_1867.jpg)
Sfânta Treime
>> 4 iun. 2012
Crestinii ortodocsi slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh—Sfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi si învatatura Sfintilor Parinti, Biserica Ortodoxa marturiseste ca Sfânta Treime înseamna trei Persoane (ipostasuri), care împartasesc aceeasi substanta sau natura (gr. ousia). Aceasta credinta poate sa para paradoxala, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstantiale Una cu Cealalta, va sa zica, Ele sunt de aceeasi esenta (gr. homoousios) si coeterne. Nu a existat niciodata un timp în care Una dintre Persoanele Treimii sa nu fi existat. Dumnezeu este dincolo si înainte de timp si totusi lucreaza înauntrul timpului, miscându-Se si vorbindu-ne în cadrul istoriei.
Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip vetero-testamentar al Sfintei Treimi
.
Dumnezeu nu este o substanta impersonala sau doar o "mare forta", ci, mai degraba, fiecare dintre Persoanele Divine este în legatura personala, de iubire: intratrinitara, pe de o parte, si cu creatia, pe de alta parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotriva, credinta Ortodoxa este monoteista si, în acelasi timp, trinitariana. Dumnezeul Bisericii Crestin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica "cel viu", care lucreaza în creatia Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).
Sursa si unitatea Sfintei Treimi este Tatal, din care se naste fara de timp Fiul si din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatal este, în acelasi timp, fundamentul unitatii Sfintei Treimi, cât si al distinctiei. A încerca sa întelegi nenasterea (Tatal), nasterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul [2], si, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind multumita sa-L întâlneasca personal pe Dumnezeu si sa realizeze, în acelasi timp, neputinta mintii umane de a-L întelege.
Afirmatia principala despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este gasita în Crezul Niceo-Constantinopolitan.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfânta Treime în lunea de dupa Pogorârea Duhului Sfânt.
Dogma Sfintei Treimi
Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fara de început, necreat, nenascut, nepieritor si nemuritor, vesnic, infinit, necircumscris, nemarginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricacios, impasibil, imuabil, neprefacut, nevazut, izvorul bunatatii si al dreptãtii, lumina spirituala, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaste cu nici o masura, ci se masoara numai cu propria ei vointa. Caci poate pe toate câte le voieste. Creeazã toate fãpturile, vãzute si nevãzute, le tine si le conserva pe toate, poarta grija de toate, le stapâneste pe toate, le conduce si împarateste peste ele în o împaratie fara de sfârsit si nemuritoare fara sa aiba potrivnic, pe toate le umple si nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl tine si îl domina. Strabate toate fiintele fara sa se întineze, este mai presus de toate, este în afara de orice fiinta, pentru ca este suprafiintiala, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desavârsire. Ea delimiteazã toate începatoriile si toate cetele si sta mai presus de orice începãtorie si ceatã, este mai presus de fiinta, de viata, de cuvânt, de idee. Este însasi lumina, însasi bunãtatea, însasi viata, însasi fiinta, pentru cã nu are existenta sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existentei pentru cele care exista, al vietii pentru cei vii, al ratiunii pentru cei care participa la ratiune si pentru toti cauza bunatatilor.Cunoaste toate înainte de facerea lor.
Credem într-o singura fiinta, într-o singura Dumnezeire, într-o singura putere, într-o singura vointa, într-o singura activitate, într-un singur principiu, într-o singura stapânire, într-o singura domnie, într-o singura împaratie, cunoscuta în trei ipostase desavârsite, dar adoratã într-o singurã închinaciune, marturisitã si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd.
Credem în Tatal si în Fiul si în Sfântul Duh, în care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicând: "Botezându-i pe ei în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh" (Matei 28, 19)
Credem într-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora. Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfântului Duh.
Credem si într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal înainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Când spunem ca Fiul este mai înainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este în afara de timp si fara de început. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui" , întelepciunea si puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavârsita si vie a nevazutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna împreuna cu Tatal si în Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de început. Caci n-a fost cândva Tatal, când n-a fost Fiul, ci odata cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind înainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata în a deveni Tata, lucru mai rau decât orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta în a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire. Este însa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru început cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatalui, anume ca nefiind dintru început Tata a devenit pe urma Tata. În adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupã fiinta. Zidirea si crearea, însa, este un act extern, în care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
De asemenea, credem si în unul Sfântul Duh, Domnul si facatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste în Fiul, împreuna închinat si slavit cu Tatãl si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul întelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu împreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, desavârsit, creator, atotstapânitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit în purtare; El stapâneste întreaga zidire, dar nu este stapânit; îndumnezeieste, dar nu se îndumnezeieste; desavârseste, dar nu se desavârseste; împartaseste dar nu se împartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mângâietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; în toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El însusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Enipostatic, exista în propria lui ipostasa, nedespartit si neseparat de Tatal si Fiul, având toate câte are Tatal si Fiul afara de nenastere si nastere. Tatal este necauzat si nenãscut, caci nu este din cineva: El îsi are existenta de la El însusi si nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul si cauza modului de existenta a tuturor. Fiul este din Tatal prin nastere. Duhul Sfînt si El este din Tatal, dar nu prin nastere, ci prin purcedere. Noi cunoastem ca exista deosebire între nastere si purcedere, dar care este felul deosebirii nu stim deloc. Nasterea Fiului din Tatal si purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Asadar, toate câte le are Fiul si Duhul, le are de la Tatal, si însasi existenta. Daca nu este Tatãl nu este nici Fiul si nici Duhul. Si daca Tatal nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Si din cauza Tatalui, adica din cauza ca exista Tatal, exista si Fiul si Duhul. Si din cauza Tatalui, si Fiul si Duhul au pe toate câte le au, adica din pricina ca Tatal le are pe acestea, afara de nenastere, de nastere si de purcedere. Caci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însusiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinta, ci se deosebesc fara despartire prin caracteristica propriei ipostase.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavârsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavârsita din trei ipostase nedesavârsite, ci o singura fiinta, în trei ipostase desavârsite, simpla, mai presus de desavârsire si mai înainte de desavârsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavârsite este negresit compus. Dar din ipostase desavârsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem ca sunt nedesavârsite acelea care nu pastreaza specia lucrului savârsit din ele. Piatra, lemnul si fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desavârsite; dar raportate la cladirea facutã din ele, fiecare este nedesavârsita, caci nu este fiecare din ele în sine cladire.
Read more...
