Despre Razboiul Duhovnicesc

Toti cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un razboi duhovnicesc. Acest razboi l-au invatat sfintii printr-o indelungata experienta de la harul Duhului Sfant. Duhul Sfant ii povatuia, ii lumina si le dadea puterea de a birui pe vrajmasi, dar fara Duhul Sfant sufletul mi poate nici macar sa inceapa acest razboi, pentru ca nu stie si nu intelege cine si unde sunt vrajmasii lui.

Fericiti suntem noi, crestinii ortodocsi, pentru ca traim sub mila lui Dumnezeu. Ne este usor sa ducem acest razboi: Domnului i-a fost mila de noi si ne-a dat pe Duhul Sfant, Care viaza in Biserica noastra. Un singur lucru ma intristeaza, ca nu toti oamenii cunosc pe Dumnezeu si cat de mult ne iubeste. Aceasta iubire se face simtita in sufletul celui ce se roaga, iar Duhul Sfant da marturie sufletului de mantuirea lui.

Lupta noastra se duce in fiecare zi si in fiecare ceas. Daca faci reprosuri fratelui sau il judeci sau il intristezi, ti-ai pierdut pacea. Daca ai cazut in slava desarta sau te inalti deasupra fratelui, ai pierdut harul. Daca-ti vine un gand desfranat si nu-l departezi de indata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si indrazneala in rugaciune. Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu. Daca-ti implinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul tau. Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapanire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.


Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobandi pace in sufletul tau. Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti iertarea pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfant. Iar cand te smeresti intru totul, atunci afli odihna desavarsita in Dumnezeu.

Cand sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu. Cand simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamant, ci doreste sa fie pururea smerit inaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe fratele. Dar daca sufletul cade in slava desarta, sarbatoarea lui ia sfarsit, pentru ca harul paraseste sufletul, si de acum el nu se mai poate ruga curat, ci ganduri rele vin si framanta sufletul.
Pentru ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele?

Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza Duhul Sfant si El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si fericirea.

Suferim pentru ca nu-l iubim pe frate. Domnul zice: "Iubiti-va unii pe altii si veti fi ucenicii Mei" [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfant si in deplinatatea ei e cunoscuta numai prin Duhul Sfant. Dar este si o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci cand se straduieste sa implineasca poruncile lui Hristos si se teme sa nu intristeze pe Dumnezeu; si aceasta e un lucru bun. In fiecare zi insa trebuie sa ne silim spre bine si sa invatam din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: "Pacea Mea dau voua" [ In.14,27]. Aceasta pace a lui Hristos trebuie sa o cerem lui Dumnezeu, si Domnul o da celui ce o cere; si cand o primim, trebuie sa o pazim cu sfintenie si sa o inmultim; dar cine nu se preda in necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaste milostivirea lui Dumnezeu. Daca te loveste o nenorocire, nu te lasa abatut, ci adu-ti aminte ca Domnul se uita la tine cu mila si nu primi gandul: "Oare se va mai uita Domnul la mine cand eu Il intristez?", pentru ca Domnul este prin fire mila, ci intoarce-te cu credinta la Dumnezeu si spune ca si fiul cel risipitor din Evanghelie: "Nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" [Lc 15, 21], si vei vedea atunci cat esti de drag Tatalui si in sufletul tau va fi atunci o negraita bucurie.

Oamenii nu invata smerenia si pentru mandria lor nu pot primi harul Duhului Sfant si de aceea lumea intreaga sufera. Dar daca oamenii ar cunoaste pe Domnul si ar sti cat de milostiv, smerit si bland este, intr-un singur ceas s-ar schimba fata intregii lumi si in toti si in toate ar fi o mare bucurie si iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocainta si prin pocainta toate se indreapta. Prin pocainta castigam iertarea pacatelor; pentru pocainta vine harul Duhului Sfant, si astfel cunoastem pe Domnul. Daca cineva a pierdut pacea si sufera, sa se pocaiasca si Domnul ii va da pacea Sa. Daca un popor sau un stat sufera, trebuie ca toti sa se pocaiasca si atunci toate se vor indrepta de la Dumnezeu.
Toata lupta noastra este ca sa ne smerim pe noi insine. Vrajmasii nostri [demonii] au cazut din mandrie si ne atrag si pe noi in caderea lor. Dar noi, fratilor, sa ne smerim pe noi insine si atunci vom vedea slava Domnului inca de aici de pe pamant [Mt 16, 28; Mc 9, 1], pentru ca celor smeriti Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfant.

Sufletul care a gustat dulceata iubirii lui Dumnezeu este in intregime nascut din nou si e facut cu totul altul; iubeste pe Domnul si e atras cu toata puterea spre El ziua si noaptea si pana la o vreme ramane odihnindu-se in Dumnezeu, dupa care incepe sa se intristeze pentru norod. Domnul Cel Milostiv da sufletului uneori odihna in Dumnezeu, uneori o inima ce sufera pentru intreaga lume, ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa ajunga in rai. Sufletul care a cunoscut dulceata Duhului Sfant doreste pentru toti aceasta, caci dulceata Domnului nu ingaduie ca sufletul sa fie iubitor de sine [egoist], ci ii da iubirea care tasneste din inima.
Sa iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintai si a patimit pentru noi [1 In 4,10].
Nu va voi ascunde pentru ce da Domnul harul Sau. Nu vreau sa scriu multe, ci va rog numai aceasta: Iubiti-va unii pe altii si veti vedea atunci mila Domnului. Sa iubim pe fratele si ne va iubi pe noi Domnul. Nu gandi, suflete, ca Domnul te iubeste, daca te uiti la cineva cu dusmanie. O, nu! Mai degraba te iubesc demonii, pentru ca te-ai facut slujitorul lor. Dar nu intarzia, pocaieste-te si cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, si vei vedea atunci pace in sufletul tau. Din toate puterile cereti de la Domnul smerenie si iubire frateasca, fiindca pentru iubirea de frate da Domnul harul Sau. Fa aceasta experienta cu tine insuti: intr-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate iar intr-alta traieste fara iubire, si atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhovnicesti ale iubirii sunt vadite: pace si bucurie in suflet, si toti oamenii vor fi pentru tine neamuri si rude dragi si vei varsa lacrimi din belsug pentru aproapele si pentru toata suflarea si faptura.

Adeseori, pentru un singur salut sufletul simte in el o schimbare binefacatoare; si, dimpotriva, pentru o singura privire dusmanoasa se pierde harul si iubirea lui Dumnezeu. Atunci insa caieste-te degraba ca pacea lui Dumnezeu sa se intoarca in sufletul tau. Fericit sufletul care iubeste pe Domnul si care a fost invatat de El smerenia. Domnul iubeste sufletul smerit care nadajduieste cu tarie in Dumnezeu. In fiecare secunda el simte mila Lui, astfel incat, chiar daca vorbeste cu oamenii, el este absorbit in Domnul Cel iubit si din indelungata sa lupta cu vrajmasii sufletul indrageste inainte de toate smerenia si nu lasi:t pe vrajmasi sa ia de la el iubirea de frati.

Daca vom iubi din toate puterile pe fratele si ne vom smeri sufletul nostru, biruinta va fi a noastra, pentru ca Domnul da harul Sau mai cu seama pentru iubirea de frate. Am avut experienta Duhului Sfant in desavarsirea ei, dar nu pot sa-L am in mine.
Vai mie, ca in anii tineretii mele am trait rau si n-am imitat pe acel sfant placut lui Dumnezeu Simeon StalpnicuI [din Muntele Minunat]. Minunata este viata lui. Era de sapte ani cand i S-a aratat Domnul, si el a stiut de indata ca este Domnul si L-a intrebat: "Doamne, cum Te-am maniat?" Domnul a intins mainile si a zis: ,,Asa M-ai maniat, dar Eu Insumi te-am ridicat. Tu insa staruie la Mine in fiecare zi". Asa trebuie sa ne silim spre bine toata viata si, mai cu seama, sa iertam pe cei ce ne gresesc noua, si atunci Dom- nul nu-si va aduce aminte nici El greselile noastre si ne va da harul Duhului Sfant.
Cand eram in lume imi placea sa iert din suflet si iertam usor si ma rugam cu pofta pentru cei ce ma ocarau, dar cand am venit in manastire, pe cand eram inca frate sub ascultare, am dobandit mare har si el m-a invatat sa-i iubesc pe vrajmasi. Sfantul Apostol Ioan Teologul spune ca poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci usoare [1 In 5, 3]. Dar ele sunt usoare numai din iubire si, daca nu este iubire, atunci totul e un chin. De aceea paziti iubirea, nu o pierdeti, macar ca nu e cu neputinta sa o aducem inapoi, dar aceasta numai cu multe lacrimi si rugaciuni, iar fara iubire viata pe pamant e un chin. Dar cine ramane in rau, acela omoara sufletul - lucru de care sa ne pazeasca pe noi Domnul!
Cand sufletul pierde dintr-o pricina oarecare harul pe care i l-a dat Domnul cercetandu-l, se intristeaza puternic dupa el si doreste sa-I dobandeasca din nou. O, cat Il roaga pe Stapanul ziua si noaptea sa se milostiveasca de el si sa reverse iarasi peste el mila Lui. Si cine poate descrie suspinele sau lacrimile sau plecarile genunchilor lui. Si multi, multi ani se chinuie sufletul cautand harul pe care l-a gustat si de care s-a indulcit. Si vreme lunga incearca Domnul sufletul, sa vada daca crede in El; iar sufletul, nevazand in el dulceata Lui pe care a cunoscut-o, iarasi inseteaza dupa ea si asteapta cu smerenie si este atras nesaturat spre Domnul de dogoarea iubirii. Cu har e usor sa iubim pe Dumnezeu si sa ne rugam ziua si noaptea; dar sufletul intelept rabda si uscaciunea si nadajduieste cu tarie in Domnul, si stie ca El nu va rusina nadejdea si i-l va da la vremea lui. Harul lui Dumnezeu nu vine niciodata degraba si niciodata nu se da pentru multa vreme; dar sufletul intelept se smereste si iubeste pe aproapele si-si poarta cu blandete crucea sa si asa biruie pe vrajmasii care se straduie sa-I departeze de la Dumnezeu.

Cand pacatele ascund de la suflet ca un nor lumina milostivirii lui Dumnezeu, atunci sufletul, chiar daca inseteaza dupa Domnul, ramane neputincios si lipsit de putere, ca o pasare inchisa intr-o colivie; chiar daca aceasta ar fi intr-o dumbrava inverzita, tot nu poate zbura, ca sa cante in libertate cantari de lauda lui Dumnezeu.
Mult timp m-am chinuit necunoscand calea Domnului, dar acum, dupa multi ani si multe intristari am cunoscut prin Duhul Sfant voia lui Dumnezeu. Trebuie implinite intocmai toate cate a poruncit Domnul [Mt 28, 20], pentru ca aceasta este calea care duce in Imparatia cerurilor, unde vom vedea pe Dumnezeu. Dar nu gandi ca vei vedea pe Dumnezeu, ci smereste-te gandindu-te ca dupa moarte vei fi azvarlit in temnita intunecoasa, in care te vei chinui si vei tanji dupa Domnul. Cand plangem si smerim sufletul nostru, harul lui Dumnezeu ne pazeste, dar daca lepadam plansul si smerenia, putem fi amagiti de ganduri sau de vedenii. Sufletul smerit nu are vedenii si nici nu le doreste, ci se roaga cu mintea curata lui Dumnezeu; dar o minte cazuta in slava desarta nu va fi curata de ganduri si de inchipuiri si poate ajunge pana acolo incat sa vada demoni si sa vorbeasca cu ei. Scriu despre aceasta, pentru ca eu insumi am fost in aceasta nenorocire.

De doua ori m-am aflat in inselare. Prima data, chiar la inceput, pe cand eram inca un tanar frate sub ascultare, din lipsa de experienta, si atunci Domnul m-a miluit degraba. Dar a doua oara a fost din mandrie si atunci am fost indelung chinuit inainte ca Domnul sa ma vindece pentru rugaciunile duhovnicului meu. Aceasta s-a intamplat dupa ce primisem o vedenie oarecare. Am descoperit despre aceasta vedenie la patru barbati duhovnicesti, dar nici unul din ei nu mi-a zis ca ea era de la vrajmasul, desi inselarea ma tinea in ghearele slavei desarte. Dar mai apoi am inteles eu insumi greseala mea, pentru ca demonii au inceput sa mi se arate din nou nu numai noaptea, dar si ziua. Sufletul meu ii vedea dar nu se temea, pentru ca simteam cu mine si mila lui Dumnezeu. Si astfel am patimit multi ani din partea lor; si daca Domnul nu mi-ar fi dat sa-L cunosc prin Duhul Sfant si daca n-as fi avut ajutorul Preasfintei si bunei Stapane, as fi deznadajduit de mantuirea mea, dar acum sufletul meu nadajduieste cu tarie in milostivirea lui Dumnezeu, desi dupa faptele mele sunt vrednic de chinuri si pe pamant si in iad.

Multa vreme n-am putut intelege ce este cu mine. Imi spuneam: Nu judec pe nimeni, nu primesc ganduri rele, imi fac constiincios ascultarea, ma infranez de la hrana, ma rog neincetat, dar atunci de ce si-au luat demonii obiceiul de a veni la mine? Vad ca sunt in greseala, dar nu-mi pot da seama de ce. Cand ma rog, ei pier pentru o vreme, dupa care vin din nou. Si mult timp sufletul meu a fost in aceasta lupta. Am vorbit despre aceasta cu unii "batrani", iar ei au tacut; si eram nedumerit. Si iata ca intr-o noapte sedeam in chilie si demonii au venit la mine si s-a umplut chilia de ei. M-am rugat din inima si Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am sculat ca sa fac inchinaciuni la icoane, dar demonii erau de jur-imprejurul meu, iar unul dintre ei statea in asa fel ca nu ma puteam inchina la icoane fara sa ma inchin inaintea lui. Atunci am sezut din nou jos si am zis: "Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata, dar demonii nu ma lasa. Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se departeze de la mine."

Si atunci am primit in sufletul meu acest raspuns de la Domnul:
"Cei mandri sunt intotdeauna chinuiti asa de catre demoni"
Iar eu am zis: "Doamne, Tu esti milostiv, sufletul meu Te cunoaste; spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se smereasca sufletul meu".
Si Domnul mi-a raspuns in suflet:
"Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!"

O, milostivirea lui Dumnezeu! Sunt un ticalos inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, dar Domnul ma iubeste, ma lumineaza si ma vindeca si El Insusi invata sufletul meu smerenia si iubirea, rabdarea si ascultarea si revarsa peste mine toata mila Sa. De atunci tin mintea mea in iad si ard in focul cel intunecos si tanjesc dupa Domnul si-L caut cu lacrimi si zic: "Degraba voi muri si ma voi saIaslui in temnita intunecata a iadului si eu singur voi arde acolo si voi tanji dupa Domnul si voi plange: Unde esti Domnul meu, pe Care Te cunoaste sufletul meu?" Si mare folos am dobandit de la acest gand: mintea mea s-a curatit si sufletul meu a aflat odihna.

Lucru uimitor: Domnul mi-a poruncit sa tin mintea mea in iad si sa nu deznadajduiesc. El este atat de aproape de noi: "Iata, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor" [Mt 28,20], si inca: "Cheama-Ma in ziua necazului tau, si Eu te voi izbavi si tu Ma vei preamari" [Ps 49, 15]. Cand Domnul se atinge de un suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e inteles numai de cel ce l-a cunoscut din experienta, pentru ca fara Duhul Sfant e cu neputinta sa cunoastem cele ceresti, si acest Duh e dat pe pamant de catre DomnuL
Cine va descrie bucuria de a cunoaste pe Domnul si de a nazui neincetat spre El ziua si noaptea?
Ah, cat de fericiti si norocosi suntem noi, crestinii! Nu e nimic mai pretios decat a cunoaste pe Domnul si nu e nimic mai rau decat a nu-L cunoaste pe EL Dar fericit este si acela care, chiar daca nu cunoaste, totusi crede. Am inceput sa fac asa cum m-a invatat Domnul si sufletul meu a aflat odihna in Dumnezeu, si acum ziua si noaptea cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. O, smerenia lui Hristos! O cunosc desi nu pot sa o am. O cunosc din harul lui Dumnezeu, dar nu o pot descrie. O caut ca pe un margaritar scump si scanteietor. E mai placuta si mai dulce sufletului decat lumea intreaga. Am cunoscut-o din experienta. Si nu va mirati de aceasta. Duhul Sfant viaza in noi pe pamant si El ne lumineaza. El ne da sa cunoastem pe Dumnezeu. El ne da sa iubim pe Domnul. El ne da sa ne gandim la Dumnezeu. El ne da darul cuvantului. El ne da sa preamarim pe Domnul. El ne da bucuria si veselia.

Duhul Sfant ne da puterea de a duce lupta cu vrajmasii si de a-i birui. Ii rog fierbinte pe toti oamenii: Sa priveghem cu pocainta si atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii si se incred in ele ma rog sa inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si impreuna cu ea dulceata tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta unui duh smerit, si aici e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie nu putem birui pe vrajmasi. Eu insumi am fost amagit de doua ori. Prima data, vrajmasul mi-a aratat o lumina si un gand mi-a spus:

"Primeste-o! E harul". A doua oara, am primit o vedenie si am suferit mult pentru ea. Era la sfarsitul privegherii, cand se canta: "Toata suflarea sa laude pe Domnul", si am auzit cum imparatul David in cer canta laude lui Dumnezeu. Stateam in strana si mi se parea ca nu mai era nici acoperis, nici turla si ca vedeam cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru barbati duhovnicesti, dar nimeni nu mi-a spus ca vrajmasul isi batea joc de mine. Eu insumi credeam ca demonii nu pot slavi pe Dumnezeu si ca, prin urmare, aceasta vedenie nu era de la vrajmasul. Inselaciunea slavei desarte ma tinea in gheare si iarasi am ajuns sa vad demoni. Atunci am cunoscut ca eram inselat si am descoperit totul parintelui meu duhovnicesc si i-am cerut sa se roage pentru mine; si pentru rugaciunile lui acum sunt mantuit si rog totdeauna pe Domnul sa-mi dea duhul smereniei. Si daca as fi intrebat: "Ce ti-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?", as raspunde: "Duhul smereniei care bucura pe Domnul mai mult decat toate". Pentru smerenia sa Fecioara Maria s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai mult decat toti in cer si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: "Iata, roaba Domnului" [Le 1, 38], a spus ea; si noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta Fecioara.


Pentru smerenie, sufletul dobandeste odihna in Dumnezeu, dar ca sa tina aceasta odihna, sufletul trebuie sa se invete multa vreme. Pierdem aceasta odihna pentru ca nu suntem intariti in smerenie. Si pe mine vrajmasii m-au inselat mult. Gandeam in mine insumi: Sufletul meu cunoaste pe Domnul, stie cat e de bun si cat de mult ne iubeste; cum se face insa ca-mi vin ganduri rele? Si multa vreme n-am putut sa ma regasesc, pana cand nu m-a povatuit Domnul, si atunci am inteles ca din mandrie se arata gandurile rele.

Un monah lipsit de experienta suferea din partea demonilor, si cand il napadeau, el fugea de ei, dar ei il urmareau.

Daca ti se intampla si tie ceva asemanator, nu te inspaimanta si nu fugi, ci stai cu barbatie, smereste-te si zi: "Doamne, miluieste-ma, ca sunt un mare pacatos" si demonii pier; dar daca vei fugi in chip las, ei te vor goni in prapastie. Adu-ti aminte ca in ceasul cand te napadesc demonii, se uita la tine si Domnul, sa vada cum iti pui nadejdea in El. Chiar daca il vezi limpede pe Satana si el te va arde cu focul lui si vrea sa inrobeasca mintea ta, nu te teme, ci nadajduieste cu tarie in Domnul si spune: "Sunt mai rau decat toti" si vrajmasul se va departa de tine. Nu te speria nici daca simti ca un duh rau lucreaza inauntrul tau, ci marturiseste-te sincer si cere din toata inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50, 18] si negresit Domnul ti-l va da, si atunci, pe masura smereniei tale, vei simti intru tine harul; iar cand sufletul tau se va smeri cu totul, atunci vei gasi odihna desavarsita.

Acesta este razboiul pe care il duce omul toata viata. Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant si cade in inselare sa nu se infricoseze, ci, aducandu-si aminte de iubirea lui Dumnezeu si stiind ca lupta cu vrajmasii e ingaduita din pricina mandriei si a slavei desarte, sa se smereasca si sa ceara de la Domnul sa-I tamaduiasca si Domnul va tamadui sufletul uneori degraba, alteori incet, putin cate putin. Cel ascultator care crede duhovnicului sau si nu crede siesi se va tamadui degraba de orice vatamare pe care i-au pricinuit-o vrajmasii, dar cel neascultator nu se va indrepta.

Razboiul sufletului cu vrajmasii tine pana la mormant. Si daca la razboiul obisnuit este omorat numai trupul, razboiul nostru e mult mai chinuitor si mai primejdios, pentru ca si sufletul poate pieri. Pentru mandri a mea, Domnul a ingaduit de doua ori vrajmasului sa faca o asemenea lupta cu sufletul meu, ca sufletul meu a ajuns in iad, si pot spune ca daca sufletul e viteaz, va rezista, iar daca nu, poate sa piara pe veci. Scriu tuturor celor care, ca si mine, vor fi intr-o nenorocire asemanatoare: stati barbateste si nadajduiti cu tarie in Dumnezeu, si vrajmasii nu vor rezista, pentru ca Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut ca Domnul poarta de grija de noi cu milostivire si nici o rugaciune, nici un gand bun nu se pierd inaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca si cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce se smereste. Cand sufletul se smereste, atunci vrajmasii sunt biruiti si sufletul afla mare odihna in Dumnezeu.

De doua ori am fost in Duhul Sfant si de doua ori am fost in mare nenorocire si supus unei grele ispite. Iar o data a fost ingaduit sa fiu ispitit pentru mandrie: harul Sfantului Duh a plecat de la mine si ma simteam ca un dobitoc in trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dumnezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am inceput sa ma caiesc si harul s-a intors. Aceasta a durat trei zile.

Am fost ispitit si la ceasul rugaciunii, incat nu mai stiam daca eram in trup sau in afara de trup, dar sufletul meu vedea pe Dumnezeu. Si iata ca acum stiu din experienta ce inseamna a fi in Duhul Sfant si ce inseamna a fi lipsit de El. O, fratilor, daca ati putea intelege chinul sufletului care a purtat pe Duhul Sfant, dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci sufletul se afla intr-o intristare si o mahnire de nedescris. E chinul lui Adam dupa izgonirea lui din rai.

Cine poate intelege raiul? Il poate intelege in parte cine poarta in el pe Duhul Sfant, pentru ca raiul este Imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in cer si pe pamant Acelasi este. Gandeam in mine insumi: "Sunt un ticalos si vrednic de toate pedepsele", dar in loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfant. Duhul Sfant e mai dulce decat tot ce-i pamantesc. E hrana cereasca, e bucuria sufletului.
Daca vrei sa ai in chip simtit harul Duhului Sfant, smereste-te ca Sfintii Parinti. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: "Credeti-ma, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi si eu". Un curelar din Alexandria gandea: "Toti se vor mantui, eu singur voi pieri", si Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la masura curelarului aceluia. Parintii au dus o lupta incrancenata cu demonii si s-au obisnuit sa gandeasca smerit despre ei insisi, si pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat sa inteleg puterea acestor cuvinte. Si cand tin mintea mea in iad, sufletul meu are odihna, dar cand uit de aceasta, atunci imi vin ganduri care nu plac lui Dumnezeu.

Gandeam: "Sunt pamant, si pamant pacatos", Dar Domnul mi-a aratat mila Sa si mi-a dat din belsug harul Sau si se bucura duhul meu pentru ca, desi sunt un ticalos, Domnul ma iubeste si de aceea sufletul meu e atras spre El in chip nesaturat, iar cand Il voi intalni, voi zice sufletului meu: Uita-te la El! Nu-L pierde "ca sa nu ti se intample ceva mai rau" [In 5, 14], pentru ca sufletul indura mari chinuri atunci cand pierde harul Duhului Sfant.

Credeti-ma, scriu inaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu Il cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim mereu. Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care slujesc
Lui. Antonie cel Mare credea ca in pustie era mai batran si mai desavarsit decat toti, dar Domnul l-a indreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a vazut pe cel care era mai batran si mai desavarsit decat el.

Cuviosul Zosima credea ca era monah din copilarie si ca nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca si a vazut ca era departe de a fi ajuns la masura el.
Sfantul Tihon [Zadonski] a fost smerit de un nebun intru Hristos, care i-a dat o palma si i-a zis: "Nu te inalta cu intelepciunea! "

Astfel, Domnul Cel Milostiv smereste pe sfinti, ca ei sa ramana smeriti pana la sfarsit. Cu atat mai mult trebuie sa ne smerim noi. De aceea, ziua si noaptea cer si eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu inseteaza sa o dobandeasca, pentru ca este darul cel mai inalt al Duhului Sfant. In smerenia lui Hristos e si iubire, si pace, si blandete, si infranare, si ascultare, si indelunga-rabdare, si toate virtutile sunt cuprinse in ea.

Sufletul smerit care poarta in sine din belsug harul Sfantului Duh si-l pazeste pe el, are la o vedenie dumnezeiasca multa putere ca sa o suporte, dar pe cel ce are putin har, o vedenie il face sa cada cu fata la pamant, pentru ca in el e putina puterea harului. Asa, pe Muntele Taborului, atunci cand Domnul S-a schimbat la fata, Moise si Ilie stateau in picioare si vorbeau cu El, dar apostolii au cazut la pamant [Mt 17, 6]; mai apoi, insa, cand s-a inmultit in ei harul Duhului Sfant, au ramas si ei in picioare la aratarile Domnului si au putut vorbi si ei cu El.

Asa si Cuviosul Serghie [din Radonej], la aratarea Maicii Domnului statea in picioare inaintea Ei, pentru ca avea un mare har al Duhului Sfant, dar ucenicul sau Miheia a cazut cu fata la pamant si nu putea privi la Maica Domnului. Si Serafim din Sarov a avut mult har al Duhului Sfant si statea in picioare cand i s-a aratat Maica Domnului, dar slujitorul sau a cazut cu fata la pamant, pentru ca avea putin har. Astfel, daca sufletul are in el har, nu se teme cand vede demoni, pentru ca simte in el puterea lui Dumnezeu.

Acum e ceasul al patrulea din noapte. Sed in chilia mea ca intr-un palat, in pace si iubire, si scriu. Dar cand vine har mai mult, atunci nu mai pot scrie.

Sfantul Siluan Athonitul
Sursa:blogul.eucred.ro