Martisorul - origine si semnificatie

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi."

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."



Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfintii Trei Ierarhi

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Troparul Sfintilor Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie, impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi.



Maine facem pomanirea Sfintii Chir si Ioan

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Multumesc!

Cert este un lucru: exista boli! Suferim fie recunoastem, fie nu recunoastem; iar boala se poate rasfrange asupra trupului, a sufletului si chiar a mintii. Suntem intr-o continua cautare a vindecarii, dar numai atunci cand am constientizat faptul ca suntem bolnavi.

Regret ca suntem dispusi sa cerem ajutorul Domnului numai cand avem nevoie de vindecare sau de o implinire a unei dorinte, cerand cu speranta si traind cu credinta numai in acele clipe. Nu este o rusine a cere, este o lipsa de smerenie.

Caci, iata, suntem martorii unei noi minuni pe care Mantuitorul o face astazi "Intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi care stateau departe. Si au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-I, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar pe cand ei se duceau, s-au curatit". ( Luca 17, 12- 14); ne impartasim prin cuvant si calatorim in gand cu El, traim fara sa ne dam seama de bucurie, dar bucuria sporeste credinta… Toate sunt minunate si Lui Dumnezeu slava!

Ascultarea de cuvantul Domnului nu face altceva decat sa vindece toata durerea si intristarea, sa repuna omul in starea in care poate slujii atat omului, cat si Lui. Chiar daca nu am realizat ca numai Harul Lui Dumnezeu ne ajuta atunci cand ne aflam incercati de suferinta, cred si marturisesc ca fara Mila Lui Hristos nu am putea ajunge nici pana la sfarsitul unei zile! "Fara de Mine nu puteti face nimic", fara credinta suntem orfani , fara dragoste suntem deprimati…

"Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors, si cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut la picioarele Lui Iisus, multumindu-I" ( vers. 15, 16)! Multumindu-I…

Cati oare dintre noi Ii multumim? Cati dintre noi nu au trait vindecarea si s-au bucurat, dar nu au multumit Lui? Oare nu mai putem face nici acest gest infim prin care sa ne "innobilam" si noi??!... Nu exista gest mai frumos si mai delicat, nu innobileaza pe om mai mult decat acest "multumesc!" Si nimic nu poate fi mai patrunzator in sufletul celuilalt decat acest "multumesc!"…

Multumesc Domnului pentru toate cele bune si cele “rele” din viata mea! (intentionat este pus cuvantul in ghilimele, pentru ca adesea gandeam in ultimul timp ca diferenta dintre noi si Dumnezeu este ca noi vedem raul in tot ce ni se intampla, dar El vede binele, caci ne apropiem de El.) Iar pentru mine cel mai bine este sa fiu pe Calea care duce la Adevar si ajunge la Viata.

Multumesc Domnului ca mi-a indeplinit dorinta de a slujii Lui si fratilor mei! Cu toate caderile si deznadejdile, cu toate tristetile si incercarile grele prin care trecem, dau slava lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa continui.

Multumesc Domnului ca ma binecuvanteaza in fiecare clipa, ca nu-Si intoarce fata Lui de la mine nicicand… Sunt neputincios si delasator, dar gaseste intotdeauna o modalitate de a ma intoarce pe Cale, de ma tine aproape de El. Este foarte greu cand te simti parasit si obosit, inconjurat de ganduri ce ti se infig ca niste cuie in minte; dar strigatul nu-mi este-n zadar, caci El m-asculta, dar tace lucrand in viata mea.

Multumesc tuturor ce m-au ajutat, ma ajuta si cu care cred ca ne sprijinim unul pe celalalt sa fie cuvantul Domnului citit, impartasit si trait. Prin aceste sarace si omenesti cuvinte, nadajduiesc ca Dumnezeu imi va ierta stangacia. Nu pot sa vindec, dar pot sa bucur; nu pot sa indrept, dar pot sa ma rog; nu pot sa cer, dar pot sa multumesc.Si daca eu pot, poti si tu!

Nu ma pot ruga daca nu Ii multumesc intai Lui Dumnezeu pentru toate, nu pot progresa in viata daca nu sunt recunoscator pentru cele primite… Starea aceasta ma va ajuta sa ma inalt spre El, imi da putere sa cred si mai mult, sa ma rog si mai mult, sa ma smeresc si mai mult, sa iubesc si mai mult!

De putine comportamente s-a intristat Hristos si oricat de pacatos ar fi fost omul, il ierta. Dar acum "Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-au gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu, decat numai acesta care este de alt neam?" (vers. 17, 18)… Nu exista durere mai mare ca atunci cand dai cu toata dragostea si nu iti este primit, sau cel caruia ii daruiesti sa nu dea nici o importanta gestului! Este o rana a inimii, o lacrima a sufletului, o tristete in ochi…

Celui ce multumeste Hristos ii va spune "scoala-te si mergi; credinta ta te-a mantuit!" (vers. 19) si astfel “pe cei noua i-a vindecat, dar pe cel ce-a multumit l-a mantuit!" spunea Pr. Galeriu.

Daca nu stim sa ne rugam, sa invatam sa multumim; daca nu am fost recunoscatori pana acum, sa punem inceput bun acum; daca traim, sa traim pentru Hristos! Sa pastram in inimi cuvintele troparului din Saptamana Mare: "Acestea zice Domnul catre iudei: poporul meu ce am facut Eu tie si cu ce v-am suparat pe voi? Pre orbii vostrii i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe barbatul ce era la pat l-am indreptat. Poporul meu, ce am facut Eu tie si cu ce mi-ati rasplatit mie? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; si in loc a ma iubi, pe cruce m-ati pironit! Chema-voi neamurile mele si acelea Ma vor preamari impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin".

Arhim. Siluan Visan

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...