Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci este praznuita pe 14 septembrie. Este cea mai veche sarbatoare inchinata cinstirii lemnului sfant.

In aceasta zi sarbatorim amintirea a doua evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in fata poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la persii pagani, in anul 629, in vremea imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Sfanta Cruce a fost aflata din porunca Sfintei imparatese Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Datorita acesteia s-au gasit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si care sunt crucile talharilor rastigniti odata cu El, patriarhul Macarie le-a spus sa atinga pe rand crucile de o femeie moarta. Femeia a inviat in momentul in care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost rastignit Hristos.

Dupa aceasta minune, Patriarhul a poruncit inaltarea Sfintei Cruci la un loc inalt, de unde sa o poata vedea tot poporul.

Cand imparatul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, a luat cu el Crucea Domnului in Persia. Sfanta Cruce a ramas aici timp de paisprezece ani, pana cand Hosroe a fost invins de imparatul Heraclie, care a dus sfanta cruce in Ierusalim.

Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Adormirii in Domnul a Sfantului Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Imparatesei Plachila;
- Sfintilor Parinti care au participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic;
- Sfantului Mucenic Papa;
- Sfantului Mucenic Teoclit;
- Sfantului Valerian, pruncul;
- Sfantului Cuvios Mucenic Macarie de la Manastirea Dionisiu (Muntele Athos).


Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Pastele Blajinilor

In credinta populara, in lunea dupa duminica Tomei, se sarbatoreste . in folclor, Blajinii mai sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit credintei populare, Blajinii fac parte din cei dintai oameni de pe pamant. Traiesc fara femeile lor, convietuiesc cu ele numai 30 de zile pe an in vederea procreatiei. Blajinii, incapabili de a face rau, s-ar afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocuparile Blajinilor sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sa calculeze data . Oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.

In aceasta zi, in Botosani, batranii dadeau de-a dura oua rosii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se manca la iarba verde, unde multe firimituri erau lasate sa cada intentionat pe pamant, intru pomenirea celor morti. In cele mai multe locuri din tara noastra, oamenii merg in aceasta zi la cimitire, dand de pomana oua rosii, pasca si cozonac si punand flori pe morminte.

De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar mortii cunoscuti pe linia ascendenta a unei familii, ci intregul neam al stramosilor comuni: Uitatii, Nestiutii, Albii.

Fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.

Alte credinte despre Blajini

Exista si credinta ca ei provin din copii nebotezati, morti imediat dupa nastere. Alteori sunt priviti ca fiind cei care sustin stalpii pamantului. Fara Blajini, lumea s-ar scufunda in haos.

In unele versiuni, Blajinii sunt identificati cu urmasii celor care n-au mai reusit sa traverseze marea, atunci cand Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteana, despartind apele. Acestia au ramas pe o insula foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sambetei.

In Bucovina se spune ca "Blajinii sunt jumatatea de sus om, iar jumatatea de jos peste si traiesc intr-un parau; femeile si fetele lor canta foarte frumos, incat rasuna vaile de cantecele lor melodioase".

Exista credinta ca Dumnezeu a creat mai intai uriasii. Pentru ca se razboiau intre ei, Dumnezeu i-a lasat sa piara si i-a creat pe Blajini. Acestia fiind prea mici, au fost mutati pe lumea cealalta si apoi l-a facut pe om.

Blajinii sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit cercetatorilor, numele de Rohmani vine din limba traca, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfantul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezenta in antichitatea dobrogeana, olteneasca si transilvana.

Pastele Blajinilor este o traditie netipiconala

In unele zone ale tarii, preotii sunt chemati sa savarseasca in lunea dupa duminica Tomei o slujba pentru sufletele celor raposati. Exista credinta ca prin aceasta slujba sufletele celor trecuti in lumea vesniciei vor fi partase fericirii fara sfarsit. Avand in vedere ca in nicio carte de cult, tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod, nu se afla tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizata.

De vreme ce Biserica nu are pentru aceasta zi o anumita randuiala, trebuie sa respingem acest obicei.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Deniile din Saptamana Patimilor

Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului. Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii".

Deniile se savarsesc numai in doua saptamani din timpul unui an bisericesc si anume: in saptamana a cincea si a saptea din Postul Sfintelor Pasti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Saptamana Patimilor, pentru ca ele se savarsesc seara, potrivit troparului: Iata, Mirele vine in miezul noptii...”.

Chiar daca Denia este o Priveghere, ea difera de ceea ce Tipicul indica prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simpla a zilelor de rand, in vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unita cu Vecernia si Litia. Dar si ca Utrenie simpla, Denia nu se aseamana cu Utrenia din zilele de rand, pentru ca ea cuprinde cantari si rugaciuni specifice doar perioadei Sfintelor Pasti (troparul "Iata, Mirele vine...", luminanda "Camara Ta, Mantuitorule“, troparul "Cand slaviti ucenici...").

Specificul Saptamanii Patimilor - slujbe si randuieli

Luni, marti si miercuri se oficiaza . In Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia. Joia Patimilor este ziua in care, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie, se mai scoate inca un agnet, care se sfinteste odata cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Sunt asezate pe acelasi disc si impreuna sunt aduse pe Sfanta Masa la Vohodul mare. Al doilea Agnet este pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este pus intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Din acest Agnet, preotul impartaseste in cursul intregului an, pe cei care din motive bine intemeiate nu pot ajunge la biserica. Tot din acest Agnet sunt impartasiti si pruncii nou botezati.

In unele manastiri, in Joia Patimilor are loc ritualul spalarii picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie facut de Hristos inainte de Cina cea de Taina - spala picioarele ucenicilor. In manastiri, staretul este cel care spala picioarele monahilor.

Vinerea Mare este o zi aliturgica, nu se savarseste Sfanta Liturghie. In dimineata acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar si se aseaza pe o masa in mijlocul bisericii. Aceasta Masa are in fata Sfanta Cruce scoasa din Joia Mare. Seara se oficiaza slujba Prohodului Domnului, in timpul careia se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf (o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului). Dupa aceasta procesiune, preotii vor aseza Epitaful pe Sfanta Masa din Altar, unde va ramane pana in miercurea din ajunul Inaltarii Domnului.

Semnificatia Deniilor din Saptamana Patimilor

Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vandut de fratii sai in Egipt. El este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda.

Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda retinem ca cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci cand preotul citeste din Sfintele Evanghelii, credinciosii sa aprinda lumanari si sa se aseze in genunchi.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. Ajunsi in ziua Sfintei Invieri, Biserica ne cere:

"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Rugaciunea Postului

''Doamne, te iubesc si am nevoie de tine, vino in inima mea si binecuvanteaza- ma pe mine, pe familia mea,
casa mea, prietenii mei, in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.''

Un copil L-a intrebat pe Iisus ''Cat de mult ma iubesti?''. Iisus i-a raspuns:''Atat de mult!'' si si-a rastignit bratele pe cruce si a murit pentru noi.

Rugaciunea postului :

Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugaciune chiar in acest moment.
Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemarginite.
Duhule Sfant, te rog sa-i ajuti , chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le daruiesti pacea si mila Ta.
Acolo unde exista indoiala, te rog sa le inspiri o incredere innoita prin Harul Tau. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o implinesti.
Binecuvinteaza-le Tu caminul, familia, munca,da-le Intelepciune si Lumina in viata lor.
Binecuvanteaza-i cand pleaca si cand se intorc acasa, mergi inaintea lor si deschide-le calea.
Calauzeste-i si ocroteste-i clipa de clipa in toata viata lor.
Iarta-le lor pacatele facute cu voie sau fara de voie, cu stiinta, din nestiinta sau pe cele pe care nu si le amintesc.
Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfinta, In Numele Fiului Tau, Iisus Hristos.
Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfint, iti multumesc ca tu vei face mai mult decit iti pot eu cere.

Amin

Read more...

Duminica Sfintei Cruci

Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii". El completa sarbatoarea din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale . Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la , fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

Makarios Simonopetritul

Read more...

Obiceiuri de Boboteaza

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.

In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.

Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".

Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.

In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului"), bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.

Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.

In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.

In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.

Boboteaza - sfinitirea apei

In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.

Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.

Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice

Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.

In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Despre purtarea Crucii

Crucea personală a fiecăruia, când se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvârşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mântuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mântuitoare. Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele, pentru a câştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.
Vă voi spune acum câteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sunt răspândite pe toate drumurile noastre şi se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de pagube, neplă­cerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea, jignirile, su­părările, pierderile şi, în general, soarta pământească, mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăţia, nici slava, nici o mărire pământească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viaţa noastră pământească din clipa în care s-a închis raiul pământesc şi nu se vor desprinde de ea, până când nu se va deschide raiul ceresc.
De vrei ca aceste cruci să-ţi fie mântuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru mântuirea omului, în general, şi a ta, în particular. De ce a rânduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pământ fără necazuri şi strâmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pământ ca un băştinaş în patria sa, ci ca un călător şi ca un venetic într-o ţară străină şi să caute întoarcerea în adevărata sa patrie. Când omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din rai şi, în afara raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi revenire la rangul său. Astfel, nu te mira văzând necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu îi şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gând în inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.
- „Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puţin ?” vei spune. „De ce pe mine mă strâmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape în toate? De ce eu mă frâng de durere, iar altul se mângâie? Dacă aceasta este soarta tuturor măcar să se împartă în mod egal fiecăruia, fără excepţii”. Dar chiar aşa se împarte. Uită-te mai bine şi vei vedea. Ţie ţi-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mâine, iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiţi la ceasuri şi la zile? Priveşte întreaga viaţă, de la început până la sfârşit, şi vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Găseşte pe unul care să jubileze de bucurie întreaga viaţă! Până şi regii, adesea nu dorm nopţile din pricina greutăţii ce le apasă inima. Ţi-e greu acum, dar înainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu îţi va mai da şi vei vedea şi alte zile de bucurie. Rabdă, deci! Cerul se va lumina şi deasupra ta. În viaţă este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine. S-a întâmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?! Şi este cineva pe lume care să creadă că nu va trece? Gândeşte şi tu la fel despre supărarea ta, şi te vei mângâia de bună nădăjduire. Îţi este greu. Dar este, oare, aceasta o întâmplare fără motiv? Pleacă-ţi cât de cât capul şi adu-ţi aminte că există Dumnezeu, care Se îngrijeşte de tine ca un părinte şi nu te scapă din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a întâmplat decât cu îngăduinţa şi cu voia Lui. Nimeni altul decât El ţi-a trimis-o. Iar El ştie foarte bine ce, cui şi când să-i trimită, şi când trimite, trimite spre binele aceluia care primeşte suferinţa. Aşadar, uită-te în jurul tău şi vei vedea, în nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea să-ţi cureţe vreun păcat sau să te îndepărteze de vreo treabă păcătoasă sau, printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea să-ţi dea ocazia să-ţi arăţi răbdarea şi credinţa în El, pentru ca apoi să-Şi arate în tine slava milostivirii Sale. Desigur că ceva dintre acestea ţi se potriveşte. Caută deci ceea ce ţi se potriveşte şi oblojeşte-ţi cu aceea rana, aşa cum foloseşti un plasture, şi se va răcori arsura ei. De alt­fel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ţi dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ţi în inimă credinţa generală şi neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, şi tâlcuieşte-i sufletului tulburat: aşa a binevoit Dumnezeu. Rabdă! Pe cine pedepseşte Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
Mai bine opreşte-ţi privirea la starea ta morală şi la starea din veşnicie care îi corespunde. Dacă eşti păcătos, cum eşti de altfel, bucură-te că a venit focul năpastei care-ţi va arde păcatele. Tu priveşti suferinţa numai dinspre pământ. Dar mută-te cu gândul la cealaltă viaţă. Treci de partea Judecăţii. Priveşte focul cel veşnic, pregătit pentru păcatele noastre. Şi, de acolo, priveşte-ţi suferinţa. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ţi-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi că­zut sub acea osândire?! Spune-ţi în sinea ta: „După păcatele mele îmi sunt trimise aceste lovituri” şi mulţumeşte-I Domnului că bunătatea Lui te îndrumă spre pocăinţă. Apoi, în loc să te întristezi fără rost, află care-ţi este păcatul, pocăieşte-te şi nu mai păcătui. Când vei cugeta astfel, vei spune, desigur: „Încă este puţin ceea ce am primit!”. Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit. „Încă este puţin ceea ce am primit!. Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit”.
Aşadar, indiferent de porţi soarta amară a tuturor, ori suferinţele şi necazurile personale, rabdă-le cu inima împăcată, primindu-le cu recunoştinţă din mâinile Domnului, ca pe un leac împotriva păcatelor, ori ca pe o cheie care deschide uşa în Împărăţia Cerească. Nu cârti, nu invidia pe altul şi nu te lăsa pradă tânguirii zadarnice. Căci aşa se întâmplă în nenorocire: unul începe să se tânguiască şi să cârtească, altul se pierde de tot cu firea şi cade în deznădejde, iar altul se cufundă în necazul său şi doar suferă, fără a se mişca cu mintea şi fără să-şi înalţe suferinţa inimii spre Dumnezeu. Toţi aceştia nu se folosesc cum se cuvine de crucile care le sunt trimise şi pierd, astfel, momentul prielnic şi ziua mântuirii.
Domnul le dă în mâini conlucrarea mântuirii, iar ei o resping. I-a ajuns necazul şi suferinţa. Oricum, îţi porţi deja crucea. Fă, aşadar, ca această purtare să-ţi fie spre mântuire, iar nu spre pierzanie. Pentru aceasta nu trebuie să muţi munţii din loc, ci să aduci o mică schimbare în mişcarea gândurilor şi în stările inimii tale. Deşteaptă-ţi recunoştinţa, smereşte-te sub mâna puternică, pocăieşte-te, îndreptează-ţi viaţa. Dacă te-a părăsit credinţa în pronia lui Dumnezeu, readu-ţi-o în suflet şi vei săruta dreapta lui Dumnezeu. Dacă ţi-ai pierdut simţul legăturii cu propriile păcate, ascute-ţi ochiul conşti­inţei şi le vei vedea, îţi vei plăti păcatul şi vei umezi uscăciunea necazului cu lacrimile pocăinţei. Dacă ai uitat că amarul soartei pământeşti răscumpără şi mai amarnica soartă veşnică, viază-ţi în minte acest gând şi, cu inimă împăcată îţi vei dori suferinţe, pentru ca, pentru micile suferinţe de aici, să te întâmpine acolo milostivirea veşnică a Domnului. Este mult, oare? Este greu? Dar, în acelaşi timp, aceste gânduri şi sentimente sunt legăturile care leagă crucea noastră de Crucea lui Hristos, din care se revarsă pentru noi puteri mântuitoare. Fără acestea, crucea rămâne tot în spatele nostru şi ne apasă, dar nu are putere mântuitoare, fiind despărţită de Crucea lui Hristos. Atunci nu mai suntem purtătorii de cruce care se mântuiesc şi nu ne mai putem lăuda în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. […]
Dintre cele trei feluri de cruci, v-am vorbit câte ceva despre primul, despre crucile din afară: suferinţele, nenorocirile şi lipsurile. Acum vă voi spune câte ceva despre cel de-al doilea fel, crucile lăuntrice. Pe acestea le întâlnim în timpul luptei cu patimile şi cu poftele. Spune Sfântul Apostol: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Gal. 5,24). Şi l-au răstignit? Aşadar, este vorba de o cruce pe care şi-au răstignit aceste patimi şi pofte. Care este crucea aceasta? Este lupta cu ele. A răstigni patimile înseamnă a le face neputincioase, a le strivi, a le dezrădăcina. De va înfrânge omul vreo patimă de câteva ori, o va face neputincioasă; de o va mai înfrânge de câteva ori, o va strivi; dacă încă o va înfrânge atunci o va dezrădăcina cu totul, cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi fiindcă această luptă este anevoioasă, amară şi dureroasă, ea este cu adevărat o cruce împlântată înlăuntrul nostru. Cel ce luptă cu patimile, uneori parcă are mâinile ţintuite, parcă i se pune pe frunte cununa de spini, inima îi este străpunsă de vie. Atât este de greu şi de dureros. Fără osteneală şi fără durere nu se poate, pentru că patimile, deşi, venind din afară, ne sunt străine, aşa de tare s-au lipit de trupul şi de sufletul nostru, încât au pătruns cu rădăcinile în toate mădularele sufleteşti şi în toate puterile noastre. Dacă te vei apuca să le dezrădăcinezi, doare. Doare, dar este mântuitor şi această izbăvire nu se obţine altfel decât prin durere. […] Care patimă nu este dureroasă ? Mânia arde, invidia usucă, pofta trupească vlăguieşte, zgârcenia nu te lasă să mănânci şi să dormi, mândria jignită roade ucigător inima; şi orice altă patimă, ura, suspiciunea, gâlceava, dorinţa de a fi pe placul oamenilor, atracţia pentru anumite lucruri şi persoane, ne pricinuieşte fiecare, suferinţa ei astfel încât a trăi în patimi este acelaşi lucru cu a merge desculţ pe lame de cuţit sau pe cărbuni aprinşi, sau a fi în situaţia omului căruia şerpii îi înveninează sângele. Şi iarăşi, cine nu este lipsit de patimi? Toată lumea le are. Câtă vreme există mândrie, există toate patimile, căci aceasta este mama patimilor şi nu umblă fără fiicele ei. Dar că nu fiecare le are pe toate în aceeaşi măsură: la unul precumpăneşte una, la altul alta, care le dă tonul celorlalte. Iar dacă fiecare are patimi, înseamnă că se şi chinuieşte din pricina lor. Fiecare este chinuit şi răstignit de patimi, însă nu spre mântuire, ci spre pierzanie. Astfel, purtând patimile, te sfâşii cu ele şi pieri. Nu este oare mai bine să-ţi produci singur suferinţă înlăuntrul tău, tot din pricina patimilor, însă nu spre pierzanie, ci spre mântuire ? Este de ajuns să schimbi direcţia cuţitului şi în loc să te tai pe tine cu el, spre satisfacţia patimilor, să tai cu el patimile, pornind la luptă cu ele şi împotrivindu-te lor în toate. Şi aici va fi durere şi suferinţă a inimii, dar durerea va fi tămădui­toare, va fi imediat urmată de o liniştire îmbucurătoare, aşa cum se întâmplă când rana este acoperită cu un plasture tămă­duitor. Dacă te supără, de pildă, cineva, este greu să-ţi depă­şeşti mânia şi nu-ţi place; dacă o biruieşti, te linişteşti, dar dacă îi dai satisfacţie, multă vreme te vei frământa. De a fost cineva jignit, greu îi este să se biruiască pe sine şi să ierte; dacă iartă, pace dobândeşte, iar de se răzbună, nu va avea linişte. Dacă s-a aprins o pasiune, greu este de stins; de o stingi, vei vedea lumina lui Dumnezeu, iar de nu, vei umbla ca ucis. Aşa stau lucrurile cu orice patimă. Şi patima te chinuieşte, dar şi lupta cu ea îţi pricinuieşte suferinţă. Însă prima te ucide, iar a doua te vindecă şi te izbăveşte. Oricărui pătimaş trebuie să i se spună: „Mori pe crucea patimilor tale! Rupe această cruce construieşte-ţi o alta: crucea luptei cu ele. Şi îţi va fi răstignirea pe această cruce spre mântuire!”. Toate acestea sunt limpezi ca lumina zilei, şi alegerea ar trebui să fie foarte uşoară. Totuşi, faptele nu o îndreptăţesc întotdeauna.
Trebuie să ne mirăm de orbirea noastră. Suferă unul de câte o patimă, dar tot îi dă apă la moară. Vede că, dându-i satisfacţie, îşi face din ce în ce mai rău, dar tot nu se lasă. Avem o duşmănie inexplicabilă faţă de noi înşine! Altul chiar se pregăteşte de luptă cu patima, dar imediat ce patima se trezeşte cu cererile ei, o urmează numai decât. Iar porneşte şi iar îi cedează. Face de câteva ori aşa, şi rezultatul este acelaşi. Suferim de o inexplicabilă vlăguire a puterii morale! În ce constau amăgirea şi înşelarea? În faptul că patima, prin satisfacerea ei, promite o grămadă de plăceri, iar lupta cu ea nu promite nimic. Dar de câte ori nu s-a verificat, oare, că satisfacerea patimii aduce nu fericire şi linişte, ci chin şi întristare? Ea promite multe, dar nu dă nimic; iar lupta nu promite nimic, dar dă totul. Dacă nu ai trăit această experienţă, trăieşte-o şi vei vedea. Dar aici este nenorocirea noastră, că nu ne hotărâm s-o trăim. Motivul ar fi că ne este milă de noi înşine. Auto-compătimirea este cel mai linguşitor trădător şi cel mai mare duşman al nostru, este primul plod al mândrei. Ne este milă de noi înşine şi ne ucidem cu mâna noastră. Credem că ne facem bine, dar ne facem rău; şi cu cât mai rău ne facem, cu atât mai mult vrem să ne facem rău. Astfel, răul creşte şi ne apropie de pieirea finală. Să ne însufleţim, aşadar, fraţilor, şi să ne urcăm cu curaj pe crucea răstignirii de sine, prin răstignirea şi dezrădăcinarea patimilor şi a poftelor. Să respingem mila de noi înşine şi să încălzim râvna trudirii de sine. Să avem o inimă de doctor, care şi celor pe care-i iubeşte, şi celor de vază, la nevoie, le administrează tăieturi şi arsuri dureroase. Nu vă voi indica metoda şi întreaga desfăşurare a luptei. Apucaţi-vă de treabă, şi ea vă va arăta singură şi vă va învăţa totul.[…]
Ne-a mai rămas să lămurim cel de-al treilea fel al crucii mântuitoare pentru noi, crucea predării de sine în voia lui Dumnezeu. Vă voi spune şi despre ea vreo două vorbe, pentru că învăţătura întreagă îmi depăşeşte puterile. Pe această cruce se ridică creştinii cei mai desăvârşiţi. Ei sunt cei ce o cunosc şi ar putea vorbi limpede despre ea, pe larg şi cu putere. Cum ar putea alţii să vorbească aşa? Dar nu se poate să o trecem cu vederea, ca nu cumva cineva dintre voi, biruind vreo două patimi şi liniştindu-se cât de cât de frământarea lor dinăuntru, să creadă că a făcut deja tot ce trebuie şi se aşteaptă de la creştini. Nu, nici în această situaţie nu a făcut încă totul. Chiar şi cel ce s-a curăţat pe deplin de patimi nu a făcut încă cea mai importantă faptă creştină, ci doar s-a pregătit pentru ea. Dacă te-ai curăţat de patimi, predă-te, curat, ca jertfă curată şi neprihănită lui Dumnezeu, căci numai o astfel de jertfă I se cuvine Neprihănitului.[…]
Aceasta este culmea desăvârşirii creştine, la care este omul în stare să ajungă. Ea este începutul stării viitoare, de după înviere, când Dumnezeu va fi prezent pe de-a-ntregul în toţi. De aceea, toţi cei ce s-au învrednicit să atingă această stare se pun adesea în contradicţie cu toate rânduielile vieţii pământeşti şi ori suferă prigoane şi chinuri, ori devin şi sunt consideraţi nebuni întru Hristos, ori se retrag în pustie. Dar cu toate aceste aspecte ale vieţii lor exterioare, lăuntrul lor este unul: sunt uniţi cu Dumnezeu, trăind în inimă numai cu Dum­nezeu.[…]
Nu mai am nimic să vă spun despre aceasta. Şi pe acestea vi le-am spus numai ca să vă sugerez unde se află sfârşitul, unde trebuie să fim şi să ajungem şi pentru ca, ştiind, să înţelegeţi cu toţii că, orice aţi avea sau aţi face bun, să-l socotiţi drept nimic, dacă nu aţi ajuns până la această înălţime a vieţii duhovniceşti care ne-a fost menită şi care este aşteptată de la noi. Mulţi cred că viaţa creştină este la fel ca şi alte feluri de a trăi; nu este aşa. Ea începe prin pocăinţă, se continuă prin lupta cu patimile şi se încheie prin răstignirea împreună cu Hristos a omului lăuntric curăţit de patimi şi prin cufundarea în Dumnezeu. „Aţi murit, spune Apostolul, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Col. 3,3). Aici, totul se săvârşeşte înlăuntru, este nevăzut pentru ochii oamenilor, fiind cunoscut doar conştiinţei şi lui Dumnezeu. Cele din afară sunt aici nimic. Desigur că ele sunt un ambalaj cuviincios, dar nu sunt un martor hotărâtor şi cu atât mai puţin, nu le nasc pe cele dinăuntru. Atât de adesea, comportamentul exterior cuviincios nu este decât superbul ambalaj al unui mormânt plin de oase!
Ştiind acestea, să stăm, fraţilor, pe Golgota, în faţa crucilor, şi să începem să ne măsurăm cu ele şi pe ele cu noi, fiecăruia care i se potriveşte. Simon Cirineul, cel ce a purtat Crucea Domnului, este modelul acelor purtători de cruce care suferă necazuri şi privaţiuni exterioare. Tocmai v-am spus înainte pe cine reprezintă tâlharul cel înţelept răstignit, şi pe cine, Domnul pe Cruce: primul, pe cel ce se luptă cu patimile, iar Domnul, pe bărbaţii desăvârşiţi, răstigniţi prin predarea în voia lui Dumnezeu. Dar crucea tâlharului celui rău pe cine reprezintă? Pe aceia care lucrează patimilor. Patimile îi chinuiesc, îi sfâşie, îi răstignesc de moarte, nedându-le nici o bucurie şi nici un fel de speranţă. După aceste semnalmente, măsoară-te cu fiecare dintre aceste cruci şi, după ele, află cine eşti: Simon Cirineul, tâlharul cel înţelept sau cel ce Îl imită pe Domnul Hristos, sau tâlharul cel rău, din pricina patimilor ce te consumă?
Aşa cum te vei găsi, aşa să-ţi aştepţi sfârşitul. Voi adăuga numai: scoateţi-vă afară din minte cum că am putea, pe calea unei vieţi tihnite, să devenim cei ce se cuvine să fim întru Hristos! La creştinii adevăraţi, dacă au câte o mângâiere, aceasta este cu totul întâmplătoare; trăsătura cea mai definitorie a vieţii lor o formează suferinţele şi durerile, lăuntrice şi din afară, de voie şi de nevoie. Prin multe suferinţe se cuvine să intrăm în Împărăţie, inclusiv în cea lăuntrică. Primul, pas făcut aici, frângerea voii dinspre rău înspre bine, alcătuind inima pocăinţei, se reflectă într-o durere de moarte pricinuită ranei produse de frângerea voii, care va sângera, apoi, pe toată perioada luptei cu patimile şi care se va închide abia după dobândirea neprihănirii, care îl ridică pe creştin pe crucea împreună-răstignirii cu Hristos, în voia lui Dumnezeu. Totul este suferinţă, durere, strâmtorare. Putem spune că tihna este semnul drumului greşit, iar suferinţa, cel al drumului drept.
Cugetând la aceasta, bucuraţi-vă, purtători ai crucii! Iar vouă ce vă pasă, cei se staţi în tihnă şi în mângâieri? Cuvântul lui Avraam către cel bogat este în pilda despre Lazăr şi bogatul nemilostiv. Aici vă mângâiaţi, iar alţii suferă pentru Hristos şi pentru sfânta Sa Lege; iar în cealaltă lume va fi invers: cei ce au mers pe drumul crucii se vor mângâia, iar cei ce s-au mângâiat vor suferi. Voi spuneţi, de obicei: „Ce, nu avem voie nici măcar să ne distrăm sau să ne permitem vreo plăcere?”. Faceţi întâi ce este mai important, iar apoi permiteţi-vă şi aceasta. Unii n-au alte treburi decât: azi să meargă la un bal, mâine la teatru, poimâine la plimbări, apoi la lecturi şi la conversaţii mondene şi la fel de fel de alte distracţii, trecând de la unele plăceri la altele. Iar la ce este mai important, la cum să ajungă ceea ce trebuie să fie fiecare creştin, nici nu se gândesc. Ce fel de roade să aştepţi de la o astfel de viaţă? Credeţi că raportarea noastră lăuntrică la Dumnezeu, prin Hristos, va creşte de la sine, indiferent de aceste neorânduieli din afară?! Cum să crească? Arde oare lumânarea în vânt? Se plineşte, oare, viaţa de la otravă? Nu. Dacă vrei să-ţi fie bine, lasă mângâierile, porneşte pe drumul crucii şi al pocăinţei, mistuieşte-te în focul răstignirii de sine, căleşte-te în lacrimile frângerii inimii şi vei deveni aur sau argint sau piatră pre­ţioasă şi, la timpul potrivit, vei fi luat de Stăpânul ceresc pentru înfrumuseţarea prealuminoaselor şi prealiniştitelor Sale lăcaşuri.

Sursa:Despre Viata Launtrica (Sfantul Teofan Zavoratul )

Read more...

Cinstirea Crucii īn viaţa noastră – Părintele Teofil Părăian

Crucea Māntuitorului nostru Iisus Hristos este Faţa lui Dumnezeu īndreptată către oameni, īn īnţelesul că Dumnezeu este Iubire şi īn Cruce se arată Iubirea. Deci, Crucea reprezintă Iubirea lui Dumnezeu Tatăl, Care L-a trimis pe Fiu pentru māntuirea lumii, Iubirea lui Dumnezeu Fiul, Care S-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră māntuire şi a biruit prin Cruce puterile īntunericului. Ne-am pomenit īn lumea aceasta noi ca drept măritori creştini şi ca cinstitori ai Crucii Māntuitorului nostru Iisus Hristos, am īnvăţat din copilărie să ne facem semnul crucii, ne facem semnul crucii cānd īncepem rugăciunile noastre, ne facem semnul crucii īn timpul rugăciunilor noastre, ne facem semnul crucii cānd plecăm la drum, ne facem semnul crucii cānd ajungem īn faţa unei Biserici, ne facem semnul crucii cānd trecem pe lāngă o cruce. Deci, viaţa noastră este unită cu Crucea Māntuitorului şi pentru că e unită cu Crucea Māntuitorului este unită şi cu crucea noastră, cu partea noastră de suferinţă, cātă ne-o rānduieşte Dumnezeu pentru binele nostru sufletesc. Ne facem semnul crucii ca semn de māntuire, Crucea este legată de māntuire şi māntuirea de Cruce. Şi pe lāngă aceasta suntem mai īn stare, mai hotărāţi pentru a ne purta crucea de fiecare zi. Pentru că crucea este şi un semn al ostenelii pe care trebuie s-o facă omul pentru īnaintarea sa īn viaţa duhovnicească. Aşadar, Crucea Domnului ne aduce aminte de crucea omului, crucea omului este crucea noastră, dacă nu altfel cel puţin ca osteneală de-a ne depăşi pe noi īnşine, de-a birui păcatul, de-a birui răutatea. Nu numai la Ziua Crucii trebuie să ne gāndim la Crucea Māntuitorului, Biserica noastră are şi alte zile de cinstire a Sfintei Cruci, de exemplu Duminica a III-a din Postul Paştilor, apoi miercurea şi vinerea se pomeneşte la slujbele Bisericii noastre puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.

Sursa:www.eucred.ro

Read more...

Acatistul Sfintei Cruci

Acatistul Sfintei Cruci

(14 septembrie)

Condacul 1:

0, de trei ori fericita si preacinstita Cruce, tie ne inchinam credinciosii si te marim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta inaltare. Ca o pavaza si arma nebiruita, ocroteste si acopera cu darul tau pe cei ce canta: Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Icosul 1:

Ingerii din cer in chip nevazut inconjoara cu frica Crucea cea de viata purtatoare si, vazand-o ca da credinciosilor acum har de lumina datator, cu stralucire, se spaimanteaza si stau zicand catre dansa unele ca acestea: Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a lumii;

Bucura-te, slava Bisericii;
Bucura-te, ca izvorasti tamaduiri cu indestulare;
Bucura-te, ca luminezi marginile lumii;
Bucura-te, lemn de viata mirositor si vistieria minunilor;
Bucura-te, preafericita si de daruri datatoare;
Bucura-te, ca esti dumnezeiesc asternut picioarelor;
Bucura-te, ca te-ai asezat spre inchinarea tuturor;
Bucura-te, pahar plin de curata bautura;
Bucura-te, luminator al stralucirii celei de sus;
Bucura-te, prin care se binecuvinteaza zidirea;
Bucura-te, prin care este inchinat Ziditorul;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 2-lea:

Vazandu-se Elena pe sinesi intru dorire, a zis im-V paratului cu indraznire: lucrul cel preadorit sufletului tau se arata prea de bucurie osardiei mele; cautand insa arma cea biruitoare pentru tine, precum zici, canta: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cunostinta cea necunoscuta mai inainte, imparateasa, cunoscand-o, a strigat catre cei ce slujeau: "din sanurile pamantului siliti va in graba a afla si Crucea a mi-o da", catre care privind cu frica a zis, cantand asa:

Bucura-te, semnul adevaratei bucurii;
Bucura-te, izbavirea vechiului blestem;
Bucura-te, comoara, pentru zavistie in pamant ascunsa;
Bucura-te, ceea ce te-ai aratat cu stele inchipuita;
Bucura-te, cinstita Cruce cu impatrite raze in chipul focului;
Bucura-te, scara pe inaltime rezemata, mai inainte oarecand aratata;
Bucura-te, lumina ingerilor cea cu alinare inchipuita;
Bucura-te, rana demonilor cea mult suspinata;
Bucura-te, odor veselitor al Cuvantului;
Bucura-te, stingatoarea focului ratacirii;
Bucura-te, cinstita Cruce, aparatoare a deznadajduitilor;
Bucura-te, tare aparatoare a celor ce bine calatoresc;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 3-lea:

Puterea Lemnului sa aratat atunci, spre adevarata incredintare a tuturor, si pe cea fara de glas si moarta, spre viata o a sculat; infricosatoare privire celor ce vor a culege mantuire, cand canta asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

avand Elena arma cea nebiruita, a alergat catre fiul sau, iar el, tare saltand indata, Crucea cea prea mare cunoscand-o, se bucura, si cu saltarile ca si cu niste cantari, zicea catre dansa unele ca acestea:

Bucura-te, cinstita Cruce, vasul luminii;
Bucura-te, cinstita Cruce, vistierul vietii;
Bucura-te, datatoarea darurilor Duhului;
Bucura-te, limanul cel neinviforat al celor ce calatoresc pe mare;
Bucura-te, masa care tii ca pe o Jertfa pe Hristos;
Bucura-te, vita care porti Strugurele cel copt care da vinul cel tainic:
Bucura-te, ca pazesti sceptrurile imparatilor;
Bucura-te, ca zdrobesti capetele balaurilor;
Bucura-te, stralucita cunostinta a credintei;
Bucura-te, pazitoarea a toata lumea.
Bucura-te, binecuvantarea lui Dumnezeu catre muritori;
Bucura-te, mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori;
Bucura te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 4-lea:

Dumnezeiasca ravna intru sinesi luand Elena, cu osardie a cautat si a aflat Crucea care in pamant era ascunsa si pe cer imparatului se aratase, pe care laudand-o a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

In chipul soarelui sa aratat Crucea in lume, si toti de luminare umplandu-se si ca si catre o stea alergand, o vad pe aceasta ca pe o pricinuitoare de bunatati, in mainile cele sfinte inaltata, pe care laudand-o au zis:

Bucura-te, raza Soarelui celui gandit;
Bucura-te, izvorul Mirului celui nedesertat;
Bucura-te, chemarea lui Adam si a Evei;
Bucura te, omorarea stapanitorilor iadului;
Bucura-te, ca inaltandu-te impreuna acum, pe noi ne inalti;
Bucura-te, ca inchinandu-te pe suflete le sfintesti;
Bucura-te, lauda apostolilor cea in lume propovaduita;
Bucura-te, taria nevoitorilor cea preaiubita;
Bucura-te, cinstita Cruce, mustrarea evreilor;
Bucura-te, lauda credinciosilor;
Bucura-te, prin care sa surpat iadul;
Bucura-te, prin care a rasarit Darul;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 5-lea:

Lemnul cel de Dumnezeu daruit, privindu-l toti, la acoperamantul lui acum sa alergam si ca pe o arma tinandu-l, printr-insul sa biruim taberele vrajmasilor si, pipaind pe Cel nepipait, cu bucurie sa cantam Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Vazut-a lumina din cer marele Constantin, aratandu-se semnul Crucii cu stele, intru care si biruind multimea vrajmasilor, sa sarguit de a descoperit lemnul Crucii si a zis catre dansul unele ca acestea:

Bucura-te, marginea sfatului celui negrait;
Bucura-te, taria poporului celui binecuvantat;
Bucura-te, cel ce infrangi taberele vrajmasilor;
Bucura te, cel ce arzi cu vapaia pe demoni;
Bucura-te, sceptrul ceresc al imparatestii osti;
Bucura-te, arma nebiruita a iubitoarei de Hristos osti;
Bucura-te, ceea ce dobori spranceana barbarilor;
Bucura-te, ceea ce ocarmuiesti sufletele oamenilor;
Bucura-te, izbavitoarea multor rautati;
Bucura-te, daruitoarea multor bunatati;
Bucura-te, prin care salta purtatorii de Hristos;
Bucura-te, prin care iudeii se tanguiesc;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 6-lea:

Scara pana la cer sa facut Crucea Domnului, pe toti suindu-i de la pamant catre inaltimea cerului, ca sa locuiasca impreuna si totdeauna cu cetele ingerilor, lasand pe cele ce sunt acum ca pe cele ce nu sunt si stiind ei a canta: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

bumina, Mantuitorule, stralucind peste toti cei din iad, ai luminat pe cei ce zaceau jos; iar portarii iadului, nesuferind raza Ta, ca niste morti au cazut, si cei ce s-au izbavit de dansii, acum, vazand Crucea, canta asa:

Bucura-te, invierea celor omorati;
Bucura-te, izbavirea celor ce se tanguiesc;
Bucura-te, desertarea vistieriilor iadului;
Bucura-te, castigarea desfatarii raiului;
Bucura-te, toiag care pe oastea egipteana o ai afundat;
Bucura-te, ca iarasi pe poporul israelitean l-ai adapat;
Bucura-te, lemn insufletit, a talharului mantuire;
Bucura-te, trandafir bine mirositor, a binecredincio-silor mirosire;
Bucura-te, hrana celor ce flamanzesc intru Duhul;
Bucura-te, pecetea pe care oamenii o au luat;
Bucura-te, cinstita Cruce, usa tainelor;
Bucura-te, prin care se revarsa rauri dumnezeiesti;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 7-lea:

Moise, vrand preamult truditul neam al mantui din stricaciune, te ai dat lui ca un toiag, dar te ai cunoscut lui si semn dumnezeiesc. Pentru aceea sa spaimantat, Cruce cinstita, de taria ta, cantand: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Oel ce de demult a dat lege vazatorului de Dumnezeu in Sinai, de voie pe Cruce sa pironit pentru cei fara de lege, de barbatii cei fara de lege si blestemul cel vechi al legii 1-a dezlegat, ca puterea Crucii vazand-o toti acum sa cante:

Bucura-te, ridicarea celor cazuti;
Bucura-te, indreptarea celor robiti de patimile lumesti;
Bucura-te, innoirea invierii lui Hristos;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a monahilor;
Bucura-te, copac bine infrunzit sub care se adapostesc credinciosii;
Bucura-te, Lemn de prooroci grait a fi pe pamant sadit;
Bucura-te, ajutorul imparatiei impotriva vrajmasilor;
Bucura-te, aparare tare a cetatii;
Bucura-te, a Dreptului Judecator aratare;
Bucura-te, a gresitilor osandire;
Bucura-te, cinstita Cruce, sprijinirea sarmanilor;
Bucura-te, cinstita Cruce, imbogatirea saracilor;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor;

Condacul al 8-lea:

Straina minune vazand, straina viata sa vietuim, mintea la cer inaltand-o; ca pentru aceasta Hris-tos pe Cruce sa pironit si cu trupul a patimit, vrand ai trage la Sine pe cei ce canta Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Tot a venit din inaltime, avandu-si Dumnezeirea, singur Cuvantul cel mai inainte de veacuri si, nascandu-Se din Fecioara Maica si lumii aratandu-Se om smerit si Crucea primind, a facut vii pe cei ce canta Lui:

Bucura-te, cinstita Cruce, arma pacii;
Bucura te, semnul calatorilor;
Bucura-te, intelepciunea si intarirea celor ce se mantuiesc;
Bucura-te, nebunia si sfaramarea celor ce dosadesc;
Bucura-te, sad bine rodit, nemuritor si de viata purtator;
Bucura-te, floare, care ai inflorit mantuirea noastra;
Bucura-te, ca impreunezi pe cele de pe pamant cu cele de sus;
Bucura-te, ca luminezi inimile celor de jos;
Bucura-te, prin care stricaciunea sa stricat;
Bucura-te, prin care mahnirea sa pierdut;
Bucura-te, bogatia bunatatilor celor inmiite;
Bucura-te, lauda credinciosilor cea de mii de ori numita;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 9-lea:

A cazut tabara demonilor cea cu tot felul de sageti intrarmata si neamul evreilor sa rusinat, vazand ei ca de catre toti cu dor Crucea este inchinata si ca de-a pururea izvoraste tamaduiri celor ce canta: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Raurile cugetelor celor de rea credinta s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase, caci, cu adevarat, nu se pricep cum si cruce ai suferit si de stricaciune ai scapat, iar noi, invierea slavind-o, cantam:

Bucura-te, inaltimea intelepciunii lui Dumnezeu;
Bucura-te, adancimea Proniei Lui;
Bucura-te, necunostinta necuvantatorilor barfitori;
Bucura te, pierderea nebunilor de stele vrajitori;
Bucura te, ca arati invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca patimirile Lui le innoiesti;
Bucura-te, ceea ce calcarea de porunca a celor dintai ziditi o ai dezlegat;
Bucura-te, ceea ce intrarile raiului le-ai deschis;
Bucura-te, cinstita Cruce, cea de toti cei dreptcredinciosi cinstita;
Bucura-te, a neamurilor celor necredincioase potrivnica;
Bucura-te, cinstita Cruce, doctorul celor ce bolesc;
Bucura-te, de-a pururea ajutatoare a celor ce se roaga tie;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 10-lea:

Lumea vrand a o mantui, impodobitorul lumii la dansa S-a pogorat in chip de negrait si, intrupat fiind, Crucea a suferit, si pentru noi pe toate ca noi le primeste; pentru aceea si izbavindu-ne pe noi, de la toti aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid nebiruit si dumnezeiesc al lumii te intelegem, o, purtatoare de viata Cruce, ca Facatorul cerului si al pamantului pe tine gatindu-te, isi intinde mainile - straina auzire - si pe toti invata a canta:

Bucura-te, temeiul dreptei credinte;
Bucura-te, biruinta crestinilor;
Bucura-te, ca pe Amalec cel gandit l-ai infrant;
Bucura-te, ca de mainile lui Iacov mai inainte te-ai inchipuit;
Bucura-te, ca tu umbrele cele prea vechi le-ai innoit;
Bucura-te, ca tu glasurile cele de prooroci graite le-ai implinit;
Bucura-te, ca ai purtat pe Mantuitorul tuturor;
Bucura-te, ca ai stricat pe stricatorul sufletelor;
Bucura-te, prin care cu ingerii neam unit;
Bucura-te, prin care cu lumina neam stralucit;
Bucura-te, ca cinstindu-te, tie ne inchinam;
Bucura-te, ca strigand, tie glasuim;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 11-lea:

Cantarea toata se micsoreaza, vrand a urma multimii minunilor tale, fiindca de-ti vom aduce tie, o preacinstita Cruce, multime de laude, nimic vrednic nu implinim, fata de cele ce ai dat noua, dar cantam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Stralucire de lumina datatoare, celor ce sunt intru intuneric se daruieste Crucea aceasta de viata datatoare, ca lumina cea nematerialnica a primit-o si spre dumnezeiasca cunostinta pe toti povatuieste si, inaltandu-se acum, pe mintea noastra o inalta a canta acestea:

Bucura-te, luminatorul cel ce te arati celor ce sunt intru intuneric;
Bucura-te, stea, care stralucesti lumea;
Bucura-te, fulger, care orbesti pe ucigasii lui Hristos;
Bucura-te, trasnet, care slabanogesti pe cei necredinciosi;
Bucura-te, ca ai stralucit cetele dreptmaritorilor;
Bucura-te, ca ai risipit capistele idolilor;
Bucura-te, al careia chip din cer sa aratat;
Bucura-te, al careia dar pe viclesuguri le-a gonit;
Bucura-te, ceea ce insemnezi omorarea trupului;
Bucura te, ceea ce omori pornirea patimilor;
Bucura-te, pe care Hristos sa rastignit;
Bucura-te, prin care toata lumea sa mantuit;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 12-lea:

Har voind Hristos a da oamenilor, mainile pe lemn isi intinde si neamurile toate impreuna le cheama si imparatia cerurilor o da tuturor celor ce cu vrednicie si cu credinta canta cantare: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cantand cantarea ta, te laudam cu dor pe tine lemnul Domnului ca pe un insufletit; ca pe tine pironindu-se cu trupul Cel ce stapaneste peste puterile cele de sus, nea sfintit, ne-a marit si ne-a invatat a zice acestea:

Bucura-te, cinstita Cruce, arma cea intelegatoare;
Bucura-te, sfanta privire a sfintilor;
Bucura-te, inainte-propovaduirea proorocilor si a dreptilor;
Bucura-te, purtatoare de lumina, mestesugire a lui Hristos;
Bucura-te, frumusetea si cununa dreptcredinciosilor ocarmuitori;
Bucura-te, stapanirea si intarirea cuviosilor preoti;
Bucura-te, podoaba cea prealaudata a adevarului;
Bucura-te, inceputul cel preabun al mantuirii;
Bucura-te, stralucirea cea luminata a tuturor;
Bucura-te, izgonirea agarenilor;
Bucura-te, faclie a luminii celei nestricate;
Bucura-te, veselia sufletului meu;
Bucura-te, cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor!

Condacul al 13-lea:

0, intru tot cantat Lemn, pe care a fost rastignit Hristos, Cuvantul cel mai sfant decat toti sfintii, primind rugaciunile noastre, de toata primejdia pe toti izbaveste-ne si de chinurile vesnice scapa pe cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Rugaciune la Sfanta Cruce

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mantuitorul Osufletului meu, marturisesc inaintea Ta, intru aceasta zi a rastignirii Tale, in care ai patimit si ai luat moarte pe Cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. De aceea ma rog bunatatii Tale celei nemarginite, ca sa ma faci si pe mine partas sfintelor Tale Patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru ca sa ma invrednicesc, prin darul Tau, sa castig si eu asemenea Tie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai rabdat pentru mantuirea mea, intarindu-ma pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut cand Te-au rastignit nemultumitorii evrei.

De aceea intareste-ma, Doamne, ca sa pot ridica cu bucurie de astazi inainte Crucea Ta cu deplina pocainta, intristarea mortii Tale sa o simt, precum au simtit o Preasfanta Ta Maica, ucenicii Tai si mironositele femei. Si-mi inviaza simtirile mele cele sufletesti, ca sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut si zidirile cele neinsufletite, care s-au miscat la rastignirea Ta; cum Te a cunoscut talharul cel credincios si, rugandu-Ti-se, l-ai primit in rai.

Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, darul Tau, precum ai dat atunci aceluia, si iarta pacatele mele pentru sfintele Tale Patimi, si ma primeste prin pocainta impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si ziditor ce-mi esti. Asemenea fa cu toti crestinii, vii si morti, precum se roaga Tie in toate zilele Sfanta Biserica si le lasa lor toate pacatele si-i invredniceste pe ei de imparatia Ta si sa vada lumina Ta si sa mareasca slava Ta. Ma inchinam Crucii Tale, Hristoase si zic catre dansa: „Slava ei pentru dragostea Ta."

Bucura-te preacinstita Cruce a lui Hristos, ca prin tine sa mantuit lumea, ridicand asupra ta pe Iisus tintuit. Bucura-te, pom preamarit, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii ce nea mantuit din moartea pacatului.

Bucura-te toiagul cel tare ce ai sfaramat usile iadului. Bucura-te cheia imparateasca ce ai deschis usa raiului. Ma bucur si eu, pentru ca vad pe vrajmasii Tai surpati, iar pe prietenii Tai ca imparatesc in ceruri, pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta, iar pe crestinii, ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta. O, Rastignitul meu Hristoase, cate ai patimit pentru noi, cate rani, cate scuipari, cate batjocuri si necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai pilda de adevarata rabdare! De aceea cum pot eu sa fug de Cruce, vazand pe Hristos ca este ridicat pe ea? Cum sa-mi para grele chinurile vazand pe Stapanul meu ca le iubeste si le cere si le socoteste Lui de mare cinste? Rusine-mi este, cu adevarat, de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica.

Si de vreme ce este asa, inmulteste-mi, Doamne, ostenelile, ispitele si durerile, dar sa-mi inmultesti impreuna si sa-mi prisosesti si rabdarea si puterea, ca sa pot rabda toate cate mi s-ar intampla. Pentru ca recunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orbi de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indrazneti, rau de nu ma vei preface in bun, pierdut de nu ma vei ierta, robi de nu ma vei rascumpara cu bogata si dum nezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Read more...