Despre liniste si rugaciune

. Legile firii sunt imbinarile felurite ale madularelor lucratoare, pe care cuvantul le-a numit si deosebiri, ca tot atatea parti in care se arata insusirile trupului. Sau iarasi, legea fireasca este lucrarea fiecarei forme si a fiecarui madular in baza puterii sale. Precum Dumnezeu tine in lucrare si misca toata zidirea, asa sufletul tine in lucrare si in miscare madularele trupului si il misca pe fiecare spre lucrarea sa. Dar e de cercetat pentru care pricina barbatii purtatori de Dumnezeu spun uneori ca iutimea si pofta sunt puteri ale trupului, iar alteori ca sunt ale sufletului ? Raspundem, ca nu este nici o nepotrivire intre cuvintele sfintilor, pentru cei ce le cunosc cu de-amanuntul, ci amandoua sustinerile sunt adevarate si ele pot fi schimbate intre ele in chip intelept, din pricina, crearii sufletului si a trupului pentru un mod de convietuire negraita. Caci imbinarea lor este de asa fel, ca sufletul poate sa fie desavarsit de aici, iar trupul e nedesavar-sit din pricina cresterii prin hrana. Astfel sufletul are in sine si puterea poftei doritoare si puterea iutimii spre vigoarea dragostei, dar de la plasmuirea lui e zidit rational si mintal. Caci nu i s-a dat o iutime fara ratiune si o pofta fara minte. Precum nici trupul nu le avea pe acestea astfel, mai inainte. Ci fiind zidit nestricacios, era fara mus-time, din care a urmat pofta si mania furioasa. Caci dupa neascultare, cazand in stricaciune si in grosimea dobitoacelor, a rasarit ca urmare neaparata si iutimea si pofta in el. De aceea trupul se si impotriveste vointei sufletului, prin iutime si pofta, cand domina el. Iar cand se supune muritorul celui rational, urmeaza sufletului spre savarsirea celor bune.
Inceputul si pricina virtutilor este buna intentie, apoi dorinta binelui. Precum Dumnezeu este pricina si izvorul a tot binele, asa inceputul binelui in noi este credinta, mai bine zis Hristos, piatra credintei, pe Care-L avem ca incepatura si temelie a tuturor virtutilor. Caci pe El am asezat si pe El cladim tot binele. El este piatra cea din capul unghiului, care ne leaga pe noi cu Sine [Este o aplicare la credinciosul individual a expresiilor : Hristos, piatra cea din capul unghiului, Hristos, piatra credintei, Hristos, incepatura vietii noastre. El este in fiecare din noi izvorul binelui, al efortului spre dobandirea virtutilor, pe El cladim trupul virtutilor.-Parintele Dumitru Staniloae] si margaritarul de mare pret, pe care cautandu-l monahul, care patrunde in adancul linistii, vinde toate voile sale prin ascultarea poruncilor [O interpretare tot asa de interesunta a parabolei biblice despre omul care vinde toate averile sale, pentru a cumpara tarina sau ascultarea care cuprinde pe Hristos, comoara de mare pret. Averile sunt aci voile omuloii. Omul care vrea sa se mantuie renunta la voile sale, care nu-l pot mantui, pentru a-si insusi prin ascultare voia lui Hristos, pentru a face voia sau poruncile Lui, caci prin aceasta dobar.deste viata vesnica. Cel ce iubeste renunta la voile sale pentru cel iubit si pentru iubirea aceluia. Caci in El are viata, cum nu o are prin implinirea voilor sale.-Parintele Dumitru Staniloae.
Virtutile, desi se nasc unele din altele, isi au obarsia in cele trei puteri ale sufletului, afara de cele dumnezeiesti. Caci pricina si incepatura celor patru virtuti cuprinzatoare in cei firesti si ale virtutilor dumnezeiesti, din care si prin care fiinteaza celelalte, a chibzuintei, a barbatiei, a neprihanirii si a dreptatii, este intelepciunea dumnezeiasca a cunoscatorilor de Dumnezeu, cea miscata de Duhul. Aceasta miscandu-se in minte in chip impatrit, le lucreaza pe toate, nu deodata, ci pe fiecare deosebit la vremea ei, dupa cum voieste. Pe una ca lumina, pe alta ca putere agera si ca insuflare pururea in miscare, pe a treia ca putere sfintitoare si curatitoare, iar pe a patra ca roua a curatiei, care inveseleste si curateste de arsurile patimilor. Precum s-a spus mai inainte fiecaruia dintre cei desavarsiti ii da fiecare lucrare desavarsita dupa felul lui.
Precum exista o istorie externa a Revelatiei, ca apropiere treptata a lui Dumnezeu de oameni, asa exista si o istorie a apropierii Lui de insul personal. Sufletul primeste cuvantul de invatatura de la altul prin care afla despre Hristos oa Cel ce va veni la el, apoi cuvantul care il hraneste si-l creste prin proprie citire, pe urma cuvantul stadiului de lucrare a virtutilor. Caci faptele sunt si ele cuvinte prin care invata si e invatat. Acesta il conduce inauntru la Mirele Hristos si e dulce si pentru el si pentru cei asupra carora faptele sale se rasfrang cu bunatatea lor. In sfarsit e Hristos insusi trait in unirea cu El ca fiind Cuvantul personal si ca izvorul cuvintelor si ca Mire, sau ca partenerul deplinei iubiri. Caci sufletul e in greceste de genul feminin. -Parintele Dumitru Staniloae] Caci daca tot cuvantul iese din gura lui Dumnezeu (Matei IV, 4), inseamna ca cuvintele care ies din Duh prin gura sfintilor sunt cuvinte care ies din gura lui Dumnezeu, sau din suflarea prea-dulce a Duhului pentru lucrare. [Noi vorbim pentru ca a vorbit si continua sa vorbeasca Dumnezeu. Dar in mod deosebit de intim vorbeste Dumnezeu prin sfinti, care s-au unit cu Dumnezeu in Duh.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceea nu se bucura de ele toti, ci numai cei vrednici. Cei ce se veselesc, prin urmare, aici cu Duhul sunt foarte putini. Iar cei ce se desfata cu Cuvantul sunt cu adevarat cuvantatori.[ Toti oamenii sunt cuvantatori, pentru ca sunt dupa chipul lui Dumnezeu-Cuvantul. Dar cuvantatori in sensul plin al cuvantului sunt cei ce simt cu toata intensitatea Cuvantul lui Dumnezeu adresandu-li-se si vorbind prin ei, insusindu-si Cuvantul lui Dumnezeu, care se face cuvantul lor.-Parintele Dumitru Staniloae] Cei multi cunosc si se impartasesc numai de chipurile cuvintelor duhovnicesti prin amintire, neimpartasindu-se inca prin simtire de painea cea adevarata a viitorului, sau de Cuvantul lui Dumnezeu. [Numai cei ce se desfata ca o mireasa cu Mirele, prin unirea cu Cuvantul dumnezeiesc cel personal, ca izvor al cuvintelor, sunt si ei cu adevarat cuvantatori, sau cuvinte personale cuvantatoare. Numai cuvintele lor sunt cuvinte cu adevarat mangaietoare, intaritoare si luminatoare, precum sunt si ei insisi asa, ca persoane. Numai ei au adica cuvintele Duhului lui Hristos, pentru ca au pe Hristos Cuvantul intrupat in ei. Iar la aceasta stare ajung putini in viata de aici.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci numai Acesta se daruieste acolo celor vrednici spre desavarsita indulcire, fara sa se manance, fara sa se sfarseasca si fara sa se jertfeasca vreodata.
Sfantul Grigorie Sinaitul vede si in rugaciunea mintii trei stadii: inceputul e sfanta slujba adusa lui Dumnezeu, ca lucrare curatitoare; in ea nu e nici o despartire intre efortul omului si puterea curatitoare a Duhului. Stadiul al doilea consta din luminarea mintii; iar al treilea, din extazul sau iesirea mintii din ea spre Dumnezeu. Se aplica aici la rugaciunea mintii in inima cele trei trepte ale urcusului areopagitic, dar treapta desavarsirii e identificata aci cu rapirea, sau cu extazul, care nu e decat unirea deplina a mintii cu Dumnezeu. Acest al treilea stadiu e ca un fel de moment al jertfei de sine si de inaltare la Dumnezeu, cum se intampla cu Hristos in Liturghie, dar si cu noi impreuna cu Bl. Astfel urcusul duhovnicesc al sufletului cu cele trei stadii ale lui: purificarea de grijile lumii, iluminarea si unirea cu Dumnezeu, corespunde cu cele trei faze identice ale Liturghiei: despartirea de grija cea lumeasca prin intrarea in biserica, luminarea prin citirile biblice si extazul prin jertfirea noastra impreuna cu Hristos.-Parintele Dumitru Staniloae
Sursa:www.crestinortodox.ro