Dragaica - Sanzienele

Solstitiul de vara, ziua cea mai lunga a anului dupa care incepe sa scada putin, cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului a fost determinat empiric prin observarea atenta a reperelor terestre, in special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sanziana sau dragaica), pasari (cucul), insecte (licuricii), si cosmice (rasaritul sau asfintitul astrilor si constelatiilor).

Cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuala a timpului a fost cucul, pasare migratoare care, cum soseste pe plaiurile romanesti, incepe a canta vestind, la sfarsitul lunii martie, ziua egala cu noaptea, fenomen astronomic numit de popor si tar inainte - tar inapoi. Primul cantec al cucului, care corespunde aproximativ cu echinoctiul de primavara, este marcat in Calendarul popular de Ziua Cucului, 25 martie (Blagovestenia sau Buna Vestire in Calendarul crestin). Dupa trei luni de cantat neintrerupt, el se opreste brusc la sfarsitul lunii iunie, in perioada solstitiului de vara. Truditorii ogoarelor afla ca a sosit ziua cea mai lunga a anului, numita in Calendarul popular Amutitul Cucului, 24 iunie (Sanzienele sau Dragaica). Fiind o aparitie misterioasa in peisajul cotidian (vine si pleaca, prin migratie, incepe si inceteaza sa cante la date bine precizate in timp), cucul a devenit o pasare-oracol, implicata in destinul oamenilor; prin locul unde sta cand canta, de cate ori canta, cand este auzit prima oara etc., el prevesteste norocul, bogatia, saracia, sanatatea, casatoria. Amintirea functiei sale de orologiu calendaristic este pastrata astazi de numele ceasurilor cu cuc, cunoscute orologii ale timpului diurn.

Anul Nou agrar si Anul Nou pastoral au fost fixate in deplina concordanta cu ritmurile biologice ale plantelor si animalelor specifice latitudinii geografice a Romaniei. Desi inceputurile de an agrar si pastoral gravitau in preajma echinoctiului de primavara, acestea se deosebeau fundamental: unul marca inceputul ciclului biologic al plantelor si activitatile economice solicitate de acesta (aratul, semanatul), altul marca perioada fatatului si intarcatului puilor, precum si unele activitati economice specifice (inceputul mulsului, tunsul oilor, taiatul mieilor si altele). Natura a dispus ca la sfarsitul ciclului vegetal, toamna., rolurile sa se schimbe: incepe ciclul de reproductie al animalelor, pe de o parte, si se maturizeaza, se coc si se recolteaza rodul plantelor, pomilor fructiferi si vitei de vie, pe de alta parte. Dintre plantele de cultura, o exceptie notabila face graul, care se recolteaza vara. Sunt indicii antropogeografice si etnologice ca in vremurile arhaice, pe actualul teritoriu al Romaniei, graul se semana numai primavara, nefacand exceptie din acest punct de vedere de la ciclul biologic al celorlalte plante de cultura.

Marcand perioada imparguirii si coacerii semintelor de grau, secara, orz, deci perioada incheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sanziene, Sanpetru si Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemanator celui de inceput de an. Ritualul a castigat in spectaculozitate si datorita apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sanzienelor (24 iunie) de ziua solstitiului de vara. De altfel, unele popoare ale antichitatii celebrau aici Anul Nou, in preajma solstitiului de vara. La egipteni anul incepea in ziua intai a lunii Thot, cand aparea pe cer, inaintea rasaritului soarelui, steaua Sirius. In antichitatea greaca anul incepea tot la solstitiul de vara, in prima zi a Lunii Noi (Teodorescu, Chis, 1982, p. 58). Principalele sarbatori ale verii se impart in doua categorii: cu data fixa (Sanzienele si Sanpetru) si cu data mobila (Rusaliile).

Viata economica devenea atat de intensa in perioada solstitiului de vara, incat locuitorii satelor noastre au fost nevoiti sa reduca avalansa sarbatorilor de la sfarsitul iernii si inceputul verii la strictul proces ar implinirii ritualului calendaristic. Desi solstitiul de vara este marcat de un ciclu solemn de renovare a timpului, deschis de Sanziene (24 iunie) si inchis de Sanpetru (29 iunie), sarbatorile care il compun sunt reprezentative pentru structura generala a Calendarului popular.

Vechile sarbatori solstitiale din calendarul iulian (Timoteiu, Vartolomeu, Onofreiu, Eliseiu), cu rol deosebit in planificarea activitatilor agrare, au devenit, o data cu schimbarea calendarului, "sarbatori marunte". Grupul de patru sfinti crestini celebrati in zilele de 10 (Sfantul Mucenic Timofte), 11 (Sfantul Apostol Vartolomeu), 12 (Preacuviosul Onufrie) si 14 iunie (Sfantul Proroc Elisei), responsabil in Calendarul popular cu imparguirea si coacerea lanurilor de grau, este numit Sfinti Marunti. Pe masura ce timpul civil si ritual din Calendarul iulian (stilul vechi) ramanea, an de an, in urma fata de timpul astronomic exact, "atributiile" de alta data ale "sfintilor" de a baga bob spicului de grau si de a fertiliza holdele semanate nu mai corespundeau cu 'stadiul de dezvoltare al cerealelor. Astfel, importanta lor calendaristica s-a diminuat treptat, devenind mai putin insemnati pentru aprecierea si planificarea timpului agrar. Fara sa-i uite, poporul i-a facut raspunzatori de provocarea unor fenomene meteorologice negative, frecvente in luna iunie: grindina, vijeliile, furtunile si ploile torentiale. Credinte despre aceste divinitati si procesul de decadere a importantei lor in Calendarul popular, au fost atestate in Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Sudul Transilvaniei:

Sarbatoarea graului, ziua solstitiului de vara in calendarul popular, cand se spunea ca incepe sa se usuce radacina graului si sa se coaca graul in spic, a preluat numele si ziua de celebrare, ale Sfantului Apostol Vartolomeu din Calendarul ortodox, cand corespundea ca data calendaristica cu solstitiul de vara. Ca personificare a zilei cei poarta numele, Vartolomeul Graului avea trasaturile unui aprig zeu, care ii pedepsea pe cei care ii nesocoteau ziua: batea piatra, starnea furtunile si vijeliile (Banat. Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei). Sarbatoarea cu data fixa (12 iunie), dedicata Sfantului Onofrei, marca in Calendarul iulian perioada solstitiului de vara, a imparguirii si coacerii lanurilor de grau si orz. Sarbatoarea, numita si Ziua Soarecilor, era considerata nefasta pentru rozatoare, mai ales in anii ploiosi, si se considera ultimul termen calendaristic cand se mai putea semana porumbul, cartofii si legumele (Bucovina). Sarbatoarea cu data fixa (14 iunie) dedicata in Calendarul ortodox Sfantului Proroc Elisei, care indica, pe stil vechi, solstitiul de vara, este numita in Calendarul popular Elisei sau Eliseiul graului. Ca divinitate populara, aceasta baga bob spicului de grau, il imparguieste si ii grabeste coacerea. Cei care ii nesocotesc ziua sunt insa pedepsiti cu furtuni si grindina (Oltenia, Muntenia).

Unele practici efectuate in aceste zile au fost preluate de noile sarbatori solstitiale: Sanzienele si Sanpetru.

Sanziana este o planta erbacee din familia Rubiaceae, substitut fitomorf al zanei fecioare care da miros si leac florilor, rod bogat holdelor grau si orz. In flora Romaniei cele doua varietati de plante, sanziana galbena (Galium verum L.) si saziana alba (Galium mollugo L) cresc prin fanete si livezi, pe marginea drumurilor, prin paduri si pe langa garduri. Planta are doua denumiri zonale: sanziana (Oltenia, Banat. Transilvania; Bucovina, Maramures, nordul Moldovei) si dragaica (Dobrogea, Moldova de sud si centrala, Muntenia). Florile, frumos mirositoare, tulpinile, semintele si radacinile au numeroase utilizari in medicina si cosmetica populara, in: obiceiurile si actele magice implinite in ziua infloririi, 24 iunie, solstitiul de vara.

Din flori de sanziene si spice de grau se impleteste o cununa, purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul complex numit Dansul Dragaicei; este identificata cu zeita Diana; agatata la ferestrele caselor, in stalpii portilor, apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice; aruncata pe acoperisul caselor si surilor prezice ceea ce i se va intampla in cursul anului celui care a confectiont-o, a aruncat-o pe acoperis. Fata care pune floarea sub capatai in noaptea de sanziene isi vede in vis ursitul, femeia care isi infasoara mijlocul cu tulpini de sanziene este ocolita de dureri de sale in timpul secerisului, fecioarele si nevestele care o poarta in san sau in par sunt atragatoare si dragastoase.

Prin calitatea sa de a inflori in cea mai lunga zi a anului si cu insolatia cea mai puternica, sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; daca infloreste inainte de ziua care ii este dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers. In nordul Romaniei si in zonele de munte la infloritul sanzienii se incepea cositul pajistilor.

Pentru farmacopeea si cosmetica populara florile sunt culese, dupa un anumit ritual, in zorii zilei de Dragaica (Sanziana) iar tulpinile, semintele si radacinile toamna. Plantele de leac recoltate la Sanziene se legau buchete si, impreuna cu o funie de usturoi, se pastrau afara, sub grinda acareturilor pentru a fi folosite la nevoie. Planta sau anumite parti ale plantei au diverse intrebuintari: pusa in scalda intareste copiii debili, zeama obtinuta din zdrobirea frunzelor vindeca frigurile, plamadita in rachiu vindeca loviturile si vatamarile, cu roua cazuta in noaptea de Sanziene si recoltata in zorii acestei zile se tratau diferite boli de ochi si de piele, fetele si femeile tinere care se tavaleau in noaptea de Sanziene in roua cazuta pe iarba deveneau mai frumoase si mai dragastoase etc.

Cununa de Sanziene

Intrucat sarbatoarea Sanzienelor se suprapune peste solstitiul de vara, moment important in derularea timpului calendaristic, aceasta era insotita de numeroase practici de divinatie, de prospectare magica a ceea ce se va intampla in viitorul mai apropiat sau mai indepartat. Tehnica cea mai obisnuita consta in impletirea din flori, in special din flori de sanziene, a unei coronite si aruncarea ei pe casa sau in oborul vitelor. Cununa de Sanziene care impodobeste Dragaica in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul miri lor in timpul cununiei crestine: transferul fertilitatii divine de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Obiceiurile legate de cununa se desfasurau dupa anumite reguli:

"Se obisnuieste a se face de catre fete si flacai, in dimineata Sanzienelor, inainte de a rasari soarele, cate o cununa de sanzieni cu care se duc la ocolul vitelor unde o arunca. Daca cununa este a unei fete si de cununa se anina mai intai o vita tanara, ursitul, adica viitorul sot al fetei va fi tanar; daca se anina o vita batrana, viitorul ei ursit va fi om in varsta" (Pamfile, 1910, p. 91); "Cununile barbatilor sunt impletite in forma de cruce, iar cele impletite pentru femei sunt rotunde. Fiecare isi arunca cununa sa, iar reprezentantii pe cele ale absentilor. Daca cununa se opreste pe acoperis, este semn ca acel a cui este sau pentru care s-a pomenit va avea bucurii, ii va merge bine; daca, dimpotriva, va cadea, este semn vadit pentru acela ca-i va merge rau si poate chiar ca va muri" (Pamfile, 1910, p. 93); ,,In Tara Romaneasca, si anume in jud. Braila, este datina ca romanii sa-si faca, spre Sanzieni, de cu noapte, o cununa de sulfina pe care o arunca apoi pe casa, in bataia lunii. In zori de zi, inainte de a rasari soarele, merg sa-si afle cununa si sa-si vada felul de vite la care vor avea noroc peste an" etc. (Pamfile, 1910, p. 92-93).

Floarea de sanziene se purta de catre fete in prin buzunare, in san, se incingea peste mijloc, se punea sub capatai pentru a visa peste noapte ursitul. Din intreaga flora spontana a Romaniei, sanziana este, fara indoiala, cea mai indragita. Locul aparte detinut de floarea de sanziene in obiceiurile populare romanesti nu se datoreaza mirosului si frumusetii sale, ci valorii de simbol calendaristic. In Maramures infloritul sanzienelor indica momentul favorabil pentru inceputul cositului fanului, precum si inceputul unor activitati agricole de vara (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 83), iar in zona Tecuciului functiona ca un adevarat barometru pentru aprecierea stadiului de dezvoltare a culturilor (Bogdan Olos, Timis, 1980, p. 79).

Faclia de Sanziene

Moment important al sarbatorii de Sanziene este umblatul cu faclia, ceremonial nocturn la care participa ca spectatori intreaga suflare a asezarilor. Faclia este lucrata mestesugit dintr-un lemn de molid uscat si crapat la un capat, unde se fixeaza rasina de brad cu surcele uscate de molid si fire de canepa. O data cu lasarea serii, copiii si feciorii urca pe coama dealurilor, se strang in cerc pentru a-si aprinde facliile si apoi se aseaza in linie dreapta, la o departare suficienta unul de altul pentru a nu se arde cu

rasina topita ce sare in timpul rotirii facliilor. Este interesant ca facliile se rotesc numai intr-un singur sens, in directia mersului aparent al soarelui pe bolta cereasca.

Strigatul "Faclia maaa ... ", ca si mireasma rasinei arse strabat intreg vazduhul. Prin paduri si pe munti taietorii de lemne invartesc, de asemenea, faclii aprinse. Focul si mirosul de rasina purifica nu numai spatiul inconjurator, ci si oamenii care-si trec facliile printre picioare, ca si cum ar sari peste focuri. Cand faclia este pe cale de a se stinge, tinerii coboara spre sat inconjurand tarina si livada, intra in curti si predau facliile parintilor pentru a le implanta in mijlocul gradinilor, intre straturi (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 84). Mirosul de rasina, miscarea facliilor aprinse, purtatul lor in jurul tarinilor si livezi lor, aducerea in curti si plantarea, in final, a acestora in mijlocul gradinilor sunt secvente purificatoare si, probabil, fertilizatoare ale obiceiului.

Dansul Dragaicei

Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand, infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand; impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plante lor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc.

Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina.

Jocul Dragaicelor a fost atestat pentru prima data in Moldova de catre Dimitrie Cantemir (Cantemir, 1973, p. 341) si apoi in Muntenia si Dobrogea din raspunsurile primite la chestionarul lansat de N. Densuseanu (Fochi, 1976, p. 116-119). Ov. Barlea aprecia ca, spre deosebire de Lazar, unde ritualul este dedus din textul folcloric, ritualul Dragaicei a fost reconstituit numai din informatiile de natura etnografica. Versurile, atunci cand apar, sunt numai un indemn la joc (Barlea, 1981, voI. 1, p. 405).

Ceata era formata din fecioare, doua sau patru la numar, din care una sau doua imbracate baieteste. Cand avea si steag, ceata numara cinci persoane. Fetele se numeau Dragaicute sau, in Teleorman, Dragan si Dragaica. Flacaul care le canta din fluier sau cimpoi nu avea nici un rol in desfasurarea jocului. Din recuzita Dragaicei nu lipsea naframa, marama, basmaua), ce se flutura in timpul dansului. In unele sate din sudul tarii cetele purtau un steag impodobit cu basmale colorate, usturoi, spice de grau, asemanator steagului purtat de calusari. Steagul Dragaicelor, intalnit de Horia Barbu Oprisan in judetul Teleorman, era facut dintr-o prajina de 2-3 m careia i se atasa in varf o cruce de lemn. Pe steag, in varf, se legau usturoi si flori de dragaica (sanziene), iar pe bratele crucii se agatau margele, bratari, multe tichiute si hainute de copii. Cand jucau Dragaicele, mamele le dadeau diferite piese de imbracaminte ale copiilor sa le puna pe steag si sa le joace (Oprisan, 1972, p. 276). Pelinul si florile de sanziene ii confereau steagului purtat de fetele teleormanence calitati apotropaice si purificatoare captate prin acte magice in favoarea copiilor.

In unele sate participantele purtau cate o coasa sau o secera, amanunt important pentru descifrarea functiei rito-magice a dansului. In scenariul ritual care insotea cultivarea graului, incepand cu aratul si semanatul si terminand cu recoltatul si pregatirea painii, Dragaicei ii apartinea secventa cand holdele de grau erau "in parg", inainte de recoltat. Semnificatiile initiale ale obiceiului sunt legate de compararea fecioarelor din ceata Dragaicei cu holdele de grau aflate in pragul rodirii si transferul fertilitatii in dublu sens: vegetal si uman. Pozitia solstitiala a obiceiului ii conferea insa si o valoare rituala in scurgerea timpului. De-a lungul unei indelungate evolutii, jocul Dragaicei a devenit un ritual polifunctional: ajuta "sa bage bob graul", "sa coaca holdele"', sa apere copiii de boli si altele.

Dupa informatiile mai vechi ceata colinda mai multe sate, in timp ce sursele documentare recente limiteaza actiunea ei la nivelul unui singur sat, in vatra sau in vatra si mosia acesteia. Dragaicele faceau pasi dansati, sareau si duelau cu coasele, mai ales atunci cand se intalneau doua cete, rupeau bucati din naframele purtate si le imparteau pe la casele colindate. Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului. Timpul care se naste la solstitiul de iarna, marcat de cresterea zilei "cu cat se misca puiul in gaoace", ajunge la maturitate la solstitiul de vara. O data cu maturizarea timpului se maturiza insa si recolta, in special graul, care urma sa fie recoltat. Aparitia coasei nu poate avea alta semnificatie in acest stravechi obicei decat secerarea (omorarea) plantelor care si-au implinit menirea parcurgand drumul de la samanta semanata la samanta recoltata. De aici pana la reprezentarea mortii cu coasa in spate cu care secera neincetat vietile omenesti este numai un pas. Moartea cu coasa este simbolul introducerii omului in marele ritm al naturii: omul este o samanta care germineaza, creste, se inmulteste si moare. Duelul cosmic dintre vara si iarna, dintre zi si noapte este castigat intr-un an de doua ori de fortele benefice si de doua ori de fortele malefice. Lupta cu coasele, ca si opozitia dintre dansatoarele perechi amintesc de ceea ce se petrece in alt dans ritual, jucat initial la echinoctiul de primavara, Calusarii. Dragaicele par a reprezenta cele doua forte aflate in permanenta opozitie, dar care isi impart victoriile cu exactitate astronomica.

Boul instrutat

Alaiul nuptial al zeului adorat, in ipostaza zoomorfa a boului impodobit, desfasurat la solstitiul de vara (Sanziene sau Rusalii), este numit Boul Instrutat, Boul de Sanziene etc. Scena sangeroasa a cultului preistoric cand taurul era sacrificat violent la solstitiul de iarna, este amintita de moartea simbolica a mastii taurine numita, in unele colinde romanesti de Craciun. Turca sau Borita (feminine populare ale taurului si boului) si de ragetul imitat de instrumentul ce-i poarta numele, buhaiul din cetele de Plugusor la Anul Nou. De la moartea si renasterea taurului, substitut al zeului, la solstitiul de iarna pana la nunta divina celebrata la solstitiul de vara, cultul era intretinut prin sarbatori si obiceiuri specifice: Marcul Boilor, Sangiorzul Vacilor si altele. Perioada de gestatie a vacilor are aceeasi lungime cu cea umana: noua luni. Dupa aparitia crestinismului. parintii Bisericii crestine au suprapus peste moartea si renasterea zeului substituit de taur (Mitra sau Dionysos) nasterea Pruncului Iisus (Craciunul), iar peste alaiul sau nuptial, desfasurat probabil la echinoctiul de primavara, Invierea Mantuitorului. Daca nasterea zeului precrestin Mitra a fost compatibila, intr-un anumit sens, cu nasterea lui Iisus, motiv pentru care Biserica crestina a tolerat, tacit, dansul ritual al Turcii sau Boritei la Craciun, alaiul nuptial al zeului taurin nu putea sa se desfasoare in paralel cu jertfa lui Hristos la Paste. Din acest motiv, marile sarbatori dedicate zeului fertilizator al Universului, substituit de cal (Calusul) sau de taur (Boul Instrutat) au fost impinse in afara ciclului pascal, la Sanziene (Boul Instrutat) si la Rusalii (Calusul). Obiceiul se mai pastreaza, local, si astazi. Feciorii aleg un bou si nu un taur sa reprezinte tineretea si vigoarea nestavilita a zeului din motive practice: ei au nevoie de un animal docil care sa se lase impodobit si plimbat pe ulitele satului ... Cand in unele asezari au disparut boii de munca, rolul taurului fecundator a fost preluat de vacile impodobite. Ceremonialul nuptial este structurat pe mai multe secvente rituale:

organizara cetei de feciori si alegerea, cu doua saptamani inainte de "nunta", a boului care va juca rolul zeului. El trebuia sa fie alb sau baltat, cu coarne mari si cu deschidere larga intre ele, cu mers frumos si capul ridicat.

Din momentul alegerii, boul se bucura de un tratament privilegiat: este bine spalat, hranit si tesalat mai putin muncit ; - izolarea boului de lumea profana a satului in noaptea dinaintea ceremoniei nuptiale; - feciorii privegheaza in jurul focului aprins intr-o poiana din padure, pazesc cu mare atentie boul care paste in voie, inclusiv prin semanaturi, jupoaie coaja ciresilor salbatici din care isi confectioneaza curelele, caramburile si coifurile cu care se vor masca, impletesc o cununa din flori de camp, simbol al cununiei purtat de zeul-mire in timpul ceremoniei, cioplesc o cruce din lemn pe care o va purta boul pe frunte, discuta subiecte cu tematica erotica; - gatitul "mirelui" in dimineata zilei de nunta prin imbracarea corpului cu un covor sau cu fete de masa frumos cusute de fetele din sat, cu braie, panglici si podoabe obisnuite mirilor, cu clopotei prinsi de coarne, cu crucea de lemn prinsa in frunte si cu cununa din flori pe dupa gat. In satele unde apar in alaiul nuptial mascati, feciorii isi pun coifurile pe cap, isi infasoara pulpele picioarelor cu carambi, se incing cu curele din.scoarta de cires, se ung pe fata cu grasime si isi dau cu cermsa, isi cauta cate o nuia lunga si cu cateva frunze in varf, sa suiere puternic sau sa imite ragetul taurului cand o rotesc in aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit "Curva", se imbraca cu haine femeiesti iar un baiat de 10-12 ani, numit "Padure", se imbraca in frunze si crengute de stejar si fag. Dupa priveghiul nocturn din padure si mascarea lor, feciorii devin personaje sacre in anturajul zeului, il apara si participa alaturi de el la fecundarea mediului inconjurator; - formarea alaiului nuptial si intrarea zgomotoasa in sat, dupa incheierea slujbei la biserica. In satele unde apar mascati, alaiul are urmatoare ordine: Padurea care merge inainte, Dracii care inconjoara Curva, taraful lautarilor si, in fine, Boul Instrutat incadrat de feciori uneori inarmati cu pusti din lemn, sau din perechi, fete si feciori. Doi feciori tin in mana cate un corn al boului si ii scutura clopoteii la portile gospodarilor pentru a-si anunta prezenta; desfasurarea pe muteste a alaiului nuptial, in ritmul muzicii si in sunetele ciudate scoase din invartirea nuielelor cu frunze in varf. Pe melodiile sprintene de joc ale lautarilor, Dracii topaie, sar, se apropie cu gesturi grotesti de oameni, se stramba la ei si ii ameninta. Curva isi joaca rolul fara retinere, este imbratisata si sarutata de Draci, se culca cu ei pe pamant imitand actul sexual si orgiile din cortegiile dionisiace; - dupa ce parcurge intregul sat alaiul revine la gospodaria de unde a fost ales boul. La apropierea alaiului, gazda deschide larg portile, Boul Instrutat inconjoara de trei ori masa din mijlocul curtii pe care se gaseste un blid cu grau si o sticla de bautura imitand parca Dansul Isaiei din ritualul crestin dar si jocul ritual din timpul nuntii taranesti numit "De trei ori pe dupa masa". I se scot crucea de pe frunte, tesaturile si podoabele de pe corp si apoi este dus sa se odihneasca; . - feciorii mascati merg la rau unde isi dezbraca hainele de Draci si se scalda in apa sfintita cu o zi inainte de preot. Dupa scalda lor se grabesc sa intre in rau si alti sateni, convinsi ca vor deveni sanatosi, voinici si norocosi daca vor atinge apa in care s-au spalat Dracii din alaiul Boului Instrutat; - ospatul cu mancare, bautura, joc si voie buna. Ceremonialul a fost atestat, in diferite variante locale si stadii de involutie, in Tara Oltului, Tara Barsei, Tara Hategului, Valea Tiblesului, Podisul Tarnavelor, Campia Transilvaniei, zonele Sibiu, Alba Iulia si altele

Locul aparte al Sanzienelor in Calendarul popular este subliniat, asa cum s-a mai afirmat in paginile anterioare, de culegerea rituala a plantelor de leac (sanziana, usturoiul, cicoarea, cimbrisorul, trifoiul alb, spanzul, sulfina si altele) si de indicarea celei mai mari zile din an, a solstitiului de vara, prin doua repere importante: infloritul sanziene lor si amutirea cucului. Marcand perioada de coacerea recoltelor de grau, orz, secara, Sanziene le prezentau o valoare generala. Cu mult interes era asteptata sarbatoarea aceasta de catre doftoroaiele satelor noastre, pentru a culege diferite plante de leac, si de catre tineri, in special de fete, pentru a afla cate ceva despre problema lor presanta, casatoria. Prin diferite practici, fetele sperau ca isi vor vedea in vis ursitul si ca vor deveni, scaldandu-se in noaptea sau in zorii zilei de Sanziene, in roua si apa raurilor, "frumoase si curate ca apa neinceputa". Traditia maramureseana sustine ca in aceasta zi o frumoasa zana, Frumuseaua Verii, se scalda in apa Viseului si apoi se imbraca intr-o rochie lunga, de culoare alba si lucrata din flori de sanziene. De aceea si fetele s-ar scalda, la miez de noapte, in apa Viseului, in locuri tainuite (Bogdan, Olos, Timis, 1980, p. 85).

Ion Ghinoiu

Sursa:www.crestinortodox.ro