Sfanta Teodora de la Sihla

In fiecare an, pe data de 7 august, o praznuim pe Sfanta Teodora de la Sihla. Cuvioasa Teodora este prima romanca trecuta in randul sfintilor. A fost fiica lui Stefan Joldea, armas, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamtului. Stefan Joldea, a trait in comuna Vanatori-Neamt si a avut doua fiice pe Marghita (Marghiolita) si pe Teodora. Aceasta din urma se casatoreste cu Elefterie, insa, nu dupa mult timp cei doi vor intra in cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar sotul ei, la Schitul Poiana Marului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei manastirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage in Muntii Buzaului impreuna cu Sfanta Teodora si cu cateva maici. Dupa zece ani de nevointa in Muntii Buzaului, ajunge in Muntii Neamtului.

 Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a dus pe fericita Teodora in partile Sihlei, unde se afla un bordei parasit. Acolo a ramas singura, numai cu Hristos, si a petrecut multi ani in cea mai aspra nevointa pustniceasca. Era la sfarsitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla inca nu luase fiinta. Insa padurile din imprejurimi adaposteau numerosi pustnici.

Dupa un timp, Cuvioasa Teodora se muta din chilie in pestera de alaturi, unde ramane pana la moarte, ostenindu-se in post si rugaciune, pentru ea si pentru toata lumea. Putina hrana si-o procura, fie din fructele ce i le oferea padurea, fie mai ales dintr-un fel de iedera, ce creste pana azi pe stancile Sihlei, numita "iarba dulce" sau "macrisul Sfintei Teodora".

Dupa moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de cativa ani, nu a mai stiut nimeni de existenta ei. Traditia mentioneaza ca parintii Sihastriei observau cum pasarile intrau pe geamul trapezei si culegeau faramituri de paine de pe masa, cu care zburau spre Muntii Sihlei. Doi frati din Sihastria se invrednicesc sa o vada pe Teodora invaluita intr-o lumina de foc. Sfanta le marturiseste acestora ca Il rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, ca sa ii trimita un preot care sa o impartaseasca, intrucat simtea ca trebuie sa plece in curand la Hristos. Cei doi frati  il aduc pe ieromonahul Antonie, insotit de diaconul Lavrentie. Dupa ce si-a marturisit pacatele si a fost impartasita cu Sfintele Taine, Sfanta Teodora si-a ridicat privirile spre cer si, rostind cuvintele "Slava Tie Doamne pentru toate", si-a dat duhul.

Parintii citindu-i toata randuiala parastasului, au asezat sfantul ei trup in mijlocul pesterii, unde a stat multa vreme. Dupa multi ani ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea s-a retras la Manastirea Secu si de aici la Sihla, ca sa fie cat mai aproape de aceea care i-a fost sotie si povatuitoare duhovniceasca. A trait tot sub stancile Sihlei, rugandu-se lui Dumnezeu ziua si noaptea. Apoi trecand din viata aceasta, a fost ingropat in poiana unde se afla acum schitul. 

Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera, pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului, spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua, la mosia familiei din satul Miclauseni - Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici sa se inchine sfintei. Dar in anul 1856, in timpul ocupatiei rusesti, moastele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfanta este venerata cu numele de Sfanta Teodora din Carpati.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane,  la 20 iunie 1992, a recunoscut si proclamat in mod solemn sfintenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de praznuire data de 7 august.

  

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe de obicei pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). Lasata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie.In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca in acest post se recomanda ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu trebuie sa intelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul. Nu, acest post cauta sa-l mantuiasca impreuna cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de ganduri: "Maine ce voi mai gati?", "Astazi cu ce bani sa mai cumpar bucate de post?", caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste masura cere postul. Faceti din rugaciune mancare pentru vremea postului si veti vedea cat de hranitoare si de ieftina este adevarata mancare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastra, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugaciune. Fara ea, cele doua saptamani de post vor fi chinuitoare si vor parea ca nu mai au sfarsit.

Post cu bucurie!

Adrian Cocosila

Sursa; crestinortodox.ro

Read more...

Duminica Sfintei Cruci

Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii". El completa sarbatoareaInaltarii Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici. 

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor. 

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale Triodului. Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata siSfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la Sfanta Sofia, fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numaivineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema avamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".
 
Makarios Simonopetritul

Sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read more...

Postul Sfintelor Pasti

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 18 martie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Postul Sfintelor Pasti - felul postirii

In primele secole, unele persoane posteau doar in Vinerea Patimilor, altele doua zile inainte de Pasti, altii o saptamana, in vreme ce unii posteau opt saptamani.

La sfarsitul secolului al III lea, Postul Sfintelor Pasti a fost impartit in postul prepascal (Postul Paresimilor) care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata acestui post sa fie de sapte saptamani, durata prezenta si astazi.

Postul Mare era tinut cu rigozitate

Canonul 69 apostolic osandea cu excomunicarea pe credinciosi si cu caterisirea pe slujitorii Bisericii, in cazul in care acestia nu tineau Postul Sfintelor Pasti. Erau acceptate exceptiile, doar in caz de boala.

Liturghia din Postul Sfintelor Pasti

Liturghia, avand un caracter de sarbatoare si bucurie, iar Postul Sfintelor Pasti fiind un timp al infranarii, Sfintii Parinti au randuit ca in perioada acestui post sa nu se savarseasca Sfanta Liturghie decat sambata si duminica. In celelalte zile se poate oficia Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, cu exceptia zilelor aliturgice, cand nu se oficiaza nicio Liturghie. Liturghia Darurilor mai inainte sfintite a luat fiinta datorita dorintei unor credinciosi de a se impartasi si in cursul saptamanii. Amintim ca in cadrul acestei Liturghii, Sfintele Daruri sunt sfintite la Liturghia oficiata duminica, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor sunt oferite credinciosilor spre impartasire. Potrivit randuielii de postire a Bisericii, in zilele de rand din Postul Mare, se ajuneaza pana la apusul soarelui,  iar impartasirea se face seara dupa Vecernie.

In sambetele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor - Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfantul Andrei - Apostolul romanilor

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei sprePestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...

Inceputul Postului Sfintelor Pasti

Mareste imaginea.

Postul Sfintelor Pasti incepe anul acesta pe 27 februarie. Acest post, fiind cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata intalnite in Biserica Ortodoxa, este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare. Tinand seama ca el aminteste si de postul celor 40 de zile tinute de Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit si numele de Paresimi. In vechime, Postul Sfintelor Pasti avea menirea de a-i pregati pe cei ce urmau sa primeasca botezul in noaptea Invierii.

Sfantul Procopie Decapolitul

Sfantul Procopie Decapolitul, dupa cum ne arata numele sau, era din partile Decapolei, regiune situata langa Marii Galileii. Inca de tanar a imbratisat viata monahala. Sfantul Procopie s-a afirmat ca aparator al icoanelor in timpul perioadei iconoclaste din vremea imparatului Leon Isaurul. Din aceast motiv, Procopie a fost arestat si torturat cu salbaticie. Dupa moartea imparatului Leon, avand loc reabilitarea cultului sfintelor icoane in Biserica, Sfantul Procopie s-a intors la viata sihastreasca, unde a vietuit pana la o varsta inaintata. Sfantul Procopie a trecut la Domnul in veacul al IX-lea.

Sfantul Talaleu

Sfantul Talaleu, sirian de origine, a fost un mare nevoitor din prima jumatate a veacului al VI-lea. Initial, Sfantul Talaleu a fost monah in Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit de langa Ierusalim, iar mai apoi acesta a decis sa-si traiasca restul vietii intr-un cimitir. In acest loc, timp de multi ani, a indurat numeroase atacuri si loviri ale duhurilor necurate. Dumnezeu, l-a invrednicit pe cuvios cu harul facerii de minuni, acesta vindecand si alinand pe cei bolnavi si pe cei aflati in suferinta. Sfantul Talaleu a murit in jurul anului 460.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului mucenic Ghelasie;

- Preacuviosului Stefan;

- Sfantului mucenic Nisiu;

- Cuviosilor Asclipiu si Iacob;

- Cuviosului Timotei cel din Cezareea;

- Sfantului Rafael (Rafail), episcop de Brooklyn (+ 1915);
Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli.

Vechimea Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Primele marturii despre Postul Apostolilor Petru si Pavel le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.

Durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 20 iunie si tine pana in ziua de 29 iunie. Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh.

Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai. Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.

Regula spre a afla durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.
Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel

In Postul Sfintilor Petru si Pavel, sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si pe 24 iunie, cand sarbatorim Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Injumatatirea Postului Mare

Injumatatirea cade intotdeauna in ziua de miercuri a saptamanii a patra, altfel spus, in miercurea de dupa . Din punct de vedere teologic, intreaga saptamana a injumatatirii postului este infatisata in Triod ca o "saptamana purtatoare de cruce". Sfintii Parinti au randuit ca aceasta saptamana sa fie inchinata Sfintei Cruci celei aducatoare de viata "spre a ne odihni, a rasufla si a ne face pe noi cei osteniti sprinteni si usori pentru restul ostenelii”.

Acelasi rost este evidentiat si de imnografia zilei injumatatirii Postului Mare. Astfel, dintr-o stihira din slujba Utreniei aflam: "Injumatatind noianul postului, asteptam limanul mantuirii, adica vremea patimirii Tale Doamne, celei de bunavoie. Ci ca un milostiv si indurat, invredniceste-ne sa vedem cu pace si ziua maritei Invierii Tale, Iubitorule de oameni".

Totodata, in timpul Postului Mare ne rastignim si noi, morti fiind fata de patimi. Ni se pune insa inainte Sfanta Cruce, ca sa ne imbarbateze, sa ne sprijine, sa ne aduca aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos si sa ne mangaie. Nevointele noastre ni se usureaza cand ni se aduce aminte si de nadejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Acelasi motiv il arata si luminanda zilei injumatatirii Postului Mare: "Lemnul cel preacinstit, la injumatatirea postului cheama la inchinare pe toti cati isi rastignesc patimile lor dupa vrednicie, impreuna cu patimile lui Hristos".

Parintele Macarios Simonopetritul aminteste doua vechi practici caracteristice acestei perioade in manastirile cu traditie din Constantinopol. La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii.

La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

Cu privire la miercurea injumatatirii Postului Mare, parintele Alexander Schmemann spune ca daca pana acum centrul atentiei noastre erau propriile patimi si rautati, accentul trece acum de la pocainta si ostenelile noastre la faptele ce s-au facut "pentru noi si pentru a noastra mantuire”, pentru ca Domnul se indreapta catre Rastignirea Sa.

Amintim faptul ca o zi similara exista si in Perioada Penticostarului, anume miercurea de dupa Duminica Slabanogului, cand se face pomenirea . Aceasta zi o praznuim, intru cinstirea celor doua mari praznice, Pastile si Rusaliile, "ca pe una ce le uneste si le leaga pe amandoua“.

Miezul Paresii

In calendarul popular miercurea din saptamana a patra a Postului este cunoscuta sub numele Miezul Paresii sau Miaza Paresime, Miaza Parese, Miezii Paresii, Miezul Paresimilor si Mijlocul Postului. Cuvantul "paresimi”(sau patruzecimea) desemna in vechime cele patruzeci de zile ale postului, "quadragesima" insemnand "patruzeci" in limba latina.

Potrivit traditiei populare romanesti, la mijlocul Paresimilor, in miercurea care cade in saptamana a patra a postului, avea loc o sarbatoare a oualor, reprezentand momentul in care se numarau si se alegeau ouale care vor fi folosite pentru inrosit, cele care vor intra in componenta bucatelor pregatite de Sfintele Pasti, si cele care urmau a fi puse sub closca. In aceasta zi femeile evitau sa munceasca in camp sau in gospodarie. Munci precum torsul, periatul, cusutul si mai ales datul cu vopsea sau cu var, adica unsul peretilor, erau interzise.

Singurele activitati permise in aceasta zi erau adunarea si numararea oualor din cuibar, avand in vedere obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodina nu se ducea sa stranga ouale. Exista credinta ca ouale alese in miercurea injumatatirii Postului Mare nu se stricau pana la Pasti.

Radu Alexandru

Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Predica Parintelui Cleopa(la Duminica lasatului sec de brinza)

Iar tu postind, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti (Matei 6, 17)

Iubiti credinciosi,

Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca sa faca ascultare de Parintele Sau si sa slujeasca la mintuirea neamului omenesc, scotindu-l din robia diavolului si a mortii. In toata Evanghelia El a invatat neincetat pe oameni, cum sa faca voia lui Dumnezeu si cum sa lucreze faptele bune spre slava Lui si spre mintuirea sufletelor lor. In dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe linga alte invataturi, ne arata cum sa postim si unde sa adunam comoara pentru sufletele noastre. Iata ce zice in privinta postului ca sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre mintuirea sufletelor noastre: Tu insa, cind postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns; si Tatal care vede in ascuns iti va rasplati tie (Matei 6, 17-18).

Dar Mintuitorul ne-a poruncit nu numai postul sa-l facem in ascuns, spre a scapa de slava oamenilor, ci si milostenia, si rugaciunea, si toate faptele bune, ca iata ce zice: Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cind faci milostenie, nu trimbita inainta ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind faci milostenie, sa nu stie stinga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Iar cind va rugati, nu fiti tristi ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stind in picioare, sa se roage ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua ca isi iau plata lor. Tu insa, cind te rogi, intra in camara ta si, inchizind usa, roaga-te Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie (Matei 6, 2- 6).

Iata, fratii mei, cum ne-a invatat Mintuitorul nostru Iisus Hristos sa lucram intru ascuns, spre a ne feri de pacatul cel mare al mindriei si al slavei desarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare intotdeauna trebuie sa lucram faptele bune in ascuns? Suntem datori sa lucram faptele bune si in ascuns si la aratare, cind nu vom putea sa le ascundem. Numai un lucru sa avem in vedere: ca toate faptele noastre sa fie placute lui Dumnezeu si spre slava Lui. Ca zice Mintuitorul nostru Iisus Hristos: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incit sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune in ascuns, ori intru aratare, sa le facem spre slava si placerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne invata si vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicind: De aceea, ori de mincati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeiestii Parinti ne arata ca fapta are trup si suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucram. Deci, se cuvine sa fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucram faptele cele bune. Fapta buna facuta cu scop rau are temelie de umbra si, pe linga faptul ca pierdem osteneala savirsirii ei, ne facem vinovati de osinda. Caci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucram fapta buna.

Acest adevar ni-l arata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul, care zice: "In toate cele facute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Caci unul lucreaza fapta buna ca sa fie laudat si cinstit de oameni, altul, ca sa cistige bani sau avere, iar altul, ca sa traga pe unii la pacate si dezmierdari. Toate aceste scopuri sunt rele si vatamatoare de suflet. Altul insa sufera toata osteneala faptelor bune si cu multa rabdare si smerenie isi duce crucea vietii avind in vedere numai scopul sfint de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cistiga mila si indurare in ziua mortii si a Judecatii de apoi ca sa-si mintuiasca sufletul. Fericit si de trei ori fericit este asemenea om care nu doreste altceva in viata decit mintuirea sufletului sau.

Oare citi din sfinti, urind slava de la oameni, au fugit de lume si au slujit lui Dumnezeu prin pustietati si prin stincile pamintului! Iar unii, spre a fi uriti si batjocoriti de oameni, s-au facut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfintii Andrei si Simon. Altii, avind in vedere prapastia slavei desarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decit a le lucra. Asa vedem pe acel batrin care se departa totdeauna intru adincul pustiului si acolo isi petrecea viata lui in tacere, in liniste si rugaciune. Odata l-a intrebat ucenicul lui, zicind: "Pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in adincul pustiului? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca vazind ei nevointa si viata ta buna, sa se foloseasca si altii, si tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu?"

Raspuns-a batrinul: "Crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu Sfintul si Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise si ar trai impreuna cu oamenii, nu poate sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau nicidecum. Ca eu sunt fiu al lui Adam, si precum Adam parintele meu, vazind roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu guste, prin care a murit, asa si eu, cind vad rodul pacatului, indata il poftesc, prin care luind si gustind mor. Pentru aceea, Preacu-viosii nostri Parinti, fugeau din lume la pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor caci acolo nu aflau mincare care naste poftele pacatului" (Pateric, Rm. Vilcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiti credinciosi,

Astazi se lasa sec de brinza, iar de miine incepe Sfintul si Marele post al Pastelui, care dureaza sapte saptamini. Primele sase saptamini formeaza postul propriu-zis, iar ultima saptamina de la Florii pina la Invierea Domnului, postim sapte zile in cinstea Sfintelor si mintuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie sa postim ne invata Insusi Mintuitorul in Evanghelia de astazi, cum am amintit la inceput. Adica sa postim dupa puterea fiecaruia, dar in taina si cu bucurie, iar nu cu tristete, caci sunt o parte din crestini care spun: "Eu nu pot posti ca sunt bolnav!" Sau daca totusi postesc o zi, doua se arata tristi, indispusi si chiar agitati. In aceasta privinta, fratii mei, trebuie sa stiti ca "Biserica nu este omoritoare de oameni ci de patimi". Postul de mincare de dulce si chiar de vin este rinduit de Biserica pentru toti, dar dupa putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca sa-i opreasca de la pacate si de la patimile trupesti. Iar daca cineva este bolnav, batrin sau neputincios sa asculte de duhovnicul lui si sa posteasca dupa cit poate.

Sa stiti si aceasta, ca postul este de doua feluri. Post trupesc, adica infrinare de la mincare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu si de a ne stapini firea. Al doilea, este postul sufletesc, adica infrinarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a miinilor sa nu lucreze vreun pacat si, mai ales, infrinarea mintii de la imaginatii si ginduri patimase, a inimii de la pofte si tot felul de rautati "care ies din inima" si a vointei ca sa nu accepte savirsirea vreunui pacat.

Iata deci, cele doua feluri de posturi. Numai cine posteste cu amindoua felurile de post, adica si cu trupul si cu sufletul, numai acela tine post intreg si adevarat. Iar daca cineva este bolnav sa se infrineze de la mincare dupa putere, dar sa posteasca de minie, de tutun, de betie, de cearta, de injuraturi, de glume, de somn mult, de ginduri si imaginatii necurate, de carti rele, de pacate urite trupesti si sufletesti, de furt, de minciuna, de judecati prin tribunale, de vrajitorie, de avorturi, de divort, de dezbinari intre rude si de tot pacatul. Ca mai mare este postul sufletesc de ginduri si de faptele rele, decit postul trupesc de mincare. Cine se infrineaza de la toate aceste rautati se va putea cu usurinta infrina si de la mincare si bautura.

Poate intreba cineva de vechimea postului, crezind ca postul a fost rinduit de Biserica mult mai tirziu. Aici va amintesc cuvintele Sfintului Vasile cel Mare care spunea ca postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rinduit chiar din rai. Caci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toti pomii din rai poti sa maninci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu maninci, caci, in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit! (Facere 2, 16-17). Vedeti vechimea postului? Iar daca Adam si Eva au calcat porunca postului si ascultarii, vedeti ca au fost izgoniti din rai si au murit? Iata vechimea postului si iata si urmarile celor ce au putut dar n-au voit sa posteasca. Deci si noi sa ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu infrinare dupa puterea trupeasca si sufleteasca. Iar cind nu putem sau nu stim cum sa postim sa urmam sfatul preotului nostru.

Iubiti credinciosi,

Postul se respecta si in Legea Veche. Iudeii posteau lunea si joia si in anumite zile dupa rinduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfintii Parinti, pornind de la cultul iudaic, au rinduit doua zile de post saptaminal obligatoriu: miercurea, in amintirea vinzarii Domnului de catre Iuda si vinerea, in cinstea rastignirii Lui pe cruce. Mai tirziu s-a rinduit si lunea zi de post, mai ales pentru calugari, ca sa prisoseasca in toate Biserica crestina fata de cultul iudaic. Apoi s-au rinduit si celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocainta si cresterea noastra duhovniceasca este Postul Mare. In acest sfint post crestinii se infrineaza de la mincare de dulce, merg cit mai regulat la biserica, se impaca unii cu altii, sotii tin definitiv curatenie trupeasca. Apoi toti se roaga mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii si milostenie dupa putere, se spovedesc si se impartasesc in post de doua ori, sau macar odata pina la Sfintele Pasti, renunta la judecati, la certuri si distractii care robesc mintea si inseala pe multi.

Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu usurinta, trebuie sa-l unim cu inca doua fapte bune cu sfinta rugaciune si cu milostenia. Rugaciunea si postul formeaza cele doua aripi cu care crestinul poate zbura pina la Hristos, iar amindoua unite cu milostenia ne duc pina in fata Preasfintei Treimi si formeaza cea mai sigura si scurta scara de mintuire pentru crestini. O scara numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem cazuti impreuna cu Adam, pina sus, in Imparatia Cerurilor. Sa iubim aceste trei virtuti si sa le lucram toata viata, dar mai ales acum in Postul Sfintelor Pasti. Postul este jertfa trupului, rugaciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei in Hristos.

Sa postim cu dragoste si sa urcam scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinind, "ca pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu". Adam a cazut calcind porunca postului. De aceea se si numeste Duminica de astazi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi insa sa ne ridicam din caderea lui Adam, incercind cu post, cu rugaciune si cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescind duhovniceste in credinta, in dragoste si in nadejdea mintuirii, pina vom ajunge inaintea lui Hristos inviat si in lumina cea neapusa a Preasfintei Treimi.

In seara aceasta se citeste la vecernie o rugaciune de iertare si se iarta, acasa si in biserica, toti credinciosii din fiecare sat, parohie, familie, ca si cei din manastiri. Fara iertare nu putem incepe postul, nu ne putem ruga si osteneala ne este fara folos. Iar incepind de miine, timp de patru zile se citeste, in fiecare biserica, "Canonul Mare" al Sfintului Andrei Criteanul, o prea frumoasa rugaciune de pocainta. Care puteti, luati parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeste patru zile. Acasa cititi carti de rugaciuni si carti crestinesti, dupa timp si putere faceti metanii si, mai ales, cititi Psaltirea pina la Sfintele Pasti, ca mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte invataturi duhovnicesti, incheiem predica de azi si rugam pe bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze inceputul Postului Mare, ca sa-l parcurgem cu folos si sa ajungem cu bucurie sa ne inchinam si slavitei Sale Invieri. Amin.

Sursa:paginiortodoxe2.tripod.com

Read more...

Lasata secului de carne pentru Postul Sfintelor Pasti (Duminica Infricosatei Judecati)

In calendarul bisericesc, Lasata Secului are doua etape care conduc treptat catre Postul Sfintelor Pasti: Duminica Infricosatei Judecati - cand se lasa sec de carne (27 februarie) si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - cand se lasa sec de branza (6 martie).

Evanghelia Duminicii Infricosatei Judecati:

"Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica."
Predica la Duminica Infricosatei Judecati - Sfantul Nicoale Velimirovici

Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede si desavarsit despre tot ceea ce se va intampla la sfarsitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Daca cineva ar spune ceea ce a spus El despre sfarsitul lumii, nu l-am crede, chiar daca ar fi cel mai mare intelept. Daca ar vorbi din intelegerea sa omeneasca si nu din descoperirea dovedita a lui Dumnezeu, nu l-am crede. Pentru intelegerea si socotinta omeneasca, oricat de inalta ar fi aceasta treapta, noi suntem prea mici ca sa ajungem la inceputul si sfarsitul lumii. Intelegerea nu-si gaseste rostul acolo unde trebuie viziune. Avem nevoie de un vazator cu duhul, tot asa de limpede cum vedem soarele - pentru a vedea lumea intreaga de la inceputuri pana la sfarsitul ei, cat si inceputul si sfarsitul veacurilor. A fost numai unul singur in stare sa faca aceasta: Domnul Iisus Hristos.

Numai in El putem si trebuie sa credem, atunci cand ne spune ce se va intampla la sfarsit. Pentru ca tot ceea ce a proorocit El a ajuns sa se intample atat persoanelor ca Petru si Iuda si altor Apostoli, anumitor popoare, cum ar fi evreii, si anumitor locuri, cum ar fi Ierusalim, Capernaum, Betsaida si Corazin, si Bisericii lui Dumnezeu, intemeiata pe sangele Lui. Numai proorocia Lui asupra intamplarilor ce vor avea loc la sfarsitul lumii, despre sfarsitul ei si Judecata de Apoi nu s-a implinit inca. Dar cel ce are ochi sa vada poate sa vada limpede ca, in zilele noastre, au inceput deja sa se arate in lume acele intamplari despre care ne-a vorbit El, ca vor fi semne ale apropierii sfarsitului lumii. N-a aparut o multime de fabricanti de fericire, cautand sa-L inlocuiasca pe Hristos si invatatura Lui, prin ei dimpreuna cu teoriile lor? Nu s-a ridicat neam peste neam si imparatie peste imparatie? Nu se cutremura pamantul, si inimile noastre dimpreuna cu el, de multe razboaie si revolutii care ne cuprind planeta? Nu-L tradeaza multi pe Hristos si nu sunt multi, cei care pleaca din Biserica Lui? Nu s-a inmultit faradelegea si dragostea multora s-a racit?

Si nu s-a propovaduit in lume Evanghelia lui Hristos, spre marturie la toate neamurile (Matei 24:3-14)? Este adevarat ca vine toata rautatea, si ea vine cu graba si fara intarziere. Este adevarat ca Antihrist inca nu a venit, dar fiecare neam are inaintemergatori si prooroci de-ai lui. Este adevarat ca de la inceputul lumii si pana acum inca nu ne-a cuprins cea mai mare stramtorare, nici horcaitul mortii de neindurat, dar se poate vedea limpede nenorocirea adusa de toti oamenii spirituali, care asteapta venirea lui Hristos. Este adevarat ca soarele inca nu s-a intunecat, nici luna nu a ramas fara lumina, nici stelele nu au cazut de pe cer - dar, cand toate acestea se vor dezlantui, nu se va mai scrie nici nu se va mai vorbi nimic despre aceasta. Inimile oamenilor se vor umple de frica si cutremur, limbile oamenilor vor ingheta si ochii oamenilor vor privi, cu privirea adunata, stiind acum ca nu mai au nici o scapare, intunericul infricosator de pe pamant, fara sa mai existe zi si cerul fiind lepadat de stele. Dintr-odata, in acest intuneric, se va arata semnul Fiului Omului, o Cruce stralucitoare se va intinde de la rasarit pana la apus si de la miazanoapte pana la miazazi, de o stralucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a dobandit-o niciodata. Si atunci, toti oamenii de pe pamant Il vor vedea pe Domnul Iisus venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa. Si multimile de ingeri vor suna din trambita si toate neamurile de pe pamant se vor strange inaintea Lui; trambitele vor suna pentru o adunare, asa cum nu a mai fost niciodata de la intemeierea lumii si va vesti Judecata cea de Apoi.

Toate aceste semne si intamplari, care vor avea loc la sfarsitul lumii si al veacurilor, sunt povestite si in alt loc din Sfanta Evanghelie. Cu toate acestea, Evanghelia de astazi arata asezarea cea din urma a raporturilor dintre timp si vesnicie, intre cer si pamant, intre Dumnezeu si omenire. Ea descrie Judecata de Apoi si in ce chip se va arata aprinderea maniei Domnului (Sofonie 2:2). Aceasta ne arata noua clipa cea infricosatoare - cea mai plina de bucurie pentru cei drepti - cand mila lui Dumnezeu va lasa locul judecatii lui Dumnezeu. Atunci va fi prea tarziu pentru fapte bune si prea tarziu pentru pocainta. Cand plangerea nu va mai primi nici un raspuns si cand lacrimile noastre nu vor mai cadea in mainile ingerilor.

Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Asa cum in pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arata cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este si nimeni altcineva decat El. Cand El va veni in lume a doua oara, atunci nu va mai veni necunoscut si umil, asa cum a facut de data cea dintai, ci va veni pe fata si intru slava mare. Prin aceasta slava se intelege, mai intai, slava pe care Hristos a avut-o din vesnicie, mai inainte de a fi lumea (Ioan 17:5) si, in al doilea rand, slava biruintei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, si asupra mortii. El nu va veni singur, ci insotit de toti sfintii ingeri, al carui numar este de necuprins, si El va veni impreuna cu ei pentru ca ei, ca slujitori si razboinici ai lui Dumnezeu, au luat parte atat la lupta impotriva diavolului, cat si la biruinta asupra lui. De aceea El are bucuria de a impartasi cu ei slava. Si, pentru a intregi chipul minunat al acestei intamplari, se arata lamurit faptul ca, toti ingerii vor veni cu Domnul. Nu se mai spune ca ingerii lui Dumnezeu au fost de fata si la alte intamplari. Ei s-au aratat intotdeauna in numar mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenti cu totii, stransi in jurul Imparatului slavei.

Multi vazatori cu duhul au vazut tronul slavei atat in zilele cele dintai, cat si in zilele cele de pe urma (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest tron semnifica puterile ceresti peste care stapaneste Domnul. Este tronul slavei si al biruintei, pe care sade Tatal ceresc si pe care S-a asezat Domnul Hristos dupa biruinta Sa (Apocalipsa 3:21). O, ce mareata va fi venirea Domnului, insotita de asemenea intamplari nestiute si infricosatoare! In judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: "Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie" (Isaia 66:15); la venirea Lui, Daniel a vazut ca un rau de foc se varsa si iesea din El; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui! Judecatorul S-a asezat si cartile au fost deschise. (Daniel 7:10)

Si cand Domnul va veni intru slava si va sedea pe tronul Sau, atunci se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Multi Parinti au pus intrebari despre locul in care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe Proorocul Ioil, ei au socotit ca Judecata va avea loc in valea Iosafat, unde Imparatul Iosafat, fara nici un fel de lupta sau folosire de arme, a avut o biruinta intreaga asupra moabitilor si amonitilor, ca nu a ramas viu nici un vrajmas (II Cronici 20). Si proorocul Ioil a spus: "Sa se trezeasca toate neamurile si sa vina in valea lui Iosafat, caci acolo voi aseza scaun de judecata pentru toate popoarele din jur" (Ioil 3:12).

Poate ca tronul Domnului se va aseza in acea vale, dar nu exista in toata lumea nici o vale in care sa se poata aduna toate neamurile si popoarele, viii si mortii de al inceputul pana la sfarsitul lumii, care vor ajunge pana la multe bilioane. Intreaga suprafata a pamantului, impreuna cu toate oceanele, nu au spatiu destul pentru toti oamenii care au trait vreodata pe pamant, ca sa poata sta laolalta. Daca aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor, atunci este posibil ca valea lui Iosafat sa-i poata cuprinde pe toti la un loc, dar cum adunarea oamenilor va fi in trup - deoarece mortii vor invia in trupurile lor - atunci cuvintele proorocului trebuie intelese in sens figurat. Valea lui Iosafat este lumea intreaga, de la rasaritul cel mai indepartat pana la apusul cel mai indepartat; si, precum Dumnezeu Isi aratase odinioara puterea si judecata Sa in valea lui Iosafat, tot asa Isi va arata si in ziua cea de pe urma, aceeasi putere si judecata asupra intregii omeniri.

Si-i va desparti pe unii de altii. Intr-o clipa vor fi despartiti toti cei adunati laolalta - asa cum pastorul, cu glasul sau, isi trimite oile intr-o parte si caprele in cealalta - unii la stanga si altii la dreapta, ca printr-o forta magnetica fara putere de impotrivire, in asemenea chip ca nimeni nu se va putea muta de la stanga la dreapta sau de la drepta la stanga.

Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. La inceput, Hristos Se numeste Fiul Omului - adica Fiul lui Dumnezeu - si aici El Se numeste Imparat, intrucat Lui Ii sunt date imparatia si puterea si slava. "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu". Ei sunt cu adevarat binecuvantati, pe care Hristos ii numeste binecuvantati, caci binecuvantarea lui Dumnezeu are in sine toate lucrurile bune si toata bucuria si harul cerului. De ce nu spune Domnul "Binecuvantatii Mei", ci "Binecuvantatii Tatalui Meu"? Pentru ca El este numai Fiul Cel Unul Nascut si nefacut, din vesnicie si pentru vesnicie, si dreptii sunt, prin binecuvantarea lui Dumnezeu, adoptati, si se fac astfel ca frati ai lui Hristos. Dumnezeu cheama pe cei drepti sa primeasca imparatia pe care le-a pregatit-o El de la intemeierea lumii. Aceasta inseamna ca Dumnezeu, chiar inainte de intemeierea lumii, pregatise imparatia pentru acestia. Inainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregatise pentru el totul in Rai. O imparatie intreaga, stralucind in lumina, care doar isi astepta imparatul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam in aceasta imparatie si imparatia era desavarsita. Asadar, Dumnezeu a pregatit imparatia pentru cei drepti chiar de la inceput. Aceasta isi astepta stapanitorii, avandu-L in frunte chiar pe Imparatul Hristos.

Chemand dreptii in imparatie, Judecatorul i-a lamurit de indata, de ce El le dadea imparatia lor: "Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa minanc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine." La aceasta lamurire minunata, dreptii au intrebat sovaielnic si cu sfiala, cand L-au vazut pe Imparatul flamand si insetat, gol si bolnav, si cand au facut ei toate astea pentru El. La acestea, Imparatul a dat inca un raspuns minunat: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut."

Toata aceasta lamurire are doua intelesuri: unul de suprafata si unul de adancime. Intelesul de suprafata este limpede pentru toti. Cel care hraneste pe cel flamand, da sa bea celui insetat, imbraca pe cel gol si da adapost celui strain, a facut aceasta Domnului. Cel care cerceteaza pe cei bolnavi sau pe cei din inchisoare, a facut aceasta Domnului. Pentru ca se spune in Vechiul Testament: "Cel ce are mila de sarman imprumuta Domnului si El ii va rasplati fapta lui cea buna." (Pilde 19:17). Domnul ne incearca inimile noastre prin cei care cauta ajutorul nostru. Domnul nu foloseste nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a facut painea nu poate flamanzi, nici Cel care a facut apa nu poate inseta. Cel care imbraca intreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sanatatii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate.

Dar El cauta ca noi sa facem milostenie, pentru ca, in felul acesta, sa ne inmuiem si sa ne innobilam inimile. In atotputernicia Sa, Dumnezeu poate intr-o clipa sa-i faca pe toti oamenii bogati si indestulati, imbracati si multumiti. Dar El ii lasa pe oameni sa cunoasca foamea si setea, boala, suferinta si saracia pentru doua pricini: mai intai, pentru ca cei care rabda aceste lucruri, isi inmoaie si isi innobileaza inimile si se vor intoarce la Dumnezeu, slavindu-L cu credinta si rugaciune; si in al doilea rand, pentru ca omul poate suferi pentru altii, se poate smeri pentru altii si poate ajunge la intelegerea fratietatii si unitatii tuturor oamenilor de pe pamant, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul si Facatorul a toate cate se afla pe pamant. Domnul doreste sa avem mila - mila mai presus de orice. Deoarece El stie ca mila este calea prin care se poate reface credinta in Dumnezeu, nadejdea in Dumnezeu si dragostea pentru Dumnezeu.

Acesta este intelesul de suprafata. Intelesul de adancime priveste spre Hristos, care se afla in launtrul nostru. In fiecare gand curat din mintea noastra, in fiecare simtire aleasa din inima noastra si in fiecare nazuinta inalta a sufletului nostru spre implinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvaluie in noi prin puterea Duhului Sfant. El numeste toate aceste ganduri curate, simtiri alese si nazuinte inalte, fratii Sai mici, sau cei mai mici frati ai Sai. El ii numeste astfel, pentru ca acestia se afla in noi intr-o masura foarte mica, fata de masura mare de spurcaciuni lumesti, si de rau care se afla in noi. Daca mintea noastra flamanzeste dupa Dumnezeu si noi o hranim, noi L-am hranit pe Hristos din launtrul nostru; daca inima noastra este lipsita de orice lucru bun si de orice lucru ales, adica este lipsita de Dumnezeu, si noi o imbracam, pe Hristos L-am imbracat, Cel care se afla in noi; daca sufletul nostru este bolnav si incatusat de fiinta noastra cea rea, de faptele noastre cele rele, si suntem constienti de aceasta, si il cercetam, noi L-am cercetat pe Hristos care se afla in noi.

Pe scurt, daca cealalta fiinta care se afla in noi, care odinioara se mandrea ca se salasluieste acolo, si care este omul cel drept din noi, este stapanit si umilit de diavol, si de omul pacatos din noi, si il ocrotim pe omul cel drept, noi Il ocrotim pe Hristos care se afla in noi. Omul acesta drept care se afla in noi este mic, mic de tot, iar pacatosul din noi este un adevarat Goliat. Dar acest om drept din launtrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar pacatosul din noi este vrajmasul lui Hristos, ca un urias, precum Goliat. Atunci, daca noi il ocrotim pe omul cel drept din noi, daca il slobozim, il intarim si il aducem la lumina; daca il ridicam deasupra celui pacatos, asa incat sa-l stapaneasca in chip desavarsit pe cel pacatos, si am putea spune impreuna cu Apostolul Pavel: "Si eu nu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2:20) - atunci ne vom numi binecuvantati si vom auzi cuvintele Imparatului la Judecata de Apoi: "Veniti, binecuvantatii tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii."

Dar celor de la stanga, Judecatorul le va zice: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui." Judecata este infricosatoare, dar este dreapta. Si astfel Imparatul cheama pe cei drepti la El, si lor le da Imparatia, pe cand pe pacatosi ii izgoneste de la El si ii trimite in focul cel vesnic, in tovarasia rea a diavolului si a slujitorilor sai. (Sfantul Vasile cel Mare, in lucrarea sa Despre Judecata de Apoi [nr. 14], spune: "Daca chinul cel vesnic are vreun sfarsit, atunci inseamna ca viata vesnica are sfarsit. Dar, cum nu este cu putinta de inchipuit ca viata vesnica ar avea un sfarsit, atunci cum se poate inchipui un sfarsit al chinurilor celor vesnice?") Ceea ce nu spune Domnul este foarte important: faptul ca focul cel vesnic este pregatit pentru cei pacatosi de la intemeierea lumii, tot asa cum si Imparatia este pregatita pentru cei drepti. Ce inseamna aceasta? Este foarte limpede faptul ca Domnul a pregatit focul cel vesnic numai pentru diavol si ingerii aceluia, si ca El a pregatit Imparatia pentru toti oamenii de la intemeierea lumii. Pentru ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) si pentru ca nici macar unul sa nu piara.

De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni sa piara, ci sa se mantuiasca; Dumnezeu nici nu a pregatit pentru ei dinainte focul diavolului, ci, El Si-a pregatit Imparatia Sa, si numai pe aceasta a pregatit-o. De aici este limpede faptul ca gandesc gresit, cei care spun despre pacatos: "el este sortit sa fie pacatos". Daca omul ar avea o astfel de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul insusi. Faptul ca nu este sortire de la Dumnezeu, se vede din faptul ca Dumnezeu nu a pregatit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecatorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde sa-i trimita pe pacatosi, decat numai imparatia intunecata a diavolului. Si faptul ca aceasta este dreptatea Lui, ca Judecatorul sa-i trimita acolo, este limpede din faptul ca acestia, in timpul vietii lor pamantesti, au cazut de la Dumnezeu si s-au pus in slujba diavolului.

Rostind pedeapsa asupra pacatosilor si punandu-i la stanga Sa, Imparatul ii lamureste de indata de ce ei sunt blestemati si de ce ii trimite in focul cel vesnic: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat." Ei nu au facut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au facut dreptii, de la dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale Imparatului, pacatosii au intrebat, intocmai ca si cei drepti: "Doamne, cand Te-am vazut flamand sau insetat..." Domnul a raspuns: "Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut."

Toata aceasta lamurire pe care a dat-o Imparatul pacatosilor, are de asemenea doua intelesuri - unul de suprafata si unul de adancime - la fel ca si in prima situatie, cand era vorba de cei drepti. Pacatosii si-au intunecat mintea, si-au invartosat inima si aveau ganduri rele fata de fratii lor de pe pamant, care erau flamanzi si insetati, goi, bolnavi si lipsiti de libertate. Cu mintile lor greoaie, ei nu erau in stare sa inteleaga faptul ca Hristos ii chema la milostenie prin fratii lor saraci si care se aflau in suferinta. Inimile lor invartosate nu se puteau inmuia de lacrimile altora. Nici exemplul lui Hristos si cel al sfintilor Sai nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, in suflete cu scopurile cele bune, si sa savarseasca binele. Si astfel, fiind nemilostivi fata de Hristos prin fratii lor, ei erau nemilostivi fata de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gandurile curate de indata ce se formau, inlocuindu-le cu ganduri necurate si hulitoare; ei taiau de la radacina toate simtamintele alese din inimile lor, de indata ce se infiripau, inlocuindu-le cu nemilostivire, patima si iubirea de sine; cu graba si cu hotarare ei si-au inabusit fiecare dorinta de a face un lucru bun, care s-a infiripat in sufletele lor - urmand poruncile lui Dumnezeu - si in locul lor si-au starnit dorinta de a face rau oamenilor, si de a pacatui spre manierea lui Dumnezeu. Si astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla in ei - cu alte cuvinte, omul cel drept din ei - a fost rastignit, omorat si ingropat si Goliat cel intunecat la culoare, pe care il hranisera ei - adica omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul insusi - a ramas biruitor pe campul de lupta.

Ce poate face Dumnezeu cu unii ca acestia? Ii poate primi in Imparatia Sa pe unii ca acestia, care au izgonit cu totul aceasta Imparatie din ei? Ii poate chema la El pe cei care au smuls din radacina toata asemanarea cu Dumnezeu si care s-au aratat, atat in ascuns in inimile lor, cat si deschis in fata lumii, a fi vrajmasii lui Dumnezeu si slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au facut supusii diavolului si, la Judecata de Apoi, Judecatorul ii va trimite sa tina tovarasie celor cu care, in timpul vietii s-au intovarasit in chip deschis - in focul cel vesnic, pregatit pentru diavol si slujitorii sai. Indata dupa aceasta, acea judecata care va fi cel mai mare si totusi cel mai scurta din istoria lumii zidite, va ajunge la capat. Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica. Viata si chinuirea se impotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se afla viata nu se afla chinuire; acolo unde se afla chinuire nu se afla viata. Cu adevarat, implinirea vietii inlatura chinuirea. Imparatia cea cereasca da implinire vietii,in timp ce existenta diavolului aduce chinuire si numai chinuire, fara viata, care vine de la Dumnezeu. Vedem in aceasta viata pamanteasca, cum sufletul omului celui pacatos, care are in el putina viata (adica putina Dumnezeire), este plin de mai multa chinuire decat sufletul omului celui drept, care are mai multa viata in el (adica mai multa Dumnezeire). Dupa cum s-a spus bine in vremuri stravechi: "Nelegiuitul se chinuieste in toate zilele vietii sale... glasuri ingrozitoare fac larma in urechile lui... el nu mai nadajduieste sa iasa din intuneric si isi simte capul mereu sub sabie... zbuciumul si tulburarea il strang la mijloc si se arunca asupra-i gata de impresurare, fiindca a indraznit sa-si indrepte mana impotriva lui Dumnezeu." (Iov 15:20-25). Asadar, la vremea aceea, va fi pe pamant marea chinuire pentru pacatos. Si pacatosul indura greu pina si suferinta cea mai mica din viata aceasta, fata de omul cel drept, caci numai cel care are viata in sine poate indura chinuirea, poate nesocoti suferinta si poate trece peste tot raul din lume, si se poate bucura. Viata si bucuria nu se pot desparti. Chiar Iisus Hristos spune celor drepti, pe care lumea ii osandeste, ii prigoneste si le aduce ocari: "Bucurati-va si va veseliti!" (Matei 5:12).

Toata viata noastra pamanteasca este numai o umbra palida a vietii - a vietii adevarate, a vietii intregi - in Imparatia lui Dumnezeu, tot asa cum intreaga suferinta de pe pamant este numai o umbra stearsa a chinuirii ingrozitoare a pacatosilor din iad. (In Apophtegmata Patrum - colectia in ordine alfabetica a zicerilor Parintilor Pustiei], am citit: Ei au intrebat pe un oarecare batran mare: "Parinte, cum rabdati asemenea munci cu atata rabdare?" Batranul a raspuns: "Toata munca mea din viata aceasta nu este nici macar cat o singura zi de chinuire.") Viata pe pamant - oricat de minunata ar putea fi - este amestecata cu suferinta, pentru ca aici nu exista nici o implinire a vietii; intrucat suferinta de pe pamant - oricat de mare ar putea fi - este amestecata cu viata. Dar, la Infricosatoarea Judecata, viata va fi separata de chinuire. Si una si cealalta vor fi vesnice. Intelegerea noastra omeneasca nu poate sa priceapa ce inseamna aceasta vesnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipa fata lui Dumnezeu, i se va parea ca si cum ar fi durat mii de ani; si cel care va fi chinuit o clipa de catre diavolul in iad, i se va parea ca sunt mii de ani. Pentru ca timpul nu va mai fi asa cum il cunoastem noi - zi dupa noapte si noapte dupa zi - ci atunci va fi o zi deosebita pe care Domnul singur o stie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decat numai Dumnezeu, si acest soare nu va rasari si nu va apune, ca vesnicia sa se numere in zile, asa cum se socoteste timpul acum. Binecuvantatii vor socoti vesnicia in termenii bucuriei lor si pacatosii chinuiti vor socoti timpul in termenii chinuirilor lor.

Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit in felul acesta despre ultimul si cel mai mare eveniment care urmeaza sa aiba loc in timp, la capatul veacurilor si in vesnicie.si noi credem ca toate acestea se vor intampla intocmai, mai intai pentru ca toate celelalte preziceri pe care le-a facut Hristos s-au intamplat intocmai si, in al doilea rand, pentru ca El este cel mai mare prieten al nostru si adevarat Iubitor al omenirii - si in iubirea desavarsita nu exista falsitate sau eroare. Iubirea desavarsita contine adevarul desavarsit. Daca toate acestea nu urmau sa se intample, El nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta pentru a-Si demonstra cunostintele Sale in fata oamenilor. Nu; El nu a cautat marire la oameni (Ioan 5:41).

El a spus totul pentru mantuirea noastra. Cel ce are intelegere si care Il marturiseste pe Domnul Hristos isi poate da seama ca trebuie sa stie aceasta pentru a se mantui. Pentru ca Domnul nu a facut nimic, nici nu a rostit vreun cuvant, nici nu a ingaduit sa I se intample ceva in timpul vietii Sale pe pamant care sa nu fie pentru mantuirea noastra.

De aceea sa fim intelepti si cu dreapta socoteala, pastrand intotdeauna inaintea ochilor nostri duhovnicesti chipul Infricosatoarei Judecati. Acest chip a intors deja multi pacatosi de pe calea pierzarii pe calea mantuirii. Vremea noastra este scurta si cand se va sfarsi nu va mai exista pocainta. In acest timp scurt, prin viata noastra, noi trebuie sa luam o hotarare care va fi hotaratoare pentru noi in vesnicie: vom fi asezati la dreapta, sau la stanga Imparatului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcina mica si simpla, dar rasplata si pedeapsa sunt imense, mergand dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.

Atunci sa nu mai pierdem nici macar o singura zi, pentru ca fiecare zi poate sa fie ultima si poate fi hotaratoare; fiecare zi poate aduce pierirea acestei lumi si zorile Zilei celei indelung asteptate. (Sfantul Grigorie Dialogul spune: "Sta scris: 'Nu stiti, oare, ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?" (Iacov 4:4). Inseamna ca cel care nu se bucura la apropierea sfarsitului lumii, arata ca el este prietenul acesteia, si de aceea el este vrajmasul lui Dumnezeu. Dar aceste ganduri sunt departe de credinciosi, de cei ce stiu prin credinta ca mai exista si o alta viata si pe care o doresc cu adevarat." (Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele sfarsitului lumii). Poate ca nu ne vom rusina in Ziua Maniei Domnului; inaintea Domnului si inaintea multimilor de ingeri ai Sai si a multor bilioane de oameni drepti si sfinti. Poate ca nu vom fi alungati pentru vesnicie de Domnul si de ingerii si sfintii Sai si de rudeniile si prietenii nostri, care se vor afla de-a dreapta. Dar, impreuna cu multimile nenumarate si stralucitoare de ingeri si de oameni drepti, sa cantam laude de bucurie si de biruinta: "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot! Aliluia!" Dimpreuna cu toate cetele ceresti sa-L slavim pe Domnul si Mantuitorul nostru, Fiul, Cel Unul nascut, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita, in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicoale Velimirovici

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...