Sfintii Apostoli Petru si Pavel

>> 29 iun. 2011




Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sarbatoriti in fiecare an pe 29 iunie. Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti impreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Insa, cei doi apostoli au primit moarte martirica in mod diferit: Pavel pentru ca era cetatean roman, a fost omorat prin decapitare, iar Petru a fost rastignit cu capul in jos.

In iconografie, Petru este pictat batran si cu barba rotunda, iar Pavel plesuv, cu barba cenusie.



Sfantul Apostol Petru

Sfantul Apostol Petru, numit la nastere Simon, era din orasul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astazi localitatea El Aradsch in Siria) si era fratele Sfantului Apostol Andrei. Din Sfanta Scriptura aflam ca in momentul in care Petru si-a inceput activitatea era casatorit. Nu avem informatii despre sotia sa, desi din textul de la Corinteni 9, 5, putem deduce ca aceasta il insotea in calatoriile sale misionare.

Cand devine Petru apostol al lui Hristos?

Sfantul Petru afla ca Iisus este Mesia de la fratele sau, Andrei. Mantuitorul ii va schimba numele din Simon in Chefa ("piatra" in aramaica), de unde numele de Petru in greaca si latina.

Evanghelistul Luca ne descopera ca Petru devine ucenicul lui Hristos, dupa ce a avut parte de o pescuire minunata (desi se ostenise toata noaptea si nu pescuise nimic, la indemnul Mantuitorului arunca mrejele in apa si umple corabia cu pesti). Acesta este momentul in care Petru renunta la tot ce avea si il urmeaza pe Hristos, devenind "pescar de oameni".

Petru marturiseste dumnezeirea lui Hristos, in Cezareea lui Filip: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu", atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe ucenici cine crede ca este El. Cu toate ca este laudat de Hristos pentru acest raspuns: "Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-a descoperit tie aceasta, ci Tatal meu cel din ceruri. Si eu iti spun tie, ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi biserica mea si portile iadului nu o vor birui pe dansa. Si-ti voi da tie cheile imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri" (Matei 16, 13-19), se leapada de El de trei ori in timpul Patimilor. Primeste iertarea pentru aceasta lepadare, dupa Invierea Mantuitorului din morti, cand il intreaba daca Il iubeste. Datorita pocaintei sale, se invredniceste de atata putere dumnezeiasca, incat bolnavii se vindecau si atunci cand se asezau in umbra lui.

Apostolul Petru a fost prezent la invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata a Domnului pe muntele Tabor, in Gradina Ghetsimani a scos sabia sa-L apere pe Iisus, a facut parte din primii ucenici care au venit la mormantul Mantuitorului, dupa ce femeile mironosite au vestit invierea Sa, a predicat in ziua Cincizecimii, iar in urma predicii sale s-au botezat trei mii de persoane si a propovaduit Evanghelia in Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia si Roma. S-a savarsit la Roma, prin moarte martirica, alaturi de Sfantul Pavel, in timpul persecutiei lui Nero. Dupa propria lui dorinta a fost rastignit cu capul in jos si a fost inmormantat pe dealul Vatican.

Scrierile Sfantului Apostol Petru

De la Sfantul Apostol Petru avem opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor si doua epistole care ii poarta numele. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma in anul 67.

Sfantul Apostol Pavel

Sfantul Apostol Pavel s-a nascut intr-o familie de evrei, in jurul anului 7, in Tarsul Ciliciei. La nastere a primit numele de Saul. Sfantul Pavel si-a desavarsit educatia sub indrumarea rabinului Gamaliel. Facem precizarea ca Pavel nu L-a intalnit pe Mantuitorul in timpul activitatii Sale pamantesti. A fost martor ocular al martirizarii Sfantului Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre.

Cand devine Pavel apostol al lui Hristos?

Pavel devine unul din cei mai aprigi aparatori ai legii mozaice. S-a alaturat cu multa ravna celor care incepusera sa-i persecute pe crestini. In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi. Pavel lovea in crestini, dar suferea Hristos. Lovea in trup si striga capul acestuia - Hristos. Asa se face ca Pavel ajunge sa vorbeasca despre Biserica lui Hristos ca fiind un trup, al carui cap este El. In urma acestei descoperiri are loc schimbarea sa - din persecutor devine marturisitor al crestinismului. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel.

Dupa o perioada de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei calatorii misionare, intre anii 45-58.

Sfantul Apostol Pavel este prins de iudei in Ierusalim, in anul 58. Este tinut in temnita timp de doi ani in Cezareea Palestinei. Pentru ca avea cetatenie romana este dus la Roma spe a fi judecat de imparat. La Roma a petrecut doi ani intr-o casa inchiriata, pazit de un ostas roman. Este eliberat in anul 63. A fost martirizat in anul 67, in timpul imparatului Nero prin decapitare, in acelasi timp cu Petru.

Scrierile Sfantului Apostol Pavel

De la Sfantul Apostol Pavel ne-au ramas 14 Epistole: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind "testamentul spiritual" al Sf. Apostol Pavel.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel - asemanari si deosebiri

Sfantul Apostol Petru a fost chemat la apostolie dupa fratele sau Andrei, insa este primul in listele Noului Testament, in vreme ce Sfantul Apostol Pavel a fost cel din urma chemat la indeplinirea acestei slujbe dumnezeiesti.

Sfantul Apostol Petru a fost nedespartit de Hristos in tot timpul activitatii Sale pamantesti, pe cand Sfantul Apostol Pavel nu L-a cunoscut pe Hristos in vremea propovaduirii Sale.

Petru a fost casatorit, Pavel necasatorit.

Sfantul Apostol Petru a fost ales si chemat la apostolie din lumea oamenilor simpli si saraci - el fiind pescar de meserie - iar Sfantul Apostol Pavel a fost dintre toti apostolii omul de cea mai inalta cultura.

Sfantul Petru oscila intre intronarea ritualismului mozaic, cand se afla in prezenta crestinilor proveniti dintre iudei, si relativizarea acestuia, cand era in compania crestinilor proveniti dintre pagani, pe cand Pavel a luptat pentru neimpunerea prescriptiilor mozaice crestinilor (la sinodul 50 de la Ierusalim s-a hotarat si neobligativitatea Legii Vechi a taierii imprejur).

Petru a avut de rascumparat lepadarea lui de Iisus, iar Pavel ratacirea lui si prigoana crestinilor.

Dincolo de toate aceste deosebiri, asemanarea lor sta in pocainta, in propovaduirea invataturii lui Hristos si in primirea mortii cu bucurie pentru credinta in El.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini

>> 27 iun. 2011


Sfantul Cuvios Samson s-a nascut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului. Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii. A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

Tot astazi, face pomenirea:
- Sfantului Mucenic Anect;
- Sfintei Ioana Mironosita;
- Sfantului Cuvios Luca, pustnicul;
- Sfintilor Mucenici Marchie si Marchia;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Pierie, preotul Antiohiei.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Dragaica - Sanzienele

>> 23 iun. 2011


Solstitiul de vara, ziua cea mai lunga a anului dupa care incepe sa scada putin, cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului a fost determinat empiric prin observarea atenta a reperelor terestre, in special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sanziana sau dragaica), pasari (cucul), insecte (licuricii), si cosmice (rasaritul sau asfintitul astrilor si constelatiilor).

Cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuala a timpului a fost cucul, pasare migratoare care, cum soseste pe plaiurile romanesti, incepe a canta vestind, la sfarsitul lunii martie, ziua egala cu noaptea, fenomen astronomic numit de popor si tar inainte - tar inapoi. Primul cantec al cucului, care corespunde aproximativ cu echinoctiul de primavara, este marcat in Calendarul popular de Ziua Cucului, 25 martie (Blagovestenia sau Buna Vestire in Calendarul crestin). Dupa trei luni de cantat neintrerupt, el se opreste brusc la sfarsitul lunii iunie, in perioada solstitiului de vara. Truditorii ogoarelor afla ca a sosit ziua cea mai lunga a anului, numita in Calendarul popular Amutitul Cucului, 24 iunie (Sanzienele sau Dragaica). Fiind o aparitie misterioasa in peisajul cotidian (vine si pleaca, prin migratie, incepe si inceteaza sa cante la date bine precizate in timp), cucul a devenit o pasare-oracol, implicata in destinul oamenilor; prin locul unde sta cand canta, de cate ori canta, cand este auzit prima oara etc., el prevesteste norocul, bogatia, saracia, sanatatea, casatoria. Amintirea functiei sale de orologiu calendaristic este pastrata astazi de numele ceasurilor cu cuc, cunoscute orologii ale timpului diurn.

Anul Nou agrar si Anul Nou pastoral au fost fixate in deplina concordanta cu ritmurile biologice ale plantelor si animalelor specifice latitudinii geografice a Romaniei. Desi inceputurile de an agrar si pastoral gravitau in preajma echinoctiului de primavara, acestea se deosebeau fundamental: unul marca inceputul ciclului biologic al plantelor si activitatile economice solicitate de acesta (aratul, semanatul), altul marca perioada fatatului si intarcatului puilor, precum si unele activitati economice specifice (inceputul mulsului, tunsul oilor, taiatul mieilor si altele). Natura a dispus ca la sfarsitul ciclului vegetal, toamna., rolurile sa se schimbe: incepe ciclul de reproductie al animalelor, pe de o parte, si se maturizeaza, se coc si se recolteaza rodul plantelor, pomilor fructiferi si vitei de vie, pe de alta parte. Dintre plantele de cultura, o exceptie notabila face graul, care se recolteaza vara. Sunt indicii antropogeografice si etnologice ca in vremurile arhaice, pe actualul teritoriu al Romaniei, graul se semana numai primavara, nefacand exceptie din acest punct de vedere de la ciclul biologic al celorlalte plante de cultura.

Marcand perioada imparguirii si coacerii semintelor de grau, secara, orz, deci perioada incheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sanziene, Sanpetru si Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemanator celui de inceput de an. Ritualul a castigat in spectaculozitate si datorita apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sanzienelor (24 iunie) de ziua solstitiului de vara. De altfel, unele popoare ale antichitatii celebrau aici Anul Nou, in preajma solstitiului de vara. La egipteni anul incepea in ziua intai a lunii Thot, cand aparea pe cer, inaintea rasaritului soarelui, steaua Sirius. In antichitatea greaca anul incepea tot la solstitiul de vara, in prima zi a Lunii Noi (Teodorescu, Chis, 1982, p. 58). Principalele sarbatori ale verii se impart in doua categorii: cu data fixa (Sanzienele si Sanpetru) si cu data mobila (Rusaliile).

Viata economica devenea atat de intensa in perioada solstitiului de vara, incat locuitorii satelor noastre au fost nevoiti sa reduca avalansa sarbatorilor de la sfarsitul iernii si inceputul verii la strictul proces ar implinirii ritualului calendaristic. Desi solstitiul de vara este marcat de un ciclu solemn de renovare a timpului, deschis de Sanziene (24 iunie) si inchis de Sanpetru (29 iunie), sarbatorile care il compun sunt reprezentative pentru structura generala a Calendarului popular.

Vechile sarbatori solstitiale din calendarul iulian (Timoteiu, Vartolomeu, Onofreiu, Eliseiu), cu rol deosebit in planificarea activitatilor agrare, au devenit, o data cu schimbarea calendarului, "sarbatori marunte". Grupul de patru sfinti crestini celebrati in zilele de 10 (Sfantul Mucenic Timofte), 11 (Sfantul Apostol Vartolomeu), 12 (Preacuviosul Onufrie) si 14 iunie (Sfantul Proroc Elisei), responsabil in Calendarul popular cu imparguirea si coacerea lanurilor de grau, este numit Sfinti Marunti. Pe masura ce timpul civil si ritual din Calendarul iulian (stilul vechi) ramanea, an de an, in urma fata de timpul astronomic exact, "atributiile" de alta data ale "sfintilor" de a baga bob spicului de grau si de a fertiliza holdele semanate nu mai corespundeau cu 'stadiul de dezvoltare al cerealelor. Astfel, importanta lor calendaristica s-a diminuat treptat, devenind mai putin insemnati pentru aprecierea si planificarea timpului agrar. Fara sa-i uite, poporul i-a facut raspunzatori de provocarea unor fenomene meteorologice negative, frecvente in luna iunie: grindina, vijeliile, furtunile si ploile torentiale. Credinte despre aceste divinitati si procesul de decadere a importantei lor in Calendarul popular, au fost atestate in Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Sudul Transilvaniei:

Sarbatoarea graului, ziua solstitiului de vara in calendarul popular, cand se spunea ca incepe sa se usuce radacina graului si sa se coaca graul in spic, a preluat numele si ziua de celebrare, ale Sfantului Apostol Vartolomeu din Calendarul ortodox, cand corespundea ca data calendaristica cu solstitiul de vara. Ca personificare a zilei cei poarta numele, Vartolomeul Graului avea trasaturile unui aprig zeu, care ii pedepsea pe cei care ii nesocoteau ziua: batea piatra, starnea furtunile si vijeliile (Banat. Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei). Sarbatoarea cu data fixa (12 iunie), dedicata Sfantului Onofrei, marca in Calendarul iulian perioada solstitiului de vara, a imparguirii si coacerii lanurilor de grau si orz. Sarbatoarea, numita si Ziua Soarecilor, era considerata nefasta pentru rozatoare, mai ales in anii ploiosi, si se considera ultimul termen calendaristic cand se mai putea semana porumbul, cartofii si legumele (Bucovina). Sarbatoarea cu data fixa (14 iunie) dedicata in Calendarul ortodox Sfantului Proroc Elisei, care indica, pe stil vechi, solstitiul de vara, este numita in Calendarul popular Elisei sau Eliseiul graului. Ca divinitate populara, aceasta baga bob spicului de grau, il imparguieste si ii grabeste coacerea. Cei care ii nesocotesc ziua sunt insa pedepsiti cu furtuni si grindina (Oltenia, Muntenia).

Unele practici efectuate in aceste zile au fost preluate de noile sarbatori solstitiale: Sanzienele si Sanpetru.

Sanziana este o planta erbacee din familia Rubiaceae, substitut fitomorf al zanei fecioare care da miros si leac florilor, rod bogat holdelor grau si orz. In flora Romaniei cele doua varietati de plante, sanziana galbena (Galium verum L.) si saziana alba (Galium mollugo L) cresc prin fanete si livezi, pe marginea drumurilor, prin paduri si pe langa garduri. Planta are doua denumiri zonale: sanziana (Oltenia, Banat. Transilvania; Bucovina, Maramures, nordul Moldovei) si dragaica (Dobrogea, Moldova de sud si centrala, Muntenia). Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semintele si radacinile au numeroase utilizari in medicina si cosmetica populara, in: obiceiurile si actele magice implinite in ziua infloririi, 24 iunie, solstitiul de vara.

Din flori de sanziene si spice de grau se impleteste o cununa, purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul complex numit Dansul Dragaicei; este identificata cu zeita Diana; agatata la ferestrele caselor, in stalpii portilor, apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice; aruncata pe acoperisul caselor si surilor prezice ceea ce i se va intampla in cursul anului celui care a confectiont-o, a aruncat-o pe acoperis. Fata care pune floarea sub capatai in noaptea de sanziene isi vede in vis ursitul, femeia care isi infasoara mijlocul cu tulpini de sanziene este ocolita de dureri de sale in timpul secerisului, fecioarele si nevestele care o poarta in san sau in par sunt atragatoare si dragastoase.

Prin calitatea sa de a inflori in cea mai lunga zi a anului si cu insolatia cea mai puternica, sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; daca infloreste inainte de ziua care ii este dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers. In nordul Romaniei si in zonele de munte la infloritul sanzienii se incepea cositul pajistilor.

Pentru farmacopeea si cosmetica populara florile sunt culese, dupa un anumit ritual, in zorii zilei de Dragaica (Sanziana) iar tulpinile, semintele si radacinile toamna. Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si, impreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda acareturilor pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse intrebuintari: pusa in scalda intareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, plamadita in rachiu vindeca loviturile si vatamarile, cu roua cazuta in noaptea de Sanziene si recoltata in zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele, fetele si femeile tinere care se tavaleau in noaptea de Sanziene in roua cazuta pe iarba deveneau mai frumoase si mai dragastoase etc.

Cununa de Sanziene

Intrucat sarbatoarea Sanzienelor se suprapune peste solstitiul de vara, moment important in derularea timpului calendaristic, aceasta era insotita de numeroase practici de divinatie, de prospectare magica a ceea ce se va intampla in viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Tehnica cea mai obisnuita consta in impletirea din flori, in special din flori de sanziene, a unei coronite si aruncarea ei pe casa sau in oborul vitelor. Cununa de Sanziene care impodobeste Dragaica in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul miri lor in timpul cununiei crestine: transferul fertilitatii divine de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Obiceiurile legate de cununa se desfasurau dupa anumite reguli:

"Se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sanzienelor, inainte de a rasari soarele, cate o cununa de sanzieni cu care se duc la ocolul vitelor unde o arunca. Daca cununa este a unei fete si de cununa se anina mai intai o vita tanara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tanar; daca se anina o vita batrana, viitorul ei ursit va fi om in varsta" (Pamfile, 1910, p. 91); "Cununile barbatilor sunt impletite in forma de cruce, iar cele impletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare isi arunca cununa sa, iar reprezentantii pe cele ale absentilor. Daca cununa se opreste pe acoperis, este semn ca acel a cui este sau pentru care s-a pomenit va avea bucurii, ii va merge bine; daca, dimpotriva, va cadea, este semn vadit pentru acela ca-i va merge rau si poate chiar ca va muri" (Pamfile, 1910, p. 93); ,,In Tara Romaneasca, si anume in jud. Braila, este datina ca romanii sa-si faca, spre Sanzieni, de cu noapte, o cununa de sulfina pe care o arunca apoi pe casa, in bataia lunii. In zori de zi, inainte de a rasari soarele, merg sa-si afle cununa si sa-si vada felul de vite la care vor avea noroc peste an" etc. (Pamfile, 1910, p. 92-93).

Floarea de sanziene se purta de catre fete in prin buzunare, in san, se incingea peste mijloc, se punea sub capatai pentru a visa peste noapte ursitul. Din intreaga flora spontana a Romaniei, sanziana este, fara indoiala, cea mai indragita. Locul aparte detinut de floarea de sanziene in obiceiurile populare romanesti nu se datoreaza mirosului si frumusetii sale, ci valorii de simbol calendaristic. In Maramures infloritul sanzienelor indica momentul favorabil pentru inceputul cositului fanului, precum si inceputul unor activitati agricole de vara (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 83), iar in zona Tecuciului functiona ca un adevarat barometru pentru aprecierea stadiului de dezvoltare a culturilor (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 79).

Faclia de Sanziene

Moment important al sarbatorii de Sanziene este umblatul cu faclia, ceremonial nocturn la care participa ca spectatori intreaga suflare a asezarilor. Faclia este lucrata mestesugit dintr-un lemn de molid uscat si crapat la un capat, unde se fixeaza rasina de brad cu surcele uscate de molid si fire de canepa. O data cu lasarea serii, copiii si feciorii urca pe coama dealurilor, se strang in cerc pentru a-si aprinde facliile si apoi se aseaza in linie dreapta, la o departare suficienta unul de altul pentru a nu se arde cu

rasina topita ce sare in timpul rotirii facliilor. Este interesant ca facliile se rotesc numai intr-un singur sens, in directia mersului aparent al soarelui pe bolta cereasca.

Strigatul "Faclia maaa ... ", ca si mireasma rasinei arse strabat intreg vazduhul. Prin paduri si pe munti taietorii de lemne invartesc, de asemenea, faclii aprinse. Focul si mirosul de rasina purifica nu numai spatiul inconjurator, ci si oamenii care-si trec facliile printre picioare, ca si cum ar sari peste focuri. Cand faclia este pe cale de a se stinge, tinerii coboara spre sat inconjurand tarina si livada, intra in curti si predau facliile parintilor pentru a le implanta in mijlocul gradinilor, intre straturi (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 84). Mirosul de rasina, miscarea facliilor aprinse, purtatul lor in jurul tarinilor si livezi lor, aducerea in curti si plantarea, in final, a acestora in mijlocul gradinilor sunt secvente purificatoare si, probabil, fertilizatoare ale obiceiului.

Dansul Dragaicei

Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand, infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand; impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plante lor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc.

Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

Jocul Dragaicelor a fost atestat pentru prima data in Moldova de catre Dimitrie Cantemir (Cantemir, 1973, p. 341) si apoi in Muntenia si Dobrogea din raspunsurile primite la chestionarul lansat de N. Densuseanu (Fochi, 1976, p. 116-119). Ov. Barlea aprecia ca, spre deosebire de Lazar, unde ritualul este dedus din textul folcloric, ritualul Dragaicei a fost reconstituit numai din informatiile de natura etnografica. Versurile, atunci cand apar, sunt numai un indemn la joc (Barlea, 1981, voI. 1, p. 405).

Ceata era formata din fecioare, doua sau patru la numar, din care una sau doua imbracate baieteste. Cand avea si steag, ceata numara cinci persoane. Fetele se numeau Dragaicute sau, in Teleorman, Dragan si Dragaica. Flacaul care le canta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol in desfasurarea jocului. Din recuzita Dragaicei nu lipsea naframa, marama, basmaua), ce se flutura in timpul dansului. In unele sate din sudul tarii cetele purtau un steag impodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grau, asemanator steagului purtat de calusari. Steagul Dragaicelor, intalnit de Horia Barbu Oprisan in judetul Teleorman, era facut dintr-o prajina de 2-3 m careia i se atasa in varf o cruce de lemn. Pe steag, in varf, se legau usturoi si flori de dragaica (sanziene), iar pe bratele crucii se agatau margele, bratari, multe tichiute si hainute de copii. Cand jucau Dragaicele, mamele le dadeau diferite piese de imbracaminte ale copiilor sa le puna pe steag si sa le joace (Oprisan, 1972, p. 276). Pelinul si florile de sanziene ii confereau steagului purtat de fetele teleormanence calitati apotropaice si purificatoare captate prin acte magice in favoarea copiilor.

In unele sate participantele purtau cate o coasa sau o secera, amanunt important pentru descifrarea functiei rito-magice a dansului. In scenariul ritual care insotea cultivarea graului, incepand cu aratul si semanatul si terminand cu recoltatul si pregatirea painii, Dragaicei ii apartinea secventa cand holdele de grau erau "in parg", inainte de recoltat. Semnificatiile initiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Dragaicei cu holdele de grau aflate in pragul rodirii si transferul fertilitatii in dublu sens: vegetal si uman. Pozitia solstitiala a obiceiului ii conferea insa si o valoare rituala in scurgerea timpului. De-a lungul unei indelungate evolutii, jocul Dragaicei a devenit un ritual polifunctional: ajuta "sa bage bob graul", "sa coaca holdele"', sa apere copiii de boli si altele.

Dupa informatiile mai vechi ceata colinda mai multe sate, in timp ce sursele documentare recente limiteaza actiunea ei la nivelul unui singur sat, in vatra sau in vatra si mosia acesteia. Dragaicele faceau pasi dansati, sareau si duelau cu coasele, mai ales atunci cand se intalneau doua cete, rupeau bucati din naframele purtate si le imparteau pe la casele colindate. Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului. Timpul care se naste la solstitiul de iarna, marcat de cresterea zilei "cu cat se misca puiul in gaoace", ajunge la maturitate la solstitiul de vara. O data cu maturizarea timpului se maturiza insa si recolta, in special graul, care urma sa fie recoltat. Aparitia coasei nu poate avea alta semnificatie in acest stravechi obicei decat secerarea (omorarea) plantelor care si-au implinit menirea parcurgand drumul de la samanta semanata la samanta recoltata. De aici pana la reprezentarea mortii cu coasa in spate cu care secera neincetat vietile omenesti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului in marele ritm al naturii: omul este o samanta care germineaza, creste, se inmulteste si moare. Duelul cosmic dintre vara si iarna, dintre zi si noapte este castigat intr-un an de doua ori de fortele benefice si de doua ori de fortele malefice. Lupta cu coasele, ca si opozitia dintre dansatoarele perechi amintesc de ceea ce se petrece in alt dans ritual, jucat initial la echinoctiul de primavara, Calusarii. Dragaicele par a reprezenta cele doua forte aflate in permanenta opozitie, dar care isi impart victoriile cu exactitate astronomica.

Boul instrutat

Alaiul nuptial al zeului adorat, in ipostaza zoomorfa a boului impodobit, desfasurat la solstitiul de vara (Sanziene sau Rusalii), este numit Boul Instrutat, Boul de Sanziene etc. Scena sangeroasa a cultului preistoric cand taurul era sacrificat violent la solstitiul de iarna, este amintita de moartea simbolica a mastii taurine numita, in unele colinde romanesti de Craciun. Turca sau Borita (feminine populare ale taurului si boului) si de ragetul imitat de instrumentul ce-i poarta numele, buhaiul din cetele de Plugusor la Anul Nou. De la moartea si renasterea taurului, substitut al zeului, la solstitiul de iarna pana la nunta divina celebrata la solstitiul de vara, cultul era intretinut prin sarbatori si obiceiuri specifice: Marcul Boilor, Sangiorzul Vacilor si altele. Perioada de gestatie a vacilor are aceeasi lungime cu cea umana: noua luni. Dupa aparitia crestinismului. parintii Bisericii crestine au suprapus peste moartea si renasterea zeului substituit de taur (Mitra sau Dionysos) nasterea Pruncului Iisus (Craciunul), iar peste alaiul sau nuptial, desfasurat probabil la echinoctiul de primavara, Invierea Mantuitorului. Daca nasterea zeului precrestin Mitra a fost compatibila, intr-un anumit sens, cu nasterea lui Iisus, motiv pentru care Biserica crestina a tolerat, tacit, dansul ritual al Turcii sau Boritei la Craciun, alaiul nuptial al zeului taurin nu putea sa se desfasoare in paralel cu jertfa lui Hristos la Paste. Din acest motiv, marile sarbatori dedicate zeului fertilizator al Universului, substituit de cal (Calusul) sau de taur (Boul Instrutat) au fost impinse in afara ciclului pascal, la Sanziene (Boul Instrutat) si la Rusalii (Calusul). Obiceiul se mai pastreaza, local, si astazi. Feciorii aleg un bou si nu un taur sa reprezinte tineretea si vigoarea nestavilita a zeului din motive practice: ei au nevoie de un animal docil care sa se lase impodobit si plimbat pe ulitele satului ... Cand in unele asezari au disparut boii de munca, rolul taurului fecundator a fost preluat de vacile impodobite. Ceremonialul nuptial este structurat pe mai multe secvente rituale:

organizara cetei de feciori si alegerea, cu doua saptamani inainte de "nunta", a boului care va juca rolul zeului. El trebuia sa fie alb sau baltat, cu coarne mari si cu deschidere larga intre ele, cu mers frumos si capul ridicat.

Din momentul alegerii, boul se bucura de un tratament privilegiat: este bine spalat, hranit si tesalat mai putin muncit ; - izolarea boului de lumea profana a satului in noaptea dinaintea ceremoniei nuptiale; - feciorii privegheaza in jurul focului aprins intr-o poiana din padure, pazesc cu mare atentie boul care paste in voie, inclusiv prin semanaturi, jupoaie coaja ciresilor salbatici din care isi confectioneaza curelele, caramburile si coifurile cu care se vor masca, impletesc o cununa din flori de camp, simbol al cununiei purtat de zeul-mire in timpul ceremoniei, cioplesc o cruce din lemn pe care o va purta boul pe frunte, discuta subiecte cu tematica erotica; - gatitul "mirelui" in dimineata zilei de nunta prin imbracarea corpului cu un covor sau cu fete de masa frumos cusute de fetele din sat, cu braie, panglici si podoabe obisnuite mirilor, cu clopotei prinsi de coarne, cu crucea de lemn prinsa in frunte si cu cununa din flori pe dupa gat. In satele unde apar in alaiul nuptial mascati, feciorii isi pun coifurile pe cap, isi infasoara pulpele picioarelor cu carambi, se incing cu curele din.scoarta de cires, se ung pe fata cu grasime si isi dau cu cermsa, isi cauta cate o nuia lunga si cu cateva frunze in varf, sa suiere puternic sau sa imite ragetul taurului cand o rotesc in aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit "Curva", se imbraca cu haine femeiesti iar un baiat de 10-12 ani, numit "Padure", se imbraca in frunze si crengute de stejar si fag. Dupa priveghiul nocturn din padure si mascarea lor, feciorii devin personaje sacre in anturajul zeului, il apara si participa alaturi de el la fecundarea mediului inconjurator; - formarea alaiului nuptial si intrarea zgomotoasa in sat, dupa incheierea slujbei la biserica. In satele unde apar mascati, alaiul are urmatoare ordine: Padurea care merge inainte, Dracii care inconjoara Curva, taraful lautarilor si, in fine, Boul Instrutat incadrat de feciori uneori inarmati cu pusti din lemn, sau din perechi, fete si feciori. Doi feciori tin in mana cate un corn al boului si ii scutura clopoteii la portile gospodarilor pentru a-si anunta prezenta; desfasurarea pe muteste a alaiului nuptial, in ritmul muzicii si in sunetele ciudate scoase din invartirea nuielelor cu frunze in varf. Pe melodiile sprintene de joc ale lautarilor, Dracii topaie, sar, se apropie cu gesturi grotesti de oameni, se stramba la ei si ii ameninta. Curva isi joaca rolul fara retinere, este imbratisata si sarutata de Draci, se culca cu ei pe pamant imitand actul sexual si orgiile din cortegiile dionisiace; - dupa ce parcurge intregul sat alaiul revine la gospodaria de unde a fost ales boul. La apropierea alaiului, gazda deschide larg portile, Boul Instrutat inconjoara de trei ori masa din mijlocul curtii pe care se gaseste un blid cu grau si o sticla de bautura imitand parca Dansul Isaiei din ritualul crestin dar si jocul ritual din timpul nuntii taranesti numit "De trei ori pe dupa masa". I se scot crucea de pe frunte, tesaturile si podoabele de pe corp si apoi este dus sa se odihneasca; . - feciorii mascati merg la rau unde isi dezbraca hainele de Draci si se scalda in apa sfintita cu o zi inainte de preot. Dupa scalda lor se grabesc sa intre in rau si alti sateni, convinsi ca vor deveni sanatosi, voinici si norocosi daca vor atinge apa in care s-au spalat Dracii din alaiul Boului Instrutat; - ospatul cu mancare, bautura, joc si voie buna. Ceremonialul a fost atestat, in diferite variante locale si stadii de involutie, in Tara Oltului, Tara Barsei, Tara Hategului, Valea Tiblesului, Podisul Tarnavelor, Campia Transilvaniei, zonele Sibiu, Alba Iulia si altele

Locul aparte al Sanzienelor in Calendarul popular este subliniat, asa cum s-a mai afirmat in paginile anterioare, de culegerea rituala a plantelor de leac (sanziana, usturoiul, cicoarea, cimbrisorul, trifoiul alb, spanzul, sulfina si altele) si de indicarea celei mai mari zile din an, a solstitiului de vara, prin doua repere importante: infloritul sanziene lor si amutirea cucului. Marcand perioada de coacerea recoltelor de grau, orz, secara, Sanziene le prezentau o valoare generala. Cu mult interes era asteptata sarbatoarea aceasta de catre doftoroaiele satelor noastre, pentru a culege diferite plante de leac, si de catre tineri, in special de fete, pentru a afla cate ceva despre problema lor presanta, casatoria. Prin diferite practici, fetele sperau ca isi vor vedea in vis ursitul si ca vor deveni, scaldandu-se in noaptea sau in zorii zilei de Sanziene, in roua si apa raurilor, "frumoase si curate ca apa neinceputa". Traditia maramureseana sustine ca in aceasta zi o frumoasa zana, Frumuseaua Verii, se scalda in apa Viseului si apoi se imbraca intr-o rochie lunga, de culoare alba si lucrata din flori de sanziene. De aceea si fetele s-ar scalda, la miez de noapte, in apa Viseului, in locuri tainuite (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 85).

Ion Ghinoiu

Sursa:www.crestinortodox.ro

Read more...

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

>> 20 iun. 2011


Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este cunoscut in popor sub denumirea de Postul Sampetrului. Este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante (Fapte 13,2 si 14,23). Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sfantului Duh, care s-au pogorat peste Sfintii Apostoli.

Vechimea Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Primele marturii despre Postul Apostolilor Petru si Pavel le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.

Durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 20 iunie si tine pana in ziua de 29 iunie. Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh.

Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai. Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.

Regula spre a afla durata Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.
Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel

In Postul Sfintilor Petru si Pavel, sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si pe 24 iunie, cand sarbatorim Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul

>> 18 iun. 2011


Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul au luat mucenicia in anul 73, in vremea persecutiei impotriva crestinilor pornite de cezarul Adrian.

Leontie a fost comandant roman in orasul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, afland ca Leontie este crestin a trimis un detasament militar pentru a-l aresta.

Ipatie, conducatorul acestui detasament, s-a imbolnavit pe drum, oastea fiind nevoita sa se opreasca. Intr-o noapte lui Ipatie i s-a aratat un inger, zicandu-i: "Daca vrei sa te faci bine, atunci striga de trei ori cu glas mare, ridicandu-ti privirea spre cer: 'Dumnezeule al lui Leontie, ajuta-mi mie!'".

Ipatie a descoperit ostasilor vedenia si toti au strigat dupa cum spusese ingerul. Minunea insanatosirii lui Ipatie i-a uimit pe multi, dar mai ales un anume Teodul. Atunci Ipatie si Teodul au luat hotararea de a lua inainte celorlati pentru a-l gasi ei primii pe Leontie.

Ajungand, Leontie le-a grait lor despre credinta in Hristos astfel incat inimile lor s-au aprins de dragoste pentru Dumnezeu. In acel moment, un nor i-a umbrit din care s-a pogorat asupra lui Ipatie si Teodul o roua minunata. Acesta a fost Duhul Sfant Care a botezat sufletele lor. Tot atunci Leontie a grait catre ei astfel: "Intru Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh."

Cezarul Adrian a continuat sa-i prigonesca pe Teodul si pe cei doi fii duhovnicesti ai sai. Astfel, fiind prinsi, Ipatie si Teodul au fost torturati murind prin decapitare.

Leontie a fost torturat pana cand sufletul sau s-a mutat la Domnul.

Tot astazi facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Eterie;

- Cuviosului Erasm;

- Sfintilor doi mucenici din Cipru;

- Cuviosului Leontie, de la Manastirea Pesterile Kievului;

- Cuviosului Leontie, din sfanta Chinovie a Manastirii lui Dionisie, izvoratorul de mir;

- Soborul mai-marelui Arhistrateg Mihail;


Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Sfantul Proroc Elisei

>> 14 iun. 2011


Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic.

De la nastere s-a aratat mare facator de minuni, pentru ca o juninca de aur din Silom, careia israelitenii ii aduceau jertfele lor, a murit in ceasul nasterii lui Elisei si a mugit asa de tare, incat glasul ei s-a auzit pana la Ierusalim.

Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample. A murit in jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormantat in Samaria, la Sevastopoli.

Tot astazi, Biserica face pomenirea:
- Sfantului Metodie, patriarhul Constantinopolului;
- Sfintei Cuvioase Iulita;
- Sfantului Cuvios Nifon;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei (Cipru).


Sursa: CrestinOrtodox.ro

Read more...

Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh

>> 12 iun. 2011


La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile - Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile coboara pana in veacul apostolic. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.

Daca prin lucrarea Duhului Sfant, Dumnezeu Fiul S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, tot prin Duhul Sfant ni se impartaseste viata dumnezeiasca si omeneasca a lui Hristos. Pogorarea Sfantului Duh este actul de trecere a lucrarii mantuitoare a lui Hristos, din umanitatea Sa in oameni. Astfel, Biserica se constituie prin aceasta extindere a vietii lui Hristos in noi.

Evenimentul Pogorarii Duhului Sfant este descris in cartea "Faptele Apostolilor" (F.A. 2,4). Aici se spune ca Duhul Sfant Se pogoara din cer ca un vuiet mare de vant si Se imparte deasupra capului fiecaruia din cei prezenti, in chip de limbi de foc.

La Pogorarea Duhului au fost prezenti numai Apostolii?

Textul "Cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc" (FA. 2, 1), a dat nastere la multe nedumeriri, pentru ca nu se precizeaza cine sunt acei "toti". Din dorinta de a aduce mai multa lumina in acest caz, versiunea romana a Noului Testament a introdus termenul de "Apostoli".

Insa, daca se omite cuvantul "Apostoli", poate rezulta ca in acea zi se gaseau laolalta nu numai cei doisprezece, ci toti cei o suta douazeci de frati care s-au aflat impreuna cu Apostolii alaturi de Iisus, incepand cu Botezul savarsit de Ioan si pana la Inaltare (F.A. 1, 22). Sfantul Ioan Gura de Aur, Teofilact si alti exegeti, afirma ca la Cincizecime au fost prezenti nu numai apostolii, ci si alti frati. De aici reiese ca Sfantul Duh s-a revarsat peste toti membrii Bisericii, si nu numai peste ierarhia reprezentata de apostoli. Exegeza ortodoxa, precum si cea romano-catolica, bazate pe Traditie, afirma ca la Cincizecime era de fata si Maica Domnului.

Faptul ca limbile apar "impartite", denota ca fiecare persoana se invredniceste in mod propriu de primirea Duhului. Acest Duh sfinteste pe fiecare om in parte si pe toti laolalta, adica sfinteste persoane in comuniune sau pentru comuniune.

Rusaliile - momentul in care Apostolii incep sa graiasca in limbi necunoscute

Dupa Pogorarea Sfantului Duh, Apostolii au primit puterea de a grai in limbi necunoscute de ei pana atunci. Au descoperit invatatura Mantuitorului si altor neamuri, in diferite limbi. Inceputul a avut loc chiar in aceasta zi, a Pogorarii Duhului Sfant, cand s-au facut intelesi de toti iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii neputand sa-si explice cum de puteau predica in graiuri diferite, unul dintre ei ii acuza ca ar fi "plini de must", adica beti (F.A. 2, 13). Atunci Sfantul Petru a luat cuvantul pentru a-i apara pe Apostoli de o asemenea invinuire, dar si pentru a vorbi multimilor despre Hristos. El le-a descoperit ca se implinise profetia lui Ioil: "Iar in zilele din urma, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul" (F.A. 2, 17, Ioil 3, 1). In urma cuvantarii lui Petru, trei mii de persoane au primit botezul.

Se obisnuieste sa se vorbeasca de trimiterea Sfantului Duh in lume, ca despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrarii lui Hristos. In acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfantului Duh. In realitate insa, Duhul trebuie vazut intotdeauna ca Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie vazut sau conceput ca despartit de Hristos.

Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro



Pogorarea Sfantului Duh in iconografie

Pogorarea Sfantului Duh in iconografie

In a saptea duminica dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Pogorarea Sfantului Duh asupra Apostolilor, ca unul dintre cele mai maripraznice imparatesti. Ea se numeste in greceste "Cincizecime", deoarece este a cincizecea zi dupa Pasti. Icoana care descrie evenimentul utilizeaza acest cuvant ca inscris, preluandu-l din Noul Testament. Cuvantul apare in Faptele Apostolilor si in Epis­tola intai a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni.

Icoanele traditionale ale prezinta evenimentul in felul urmator: O incapere sus, sugerata prin pereti strapunsi de ferestre si im­podobita in partea de deasupra cu draperie. In incapere se afla doisprezece Apostoli, asezati pe o banca semicirculara (exedra). Isi ocupa locurile dupa varsta si importanta. se afla asezati in centrul compozitiei, in partea de sus a arcu­lui semicercului format de banca, iar cei mai tineri dintre ei se afla in planul frontal, la fiecare din capetele semicercului.

Pogorarea Sfantului Duh - Cincizecime - Rusalii

Deasupra Sfintilor Apostoli se afla reprezentata bolta cereasca, din care izvorasc douasprezece raze care coboara asupra lor. In mod caracteristic, in aceasta scena Sfintii Apostolii au aureole si cate o limba de foc in fiecare dintre aureole, in partea de sus a ei sau in raza care se opreste in aureola. Chipurile, pozitiile si gesturile lor vadesc o stare de pace, treaza, insa si de rugaciune.

Sub Sfintii Apostoli, separat de ei printr-unul sau doua arcuri este infatisat un batran cu barba si cu o coroana pe cap. Tine in maini - intinse in laturi - o panza cu douasprezece filactere. Acest om simbolizeaza lumea locuita (oikoumene), iar filacterele, propovaduirea fiecaruia dintre cei doisprezece Apostoli, care avea sa urmeze, in diverse parti ale lumii. In icoanele mai vechi, in locul acestei reprezentari simbolice a lumii si a propovaduirii apostolice, sunt infatisati oameni din dife­rite neamuri, imbracati in straie specifice si cu capetele intoarse in sus, ca si cum ar asculta rapiti invatatura Apostolilor. Deasupra lor sta scris: "Oameni, neamuri si limbi". Ei apartin diferitelor neamuri care se aflau in Ierusalim in ziua Cincizecimii si care s-au adunat langa casa unde erau Sfintii Apostoli cand au auzit vuietul mare lapogorarea Duhului Sfant si nu ramas uimiti auzind propovaduirea (kerygma) Sfintilor Apos­toli, fiecare in limba sa.

Folosirea reprezentarii simbolice a batranului care tine panza cu cele douasprezece filactere a fost preferata multimii de oameni, pentru ca este un mijloc mai simplu, mai economic, de redare a ideii raspandirii Evangheliei de catre Sfintii Apostoli pretutindeni, totodata, ea nu distrage atentia privitorului de la Apostoli la mul­timea de oameni.

Sfantul Nicodim Aghioritul sugereaza ca in locul batranului care reprezinta lumea sa fie pictat Sfantul Proroc Ioil spunand (ca un glas al Domnului): "Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul" (Ioil 3, 1). Aceste cuvinte sunt citate de Sfantul Apostol Petru atunci cand se adreseaza multimilor care se adunasera la Cincizecime si ii ascultau pe Apostoli vorbind in diferite limbi (Fapte 2, 17). Sfantul Nicodim observa ca prorocul Ioil este reprezentat in unele icoane vechi.

Inscriptia icoanei Cincizecimii este: "Cincizecimea". Evenimentul apare descris in Faptele Apostolilor, capitolul al doilea. Aici citim: "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezutpe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai. [...] Si iscandu-se vuietul acela, s-a adunat mul­timea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in lim­ba sa. Si erau uimiti toti si se minunau zicand: «Iata, nu sunt acestia care vorbesc toti galileieni ? Si cum auzim noi fiecare limba noastra, in care ne-am nascut ? Parti si mezi si elamiti si cei ce locuiesc in Mesopotamia, in Iudeea si in Capadocia, in Pont si in Asia, in Frigia si in Pamfilia, in Egipt si in partile Libiei cea de langa Cirene, si romani in treacat, iudei si pro­zeliti, cretani si arabi, ii auzim pe ei vorbind in limbile noas­tre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!» Si toti erau uimiti si nu se dumireau, zicand unul catre altul: «Ce va sa fie aceasta ?»" (Fapte 2,1-4; 6-12).

In Faptele Apostolilor se spune ca erau prezenti doisprezece Apostoli; in locul lui Iuda fusese ales Matia. In legatura cu alege­rea lui Matia in locul lui Iuda, citim: "Si au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis si Iustus, si pe Matia. Si, rugandu-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunosti inimile tuturor, arata pe care din acestia doi l-ai ales, ca sa ia locul acestei slujiri si al apostoliei din care Iuda a ca­zut, ca sa mearga in locul lui. Si au tras la sorti, si sortul a ca­zut pe Matia, si s-a socotit impreuna cu cei unsprezece apos­toli" (Fapte 1, 23-26).

In icoanele traditionale ale Cincizecimii sunt reprezentati doi­sprezece Apostoli. Printre ei, asa cum am vazut, Sfantul Pavel, desi el nu era acolo. Ca si in icoana inaltarii,Sfantul Pavel este reprezentat - in ciuda faptului ca nu a fost acolo - din ratiuni simbolice, pentru ca el avea sa devina unul dintre corifeii Apostolilor. Din Faptele Apostolilor si din Epistola intai a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni aflam ca, in vremurile apostolice, Cincizecimea se praznuia in mod regulat.

In capitolul 20 din Faptele Apos­tolilor se spune ca "Pavel hotarase sa treaca pe apa pe langa Efes, ca sa nu intarzie in Asia, pentru ca se grabea sa fie, daca i-ar fi cu pu­tinta, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii" (Fapte 20,16). Referindu-se la o alta praznuire a Cincizecimii, Pavel spune: "Voi ramane insa in Efes, pana la praznicul Cincizecimii" (I Cor. 16,8).

Hristos insusi a vorbit despre venirea Duhului Sfant, care s-a petrecut la Cincizecime. In Evanghelia dupa Ioan, El le spune uce­nicilor: "Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; dar Mangaietorul, Du­hul Sfant, pe Care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (In. 14, 25-26; cf. 16,12-13).

Cu privire la felul in care s-a pogorat Duhul Sfant asupra uceni­cilor, Sfantul Simeon Noul Teolog face o observatie foarte utila pentru intelegerea corecta a evenimentului. El spune ca acest mod de manifestare a Duhului Sfant - printr-un vuiet puternic ca de vant care trece cu repeziciune si prin limbi ca de foc - a fost ceva unic. Duhul Sfant, observa el, vine foarte lin, sub forma de lumina duhovniceasca, aducatoare de bucurie.

"Puterea Duhului Sfant, care se da celui ce il iubeste pe Dumnezeu si pazeste poruncile Lui, nu apare in chip vazut, sub forma de foc, nici nu vine cu vuiet mare ca de vant pu­ternic - caci aceasta s-a intamplat numai pe vremea Sfintilor Apostoli, pentru cei necredinciosi. Dar El este vazut in chip duhovnicesc sub forma de lumina spirituala si vine cu toata pacea si bucuria."

Multe cantari minunate din Penticostar sunt inchinate zilei Cinci­zecimii, precum Troparul: "Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari i-ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant; si printr-insii lumea ai vanat, Datatorule de viata, slava Tie!"

Locul preferat al reprezentarilor murale ale Cincizecimii este bolta in leagan de deasupra iconostasului, numita si bolta secundara a Altarului.



Constantine Cavarnos

Read more...

Parintele Arsenie Boca- film documentar

>> 10 iun. 2011

Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă.




Parintele Arsenie Boca este unul dintre marii traitori intru Hristos ai spatiului romanesc, duhovnic ortodox ce a intarit credinta neamului nostru la mijlocul secolului trecut, ramas in inimile multor credinciosi drept “Sfantul Ardealului”. Acest documentar urmareste biografia parintelui Arsenie Boca, prezentand felul lui deosebit de a fi incepand din scoala primara, continuand cu liceul si institutul de Belle Arte si viata calugareasca.


Inca de tanar, s-a remarcat prin inclinatia spre singuratate si asceza pe care o practica. Vizita la muntele Athos i-a intarit credinta vie in Iisus Hristos si decizia de a deveni calugar.
Documentarul contine imagini de arhiva si marturii ale celor care l-au cunoscut pe parinte, unul dintre vorbitori fiind arhimandritul Teofil Paraian de la manastirea Sambata de Sus.
Viata desavarsita a acestui mare duhovnic este menita sa ne imbogateasca sufletele. Prin modestia, purtarea de grija fata de cei din jur, suferintele indurate din cauza Securitatii, anii de pribegie, postul aprig si iubirea vie si nestramutata fata de Hristos, parintele Arsenie Boca ne sta in fata ca un model de urmat in aceste vremuri tulburi.

Noi nu suntem nascuti de timp, ci de vesnicie. Desi traim o vreme imbracati de lumea aceasta, ni se intampla ades ca fratele Vis si sora Moarte sa ne dea tarcoale si sa ne despice faptura in doua. Atunci scapam din chingile lumii vazute si ne trezim intr-un alt fel de a fi si-a cunoaste”.

Read more...

Sfantul Teodot, episcopul Ancirei

>> 7 iun. 2011


Sfantul Teodot a trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti. Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile crestinilor omorati si le ingropa.

In acea vreme, sapte fecioare au fost torturate pentru credinta lor in Hristos, iar in cele din urma inecate intr-un lac. Una dintre ele, Sfanta Tecusa, i-a aparut in vis lui Teodot si i-a cerut sa scoata trupurile lor din lac si sa le ingroape. In urma acestui vis, Teodot a iesit impreuna cu un credincios sa implineasca dorinta mucenitei. Condusi de un inger al Domnului, el a reusit sa afle trupurile fecioarelor si sa le ingroape. Dar acest insotitor l-a tradat pe Teodot judecatorului. Dupa ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin taierea capului.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintei Mucenite Zenaida, facatoarea de minuni;
- Sfintelor femei Esia si Sosana;
- Sfantului Mucenic Licarion;
- Sfintilor Mucenici Tarasie si Ioan;
- Sfantului Cuvios Stefan;
- Sfantului Cuvios Antim;
- Sfintei Sebastiana;
- Sfintei Mucenite Potamiani;
- Sfantului Cuvios Daniel de la Sketis (Egipt).

Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Inaltarea Domnului

>> 2 iun. 2011




Inaltarea Domnului este praznuita la 40 de zile dupa Inviere, in Joia din saptamana a VI-a, dupa Pasti. Este cunoscuta in popor si sub denumirea de Ispas. In aceasta zi crestinii se saluta cu "Hristos S-a inaltat!” si "Adevarat S-a inaltat!”.

Hristos S-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in vazul Apostolilor si a doi ingeri. Ingerii le-au vorbit ucenicilor despre a doua venire a lui Hristos, ca acestia sa nu se lase coplesiti de durerea despartirii.

Din Sfanta Scriptura aflam ca Mantuitorul Si-a ridicat mainile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe cand ii binecuvanta S-a inaltat la cer (Luca 24, 51), in timp ce un nor L-a facut nevazut pentru ochii lor (F.A. 1,9). Adeseori Dumnezeu le-a vorbit oamenilor din nor, fenomen prin care se manifesta energiile divine, menite sa reveleze prezenta Divinitatii, dar sa o si ascunda.

Inaltarea Domnului sarbatorita in vechime odata cu Rusaliile

Cea mai veche mentiune despre sarbatoarea Inaltarii Domnului o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea "Despre sarbatoarea Pastilor", compusa in anul 332. Din aceasta lucrare reiese ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in acea vreme odata cu Rusaliile, la 50 de zile de la Invierea lui Hristos. Spre sfarsitul secolului al IV lea, inceputul secolului V, sarbatoarea Inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile), fiind praznuita in a 40-a zi dupa Inviere, data care va ramane stabilita pentru totdeauna in calendarul bisericesc.
Inaltarea Domnului - deplina indumnezeire a firii umane asumate

Inaltarea lui Hristos intru slava si sederea Sa de-a dreapta Tatalui este chipul deplinei indumnezeiri a umanitatii Lui. Prin toate actele Sale, intrupare, moarte, inviere El a indumnezeit treptat firea omeneasca pe care a asumat-o, dar prin Inaltare a transfigurat-o pe deplin. Datorita transfigurarii supreme a trupului Sau, Hristos poate deveni interior celor care cred in El. Inaltarea Domnului nu inseamna retragerea Sa din creatie, pentru ca El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

Inaltarea cu trupul la cer este o marturie a faptului ca omul a fost creat pentru vesnicie, caci Fiul nu Se infatiseaza Tatalui numai ca Dumnezeu, ci si ca Om.

Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. El sade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar si locuieste in inima celor ce-L iubesc. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.

Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor

Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. In aceasta zi, in toate bisericile din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.

Inaltarea Domnului in iconografie

In primul registru din icoana Inaltarii Domnului este reprezentat Mantuitorul intr-o mandorla, simbol al slavei dumnezeiesti. Sta asezat pe un curcubeu si binecuvinteaza cu mana dreapta, iar in stanga tine Sfanta Evanghelie.

In afara mandorlei sunt doi ingeri, care zboara cu bratele intinse, atingand cu mainile lor marginea exterioara a mandorlei. Ingerii sunt prezenti nu pentru a sustine mandorla, caci Hristos Se inalta prin propria putere dumnezeiasca, ci ca semn de cinstire.

Reprezentarea Domnului purtat de ingeri este si o icoana profetica a Celei de-a doua veniri, cand va avea loc sfarsitul chipului acestei lumi si judecata tuturor: "Barbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergand la cer" (Fapte 1, 11).

In cel de-al doilea registru se afla Maica Domnului, care priveste in fata si are mainile inaltate in rugaciune. De o parte si de alta se afla Apostolii, iar langa Fecioara Maria stau Pavel in dreapta si Petru in stanga. In spatele Maicii Domnului sunt doi ingeri in vesminte albe, care tin in mana dreapta un toiag, iar cu stanga Il arata pe Hristos inaltandu-Se.

Chiar daca Sfanta Scriptura nu aminteste de prezenta Fecioarei la Inaltarea Domnului, ea este afirmata de cantarile Bisericii: "Bucura-te, Nascatoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca vazand astazi pe Cel ce L-ai nascut inaltandu-Se de pe pamant, impreuna cu ingerii L-ai marit" (Cantarea a 9-a a canonului).

Desi nici Pavel nu a fost prezent la Inaltarea Domnului, El este reprezentat alaturi de ceilalti Apostoli in icoana Inaltarii. Motivul? Cu putin timp inainte de Inaltarea Sa, Hristos ii indemnase pe ucenicii Sai sa propovaduiasca pretutindeni Evanghelia, iar Pavel a fost "vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9, 15).

Adrian Cocosila
Sursa:crestinortodox.ro

Read more...

Copilul, un talant incredintat mamei

>> 1 iun. 2011


Copilul este o parte semnificativa din fiecare dintre noi. Copilul se afla la inceputul vietii oricarui om, fie el functionar de rand sau inalt dregator. Primilor ani de viata prefer sa le spun "copil", in loc de "copilarie", spre a nu aluneca intr-o depersonalizare a lor. Copilul este deci acea bucata de vreme pe care o vom duce cu noi toata viata, pana la ultima suflare.

Copilul este ceva viu, in oricare moment al vietii noastre. Poate si de aceasta ni se spune, imperativ: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3). Avem in noi, chiar daca undeva departe, adanc afundata, curatenia la care ne cheama Mantuitorul. Trebuie deci sa redevenim ceea ce am fost si suntem, intr-o masura insa, din ce in ce mai slab perceptibila.

Copiii sunt talanti incredintati mamelor. Mamele primesc acesti talanti spre mantuire, dupa cum citim: "Femeia se va mantui prin nastere de fii, daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie" (I Timotei 2, 15). Copii sunt deci daruri ale lui Dumnezeu, facute numai acelora care au nevoie de ele, spre mantuire.

Dar mamele nu se mantuiesc numai nascand copii (primind talantii), ci si crescandu-i pe acestia in credinta si frica de Dumnezeu (inmultind talantii). Acest lucru reiese clar din cuvantul Sfantului Pavel, cand conditioneaza mantuirea mamelor prin "daca va starui, cu intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie".

In pilda talantilor, relatata de Sfantul Matei (cap.25), Mantuitorul ne spune sa luam aminte la ce facem cu darurile incredintate. Sluga care a primit un talant, nelucrand nimic din el, l-a ascuns in pamant, dandu-l iarasi inapoi stapanului. La cuvintele slugii celei lenese: "Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. Si temandu-ma, m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau.", stapanul a raspuns, zicand: "Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde n-am semanat si adun de unde n-am imprastiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. (...) Pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor."

Mama deci, odata primind talantul (copilul) incredintat ei de Dumnezeu, este datoare sa il pretuiasca si sa ii creasca valoarea, facand din el "ban de aur", adica suflet curat si iubitor de Dumnezeu, cui si apartine de drept.

Sfantul Ioan Gura de Aur, spune acelasi lucru, zicand: "Mamele sunt adevarat mame nu numai dand nastere copiilor lor, ci mai ales dandu-le o buna crestere." Astfel, nu atat purtarea in pantece o face mama pe cea care naste, cat mai ales o temeinica educatie crestina a celor nascuti, deoarece: "Patimile noastre cele mai mari incep din cea mai frageda copilarie, iar indrumarea de capetenie a noastra e in mainile mamei." (Montaigne)

O mama buna pretuieste cat o multime de invatatori, binestiind faptul ca "profesorii buni fac scolari buni, in timp ce numai mamele bune fac oameni buni". Datorita acestui lucru, nu de putine ori, mamei i s-au atribuit merite nationale: "Decaderea mamei este inceputul decaderii unui popor." (Pr. Mircea Irina) "Numai popoarele care au mame vrednice progreseaza; cand la un popor a decazut maternitatea, la nimic nu foloseste cealalta educatie." (Pr. Dumitru Irina) "Fara mame sanatoase nu vom avea un popor robust." (Nichifor Crainic) "Viitorul tarii il tese femeia." (Carmen Sylva)

Tot o mama a avut si Sfantul Ioan Gura de Aur, una insa care, mai mult decat orice, L-a iubit pe Dumnezeu si si-a crescut fiul in credinta ortodoxa. Dupa moartea sotului, ea si-a inchinat viata educarii si cresterii in Biserica a fiului ei. Libanius, cel mai vestit retor al vremii, care era si pagan, cunoscand-o pe Sfanta Antuza, a spus: "Ce femei (mame) admirabile au crestinii."

Daca fericita Antuza nu s-ar fi ingrijit insa de pastrarea si inmultirea acestui singur talant (copil), cat ar fi pierdut oare lumea?! Un singur talant (copil) a primit aceasta sfanta mama de la Dumnezeu, iar prin el s-a imbogatit intreaga lume, de atunci si pana astazi, si inca se va mai imbogati, pana la sfarsitul lumii.

Parintele Porfirie Bairaktaris - Indemn catre mame !

"Sa le spui mamelor cat de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a invrednicit sa devina mame. Din momentul in care poarta in pantece embrionul conceput, au o a doua viata. Sa vorbeasca pruncului inca nenascut si sa-l mangaie, prin propriul lor pantece, iar fatul va simti mangaierea in chip tainic.

Sa se roage cu multa iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-nascut, ci si fatul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supararea, scarba. Astfel se provoaca traume sufletelului, care il insotesc toata viata. Daca mamele au simtamite sfinte si duc o viata sfanta, isi sfintesc si copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru tata."

Teodor Danalache

Read more...

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP