Din minunile Maicii Domnului

O, iubite cititorule, ai în faţa ochilor o mică parte din mul­timea nenumărată de minuni pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le-a făcut, venind în ajutorul credincioşilor. Nu sunt poveşti, nu sunt făcături omeneşti. Ci sunt mărturii ale dragostei pe care Maica noastră o arată celor care o cinstesc, celor care o cheamă în ajutor la vreme de ispită şi de necaz.

Citeşte-le cu luare-aminte, citeşte-le cu înţelegere. Să ştii că până şi faptul că în zilele noastre poţi citi despre minunile ei este tot o dovadă a dragostei pe care ne-o poartă; în lunga pri­ goană pornită de necredincioşii comunişti împotriva Bisericii, foarte greu putea citi cineva despre aceste fapte minunate.

Astăzi, când libertatea pătimaşă cucereşte inimile celor ce vor să se considere creştini, mai sunt suflete care aflând despre grabnica mijlocire a Maicii Preacurate, se îndreaptă spre Dumnezeu. Pesemne că tot o minune este şi aceasta.

O, cititorule, ce oare te opreşte să îi urmezi pe cei care au pus început bun mântuirii luând aminte la minunile Maicii Domnului? Ce anume te opreşte ca în vreme de necaz să lepezi deznădejdea şi să alergi la milostivirea ei?

Vezi cum ea cheamă sufletele la pocăinţă! Şi pe tine te chea­ mă. Şi mare i-ar fi bucuria dacă i-ai asculta glasul. Vezi cum a venit în ajutorul multor sărmani şi necăjiţi! Nu îţi va fi greu să înţelegi că în nevoile acestora se regăsesc nevoile tale şi că numai patimile şi diavolul te împiedică să ceri aju­ to­ rul celei ce este Maică a milostivirilor şi Împărăteasă a ce­ ru­ rilor. Da, şi tu poţi fi ajutat. Şi tu poţi fi ocrotit, şi tu poţi fi aco­ pe­ rit cu Preasfântul ei Acoperământ. Nu şovăi să te rogi ei, şi te vei împărtăşi de bucuria mulţimii de credincioşi care i-au simţit ajutorul. Şi nu slăbi în rugăciune de ţi se pare că nu te-a auzit. Ci stăruie cu răbdare, pentru că Fecioara Preasfân­ tă îţi aude rugăciunea şi suspinurile.

Să ştii că, deşi o mică parte dintre minunile ei sunt aşternute în scris, mult mai multe nu au fost trecute pe hârtie. Unele dintre ele, fiind tainice, nici măcar nu au fost înţelese de cei care le-au fost martori. Câţi dintre săraci ştiu că pâinea pe care au primit-o a fost trimisă de Dumnezeu? Câţi dintre bolnavi îşi dau seama că tămăduirea care a venit pe neaşteptate a fost dar de la Dumnezeu? Nu mulţi. Puţini, iar restul cred că a fost doar mâna destinului (dar o asemenea mână nu există; există doar mâna Dumnezeului de oameni iubitor). Tot aşa puţini oameni îşi dau seama că Maica Dom­ nu­ lui face multe minuni care, chiar dacă nu sunt senza­ ţio­ na­ le, sunt de mare folos oamenilor.

Nu căuta senzaţionalul, nu căuta să scapi din necazuri prin cine ştie ce apariţie extraordinară. Ci roagă-te cu smerenie, şi vei primi ajutorul pe care îl ceri. Şi chiar dacă, pentru puţi­ nă­ ta­ tea credinţei noastre, în zilele noastre s-au cam împuţinat minunile asemănătoare celor pe care le vei citi acum, aceasta nu înseamnă că s-au împuţinat şi milostivirile Născătoarei de Dumnezeu. Ci doar că acum lucrează mai tainic...

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dum­ ne­ zeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dum­ ne­ zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvi­ mii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stri­ că­ ciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu ade­ vă­ rat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Maica Domnului acoperă poporul
cu cinstitul său acoperământ

În zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912) în Con­ stan­ ti­ no­ pol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita bi­ serică a Vlahernei, întru slava Preasfin­ tei Născătoarei de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea poporului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat ochii în sus şi au văzut pe Îm­ pă­ ră­ tea­ sa cerului, pe acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se. Şi era ea strălucind de lu­ mină ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul ei acoperământ, împreună cu oştile cereşti şi cu mulţimea de Sfinţi care în haine albe şi cu cu­ cer­ ni­ cie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Îna­ in­ te-Mergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzând-o, Sfân­ tul Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: “Oare vezi, fra­ te, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lu­ mea?” Iar el a zis: “O văd, sfinte părinte, şi mă înspăi­ mân­ tez, că o văd aco­ perind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei acoperământ, ce stră­ lu­ ceşte mai mult decât soarele”.

Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către iu­ bi­ tul ei Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Împărate ceresc, primeşte pe omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul Preasfânt nu­ me­ le Tău. Şi acolo unde se face pomenirea nu­ melui meu, pe acel loc îl sfin­ ţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe tine şi rugă­ ciunile ce­ lor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, şi făgăduinţele, pri­ meş­ te-le toate şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”.

Deci, nădăjduindu-ne, Stăpână, spre milostivele tale cu­ vin­ te pe care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic sfântul tău acoperământ, o, Preabună, ci pre­ cum tu ai voit a-ţi descoperi cinstitul praz­ nic al Acoperământului tău, o, întru tot milos­ ti­ vă, împodobeşte-l. Ca şi cei ce te pro­ slă­ vesc pe tine să se veselească, văzând nu­ mitele tale praz­ nice mult strălucind; şi precum acolo pe poporul ce era în biserică cu milos­ ti­ vi­ re l-ai acoperit, aşa ne acoperă şi pe noi, păcătoşii robii tăi, cu acoperământul aripilor tale, Fecioară, Acoperitoarea noastră, Prea­ sfân­ tă Maică, surpând sfaturile şi gândurile ce­ lor ce cugetă rele asupra noas­ tră. Şi în ziua răutăţilor noastre să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărţi de trup, de faţă să stai nouă în­ tr-ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua Înfricoşatei Judecăţi să ne acoperi pe noi sub oblă­ dui­ rea Acoperământului tău.

Cu ale căreia preaputernice şi bine primite rugăciuni şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Precista salvează un tânăr desfrânat
printr-o vedenie înfricoşătoare

Un tânăr oarecare, din Bononia, petrecea în multe răutăţi, du­ când o viaţă de slo­ bo­ zenie şi zburdălnicie. Odinioară a avut o vedenie ca­ re l-a înspăimântat foarte mult: i se părea lui ca şi cum ar fi fost într-un loc necunoscut, într-o câmpie mare, în care a apărut o dihanie foarte straşnică, ce venea asupra lui. Tânărul, fugind dinaintea acesteia pe acea câmpie, a văzut în depărtare o casă. Alergă deci într-acolo ca să scape de pri­ mej­ die, dar casa era încuiată. Începu atunci a bate în uşă, rugându-se să-i descuie, ca să in­ tre înăuntru şi să scape. Însă i s-a răspuns astfel: “Eu sunt Bunătatea şi locuiesc aici. Aceasta este casa mea, iar tu eşti rău şi nu poţi să locuieşti aici”. Tânărul, auzind aces­ te cuvinte, s-a întristat foarte mult şi a fugit mai departe. Întâlnind mai încolo o altă casă, a mers şi la aceea şi a început a bate la uşă şi a se ruga să-i deschidă, ca să intre înăuntru. Stăpâna casei, care vieţuia acolo, îi răspunse lui: “Eu sunt Dreptatea şi locu­ iesc aici. Aceasta este casa mea, şi nu te voi primi oaspete pe tine, căci Dreptatea nu apără pe cel ce naşte nedreptate”. Tânărul fugi şi de acolo, apoi, văzând altă casă, înce­ pu a se ruga cu glas tare să-l lase în casă, pentru a scăpa de acea arătare şi de frica ce îl cu­ prinsese. Din casă însă îi răspunse: “Eu sunt Pacea şi locu­ iesc aici, deci tu nu ai pace cu mine, nici odihnă, ci numai oamenii cu voie bună, căci eu pururea gândesc la pace şi nu la altă amestecătură. Îţi voi da ţie un sfat bun şi de folos. Mai încolo de mine vie­ ţu­ ieşte sora mea, care ştie să dea sfat celor supăraţi; du-te la dânsa şi ascultă cum te va povăţui şi învă­ ţa”. S-a dus deci tânărul la dânsa şi, bătând la uşă, i-a răspuns lui: “Eu sunt Mila şi locuiesc aici; iar ţie de-ţi este voia să te izbăveşti din această nevoie, mergi de te închină Precistei şi te roagă. Ea te va ascunde dinaintea acestei ară­ tări straş­ nice, căci după cum Corabia lui Noe a primit vietăţile cele curate şi necurate, aşa şi Precista, ca un izvor de milostenie, pe nici unul nu-l trece cu vederea”. El s-a rugat atunci Precistei şi vedenia cea groaznică s-a stins.

Un cămătar salvat prin mijlocirea Precistei

În Italia trăia un cămătar, ce se chema Iacov, care adunase multe bogăţii din camă­ tă. Acesta odinioară, rugându-se Precistei, înaintea Icoanei ei, auzi un glas, zicân­ du-i: “Iacove, Iacove. Dă-mi mie şi Fiului meu o sumă ca aceea care obişnuieşti a lua de la datornicii tăi”. Auzind Iacov glasul acela, s-a întors şi a dat tot ce era adunat din camătă.

După aceea, mai târziu, când s-a îmbolnăvit şi era să moară, a văzut cum Sfântul Arhanghel Mihail punea într-o cumpănă faptele lui cele bune, iar în cealaltă cumpănă, dia­ volii puneau faptele lui cele rele, care trăgeau mai greu decât fap­ tele bune. Iacov s-a speriat foarte mult de acest lu­ cru şi s-a rugat Precistei. Atunci s-a arătat Precista şi a pus şi ru­ gă­ ciu­ nile cu care el s-a rugat către dânsa. După aceea, cumpăna cea cu fapte bune a biruit cumpăna cea cu fapte rele ale diavolilor.

Maica Domnului salvează
pe cel ce s-a lepădat de Hristos prin scrisoare

În părţile Italiei era un boier oarecare, cu numele Carol, care cheltuia averea sa pentru desfătări, îndulciri şi desfrânări trupeşti; şi în puţină vreme sărăcind şi nemaia­ vând de chel­ tu­ ia­ lă ca să petreacă în lux şi cu răsfăţare ca mai-nainte, s-a întristat şi amărât până în­ tr-atât încât zicea, ca un deznă­ dăj­ duit, cuvinte de hulă.

Iar într-una din zile s-a dus într-o pădure să afle vreun vrăjitor, pe care să-l în­ tre­ be dacă nu ar putea diavolul să-l îm­ bo­ găţească. Deci, um­ blând, l-a întâmpinat pe el dia­ vo­ lul în chip de ostaş şi i-a zis lui: “Eu sunt acela pe care îl cauţi. Dacă vei primi să-mi faci zapis cu sân­ ge­ le tău, cum că te îm­ pre­ unezi cu mine şi te lepezi de credinţa ta, eu îţi voi da toate bunătăţile lumii acesteia, şi îţi voi face toate voile tale, şi vei avea atâta mulţumire, încât nu va fi altul asemenea ţie”. Deci ticălosul acela, îmbătat de dorul iubi­ rii de deşertăciuni, a primit ca un deznădăjduit ce era şi a scris cele împotriva bo­ te­ zu­ lui, adică s-a lepădat de Hristos şi s-a împreunat cu dia­ vo­ lul, care i-a dat şi desfătări, şi bunătăţi vremelnice, după cum i s-a făgăduit. Şi lua par­ te la toate petrecerile lui, mer­ gând după el în chipul ostaşului şi să­ vâr­ şind toate poftele lui. Iar odată, trecând ticălosul acela pe lângă o bi­ se­ rică şi întorcând ochii către dânsa, a vă­ zut icoana Născătoarei de Dum­ nezeu. Şi aducându-şi aminte de fărădelegile lui, a sus­ pi­ nat cu a­ mar şi l-a durut inima lui. Atunci diavolul, lovin­ du-l cu un toiag, atât de ta­ re încât s-a înnegrit carnea lui, i-a zis: “Păzeşte-te de acum înainte, să nu mai îndrăzneşti ca să pri­ veşti la icoana Fecioarei Maria, că ea mi-a făcut mie multe pagube, şi pe mulţi i-a luat din mâinile mele, căci dacă te voi mai prinde vreodată că întorci ochii către dân­ sa, îţi voi da aspră moar­ te, păgubindu-te de bunătăţile vieţii celei de acum, iar sufle­ tul tău îl voi lua cu mine în munca cea veşnică”.

Acestea auzind ticălosul, a rămas întristat foarte, nu atât pentru ra­ nele trupului, cât pentru moartea sufletului. Şi so­ co­ tind cum ar face să scape de robia aceasta, zicea în gândul său: “Vrăjmaşul singur a măr­ tu­ risit cum că Preasfân­ ta Fe­ cioa­ ră a luat pe mulţi din mâinile lui; deci poa­ te se va milos­ ti­ vi şi spre mine darul ei, ca o Maică a lui Dumnezeu Cel întru totul milostiv”. Acestea le gândea el, iar vrăjma­ şul, ne­ cu­ nos­ când cele ascunse ale inimii lui, l-a trecut pe lângă altă biserică, pentru ca să vadă dacă îi ascultă porunca. Şi acela, văzând uşa deschisă, a aler­ gat cu sârguinţă şi, intrând înăun­ tru, a căzut la pă­ mânt înaintea prea­ cinstitei icoane a Maicii lui Dumnezeu, bătându-şi pieptul şi stri­ gând acestea din adân­ cul inimii lui, cu suspinuri şi cu lacrimi fierbinţi: “Stă­ pâ­ nă şi Doamnă a lumii! Apucă înainte şi mă izbăveşte din mâinile dia­ volului. Multă este puterea ta, Împărăteasă a toate, arat-o şi spre mi­ ne, cel de trei ori ticălos. Mare este milos­ ti­ virea Ta, mi­ lostiveşte-te şi spre mine cel nevrednic. Nemăsu­ rată este mila Ta, miluieşte-mă şi pe mi­ ne, ticălosul”.

Vrăjmaşul, de mânie, făcea multă tul­ burare afară de biserică. Însă după o bucată de vreme a strigat, zi­ când: “Eu mă duc, necredinciosule, că mă izgoneşte puterea Fecioarei, dar păstrez zapisul tău, şi atunci când Fiul ei va face jude­ cată ca să ju­ de­ ce lumea, ca un drept Judecător, te va da pe tine în mâinile mele, fiind­ că de bunăvoie te-ai lepădat de credinţa ta”. Acestea zicând vi­ clea­ nul, a pierit, iar Carol cu mai multe lacrimi şi mai cu dinadinsul se ruga că­ tre milostiva Maică a Preamilostivului Dumnezeu, cerând milostivire şi iertare. Aşa­ dar, a stat trei zile plân­ gând cu amar, din inimă, şi zi­ când cuvinte atât de dureroase şi cu aşa plângere, încât par­ că şi pie­ tre­ le lăcrimau.

Şi aşa, de multă osteneală şi de bătăile în piept ce le su­ fe­ rise, a obo­ sit. Şi ador­ mind puţin, a văzut în vis pe Prea­ sfân­ ta, care i-a zis lui: “Tu te-ai lepădat de Fiul meu, ce vo­ ieşti dar acum aici, în casa mea?” Iar el i-a răspuns cu sme­ rită vorbire şi cu lacrimi, zicând: “O, Prea­ slă­ vi­ tă Maică a mi­ los­ tivirii, pen­ tru cine S-a răstignit Fiul tău cel cu totul mi­ los­ tiv şi cu totul îndurat? Pentru cei drepţi sau pentru cei păcătoşi? Eu mare fărădelege am făcut, însă tâlharul, desfrânata, des­ frâ­ na­ tul şi alţii mulţi pe care, pentru ne­ măr­ gi­ ni­ ta Lui milostivire, i-a miluit mă îndeam­ nă să îndrăz­ nesc. Deşi nu te-au avut pe tine solitoare şi mij­ lo­ citoare, Maica Lui cea prea dul­ ce, totuşi nu le-ai încuiat lor mi­ los­ ti­ vi­ rile cele iubitoare de oameni. Şi pe mine, care am îndrăzneală către tine, oare nu mă va pri­ mi? Milostiveşte-te spre mine, Stă­ pâna mea, că toate le poţi câte le voieşti şi orice vei cere de la Fiul şi Dum­ ne­ zeul tău, primeşti ne­ gre­ şit, fiindcă te-a făcut pe tine mij­ locitoare a păcătoşilor”.

Atunci Stăpâna i-a zis: “Fiindcă ai urât fărădelegea ta şi te căieşti din toată ini­ ma, te primesc pe tine şi te întorc la Fiul meu. Dar să nu te arăţi nemulţumitor pentru da­ rul acesta aşa de mare, ci să faci lucruri vrednice de pocăinţă.”

Acela, mulţumindu-i cu prisosinţă, a răspuns: “Stăpâna mea şi Doam­ nă slăvită, toa­ te îţi sunt cu putinţă ţie; deci fă-mi mie şi darul aces­ ta, spre încredinţarea iertării me­ le: porun­ ceş­ te să-mi întoarcă vrăj­ ma­ şul zapisul acela viclean, cel scris de mâna mea, ca să nu mă în­ fri­ co­ şe­ ze, cum că vrea să-l aducă la ziua Judecăţii Dreptului Judecător. Cu­ nosc cum că nimic nu este cu neputinţă la tine, deci, ca o Maică a Atot­ puternicului Dumnezeu, poţi să iei şi scrisoarea aceea cu to­ tul nebu­ neas­ că, pentru ca să se smerească desăvârşit viclea­ nul şi să nu ai­ bă nici o nădejde asupra mea”. Răspuns-a lui Stăpâna: “Întru slava Fiu­ lui şi Dumnezeului meu, facă-se ţie şi aceasta”. Aces­ tea zicând, i s-a pă­ rut lui cum că a auzit în văzduh gla­ suri, zicând: “O, Stăpână, ca o Mai­ că a dreptăţii ce eşti, să nu faci nedreptatea aceasta, ca să iei pe acela ca­ re a măr­ tu­ ri­ sit cu zapisul lui cum că este al meu”. Iar ea a zis: “Vrăj­ ma­ ş al adevărului, totdeauna eşti mincinos, însă acum ai spus ade­ vă­ rul, cum că sunt Maica dreptăţii, şi pentru aceasta voi face dreaptă ju­ decată, luând zidirea Fiului meu din mâinile tale, căci cu nedreptate es­ te să o stăpâ­ neşti tu, cel străin”.

Acestea auzind Carol, s-a umplut de bucurie şi veselie, din care pri­ cină, deş­ tep­ tân­ du-se, văzu cu mirare cum că n-a fost vis ce a aflat. O, minune! în mâinile lui, era zapi­ sul cel scris de el. Câtă veselie socotiţi că a fost în ziua aceea, nu nu­ mai pentru el, ci şi pen­ tru toţi aceea care au au­ zit şi văzut za­ pi­ sul acela. Toţi s-au minunat de nemărginita milă a Stăpâ­ nu­ lui, şi de puterea cea nemăsurată a prea lăudatei Fecioare.

Vestea aceasta s-a dus în multe cetăţi şi oraşe. Şi după ce a auzit şi Preasfinţitul Leon, care în vremea aceea era arhiepis­ cop în Roma, a tri­ mis oameni de au adus pe Carol. Şi văzând scrisoarea aceea, a po­ run­ cit să se facă în biserica de obşte slujbă spre mare mulţumire Maicii lui Dumnezeu. Şi au să­ vâr­ şit praznic cu mare veselie şi mulţi din cei care tră­ iau în felurite fărădelegi şi în desfrânări erau afundaţi s-au pocăit din tot sufle­ tul, nădăjduind că, prin rugăciunile Preasfin­ tei Năs­ cătoare de Dumnezeu, vor do­ bân­ di iertarea păcatelor. Iar Carol, făcându-se că­ lu­ găr, a făcut roade vrednice de po­ că­ inţă, după cum i-a poruncit Doam­ na noastră, şi prin darul ei s-a învrednicit de cereasca fericire. Pe ca­ re să dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tu­ tu­ ror Sfinţilor. Amin.

Ocrotirea femeii care s-a pocăit
pentru păcatele ei

În Roma era un boier de bun neam şi îmbunătăţit, care, socotind cum că viaţa aceasta vremelnică trece ca un vis, a hotărât să se înde­ păr­ teze de lume pentru ca să-şi caute de mân­ tuirea sufletului său. Deci, în­ voindu-se cu soţia sa şi ce­ rân­ du-i iertare, i-a lăsat singurul copil (par­ te bărbătească) pe care îl făcuse cu dânsa, şi s-a dus într-altă parte, în­ tr-un loc liniştit. Şi acolo, trăind cu dragoste şi cu frică de Dum­ ne­ zeu, s-a săvârşit în pace, mutându-se la cereştile lăcaşuri.

Iar femeia, rămânând în casă numai cu copilul, îl iubea peste fire, ţi­ nându-l în braţe mai toată ziua şi toată noaptea, şi întruna îl dez­ mier­ da şi îl săruta. Şi nu numai cât a fost mic a făcut ea asemenea, ci şi după ce se făcuse mare, bărbat de­ să­ vâr­şit, ca o maică neînţeleasă, dor­ mea împreună cu dânsul, ca pe vremea când era copil mic, şi nu se gân­ dea nefericita ce alu­ necare mare putea să-i vină printr-însul.

Deci, din neluarea aminte a ei, cum şi din îndemnarea dia­ vo­ lului, a căzut în pă­ cat cu dânsul, ticăloasa, iar când a cu­ nos­ cut că a rămas în­ sărcinată de fiul ei, a ajuns într-aşa stare de mâhnire, că voia să se o­ moa­ re. Însă cu gândul la mila cea nemărginită a lui Dumnezeu, n-a că­ zut în deznădăjduire, ci a alergat deodată la Domnul Cel prea îndurat. Şi din acel ceas n-a mai făcut nimic în casă, ci toată vremea a petrecut-o cu posturi, cu milostenii, cu rugăciuni şi cu lacrimi din tot sufletul.

Iar după ce a venit vremea naşterii, ducându-se într-un loc as­ cuns al casei sale a năs­ cut şi, ca să nu se afle ruşinea, a aruncat prun­ cul într-un loc plin de necurăţenii, unde a murit. Şi nu s-a auzit nimic o bu­ cată de vreme despre acest fapt. Însă începătorul rău­ tăţii nu s-a să­ tu­ rat cu cele ce îi făcuse ei până atunci, ci s-a hotărât ca să o ruşineze şi înaintea oamenilor şi mai mult să o necăjească, pentru ca astfel, din mul­ tă mâhnire, să moară nepocăită.

Deci, prefăcându-se preaînrăutăţitul cum că ar fi duhovnic în­ ţe­ lept, înainte văză­ tor şi cunoscător al inimilor omeneşti, învăţa pe popor. Şi pentru ca să se creadă cuvin­ tele lui, a descoperit multe omoruri şi fur­ turi, cum şi alte fărădelegi, încât îl avea la evla­ vie şi ţinea la el nu nu­ mai poporul cel de obşte, ci şi boierii şi chiar judecătorii cetăţii. Într-o zi, a zis el către aceştia: “Preacinstiţi boieri! Eu vreau să vă povestesc as­ tăzi mari şi înfricoşate lucruri şi mai ales despre o păgâ­ neas­ că faptă fă­ ră de lege şi cu totul necu­ viin­ cioasă, care s-a făcut în cetate, atât de gro­ zavă, încât mă minunez cum de n-a arun­ cat Dumnezeu foc ca să ar­ dă toată Roma, precum odi­ nioa­ ră Sodoma şi Gomora, pen­ tru că aici s-a făptuit mai mare şi mai urâtă păgânătate decât cele ce s-au făcut aco­ lo. Aflaţi dar că cutare femeie (şi i-a zis pe nume), pe care, pentru fă­ ţărnicia şi evlavia ei cea mincinoasă, o socotiţi ca pe o sfântă, a pă­ că­ tu­ it cu fiul ei, a făcut un copil şi apoi l-a omorât, pen­ tru ca să nu se mai audă de o faptă ca aceasta”.

Acestea auzind, cei ce erau de faţă n-au crezut, ci s-au împotrivit, zi­ când că spu­ ne minciuni, pentru că femeia aceea ar fi un suflet foarte bun şi cu frică de Dumnezeu, pe care tot poporul o ştia şi se cucernicea de ea. Atunci vrăjmaşul, dovedind învinuirea cu jurământ, a zis: “Puneţi să se facă un foc aici şi aduceţi pe femeie aici, să ne întrebăm amândoi, şi care se va găsi mincinos din noi doi, să fie ars de viu”.

Deci, judecătorii, chemând de faţă pe cea învinuită, i-au zis: “Doam­ nă, ştii că pro­ o­ rocul acesta, pe care l-a trimis Dum­ nezeu în aceas­ tă vre­ me pentru mântuirea noas­ tră, te în­ vi­ novăţeşte cum că ai fă­ cut cutare fap­ tă. Deci, dacă ai greşit, mărturiseşte-o, iar dacă nu, dove­ deş­ te-l pe dân­ sul ca pe un pârâş mincinos”.

Iar femeia, luminată fiind de Dumnezeu, a răspuns: “Preaînţelepţi judecători, daţi-mi un termen de câteva zile, spre a putea răspunde la o în­ vinuire ca aceasta; căci zice înţeleptul Solomon: «Să nu răspundă ci­ ne­ va degrabă la mare întrebare, ci mai întâi bine de tot să se gândească şi apoi să dea răspunsul cel care se cuvine»“. Acestea zicând, i-au dat un termen de opt zile.

Deci, ieşind de la judecată, s-a dus la casa ei; şi neavând la oa­ meni nădejde, ci nu­ mai la Dumnezeu, a plâns cu amar. Apoi, ducându-se la arhiereul de atunci, Lucian cu numele, a căzut la picioarele lui, măr­ tu­ risindu-şi păcatul său cu atâta zdrobire de inimă şi cu atâtea lacrimi, în­ cât s-a minunat arhiereul şi i-a zis: “Îndrăzneşte, fiică, spre mult în­ du­ ratul şi milostivul Dumnezeu, că mai mare este milostivirea Lui de­ cât toate fărădelegile tale; că El n-a urât pe Pavel prigoni­ to­ rul, nici pe Petru, cel care s-a lepădat de El. Şi nu numai că i-a iertat, dar şi cei mai în­ tâi stătători ai Apostolilor i-a aşe­ zat. Roa­ gă-te, dar, cu lacrimi, Prea­ sfin­ tei Născătoare de Dum­ nezeu, că Ea este nădejdea cea mai temeinică a celor dez­ nădăjduiţi şi a tuturor păcătoşilor mijlocitoare, şi fiindcă ter­ me­ nul de judecată este scurt, nu-ţi dau alt canon decât să te rogi neîn­ ce­ tat cu zdrobire de inimă şi cu lacrimi şi rugăciunea să fie iertarea fă­ ră­ delegilor tale”.

Din nişte cuvinte ca acestea îmbărbătându-se ea cu o mare nă­ dej­ de în Dumnezeu şi în Preacurata Maica Lui, s-a întors la casa sa. Deci, închizându-se într-o cămăruţă deo­ sebită – plângând toată săp­ tă­ mâ­ na, nemângâiată şi bătându-şi pieptul, ochii şi mâi­ ni­ le le ţinea înăl­ ţa­ te către cer, iar inima către Prea­ sfânta Născătoare de Dumnezeu, ru­ gân­ du-se ei ca să o izbăvească de primejdia cu care era ameninţată şi să nu fie ruşinată în fa­ ţa judecătorilor şi a întregii cetăţi. Şi fiindcă se ru­ ga din toată inima, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi, a auzit-o îndată Ajutătoarea cea grabnică a celor ce în primejdii sunt fără ajutor.

Deci, când a venit ziua hotărâtă şi a plecat, mergând cu slujnicile şi rudeniile sale la divan, însăşi Stăpâna cea Atotputernică a însoţit-o pe ea şi împreună cu dânsa au călă­ torit până la priveliştea aceea. Iar în­ cepându-se judecata, au zis judecătorii către cel pe care îl socoteau a fi cleric (adică diavolului): “Iată, Părinte duhovnice şi învăţătorule, fe­ me­ ia pe care ai clevetit-o, zicând despre ea că ar fi făcut acele ruşinoase şi ne­ legiuite fapte. Dovedeşte-o şi o înfruntă pe dânsa faţă către faţă, ca ast­ fel să fie condamnată la moar­ te prin arderea cu foc, după cum sin­ gur ai cerut şi aşa s-a hotărât. Iar dacă te vei arăta pârâş mincinos – du­ pă lege – să primeşti tu asemenea pedeapsă”. Însă clericul, uitân­ du-se lung la femeie, se mira şi nu putea să vorbească nicicum. Atunci i-au zis jude­ cătorii: “Ce stai aşa, nedumerindu-te şi de ce-ţi este frică şi nu o în­ vinovăţeşti pe dân­ sa, după cum făceai mai-nainte?” Răspuns-a du­ hov­ nicul: “Această femeie nu este ames­ tecătoarea de sânge şi uci­ gă­ toa­ rea de fiu pe care am învinovăţit-o, ci una dintre cele mai îmbunătăţite şi sfinte cu viaţa din fiicele Ierusalimului. Şi mă tem să spun cine es­ te şi nu pot să mărturisesc, căci Maria aproape de dânsa este şi o aco­ pe­ ră şi o păzeşte pe ea, încât nici nu mai este cum a fost înainte, ci alta ase­ menea ei, însă cu totul schimbată”.

Şi aşa mincinosul fără să vrea a spus adevărul, căci în acel ceas femeia nu mai era păcătoasă ca mai înainte, ci prin sfinţita pocăinţă se schimbase cu dumnezeiasca schimbare a dreptei celui Preaînalt. Acestea auzindu-le ei, s-au însemnat cu semnul cin­ sti­ tei şi de viaţă făcătoarei Cruci; din care pricină, neputând blestematul suferi puterea ei, s-a făcut ca un fum şi a pierit din mijlocul lor. Atunci, cei ce erau de faţă, minu­ nân­ du-se, au slăvit pe Dumnezeu şi din acel timp pe femeia aceea au cinstit-o mai mult şi au avut către dânsa mai mare evlavie, iar ea, mulţumind Făcătoarei de bine după cum se cuvenea, tot restul vieţii sale şi l-a petrecut cu fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, spre ruşinarea urâtorului de bine şi întru slava Celui cu totul Preaîndurat. Amin.

Rugându-se zilnic către Maica Domnului,
tâlharul scapă de a fi ucis de diavolul

Între celelalte minuni ale Maicii Domnului este şi această istorisire folositoare de suflet, pe care o scriem pentru ca să vadă cei ce se lenevesc la rugăciunea lor, ca să se păzească şi să fugă de trândăvie şi de nebăgarea de seamă ca de o neier­ ta­ tă greşeală de moarte şi stricătoare de suflet. Pentru că ori­ ce păcat ar face cineva, nu trebuie să se deznădăjduiască şi să se lepede de a se ruga, după cum zic oarecare nebuni, care spun că, dacă omul este nevrednic, nu trebuie să se roage, pentru ca să nu întărâte pe Dumnezeu spre mai multă mânie.

Când faci desfrânare, necunoscătorule, nu te temi, nici te ruşinezi, iar ca să citeşti rânduiala Utreniei, Ceasurile şi alte rugăciuni, te ruşinezi. Aceasta nu este evla­ vie, ci deznădăj­ dui­ re. În adevăr, se cuvine, când stai în biserică înaintea sfin­ telor icoane, sau spre Răsărit, dacă nu eşti în biserică, să te rogi, nu cu neruşinare şi fără de frică, ci cu smerenie, cu umi­ lin­ ţă şi cu zdrobire de inimă, cu frică şi cu cutremur gân­ din­ du-te la mărirea lui Dumnezeu şi nevrednicia ta; să plângi pă­ ca­ tul tău şi să te rogi Preasfintei, ca să-ţi ajute să te întorci la pocăinţă. Şi acum ascultă:

Aproape de un drum împărătesc locuia într-un turn un ostaş, om tare şi puternic, împreună cu alţi tâlhari asemenea lui, şi pe câţi treceau pe acolo, îi dezbrăcau şi le luau tot ce aveau. Însă avea şi o obişnuinţă bună, ca să se roage în fiecare zi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zicând de multe ori închinăciunea îngerului.

Deci, într-una din zile trecând prin părţile acelea un du­ hov­ nic, om sfânt cu viaţa şi înainte văzător, slujitorii osta­ şu­ lui, ca nişte fiare neîmblânzite, l-au dezbrăcat şi i-au luat tot ce avea. Atunci el i-a rugat să-l ducă la mai-marele lor, că are să-i vorbească un cuvânt. Deci, ducându-l aceia, i-a zis lui preotul: “Adună pe toţi tovarăşii tăi, că vreau să vă vor­ besc câteva cuvinte spre folosul vostru”. Iar acela a poruncit şi s-au adunat. Dar i-a zis lui Avva: “Mai este unul, porun­ ceşte să vie şi acela”. Iar cei care s-au adunat au văzut că lipseşte sluga vătafului lor, care îi gătea bucate, îl servea şi în fiecare seară îi făcea patul.

Deci, l-au strigat şi pe acela, care a venit mai mult fără voia lui şi, văzând pe duhovnic, întorcea ochii în altă parte şi de frică tremura tot, făcând oarecare semne şi chipuri, ca ale celor îndrăciţi, şi nu îndrăznea să se apropie. Atunci i-a zis lui preotul: “Te jur pe tine cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, mărturiseşte-te cine eşti şi ce voieşti să faci aici stă­ pâ­ nului tău!” Iar acela a răspuns: “Eu nu sunt om, ci diavol, trimis de mai-marele nostru ca să pândesc pe omul acesta şi să iau aminte cu tot dinadinsul dacă va trece vreo zi în care să nu facă rugăciunea către Fecioara Maria, ca să-l omor şi să iau sufletul lui în munca iadului, pentru fărădelegile lui; şi iată, astăzi am patru­ sprezece ani de când îl slujesc pentru pricina aceasta, şi n-a trecut nici o zi în care să nu facă rugăciune. Pentru că în fiecare zi stă mult timp, cu evlavie rugându-se Fecioarei Maria, a cărei putere mă împiedică să-l omor”.

Ascultând acestea Avva, i-a zis lui: “Cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, îţi poruncesc ţie să te faci nevăzut şi să nu mai faci niciodată vreun rău cuiva dintre aceia ce cheamă numele Născătoarei de Dumnezeu!” Şi aşa diavolul îndată a pierit. Iar osta­ şul, căzând la picioarele Cuviosului, i-a mulţu­ mit pentru această facere de bine, după cum se va vedea. Mărturisindu-şi păcatele lui, a plecat de acolo şi, făcându-se monah şi vieţuind cu fapte bune, s-a săvârşit cu pace.

Biruind războiul curviei de cinci ori,
de cinci ori s-a încununat

Doi fraţi au fost trimişi de la mănăstire, la ascultare. Ei călăto­ reau împreună, rugându-se fiecare lui Dumnezeu. Ajungând la locul destinat, s-au apucat de lucru, asupra unuia din ei s-a ridicat război de la diavolul, de cinci ori, ca să păcătuiască. El, sculându-se, făcea ru­ gă­ ciu­ ne, şi nu s-a lăsat biruit de gânduri, dar a fost supărat tare de pa­ ti­ mă. Întor­ cân­ du-se ei către Părintele lor duhovnicesc, faţa fratelui ace­ lu­ ia era tulbu­ rată. Fiind întrebat despre cauza tulburării, acela a pus me­ ta­nie şi a răspuns: “Roagă-te, Părinte, pentru mine, că am căzut în cur­ vi­ e”. Apoi i-a povestit cum a fost luptat de gân­ duri. Bătrânul, fiind vă­ ză­ tor cu mintea, vedea pe capul ucenicului său cinci cununi. Cunos­ cân­ du-i lupta şi biruinţa lui asupra patimii şi a diavolului, care o ridicase asu­ pra lui, i-a zis: “Îndrăzneşte, fiule, că nu te-ai biruit; ci, mai vârtos, ai biruit cu acea împo­ tri­ vire, că n-ai săvârşit păcatul”.

Fratele, prin credinţa în Dumnezeu şi evlavia ce o avea către Mai­ ca Domnului, a fost ajutat să biruiască, de cinci ori, ispita diavolească şi astfel s-a încununat de cinci ori cu darul lui Dumnezeu.

Orice patimă sau ispită diavolească biruită de noi, cu aju­ to­ rul lui Dumnezeu şi osârdia noastră bine chibzuită, este o cunună strălucită, cu care ne încununăm de sus.

Cel ce a jurat în biserica Precistei a murit
cu capul sfărâmat de o piatră

În cetatea Forum, este o biserică a Maicii Domnului în care, odinioară, un om s-a jurat rău şi strâmb. Din această pricină, căzând pe spate, şi-a sfărâmat capul, lovindu-se de o lespede de piatră, încât abia mai avea viaţă în sine. Toţi câţi au jurat strâmb în acea biserică a Precistei de la Forum au murit mai înainte de a se împlini un an. După ce a recunoscut şi el că a jurat strâmb, a murit îndată. Despre aceasta scrie Sfântul Grigore, episcopul de la Forum, aşa precum a văzut el însuşi.

Maica Domnului încurajează şi ajută
pe domniţa căzută în năpăstuire

Fiica lui Genoviev, domnul Brabanţiei, era foarte evlavi­ oa­ să şi avea mare evlavie către Maica Domnului. Căsăto­ rin­ du-se cu contele Siegfried, avea o mare supărare, deoarece nu năştea fii. Rugându-se Maicii Domnului cu credinţă, aceasta i-a ascultat rugăciunea şi, spre marea ei bucurie, a rămas însăr­ cinată. În acest timp Siegfried, soţul ei, care era voievod, a plecat cu oastea la război, lăsând în locul său, ca admi­ nis­ trator, pe un slujitor al său care se numea Galion, om des­ toi­ nic şi viteaz. Acesta, după plecarea lui Siegfried, s-a sârguit foarte mult să o ademenească şi să o strice pe stăpâna lui spre a păcătui cu dânsul, aducând vestea prin cărţi scrise cu vi­ cle­ şug cum că domnul ei a murit în război. Doamna însă nici­ cum nu s-a învoit la acest lucru. Iar dacă a venit Siegfried de la război, Galion, slujitorul lui, i-a spus că în casa lui toate au mers bine, numai că soţia lui este întinată cu desfrânarea. Deci bărbatul ei mâniindu-se foarte, a poruncit slugilor s-o înece cu pruncul împreună, căci zicea că nu este născut cu dânsul. Slugile însă, luând-o, nu au înecat-o, ci au dus-o într-o pustie şi au lăsat-o acolo. Deci, ea rămânând şi um­ blând prin pustiu, i s-a arătat Maica Domnului şi a mân­ gâ­ iat-o, ajutând-o în multe nevoi pe ea şi pe pruncul ei. După şase ani, bărbatul ei, Siegfried, care aflase de nedreptatea ce se făcuse Genovievei, îi părea rău, căindu-se foarte mult. Într-o zi, mergând la vânătoare în acea pustie, a aflat acolo pe doamna sa, dar ea nu a vrut să vieţuiască cu dânsul până când el nu va zidi o biserică în acel loc în care i s-a arătat ei Maica Domnului şi a mângâiat-o în scârba ei. Şi aşa domnul ei a zidit îndată o fru­ moasă biserică în acel loc, pe care a sfinţit-o episcopul.

Sursa:Despre Infruntarea Necazurilor(Danion Vasile)