Ne vorbeste Parintele Cleopa

>> 23 ian. 2011


Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.

S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: "Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?" S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.

Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".

El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.

Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.

Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.

Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.

Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!

Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.

Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"

Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.

Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.

Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.

L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!"
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.

Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!

L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.

Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.

Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.

Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.

Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"

Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!

Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.

A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.

Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.

Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.

Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.

Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.

Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"

Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"

Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"

Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"

Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"

Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"

Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.

Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: "Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta". Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!"

Si-i zicem asa: "Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!" Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!

Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.

Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!

Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: "Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!"

Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!"

Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: "Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete". Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!

Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: "Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!"

Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.

Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.

Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!

Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

Povestită de Părintele Cleopa

Read more...

Sfantul Maxim Marturisitorul

>> 21 ian. 2011


Sfantul Maxim Marturisitorul s-a nascut in anul 580, in Constantinopol, intr-o familie nobila. A intrat in monahism in manastirea Chrysopolis. Misiunea principala a Sfantului Maxim Marturisitorul a fost apararea dreptei credinte impotriva monotelismului. Adeptii monotelismului sustineau ca in Hristos nu a existat decat o singura vointa si o singura lucrare: cea dumnezeiasca. Imparatul Heraclius (610-641), fiind preocupat de campania impotriva persilor si ofensiva pentru recucerirea provinciilor pierdute in timpul domniei regelui Chosroe II, accepta sa se afirme ca in Hristos exista o singura lucrare.

Scopul imparatului era de a atrage de partea sa teritoriile desprinse din cauza Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon: Egiptul, Siria si Palestina. Insa, a fi de acord cu afirmatia ca in Hristos exista o singura lucrare, insemna a fi de acord cu invatatura ca natura umana nu mai persista in Hristos. Sfantul Maxim Marturisitorul reuseste sa condamne monotelismul, impreuna cu papa Martin. Sunt arestati si trimisi in exil. Papa Martin moare in urma chinurilor la care a fost supus in temnita, iar Sfantul Maxim, adus in Constantinopol in anul 662, dupa exilul petrecut in 655, primeste pedeapsa de a i se taia limba si mana dreapta. Va muri la putin timp, in cursul aceluiasi an si va fi ingropat in Manastirea "Sfantul Arsenie“.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii Atanasie si Chiril

>> 18 ian. 2011


Sfintii Atanasie si Chiril au luptat impotriva a doua dintre cele mai mari erezii: arianismul si nestorianismul.

Sfantul Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a combatut pe Arie (arianismul), care sustinea ca Fiul lui Dumnezeu este cea dintai fiinta creata. Sfantul Atanasie s-a nascut in anul 295, in Alexandria. A fost facut citet in anul 312 si diacon in 318, data dupa care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Ca diacon si secretar, el il insoteste pe patriarh la Sinodul de la Niceea, in 325, unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie. Datorita scrierilor sale, Sinodul de la Niceea a condamnat erezia ariana si a formulat un simbol de credinta, cunoscut sub numele de Simbolul niceean, in care se afirma ca Fiul este nascut din vesnicie din Tatal, deofiinta cu El. Este ales episcop al Alexandriei, odata cu moartea Sfantului Alexandru - 8 iunie 328. A trecut la cele vesnice la 2 mai 373, dupa 45 de ani de episcopat, din care aproximativ 20 ani au fost petrecuti in exil.

„Dar noi ne tinem cu indrazneala de dreapta credinta, pe temeiul dumnezeiestilor Scripturi, punand-o ca un sfesnic in candelabru si zicand: Acesta este Fiul adevarat al Tatalui, prin fire, propriu fiintei Lui, Intelepciunea unic nascuta si Cuvantul adevarat si unic al lui Dumnezeu. Nu este creatura si faptura, ci Nascutul propriu al fiintei Lui. De aceea e Dumnezeu adevarat de o fiinta cu Tatal adevarat.” (Sfantul Atanasie cel Mare)

Sfantul Chiril al Alexandriei l-a combatut pe Nestorie la Sinodul al III-lea ecumenic din Efes (431). Nestorie sustinea ca in Iisus Hristos exista doua-persoane - persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, nascut din Tatal mai inainte de toti vecii si persoana umana sau istorica a lui Iisus Hristos, cu care s-a nascut din Fecioara Maria. De aceea erezia lui Nestorie s-a numit dioprosopism sau nestorianism. Aceasta conceptie eretica despre existenta a doua persoane in Iisus Hristos ducea la afirmatia ca Dumnezeul-Tatal a avut doi fii. Consecinta acestei erezii era ca Fecioara Maria n-a nascut pe Fiul lui Dumnezeu ca sa merite a fi numita "Nascatoare de Dumnezeu" ci a nascut pe omul Hristos si de aceea trebuie numita "Nascatoare de om", sau cel mult "Nascatoare de Hristos".

Datorita Sinodului de la Efes, i se recunoaste Fecioarei Maria atributul de Nascatoare de Dumnezeu.

"Daca cineva nu marturiseste ca Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal S-a unit cu trupul dupa ipostas si ca Hristos este numai unul cu propriul Sau trup, Acelasi, adica Dumnezeu si om deodata, sa fie anatema!” (Sfantul Chiril ala Alexandriei)

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Xenia;
- Sfantului Cuvios Marcian din Cipru.

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Parintele Sofian-SMERENIA SI DRAGOSTEA

>> 13 ian. 2011


Pune în sufletul meu sporirea dragostei către Tine.
Fă-mă să înteleg smerenia Ta, în care ai trăit pe pământ.

Există o iubire duhovnicească. După cum este o hrană trupească si una duhovnicească, o băutură după trup si alta după duh, asa există o dragoste a cărnii care vine de la Satan si o altă dragoste a Duhului, la Dumnezeu avându-si începutul; nimeni nu poate fi stăpânit de amândouă aceste iubiri. Dacă esti iubitor al trupului, dragostea Duhului nu o poti cuprinde.

Dacă pe toate cele trupesti le-ai dispretuit - nu spun numai carnea si sângele, argintul si averile, dar si pământul însusi si chiar cerul, pentru că toate acestea vor trece - si dacă de nici una din ele nu-i legat sufletul tău, dacă nu esti robit de nici o iubire de patimi, vei putea atunci si iubirea duhovnicească să o întelegi.

Sfântul Apostol Ioan, Teologul Iubirii

2. Cine se abtine de la vorbăria desartă si de la patimile de tot felul, de la plăcerile trecătoare - nu din dispret fată de oameni si de viată, ci din focul unei prea mari iubiri fată de Dumnezeu -, un asemenea om, dacă nu fuge el după oameni, fug acestia după el. Unde e flacăra mare în suflet, acolo se adună oamenii să-si încălzească sufletele lor reci.

3. Gânditi-vă la ''Tatăl nostru''. Dacă esti certat cu cineva, chemarea acestui Tată sfânt se preface în blestem: ''nu mă ierta, Doamne, precum nici eu nu pot să iert''. Contradictia dintre ceea ce spunem si ceea ce facem anulează rugăciunile noastre.

Iertarea noastră de către Dumnezeu depinde de iertarea noastră fată de aproapele. Aici nu e vorbă goală, e nenorocire. Cine nu iartă nu iubeste. Cine nu iartă si cine nu-l iubeste pe om nici pe Dumnezeu nu-L iubeste.

În viata de toate zilele ne întepăm unul pe altul, ne mâhnim si fără îndoială ne tulburăm, ne răzvrătim. Vin aici, la noi, cei care au niste dusmani si încep să se roage: ''să-i trăsnească Dumnezeu'', ''să-i facă praf si pulbere''... Uităm că avem de împlinit niste porunci dumnezeiesti, că trebuie să ne rugăm pentru dusmanii nostri.

Poate că cea mai mare virtute este iubirea de vrăjmasi; sau măcar să te rogi pentru ei, sau măcar să nu te răzbuni pe ei. Lasă-L pe Dumnezeu să facă dreptate. Nu judeca, slugă străină! ''A Mea este răzbunarea'' - zice Domnul. Este bine să fim constienti că există o pronie dumnezeiască si că nimic nu se întâmplă în lumea aceasta fără ca să nu stie Dumnezeu.

4. Cea mai importantă armă împotriva răului care vine asupra noastră este smerita cugetare. Să-L rugăm cu umilintă pe Dumnezeu să potolească acest rău si să ne acopere cu harul si iubirea Sa.

5. Fiecare are relatia lui personală cu Dumnezeu. Nu există un sablon prin care să se mântuiască toti oamenii.

Este necesar să avem din când în când această întoarcere către sine, pentru că toti suntem în lipsă fată de ceea ce ar trebui să fim. Să ne căim cu această constatare sinceră că suntem nevrednici. Iar Dumnezeu Care nu ne face procese - asa cum ne fac oamenii -, ne va primi cu toată dragostea Lui. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus de orice dragoste omenească. În orice stadiu de viată am fi, să ne cerem în mod profund iertare, cu lacrimi, cu căintă.

6. Niciodată nu suntem singuri, totdeauna suntem cu Dumnezeu. El este cu atât mai prezent în viata ta cu cât Îl chemi mai des.

Există o rugăciune pe care trebuie să o spună monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui Dumnezeu: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul. Această rugăciune suntem datori - după rânduială - să o spunem mereu. Si încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare de dragoste.

Dacă această rugăciune e făcută stăruitor, mai mult timp, rezultatele ei sunt deosebite. Se produce o căldură duhovnicească în inima rugătorului, îi sporeste credinta si dragostea pentru Dumnezeu, pentru oameni si pentru întreaga creatie. Este pătruns de acest sentiment de trăire în Dumnezeu. Asa cum trăieste pestele în apă, asa trăieste monahul în Dumnezeu, în această atmosferă în care te simti deplin în Dumnezeu.

Mă refer la monahii care vietuiesc după rânduiala lui Dumnezeu. Căci si peste noi năpădesc tot felul de curente ale vietii pământesti; practic nu suntem deloc fiinte ceresti, desi am vrea să fim. Ne străduim ca prin chemarea lui Dumnezeu în viata noastră să devenim fiinte nesingure. Dacă reusim să-I facem loc lui Dumnezeu în noi, cu atât mai bine pentru noi, dar si pentru altii...

7. Sfintenia sau desăvârsirea nu presupune numaidecât semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti să credem. Nu toti sfintii au făcut minuni în viata aceasta.

Mântuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi ar trebui să-i pună pe gânduri: ''Multi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea'' (Matei 7, 22-23). Minuni care pot să uimească pe oameni ajung să facă si vrăjitorii, ajutati de puterile întunericului; dar sfintenia nu pot să o dobândească decât cei blânzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor.

8. Unii oameni se nasc cu o putere mai mare de a primi si a dărui iubire. Altii primesc darul dragostei după ce se ostenesc mai mult timp pentru a duce o viată deplină în Dumnezeu. Căci ascultarea si supunerea fată de Dumnezeu îl ajută pe om să intre întru bucuria iubirii dumnezeiesti.

9. Iubirea de Mamă a Sfintei Fecioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este chemat si cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut si acolo unde fiii ei după har - credinciosii râvnitori - o cinstesc si pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului.

Asadar, când suntem tulburati de necazuri, bântuiti si arsi de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este si Mama noastră, a pământenilor, stiind că rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilintă, zicând către Dânsa asa:

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul mintii si al inimilor noastre, ca să ne cunoastem păcatele, să ne căim pentru ele si ca să nu le mai săvârsim.

Maica Domnului - simbolul Bisericii

Tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădeste în noi pacea Fiului tău si goneste din sufletele noastre viforul patimilor.

Tu, care esti izvor nesecat de vindecări, tămăduieste neputintele noastre si ne alină durerile, că toate le poti câte le voiesti, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin.

10. Nu cunosc un cuvânt mai dulce, auzit din gura Domnului, decât acela pe care îl adresează poporului Său prin profetul Maleahi:

''Iubitu-v-am pe voi...''

Si în acelasi timp nu stiu un cuvânt mai aspru si mai nedrept, decât răspunsul acestui popor:

''Cum ne-ai iubit Tu?...''

Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov îi scosese din robia Egiptului, îi adusese într-o tară bogată unde curgea miere si lapte, îi călăuzise prin profetii Săi; iar El rezuma toate acestea prin: ''Iubitu-v-am pe voi...''

11. Nu te măsura cu cei mai slabi dintre oameni, ci mai degrabă cu cei înaintati în iubire, adică în virtute.

12. Cununia este Taina Dragostei pentru că la temelia ei stă Dumnezeu, Care este dragoste. Într-o căsnicie adevărată există mai ales iubirea jertfelnică, despre care vorbeste Sfântul Apostol Pavel în imnul de la I Corinteni 13. Dragostea jertfelnică este singura care nu se stinge dincolo de moarte.

Nu există un obstacol între ascultare si dragoste în viata de familie. Dragostea sfărâmă toate piedicile si atunci sotii se ascultă unul pe altul si ascultă unul de altul, dar capul familiei rămâne bărbatul. Este bine ca cei doi tineri căsătoriti să aibă un acelasi duhovnic la care să se mărturisească.

Si în viata de mânăstire, atunci când există iubire te deschizi si asculti, iar ceea ce faci în ascultare este bine primit înaintea lui Dumnezeu. Dacă monahul simte că nu are dragoste fată de staret sau în general fată de oameni, atunci trebuie să-L roage pe Dumnezeu cu stăruintă să-i dăruiască smerenia si dragostea, asa cum făcea Sfântul Siluan.

Read more...

Taina iubirii (Parintele Arsenie Papacioc)

>> 10 ian. 2011


Lumea aceasta nu e vinovată, suntem vinovati noi că nu stim să iubim si nu stim s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta, dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta - asta ni se cere!

O institutie, ca si un neam, trăiesc prin cei care tâsnesc, care stau pe cruce fără să cedeze. 0 iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme si fără săbii îndreptate împotriva noastră! Nu vedeti învătătura crestină? "N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie... Dusmanii omului sunt casnicii lui." Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunte. Nu! Dumnezeu stie de necazul tău, iar aceste suferinte te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu, căci El asta doreste.

Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferintele, iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumne- zeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci când lisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul triumfa pe Cruce, iar satana era învins. Deci, nici un crestin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa, pentru că e dar de la Dumnezeu suferinta, dragii mei! Nu este numaidecât o pedeapsă. Dar, chiar pe- deapsă în sine, canonul înseamnă putinta revenirii, a întoarcerii la bine.

Se constată că nu vine lumea la biserică. Dar nu trebuie să fie o preocupare în sine, să se facă atâta caz. Pentru că aceste lucruri slăbesc forta per- sonală a fiecăruia, semănând confuzii. Din cauza greselilor multimii, fiecare om ajunge să se scuze în sinea lui: "Ce, numai eu fac? Văd că toti fac!" Deci, cel mai bine este ca noi să ne rugăm pentru rezol- varea acestor lucruri pentru oamenii acestia. Si chiar vă rog, să fie o mai mare dorintă de iubire adevă- rată! Nu o iubire înregistrată si difuzată ca atare de oameni: "Auzi, domnule, că trebuie să iubim!" Nu! Trebuie să simti nevoia să iubesti.

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuti sau să te folosesti. Te folosesti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuti tu, în sensul de-al suporta. Este o mare greseală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Il rabdă Dumnezeu si pe acela, si de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi si tu si să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligatie, pentru că de- venim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, si atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne tine că suntem noi foarte vrednici. Ne tine că este foarte milostiv El, si de aici vine si toată mila noastră.

Bunăoară, dacă se găseste cineva în situatia să dusmănească pe cineva, se găseste în situatia să-l judece, pentru că este într-adevăr incorect si nu se asează deloc. Deci, îti este incomod si tie si celorlalti. Dar dacă ar zice omul asa, ar sta de vorbă cu Dumnezeu: "Măi dragă, Eu îl iubesc si pe acela asa cum e. Dă-te de partea Mea, ca să-l iubesti si tu. Eu îl iubesc asa cum este. Căci de aceea îl tin în viată. Dă-te de partea Mea si lasă, nu-l mai dusmăni; Eu sunt Dumnezeu si tot Eu te tin si pe tine. Tu câte greseli faci si ti le trec cu vederea?" Acest dialog intim, cu smerenie să se facă, si tu esti asigurat. Si răsare cu orice chip iubirea, fără de care nu se poate face nimic, chiar dacă ai da muntii la o parte; chiar dacă ti-ai sfâsia trupul să ardă pentru Hristos. Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepti pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să stii să-i faci o mângâiere, să-i descretesti fruntea. La săraci poti să faci o rugăciune scurtă: "Doamne, miluieste-l!", dacă nu poti să-i dai, că esti în tramvai si el este pe trotuar. Intrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu su- ferinta din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebati la Judecata de apoi este: "De ce nu am dat mai multă atentie semenilor nostri?"

Există poruncă în învătătura crestină: să se respecte toată făptura, cu atât mai mult fiinta o- menească, care are "chip" si "asemănare". Si firea pervertită, bineînteles, te îndeamnă să tii cont numai de al tău, si foarte greu te rupi si pentru celălalt. Si tocmai asta e porunca: să te rupi. Eu v-am spus uneori; dacă nu, spun acum: Era într-o situatie, parcă era vis, dar tare a fost parcă real, asa... Murisem, si mă uitam, cum se spune, la moartea mea, căci sufletul nu moare. Mă uitam la mine în cosciug si când a ajuns cosciugul să intre în groapă am zis: "Ce bine este dacă lasi ceva din tine afară! Aceea te va ajuta si pe tine să trăiesti mereu". Milostenia este ceva din tine. Si Alexandru Vlahută zice: "Mila e toată Scriptura!"

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu esti Hristos. Apoi, nici nu stii că acela pe care îl ajuti poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ti dea împărătia cerului si tu nu observi. Si, de regulă, oamenii caută bănutul cel mai mic.

Fratii mei, tineti minte: cersetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit pe cersetor! Cersetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum si împart ce s-a căpătat, si zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, întru împărătia Ta!" Si are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veti primi! Vrei să te îmbogătesti? Dă tot ce ai! Primesti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Dacă ati cunoaste viata Sfântului Ioan cel Milostiv, v-ati înspăimânta! Sfântul Ioan, când s-a dus în respectiva arhiepiscopie, a întrebat: "Cât aur are arhiepis- copia?" Si i s-a răspuns: "Atâtea litre de aur!" "Dati-i la săraci!" Când au auzit, economii ăia au zis că îi sărăceste. Si a venit înapoi însutit fată de cât a dat. Iar dădea, iar venea însutit. Economii cârteau mereu! Vezi, nu observă omul când primeste, dar observă când dă. Dar venea însutit cu precizie! Este cuvânt din Scriptură. Eu nu am dreptul să-l contrazic pe acest cuvânt. Si obisnuiti-vă cu autoritatea cuvintelor din Sfânta Scriptură. Tainele Bisericii s-au făcut pe temeiul cuvintelor din Scriptură. "Ce dezlegati voi, dezleg si Eu". Asa a luat nastere Taina Pocăintei.

A venit o doamnă la arhiepiscopie să dea o donatie. Si a întrebat-o Sfântul Ioan: "Cât doriti să dati, doamnă?" "Atât!" Sfântul Ioan se astepta să primească însutit, iar cât dădea doamna asta nu era însutit. Si a întrebat-o: "Atât ai vrut cu adevărat să dai?" "Nu! Am vrut să dau atâta, dar când am scris suma, o mână nevăzută a sters si a scris cât dau eu acum".

Ce se întâmplase? Economii nu au dat la săraci cât a zis Sfântul Ioan. Au dat mai putin. Si corespundea cu cât a adus femeia asta însutit. Sfântul Ioan i-a mustrat: "Uite cine sărăceste arhiepiscopia!" Si s-a ajuns să dea câte o corabie cu aur, si veneau o sută înapoi; si s-a umplut Marea Mediterană cu corăbii pline cu aur mergând la Sfântul Ioan. Si s-a auzit glas din cer: "Să vedem, Ioane, cine este mai milostiv: tu sau Eu?" S-a verificat cu ape, cu corăbii si cu aur cuvântul Scripturii. Deci, obisnuiti-vă să nu trăiti numai voi, ci să trăiti în toti care sunt cu voi.

Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: "Să vă iubiti unul pe altul." Vedeti, cu orice chip trebuie să fim controlati, dacă avem acest sentiment de iubire pentru toti. Practic e greu. Nu poti chiar să iubesti pe toti. Bine, asta se întelege. Dar, cu nici un chip să nu urâti! Dacă nu urăsti, nu mai esti în apă, esti pe scară, pe prima treaptă. Dar esti pe uscat! Si sigur că treptele merg până la treapta dragostei de sus. Esti liber si ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăsti. Deci este un început doar. Ce se numeste scară: "Două lemne hodo-lemne si un brat de ălea măruntele!" Adică, dacă esti pe prima treaptă esti salvat. Dar ceva sfânt din noi, creân- du-ne Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu si poruncindu-ne să iubim, ne-a dat si putinta să iubim. Si atunci ceva sfânt din noi ne spune: "De ce să stau chiar asa pe ultima treaptă? Ia să păsesc mai sus!" Se întâmplă de capeti o bucurie pe care nu o cunosteai, dar care te odihneste si te sileste la a treia treaptă. Si tot asa, si tot asa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârsirii.

Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: "Să vă iubiti" - vorbeste la superlativ si termină. Dar acum, noi, care ne întâlnim cu neputintele noastre si cu frecusul, lipsa de educatie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă asez pe prima treaptă si nu-l urăsc. Si mă tin cu mâinile de treapta de sus. Dacă te tii cu mâinile de treapta de sus, înseamnă că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este poruncâ. Nu mai avem voie să comentăm, decât, cu orice chip, să stabilim re- latii măcar la "Bună ziua", sau să nu urăsti pe nimeni. Degeaba ne zbatem, degeaba împlinim alte po- runci crestine, dacă n-avem relatie cu cineva. Frătiile voastre trebuie să stiti că inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un dusmănel, care stă cocotat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta. Adică nu vrea Hristos să stea cu dusmănelul ăla. Că nu există relatie între rău si bine. Mântuitorul zice: "Să-mi dai toată viata, toată fiinta ta!" Dracul zice: "Mie să-mi dai numai un deget!" Că prin asta el te stăpâneste cu totul. Deja e lângă tine. Nu mai este Hristos lângă tine, dacă tu i-ai dat o unghie de la un deget. Nu trebuie recunoscut.

De aceea, nici nu se stă de vorbă cu dracul. E o greseală mare când mai spun unii: "L-am certat pe dracul!" Lui îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simti că într-un fel te munceste fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te la Hristos: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!" Că vă este la îndemână o rugă- ciune ca asta. Dar nu cu agitatie, ci cu calm si cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări, sau al unei mâhniri, este numai si numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din pru- dentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine- înteles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viata duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simti că ai mândrie. Insă smerenia nu se prea simte! Niciodată un om nu spune: "Eu sunt smerit!" Dar se simte totusi o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relatie caldă cu lumea.

Dacă rationalizezi relatia ta cu lumea pe motiv că sunt liber să nu primesc vizita fratelui - e un câstig. Dar e un câstig minor, fără rezultate mai avansate. Trebuie să-l iubesti cu adevărat cu inima. Strategic vă dau un sfat: nu poti să-l iubesti pe vrăjmas de prima oară, dar asează-te pe pozitia să nu-l urăsti. Si dacă te găseste moartea pe pozitia de a nu-l dusmăni, tu mori ca un iubitor de vrăjmas, cu harul lui Dumnezeu.

Să stiti că e foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: "Ah, ce i-as face!" Dragă, cele zece porunci nu trebuie învătate ca la scoală: "Dacii si romanii", si începi să spui istoria dacilor si a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poti să te prezinti la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se a- nalizează de ce nu ai putut, capeti circumstante atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că esti scutit total, că o împrejurare s-a creat si tu nu ai împlinit porunca.

Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. Nu-i nici o mustrare, poate e nevoie să te spovedesti că ai muncit, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Si există o altă poruncă care spune: "Cine posteste sâmbăta sau Duminica este certat de Biserică". Si atunci ce faci ca să nu postesti Duminica? N-am mâncare făcută - fac mân- care. Deci am muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar am salvat porunca care spunea să nu postesti Duminica.

Doi insi sau hotărât să se ducâ la Ierusalim. Se mergea pe jos în conditii grele, nu erau mijloace de transport. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toti bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: "Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să părăsesc pe cei bolnavi" "Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?" Si a plecat celălalt singur si a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeratie, că era vorba de Inviere.

Pelerinul, ajuns la biserică, a pătruns cu mare greutate prin prima usă de la biserică, si-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar la Altar. Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a îngrijit de bolnavi s-a asezat pe pozitia de vârf a Scripturii: iubirea. Si atunci ce cauti la Ierusalim? Te duci din traditie? Te duci că ai posibilităti? Te duci că ai timp, sau că ai avut bani? Dacă tu ai lăsat vreo dusmănie în urma ta? Porunca iubirii e o poruncă mare, de aceea insistâ Mântuitorul. Deci e o între- bare justificată; să ne-o punem toti: "Iubesc sau nu iubesc?", că e poruncă, dragă! Să nu credeti că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Si noi avem bogătia că suntem crestini. Si atunci sigur nu o să urmăm pe cutare Tutankamon, sau pe Buda. Noi urmăm pe Hristos. Băgati de seamă, iubirea e criteriu de judecată! Evanghelia care se citeste la Duminica Judecătii de apoi este aceasta: "Am fost bolnav, si nu m-ati în- grijit. Am fost însetat, si nu mi-ati dat să beau. Am fost flămând, si nu m-ati săturat". Nu vorbeste nici de alte artaguri si nu stiu ce. Vorbeste numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i fiintă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunosti ca fiintă omenească, din mo- mentul din care îl urăsti. Si atunci ne osândim cu asta. Vorbesti de rău cu atâta usurintâ si cu atâta motivare intimă. Si chiar dacă esti întrebat, răspunzi:

"Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită". Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubesti, dar îl dusmănesti, îl urăsti. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.

Dacă pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum să stie că tu îl pomenesti. Tu esti în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, si tu, constient, vrei să fii împlinitor al poruncilor date de Dum- nezeu: te numesti un mântuitor cândva si undeva.

Tu pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ti-a auzit rugăciunea.

Chiar Traian, care a fost un păgân, a avut o fiică, Drosida, care a ajuns Sfânta Mucenită Drosida. S-a botezat singură, drăgălasa. Impăratului Traian i se dusese vestea, si a rămas vorba: "Bun ca Traian".

Era un suflet bun, drept, nu i se cerea mai mult decât să fie drept.

Sfântul Grigorie Dialogul, văzând atâtea lucruri făcute de Traian si că a avut un nume asa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca să-l ierte. Sfântul Grigorie a trăit în anul 500, de când avem Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Si s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte pe Traian. Deci, a intrat într-un dialog cu Cerul si a auzit un glas:

"Dumnezeu ti-a auzit rugăciunea, dar mai mult să nu te rogi pentru păgâni". Sfântul Grigorie Dialogul a intrat într-un dialog cu Cel ce mântuieste si i-a dat putinta lui Traian să fie si el în împărătia mântuitilor.

Tu, dacă pomenesti pe cineva, trăiesti cu toată lumea, cu fratii tăi de credintă. Si sunt obligati fată de cel care îi ajută la mântuire într-o formă anonimă, dar stie Dumnezeu.

Mai departe, după rugăciune, tine relatia cu omul. Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi esti dusman. Nu un rânjet. Aruncă-i un zâmbet, dacă te provoacă.

Dragă, eu am sustinut un adevăr. Frătia ta ai fost în situatia să fii în afară de adevăr. Că te-a lezat punctul meu de vedere, al adevărului, nu-i vina mea. E vina ta care nu esti cu Adevărul. Acesta, să zicem că este un motiv material care a stricat relatia.

Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca: "să iubesti" este si pentru ei. Ce să facem, pentru că răspunsul este ăsta: există si rai si iad. S-a dat putinta fiecăruia să nu se ducă în iad si totusi s-au dus si în iad. Ce să facem? Noi ne facem datoria să iubim, că si pe cei din iad îi iubeste Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu îi biciuieste acum. Dreptatea lui Dumnezeu îi tine acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Ei îsi dau seama că îi iubeste Dumnezeu, si tocmai aceasta îi chinuie. "Uite, ne iubeste si acum, deci, ce ar fi fost să-L fi urmat pe Hristos?" Ce n-a facut Hristos să-i scape pe oameni de iad?

Uite, dialogam în ce priveste mântuirea. De ce mergi pe o cărăruie oarecare si nu mergi pe soseaua bătută, care duce la Ierusalim? Pe soseaua asta te mai lovesti de pietre, dar nu părăsesti soseaua pentru sângerările rănilor. Te pansezi, dar tine-te de sosea, că harul nu vine decât pe soseaua asta, nu vine pe toate cărările. Insă nu trebuie sâ schimbăm discutia, că avem de-a face cu oameni îndărătnici. Uite, tu te duci la un prieten care are un câine rău. Câinele nu stie că esti prieten cu stăpânul, si latră la tine. Dar tu nu tii cont că latră câinele, tu îl iubesti pe stăpânul lui si te duci la el.

Solutia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc si să nu-l urăsc, asa cum este. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curătire a inimii, că Hristos nu vine în inima ta dacă este un dusman acolo. Nu vă mai preocupati cu: "Uite, eu i-am zâmbit si el mi-a rânjit". Dacă esti pe linia adevărului poti să fii foarte sigur: "Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!" Asa.

Read more...

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul

>> 7 ian. 2011


In fiecare an, pe data de 7 ianuarie praznuim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.

Ioan Botezatorul - "Ingerul Domnului"

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezatorul "Ingerul Domnului", pentru ca avea sa-I gateasca calea (Mal. 3, 1), iar Mantuitorul recunoaste ca Ioan este "ingerul"de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10). De ce il numim inger intrupat? Pentru ca el a ajuns sa poarte in fiinta sa semnele biruintei asupra pacatului originar. Astfel, el nu-si mai castiga painea cu sudoarea fruntii. Evanghelistul Marcu precizeaza: "Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare din piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica" (Marcu 1,6). Aceasta prezentare ne descopera marele ascet din Ioan, care invinge in fiinta sa inclinatiile spre pacat si devine vrednic sa-l vesteasca lumii pe Hristos. De aceea nu-i intamplator ca este reprezentat pe usile imparatesti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de inger.

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi si a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca noteaza, cu o extrema precizie, data la care Ioan Botezatorul a inceput sa predice: "In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele sau, tetrarh al tinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, in zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie" (Luca 3, 1-2).

Rolul Sfantului Ioan Botezatorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naste in ei credinta in Hristos. El isi incepe predica cu aceleasi cuvinte ca si Mantuitorul: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Mt. 3, 2). Le atrage atentia ca nu este de ajuns sa faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mantuirea. In acest sens le spune: "Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam" (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind ca toate neamurile sunt chemate la mantuire. Convertirea propovaduita de Ioan presupunea recunoasterea starii de pacat in care se afla omenirea si inlaturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseica. Actul care consfinteste convertirea este "botezul lui Ioan". Acest botez, numit si al pocaintei, nu daruia iertarea pacatelor, dar presupunea cainta pentru pacatele savarsite si astfel, pregatea sufletul pentru primirea iertarii. Misiunea principala a Sfantului Ioan Botezatorul era sa puna inaintea ochilor mintii realitatea pacatului si sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul care avea sa vina, sa le descopere celor convertiti calea pe care sa o urmeze. Ca Ioan Botezatorul reuseste sa zguduie constiintele, o arata Sfantul Evanghelist Luca cand spune: " poporul era in asteptare" (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a inlatura orice ispita care facea posibila confuzia ca Ioan este Mesia cel asteptat, va spune: "Eu va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine ... Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc" (Matei 3, 11). Si va incheia prin a spune: " Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era" (Ioan 1, 15).

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Moastele Sfantului Ioan

Potrivit traditiei, Ioan a fost inmormantat in Samaria. Din relatarile istoricilor Rufinus si Teodoret, aflam ca mormantul sau a fost profanat in timpul imparatului Iulian Apostatul, in anul 362. Astfel, o parte din moaste a fost arsa, iar cealalta parte a fost dusa in Ierusalim, apoi in Alexandria. La 27 mai 395, a fost asezata in biserica ce ii poarta numele. Despre capul sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Astazi, capul sfantului se afla la Roma.

Semnificatia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit". Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica de la noi.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

Adrian Cocosila
Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Obiceiuri de Boboteaza

>> 5 ian. 2011


Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.

Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.

In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului"), bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Cuviosul Teoctist

>> 4 ian. 2011


Dupa alegerea celor doisprezece apostoli, Mantuitorul a luat 70 de apostoli, ca sa-i trimita la propovaduire. Toti acesti ucenici au propovaduit cuvantul lui Hristos, indurand chinuri si prigoniri.

Din cei 70 de ucenici amintim pe:

Sfantul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfantul Apostol Pavel, in epistola sa catre Galateni, il pomeneste, zicand: M-am suit in Ierusalim ca sa vad pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am vazut, decat numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19).

Sfantul Marcu Evanghelistul, care a fost asezat episcop in Alexandria de Sfantul Petru.

Sfantul Luca Evanghelistul, care a scris Sfanta Evanghelie si Faptele Apostolilor si a sfarsit muceniceste in Teba Beotiei.

Sfantul Cleopa, fratele mai mic al Sfantului Iosif logodnicul Fecioarei, ucis de evrei in casa in care L-a cunoscut pe Hristos inviat, prin frangerea painii.

Sfantul Simeon, rudenia Domnului, dupa Iacob, a fost al doilea episcop in Ierusalim si a fost si el rastignit pentru Hristos.

Sfantul Iosie sau Iosif, numit Varsava si Iust, cel numarat impreuna cu Matia, dupa Iuda cel cazut, care se pomeneste in Faptele Apostolilor (I, 23); a fost episcop in Eleuteropolis, unde a sfarsit muceniceste.

Sfantul Tadeu, care a fost mai inainte ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul, apoi al lui Hristos, altul decat Sfantul Apostol Iuda Tadeul.

Sfantul Anania, care l-a botezat pe Pavel; a fost episcop in Damasc; iar in Eleuteropolis a fost ucis cu pietre.

Sfintii Filip, Prohor, Parmena, Nicanor, Timon - din primii sapte diaconi.

Sfantul Sila, care cu Sfantul Apostol Pavel a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si impreuna cu dansul a suferit multe chinuri.

Sfantul Urban, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Urban, iubitorul nostru in Hristos (16, 9). A fost episcop in Macedonia si s-a sfarsit muceniceste.

Sfantul Narcis, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va celor ce sant din casa lui Narcis in Domnul (16, 11). A fost episcop in Atena.

Sfantul Apelie, pe care in aceeasi epistola il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Apelie, cel incercat in Hristos (16, 10). A fost episcop in Heracleea.

Sfantul Aristobul, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola il pomeneste, zicand: Inchinati-va celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop in Bretania si acolo, dupa multe osteneli si patimiri, s-a sfarsit.

Sfantul Irodion, pe care in aceeasi epistola Sfantul Pavel il pomeneste, zicand: Inchinati-va lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop in Patras.

Sfantul Agab, pomenit in Faptele Apostolilor, unde se spune ca intr-o vreme s-a pogorat un proroc din Iudeea, anume Agab, care, luand braul lui Pavel si legandu-si mainile sale si picioarele, a zis: Asa graieste Duhul Sfant: pe barbatul care are braul acesta, asa il vor lega iudeii in Ierusalim si-l vor da in mainile limbilor.

Sfantul Ruf, pe care in Epistola catre Romani il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Ruf, cel ales in Domnul (16, 13). A fost episcop in Teba din Elada.

Sfantul Asincrit, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Ircania, din Asia.

Sfantul Flegon, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Maraton, in cetatea Traciei.

Sfantul Hermes, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Filipopoli.

Sfantul Patrova, cel pomenit in aceeasi epistola (16, 14), a fost episcop in Neapole si in Puteoli (Italia).

Sfantul Hermas, care in aceeasi epistola se pomeneste (16, 14), a fost episcop in Dalmatia. Pentru acesti cinci sfinti, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova si Hermas (16, 14).

Sfantul Linos, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (II, 4, 21), a fost episcop in Roma.

Sfantul Gaius, pe care, in Epistola catre Romani (16, 23), il pomeneste Sfantul Pavel, zicand: Se inchina voua Gaius, ospatatorul meu si a toata Biserica. A fost episcop in Efes, dupa Sfantul Timotei.

Sfantul Filolog, pe care il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15) Sfantul Pavel, zicand: Inchinati-va lui Filolog. A fost pus de Sfantul Apostol Andrei, episcop in Sinope.

Sfantul Lucius, pe care Sfantul Pavel in aceeasi epistola (16, 21) il pomeneste, a fost episcop in Laodiceea Siriei.

Sfantul Iason, care se pomeneste in aceeasi epistola (16, 21), a fost episcop in Tars.

Sfantul Sosipatru, cel pomenit in aceeasi epistola, a fost episcop in Iconiu. Despre acesti trei sfinti aici pomeniti, scrie Sfantul Pavel, dupa ce spune despre Sfantul Timotei, zicand: Se inchina voua Lucius, Iason si Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfantul Olimpan, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 15), urmand Sfantului Apostol Petru, pana la patimirea lui de moarte, a fost taiat in Roma, impreuna cu Sfantul Apostol Irodion, de catre Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Sfantul Tertius, care a scris catre Romani epistola spusa de Sfantul Pavel, in care singur pe sine se pomeneste asa: Ma inchin voua si eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, intru Domnul. A fost episcop in Iconiu, al doilea dupa Sfantul Sosipatru, unde a castigat si muceniceasca cununa.

Sfantul Erast, pe care Sfantul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar dupa aceea episcop al Paneadei.

Sfantul Cvartus, care in aceeasi epistola (16, 23) se pomeneste, a fost episcop in Beirut. Despre acesti doi sfinti, Sfantul Pavel scrie: Se inchina voua Erast, dregatorul cetatii, si Cvartus, fratele (16, 23).

Sfantul Evod a fost episcop in Antiohia; pe el il pomeneste Sfantul Ignatie, purtatorul de Dumnezeu, in epistola sa catre Antiohieni, zicand: "Aduceti-va aminte de fericitul Evod, parintele nostru, care intai a fost pastor pus voua de sfintii apostoli".

Sfantul Onisifor, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (I, 16), zicand: Sa dea Domnul mila casei lui Onisifor, ca de multe ori m-a odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat. A fost episcop in Colofon si in Cirene.

Sfantul Clement, pe care il pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (4, 3), zicand: S-a nevoit cu mine si Clement. El a fost episcop in Roma; a sfarsit muceniceste prin inecare in adancul marii.

Sfantul Sostene, despre care se scrie in Faptele Apostolilor: Si prinzand toti elinii pe Sostene, incepatorul soborului, il bateau inaintea divanului. Despre el pomeneste Sfantul Pavel in Epistola I catre Corinteni, inceputa asa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, si Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop in Colofon.
Sfantul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, barbat cuvantator, a venit in Efes, fiind puternic in Scripturi. Acesta era invatat in calea Domnului si, arzand cu Duhul, invata cu dinadinsul despre Domnul. Il pomeneste Sfantul Pavel in epistola I catre Corinteni (I, 3, 6): Eu am sadit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop in Smirna, mai inainte de Sfantul Policarp.

Sfantul Tihic, cel pomenit in Faptele Apostolilor si in epistolele Sfantului Pavel catre Efeseni (6, 21) si Coloseni (4, 7), zicand: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune voua Tihic, iubitul meu frate, si credinciosul slujitor in Domnul, pe care l-am trimis la voi ca sa stiti cele pentru noi si ca sa se mangiie inimile voastre. In Epistola a doua catre Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis in Efes. El a fost episcop in Colofon, dupa Sfantul Sostene.

Sfantul Epafrodit, pe care-l pomeneste Sfantul Pavel in Epistola catre Filipeni (2, 25; 4, 18), zicand: Iar mai de folos am socotit ca pe Epafrodit, fratele, ajutatorul si impreuna ostasul meu, iar al vostru apostol si slujitor trebuintei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop in Adriania.

Sfantul Carp, despre care Sfantul Pavel in a doua Epistola catre Timotei (4, 13), dupa Sfantul Tihic, pomeneste zicand: Felonul pe care l-am lasat in Troada, la Carp, venind aici, sa-l aduci, precum si cartile. El a fost episcop in Veria Traciei.

Sfantul Codrat a fost episcop in Atena si in Magnesia unde, cuvantul Domnului propovaduind, si-a luat sfarsitul prin mucenicie de la atenieni, in vremea imparatului Adrian (117-138).

Sfantul Marcu, care se numeste si Ioan, pe care Faptele Apostolilor il pomenesc de multe ori, ca a fost calator impreuna cu Pavel si cu Barnaba, zicand: Iar Barnaba si Saul s-au intors din Ierusalim la Antiohia, implinindu-si slujba si a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop in Biblos, din Fenicia, si umbra lui gonea bolile.

Sfantul Zina, care se zice legiuitor, adica invatatorul legii lui Moise, despre care Sfantul Pavel, in Epistola sa catre Tit (III, 13), zice: Pe Zina, legiuitorul, degraba sa-l trimiti la mine. El a fost episcop in Diospoli.

Sfantul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum si Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni si catre Filimon. El a fost episcop in Apameia Siriei.

Sfantul Pudentiu, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 21), zicand: Se inchina tie si Pudentiu. El a fost la romani barbat drept-credincios, primind in casa sa pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si adunarea celorlalti credinciosi, a carui casa s-a schimbat dupa aceea in biserica, ce se numea pastoreasca si in care se zice ca Sfantul Petru slujea Liturghia.

Sfantul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca si Sfantul Pavel in Epistola a doua catre Timotei (4, 20), zicand: Iata pe Trofim l-am lasat bolnav in Milet. El cu Pudentiu si cu Aristarh au urmat in toate calatoriile pe Sfantul Pavel si la sfarsit, in vremea taierii lui in Roma de catre Nero, toti acesti trei au fost taiati.

Sfantul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop in Apolonia, despre care pomeneste Sfantul Pavel in Epistola sa catre Coloseni (4, 10), impreuna cu Sfantul Aristarh, zicand: Inchina-se voua Aristarh, cel robit cu mine, si Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfantul Artemas, despre care pomeneste Sfantul Pavel, scriind catre Tit (3, 12), zicand: Cand voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop in Listra.

Sfantul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor si epistolele lui Pavel, a fost episcop in Heraclea, iar in Asia si in Ahaia a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si a fost ucis de necredinciosi.

Sfantul Fortunat, despre care Sfantul Pavel pomeneste in Epistola I catre Corinteni (16, 17), a castigat sfarsit fericit in propo-vaduirea cuvantului lui Dumnezeu.

Sfantul Ahaic, pe care il pomeneste Sfantul Pavel impreuna cu Fortunat, in aceeasi Epistola catre Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat si a lui Ahaic, caci lipsirea voastra au implinit-o acestia si au odihnit duhul meu si al vostru.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Cuviosului Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei;
- Sfintilor Mucenici Zosima Monahul si Atanasie Comentarisiul;
- Cuvioasei Apolinaria din Sinclit;
- Cuviosului Eftimie cel Nou;
- Cuviosului Eftimie, egumenul Manastirii Vatoped;
- a doisprezece monahi din Manastirea Vatoped;
- Sfintilor Mucenici Hrisant si Eufimia si a Sfantului Mucenic Onufrie.

Sursa:CrestinOrtodox.ro

Read more...

Arsenie Boca-Cararea Imparatiei

>> 2 ian. 2011

Despre iubire şi dragoste

În vremea ispitelor, să nu părăseşti mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de o vei părăsi, te vei afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi
te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiască şi să te afli străin de viaţa veşnică. Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor vii. Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l
de a flecări împotriva aproapelui. Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea conştiinţei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi răpindu-ţi mintea de la dumnezeiasca îndrăznire.
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru aceleaşi pricini.

Despre rugăciunea cea curată

Că orice rugăciune ce s-ar face, sau e cerere sau rugăminte, sau mulţumită sau slavă. Iară când mintea ajunge în stări duhovniceşti, atunci nu mai are rugăciune. Una este rugăciunea şi alta este contemplaţia în vremea rugăciunii, deşi au pricina una în alta.
Cercetează şi vei vedea că dacă mintea a intrat în contemplaţie nu mai e nici una din toate acestea, nici nu cere ceva în rugăciune. Foarte rar sunt aceia care să se fi învrednicit, cu multă voinţă, ca să ajungă la rugăciunea curată. Că aveau Sfinţii Părinţi obiceiul de a numi rugăciune toate pornirile cele bune şi toate lucrările cele duhovniceşti. Căci iată că vedem că atunci când preotul stă pregătit la rugăciune, cerând milă de la Dumnezeu şi rugându-se şi concentrându-şi mintea, atunci vine Sfântul Duh peste pâinea şi vinul care sunt în Sfântul Altar. Încă şi lui Zaharia, în vremea rugăciunii, i s-a arătat îngerul proorocindu-i naşterea lui Ioan. De asemenea lui Petru, când se ruga în casă în ceasul al şaselea, i s-a arătat acea vedenie care l-a îndemnat să cheme neamurile, când a văzut pânza cea pogorâtă din ceruri şi animalele care erau în ea. Şi lui Corneliu în vremea rugăciunii i s-a arătat îngerul şi i-a spus cele ce erau scrise despre dânsul. Şi iarăşi lui Isus, fiul lui Navi, când se plecase la rugăciune i-a vorbit Dumnezeu. O ce taină înfricoşată este aceasta! Astfel că toate vedeniile care se descoperă în sfinţi în vremea rugăciunii se arată.

Răbdarea

Toate împrejurările şi toate necazurile, care nu au parte de răbdare, vor fi îndoit pedepsite. Că prin răbdare, omul leapădă primejdia. Împuţimea sufletului este maică a muncirii. Iar răbdarea este maică a mângâierii şi este o putere care se naşte din inimă largă. Şi această putere omul n-o află în necazuri, decât cu Harul lui Dumnezeu, care se află printr-o rugăciune strânsă şi prin vărsare de lacrimi.

Îngustime sufletească

Când vrea Dumnezeu să aducă asupra omului necazuri mai mari, îl lasă în mâna îngustimii sufleteşti. Şi aceasta dă naştere în om la o putere mare de trândăvie, prin care sufletul e sugrumat şi care-i dă gustul lumii. Şi apoi se ridică asupra omului duhul ieşirii din minţi, din care izvorăsc nenumărate ispite: tulburarea, mânia, hula cârteala, gândurile de răzvrătire, mutarea din loc în loc şi celelalte asemenea lor. Iar dacă mă întrebi care este pricina acestora îţi răspund: lenevirea ta. Şi leacul este smerenia minţii. Smerenia poate să rupă gardul acestor răutăţi. Smerenia trebuie căutată cu tot sufletul. Că pe măsura smereniei tale ţi se dă şi răbdare în primejdiile tale. Şi pe măsura răbdării tale ţi se uşurează sarcina necazurilor tale şi dobândeşti mântuirea.

Despre rugăciune

În veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca să cerem ceva, căci în acea Patrie a libertăţii, firea noastră nu se schimbă nici nu se abate din frică de împotrivire, ci desăvârşită este în toate.
Lumea aceasta este o călătorie cu nevoinţe şi un stadion de alergare. Şi răstimpul acestei vieţi este vremea de luptă. În ţara unde e luptă şi în vreme de război, nu este nici o lege. Adică Împăratul nu pune margini şi măsuri ostaşilor Săi până la sfârşitul războiului, când toţi oamenii se adună în faţa porţilor Împăratului Împăraţilor şi fiecare este cercetat acolo, dacă a avut răbdare în luptă, dacă nu s-a lăsat biruit sau dacă dimpotrivă, a întors spatele (a fugit).
Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ţi se iartă. Iar faptele fără smerenie nu-ţi sunt de nici un folos; dimpotrivă, multe rele ne găsesc nouă.Deci, Doamne, mă bucur de aceasta, în neputinţe, în necazuri, în temniţă, în lanţuri, în nevoi, fie de la fire, fie de la fiii firii mele, fie de la vrăjmaşii ei, eu rabd toate, adică rabd ispitele mele, ca să se sălăşluiască în mine puterea lui Dumnezeu.
Precum din iubirea pântecelui se naşte tulburarea gândurilor, tot astfel, din multa vorbire şi din neorânduiala vorbelor, se naşte necunoştinţa şi ieşirea din minţi. Grija de lucrurile lumeşti tulbură sufletul şi învăluirea cu ele tulbură mintea şi o scoate din liniştea ei. Se cuvine călugărului care s-a predat pe sine ca un ogor lucrării celei din ceruri, mereu, în toată vremea, să fie fără de nici o grijă lumească pentru ca cercetându-se pe sine, să nu afle în sine absolut nici un lucru al veacului acestuia de acum. Pentru ca gol de aceste lucruri, fără de încetare, ziua şi noaptea să petreacă în legea Domnului. Ostenelile cele trupeşti fără de curăţirea minţii, sunt ca un pântece neroditor şi ca nişte sâni uscaţi. Că prin ele nu se poate apropia sufletul de cunoaşterea lui Dumnezeu. Că ele fac trupul să se istovească dar nu se îngrijesc să dezrădăcineze patimile din minte. De aceea nu vor secera nimic.Nu este curat cu fecioria (feciorelnic) cel ce-şi păzeşte trupul neîntinat de vreo împreunare, ci cel ce se sfieşte (se ruşinează de sine) şi atunci când este singur.
Dacă iubeşti înţelepciunea, goneşte gândurile ruşinoase, îndeletnicindu-te cu citirea şi cu rugăciunea cea neîncetată şi apoi te înarmează împotriva pricinilor firii. Căci nu poţi vedea în sufletul tău curăţire fără de acestea. Dacă eşti cu adevărat milostiv, atunci când eşti jefuit de ale tale pe nedrept, nici nu te necăjeşti înlăuntrul tău, nici nu vorbeşti despre paguba ta altora.

Despre adevărata smerenie

Cel cu adevărat smerit, când este nedreptăţit, nu se tulbură nici nu se apără în privinţa acelui lucru de care a fost nedreptăţit. Şi primeşte clevetirile ca şi cum ar fi adevărate şi nu se îngrijeşte să convingă pe oameni că a fost clevetit ci îşi cere iertare. Că unii şi-au atras asupră-le numele de neastâmpăraţi, deşi în realitate nu era aşa, iară alţii au răbdat să fie numiţi curvari, deşi erau departe de curvie şi rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră. Cu lacrimi l-au mărturisit în public şi-şi cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o făcuseră, deşi erau încununaţi cu toată curăţia şi nevinovăţia în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i nedreptăţiseră.
Tu crezi că ai smerenie; alţii se învinovăţesc pe sine-şi, tu însă nu suferi nici când alţii te învinovăţesc şi te declari plin de smerenie. Dacă eşti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare şi vezi dacă poţi răbda nedreptatea, fără să te tulburi. Cu luare aminte să vorbeşti în faţa unuia care-i trufaş în cuget şi bolnav de pizmă. Căci pe măsură ce tu vorbeşti el răstălmăceşte spusele tale după bunul lui plac şi din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el caută prilej de a face pe alţii să se poticnească.

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP