Pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava si a Părintelui nostru Nichifor Mărturisitorul.

>> 2 iun. 2010


În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei păgânului împărat Constantin Copronim, născut în împărăteasa cetăţilor, Constantinopolul, părinţii lui erau de bun neam şi vestiţi, numindu-se Teodor şi Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărţile împărăteşti cele poruncitoare. Şi fiind el pârât că este închinător al dumnezeieştilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, şi trimis în izgonire la Milasa cu pază cumplită, şi după aceea a fost chemat, şi nesupunându-se poruncilor împărăteşti, iarăşi a fost izgonit la Niceea, şi trăind acolo şase ani cu multă nevoinţă, şi-a primit sfârşitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din naştere a fost înfăşat cu cununile Ortodoxiei şi crescut cu laptele dreptei credinţe, şi trecând vârsta prunciei şi bine-învăţând, a fost rânduit în ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă şi păianjeni, s-a dus din cetate şi a mers la Propontida. Şi acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecând cu multe trude şi petrecere rea. Deci întâmplându-se a se săvârşi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de împărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puţină vreme răposând împăratul numit mai sus, şi ajungând fiul său Stavrache moştenitor al împărăţiei, a cărui viaţă scurtă fiind, a primit sceptrul împărăţiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorându-l din împărăţie Leon cel cu nume de fiară, şi luând el împărăţia, a stat împotriva sfintelor icoane, şi asupra dreptei noastre credinţe. Însă cu neputinţă este să spunem şi să scriem câte a zis cu îndrăzneală către păgânul şi spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar urâtorul de Dumnezeu, îndată pogorându-l din scaun şi izgonindu-l şi băgându-l în temniţă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mângâiere de la nimenea. Şi aşa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, până când acest ticălos împărat şi-a lepădat sufletul, tăiat fiind şi sfărâmat de ai săi în biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi şi de patimi rele în mulţi ani, şi fiind aproape de 70 de ani, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu, petrecând nouă ani în arhierie şi 13 ani în surghiun. Deci, se săvârşeşte pomenirea lui în cinstita biserică a Sfinţilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaşte.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaţi şi pecetluindu-le uşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului şi care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, şi care de sabie s-a săvârşit.


Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.

Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.

Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: "Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt" (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.

Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.

Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.

Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta. După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:www.calendar-ortodox.ro

0 comentarii:


  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP