Sfânta Treime

Crestinii ortodocsi slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh—Sfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi si învatatura Sfintilor Parinti, Biserica Ortodoxa marturiseste ca Sfânta Treime înseamna trei Persoane (ipostasuri), care împartasesc aceeasi substanta sau natura (gr. ousia). Aceasta credinta poate sa para paradoxala, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstantiale Una cu Cealalta, va sa zica, Ele sunt de aceeasi esenta (gr. homoousios) si coeterne. Nu a existat niciodata un timp  în care Una dintre Persoanele Treimii sa nu fi existat. Dumnezeu este dincolo si înainte de timp si totusi lucreaza înauntrul timpului, miscându-Se si vorbindu-ne în cadrul istoriei.




Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip vetero-testamentar al Sfintei Treimi
.
Dumnezeu nu este o substanta impersonala sau doar o "mare forta", ci, mai degraba, fiecare dintre Persoanele Divine este în legatura personala, de iubire: intratrinitara, pe de o parte, si cu creatia, pe de alta parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotriva, credinta Ortodoxa este monoteista si, în acelasi timp, trinitariana. Dumnezeul Bisericii Crestin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica "cel viu", care lucreaza în creatia Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).
Sursa si unitatea Sfintei Treimi este Tatal, din care se naste fara de timp Fiul si din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatal este, în acelasi timp, fundamentul unitatii Sfintei Treimi, cât si al distinctiei. A încerca sa întelegi nenasterea (Tatal), nasterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul [2], si, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind multumita sa-L întâlneasca personal pe Dumnezeu si sa realizeze, în acelasi timp, neputinta mintii umane de a-L întelege.
Afirmatia principala despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este gasita în Crezul Niceo-Constantinopolitan.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfânta Treime în lunea de dupa Pogorârea Duhului Sfânt.


Dogma Sfintei Treimi 


Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fara de început, necreat, nenascut, nepieritor si nemuritor, vesnic, infinit, necircumscris, nemarginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricacios, impasibil, imuabil, neprefacut, nevazut, izvorul bunatatii si al dreptãtii, lumina spirituala, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaste cu nici o masura, ci se masoara numai cu propria ei vointa. Caci poate pe toate câte le voieste. Creeazã toate fãpturile, vãzute si nevãzute, le tine si le conserva pe toate, poarta grija de toate, le stapâneste pe toate, le conduce si împarateste peste ele în o împaratie fara de sfârsit si nemuritoare fara sa aiba potrivnic, pe toate le umple si nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl tine si îl domina. Strabate toate fiintele fara sa se întineze, este mai presus de toate, este în afara de orice fiinta, pentru ca este suprafiintiala, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desavârsire. Ea delimiteazã toate începatoriile si toate cetele si sta mai presus de orice începãtorie si ceatã, este mai presus de fiinta, de viata, de cuvânt, de idee. Este însasi lumina, însasi bunãtatea, însasi viata, însasi fiinta, pentru cã nu are existenta sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existentei pentru cele care exista, al vietii pentru cei vii, al ratiunii pentru cei care participa la ratiune si pentru toti cauza bunatatilor.Cunoaste toate înainte de facerea lor.


Credem într-o singura fiinta, într-o singura Dumnezeire, într-o singura putere, într-o singura vointa, într-o singura activitate, într-un singur principiu, într-o singura stapânire, într-o singura domnie, într-o singura împaratie, cunoscuta în trei ipostase desavârsite, dar adoratã într-o singurã închinaciune, marturisitã si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd.


Credem în Tatal si în Fiul si în Sfântul Duh, în care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicând: "Botezându-i pe ei în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh" (Matei 28, 19)
Credem într-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora. Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfântului Duh.


Credem si într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal înainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Când spunem ca Fiul este mai înainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este în afara de timp si fara de început. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui" , întelepciunea si puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavârsita si vie a nevazutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna împreuna cu Tatal si în Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de început. Caci n-a fost cândva Tatal, când n-a fost Fiul, ci odata cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind înainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata în a deveni Tata, lucru mai rau decât orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta în a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire. Este însa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru început cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatalui, anume ca nefiind dintru început Tata a devenit pe urma Tata. În adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupã fiinta. Zidirea si crearea, însa, este un act extern, în care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
De asemenea, credem si în unul Sfântul Duh, Domnul si facatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste în Fiul, împreuna închinat si slavit cu Tatãl si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul întelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu împreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, desavârsit, creator, atotstapânitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit în purtare; El stapâneste întreaga zidire, dar nu este stapânit; îndumnezeieste, dar nu se îndumnezeieste; desavârseste, dar nu se desavârseste; împartaseste dar nu se împartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mângâietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; în toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El însusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Enipostatic, exista în propria lui ipostasa, nedespartit si neseparat de Tatal si Fiul, având toate câte are Tatal si Fiul afara de nenastere si nastere. Tatal este necauzat si nenãscut, caci nu este din cineva: El îsi are existenta de la El însusi si nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul si cauza modului de existenta a tuturor. Fiul este din Tatal prin nastere. Duhul Sfînt si El este din Tatal, dar nu prin nastere, ci prin purcedere. Noi cunoastem ca exista deosebire între nastere si purcedere, dar care este felul deosebirii nu stim deloc. Nasterea Fiului din Tatal si purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Asadar, toate câte le are Fiul si Duhul, le are de la Tatal, si însasi existenta. Daca nu este Tatãl nu este nici Fiul si nici Duhul. Si daca Tatal nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Si din cauza Tatalui, adica din cauza ca exista Tatal, exista si Fiul si Duhul. Si din cauza Tatalui, si Fiul si Duhul au pe toate câte le au, adica din pricina ca Tatal le are pe acestea, afara de nenastere, de nastere si de purcedere. Caci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însusiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinta, ci se deosebesc fara despartire prin caracteristica propriei ipostase.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavârsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavârsita din trei ipostase nedesavârsite, ci o singura fiinta, în trei ipostase desavârsite, simpla, mai presus de desavârsire si mai înainte de desavârsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavârsite este negresit compus. Dar din ipostase desavârsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem ca sunt nedesavârsite acelea care nu pastreaza specia lucrului savârsit din ele. Piatra, lemnul si fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desavârsite; dar raportate la cladirea facutã din ele, fiecare este nedesavârsita, caci nu este fiecare din ele în sine cladire.

Sursa:http://ro.orthodoxwiki.org

Read more...

Părintele Ilie Cleopa: faptele milei sufleteşti, faptele milei trupeşti

Părintele Ilie Cleopa spunea că rugăciunea împodobeşte milostenia şi salvează suflete , iar nedreptăţile suferite de oameni şi oferite ca jertfe Domnului sunt asemeni unor cununi.

 Despre faptele milei sufletesti, părintele spunea ca fiind:

 a învăţa pe cei neinvăţaţi,

a sfătui pe cei îndoielnici,

a mângâia pe cei întristaţi,

a îndrepta pe păcătoşi,

a ierta toată vătămările ce ni se fac,

a răbda scăderile altora,

a te ruga pentru cei vii şi pentru cei morţi

 iar faptele milei trupesti sunt :

 a hrăni pe cei flămânzi

a adăpa pe cei setoşi,

a îmbrăca pe cei goi,

a primi pe cei străini,

a cerceta pe cei bolnavi,

a răscumpăra pe cei robiţi,

a îngropa pe cei morţi.

Read more...

Inceputul Postului Sfintelor Pasti

Mareste imaginea.

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Sfantul Procopie Decapolitul

Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.

Sfantul Talaleu

Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir. In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului mucenic Ghelasie;

- Preacuviosului Stefan;

- Sfantului mucenic Nisiu;

- Cuviosilor Asclipiu si Iacob;

- Cuviosului Timotei cel din Cezareea;

- Sfantului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915);
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Nasterea Maicii Domnului

Nasterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe 8 septembrie, este prima sarbatoare din anul bisericesc. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.

Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife. Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Firea lui Ioachim si a Anei este biruita de har

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim era Ana, fiica preotului Matthan. Erau in varsta si fiind lipsiti de copii erau priviti de ceilalti ca blestemati. Astazi, atat de mult si-a schimbat lumea "fizionomia", incat considera ca esti blestemat daca ai prea multi copii. Lumea e intoarsa si asta pentru ca nu mai vede dincolo de ea. Ioachim si Ana nu sunt resemnati, nu-si spun "nu mai avem ce face", ci indraznesc sa-i ceara lui Dumnezeu, ceea ce noi definim a fi imposibil: sa fie parinti la o varsta inaintata. Acestia depasesc rigorile stiintei - "nu ai voie sa nasti decat pana la varsta X". Nu se tem ca vor naste un copil cu handicap si asta pentru ca Il aseaza pe Dumnezeu in aceasta lucrare. Sfantul Ioan Damaschin spune ca firea celor doi s-a biruit prin har si a ramas supusa. Nu a luat-o inaintea harului. A asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna

Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului ne spune ca Ioachim a zis catre sotia sa, Ana: "Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea. Ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, sa ne daruiasca un copil". Ceea ce este minunat e faptul ca Ioachim nu spune cat va sta. Nu se duce sa-i ceara lui Dumnezeu cu jumatati de masura.

Iar Ana devenind una cu sotul ei, nu ramane indiferenta fata de gestul lui Ioachim, ci incepe si ea sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: "Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel prorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale" (I Regi 1, 11).

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).

Talcuirea numelui Maria

Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, "a iubi", cu sufixul afectiv ebraic - am, deci "cea draga", "cea iubita".

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire

Maica Domnului are in calendarul ortodox 9 zile de pomenire: 8 septembrie - Nasterea Maicii Domnului, 1 octombrie - Acoperamantul Maicii Domnului, 21 noiembrie - Intrarea in biserica a Maicii Domnului, 9 decembrie - Zamislirea Sfintei Fecioare de catre Sfanta Ana, 26 decembrie - Soborul Maicii Domnului, 25 martie - Buna Vestire, 2 iulie - Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne, 15 august - Adormirea Maicii Domnului si 31 august - Punerea in racla a braului Maicii Domnului.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

Adrian Cocosila

Sursa:Crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii Martiri Brancoveni

Sfintii Martiri Brancoveni: Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a inceput sub semnul aparitiei Bibliei in limba romana, numita "de la Bucuresti", in anul 1688. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in "colegiu public pentru pamanteni si straini", cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba. A ctitorit mai multe biserici si manastiri, intre care: bisericile de la Potlogi si Mogosoaia, Manastirile Hurezi si Brancoveni, Biserica "Sf. Gheorghe Nou" din Bucuresti, unde odihnesc sfintele sale moaste.

Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, impreuna cu sfetnicul Ianache.

"De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! "

Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: "De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!", iar catre fiii lui a rostit: "Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!".

In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: "Doamne, fie voia Ta!".

Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole!

Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal ("cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata", ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Romana. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sf.Maxim Mărturisitorul despre dragoste....

1. Dragostea este o dispozitie buna si afectuoasa a sufletului datorita careia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta sa ajunga la deprinderea dragostei cel ce e impatimit de ceva din cele pamantesti.
2. Dragostea este nascuta de nepatimire; nepatimirea, de nadejdea in Dumnezeu; nadejdea de rabdare si indelunga rabdare; iar pe acestea le naste infranarea cea atot-cuprinzatoare. infranarea la randul ei, e nascuta de frica lui Dumnezeu, in sfarsit frica de credinta in Domnul.
3. Cel ce crede in Domnul se teme de chinuri; cel ce se teme de chinuri se infraneaza de la patimi; cel ce se infraneaza de la patimi rabda necazurile; cel ce rabda necazurile va avea nadejde in Dumnezeu, iar nadejdea in Dumnezeu desface mintea de toata impatimirea dupa cele pamantesti; in sfarsit mintea desfacuta de acestea va avea iubirea catre Dumnezeu.
4. Cel ce iubeste pe Dumnezeu pretuieste cunostinta Lui mai mult decat toate cele facute de El si staruieste pe langa ea neincetat cu mare dor.
5. Daca toate cele ce sunt, prin Dumnezeu si pentru Dumnezeu au fost facute, si daca Dumnezeu este mai bun decat cele ce au fost facute de El, cel ce paraseste pe Dumnezeu, care e neasemanat mai bun, si se ocupa cu cele mai rele, se arata pe sine pretuind mai mult cele facute de Dumnezeu decat pe Dumnezeu.
6. Cel ce are mintea pironita in dragostea de Dumnezeu dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain.
7. Daca sufletul e mai bun decat trupul si daca Dumnezeu, care a facut lumea, e neasemanat mai bun decat lumea, cel ce cinsteste trupul mai mult decat sufletul si lumea zidita de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de inchinatorii la idoii.
8. Cel ce si-a desfacut mintea de iubirea si de preocuparea staruitoare de Dumnezeu si o are legata de ceva din cele ce cad sub simturi, acela cinsteste trupul mai mult decat sufletul si cele facute de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu, care le-a facut.
9. Daca viata mintii este lumina cunostintei, iar aceea e nascuta de dragostea catre Dumnezeu, bine s-a zis ca nimic nu este mai mare decat dragostea dumnezeiasca.
10. Cand mintea porneste in focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Caci luminata fiind de lumina dumnezeiasca cea nemarginita, paraseste simtirea fata de toate cele facute de Dumnezeu, precum si ochiul sensibil nu mai simte stelele, cand rasare soarele.
11. Toate virtutile ajuta mintea sa castige dragostea dumnezeiasca. Dar mai mult ca toate, rugaciunea curata. Caci prin aceasta zburand catre Dumnezeu, iese afara din toate cele ce sunt.
12. Cand mintea e rapita prin dragoste de cunostinta dumnezeiasca si, iesind afara din toate cele facute, simte nemarginirea dumezeiasca, atunci coplesita de prezenta dumnezeiasca, se trezeste la simtirea smereniei sale asemenea dumnezeiescului Isaia si rosteste cu uimire cuvintele Proorocului: “O, nenorotitul de mine! Sunt pierdut! Caci om fiind si buze spurcate avand si locuind in mijlocul unui popor ce are gura spurcata, am vazut cu ochii mei pe imparatul Domnul Savaot”.
13. Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca si pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile celor ce nu s-au curatit inca. De aceea cand vede intoarcerea si indreptarea lor, se bucura cu bucurie mare si negraita.
14. Necurat este sufletul patimas, care e plin de ganduri de pofta si de ura.
15. Cel ce vede in inima sa vreo urma de ura fata de un om oarecare, pentru vreo anumita greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu, deoarece iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de om.
16. “Cel ce Ma iubeste pe Mine, zice Domnul, va pazi poruncile Mele”. ”Iar porunca Mea aceasta este, ca sa va iubiti unii pe altii”. Cel ce nu iubeste asadar pe aproapele nu pazeste porunca. Iar cel ce nu pazeste porunca nici pe Domnul nu-L poate iubi.
17. Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel.
18. Fericit este omul care nu se lipeste de nici un lucru stricacios sau vremelnic.
19. Fericita este mintea care a trecut peste toate lucrurile si se desfateaza neincetat de frumusetea dumnezeiasca.
20. Cel ce preface grija de trup in pofta si pentru lucruri vremelnice tine minte raul de la aproapele, acela slujeste zidirii in locul Ziditorului.
21. Cel ce isi pastreaza trupul nesupus placerii si sanatos il are impreuna slujitor spre lucrarea celor bune.
22. Cel ce fuge de toate poftele lumesti se aseaza pe sine mai presus de toata intristarea lumeasca.
23. Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta.
24. Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel, dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decat pe lenes.
25. Precum Dumnezeu, fiind prin fire bun si fara patima, iubeste pe toti la fel, ca fapturi ale sale, dar pe cel virtuos il slaveste, ca pe unul ce si-a insusit cunostinta si prin aplecarea voii, iar pe cel lenes il miluieste pentru bunatatea Sa si il intoarce in veacul acesta prin certare, tot asa si cel bun fara patima in aplecarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel lenes il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric.
26. Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca.
27. Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca.
28. Cel ce a dobandit in sine dragostea dumnezeiasca, nu osteneste urmand Domnului Dumnezeului sau, asemenea dumnezeiescului Ieremia ci sufera cu vitejie orice osteneala, batjocora si ocara, neluand in seama catusi de putin raul de la nimeni.
29. Cand vei fi ocarat de cineva, sau dispretuit in vreo privinta oarecare, fii cu luare aminte dinspre gandurile maniei, ca nu cumva, despartindu-te de dragoste din pricina supararii, sa te asezi in tinutul urii.
30. Cand vei suferi pentru vreo ocara sau necinste, sa stii ca te alegi cu un folos. Caci prin ocara e alungata de la tine slava desarta.
31. Precum amintirea focului nu incalzeste trupul, asa credinta fara dragoste nu lucreaza in suflet iluminarea cunostintei.
32. Precum lumina soarelui atrage ochiul cel sanatos, asa si cunostinta lui Dumnezeu atrage spre sine in chip firesc mintea curatita prin dragoste.
33. Minte curata este aceea care s-a despartit de nestiinta si e luminata de lumina dumnezeiasca.
34. Suflet curat este acela care s-a eliberat de patimi si se bucura neincetat de dragostea dumnezeiasca.
35. Patima de ocara este miscarea sufletului impotriva firii.
36. Nepatimirea este o stare pasnica a sufletului, care face ca sufletul sa se miste cu anevoie spre rautate.
37. Cel ce prin sarguinta a dobandit roadele dragostei nu se stramuta din aceasta, chiar de-ar patimi zeci de mii de rele. Sa te incredinteze despre aceasta Stefan, ucenicul lui Hristos, si cei ca el si insusi Mantuitorul, care se ruga Tatalui pentru cei ce-L ucideau si cerea iertarea de la El, ca pentru unii ce nu stiau ce fac.
38. Daca propriu iubirii este sa rabde indelung si sa fie cu bunatate, cel ce se lupta cu manie si planuieste viclesug vadit este ca se face strain de Dumnezeu, daca Dumnezeu este dragoste.
39. “Sa nu ziceti, spune dumnezeiescul Ieremia, ca sunteti biserica Domnului”. Iar tu sa nu zici ca simpla credinta in Domnul nostru Iisus Hristos poate sa ma mantuiasca. Caci aceasta este cu neputinta de nu vei dobandi si iubirea fata de El prin fapte. Doar despre credinta simpla s-a spus: “si dracii cred si se cutremura” (Iacob 2, 19).
40. Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata.

Filocalia vol II

Sursa:blogul.eucred.ro

Read more...

Inaltarea Domnului

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.
Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15).

Adrian Cocosila
Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Copilul, un talant incredintat mamei

Copilul este o parte semnificativa din fiecare dintre noi. Copilul se afla la inceputul vietii oricarui om, fie el functionar de rand sau inalt dregator. Primilor ani de viata prefer sa le spun "copil", in loc de "copilarie", spre a nu aluneca intr-o depersonalizare a lor. Copilul este deci acea bucata de vreme pe care o vom duce cu noi toata viata, pana la ultima suflare.

Copilul este ceva viu, in oricare moment al vietii noastre. Poate si de aceasta ni se spune, imperativ: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3). Avem in noi, chiar daca undeva departe, adanc afundata, curatenia la care ne cheama Mantuitorul. Trebuie deci sa redevenim ceea ce am fost si suntem, intr-o masura insa, din ce in ce mai slab perceptibila.

Copiii sunt talanti incredintati mamelor. Mamele primesc acesti talanti spre mantuire, dupa cum citim: "Femeia se va mantui prin nastere de fii, daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie" (I Timotei 2, 15). Copii sunt deci daruri ale lui Dumnezeu, facute numai acelora care au nevoie de ele, spre mantuire.

Dar mamele nu se mantuiesc numai nascand copii (primind talantii), ci si crescandu-i pe acestia in credinta si frica de Dumnezeu (inmultind talantii). Acest lucru reiese clar din cuvantul Sfantului Pavel, cand conditioneaza mantuirea mamelor prin "daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie".

In pilda talantilor, relatata de Sfantul Matei (cap.25), Mantuitorul ne spune sa luam aminte la ce facem cu darurile incredintate. Sluga care a primit un talant, nelucrand nimic din el, l-a ascuns in pamant, dandu-l iarasi inapoi stapanului. La cuvintele slugii celei lenese: "Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. Si temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau.", stapanul a raspuns, zicand: "Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. (...) Pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor."

Mama deci, odata primind talantul (copilul) incredintat ei de Dumnezeu, este datoare sa il pretuiasca si sa ii creasca valoarea, facand din el "ban de aur", adica suflet curat si iubitor de Dumnezeu, cui si apartine de drept.

Sfantul Ioan Gura de Aur, spune acelasi lucru, zicand: "Mamele sunt adevarat mame nu numai dand nastere copiilor lor, ci mai ales dandu-le o buna crestere." Astfel, nu atat purtarea in pantece o face mama pe cea care naste, cat mai ales o temeinica educatie crestina a celor nascuti, deoarece: "Patimile noastre cele mai mari incep din cea mai frageda copilarie, iar indrumarea de capetenie a noastra e in mainile mamei." (Montaigne)

O mama buna pretuieste cat o multime de invatatori, binestiind faptul ca "profesorii buni fac scolari buni, in timp ce numai mamele bune fac oameni buni". Datorita acestui lucru, nu de putine ori, mamei i s-au atribuit merite nationale: "Decaderea mamei este inceputul decaderii unui popor." (Pr. Mircea Irina) "Numai popoarele care au mame vrednice progreseaza; cand la un popor a decazut maternitatea, la nimic nu foloseste cealalta educatie." (Pr. Dumitru Irina) "Fara mame sanatoase nu vom avea un popor robust." (Nichifor Crainic) "Viitorul tarii il tese femeia." (Carmen Sylva)

Tot o mama a avut si Sfantul Ioan Gura de Aur, una insa care, mai mult decat orice, L-a iubit pe Dumnezeu si si-a crescut fiul in credinta ortodoxa. Dupa moartea sotului, ea si-a inchinat viata educarii si cresterii in Biserica a fiului ei. Libanius, cel mai vestit retor al vremii, care era si pagan, cunoscand-o pe Sfanta Antuza, a spus: "Ce femei (mame) admirabile au crestinii."

Daca fericita Antuza nu s-ar fi ingrijit insa de pastrarea si inmultirea acestui singur talant (copil), cat ar fi pierdut oare lumea?! Un singur talant (copil) a primit aceasta sfanta mama de la Dumnezeu, iar prin el s-a imbogatit intreaga lume, de atunci si pana astazi, si inca se va mai imbogati, pana la sfarsitul lumii.

Parintele Porfirie Bairaktaris - Indemn catre mame !

"Sa le spui mamelor cat de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a invrednicit sa devina mame. Din momentul in care poarta in pantece embrionul conceput, au o a doua viata. Sa vorbeasca pruncului inca nenascut si sa-l mangaie, prin propriul lor pantece, iar fatul va simti mangaierea in chip tainic.

Sa se roage cu multa iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-nascut, ci si fatul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supararea, scarba. Astfel se provoaca traume sufletelului, care il insotesc toata viata. Daca mamele au simtamite sfinte si duc o viata sfanta, isi sfintesc si copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru tata."

Teodor Danalache

Read more...

Sfintii Imparati Constantin si Elena

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

Noaptea, in , i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.

Cea mai insemnata realizare a a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).

Imparatul Constantin a convocat primul (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Imparateasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").

Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Adrian Cocosila
Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Ne vorbeste Parintele Porfirie

"Sa nu te indignezi, nici macar in tine, pentru nici o acuzatie nedreapta ce ti s-ar aduce. Este un lucru rau. Si raul incepe prin ganduri rele. Cand te amarasti si te indignezi, fie doar cu gandul, iti strici atmosfera duhovniceasca. Impiedici Sfantul Duh sa lucreze si ingadui diavolului sa mareasca raul. Tu trebuie sa te rogi totdeauna, sa iubesti si sa ierti, alungand de la tine orice gand rau."

"Nu trebuie sa-ti duci lupta crestineasca cu predici si contestatii, ci cu o adevarata iubire ascunsa. Cand contestam, ceilalti reactioneaza. Cand ii iubim sunt miscati si-i castigam. Cand iubim, credem ca noi le oferim ceva celorlalti pe cand, in realitate, intai ne oferim noua insine. Iubirea cere sacrificii. Sa sacrificam cu umilinta ceva de-al nostru, care in realitate este al lui Dumnezeu."

"Cand te trezesti noaptea, sa nu te intorci pe partea cealalta pentru a adormi la loc. Sa te ridici, sa ingenunchezi in fata Celui Rastignit si a Sfintilor si sa te rogi smerit si cu iubire. O jumatate de ora, un sfert, zece minute, cinci, cat poti."
"Sa te rogi fara neliniste, in pace, cu incredere in grija si iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni cand te rogi.[...] Sa-l rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] Sa faceti cate metanii puteti in rugaciune, chiar daca asta va oboseste. Cand rugaciunea este insotita de sacrificiul nesilit, se face mai placuta si mai roditoare in fata lui Dumnezeu."
"Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte."

"Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urma, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma. Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant."
"Deschide-ti inima cu simplitate, nesilit, spontan, inaintea Domnului nostru.[...] Sa fii placut. Sa iubesti tacerea, pentru ca doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe putine, dar cu miez. Sa iubesti osteneala trupului si oboseala, fiindca acestea intaresc trupul si sufletul deopotriva.[...] Tacerea sa-ti fie tainica, adanc in inima. Nu-ti vadi tacerea sa o priceapa toti. Spune doua-trei cuvinte, dar launtric nu conteni a te ruga Domnului pentru toti."
"Sa spui mereu adevarul. Sa faci totul cu calm. Sa te rogi pentru a deveni mai bun."
"Sa faceti mereu binele, fiindca altminteri e vai de voi!"

"Si desi de mic copil faceam multe pacate, cand m-am reintors in lume am continuat a face pacate, care pana astazi s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a luat de bun si toti striga ca sunt sfant. Eu insa simt ca sunt cel mai pacatos om din lume."

"Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit."

"Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te faca vrednic de iubirea Sa.[...] In rugaciunea ta sa-I ceri lui Dumnezeu sa se faca voia Sa pentru tine. Acest lucru iti este cel mai de folos."

"Cand te inhata satana si te apasa, sa nu ramai nemiscat, asa cum raman unii ce devin melancolici si cad pe ganduri ore intregi, ca si cand i-ar preocupa probleme importante, desi nu e vorba despre asa ceva, ci pur si simplu sunt robiti de satana. Sa fii pregatit sa reactionezi, sa te opui, sa respingi asediul satanei, asa cum pe un om pe care il prind raufacatorii si-l blocheaza, face o miscare brusca si, dand din maini il impinge, scapa din strangerea lor si se indreapta spre alta directie, spre Hristos, care il elibereaza."
"Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire, pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu iubire."

"Cand te rogi pentru un om pe care il muncesc patimi pacatoase, sa nu i-o spui, fiindca diavolul va afla si va ridica indarjire in sufletul tau si astfel rugaciunea ta nu va da rod. Sa te rogi pentru acel om in taina, si astfel rugaciunea ta il va ajuta."

"Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui Hristos, unde nu se insereaza niciodata."

"In taina imbratiseaza-ti in inima-ti intreaga obste si intreaga Biserica. Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frica de iad si nu ma gandesc la rai. Ii cer numai Domnului sa fie milostiv cu toata lumea si cu mine."
- Cuvioase, spuneti ceva despre viata duhovniceasca.
- Oricine nu se pocaieste, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvant greu, cuvioase.
- Ti-l voi spune inca o data: oricine nu se pocaieste va fi pierdut."

"Mai intai iarta-i pe aceia care te intristeaza."

"Fii atent, caci trebuie sa ne luptam pana cand ne vom da ultima suflare. Fii cu bagare de seama."
"Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii."

"Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic."

"Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui".

"De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor".

"Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate".

"Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine".

"Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti", imi spunea Bunicutul.
"Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea".

"Trebuie sa-ti spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd." Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles."

"Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos."

"Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti."

"Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte."

"Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam."

"Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule."

"Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva."

"Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu."

"Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata. Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat."

"Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie."
"Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara."

"Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos".

"Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator."

"Cand citesti Sfanta Scriptura, caci trebuie sa o citesti necontenit spre a te lumina, Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi."

Cand i-am spus ca nu tin minte tot ce citesc, Par. Porfirie mi-a spus acestea: "Sa stii, fiule, ca toate ni se depoziteaza in memorie, iar cand Hristos socoteste ca a venit ceasul potrivit, le dezvaluie."

"Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte."

"Cand canti, sa canti smerit, fara sa faci grimase, fara sa faci miscari dezordonate si fara sa tot salti psaltirea. Sa privesti mereu spre analog si sa nu discuti cu cel de langa tine. Sa traiesti ceea ce canti, fiindca doar astfel cele cantate se transmit celor adunati in biserica la slujba."

"Cu cat se afla omul mai departe de Dumnezeu, cu atat mai mult este necajit si chinuit de felurite lucruri. Trebuie sa mergem la duhovnic de fiecare data cand ne chinuie ceva."

"Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti."

"Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca, atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic."

"Fii atent la mine. Si iadul si satana si Raiul, toate sunt adevarate. Eu insa nu vreau sa te temi de ele, sau sa te gandesti la ele asa cum faci tu. Vreau sa-L iubesti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie ca te afli aici, fie ca te afli altundeva. Da, Hristos ne asteapta si, indata ce ne vom deschide inima cat de putin, El va patrunde in ea de indata si vom avea parte de toate cele bune. Este intocmai ca soarele. Cand tragi fie si putin perdeaua, lumina patrunde imediat in odaie, iar razele sale ne incalzesc."

Read more...

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

'' Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

"Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua in cinci colturi o sa dispara"

Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi.

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

Parintele Arsenie, lucrand in anii '80 in altarul Sfintei Biserici de la Draganescu

Dimpotriva - atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului ratacit printre alte sensuri, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunand ca Bucurestiul "se va oua de doua ori", iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti inca din 1940 o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: "Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (...) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!".
Apocrife greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba cercetam amintirile fagarasenilor care l-au cunoscut si mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, e raspunsul. Acolo trebuie sa gasim mesajul si cheia de intelegere a spuselor parintelui. Asa cum observa marele profesor de mistica teologica, Nichifor Crainic, parintele Arsenie a asternut pe varul bisericii - nu ipostaze si scene biblice, ci predici fierbinti, cugetari si ganduri mustind de intrebari si intelesuri. Pe zidurile de catedrala taraneasca de la Draganescu, parintele a pictat crezul sau, deopotriva cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de arta - nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.

"Voi ati inceput sfarsitul lumii"

Sa ne imaginam o clipa locul si armonia culorilor. La orice ora din zi si din noapte, pe zidul din stanga bisericii troneaza regala si de nerepetat capodopera parintelui. In irizari unice si translucide, ca o adiere sau un suspin de om indragostit, parintele a pictat chiar fundamentul credintei noastre crestine: Invierea lui Hristos, biruirea mortii si triumful Luminii fara de sfarsit. In contrast, pe zidul opus, sta avertizarea - Scaunul de Judecata si glasul pictat al parintelui, cu gandurile si viziunile sale iluminate. Ascunse discret si cu o cheie mereu schimbata in linii si tonuri de culori, cuvintele parintelui Arsenie te indeamna insistent sa zabovesti asupra lor si sa iei aminte. Intr-un tarziu, intelegi si te cutremuri.

Ceea ce in anii '70-'80 parea viziune subiectiv artistica si adaos indraznet la erminia bizantina, astazi, dupa aproape 30 de ani, ni se arata a fi un teribil strigat de trezire - o manie profetica, plina de repros si ingrijorare: imaginea apocaliptica a unor zgarie-nori incendiati, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefatand parca dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche si Platon, conversand probabil despre adevar, despre genealogia moralei si "moartea" lui Dumnezeu, in timp ce fata cinic zambitoare a unui diavol sopteste la urechea umanitatii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", implinind astfel cea mai perfida si mai ucigatoare ispita a lumii moderne: ignorarea celui rau; acceptarea lui prin indiferenta, lene sau toleranta.
Ca sa intelegi ceva din mesajul parintelui, trebuie sa te apropii atent si indelung de fiecare trasatura de penel. In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si diavolii au aura (una stricata, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, insusi Hristos o tine in brate pe Fecioara Maria ca pe o copila si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la Constantinopol si Sf. Petru de la Roma) stau impreuna intr-un semicerc cu raze, dar intr-un loc nedecis inca - undeva intre Iad si Rai.


Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit - nu numai mirii, dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.

Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima avertizare: "Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant".
Sunt multe "indrazneli" si actualizari tulburatoare in pictura bisericii si toate par sa repete acelasi strigat de trambita apocaliptica, adresat omului: "Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra. Asa va trebuie. Ati inceput sfarsitul lumii!". O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicina, teologie si bellearte - calugarul simplu si "omul imbracat in haine de in", care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural inscris pe perete, discursul parintelui pare sa devina tot mai clar si ultimativ - sa fugim de mandrie desarta, de neadevarul si minciuna zilelor noastre, care ne repeta mereu ca omul e stapanul deplin al lumii, care ne indeamna sa ne bucuram de placerile vietii si ne consoleaza perfid: "Fii pe pace. Ai destul timp sa te mantuiesti. La batranete ce ai sa faci?".

"Incepe timpul mucenicilor"

Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: "Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol... Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti... Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor".
Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.
In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. "Prezentul", spunea cuviosul Arsenie Boca, "e doar viitorul trecutului”.''

Read more...