Din Minunile Maicii Domnului

Copilul bubos s-a vindecat
prin Maica Domnului

Un copil, care se chema Adam, era stricat pe faţă de bube. Bubele acelea răspân­ deau în jur un miros aşa de urât, încât la şcoală copiii nu puteau să stea pe lângă dânsul. Acest băiat bubos avea multă evlavie către Maica Domnului. Mergând la şcoală, el intra mai întâi în Sfânta Biserică. Acolo se ruga Maicii Domnului, zicând: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de bucurie, Domnul este cu tine!” Aşa făcea el în toate zilele. În­ tr-o noapte, părându-i-se copilului că a tocat, a venit la biserică pen­ tru a asculta slujba Utreniei. Ajun­ gând aici, a aflat uşa încuiată. După obi­ ceiul lui, a îngenuncheat în tinda bisericii şi s-a rugat Maicii Pre­ cis­ te înaintea icoanei ei de acolo. Când se sculă de la rugăciune, văzu uşi­ le bisericii deschise şi înăuntrul bisericii lumină mare. Îndată intră în biserică să se roage. Acolo văzu pe Maica Precistă, însoţită de o mul­ ţi­ me de fecioare. Ea şedea pe un tron strălucit. Văzând băieţaşul venit în biserică pentru a se ruga şi a cere cele de folos, îi zise: “Fiule! Pentru ce nu te îngrijeşti ca să-ţi vindeci boala capului tău?” Copi­ lul a răspuns: “Doam­ na mea, mult s-au ostenit părinţii mei, rudeniile, părinţii şi prie­ te­ nii mei să mă vindece, dar toate îngrijirile, doctorii şi doc­ toriile nu m-au putut vindeca”. Preasfânta Doamnă îi zise: “Mă cu­ noşti tu pe mine, cine sunt?” Copilul i-a răspuns: “Nu te cunosc, Stă­ pâ­ nă!” Doamna i-a zis iarăşi: “Eu sunt Maica lui Iisus Hristos. Pentru că tu ai bună obiş­ nu­ in­ ţă a te ruga, am venit aici ca să te vindec”. Acestea zi­ când, îi făcu semn să se apropie. Apoi, punându-şi mâna pe capul lui, a zis: “În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh: să fie sănătos ca­ pul tău şi niciodată să nu te mai doară până la moarte, pentru evlavia ce o ai către mine”.

După aceea, Maica Domnului, cu fecioarele care o însoţeau, s-a înăl­ ţat la ceruri. Copilul Adam a rămas acolo în biserică, sănătos. După ce a terminat şcoala, s-a dus la mă­ năstire şi s-a făcut monah. Acolo a slu­ jit Făcătoarei lui de bine, cu trup şi suflet, în toa­ te zilele vieţii sale. Du­ pă trecerea din viaţa aceasta, sufletul lui a fost dus de îngeri în ce­ ruri, unde pururea preamăreşte pe Domnul Dumnezeu Iisus Hristos şi pe Maica Sa Preacurată, dimpreună cu oştile îngereşti şi cu toţi Sfinţii, în vecii vecilor. Amin.

Maica Domnului vindecă mâna Sfântului Ioan Damaschin tăiată de iconoclaşti

Se vede în viaţa Sfântului Ioan Damaschin, pe care a scris-o prea­ înţeleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum că în vremea lui, Leon Isa­ urul era mare prigonitor al icoanelor în Constantinopol şi pe mulţi drept­ credincioşi a muncit împă­ ra­ tul cel urâtor de Hristos, cu multe fe­ luri de munci. Deci, în­ ştiin­ ţându-se de aceasta Ioan Damaschin, pe ca­ re îl avea împăratul Saracinilor ca întâiul sfetnic, scria în fiecare zi scri­ sori şi le trimitea la Constantinopol dreptcredincio­ şi­ lor, în care arăta, cu mărturii vrednice de crezut, cum că toţi care nu se închină sfintelor icoa­ ne sunt eretici şi fără de Dum­ ne­ zeu şi de Împărăţia lui Hristos, stră­ ini. Auzind împă­ ra­ tul de­ spre aceasta, a cerut să-i dea una din scri­ so­ rile lui Ioan, pe care a arătat-o dascălilor, întrebându-i, dacă poate ci­ ne­ va dintre dânşii ca să imite chipul scrisorii.

Deci s-a aflat un om foarte iscusit în scrierea frumoasă, care a fă­ găduit îm­ pă­ ra­ tu­ lui că va face o copie atât de ase­ mă­ nătoare, încât nici Ioan nu va mai cunoaşte-o pe cea scrisă de el. Acestuia a poruncit îm­ pă­ ratul cel viclean, de a scris către dân­ sul o scrisoare, ca şi cum ar fi de la Ioan, în care zicea aces­ tea: “Îm­ pă­ rate, întru mulţi ani să trăieşti, în­ chi­ năciunea cea cu­ viincioasă împărăţiei tale aduc eu robul tău, Ioan din Damasc, şi îţi arăt ca să ştii că cetatea noastră este în vremea aceas­ ta slăbănogită, pen­ tru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai Agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei tri­ mite puţină oaste, cu înlesniri o iei, şi îţi voi ajuta şi eu, pe cât pot, la o apucare ca aceasta, pentru că în mâi­ nile mele este toată cetatea”.

Acestea scriindu-le vicleanul împărat, a făcut şi altă scrisoare, cu mâ­ na lui, către stăpânitorul Agarenilor, zicând aces­ tea: “Preaiubite şi de preabun neam voievoade al cetăţii Damascului, bucură-te! Ştii că nu este nici un lucru mai feri­ cit, mai lăudat şi lui Dumnezeu plăcut de­ cât dra­ gos­ tea; ca să păzească cineva tocmelile cele de pace, pentru aceas­ ta nu vreau să stric prietenia pe care o am cu bunul tău neam, cu toa­ te că un prieten al tău adevărat mă îndeamnă şi mă chea­ mă pe mi­ ne la aceasta şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin asupra ta cu răz­ boi. Iar pentru încre­ din­ ţa­ rea ta, îţi trimit una din scrisori, pentru ca să cunoşti ade­ vă­ rata priete­ nie pe care o am eu către tine şi vicleşugul şi răul nărav al aceluia care a scris-o”.

Aceste două scrisori le-a trimis pe un serv al său, cel cu numele Leu, dar care avea socotinţă de şarpe, la cel viclean şi barbar, care, văzându-le, s-a mâniat şi, che­ mând pe Ioan, i le-a arătat. Iar Ioan, înţelegând viclenia împăratului, spunea ade­ vărul: nu numai că nu le-a scris, ci nici în mintea lui nu le-a gândit niciodată. Iar barbarul, fiind biruit de mânie, n-a crezut dezvinovăţirea lui Ioan, nici soroc nu i-a dat, ca să ara­ te ade­ vărul, ci a poruncit să-i taie mâna. Deci s-a tăiat dreap­ ta aceea care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul şi în loc să se vopsească cu cerneală, ca mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge; şi după ce au tăiat-o au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi oamenii. După ce a trecut ziua, a trimis Ioan mij­ lo­ citor, rugându-se tiranului ca să-i dea mâna să o îngroape, ca să-i mai uşureze durerea, iar acela a primit şi i-a dat-o.

Ioan, luând-o pe dânsa şi intrând în casa sa, a căzut la pă­ mânt, cu faţa în jos îna­ in­ tea Sfintei Icoane a Maicii Dom­ nu­ lui, zicând acestea cu lacrimi şi credinţă: “Stăpână, Preasfân­ tă Maică, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, pentru dumne­ ze­ ieş­ tile icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti bine pri­ ci­ na pen­ tru care s-a nebunit Leon; apucă dar, înainte, ca o grab­ nică ce eşti, şi-mi vindecă mâna mea; dreapta Celui Înalt, Care S-a întrupat din Tine, multe puteri face prin mij­ lo­ ci­ rea Ta; aşa şi acum, pe dreapta mea aceasta să o vin­ dece, pen­ tru rugă­ ciu­ ni­ le tale, ca să poată scrie dulci şi întocmite cântări, care se cu­ vin să se aducă ţie, Născătoare de Dum­ ne­ zeu, şi Celui ce S-a năs­ cut din tine, şi totodată aju­ tă­ toare să se facă dreptei credinţe”.

Acestea zicând Ioan cu lacrimi, a adormit şi a văzut icoana pu­ ru­ rea Fecioarei, care îi zise lui, cu privire blândă: “Vezi, sănătoasă s-a fă­ cut mâna ta şi să nu-ţi pese mai mult pentru aceasta, ci fă-o pe dânsa «trestie a scriitorului de­ grabă», după cum te-ai făgăduit mie acum”. Deci, deştep­ tân­ du-se şi văzând mâna lui vindecată şi lipită la locul ei (o, prea­ marea ta putere, Preacurată!), s-a bucurat cu duhul pentru Dumnezeu şi pentru Maica Lui, căci a făcut mărire cu dânsul Cel Puternic. Deci toată noaptea a cântat, ve­ se­ lin­ du-se, aducând mulţumire lui Dumnezeu şi zicând: “Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a proslăvit întru tărie”, “Dreapta Ta a vindecat pe dreapta mea cea tăiată, şi pentru aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta, şi a Aceleia ce Te-a născut pe Tine, şi prin mâna mea va zdrobi pe necinstitorii de icoane, cei potrivnici mulţimii slavei Tale”.

Deci a petrecut astfel toată noaptea, veselindu-se şi cân­ tând laude pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu. Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel minunat, au vestit în toată cetatea. Însă oarecare oameni, urâtori de Hristos, au zavis­ tuit, şi ducându-se, au spus stăpânitorului, cum că nu s-a tăiat mâna lui Ioan, ci a unui oarecare rob al lui, care, pentru ca să facă bunătate cu Domnul său, a primit ca să-i taie mâna lui, dându-i arginţi nenumăraţi.

Iar stăpânitorul a poruncit ca să vină Ioan, să vadă mâinile lui, şi venind, i-a ară­ tat mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care l-a iconomisit Stăpâna Prea­ sfântă, pentru nemincinoasa mărturie a tăierii. Deci i-a zis barbarul: “Care doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorii ai pus?” Iar Ioan, cu mare şi strălucit glas, s-a făcut pro­ povăduitor minunii, zicând: “Domnul meu m-a vindecat, Doctorul cel Atotputernic, Ca­ re are deopotrivă puterea, după voire”. Iar stăpânitorul a răspuns: “Iartă-mă, omule, că după cum se vede, eşti nevinovat; nu ai greşit la pricina aceasta şi cu nedreptate te-am osândit. Ai dar cinstea cea dintâi, ca să fii întâiul meu sfetnic, şi mă făgăduiesc ţie ca să nu fac nimic fără de sfatul şi voirea ta”. Iar Ioan, căzând la picioarele lui, rugân­ du-se să-l ierte şi să-l lase să se ducă să slujească Făcă­ toa­ rei de bine, după cum i-a poruncit.­

Şi după ce s-a pricit mult, stăpânitorul s-a învoit, şi i-a dat voie şi iertare să se ducă unde voieşte. Ioan, mulţumindu-i, a plecat şi, împărţind săracilor averea sa şi slo­ bo­ zind pe robii săi, s-a dus la mănăstirea Sfântul Sava, unde, făcându-se călugăr, a intrat în ascultare la un bătrân aspru, care i-a po­ run­ cit să-şi taie desăvârşit voia lui, după rân­ du­ iala petrecerii celei călugăreşti, ca să nu facă niciodată nimic fără de învoire şi bla­ go­ slo­ venie şi să nu cânte nicidecum vreun Tropar. Dar într-una din zile, un frate al mă­ năstirii a rugat pe Ioan ca să-i alcătuiască vreun Tropar de umilinţă, potrivit pentru vre­ mea morţii, ca să ia puţină mângâiere, pentru că adormise fratele lui cel după trup. Ioan se temea să nu supere pe bătrânul său; însă s-a biruit de multa rugăminte a fratelui şi scriind Tro­ pa­ rul acesta: “Toate sunt deşertăciuni, cele omeneşti...”, îl cânta cu preafru­ mos glas, în care timp sosind bătrânul de afară şi auzind acel glas de prea umilitoare cântare, s-a scârbit şi a izgonit pe Sfântul, ca pe un neascultător. Iar el, căzând la picioa­ rele bătrânului, îşi cerea iertare, dar acela nicidecum nu se îndupleca. Însă pentru multa rugăminte a proiestoşilor, s-a înduplecat iarăşi ca să-l primească, numai să se învo­ iască să cureţe ieşitorile şi să slujească pe călugări. Iar el a primit, cunoscând folo­ sul ascultării.

Deci bătrânul, văzându-l pe dânsul că ascultă, l-a primit iarăşi, poruncindu-i să pă­ zească tăcerea, precum a făcut şi mai înainte. După puţine zile, s-a arătat Preasfânta bătrânului în somn, zicându-i: “Pentru ce ai închis un izvor minunat ca acesta, care varsă afară, cu atâta dulceaţă, destule pâraie de apă a odihnei sufletelor, mai mult decât cel ce a izvorât cu dumnezeiască minune, din piatră în pustie? Lasă izvorul ca să adape pe toată lumea, să acopere mările eresurilor şi să le mute spre dulceaţa minunată. Acesta are să covârşească alăuta cea proorocească a lui David, şi Psaltirea, cântând cântări noi Domnului, şi cântări pline de minunată dulceaţă, mai presus decât cântarea lui Moisi, şi a Mariamei. Faţă de asemănarea alăutei lui cea dulce cântătoare şi minunată, au să se socotească un basm netrebnic cântările cele fără de folos ale lui Orfeus. Acesta va cânta cântarea cea duhov­ ni­ ceas­ că şi cerească. Acesta va urma cântările heruvimilor. Acesta va croi drept dogmele credinţei şi va da la iveală răzvrătirea şi strâmbarea a tot eresul”.

Când s-a deşteptat bătrânul, care a avut vedenia aceasta, şi i s-au descoperit cele negrăite, a zis către Sfântul acesta: “O, fiule al ascultării lui Hristos, deschide gura ta; nu în pilde, ci întru adevăr, nu în ghicituri, ci în dogme. Grăieşti cuvintele pe care Duhul Sfânt le-a scris în inima ta; suie-te în muntele Sinaiului cel al vedeniilor şi al descope­ riri­ lor lui Dumnezeu, fiindcă te-ai smerit pe sineţi până în sfârşit; dar acum, suie-te în muntele bisericii, şi propovăduieşte, binevestind Ierusali­mu­ lui; întru tărie înalţă glasul tău, că preaslăvite lucruri mi s-au grăit mie, de la Maica lui Dumnezeu, şi mă iartă pe mine pentru câte ţi-am greşit, că din cunoştinţa mea te-am împiedicat”.

Atunci Ioan, făcând început cântărilor celor ca mierea curgătoare, lumina bise­ ri­ cile atât de mult, încât oricine auzea cuvintele şi alcătuirile lui putea să le înţe­ leagă şi să se folo­ seas­ că. Deci întru acest chip vieţuind Sfântul, într-o petrecere îmbu­ nă­ tăţită şi prea­ mi­ nunată, şi multe scrieri asu­ pra luptă­ to­ ri­ lor de icoane scriind, şi canoane preafru­ moase şi dulci la cân­ tare alcătuind, cum şi alte cuvinte, la praznice, spre lauda şi mărirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, Căruia I se cu­ vine sla­ va şi stăpâ­ ni­ rea, în veci. Amin.

Maica Domnului, fiind rugată,
vindecă un orb din naştere

Un bărbat oarecare, cu numele Dideu, ce se născuse orb din pântecele maicii sale, era foarte cinstitor de Dumnezeu şi cu fapte bune. Şi atât de mult iubea biserica, încât niciodată nu lipsea de la Utrenie şi Vecernie şi nici de la alte adunări, pentru învăţătura ce se făcea. Deci, din multa cercetare, s-a făcut foarte învăţat, pentru că era din fire foarte priceput şi ascuţit la minte, ajutat fiind de dumnezeiescul dar. De multe ori se înfrunta cu ereticii şi cu iudeii, apărând dreapta credin­ ţă, şi toţi erau biruiţi de dânsul, neputând să-i stea cineva împotrivă.

Într-o zi, purtând o preaînţeleaptă împreună-vorbire cu ei, spre apărarea şi lauda pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, necredincioşii iudei au rămas cu totul ruşi­ naţi. Dar, neputând să-i stea împotrivă, l-au ocărât, zicând: “Nu te ruşinezi, orbule şi necu­ noscătorule, să crezi şi să slujeşti Ace­ leia care nu poate să te lumineze? Dacă este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, de ce n-a voit să te vindece ca să nu fii orb, căci ai către Dânsa o evlavie aşa de mare?” Iar ace­ la a răspuns lor: “În cutare zi voi da răspuns vouă la în­ tre­ ba­ rea aceasta”. După care, ducându-se la casa lui, a dat mi­ los­ tenii şi s-a rugat cu post, trei zile şi trei nopţi, vărsând la­ crimi şi având credinţă către Dumnezeu cel Atotputernic şi către slăvita Împărăteasă Maria, Maica lui Iisus Hristos, cerând să-l lumineze spre mustrarea ereticilor şi a necredin­ cio­ şilor iudei. Apoi, în ziua cea hotărâtă, adunând pe toţi ere­ ticii, pe iudei şi pe mulţi din creştini, într-o mare şi frumoasă biserică, a stat înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu, zicând aceasta în auzul tuturor:

“Stăpână şi Doamnă a toată zidirea, pururea Fecioară, după cum te-ai învrednicit de ai născut fără de stricăciune pe Dumnezeul tuturor, lucru negrăit şi întrutot minunat, care nu s-a mai auzit niciodată asemenea, săvârşeşte şi cu mine o mică facere de mi­ nu­ ne; dăruieşte-mi lumina ochilor mei. Da­ rul acesta nu-l cer pentru îndemânarea mea – căci după cum până în acest ceas am purtat cu mulţumire lipsa aceasta, aş fi putut răbda până în sfârşit, fiind ajutat de darul tău – ci pen­ tru ca să creadă cei ce stau de faţă cum că S-a născut cu ade­ vă­ rat Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din trupul tău prea­ cu­ rat, în chip negrăit, cum numai El a ştiut, ca să se întoarcă lumea la credinţa cea dreptmăritoare şi să propovăduiască minunile tale”.

Acestea zicând, cu neîndoită credinţă (o, minunile tale, Stăpână!), s-au deschis ochii celui ce mai înainte era orb şi a primit lumina cea mult dorită. Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu Cel ce face, prin Preacurata Maica Lui, asemenea minuni. Şi mulţi eretici şi iudei s-au botezat în ziua aceea, pe care luân­ du-i în casa sa cel ce mai-nainte a fost orb a făcut un ospăţ mare şi masă la săraci şi străini, mulţumind Făcătoarei de bine din toată inima sa. Această dragoste şi recunoştinţă, faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, el a purtat-o în toate zilele vieţii, cu sfinţenie păzind poruncile Domnului.

Apropriindu-i-se sfârşitul, s-a mutat la viaţa cea neîmbă­ trâ­ nitoare şi întru tot feri­ cită, pe care să dea bunul Dumnezeu să o dobândim şi noi toţi, cu darul şi iubirea Sa de oameni. Amin.

Un boier din Roma, izbăvit de la înec
de către Maica Domnului

În părţile Romei vechi era un boier, judecător al unei cetăţi, bogat în bunătăţile cele pământeşti, însă cu sufletul sărac lipit şi robit de voile trupului. Însă avea către Preasfânta multă evlavie şi împărţea multă milostenie la săraci, precum şi tuturor celor ce aveau trebuinţă.

Odată a plecat de acasă, pentru a se întâlni cu mai mulţi boieri, pentru a pleca cu toţii călări, într-o plimbare afară din cetate. Boierul acesta mai avea şi un alt obicei bun. Totdeauna când trebuia să se ducă undeva, înainte de a pleca de acasă, stătea înaintea Icoanei Preasfintei, rugându-se câtva timp, zicând închinăciunea zisă de înger la Buna Vestire, cum şi alte ru­ găciuni pe care le mai ştia, cerând să-l acopere cu darul ei şi să-l păzească de cursele dia­ volului. Aşa a făcut şi în ziua când a plecat cu prietenii lui la plimbare. Însă vi­ clea­ nul îl vrăjmăşuia pentru multa evlavie pe care o avea către cea Preanevinovată şi căuta vre­ me potrivită să-l omoare.

Deci, când trecea peste un râu, a intrat diavolul în calul bo­ ierului şi l-a sălbăticit a­ şa de tare, încât l-a aruncat în cel mai adânc loc al apelor. Iar tovarăşii lui, văzând că s-a înecat în râu, s-au întristat de moartea lui. Şi plângându-l ca pe un prieten, s-au întors înapoi ca să vestească rudeniilor lui trista întâmplare, ca să pună să i se cânte prohodul, socotind că de bună seamă a murit, după cum chiar cu ochii lor au văzut.

Însă ajutătoarea cea de obşte a creştinilor, grabnica spriji­ ni­ toare şi mijlocitoare a pă­ cătoşilor, nu l-a lăsat pierzării, ci cu milostivirea ei cea de Maică l-a izbăvit din moar­ tea cea trupească şi sufletească. Boierul, îndată ce a căzut în râu, a chemat pe Stă­ pâna, zicând: “Preasfântă Născătoare de Dum­ ne­ zeu, ajută-mă!” Când a ajuns în adânc, a vă­ zut-o aici, stând de faţă, şi apucându-l de perii capului l-a scos afară, ducându-l într-o clipă în casa lui şi zicându-i: “Iată, ai scăpat cu viaţă; de-acum să nu mai greşeşti, ci mul­ ţumind lui Dum­ ne­ zeu, Făcătorul de bine, fă lucruri vrednice de pocăinţă, ca să te mân­ tuieşti.”

Casnicii lui, văzându-l pe dânsul plin de apă, şi mai mult mort, de frică, încât nu ştia nici unde se găseşte, s-au în­ fri­ co­ şat foarte. După o bucată de timp, venind prietenii lui, cu care a călătorit împreună, văzându-l, cu bucurie s-au spăi­ mân­ tat. Venindu-şi în sine şi povestindu-le cu de-amă­ nun­ tul toa­ te, cu toţii au slăvit şi lăudat pe Stăpâna cea prea minunată.

Iar arhiereul vremii de atunci, adunând pe toţi dreptcre­ din­ cio­ şii creştini, a să­ vâr­ şit un mare praznic de bucurie, întru mulţumirea Doamnei noastre. Şi boierul acela nu s-a mai în­ tors la calea cea de mai înainte, ci ducându-se într-o mă­ năs­ ti­ re a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a îmbrăcat în chi­ pul cel îngeresc, făcându-se monah, slujind Bisericii cu vie­ ţuire îmbună­ tăţită şi plăcută lui Dumnezeu. Şi aşa s-a în­ vred­ nicit de Îm­ pă­ răţia Cerurilor, pe care, să dea Bunul Dumnezeu să o dobândim şi noi, păcătoşii. Amin.

Maica Domnului izbăveşte pe femeia evlavioasă
din năpustirea uciderii de prunc

O femeie oarecare îmbunătăţită, cu frică de Dumnezeu şi cu mare evlavie către Preasfânta, avea de soţ pe un bărbat necredincios şi nelegiuit. Care, trăind în fărădelege cu altă femeie, pe cea legitimă a sa o ura şi o vrăjmăşuia (după cum fac unii ca aceştia) şi nici cele mai de trebuinţă ale ei nu i le da.

Deci, fiindcă el nu aducea cele trebuitoare în casă, ci lipsea cu zilele ca să-şi facă voile lui cele rele, sărmana fe­ me­ ie, neavând cu ce trăi, a luat un copil al unui om bogat pentru ca să-l alăpteze. Însă, într-o noapte, pe când ea dormea, soţul ei, care o ura de moarte şi voia să o piardă, a intrat pe furiş în casă şi, orbit fiind de diavolul, sau mai bine-zis de voirea lui cea rea, a omorât copilul, socotind în mintea lui că judecata o va găsi vinovată şi o va condamna la moarte pe soţia sa. Deci, făcând aceasta, a fugit, furi­ şându-se binişor.

Iar dimineaţa, când femeia a găsit pruncul mort, a început a plânge şi a se tân­ gui, neştiind cum s-a întâmplat pricina. Şi adunându-se toţi vecinii, a venit şi tatăl copi­ lului, care, plângând pentru că l-a aflat mort aşa deodată, n-a crezut ce-a spus femeia ci, so­ cotind că ea l-a omorât, a tras-o la judecată, pentru ca să fie condamnată la moarte ca o ucigaşă.

Iar adevăratul ucigaş, făţărnicindu-se înaintea lumii, spunea minciuni, zicând că soţia sa este o desfrânată şi se făcea că este foarte supărat pe dânsa! Şi aşa nevinovata aceea a fost condamnată la moarte cu nedreptate. Deci pe când o duceau la locul osân­ dei, pentru că n-a avut nefericita pe pământ nici un ajutor sau apărător care la o nevoie ca aceea să mijlocească la judecător pentru dânsa, a chemat pu­ te­ rea şi ajutorul cel de sus, zicând: “Preaslăvită şi atot­ pu­ ter­ ni­ că Stăpână şi Doamnă a toată zidirea! Ajută-mi mie, tică­ loa­ sei, în această năpăstuire şi înduplecă pe Dreptul Jude­ că­ tor, ca să nu-i lase să mă omoare cu nedreptate”.

Aşa zicând din adâncul inimii (O, grabnic ajutor şi spri­ jin!), îndată s-a arătat înaintea oamenilor o femeie cu chip preaîncuviinţat şi cinstit, foarte frumoasă la faţă şi stră­ lucită, având un prunc în braţe, care a zis către judecător aşa: “Aşteap­ tă puţin ca Fiul meu să facă această judecată”. Atunci, Dumnezeiescul Prunc le-a zis lor: “Nu judecaţi du­ pă faţă, ci după dreptate, ca să nu luaţi de la Dreptul Judecător veşnică pedeapsă. Pen­ tru ce, o, nerecunoscătorilor, aţi osân­ dit fără dovezi pe cea nevinovată? Aşa porun­ cesc legile? Adu­ ceţi aici pruncul cel ucis, ca să fac eu dreptate uciga­ şu­ lui”. Deci, auzind că iese atâta înţelepciune din gura unui prunc, toţi cei de faţă s-au înspăimântat şi aducând pe prun­ cul cel mort, a zis către dânsul cel ceresc: “În numele Dom­ nului, ridică-te şi ne spune nouă, cine te-a ucis?” Atunci, prun­ cul cel mort, înviind, a vorbit chiar şi a zis uci­ ga­ şului pe nume, arătându-l cu degetul, spre înfricoşarea celor de faţă.

După aceea, Femeia cea care se arătase cu Pruncul în braţe, înălţându-se la ce­ ruri, judecătorii au poruncit să-l lege pe ucigaş de coada unui cal şi să-l târască prin toată cetatea. Deci, târându-l astfel pe toate străzile cetăţii, în cele din urmă şi-a dat su­ fle­ tul, ticălosul. Iar nevinovata femeie, fiind liberă, a mulţumit pururea Fecioarei, Stă­ pânei noastre, ducându-se într-o mănăstire, unde, trăind cu viaţă îmbunătăţită, s-a săvâr­ şit întru Hristos Iisus, Domnul nostru. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Maica Domnului izbăveşte pe cel dăruit
diavolului de mama lui la zămislire

Un oarecare bărbat cu femeia lui, amândoi temători de Dumnezeu, făceau multe milostenii şi alte fapte bune. Deci, trăind ei mulţi ani împreună, s-au învoit să se depăr­ teze de amestecarea cea trupească; şi aşa au trăit ei multă vreme ca nişte fraţi, iar nu ca cei însuraţi. Însă vrăjmaşul păzirii curăţiei a zavistuit fapta lor cea bună, şi într-o zi, în Sâmbăta cea Mare, a luptat şi a ispitit pe bărbat până într-atâta, că n-a mai putut să sufere şi a căzut cu femeia în păcat fără voia ei; care, ocărându-l mult şi mustrându-l, i-a adus aminte de Ziua cea vrednică de cinste. Însă el n-a luat în seamă mustrarea, ci se aprindea de patimă. Atunci femeia a zis cu mânie: “Fiind­ că nu ai evlavie, nebunule, spre Învierea Domnului cea slăvi­ tă, rog pe Dumnezeu ca orice se va naşte din noi în această noapte, să fie dat diavolului”. Deci, în ceasul când ea, ca o neînţeleaptă, a zis cuvântul acesta, a zămislit, şi la vremea cuvenită a născut un copil, parte bărbătească; care, cu cât se mă­ rea, cu atât se arăta tot mai mult dăruit cu har şi aşa de frumos, încât mult se bucurau rudeniile văzându-l.

Iar când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, venind diavolul, a zis către maica lui: “După trei ani vin să-mi iau darul pe care mi l-ai făgăduit”. Auzind acestea, tică­ loasa s-a umplut de mâhnire şi durere cu inima şi în fiecare zi plângea nemângâiată, mai ales când se uita la fiul său. Iar acesta, pen­ tru că nu ştia pricina, mirându-se de ea, o întreba, zicând: “Ro­ gu-te, maică, spune-mi mie, pentru ce toţi prietenii şi ru­ de­ niile când mă văd se bucură şi numai tu, văzându-mă, lăcrimezi?”

Atunci aceea i-a spus lui tot adevărul. Iar tânărul, mâh­ nin­ du-se foarte şi fiindu-i frică să nu pătimească ceva rău de la diavolul cel ucigător de oameni, a fugit într-o noapte de acasă şi, ducându-se la Ierusalim, s-a mărturisit Patriarhului, care l-a trimis la un duhovnic vestit, om cu sfinţită viaţă, ce se hră­ nea din mâna îngerului, care în fiecare zi îi aducea câte o pâine minunată. Iar când mergea cineva la el ca să-l vadă, îngerul îi aducea câte două pâini, după cum a făcut şi în ziua aceea. Deci, venind tânărul cu scrisoare de la Patriarhul, după ce pustnicul a citit-o, i-a zis: “Să chemăm, fiul meu, pe Stă­ pâ­ na cea fără prihană, care are mare putere asupra dracilor, pentru că ea de multe ori i-a ruşinat şi a pierdut cu totul pu­ terea lor şi multe suflete a scăpat din mâinile lor, izbăvin­ du-le din munca cea veşnică”.

Aşa zicând, l-a sfătuit să se roage cu multe lacrimi şi cu evlavie, ţinându-l în chi­ lia sa până în ziua Sfintelor Paşti, când se împlineau trei ani din ziua în care diavolul vorbise cu maica lui. Iar în acea zi, slujind Sfântul Dumnezeiasca Litur­ ghie, tânărul sta în Altar, înaintea Sfintei Mese, cu frică şi cu multă groază. Deci, voind să iasă Preotul cu Sfintele Daruri la cântarea Heruvicului, a intrat diavolul şi, răpind pe tânărul, l-a dus în muncă împreună cu trupul. Atunci Cuviosul, au­ zind strigătele tânărului, s-a mâhnit foarte şi, punând Sfintele Daruri pe Sfânta Masă, s-a rugat cu lacrimi, făcând rugăciune fier­ binte către Stăpânul şi către pururea Fecioara Maria, Maica Lui, ca să nu lase nepe­ depsită o îndrăzneală şi o ne­ ru­ şi­ nare ca aceasta a diavolului, ci să ia pe tânăr din ghearele lui, să-l întoarcă întreg şi sănătos şi să-l ruşineze pe cel de trei ori blestemat că l-a răpit pe el de la Sfântul Jertfelnic.

Astfel rugându-se Cuviosul, a citit apoi rânduiala Sfintei Liturghii, ca să nu o lase nesăvârşită. Deci, pe când zicea ru­ gă­ ciunea aceasta: “Şi pentru ca să fie celor ce se vor îm­ păr­ tă­ şi spre trezvia sufletului şi spre iertarea păcatelor şi celelalte (adică după ce a săvârşit cele Sfinte), când a strigat, zicând: “Mai ales, pentru Preasfânta, Preacurata...” – Mare eşti, Doam­ ne, şi minunate sunt lucrurile Tale! O, nebiruită pute­ re a Fecioarei! – s-a aflat cel răpit lângă Sfântul Jertfelnic şi a strigat, zicând: “Mare este numele Sfintei Treimi!”

Iar după ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie, împărtăşindu-se tânărul, l-a întrebat Cuviosul unde a fost şi ce a pătimit. Atunci el i-a spus că, după ce l-a răpit, diavolul l-a aruncat într-un loc întunecos, cu miros greu şi nesuferit, unde se mun­ ceau negrăit nenumăratele suflete ale păcătoşilor. Însă îndată venind Stăpâna cea prealăudată, l-a scos din acel loc de groaznică chinuire şi l-a dus în biserică. Deci, a slăvit Sfân­ tul pe Domnul şi pe Preasfânta şi pururea Fecioara Maria, şi a mulţumit pentru că i-a ascultat rugăciunea.

După aceea, tânărul, ducându-se la Patriarhul, a fost binecuvântat de el şi apoi s-a întors la părinţii şi rudeniile lui, care, socotind că l-a luat diavolul, plângeau pierderea lui. Dar vă­ zându-l pe el când nu mai aveau nici o nădejde, fiecare poa­ te să înţeleagă de câtă bucurie şi veselie s-au umplut şi câte rugăciuni de mulţumire au înălţat către Hristos şi către Maica Lui cea Prealăudată. Pentru ale cărei rugăciuni, o, de am dobândi şi noi fericirea cerească. Amin.

Un tânăr, fiind ucis de zavistnicii iudei,
a fost înviat de Maica Domnului

Într-o biserică oarecare, creştinii cântau oarecare stihuri şi laude în cinstea pururea Fecioarei Maria. Şi între altele, au ros­ tit o cântare, al cărei sfârşit este aşa: “Ruşineze-se păgânii jidovi”.

Într-o zi, adunându-se dreptcredincioşii creştini în bise­ ri­ că, au chemat pe un tâ­ năr cucernic, care era înzestrat cu un glas dulce la cântare, şi i-au zis să cânte cu mare glas acea cântare de laudă. În timp ce cânta, s-a întâmplat de au trecut pe lângă biserică nişte iudei care, auzind cuvintele acelea pe care le cânta tânărul, spre osândirea şi ruşi­ nea lor, s-au mâniat foarte tare şi s-au sfătuit ca să-l ucidă când vor afla vremea potrivită. Deci, peste puţine zile, folosind oarecare pricină meşteşugită, l-au luat la via lor şi acolo l-au omorât, aruncându-l într-un loc ascuns. După ce au plecat ucigaşii, a venit Stăpâna cea preaputernică şi, înviindu-l pe dânsul, i-a poruncit să cânte fără frică laudele ei.

Deci acela, mulţumindu-i, s-a dus iarăşi în biserică, şi cânta în fiecare zi, cu şi mai dulce glas. Atunci ucigaşii iudei, văzându-l pe dânsul, s-au înspăimântat şi l-au între­ bat în taină de a fost el acela pe care ei l-au omorât, şi cum a înviat. El le-a spus lor cum că pururea Fecioara Maica lui Iisus l-a înviat, pentru ca să-i cânte laude ei.

Deci din facerea acelei minuni au crezut în Preasfânta nu numai ucigaşii aceia, ci şi rudeniile şi prietenii lor, cum şi mulţi alţii, care s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Doi copii au rămas vii sub dărâmături,
ocrotiţi de Maica Domnului

În anul 1507 de la patima cea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, în luna mai, s-a produs în Creta un mare cutremur. În acel timp s-au surpat multe case şi nenumărate prăvălii, înăuntrul şanţului, adică în cetatea cea mare. În târgul cel mai dina­fară era o prăvălie de cizmărie, pe al cărei zid era zugrăvită Preasfânta Fecioară, la care aveau evlavie cizmarii care lucrau acolo. În fiecare seară, înainte de a pleca de la atelierele lor, îi aprindeau lumânări şi o tămâiau, apoi se duceau pe la case­ le lor, lăsând acolo doi copii (ucenici), pe care îi încuiau înăuntru ca să păzească prăvă­ lia.

În noaptea când s-a întâmplat cutremurul, a alergat meş­ te­ rul să deschidă, ca să scoată copiii. Văzând că toată prăvălia este dărâmată, a socotit că, de bună seamă, au fost omorâţi de dărâmături. Apucându-se să dezgroape trupurile lor, pe când săpa, i-a auzit pe dânşii vorbind dedesubtul pietrelor. Scoţân­ du-i la lumină într-un chip îndemâ­ natic, i-a întrebat pe dânşii cum s-a făcut de au scăpat cu viaţă. Atunci ei au răspuns aşa: “Când am auzit cutremurul, am plâns înaintea sfintei icoane aceleia şi ne-am rugat Născătoarei de Dumnezeu să ne ajute. Aşa rugându-ne, am văzut că a ieşit din icoană un acoperă­ mânt care s-a aşezat deasupra noastră. După aceea, îndată că­ zând pietrele şi lemnele peste acoperământul acela, au ră­ mas acolo şi de noi nu s-a apropiat nimica. Preasfânta arătân­ du-ni-se tocmai cum era zugrăvită, zicea către noi să nu ne te­ mem. Ea a rămas cu noi până în ceasul când ne-aţi dezgropat.”

Acestea auzindu-le, cei ce erau de faţă au slăvit pe Prea­ sfân­ ta Fecioară şi au propovăduit în toată cetatea minunea aceasta. Preastrălucitul şi preaînţeleptul ascet, Ieronim Do­ nat, ducele Cretei (un mare învăţat în limbile latină şi grea­ că), scriind-o, a poruncit de s-a zidit în locul acela o biserică; iar sfânta icoană aceea a rămas în sfânt locaşul acela, pentru că zidul pe care era zugrăvită Preasfânta nu s-a dărâmat. Apoi au pus de s-a făcut cu meşteşug alt zid lângă peretele acela. Pictura acelei sfinte icoane nu s-a stricat, ci a rămas după cum a fost mai dinainte şi aşa se află şi în ziua de astăzi, căci se sărbătoreşte praznic în cinstea Preasfintei în fiecare an în 9 zile ale lunii mai, în aducerea aminte a acestei faceri de minuni.

Biserica aceea se numeşte “Doamna târgului”. Acolo se găsesc atârnate în ea chipurile cu minunile cele preaslăvite şi de mult preţ. Dar nu numai această minune, ci şi altele nenumărate a săvârşit şi săvârşeşte în fiecare zi Împărăteasa cea Atotputernică. Pe mulţi naufragiaţi de mari furtuni pe mare i-a scos de la înec, pe nenumăraţi oameni tăiaţi şi răniţi de moarte i-a izbăvit, pe bolnavi şi pe slăbănogi i-a ridicat şi din felurite şi nenumărate primejdii pe multă lume a mântuit, după cum se poate vedea în biserica cea mai sus zisă, în care sunt zugrăvite minunile pe care le-a săvârşit întru slava Dum­ ne­ zeului nostru Care S-a născut dintr-însa negrăit, Căruia I se cuvine toată cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Omorât de tatăl său, copilul iudeului a fost înviat de Maica lui Dumnezeu

O evreică oarecare, fiind însărcinată şi aproape să nască, avea mare durere şi multă muncă, după cum se întâmplă de multe ori femeilor. Şi oricâte feluri de doctorii i-au făcut şi i-au dat, nimic nu i-a ajutat. Deci, fiind cu neputinţă să nas­ că pruncul, muncindu-se cumplit, aştepta din ceas în ceas ca să-şi dea sufletul, nefericita. Atunci, o femeie creştină care s-a întâmplat să fie acolo, i-a zis: “Dacă voieşti să te uşurezi, chea­ mă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că nu poţi să gă­ seşti alt ajutor”. Deci, bolnava, având mari dureri, cu smerită şi domoală vorbire, a zis acestea cu lacrimi: “Bine­ cu­ vân­ tată Marie, pururea Fecioară! Eu, cea cu totul pângărită, deşi sunt nevrednică ca să te chem pe Tine, pentru că mă trag din neamul acela care a ucis pe Fiul tău, aud însă că mila şi milostivirea ta se dă în dar, în fiecare zi, celor păcătoşi. Mă rog, dar, Ţie, izbă­ veşte-mă din această primejdie şi făgă­ du­ iesc a primi Dumnezeiescul Botez, împreună cu pruncul pe care îl voi naşte”.

Acestea zicând, a născut îndată un copil, parte bărbă­ teas­ că, şi în scurtă vreme după ce s-a sculat din pat s-a botezat împreună cu copilul. Bărbatul ei în acel timp nu era acasă, fiind plecat într-un oraş departe. Deci, venind şi auzind de ce­ le petrecute în lipsa lui, s-a mâniat foarte, a omorât prun­ cul şi, vrând vecinii care s-au adunat la grozăvia aceea să-l prin­ dă şi să-l ducă la judecată, a fugit. Fiind urmărit de aproape, a fugit evreul până ce s-a ostenit şi, văzând în drum o bise­ ri­ că, a intrat ca să scape; acolo a văzut o icoană a Preasfintei Fecioa­ re şi, cu da­ rul lui Dumnezeu luminându-se inima lui, a grăit acestea: “O, Stăpână, mare este milostivirea Ta! că aco­ peri şi păzeşti pe un ticălos şi păgân care a omorât pe fiul său, iar acum stă în casa Ta şi nu se deschide pământul ca să-l înghită. Deci, fiindcă atât de mare este bunătatea Ta, miluieşte-mă pe mine, după cum preaînduratul Fiul tău a miluit pe Pavel prigo­ ni­ torul, şi iartă toate fărădelegile mele, căci cred că negrăit şi fără de stricăciune ai născut pe Iisus, pe Care Îl mărturisesc Dumnezeu şi om, a Cărui milă este nemăsurată şi iubirea de oameni neasemănată!” Acestea zicând şi rugându-se el cu lacrimi, l-au ajuns creştinii şi, prinzându-l, l-au legat. El a zis către ei: “Mă rog vouă, pentru Domnul, duceţi-mă la un preot ca să primesc Sfân­ tul Botez; şi iau martor pe Dumnezeu că aceasta nu o zic de frica morţii sau fiind­ că mă tem; doresc numai să mor cu o moarte cuviin­ cioa­ să, după ce mă voi lumina cu Sfântul Botez”.

Deci, împlinind ei această dorinţă a lui, după ce s-a bote­ zat, l-au dat judecăţii; şi fiind osândit la moarte, l-au închis până a doua zi, când trebuia să-l omoare. Iar femeia lui plân­ gea cu amar pentru moartea copilului. Însă, pe când îl ţinea pe genunchii ei şi suspina nemângâiată, văzu (o, mi­ nune!) că copilul a înviat. După care îndată auzind că băr­ ba­ tul său s-a botezat, iar pentru ucidere vor să-l omoare, luând pruncul, a alergat în grabă la judecată. Şi văzând toţi copilul, au slăvit pe Dumnezeu, liberând pe ucigaşul. Care fiind acolo de faţă şi căutând pruncul la gât, unde ştia că-i dăduse lovitura cu cu­ ţitul, a găsit rana care, din iconomia Preasfintei, se cunoş­ tea foarte bine. Şi au văzut-o toţi cei ce erau de faţă, şi astfel s-a propovăduit această dumnezeiască minune. Dar cu aceas­ ta, iubiţilor, Împărăteasa cea preamilostivă n-a sfârşit facerile de bine ale ei, căci o altă minune a urmat minunii. Copilului i s-a dat dar, de vorbea bine şi clar, ca un om de douăzeci de ani. Deci, deschizându-şi gura lui, a zis: “Maica milostivirii şi a toată mân­ gâie­ rea, Maria, cea înainte de naştere şi după naştere Fecioară şi Maica lui Dumnezeu, m-a înviat pentru întoarcerea la credinţa cea dreaptă a părinţilor mei şi spre mustrarea necredincioşilor iudei, care nu cred în întruparea lui Dumnezeu”.

Acestea auzindu-le, cei ce erau de faţă au lăcrimat de bucurie, slăvind pe Domnul şi pe Stăpâna. Iar tatăl copilului a slujit toată viaţa lui Preasfintei, scriind multe cuvinte asupra necredincioşilor iudei şi spre lauda Maicii lui Dum­ ne­ zeu; şi mulţi s-au întors la dreapta credinţă printr-însul. Ase­ me­ nea şi copilul acela, crescând, a făcut multe fapte bune cu mare dragoste de Dumnezeu, ca şi tatăl şi maica sa. Iar când s-au mutat din această viaţă, s-au dus în Împărăţia cea ce­ reas­ că. Pe care să dea Bunul Dumnezeu să o dobândim. Amin.

Episcopul, rugându-se către icoana Maicii Domnului, a scăpat un om de la moarte

Bogoslov Bocisa Radoslovici, episcopul Kievului, a venit odată într-un oraş ce se chema Ciornogorod. Acolo având moşiile episcopale, a făcut nişte şanţuri mari. În acea vreme fiind de faţă, s-a rupt un mal, care, căzând, a acoperit un om cu şase coţi de pă­ mânt. Episcopul, văzând acea primejdie mare, s-a rugat Maicii Domnului, amintindu-şi de icoana cea făcătoare de minuni de la Pecersca, să ţină pe acel om viu şi nevătămat până ce va fi scos de sub pământul surpat. Pentru acea mare binefacere, el a făgăduit că va merge pe jos până la Pecersca, pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi Maicii Precistei, şi va da milostenie la săraci.

Atunci, pentru rugăciunile episcopului, omul acela a trăit nevătămat sub pământul căzut deasupra lui, timp de câteva ceasuri, până ce oamenii l-au dezgropat. Într-adevăr, când au ajuns la el, l-au găsit viu şi sănătos. După aceea, Episcopul a venit pe jos până la mănăstirea Pecersca. Acolo şi-a împlinit făgăduinţa făcută către Maica lui Dumnezeu.

Maica Domnului scapă pe creştinul evlavios
de ucigaşul ascuns în biserică

Un bun creştin, Ioan din Matelic, avea multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Un om oarecare, vrăjmaş de moarte al lui, voia cu orice preţ să-l ucidă. Ştiind bine pe unde avea să treacă, s-a ascuns după cetate, într-o bi­ serică a Maicii Domnului, ştiind că Ioan avea să treacă pe acolo. În timp ce se afla as­ cuns aici, icoana Maicii Preacurate a început a vorbi către dânsul ca şi cum ar fi fost vie, rostind cuvinte de îngrozire, încât ucigaşul atât de cumplit s-a înspăimântat, că s-a pră­ buşit cu faţa la pământ ca un mort. În acel timp, Ioan a trecut pe aici, fără nici o pri­ mejdie, mergând în drumul lui, ajutat şi păzit de mila şi dragostea Maicii lui Dumnezeu, către care el avea mare evlavie.

Prăznuindu-se “Adormirea Maicii Domnului”, a încetat boala ciumei în Ţarigrad

Odinioară, în zilele domniei lui Justinian, împăratul grec, a fost în Ţarigrad o mare molimă de ciumă. În primele trei luni, mureau câte şase mii, după aceea ajungând chiar la zece mii de oameni pe zi. În acea vreme au murit oameni de toate stările: parte bărbătească şi femeiască, bătrâni şi tineri, pre­ cum şi bogaţi şi de cinste, cât şi scăpătaţi şi săraci. Moartea nu a cruţat şi nu a ocolit pe nimeni. Şi atât de numeroşi erau morţii, încât nu avea cine să-i îngroape. În acea vreme s-a descoperit de la Dumnezeu, unui om evlavios, ca să ţină de acum înainte praznicul “Adormirii Maicii Domnului” şi vor scăpa de ciumă. Făcând ei după porunca aceasta, a contenit boala ciumei.

Spini, ciulini şi curse sunt cei răi pentru credincioşi, dar Maica Domnului îi izbăveşte

A fost în Alexandria un om oarecare, iubitor de Hristos, foarte cucernic şi milostiv, care primea pe străini spălându-le picioarele. El avea şi femeia foarte smerită, care postea în toate zilele, şi o fiică de şase ani. Deci, la o vreme oarecare, acel om iubitor de Hristos a plecat la Constantinopol, că era neguţător, lăsându-şi femeia şi fiica şi o slugă acasă. Iar când mergea spre corabie, i-a zis lui femeia: “Cui ne laşi pe noi, stă­ pâne?” Şi răspunzând bărbatul, i-a zis ei: “Stăpânei noas­ tre, Născătoarei de Dumnezeu”.

Deci, într-o zi, sta femeia aceea la lucru, având şi pe co­ pi­ lă lângă dânsa. Iar sluga, învăţată fiind de diavolul, a voit să uci­ dă pe femeie şi pe copilă, să ia averea lor şi să fugă. Luând cuţitul pe ascuns, mergea spre casă, unde era stăpâna sa, şi, după ce a ajuns la uşă, l-a cuprins orbirea ochilor în mijlocul uşii şi nu putea să intre, nici să se în­ toarcă. Şi multă vre­ me s-a trudit, silindu-se să intre, însă n-a putut, şi a înce­ put să strige pe stăpâna sa, zicând: “Vino aici”. Iar ea se mira, cum sta el în mijlocul uşii şi nu venea, ci o striga pe ea, şi-i zicea lui: “Vino tu aici, mai bine”, că nu ştia că este orb şi că, de aceea, era oprit. Şi a început sluga a jura pe stăpâna sa ca să vie aproape de el, iar ea se jura că nu va merge la dânsul. Sluga a zis: “Lasă măcar pe copilă să vină”. Însă ea nici aceas­ ta n-a voit să o facă, ci îi zicea: “De voieşti să vii, vino tu”. Deci, sluga, văzând că nu poate să facă nimic, s-a lovit pe sine cu cuţitul şi, străpungându-se, a căzut. Iar stăpâ­ na lui, văzând ceea ce se făcuse, a strigat cu glas mare şi au venit vecinii. Au venit şi de la mai-marele cetăţii şi aflară pe slugă, încă viu fiind, şi s-au înştiinţat de la dânsul despre toate. Deci au proslăvit pe Născătoarea de Dumnezeu, care a făcut o minune ca aceea, de a izbăvit pe mamă şi pe fiica ei. Dumnezeului nostru slavă!

Icoana Maicii Preacurate, purtată pe ziduri, apără cetatea Novgorodului de duşmani

Cândva cetatea Suzdalului s-a sculat cu război asupra Novgorodului, amândouă ce­ tăţile fiind sub stăpânirea împă­ ra­ tului de la Moscova. În acel timp Ilie, episcopul Novgo­ ro­ du­ lui, s-a rugat lui Dumnezeu înaintea icoanei lui Hristos ca să-i apere pe dân­şii de duşmani. El a auzit atunci un glas care i-a zis: “Du-te în biserica Domnului Dumneze­ u­ lui nostru din uliţa Ilieşi, să iei de acolo icoana Preacuratei Fe­ cioare Maria şi s-o duci pe zidurile cetăţii, împotriva duş­ ma­ nilor. Şi prin ea vă veţi apăra”. Epis­ co­ pul, auzind aces­ te cuvinte, a trimis pe diaconul său, să-i aducă acea icoană a Preacuratei Fe­ cioa­ re, dar icoana n-a vrut să se dea lui s-o ia. Văzând aceas­ ta, Ilie, episcopul Nov­ go­ ro­ dului, a mers dânsul împre­ ună cu tot so­ borul la icoana aceea a Preasfintei Născătoare de Dum­ ne­ zeu şi, căzând înaintea ei, s-a rugat Stăpânei noastre, zicând: “O, preami­ lostivă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născă­ toa­ re, tu eşti nădejdea, scăparea şi apăra­ rea cetăţii noas­ tre, zi­ dul, acoperământul şi limanul tuturor creştinilor. Drept aceea şi noi, păcătoşii, spre tine nădăjduim, roagă-te, Doamnă, Fiu­ lui tău şi Dumnezeului nostru, pen­ tru cetatea noas­ tră, şi nu ne da în mâinile vrăjmaşilor noştri, pentru păcatele noastre, ci ascultă plângerea şi suspinarea robilor tăi şi scapă-ne, precum oarecând Fiul tău i-a cruţat pe Niniviteni, pentru po­ că­ inţa lor, aşijderea şi aici, Stăpână, arată-ţi mila ta”. Astfel rugându-se Sfântul, a şi început a cânta Paraclisul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi pe când clericii cântau conda­ cul după a şasea peasnă: “Ceea ce eşti folo­ si­ toare neînfrun­ ta­ tă a creştinilor...”, îndată cinstita icoană a Preacuratei Năs­ că­ toare de Dumnezeu singură pe sine s-a mişcat; iar poporul, văzând acea străină minune, toţi într-un glas au strigat: “Doam­ ne miluieşte!” Apoi preasfinţitul arhiepiscop, luând în mâini acea cinstită icoană, cu dragoste a sărutat-o şi, mer­ gând cu tot poporul, cântări de rugăciune săvârşind, au înăl­ ţat-o pe zidurile cetăţii şi au pus-o împotriva luptătorilor. Fiind al şaselea ceas din zi, potrivnicii mai tare au dat năvală asupra cetăţii, aruncând asu­ pra ei ploaie de săgeţi. Atunci cinstita icoană a Preasfintei Născă­ toa­ re de Dumnezeu îndată şi-a schimbat faţa dinspre potrivnici şi a întors-o spre cetate. Această mişcare era un semn de prea mare milostivire a Stă­ pâ­ nei noastre, pe care a arătat-o popoa­ re­ lor celor ce se primejduiau de împresurători. Privind arhiepiscopul spre sfân­ ta icoană, a văzut lacrimi curgând din ochii ei ca un izvor al Raiului. Luând felonul său şi adunând într-însul lacrimile ce picau de la ea, a zis: “O, minune prea­ slăvită! Cum din lemn uscat picu­ ră lacrimi! Iată, Împără­ tea­ să, ne arăţi nouă semn de încredinţare, căci cu lacrimi te rogi Fiului tău şi Dumnezeului nostru, pentru scăparea cetăţii”. Şi tot poporul văzu că plân­ gea icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu lacrimi şi cu suspinuri. Atunci, deodată a căzut frică asu­ pra potrivnicilor, şi i-a acoperit întunericul şi mânia lui Dum­ ne­ zeu i-a tulburat pe ei, şi începură unul pe altul să se ucidă. Iar cetăţenii, văzând o tulbu­ rare ca aceea căzută asupra lor, au deschis porţile cetăţii şi, ieşind înarmaţi, s-au repe­ zit asu­ pra vrăjmaşilor, pe unii tăindu-i, iar pe alţii robindu-i, şi aşa au biruit toate tabe­ rele vrăjmaşilor, cu ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Din acea vreme, arhiereul lui Dum­ nezeu, Ilie, a aşezat praznic luminos, pentru a se prăznui acel minunat semn al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în acea mare cetate a Novgorodului şi a numit ziua aceea pe de o parte zi de izbăvire, căci cu rugăciunile Preasfintei Năs­ că­ toare de Dumnezeu a trimis Dumnezeu izbăvire cetăţii, iar pe de altă parte, zi de pedep­ sire, pentru că fraţii cei de o cre­ dinţă şi de un neam s-au sculat la război între ei, cei vinovaţi primindu-şi răsplata propriei lor răutăţi. Şi aşa, din vremea aceea, prin ocâr­ muirea bunului ei păstor duhovnicesc, marea cetate a Novgorodului a petrecut în pace şi linişte adâncă.

O mănăstire, ajungând în mare lipsă de hrană,
a fost ajutată cu preaslăvire
de Maica lui Dumnezeu

Pe vremea când stăpâneau dreptcredincioşii împăraţi, se afla într-un loc pustiu o mănăstire închinată pururea Fe­ cioa­ rei Maria, pe care monahii trăitori acolo neîncetat o lăudau şi o slăveau. Iar creştinii, ştiind evlavia lor, le trimiteau în fie­ ca­ re an cele trebui­ toare şi aveau cu ce trăi; pentru că nu numai po­ porul cel de rând, ci şi împăraţii le trimi­ teau daruri şi îi aju­ tau. Însă după o vreme, sculându-se cu război păgânii bar­ bari şi biru­ ind pe creştini, le-au luat pă­ mânturile din care mă­ năs­tirea primea venituri, ce le folosea pentru hrană, iar îm­ pă­ ra­ ţii nu mai aveau voie să trimită bani pentru cheltuială ca mai înainte. Deci, nemaiavând cele de trebuinţă acolo, mo­ na­ hii s-au gândit să plece în altă parte. Şi într-una din zile, s-au sfătuit ca să săvârşească Dumneze­ ias­ ca Liturghie, să se îm­ păr­ tăşească toţi cu Sfintele şi Preacu­ ra­ tele Taine, să se ier­ te unul cu altul şi apoi să se ducă fiecare unde-l va îndrep­ ta Dumnezeu.

Deci, adunându-se ei şi cântând toată slujba cu lacrimi, în timpul când se cânta “Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu...” şi celelalte, au auzit zgo­ mot şi lovituri în jitniţe şi, ieşind trapezarul afară, a aflat (o, minune!) toate lăzile şi toate jitniţele pline de grâu ales şi fru­ mos; pe care văzându-l după Liturghie fraţii, s-au bucurat cu negrăită bucurie şi au strigat cu mare glas: “Slavă Ţie, Dum­ nezeule! Mulţumim Ţie, Doamne, că nu ne-ai lăsat pe noi, nevrednicii robii Tăi, ci ne-ai trimis parte din înălţi­ me”. Şi nu numai minunea cu grâul a săvârşit-o Stăpâna, ci şi alte­ le asemenea, pentru că s-au găsit toate vasele pline cu vin şi cu untdelemn şi de toate cele ce sunt spre trebuinţa trupului, cu îndestulare, încât le-a ajuns hrana aceea pe mai mulţi ani.

Deci, umplându-se ei de tot binele, cu toţii s-au veselit şi s-au hotărât ca nimeni să nu-şi mai pună în gând ca să plece din acea sfinţită mănăstire, nici să se lenevească vreo­ dată de la cântările şi laudele către Făcătoarea de bine. Şi aşa au petre­ cut viaţa cu fapte bune şi niciodată n-au fost lipsiţi de cele de nevoie, pentru că ori de câte ori aveau trebuinţă de ceva, le trimitea Împărăteasa cea cu îndestulare dăruitoare. Pen­ tru ale cărei rugăciuni, să dea Dumnezeu să ne învred­ ni­ cim de fericirea cerească. Amin.

Maica Domnului ceartă aspru pe ucenicul
ce se bizuia în cei trei galbeni,
uitând de ajutorul ei

Cuviosul Mihail, cel din muntele Chimina, avea un ucenic cu nu­ me­ le Constan­ tin, care era cântăreţ. Acela era neputincios cu trupul, dar mai neputincios cu sufletul, fiind puţin credincios; de vreme ce, având trei galbeni, îi păzea cu dinadinsul, ca să-i aibă pentru trebuinţa sa, la oa­ recare nevoie. Cuviosul Mihail îl sfătuia să nu-şi pună nădejdea într-în­ şii, ci să-i pună la mijloc, pentru cheltuielile obşteşti, şi să nădăjduiască spre Atotputernicul Dumnezeu şi spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu; dar el nu primea.

După câteva zile, s-a întâmplat să aibă trebuinţă Cuviosul de doi­ spre­ zece bani şi, neavând, s-a împrumutat. Pentru aceas­ ta, Constantin gră­ ia de rău pe Cuviosul, zi­ când: “El nu are nici doisprezece bani, şi pe mi­ ne mă sfătuia să risipesc cei trei galbeni şi să nu-i păstrez pentru ne­ vo­ ia mea”. Rostind aceste bârfeli, a adormit şi a văzut în vis că era săr­ bă­ toare şi se adunaseră toţi în biserică. Acolo s-a arătat Stăpâna cea cu to­ tul fără prihană, ţinând în braţe pe Domnul Hristos Prunc, iar de cea­laltă mână o ţinea Cuviosul Mihail, şi astfel umblau prin biserică. Când au ajuns în pridvor, Preasfânta a poruncit Cuviosului să-şi în­ tin­ dă rasa. Făcând aceasta, a aruncat pe dânsa nenumăraţi galbeni, apoi s-a întors către Constantin, zicându-i: “Necredinciosule şi nemilostivule cu chipul, nu-ţi ajung aceştia să te hrăneşti?” Constantin, auzind aces­ tea, s-a sculat tremu­ rând şi alergând către Cuviosul, a aruncat cei trei galbeni şi, făcând metanie, şi-a cerut iertare.

Un tânăr bolnav şi-a pierdut un picior,
dar strigând către icoana Maicii Domnului,
i-a crescut la loc

În anul 1684, în satul Cameniţa, ce aparţinea localităţii Aliches, şi care se afla aproape de Ahaia, vechea episcopie de odinioară, se afla un tânăr bolnav, cu numele Ioanichie. Acela zăcând în boală trei ani, i s-a îmbolnăvit un picior, care, rănindu-se câte puţin, s-a cangrenat şi a pu­ trezit. El a în­ cercat să se trateze cu tot felul de buruieni vin­ de­ cătoare, dar nu s-a folosit nimic. Şi la atâta stricăciune a ajuns, încât i-a căzut pi­ ciorul de la genunchi cu tot cu os. În tot timpul aces­ ta, el nu a încetat a chema în ajutor numele Preasfintei Năs­ cătoare de Dumnezeu, însă ea nu l-a ajutat îndată, ci i-a pus la încercare răb­ darea. Dar el nu s-a îm­ pu­ ţinat sufleteşte şi nici nu s-a deznădăjduit, precum fac unii dintre cei de astăzi, care atunci când sunt în necazuri şi nu sunt ascultaţi îndată de Dumnezeu şi de Sfinţi fie aleargă la diavolul prin descân­ te­ ce şi vrăji, fie cârtesc şi hulesc împotriva lui Dumnezeu, că s-au rugat şi n-au fost ascultaţi. Deci tânărul acesta n-a alergat la des­ cântători, ci răb­ da, lămurindu-se ca aurul în topitoare. Şi cu toate că picio­ rul era că­ zut din genunchi, el nu înceta a che­ ma în ajutor pe Preamilostiva Doam­ nă Născă­ toare de Dum­ nezeu. În această stare aflându-se, cu vre­ mea şi-a adus aminte de sfânta icoană a Preacuratei ce se afla la Peş­ te­ ra cea mare şi de minunile ei cele mari şi, suspi­ nând cu umilin­ ţă, a stri­ gat: “O, preasfântă Icoană! De ce m-ai lăsat şi nu mă mi­ lu­ ieşti? Te rog, grăbeşte şi mă miluieşte!” Zicând aceste cu­ vin­ te, ve­ de cu ochii cum a înce­ put a-i creşte piciorul, puţin câte puţin, până s-a făcut întreg şi de­ să­ vârşit. De când a înce­ put a creşte, rudele lui au făcut un picior de ar­ gint, pe care l-au dus la sfânta icoană, spre pomenirea minunii. După ce s-a făcut sănătos, tânărul a venit şi s-a închinat cu mare dra­ gos­ te la acea sfântă icoană, şi drept recunoştinţă a rămas pen­ tru totdeauna în această mănăstire, făcându-se monah. Pă­ rinţii din acea mănăstire au scris pe acel picior de argint mi­ nunea ce s-a făcut, pentru a se cunoaşte şi de generaţiile viitoare.

Strigând către Maica Domnului în timpul căderii, este izbăvit de la moarte

Ţinând seama de toate minunile Maicii Domnului săvâr­ şite în vremile de demult, vedem că şi în zilele noastre s-au făcut şi încă se fac multe minuni, văzute cu ochii noştri.

Între anii 1951-1952 se picta biserica din satul Celme­ geşti, Vâlcea. Între pictori lucra pe schelă şi pictorul Marin Săndulescu, din satul sus-numit. Între altele, el spune următoarele: “În viaţa mea am fost un păcătos. Însă aveam o mare evlavie la Maica Domnului, aşa cum am şi acum. Când pictez icoana cu chipul Maicii Domnului, mă rog la Ea şi mă ajută să pictez bine, cu toate că sunt păcătos”.

Iată că într-o zi, pe când Marin Săndulescu vopsea aco­ pe­ rişul de pe turnul bise­ ricii, a călcat greşit şi s-a prăbuşit jos, de pe schelă, de la o înălţime de 25-30 de metri. Toţi credeau că a murit. După zece minute a deschis ochii, s-a deşteptat ca dintr-un somn, şi a zis:

– Daţi-mi o cană cu lapte să beau.

Cei din jur şi-au făcut cruce.

– Cum ai scăpat cu viaţă, frate Marine?

– În clipa când cădeam de pe turn, m-am rugat la Maica Domnului cu credinţă, zicând: “Maica Domnului, ajută-mi!” Şi îndată am simţit sub mine ca nişte aripi, care mă spriji­ neau, până am ajuns jos.

După ce a băut o cană cu lapte, pictorul Marin Săndulescu s-a urcat din nou pe schelă şi a lucrat cu spor până seara.

Maica Domnului ajută
celor condamnaţi pe nedrept

Pe timpul războiului a fost închis un cetăţean nevinovat. Zi de zi aştepta cu mare teamă ceasul judecăţii. Era slab în credinţă. De aceea îl îmboldea tot mai mult gândul sinu­ ci­ de­ rii. Dar şi-a adus aminte de Dumnezeu şi de Preasfânta Năs­ că­ toare de Dumnezeu şi deci noaptea a început să se roage cu lacrimi, zicând:

– Maica Domnului, scapă-mă de primejdia aceasta!

Apoi a adormit. În vis, a văzut pe o fecioară îmbră­ cată în haine albe, că a intrat pe uşa celulei şi a zis:

– M-ai chemat? Iată, am venit! Roagă-te şi nu te teme.

Apoi a păşit prin mijlocul celulei şi a trecut prin peretele celălalt. Era Maica Domnului!

A doua zi, în adevăr, nu a mai fost judecat, iar după puţină vreme a fost eliberat din închisoare, ca achitat.

Cum a vindecat Maica Domnului
o femeie grav bolnavă

În oraşul Vaslui, prin anii 1939-1940, Dumitru Cotoran era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum sin­ gur mărturi­ sea, era un ateu convins. Soţia era însă cre­ din­ cioa­ să. Dar nu avea copii.

Iată însă, că soţia i s-a îmbolnăvit grav şi a fost internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie, ajun­ sese aproape în stare de inconştienţă.

– Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea? a întrebat profesorul Cotoran.

– Numai Dumnezeu dacă mai face vreo minune! Altfel...

Cum a auzit cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la ini­ mă din spital şi, fără să ştie unde merge, a căutat o biserică des­ chisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copi­ lărie, iată acum a întâlnit prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. A intrat repede înăuntru şi, căzând în ge­ nunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit această rugă­ ciune disperată:

– Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!

Apoi s-a întors la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. S-a aşezat lângă patul ei. S-a rugat Maicii Domnului, în gând, pentru ea.

Deodată, femeia a deschis ochii şi a întrebat:

– Dumitre, tu eşti?

– Da, eu sunt, vrei ceva?

– Ajută-mă să mă ridic puţin... Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, şi mi-a spus: “Iată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra...” Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.

Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.

– Vrei să te plimbi cu mine pe coridor? a întrebat-o soţul.

– Vreau, că nu mă mai doare nimic!

Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:

– Ce faci, domnule, ai înnebunit?

– Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!

În câteva zile soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, unde în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testa­ ment şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi.

Prin rugăciunile mamei şi ale Maicii Domnului, fiul necredincios se întoarce la pocăinţă

O creştină aleasă, Doina Militaru, din comuna Greci-Măcin, judeţul Tulcea, a istorisit acest fapt vrednic de luat în seamă:

În acest sat trăia până de curând o femeie văduvă, foarte credincioasă, care avea un singur fecior, Nicolae, ca de 30 de ani, şi acesta căsătorit. Feciorul, gospodar, de altfel, o ajuta pe bătrână la munca câmpului şi la întreţinerea casei. Dar avea un mare şi greu păcat: Nicolae nu mai voia să creadă în Dumnezeu. De aceea nu mergea la biserică deloc, încă din copilărie nu se mărturisise, nu se închina. Ba nu putea să vadă pe preot pe la casa lor.

– Măi, Nicolae, îi zicea mama, iată, mâine va veni părintele cu icoana prin sat, că se apropie Crăciunul. Trebuie să-l primim şi noi.

– Mamă, răspundea Nicolae, dacă intră la noi în casă, îl scot pe uşă în stradă.

– Măi, Nicolae, îi spunea mama altădată, va veni părintele cu Sfânta Agheazmă, să ne sfinţească casa, că mâine este Botezul Domnului. Nu cumva să te împotriveşti, că te bate Dumnezeu.

– Lasă să vină, că îi dau eu cu barda...

Şi într-adevăr, nu primea niciodată pe părinte în casă, iar biata mamă plângea nemângâiată, să-l întoarcă la Dumnezeu pe fiul ei, la sfânta credinţă şi la pocăinţă.

Ani de zile au răbdat Dumnezeu şi mama lui Nicolae, doar s-ar întoarce.

Dar rugăciunile mamei şi ale preotului din sat nu conte­ neau pentru Nicolae. Şi iată cum l-a întors Dumnezeu la cre­ dinţă şi căinţă.

De la o vreme, s-a îmbolnăvit Nicolae, încă aşa grav, că a căzut la pat. După câteva zile de suferinţă, într-o dimineaţă, strigă stăruitor la mama sa:

– Mamă, mamă, adă pe părintele Postolache, să mă spo­ ve­ dească şi împărtă­ şeas­ că, că eu am să mor!

– Dar cum să-l chem? Nu l-ai înjurat tu pe părintele de atâtea ori şi ai zis că îl dai pe uşă afară?

– Mamă, astă-noapte am văzut stând lângă patul meu pe Maica Domnului. Era îmbrăcată în alb, foarte frumos, şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi în ochi pentru mine.

Când a văzut biata mamă că fiul ei spune aceste cuvinte cu lacrimi, s-a bucurat mult că a auzit-o Dumnezeu şi îndată a chemat preotul satului acasă. Iar părintele, ca un adevărat păstor al turmei, a venit numaidecât la cel căzut.

– Părinte, l-a întrebat, nu eşti supărat pe mine?

– De ce să fiu supărat, Nicolae?

– Păi, ţi-am făcut atâta supărare, te-am înjurat, te-am ameninţat cu bătaia, te-am...

– Nu, Nicolae, nu sunt deloc supărat pe tine. Hristos a fost răstignit de oameni şi nu S-a supărat pe ei. Eu m-am rugat totdeauna pentru tine şi am avut credinţa că te vei întoarce la calea cea adevărată.

– Atunci, te rog, spovedeşte-mă, părinte şi împărtăşeş­ te-mă, că nu mai am multe zile de trăit.

Şi s-a mărturisit cu lacrimi multe Nicolae, şi s-a căit de păcatele sale, şi a primit Sfânta Împărtăşanie, iar după trei zile a murit, împăcat cu Dumnezeu, cu sine şi cu toţi oamenii.

Preotul Postolache din comuna Greci-Tulcea a confirmat cele de mai sus.

Maica Domnului este grabnic ajutătoare

Prea Sfinţitul Episcop Chesarie Păunescu povesteşte că, prin anul 1934, când era di­ rector la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica, s-a întâmplat că în iarna aceea s-au ter­ mi­ nat alimentele şi lemnele de foc la elevi. Nu mai aveau nici bani în casă, nici mănăstirea nu avea rezervă de lemne şi hrană.

– Ce să fac? spunea Preasfinţitul. Nu găseam să împrumut de nicăieri, iar elevii sufereau. Atunci m-am dus la biserică, am căzut în genunchi la Icoana Maicii Domnului şi am citit Paraclisul ei cu lacrimi, cerându-i ajutorul în acea grea nevoie. Şi iată că Maica Domnului nu ne-a lăsat. A doua zi dimineaţa a venit din Bucureşti la mănăstirea Cernica o doamnă credincioasă şi a întrebat:

– Cine este directorul Seminarului?

– Arhimandritul Chesarie Păunescu – i s-a răspuns.

– Şi unde este chilia lui?

– În incinta mănăstirii, la etaj.

Numai ce mă pomenesc cu o doamnă la uşă.

– Părinte director, am auzit că nu aveţi cu ce întreţine Se­ mi­ narul. Iată, vă donez din munca mea 5000 de lei, să procuraţi pentru elevi tot ce trebuie.

– Bine, soră! Dumnezeu şi Maica Domnului să vă plă­ teas­ că! Dar spuneţi-mi numele, ca să vă facem un pomelnic pentru familie.

– Nu, părinte, nu trebuie, ştie Dumnezeu numele meu şi de ce am eu nevoie...

Paraclisul Maicii Domnului izbăveşte
pe om de primejdia morţii

Locuitorul Nicolae Gavriluţ, din comuna Calu, Neamţ, mărturisea urmă­ toarele:

“În vremea ultimului război mondial mă aflam pe front. Lupte grele, atacuri ziua şi noaptea, moartea mă pândea la fie­ care pas. Singura mea nădejde de scăpare mi-a fost în­ să Maica Domnului. Aveam la mine Paraclisul Preasfintei Năs­ că­ toare de Dumnezeu, pe care îl citeam permanent, cu la­ crimi, de câteva ori pe zi. Îl rosteam zi şi noapte pe dinafară.

Odată a căzut un proiectil la doi metri de mine, tocmai pe când citeam Para­ cli­ sul. Explozia a fost puternică, dar toate schijele au trecut pe deasupra. Am făcut cruce şi am con­ ti­ nuat rugăciunea către Maica Domnului. Altădată, un alt proiectil mare a căzut la jumătate de metru de tranşeul în care mă aflam. Eu citeam cu lacrimi sfântul Paraclis. Acum, Mai­ ca Domnului a făcut cu mine o adevărată minune. Proiectilul n-a explodat. S-a înfipt numai pe jumătate în pământul uscat de secetă. L-am zărit cum strălucea în soare. Dacă exploda, nu puteam scăpa de moarte.

Cu ajutorul Maicii Domnului am scăpat neatins de nici un glonte, în cei patru ani de război, în timp ce în jurul meu vedeam permanent morţi şi răniţi.”

După terminarea războiului, Nicolae Gavriluţ a fost călău­ zit la mănăstire şi a ajuns călugăr sporit.

Sursa:Despre Infruntarea Necazurilor(Danion Vasile)