Dspre Hristos

>> 26 mai 2010


Dumnezeu a creat lumea în şase zile - şi nu într-o clipeală - iar prin acest din urmă fapt,s-a făcut cunoscută şi o trăsătură remarcabilă a Creatorului, aparte de cele ce ţin de creaţie. Era un fel de a spune că Dumnezeu este îndelungrăbdător că "ştie" să îngăduie imperfecţiunea în lume. Acel "pămînt", deşi "netocmit şi gol", era totuşi simpatic [blînd] în ochii Creatorului - dincolo de perfecţiunea formală şi de plenitudinea vitală de care abia urma să se bucure.
Dumnezeu este dragoste şi Dumnezeu este Tatăl. Iată prin excelenţă raţiunile pentru care Creatorul îngăduie o creaţiune pîngărită [nereuşită] şi nu o nimiceşte, chiar dacă ea Îl refuză. Omul, părăsindu-L pe Dumnezeu, a păşit spre moarte. Iar pentru Dumnezeu aceasta nu înseamnă decît un singur lucru:
"Fie. Voi merge după el".

Să luăm aminte la cele spuse, pentru că înseamnă mult. Atunci cînd parcurgem scrierile Noului
Testament şi dăm de parabola cu oaia pierdută, să chibzuim un pic asupra motivului pentru care
păstorul pleacă în căutarea-i. La ce bun să o găsească? Oare ca să o jupoaie? Oare ca să o pedepsească exemplar, spre a tututor învăţătură, să se ştie ce este Suprema Justiţie şi cum legea se cuvine a fi împlinită? Departe acest gînd! Păstorul o face pentru altceva: o caută să-i redea siguranţa. Păstorul o vrea acolo unde nu sînt lupii răpitori.
Omul s-a îndepărtat mult de la Dumnezeu, deci Dumnezeu trebuie să vină la el. Dumnezeu trebuie să Se facă om.
Permiteţi-mi, aici, să fac o mică remarcă: în gîndirea unor Sfinţi Părinţi bizantini se poate citi
următoarea reflecţie la acest subiect. Dacă omul nu era să cadă în păcat, Dumnezeu oricum ar fi venit la el. Ceea ce avea să difere, totuşi, în cazul acesta, era Întruparea ne-dureroasă şi ne-pătimitoare. Nu se ajungea la Cruce. Doar Naştere, fără Cruce, fără Îngropare.
Dar omul a căzut. A păşit în tărîmul morţii, deci trebuie recuperat, trebuie "scos" de acolo. Şi iată
Dumnezeu se porneşte după el, îl caută pe pămînt, iar când pe vreunul nu-l găseşte, coboară chiar mai jos, în infern.
Vom reveni, pe parcurs, la aceste cugetări, şi anume: ce înseamnă plecarea lui Dumnezeu în căutarea omului, care pe drept cuvînt se cheamă Mîntuire [l.rus. "Salvare"], pentru că anume lucrarea Mîntuitorului [l.rus."Salvatorul"] şi stă în a scăpa pe "accidentat", localizîndu-l şi degajîndu-l de sub "dărîmături".
Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la Evanghelie.
Pentru început, aşi vrea să ne lămurim într-o chestiune cam încurcată azi, dar care, de fapt, este foarte simplă. Ce înseamnă a fi creştin? Nu v-aţi întrebat? E un subiect plin de confuzie. În realitate, însă, e simplu de tot: creştin se numeşte omul care Îl priveşte pe Hristos prin ochi de Apostol. Vă daţi seama, îl putem califica pe creştin ca bun, ca rău, ca deştept, ca obtuz - dar ele nu ţin decât de particular.
Pe Hristos Îl putem privi cu ochi diferiţi. E limpede că un fel de privire este a lui Iuda şi un alt fel este a Sfîntului Apostol Petru. Privirea lui Ponţiu Pilat e şi ea diferită. Irod are şi el o viziune asupra lui Hristos. Înţelegem, dar, că a fi creştin nu înseamnă să te uiţi la Hristos ca şi Pilat, ci aşa cum se uitau la El Apostolii.
O altă nedumerire apare imediat, şi anume, unde se pot găsi aceşti "ochi"? Cum putem face rost de acea privire de ucenic, de acel om care Îl vedea pe Hristos, care Îl auzea, care vieţuia împreună cu El, care Îl iubea - mai ales ca acesta din urmă, pentru că inimii care iubeşte i se descoperă lucrurile cele mai importante. Răspunsul în aparenţă e simplu: "păi, unde să fie - în Biblie, în scrierile Noului Testament, în Evanghelie!".

Sursa: Despre Hristos (diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev)

2 comentarii:

Universal 27 mai 2010, 09:38  

interesant blogul.
daca doriti putem face schimb de bloguri, al meu este:
http://universalyes.blogspot.com/

Genny 27 mai 2010, 14:28  

Merci!Te adaug la lista !!!

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP