Sfintii Imparati Constantin si Elena

 Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai peSfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui).

Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: "instinctu divinitatis" = "prin inspiratie divina", ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.

Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.

Imparateasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau.  A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").

Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Adrian Cocosila

Sursa: crestinortodox.ro

Read more...

Sfintii si animalele

Stiinta moderna defineste relatia dintre om si animale ca fiind una extrem de complexa. Din aceasta perspectiva, animalele sunt considerate fiinte cu care putem avea relatii sociale. Manifestam simpatie si afectiune fata de acestea insa, in acelasi timp, le exploatam pentru beneficiul nostru, pentru companie, sport sau hrana. Acestea sunt deopotriva "persoane” si "lucruri”, prieteni si hrana. Comunicam cu animalele, dar, de asemenea, le ucidem si ne hranim cu ele.

Mai mult, exista un conflict intre simpatia noastra fata de unele animale si teama de altele. Un alt paradox privitor la aceasta relatie este creat chiar de formele denaturate ale ei, pe de-o parte, de dragostea excesiva fata de animale, idolatrizarea acestora, iar pe de alta, de lipsa totala a ei, concretizata in adevarate dezastre ecologice.

Pentru un crestin relatia dintre om si animale, devine cu atat mai complexa si mai bogata, atunci cand este inteleasa si traita din perspectiva adevarului revelat cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si, mai ales, din perspectiva modului in care au trait-o si o traiesc sfintii. In relatia dintre sfant si animale toate aceste contradictii si conflicte dispar deoarece in el se manifesta dragostea curata si inflacarata nu numai pentru Dumnezeu si semeni, ci pentru intreaga faptura, purtatoare a unei rationalitati dumnezeiesti.

Despre delicatetea sfantului, parintele Dumitru Staniloae spune ca "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne­pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."

Omul, imparat al creatiei

Istoria acestei relatii dintre om si animale incepe chiar cu actul crearii lumii. Citim in acest sens in Facere ca in ziua a sasea a creatiei "a facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. ” (Fac. 1:25)

Dupa ce a fost creat omului i-a fost oferita demintatea de a stapani peste animale: "si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" ” (Fac. 1:28)

Stapanirea peste lumea animala se arata in faptul ca Dumnezeu a adus toate animalele inaintea lui Adam pentru a le pune nume: "Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)

Ca Imparat al intregii creatii omul, creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, trebuia sa se manifeste responsabil. In aceasta stare paradisiaca animalele nu doar ascultau de om, dar traiau in armonie si intre ele.

Caderea protoparintilor a adus o schimbare radicala atat in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu, cat si in cea dintre om si restul creatiei. Omului cazut in pacat animalele ii devin ostile. Astfel a ajuns ca el sa se teama de anumite animale, iar altele sa se teama de el.

Animalele se solidarizeaza cu omul in suferinta

Dupa caderea in pacat, intreaga creatie asteapta, asemenea omului, eliberarea din cursa pacatului: "Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Rom 8,22).”

Putem vorbi, asadar, si de o solidarizare a lumii animale cu omul, in suferinta pricinuita de preschimbarea lumii prin pacat. Lumea animala devine intr-un mod mai accentuat atat subiect, cat si "mijloc” al purtarii de grija dumnezeiesti fata de om. Dumnezeu ia aminte la "suspinul” lumii animale dupa cum vedem ca, alaturi de Noe si familia sa, El hotaraste sa salveze si regnul animal.

In acelasi sens, in Psalmul 103 este amintita purtarea de grija a lui Dumnezeu cu privire la animale:  "Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.( Ps 103,12)

Tot din perspectiva acestei relatii de solidaritate, intalnim in Vechiul Testament ecouri, ale starii paradisiace de dinainte de caderea in pacat. Este binecunoscut episodul in care Sfantul Proroc Ilie este hranit de un corb. Acest episod este reprezentat, de altfel, si in iconografie. Prin pronia dumnezeiasca, vedem cum o pasare care prin natura sa nu poarta de grija nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.

Tot asa ne explicam cum, aflat in captivitatea babilonica, Prorocul Daniel, a ramas nevatamat in groapa cu lei, unde a stat vreme de sase zile.

Domnul nostru a venit in lume primind caldura si afectiunea animalelor: "Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. (Lc. 2, 7).”

Mai tarziu cand Hristos era gata sa predice lumii, dupa postul de 40 de zile, il vedem traind in mijlocul fiarelor din desert: "Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau. (Mc 1,13)

In minunea vindecarii demonizatilor din tinutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor sa intre in turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat in lac. Aceasta este o dovada ca si animalele pot fi posedate de diavol.

Animalele si mucenicii

Iisus a fagaduit ucenicilor Sai ca ii va feri de pericole, ca le va da autoritatea Sa pentru a putea sa "calce peste serpi si peste scorpii”: "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. (Luca 10,19)

Dupa ce Sfantul Apostol Pavel a ajuns in Malta, a fost muscat de o vipera. Au crezut ca va muri insa, vazand ca nu s-a intamplat nimic "si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.” Fapte (28-6)

Vietile Sfintilor Mucenici ne ofera numeroase marturii despre crestini care au fost aruncati in mijlocul fiarelor salbatice, si care nu numai ca nu erau raniti, dar animalele se plecau cu capul la pamant inaintea lor.

Este cunoscuta intamplarea din viata Sfintilor Trofim si Dorimedont care au fost dati ca hrana unui urs salbatic. Deoarece au ramas nevatamati, au fost aruncati apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru ca nici leii nu i-au vatamat, prigonitorul a incercat singur sa-i omoare, insa leii i-au aparat pe sfinti.

Este drept, au existat si mucenici care au fost ucisi de animale, precum Sfantul Ignatie Teoforul, insa aceasta s-a petrecut tot prin pronia lui Dumnezeu.

Animalele slujesc sfintilor

Pe langa cazurile in care mucenicii au fost feriti de acestea, vietile sfintilor arata marturii in care acestea au slujit sfintilor in diferite moduri.

Cu si mai multa insistenta, in Limonariu se vorbeste, ca despre un lucru firesc, de buna vecinatate a pustnicilor cu animalele, domestice si mai ales salbatice.

Sunt numeroase referirile la convietuirea cu leii. "Plin de dumnezeiescul har", un batran anonim, care traia pe malurile Iordanului, ajunsese la atata virtute, incat "primea leii sa vina in pestera lui si le dadea sa manance din san". Un alt batran dormea adesea pe malurile Iordanului, in culcusurile leilor; intr-o zi, a venit in biserica cu doi pui de leu, spunandu-le fratilor ca pacatul ne face robi ai fricii fata de lei si ca numai ascultarea de Iisus Hristos va duce la supunerea fiarelor fata de om. In aceeasi linie, avva Iulian Stalpnicul si-a trimis odata ucenicul sa porunceasca, in numele lui Hristos, unui leu care facea mare prapad in tinut, sa plece; leul a ascultat (cap. 58; asemanator, cap. 125). In alta ordine, poate din recunostinta, un cerb a aratat unor frati pestera in care murise un pustnic, pe care l-au gasit neputrezit (cap. 84). 

Unii parinti se purtau cu leii "pedagogic", incercand sa-i determine a nu mai manca oameni ori animale, tot asa cum ofereau de mancare, haine si adapost hotilor, pentru ca acestia sa nu mai fure, si prostituatelor, ca ele sa nu-si mai vanda trupul din cauza saraciei. Astfel, avva Pavel Heladicul astepta de doua ori pe zi vizita unei leu, caruia-i propusese sa nu mai consume carne, cu fagaduinta ca ii va darui din mancarea sa. Lucrurile au mers bine pana cand leul a venit murdar de sange. Avva l-a alungat.

Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara - care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina - sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, "ca un adevarat ucenic", insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.

Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.

In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea "diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: "Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere."

Chiar si in viata parintelui Paisie Aghioritul aflam ca pasarile salbatice se apropiau de el si se hraneau din palma sa. Tot in viata sa regasim o intamplare parca desprinsa din viata Sfantului Ilie. In duminica Orbului, fiind bolnav, obosit si flamand, a iesit in gradina dar era trist pentru ca nu avea nimic de mancare. A privit spre mare si a vazut atunci o pasare care tinea in gheare un peste mare. Cand pasarea a ajuns deasupra chiliei sale, pestele a cazut la picioarele sale. Batranul a multumit Domnului.

In incheiere, amintim faptul ca in baza adevarului revelat  Biserica invata ca animalele au suflet (potrivit poruncii divine : "Sa scoata pamantul suflet viu !"), insa unul diferit de cel uman a carui caracteristica definitorie este mintea care se exprima in limbaj logic. Sufletul vietuitoarelor neumane are o "legatura cu san­gele, sangele cu carnea, carnea cu pamantul" sau, cum remarca Sfantul Vasile, "pamantul e sufletul animalelor". Constatand ca omul este simultan muritor, in ce priveste aspectul sau exterior, si nemuritor, prin aspectul launtric (constitutia de imagine creata a lui Dumnezeu), Biserica marturiseste diferenta sufletului rational si ganditor (persoana) fata de animale si fata de orice alte fapturi, data fiind evidenta lui unicitate. Totusi, dincolo de afirmarea superioritatii persoanei, trebuie sa fim constienti de legatura dintre omenire si restul creatiei, de faptul ca se interconditioneaza.

Vietuirea virtuoasa, ca lucrare asupra sinelui, intru realizarea blandetii ce stapaneste pamantul (cf. Matei 5:5), implica repunerea omului in dreapta relatie cu pamantul si cu fapturile care au iesit, prin porunca lui Dumnezeu, din acesta. Inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu:

Ce inseamna o inima plina de mila/iubire?, intreaba sfantul Isaac, si raspunde: "Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".

Radu Alexandru

Sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read more...

Izvorul Tamaduirii

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 20 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: "Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati".

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul "Izvorul Tamaduirii". Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul "aghiasma" vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

Adrian Cocosila

Sursa:http://www.crestinortodox.ro

Read more...