarelor fata de om. In aceeasi linie, avva Iulian Stalpnicul si-a trimis odata ucenicul sa porunceasca, in numele lui Hristos, unui leu care facea mare prapad in tinut, sa plece; leul a ascultat (cap. 58; asemanator, cap. 125). In alta ordine, poate din recunostinta, un cerb a aratat unor frati pestera in care murise un pustnic, pe care l-au gasit neputrezit (cap. 84). 

Unii parinti se purtau cu leii "pedagogic", incercand sa-i determine a nu mai manca oameni ori animale, tot asa cum ofereau de mancare, haine si adapost hotilor, pentru ca acestia sa nu mai fure, si prostituatelor, ca ele sa nu-si mai vanda trupul din cauza saraciei. Astfel, avva Pavel Heladicul astepta de doua ori pe zi vizita unei leu, caruia-i propusese sa nu mai consume carne, cu fagaduinta ca ii va darui din mancarea sa. Lucrurile au mers bine pana cand leul a venit murdar de sange. Avva l-a alungat.

Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara - care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina - sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, "ca un adevarat ucenic", insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.

Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.

In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea "diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: "Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere."

Chiar si in viata parintelui Paisie Aghioritul aflam ca pasarile salbatice se apropiau de el si se hraneau din palma sa. Tot in viata sa regasim o intamplare parca desprinsa din viata Sfantului Ilie. In duminica Orbului, fiind bolnav, obosit si flamand, a iesit in gradina dar era trist pentru ca nu avea nimic de mancare. A privit spre mare si a vazut atunci o pasare care tinea in gheare un peste mare. Cand pasarea a ajuns deasupra chiliei sale, pestele a cazut la picioarele sale. Batranul a multumit Domnului.

In incheiere, amintim faptul ca in baza adevarului revelat  Biserica invata ca animalele au suflet (potrivit poruncii divine : "Sa scoata pamantul suflet viu !"), insa unul diferit de cel uman a carui caracteristica definitorie este mintea care se exprima in limbaj logic. Sufletul vietuitoarelor neumane are o "legatura cu san­gele, sangele cu carnea, carnea cu pamantul" sau, cum remarca Sfantul Vasile, "pamantul e sufletul animalelor". Constatand ca omul este simultan muritor, in ce priveste aspectul sau exterior, si nemuritor, prin aspectul launtric (constitutia de imagine creata a lui Dumnezeu), Biserica marturiseste diferenta sufletului rational si ganditor (persoana) fata de animale si fata de orice alte fapturi, data fiind evidenta lui unicitate. Totusi, dincolo de afirmarea superioritatii persoanei, trebuie sa fim constienti de legatura dintre omenire si restul creatiei, de faptul ca se interconditioneaza.

Vietuirea virtuoasa, ca lucrare asupra sinelui, intru realizarea blandetii ce stapaneste pamantul (cf. Matei 5:5), implica repunerea omului in dreapta relatie cu pamantul si cu fapturile care au iesit, prin porunca lui Dumnezeu, din acesta. Inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu:

Ce inseamna o inima plina de mila/iubire?, intreaba sfantul Isaac, si raspunde: "Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".

Radu Alexandru

Sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read more...

Părintele Ilie Cleopa: faptele milei sufleteşti, faptele milei trupeşti

Părintele Ilie Cleopa spunea că rugăciunea împodobeşte milostenia şi salvează suflete , iar nedreptăţile suferite de oameni şi oferite ca jertfe Domnului sunt asemeni unor cununi.

 Despre faptele milei sufletesti, părintele spunea ca fiind:

 a învăţa pe cei neinvăţaţi,

a sfătui pe cei îndoielnici,

a mângâia pe cei întristaţi,

a îndrepta pe păcătoşi,

a ierta toată vătămările ce ni se fac,

a răbda scăderile altora,

a te ruga pentru cei vii şi pentru cei morţi

 iar faptele milei trupesti sunt :

 a hrăni pe cei flămânzi

a adăpa pe cei setoşi,

a îmbrăca pe cei goi,

a primi pe cei străini,

a cerceta pe cei bolnavi,

a răscumpăra pe cei robiţi,

a îngropa pe cei morţi.

Read more...