Din viata Parintelui Porfirie

Cum l-am cunoscut

Prima oara l-am vazut pe Parintele Porfirie în anul 1956, la Paraclisul Sfântului Gherasim de la Policlinica din Atena, când m-am dus sa ma spovedesc. Dupa ce m-am spovedit, mi-a citit rugaciunea pentru iertarea pacatelor si m-a întrebat:
- În meseria ta lucrezi cu caii?
- Nu, i-am raspuns. Dar de ce ma întrebati, parinte?
- Fiindca am vazut trecând prin fata ta un cal foarte frumos.
A tacut o vreme, apoi mi-a zis:
- Ei, nu conteaza.
Au trecut de atunci aproape treizeci si cinci de ani. La rastimpuri îmi aduceam aminte de cele spuse de parintele, dar nu puteam sa le gasesc nici o noima, asa ca nu ma mai gândeam la ele.
Astazi însa, miercuri, 15 ianuarie 1992, ziua sarbatorii iubitului nostru Sfânt Ioan Kalivitul, mi s-a lamurit nedumerirea si m-am bucurat foarte tare. Ba chiar am sarbatorit descoperirea cu lacrimi multe de bucurie.
În vreme ce îmi puneam în ordine grabitele notite pe care însemnasem toate lucrurile minunate si toate cuvintele de învatatura ale Parintelui Porfirie, chiar în clipa în care ma întrebam ce însemna trecerea acelui cal prin fata mea, am auzit deodata o voce, ca o adiere de vânt, ce mi-a spus: „Este aceasta carte pe care o vei scrie despre mine".
Doar aceasta întâmplare mi-a dat curaj mie nevrednicul, sa purced la editarea acestei carti ce cuprinde amintirile mele despre Parintele Porfirie, pe care îl rog sa ma judece cu mare îngaduinta pentru neajunsurile cartii si totodata sa-mi dea binecuvântarea sa.

Amintiri de la Muntele Athos

Odata ne-am dus în pelerinaj la o manastire din insula Creta si acolo am întâlnit un calugar care traise o vreme împreuna cu parintele la Muntele Athos. Dupa ce s-au salutat, au început sa povesteasca cât de bine petreceau la Muntele Athos si ce lucruri minunate traiau Batrânii Batrânilor lor.
Îmi amintesc ca, la un moment dat, Parintele Porfirie a spus ca uneori, când trebuiau sa mearga de la o manastire la alta, unii dintre ei se deplasau zburând prin aer. „Cât de în urma sîntem noi astazi", a spus Bunicutul.

Un monah batrân face metanii

Într-o zi parintele mi-a spus:
„Pe când ma aflam la Muntele Athos, am intrat în biserica, m-am asezat în strana si ma rugam.
În aceeasi clipa intra în biserica un calugar care începu sa faca metanii si sa se roage, fara a fi vazut ca ma aflam acolo.
Atunci am vazut ca era scaldat tot într-o lumina mai presus de fire. Doamne, ce priveliste minunata! Ce priveliste cutremuratoare!".

Cum s-a dus la Muntele Athos

Altadata, când l-am întrebat cum si când s-a dus la Muntele Athos, mi-a raspuns:
„M-am dus pe când aveam doisprezece ani, urmând exemplul Sfântului Ioan Kalivitul. La vârsta de douazeci de ani am fost hirotonit preot, iar la douazeci si unu am fost facut duhovnic.
La început fiind lipsit de trebuincioasa experienta, le dadeam canoane grele tuturor monahilor si mirenilor care veneau sa mi se spovedeasca. De aceea, multi dintre ei reveneau dupa o vreme si îmi spuneau ca nu mai pot îndeplini canonul pe care li-l dadusem. Abia acum înteleg ce canoane grele le dadeam la început, lucru care se datora, de buna seama, nepriceperii mele. Sa sti ca era si plin de râvna. Din aceasta pricina, odata când m-am dus acasa si l-am gasit pe tatal meu citind o evanghelie tâlcuita, i-am rupt-o. Ce mult greseam! Acum stiu ca nu trebuie sa fim fanatici în credinta noastra".

Cum facea ascultare

Într-o vreme aveam probleme cu un sef de-al meu, care era un om foarte sever. Când i-am spus Parintelui Porfirie ce pateam, mi-a raspuns:
- Sa faci ascultare, fiule, si sa fii rabdator. Sa nu îi raspunzi, ci mai bine roaga-te.
Când m-am plâns iar parintelui de purtarea sefului meu, mi-a zis din nou:
- Nu ti-am spus sa faci ascultare? Stii ce înseamna ascultarea? Ascultarea înseamna smerenie. Ai priceput?
I-am raspuns:
- Am priceput, Bunicutule.
- Nu, n-ai priceput. Hai sa-ti spun ceva ca sa întelegi ce înseamna ascultarea.
Într-o manastire vietuia un monah foarte aspru, asa cum spui tu ca este seful tau. Toti calugarii care se duceau sa-i slujeasca, nu puteau sta cu el mai mult de o saptamâna. Când am auzit acestea, mi-am zis sa merg si eu sa încerc.
Într-adevar m-am dus la chilia sa si, dupa ce i-am spus pentru ce am venit la el, mi-a zis:
- Bine, acum du-te pe unde ai venit. Si-mi arata fereastra.
Eu, fara sa mai stau pe gânduri, m-am dus si am iesit pe unde mi-a zis.
- Pricepi acum ce înseamna ascultarea?
- Da, înteleg.
- Ei! Ce sa-ti mai spun? Am ramas cu acel calugar mai mult decât toti ceilalti monahi ce s-au dus la el, l-am slujit cu bucurie si, dupa o vreme, am plecat eu singur. Asta este ascultarea adevarata si asa te povatuiesc sa te porti si tu de acum înainte cu seful tau.
- Da, Bunicutule, asa voi face, i-am spus.
Dupa ce mi-a dat binecuvântarea sa, am plecat.

Infarctul

În anul 1978, într-o sâmbata seara, hotarâsem sa merg împreuna cu fiica mea la slujba la Biserica Sfântului Nicolae din Kallisia.
În noaptea acea am dormit foarte prost, având o stare de profunda neliniste. Asadar dimineata am hotarât sa plec cu doua-trei ore mai devreme decât plecam de obicei când ma duceam la manastire.
Îndata ce am ajuns în fata manastirii, îmi iesii în cale Bunicutul, care îmi zise:
- Vino, fiule. De ce ai întârziat atât?
Tocmai se suia pe magarus ca sa mearga pâna la locul unde opresc masinile.
- Am facut infarct si trebuie sa ma duci cât mai repede la spital, mai zise.
Asa am si facut. L-am dus de îndata la spitalul „Yghia", unde i s-a acordat asistenta de care avea nevoie.
De ce nu ma lasati sa plec?

Un frate duhovnic mi-a povestit urmatoarele:
„Bunicutul era foarte bolnav, dupa infarctul suferit în anul 1978. Eu eram unul dintre fiii sai duhovnicesti care îl vizitau adesea. Într-o zi când ma aflam singur lânga patul sau si ma rugam neîncetat pentru sanatatea sa, Bunicutul îmi spuse:
- De ce nu ma lasati sa plec, fiul meu? De ce nu ma lasati, ci ma tineti aici jos?
I-am raspuns:
- Bunicutule, doar stii ca te iubim foarte mult. Te iubim foarte mult si de aceea nu trebuie sa pleci, fiindca avem mare nevoie de tine. Te rog, parinte, nu te necaji pentru starea în care te afli, fiindca nu se cade.
Atunci Bunicutul îmi raspunse:
- Si eu va iubesc, fiule. Si eu va iubesc foarte mult.
Auzind acestea, am început sa plâng, mai spuse fratele meu", încheindu-si povestirea.

Durerile pe care le îndura

De multe ori în ultima vreme îl tot întrebam:
- Ce mai faci, Bunicutule?
Uneori îmi spunea ca se roaga, iar alteori îmi spunea:
- Ei, am dureri mari, foarte mari, iar oamenii ce vin întruna la mine nu ma lasa deloc sa ma linistesc, nici ziua, nici noaptea. Toti vor sa primeasca ceva de la mine. Vin necontenit, unul dupa altul, fara sa înteleaga ca nici eu nu pot. Ce sa fac? Dau slva lui Dumnezeu.
Si, de durere, închidea ochii si strângea buzele.

Despre fotografii

Odata, când am vrut sa îl fotografiem, ne-a spus:
- La ce va trebuie fotografi, de vreme ce Dumnezeu ne fotografiaza în fiece clipa si nici unul dintre filmele sale nu se distruge?

Maica ce i-a luat puterea

Ne dusesem împreuna la o manastire de maici si o maica ce îsi dorea foarte mult sa îl vada pe Parintele Porfirie a venit lânga el si apoi si-a aruncat asupra lui unul dintre vesmintele ei, ca sa ia binecuvântare.
În timp ce plecam, Bunicutul îmi spuse:
- Stii, fiule, în clipa în care maica si-a aruncat vesmântul asupra mea, am simtit cum am pierdut o mare parte din putere.

Plângând pentru altii

Într-o zi, l-am vazut plângând pe Parintele Porfirie, pe când se afla la una dintre manastirile pe care le vizita si l-am întrebat:
- De ce plângi, Bunicutule?
- Ei, din pricina ca maicile de aici nu fac ascultare cum se cuvine.
- Iarta-ne, Bunicutule, i-am zis. Ca nu ne pricepem în ce fel se cade sa ne purtam înaintea ta. Toti gresim.
Atunci Parintele Porfirie n-a mai zis nimic.

Compunea imnuri

În anul 1977 am vizitat împreuna cu Parintele Porfirie si cu alti doi frati, Manastirea Izvorul Tamaduirii din Hania (Creta). Aflându-ne în fata icoanei Maicii Domnului, ne-a pus sa cântam:
„Fecioara cea plina de har,
ulcior datator de mana,
revarsa asupra robilor tai,
izvoarele tale vesnic vii".
Se inspirase din „Hristos a înviat!". Imnul de mai sus îl improvizase imediat, fiindca putea face aceasta cu mare usurinta. De asemenea, de multe ori ne raspundea cu diverse stihuri rimate din cântece.
Rugaciunea
De fiecare data când se ruga, transpira foarte mult si îsi schimba foarte des camasile de corp. Despre felul în care se ruga obisnuia sa spuna:
- Eu pomenesc numele tuturor celor ce au venit sa îmi vorbeasca. Ma rog pentru toti, barbati, femei, copii, parinti si rude. Apoi îl rog pe Dumnezeu sa se milostiveasca si sa îi ajute pe toti cei care au venit la mine sau care mi-au vorbit, dar ale caror nume nu mi le mai amintesc. Pomenirea lor îmi ia mult timp, dar am credinta si încrederea deplina ca Dumnezeu ma aude.

Despre post

Într-o zi Parintele Porfirie mi-a spus:
- N-am mâncat si n-am baut apa de trei zile.

Despre alungarea gândurilor

Parintele Porfirie nu îngaduia sa fie asaltat de gânduri potrivnice voii lui Dumnezeu. Îsi misca brusc fie capul, fie mâinile, fie tot trupul, în functie de locul în care se afla, si astfel nu îngaduia sa îi fie pângarita lumea interioara.

Apreciere si smerenie

Vazându-i pe unii dintre fratii mei duhovnicesti, obisnuiam sa-l întreb pe Parintele Porfirie:
- Bunicutule, cine e acest om?
Când era vorba despre vreun profesor universitar, îmi raspundea:
- Acesta, fiule, este un foarte mare. Este profesor universitar. Noi nu sîntem nimic pe lânga el.
„Stii, când cineva îmi saruta mâna, cu degetele de la mâna fac semnul Sfintei Cruci, si astfel oamenii nu saruta mâna mea, ci Sfânta Cruce.
De asemenea, când vad ca cineva are nevoie de mine si nu îl pot ajuta în alt fel, având mâinile sub rasa, fac semnul Crucii cu mâna aflata sub rasa si astfel îl binecuvântez".

În anul 1979, când m-am dus la Muntele Athos si m-a învrednicit Dumnezeu sa iau binecuvântare de la Parintele Paisie, Sfintia sa m-a întrebat cine era duhovnicul meu. Raspunzându-i ca-l aveam duhovnic pe Parintele Porfirie, cuviosul Paisie mi-a spus:
- Fiule, oameni ca Batrânul Porfirie ne trimite Dumnezeu doar o data la o suta de ani.
Dupa ce m-am întors de la Muntele Athos, i-am spus Bunicutului cele spuse de parintele Paisie, iar el mi-a raspuns:
- Ce tot spui? Putin într-adevar sînt cei care au daruri precum are parintele Paisie.
Cât de smeriti erau amândoi!

Rugaciunea sa îmi aduca odihna

De multe ori când vorbeam cu Batrânul Porfirie la telefon, îi spuneam:
- Parinte, rugati-va pentru mine.
- Ma rog, îmi raspundea.
- Îti multumesc, Bunicutule, îi spuneam.
Apoi închideam telefonul, fiindca stiam ca întotdeauna se ruga pentru mine, ca de altfel pentru toti fiii sai duhovnicesti, si ca ne supraveghea neîncetat, intervenind pentru noi de nenumarate ori, dupa cum bine stiu multi dintre fii sai duhovnicesti, care au petrecut ani de-a rândul alaturi de Parintele Porfirie.

Palme întaritoare

De multe ori când eram cuprins de împietrire duhovniceasca si de temeri, sau când mi se împutina credinta, parintele încerca sa ma scoata din acea stare, lovindu-ma usor peste obraz cu ambele palme. Rezultatul era întotdeauna cel scontat.

Unii oameni veneau la Parintele Porfirie fara sa stie de ce

Unul dintre fiii sai duhovnicesti mi-a povestit urmatoarele:
„Odata, cuprind de entuziasm am vrut sa-l cunoasca pe Parintele Porfirie si niste prieteni de-ai mei. Asadar ne-am dus toti la parintele.
Dupa ce au luat toti binecuvântare de la sfintia sa, eu am ramas de vorba cu Bunicutul. Dupa ce a stat o vreme pe gânduri mi-a spus:
- De multe ori îmi dau seama ca unii oameni vin la mine fara sa stie prea bine de ce vin si vor doar sa îmi vorbeasca. Când vin astfel de oameni, îi evit si nu le vorbesc. Astfel îi fac de pleaca singuri".

Sfaturi lapidare

Acelasi frate îmi povestea acestea:
„De multe ori când veneam din provincie, unde lucram în vremea aceea, intram la Parintele Porfirie, care ma slobozea sa plec, spunându-mi doar un singur cuvânt precum „rabdare" sau „ascultare". Alteori îmi dadea un singur sfat lapidar „Nu te necaji" sau „Roaga-te", fara a-mi mai spune nimic altceva. Pâna la urmatoarea vizita pe care i-o faceam Bunicutului, ma straduiam pe cât puteam sa aplic în tocmai acel unic cuvânt pe care mi-l spusese si, în functie de felul cum reusisem sau nu, parintele era multumit sau nemultumit"

Rastalmaciri
Într-o zi Parintele Porfirie mi-a spus acestea:
- Fiule, uneori vin la mine oameni carora una le zic si, dupa ce pleaca, ei se apuca si spun ca am zis altceva, folosindu-se de numele meu. Altii spun despre mine tot felul de lucruri exagerate. Ca as fi mag, ca sînt nebun, ca zbor prin aer, ca pot fi simultan în doua locuri si altele asemenea, care nu sînt decât capcane întinse de cel viclean înaintea lor. Darul pe care îl am, Dumnezeu mi l-a dat ca sa îi ajut pe semenii mei si ca sa devin si eu bun. Si eu sînt pacatos si vreau sa ma mântuiesc, ca tine si ca toti oamenii. De aceea ma necajesc lucrurile pe care le tot spun despre mine.
Astfel mi s-a plâns Parintele Porfirie.

Teologi neteologhisiti

„Unii teologi, spune parintele, sînt teologi doar dupa diploma, fiind în realitate niste teologi-neteologhisiti".

Cunostinte de botanica

Odata parintele se afla pe un teren, unde lucra un buldozer.
Tot sapând, a dat peste o radacina.
Bunicutul s-a aplecat, a luat radacina si a pastrat-o, zicând ca este cel mai bun leac pentru gât.

Întelepciunea lui Dumnezeu în plante
Într-o zi m-am dus cu Parintele Porfirie la o sera. Ajunsi acolo, parintele mi-a spus:
- Vino sa vezi ceva!
- Ce, Bunicutule? l-am întrebat.
- Ia priveste cum stau bananele în acest banan. Vezi? ma întreaba.
- Ce e asa de deosebit? Am zis nedumerit.
- Priveste, fiule, cum orânduieste totul în chip minunat întelepciunea lui Dumnezeu.
Din pricina greutatii sale, bananul nu-si îndreapta petiolul în sus, ci spre pamânt, putând tine astfel ciorchinele de banane. Altminteri, din pricina greutatii ciorchinelui, copacul s-ar dezradacina.

Sursa: Extract din cartea AMINTIRI DESPRE BATRANUL PORFIRIE