Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil

In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu ii praznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ci pe toate cetele ingeresti care nu s-au despartit de Dumnezeu. 

Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil

Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti­rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de­venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.

In Mi­neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu­terea lor:

- Pe 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in  Colosse din Frigia;

- Pe 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;

- Pe 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar­hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi­serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;

- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea­za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un­de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail. 

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare

Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa "ridice portile vesnice", ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea.  Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10).

Ziua din saptamana consacrata ingerilor este lunea.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Predica la Duminica Floriilor (Parintele Ilie Cleopa)

Iubiti credinciosi,

Daca citim in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament aflam ca toate prorociile care au fost spuse despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au implinit cu mare uimire la vremea lor. Asa vedem ca sfintii prooroci, prin descoperire de la Sfantul Duh, au aratat cu mii de ani inainte ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Se va naste dupa trup din saminta femeii (Facere 3, 15); ca Se va naste din samanta lui Avraam (Facere 22, 17-18); ca va fi din neamul lui David dupa trup (Isaia 9, 6).

La fel si pentru ziua acestui mare si prealuminat praznic al Intrarii Domnului in Ierusalim, vedem implinindu-se proorocia Sfantului Proroc Zaharia, care a zis: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, ca iata Imparatul tau vine la tine, drept si biruitor, smerit si calare pe manzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, fratii mei, ce simbolizeaza manzul asinei despre care a proorocit Zaharia atat de aratat, iar Domnul sezand pe el a implinit proorocia? Manzul asinei, ca orice manz, este salbatic si anevoie de imblanzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit intre cele ce se aduceau lui Dumnezeu dupa lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pamantului pentru necredinta lor si salbatice si cu anevoie de imblanzit, pentru ca erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Sederea lui Iisus Hristos pe manzul asinei insemna suspinarea neamurilor catre El; si vezi ca Apostolii au adus la Iisus manzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, si aruncandu-si hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele asternute pe jos erau semne si inchipuiri aratate cum ca Apostolii, intinzand propovaduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus si le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiesti. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca I le-au facut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania impreuna cu cei din Ierusalim, auzind ca Mantuitorul a facut acea mare si preaslavita minune, a invierii lui Lazar, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazare, vino afara!, a iesit inaintea Domnului cu mare evlavie si mirare si L-a intampinat cu stalpari si cu ramuri. Dar oare tot cu aceasta evlavie si credinta l-au primit pe Mantuitorul arhiereii, fariseii si carturarii? Nu. Acestia erau plini de zavistie si de ura impotriva Mantuitorului si, auzind despre preaslavita minune cuinvierea lui Lazar, nu numai ca nu au crezut, ci s-au si grabit sa ia toate masurile pentru a ucide pe Iisus. Caci adunand sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru ca Omul acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa toti vor crede in El si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeti, fratii mei, cata orbire si rautate era in mintea si inima carturarilor, arhiereilor si a fariseilor impotriva lui Iisus? Cata deosebire era intre popor si intre conducatorii lor sufletesti! Poporul cu atata evlavie si cinste il primea pe Mantuitorul. Inca si multi din iudeii, care venisera la Maria si care vazusera ce a facut Iisus, au crezut in El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii si fariseii, orbiti de ura, de rautate si necredinta, nu numai ca nu au crezut in El, ci in graba pregateau si planul de a-L omori. Cata dreptate avea Mantuitorul cand ii mustra pe acesti carturari si farisei si le zicea: Nebuni si orbi! (Matei 23, 17). Cata orbire sufleteasca si cata ura si zavistie era in mintea si in inima acestor conducatori spirituali ai poporului lui Israel! In loc sa creada in preaslavita minune a invierii lui Lazar si sa-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru ca Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie si ura! Despre aceasta orbire si impietrire a fariseilor, a arhiereilor si carturarilor a proorocit marele proroc Isaia, zicand: Ca s-a invartosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda, si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca si sa-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiti credinciosi,

Cauzele impietririi si orbirii sufletesti a arhiereilor si fariseilor erau ura si zavistia, pe care le aveau impotriva Mantuitorului. De aceea cautau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit sa vorbim cate ceva despre blestemata pricina a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfintilor Parinti.

Ascultati ce zice Sfantul Vasile cel Mare despre zavistie: "Bun este Dumnezeu si de bine datator celor vrednici. Rau este numai diavolul si izvoditor a tot felul de rautati si precum la cel bun lipseste zavistia, asa la diavol exista zavistia. Sa ne pazim, fratilor, de patima zavistiei ca sa nu ne facem partasi lucrurilor diavolului si potrivnicului si sa ne aflam osanditi intru aceeasi osanda cu el. Ca daca cel ce se mandreste, cade in osanda diavolului, cum zavistnicul va scapa de munca cea gatita diavolului? Ca nici o patima mai pierzatoare decat zavistia nu ramane in inimile oamenilor, care preaputin mahneste pe cei de afara, dar este cea intai si mai aproape rautate la cel ce o are.

Caci precum rugina roade in fier, asa zavistia mananca in sufletul celui ce o are. Precum viperele mananca pantecele celor ce le poarta ca sa se nasca, asa si zavistia are putere a manca sufletul celui ce o are. Pentru ca zavistia este mahnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodata scarbele si intristarile nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit tarina aproapelui sau, este indestulata casa lui cu toate cele necesare vietii. Bucurii de la barbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrana bolii si sporesc suferintele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebeste de omul gol care de toti se raneste. Este cineva viteaz? Este sanatos? Acestea ranesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la fata. Alta rana a zavistnicului. Cutare intrece mult darurile sufletesti si pentru intelepciunea si puterea cuvintelor este vazut si ravnit. Altul este bogat, da multe daruri celor saraci si se lauda de cei ce dobandesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sunt batai si rani care patrund in inima celui zavistnic. Si ce este mai rau la patima aceasta este ca nici a o spune nu poate. Ci cauta cu privirea in jos si este posomorat si se tulbura, carteste, si se pagubeste de raul acesta si amintindu-i-se de patima sa, se rusineaza sa-si arate necazul, ca este zavistnic si amarit si se chinuie de bunatatile prietenului si de veselia fratelui si nu poate suferi bunatatile si indestularea aproapelui. Deci nevoind a-si spune patima, tine boala intru adanc care roade si mananca cele dinlauntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecatoare nu poate afla, macar ca sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea..." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Sa auzim si pe Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre zavistie. "Nu este alt pacat mai rau care desparte pe om de Dumnezeu si de ceilalti oameni ca zavistia, adica pizma. Aceasta boala rea este mai cumplita decat iubirea de argint. Pentru ca iubitorul de argint atunci se bucura cind dobandeste banii; iar invidiosul si zavistnicul atunci se bucura cand altul patimeste si pagubeste si isi pierde munca lui si socoteste castig primejdiile si pagubele altora.

Deci care alta patima este mai rea decat aceasta? Ca rautatile lui nu le cerceteaza, iar de binele altora se topeste pe sine si se lipseste de rai. Nici in lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Caci in ce chip cariul maninca lemnul si molia roade lina, asa si pizma roade cu totul sufletul si oasele omului zavistnic si pizmas, caci aceste patimi sunt mai rele decat fiarele, care pentru hrana, sau din fire se pornesc spre manie. Iar oamenii zavistnici si pizmasi, cand le face cineva bine, ca si cand le-ar face o strambatate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi si amari vrajmasi. Zavistnicii si pizmasii fug de adunarea si vorbirea cea fireasca si nici mantuirea lor nu o doresc. Pentru ca pizma nu stie a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca acestia pururea se afla plini de tulburari si de mahnire si sufletele lor merg la iad. Ca nu este alt pacat mai rau decat pizma si zavistia".

Iubiti credinciosi,

Astazi este Duminica Floriilor cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfanta Evanghelie cu cata bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.

Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pana acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfanta Impartasanie, mai aveti numai cateva zile pana la Sfintele Pasti. Nu mai amanati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnuluinecuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamana aceasta preotii sunt foarte ocupati.

Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cantari de peste an. Veniti seara de seara cat mai multi la sfanta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cand Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa radem si sa bem cand Fiul lui Dumnezeu este dat in mainile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mancam acum cand Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cand Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vandut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?

Sa mergem saptamana aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mantuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mantui.

Iata astazi Hristos intra triumfal in Ierusalim insotit de multime de oameni cu ramuri de finic in maini. Sa-L intampinam si noi pe Hristos cu stalpari de fapte bune. Hristos blesteama smochinul fara roade care se usuca. Sa ne temem si noi, ca suntem ca niste pomi fara roade pe pamant, lipsiti de multe bunatati duhovnicesti. Hristos primeste pe femeia pacatoasa sa-I spele picioarele. Sa ne apropiem si noi de Domnul si cu lacrimi de pocainta sa-I udam picioarele si sa I le sarutam.

Hristos este vandut de Iuda la iudei pe 30 de arginti. Sa ne fereasca Dumnezeu sa-L tradam si noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frica. Hristos spala picioarele ucenicilor la Cina cea de Taina, ca sa ne invete smerenia pe toti. Hristos Mantuitorul nostru savarseste prima Sfanta Liturghie la Cina cea de Taina, intemeiaza deci jertfa liturgica si impartaseste pe ucenici, inainte de patima Sa. Sa pretuim toata viata biserica, sa mergem regulat la Sfanta Liturghie si sa ne apropiem cu evlavie si pregatire de Sfanta Impartasanie, mai ales la marile praznice si sarbatori crestine. Numai Iuda, vanzatorul, cand s-a impartasit "a intrat satana in el", caci a primit cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului. Asa vor patimi toti cei ce se impartasesc cu necredinta si cu pacate mari pe suflet. Vai de cei ce zac in pacate grele si nici macar in sfintele posturi nu se pocaiesc si nu se impaca cu Mantuitorul.

Iata, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra. Sa mergem cu sfintele femei mironosite sa plangem pe Iisus Hristos si mai ales sa ne plangem pacatele noastre langa Crucea Lui. Hristos isi da duhul si apoi este pus in mormant. Sa ingenunchem cu mare credinta la Mormantul Domnului, sa-L tamaiem, sa ne rugam si sa ne cerem iertare, sa ne impacam unii cu altii si in noaptea sfanta a Sfintelor Pasti sa asteptam clipa de taina a Invierii Domnului si a invierii noastre.

De vom face asa, ne vom bucura cu totii de lumina invierii Mantuitorului si vom putea canta cantarea ingereasca de biruinta asupra mortii si a iadului. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...

Martisorul - origine si semnificatie

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".

Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet... Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."

Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": "...La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.

...Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi."

Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.

Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma "Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat."



Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfintii Trei Ierarhi

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Troparul Sfintilor Trei Ierarhi

Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie, impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi.



Maine facem pomanirea Sfintii Chir si Ioan

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului incepe in fiecare an pe 1 august si are o durata de doua saptamani (1-15 august). In popor este cunoscut si sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Santamariei. Este un post care ii pregateste pe crestini pentru cele doua mari praznice din luna august: Schimbarea la Fata (6 august) siAdormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Exista randuiala ca impreuna cu slujba Vecerniei sa se savarseasca in aceasta perioada a postului Adormirii Maicii Domnului si cele doua Paraclise ale Fecioarei Maria, iar in ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Daca ne tinem departe de anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. Sa nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", caci prin retinerea de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Daca in acest post se recomanda ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu trebuie sa intelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul. Nu, acest post cauta sa-l mantuiasca impreuna cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de ganduri: "Maine ce voi mai gati?", "Astazi cu ce bani sa mai cumpar bucate de post?", caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste masura cere postul. Faceti din rugaciune mancare pentru vremea postului si veti vedea cat de hranitoare si de ieftina este adevarata mancare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastra, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugaciune. Fara ea, cele doua saptamani de post vor fi chinuitoare si vor parea ca nu mai au sfarsit.

Post cu bucurie!

Adrian Cocosila


Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfantul Ilie

Sfantul Ilie a trait in Regatul de Nord al lui Israel, in vremea domniei regelui Ahab. Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi. Este ales de Dumnezeu sa certe aspru pe regele Ahab si pe cei care-l urmau pe calea paganeasca a adorarii lui Baal.

Sfantul Ilie a fost hranit in chip minunat de corbi pe cand era retras la paraul Cherit si de un inger pe drumul spre Muntele Horeb; datorita rugaciunii sale, Dumnezeu opreste ploaia timp de trei ani si jumatate; inmulteste faina si uleiul vaduvei din Sarepta Sidonului si il invie pe fiul ei; a chemat foc din cer prin care a ars jertfa adusa de el lui Dumnezeu; a inlaturat cultul zeului Baal; l-a vazut pe Dumnezeu in isihie, (vantul linistit); a fost ridicat in carul de foc si s-a aratat la Schimbarea la Fata a Mantuitorului de pe muntele Tabor.

Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Ilie, patriarhul Ierusalimului;
- Sfantului Flavian al II-lea, patriarhul Antiohiei;
- Sfantului Ilie Chavchavadze (cel Drept), din Georgia;
- Innoirea Bisericii Botezatorului Ioan, de la Manastirea Studion, din Constantinopol.

Maine, facem pomenirea Sfintilor Simeon si Ioan Pustnicul.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfânta Treime

Crestinii ortodocsi slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh—Sfânta Treime, singurul Dumnezeu. Urmând Sfintele Scripturi si învatatura Sfintilor Parinti, Biserica Ortodoxa marturiseste ca Sfânta Treime înseamna trei Persoane (ipostasuri), care împartasesc aceeasi substanta sau natura (gr. ousia). Aceasta credinta poate sa para paradoxala, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstantiale Una cu Cealalta, va sa zica, Ele sunt de aceeasi esenta (gr. homoousios) si coeterne. Nu a existat niciodata un timp  în care Una dintre Persoanele Treimii sa nu fi existat. Dumnezeu este dincolo si înainte de timp si totusi lucreaza înauntrul timpului, miscându-Se si vorbindu-ne în cadrul istoriei.




Ospitalitatea lui Avraam, un arhetip vetero-testamentar al Sfintei Treimi
.
Dumnezeu nu este o substanta impersonala sau doar o "mare forta", ci, mai degraba, fiecare dintre Persoanele Divine este în legatura personala, de iubire: intratrinitara, pe de o parte, si cu creatia, pe de alta parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotriva, credinta Ortodoxa este monoteista si, în acelasi timp, trinitariana. Dumnezeul Bisericii Crestin-Ortodoxe este Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica "cel viu", care lucreaza în creatia Sa: EU SUNT care s-a revelat pe Sine lui Moise, în rugul aprins ("Eu sunt Cel ce sunt" - Exodul 3, 14).
Sursa si unitatea Sfintei Treimi este Tatal, din care se naste fara de timp Fiul si din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatal este, în acelasi timp, fundamentul unitatii Sfintei Treimi, cât si al distinctiei. A încerca sa întelegi nenasterea (Tatal), nasterea (Fiul), sau purcederea (Duhul Sfânt) conduce la nebunie, spune Sfântul Grigorie Teologul [2], si, astfel, Biserica se apropie de Dumnezeu în mister divin, apofatic, fiind multumita sa-L întâlneasca personal pe Dumnezeu si sa realizeze, în acelasi timp, neputinta mintii umane de a-L întelege.
Afirmatia principala despre ceea ce crede Biserica despre Dumnezeu este gasita în Crezul Niceo-Constantinopolitan.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfânta Treime în lunea de dupa Pogorârea Duhului Sfânt.


Dogma Sfintei Treimi 


Prin urmare, noi credem într-un singur Dumnezeu, într-un singur principiu, fara de început, necreat, nenascut, nepieritor si nemuritor, vesnic, infinit, necircumscris, nemarginit, infinit de puternic, simplu, necompus, necorporal, nestricacios, impasibil, imuabil, neprefacut, nevazut, izvorul bunatatii si al dreptãtii, lumina spirituala, inaccesibil; putere, care nu se poate cunoaste cu nici o masura, ci se masoara numai cu propria ei vointa. Caci poate pe toate câte le voieste. Creeazã toate fãpturile, vãzute si nevãzute, le tine si le conserva pe toate, poarta grija de toate, le stapâneste pe toate, le conduce si împarateste peste ele în o împaratie fara de sfârsit si nemuritoare fara sa aiba potrivnic, pe toate le umple si nu este cuprins de nimic, ba mai mult, ea cuprinde universul, îl tine si îl domina. Strabate toate fiintele fara sa se întineze, este mai presus de toate, este în afara de orice fiinta, pentru ca este suprafiintiala, mai presus de cele ce sunt, mai presus de Dumnezeire, mai presus de bine, mai presus de desavârsire. Ea delimiteazã toate începatoriile si toate cetele si sta mai presus de orice începãtorie si ceatã, este mai presus de fiinta, de viata, de cuvânt, de idee. Este însasi lumina, însasi bunãtatea, însasi viata, însasi fiinta, pentru cã nu are existenta sau ceva din cele ce sunt de la altcineva. El este izvorul existentei pentru cele care exista, al vietii pentru cei vii, al ratiunii pentru cei care participa la ratiune si pentru toti cauza bunatatilor.Cunoaste toate înainte de facerea lor.


Credem într-o singura fiinta, într-o singura Dumnezeire, într-o singura putere, într-o singura vointa, într-o singura activitate, într-un singur principiu, într-o singura stapânire, într-o singura domnie, într-o singura împaratie, cunoscuta în trei ipostase desavârsite, dar adoratã într-o singurã închinaciune, marturisitã si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd.


Credem în Tatal si în Fiul si în Sfântul Duh, în care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicând: "Botezându-i pe ei în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh" (Matei 28, 19)
Credem într-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora. Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfântului Duh.


Credem si într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal înainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Când spunem ca Fiul este mai înainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este în afara de timp si fara de început. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui" , întelepciunea si puterea cea vie , Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavârsita si vie a nevazutului Dumnezeu , nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna împreuna cu Tatal si în Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de început. Caci n-a fost cândva Tatal, când n-a fost Fiul, ci odata cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind înainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata în a deveni Tata, lucru mai rau decât orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta în a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire. Este însa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru început cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare în ipostasa Tatalui, anume ca nefiind dintru început Tata a devenit pe urma Tata. În adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupã fiinta. Zidirea si crearea, însa, este un act extern, în care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
De asemenea, credem si în unul Sfântul Duh, Domnul si facatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste în Fiul, împreuna închinat si slavit cu Tatãl si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul întelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu împreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, desavârsit, creator, atotstapânitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit în purtare; El stapâneste întreaga zidire, dar nu este stapânit; îndumnezeieste, dar nu se îndumnezeieste; desavârseste, dar nu se desavârseste; împartaseste dar nu se împartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mângâietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; în toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El însusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Enipostatic, exista în propria lui ipostasa, nedespartit si neseparat de Tatal si Fiul, având toate câte are Tatal si Fiul afara de nenastere si nastere. Tatal este necauzat si nenãscut, caci nu este din cineva: El îsi are existenta de la El însusi si nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul si cauza modului de existenta a tuturor. Fiul este din Tatal prin nastere. Duhul Sfînt si El este din Tatal, dar nu prin nastere, ci prin purcedere. Noi cunoastem ca exista deosebire între nastere si purcedere, dar care este felul deosebirii nu stim deloc. Nasterea Fiului din Tatal si purcederea Sfântului Duh sunt simultane. Asadar, toate câte le are Fiul si Duhul, le are de la Tatal, si însasi existenta. Daca nu este Tatãl nu este nici Fiul si nici Duhul. Si daca Tatal nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul. Si din cauza Tatalui, adica din cauza ca exista Tatal, exista si Fiul si Duhul. Si din cauza Tatalui, si Fiul si Duhul au pe toate câte le au, adica din pricina ca Tatal le are pe acestea, afara de nenastere, de nastere si de purcedere. Caci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însusiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinta, ci se deosebesc fara despartire prin caracteristica propriei ipostase.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavârsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavârsita din trei ipostase nedesavârsite, ci o singura fiinta, în trei ipostase desavârsite, simpla, mai presus de desavârsire si mai înainte de desavârsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavârsite este negresit compus. Dar din ipostase desavârsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci în ipostase. Spunem ca sunt nedesavârsite acelea care nu pastreaza specia lucrului savârsit din ele. Piatra, lemnul si fierul fiecare în sine, potrivit naturii lor proprii, sunt desavârsite; dar raportate la cladirea facutã din ele, fiecare este nedesavârsita, caci nu este fiecare din ele în sine cladire.

Sursa:http://ro.orthodoxwiki.org

Read more...

Inaltarea Domnului

  

Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.

Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15).

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii Imparati Constantin si Elena

 Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai peSfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.

Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Imparateasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau.  A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").

Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...