Duminica Sfintei Cruci

Intr-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, praznuirea Crucii din a treia duminica a se intitula "Praznicul celei de a treia inchinari a Crucii". El completa sarbatoarea din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de catre Sfanta Elena, si cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria imparatului Heraclie asupra persilor si intoarcerea la Ierusalim in anul 630. Dupa unii, aceasta a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevaratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui sau Alpheios, episcop din Apameia, pentru constructia unei biserici.

Dupa altii, Sfanta Elena insasi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu sa aflam mai multe despre originea acestei sarbatori, afara de faptul ca ea pare sa fi fost deja bine stabilita la Constantinopol intre anii 715-730, fiindca patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Aceasta sarbatoare pare sa fi ramas insa multa vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. In Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii aparea exact in mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, cand se anunta numai venerarea Crucii pentru saptamana urmatoare. Acest rit s-a extins atunci la intreaga Saptamana a III-a pentru a permite populatiei capitalei sa vina sa se inchine inaintea Sfantului Lemn: zilele de marti si miercuri erau rezervate barbatilor, iar cele de joi si vineri femeilor.

La manastirea Evergetis (secolele XI-XII) marti seara se facea priveghere pentru praznuirea Crucii, desi duminica era deja inchinata praznicului: se canta atunci un oficiu apropiat de cel pe care il indica Triodul actual, dupa care se iesea solemn cu crucea care era venerata ca si in zilele de miercuri si vineri. Acest transfer al praznicului injumatatirii postului in Duminica a III-a se constata si in Typikon-ul de la Messina, incetul cu incetul impunandu-se in intreaga Biserica. Venerat o saptamana intreaga, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel ca pentru a-1 solemniza mai mult a fost necesara deplasarea sa intr-o zi de duminica.

In Triodul tiparit, praznuirea principala are loc duminica. Ca si praznicul de pe 14 septembrie, atunci cand cade intr-o duminica nu suprima insa slujba invierii combinandu-se cu ea ca si in celelalte sarbatori ale . Trebuie observat insa ca praznuirea Crucii se distinge prin cantarea Polieleului, omisa in celelalte duminici, si prin prezenta unei inainte-praznuiri si a unei duble praznuiri, ceea ce o plaseaza in rangul marilor solemnitati ale anului liturgic.

Dupa Vecernia Mica de sambata, cel insarcinat cu paza vaselor sau obiectelor sfinte, aduce relicva crucii din scrinul ei si o pune pe altar in fata caruia aprinde o lumanare care trebuie sa arda aici toata noaptea. Dupa o scurta masa, se celebreaza privegherea fara modificari speciale pana la doxologia mare de la sfarsitul Utreniei. Preotul isi schimba atunci vesmintele, ia cadelnita si tamaiaza altarul si crucea asezata pe el. Dupa care, o pune pe un disc pe care-l aseaza pe capul sau, iesind pe usa dinspre miazanoapte a iconostasului precedat de acoliti tinand in maini lumanari. O data ajuns in fata usilor imparatesti, in momentul in care corul sfarseste doxologia mare, striga: "Intelepciune!, Drepti!", ca atunci cand face Intrarea Mica cu Evanghelia. Corul canta atunci de trei ori troparul Crucii, timp in care preotul tamaiaza relicvariul asezat pe un analoghion aflat in centrul bisericii. Dupa care se canta de trei ori imnul "Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta invierea Ta o cantam si o marim!" care, de zilele Crucii, inlocuieste la Liturghie "Sfinte Dumnezeule", si toata adunarea se inchina adanc la pamant, dupa care, cel mai mare mai intai, apoi preotul, urmati de frati vin doi cate doi sa se inchine Crucii facand trei metanii mari, timp in care corul executa idiomelele lui Leon cel intelept. Venerarea fiind incheiata si Sfanta Cruce fiind readusa in sanctuar, Utrenia se incheie, ca si in celelalte duminici, prin procesiunea in pronaos, Ceasul I si cateheza Sfantului Teodor Studitul.

Aceeasi ceremonie a venerarii Crucii se repeta la Ceasul I in zilele de luni, miercuri si vineri ale Saptamanii a IV-a, stihirile fixe ale Postului Mare fiind inlocuite de troparul inchinarii. Aceasta adaugare la venerarea Crucii a zilei de luni, cu excluderea zilei de marti, e atestata si de o omilie atribuita Sfantului Ioan Hrisostom, dar ea nu corespunde vechii randuieli de la , fiind probabil inserata in Triod ca urmare a influentei monahale care a asimilat ziua de luni zilelor de miercuri si vineri, legand astfel Crucea de post.

Desi in Triodul actual importanta principala e atribuita duminicii, zilele de miercuri si vineri isi pastreaza un caracter privilegiat in aceasta saptamana, si nu sunt privite doar ca o simpla dupa-praznuire: pe langa venerare, praznuirea sfantului zilei trebuie transferata la Pavecernita, pentru a lasa locul liber executarii la Utrenie a unui canon complet al Crucii. La Evergetis, ziua de miercuri - fundamentul acestui praznic, fiindca e centrul saptamanii injumatatirii postului - era supusa unei dispense de post echivalente celei din zilele de sambata si duminica, in ciuda ambiantei de doliu ce insoteste de obicei praznuirile Crucii si pentru a marca inca si mai puternic caracterul privilegiat al centrului.

La Studios, in timpul acestei "Mari Saptamani a Sfintelor Paresimi", Crucea era scoasa pentru inchinare in toate zilele dupa Ceasul al IX-lea, astfel incat intreaga Saptamana a IV-a aparea in chip limpede drept iradierea praznicului Crucii. Nelimitandu-se nici el la doar trei zile de venerare, Triodul actual prezinta intreaga saptamana a injumatatim postului ca o "saptamana purtatoare de cruce", "sfanta si luminoasa saptamana in care Crucea e aratata lumii". In toata aceasta saptamana invatatura ascetica trece in plan secund, iar comemorarile saptamanale, altele decat cele ale Crucii, sunt suprimate sau combinate cu tema Crucii, ca in ziua de joi. Numai vineri seara, aluziile la Cruce inceteaza lasand totusi urme in unele tropare in ziua de sambata si unele ecouri chiar in lunea Saptamanii a V-a.

Ascultand de aceleasi legi ca si saptamana precedenta si evocand vechea tema a vamesului si fariseului, idiomelele de la Vecernie si Utrenie au astfel aceeasi functie de a arata credinciosilor ca smerenia trebuie practicata tot timpul si mai cu seama ca, dupa ce am parcurs jumatatea cursei postului si am castigat deja un folos din ea, nu trebuie sa judecam pe aproapele sau sa socotim ca am "meritat" ceva. Asocierea acestor piese cu tema Crucii evidentiaza de asemenea fundamentul hristologic al smereniei, pe care am vazut-o fundamentala, asa cum se canta inca de duminica:

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".

Makarios Simonopetritul