VIATA PARINTELUI CLEOPA -FAPTE SI CUVINTE DE ÎNVATATURA (partea 5)

>> 9 iun. 2010


111. Un frate începător a venit, după numai câteva luni de mănăstire, zicând: ''Părinte, am mare ciudă pe draci. Dati-mi voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare!'' Părintele Cleopa i-a zis: ''Tu, măi? Vai de capul tău! Ai ciudă pe diavoli? Să vezi câtă ciudă au ei pe tine! Fugi de-aici, nu cumva să faci asa ceva. Auzi, a venit deunăzi în mănăstire si vrea să blesteme pe diavoli si să citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Mare viteaz!''

112. Odată a venit un staret de la o mare mănăstire din Rusia pentru sfat la Părintele Cleopa. Si după ce i-a spus că nu au timp de rugăciune, că este multă răspândire, l-a întrebat, hotărât să facă ce-i va spune părintele: ''Ce să fac, Părinte Cleopa? Să limitez la maximum lucrările si munca?'' Părintele i-a răspuns: ''Să tii calea împărătească!'' Adică fără exagerări, nici într-o parte, nici în cealaltă. Ci toate să fie cu dreaptă socoteală.

113. Zicea Părintele Cleopa: ''Să avem convingerea că în toată clipa Îl supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui''.

114. Spunea părintele unui grup de seminaristi: ''Poti să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogati. Că ei au buzunarele doldora, vin si-ti pun un teanc de bani pe masă si zic: ''Gata! M-am mântuit''. Dar Împărătia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani!
Să le dai să postească, să facă metanii, să privegheze. Că atunci se ostenesc si au plată de la Dumnezeu. Milostenie îi dai să facă la unul mai sărac. Că el ca să facă rost de bani trebuie să se ostenească, si asa are plată de la Dumnezeu.''

115. Părintele Cleopa, când vorbea si când dădea sfaturi, amintea mereu de bătrânii pe care-i cunoscuse, zicând: ''Asa spunea Părintele Ioanichie Moroi.'' , ''Asa spunea Părintele Paisie Olaru'', ''Asa spunea Părintele Vichentie Mălău'' Căci marea întelepciune duhovnicească au purtat-o întotdeauna bătrânii iubitori de Hristos.

116. Fratele Constantin - viitorul Părinte Cleopa - a făcut multi ani ascultare la oile Sihăstriei. Iar sora lui, Ecaterina, care se nevoia în obstea Mănăstirii Agapia, îl vizita uneori. Dar, văzându-l mereu la oi, îi zicea: ''Măi frate, dar tu tot la oi, tot la oi? Mai cere-te si tu cu ascultarea la biserică! Acasă la oi, aici la oi!'' Dar fratele Constantin, ca un ascultător adevărat ce era, îi răspundea: ''Du-te de la mine cu vorbele acestea!''

117. Încă de pe când era la oi, Părintele Cleopa a cunoscut multi pustnici si pustnice în pădurile din jurul Sihăstriei si la multi le ducea câte ceva de mâncare de la stână. O maică, Cleomida, fiică de ministru, l-a întrebat odată pe fratele Constantin: ''Ia spune, frate Constantin, ai învătat Psaltirea pe de rost?'' ''Am învătat numai vreo 40 de psalmi'', a răspuns el. ''S-o înveti toată pe de rost, că asa se cere călugărului!''

118. Prin anii 1930-1944 trăia în comuna Borlesti-Neamt un cântăret bisericesc care se chema Neculai Dumitriu. Era un credincios foarte evlavios si venea adeseori la Mănăstirea Sihăstria. Când cânta el la strană vărsa multe lacrimi din ochi, încât toti se foloseau de viata lui.
Apoi, îmbolnăvindu-se, a murit si, pe când îl duceau la cimitir, s-a desteptat din morti si a mai trăit încă multi ani. Când venea pe aici spunea cu lacrimi cum a văzut chinurile iadului si pe cei care ardeau în acel foc.
Când cânta el la strană, lumea plângea. Fiind odată întrebat: ''De ce plânge lumea când cânti dumneata?'', el a răspuns: ''Când cânti din inimă, la inimă ajunge!''
Pe când Părintele Cleopa era tânăr, venit abia de vreo câtiva ani în mănăstire, dascălul Nicolae a spus celorlalti frati: ''Râdeti voi de el - adică de Părintele Cleopa -, dar să stiti că vă va fi staret!''
Această profetie s-a împlinit în anul 1945.

119. Pe când era staret Părintele Cleopa la Sihăstria, s-a întâmplat că ciobanii au pierdut oile. Le-au căutat ei un timp, dar nu le-au găsit si acum se temeau să spună staretului. Până la urmă, n-au avut încotro si au venit la Părintele Cleopa. El i-a ascultat si apoi i-a dus în biserică, unde s-au asezat cu totii în genunchi înaintea icoanei Maicii Domnului si au început să se roage. După ce s-au rugat, părintele le-a zis: ''Haideti să mergem împreună către Sihla si Râpa lui Coroi!''
Pe cale au făcut mai multe popasuri, făcând rugăciuni sub povătuirea părintelui. În cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, au ajuns într-o mică poiană unde au găsit oile care se odihneau linistite. Atunci Părintele Cleopa a zis: ''Mare bucurie avem că am găsit oile, dar de mii de ori mai mare că ne-a călăuzit Dumnezeu. Iată ce vă spun vouă: să nu începeti nimic să faceti în viata voastră fără rugăciuni înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului''. Pornind apoi cu oile spre vale, au făcut tot atâtea popasuri câte au făcut si la dus, multumind Domnului pentru ajutorul arătat.

120. Când a venit la Slatina ca staret, Părintele Cleopa a început prin a vizita mănăstirea. Prima oară a fost dus la stăretie, dar el a cerut să meargă mai departe. Asa a trecut prin mai multe chilii, pe care le-a binecuvântat, până a ajuns la o cămară mai dosnică unde mănăstirea tinea sculele si materialele pentru dulgherie si zidărie. Aici părintele s-a oprit bucuros si a zis: ''Aceasta va fi chilia mea!''
Fratii, fericiti si ei că Dumnezeu le-a trimis un staret spre mântuirea sufletelor lor, s-au hotărât să facă curătenie în cămară, dar părintele i-a oprit, zicând: ''Fratilor, nu îmi trebuie ajutor, voi face eu tot ce trebuie cu mâna mea!'' si s-a apucat de lucru. Ca mobilier si-a pus un pat cu asternut foarte simplu, pe care îsi întindea cojocul lui de la oi. Tot pe pat îsi tinea si cărtile sale si scrisorile primite din toată tara.

121. Părintele Cleopa a stat mai multi ani în pustie împreună cu ucenicul său, Protosinghelul Varsanufie, care venise la mănăstire prin sfatul si rugăciunea părintelui. Si iată cum l-a cunoscut el pe Părintele Cleopa:
Era căsătorit si lucra în pădure. Într-o zi, i s-a furat tapina; fiind sărac, nu mai avea alta si nu avea cu ce lucra. Si a venit la Sihăstria să plătească un pomelnic pentru descoperirea hotului. Atunci Părintele Cleopa i-a spus câteva cuvinte de suflet, care l-au făcut să uite de tapină si să se gândească cum ar putea să intre si el în viata monahală.
Spunându-i acest lucru Părintelui Cleopa, acesta l-a pus mai întâi la încercare, spunându-i că să vină la mănăstire numai dacă va trăi un an de zile cu sotia sa în curătie, altfel nu. Si s-au hotărât si Părintele Varsanufie si sotia sa la acest lucru.
Dar au avut mari ispite de la diavol să nu slujească lui Hristos, ci să rămână acasă. Într-o noapte, a venit vrăjmasul la ei, în chip de om urât negru si spân, si a răcnit de s-a cutremurat casa si au crăpat geamurile, zicând: ''Nenorocitilor, ce îmi faceti voi mie!'' Apoi demonul a dispărut. După un an de zile, au plecat amândoi la mănăstire, sotul la Sihăstria si sotia la Agapia Veche.

122. În anul 1953, Părintele Varsanufie a fost tuns în monahism, iar în anul 1956 a fost hirotonit ierodiacon si preot în Mănăstirea Sihăstria. El a fost unul din cei mai credinciosi ucenici ai Părintelui Cleopa.
În 1997, când a fost vremea să se ducă la Domnul bătrânul Varsanufie, Părintele Cleopa i-a citit rugăciunile de darea sufletului. Când a zis: ''dezleagă pe robul Tău, Protosinghelul Varsanufie, de această durere nesuferită si de această neputintă amară ce-l tine, si-l odihneste pe dânsul unde sunt sufletele dreptilor'', atunci părintele Varsanufie a răsuflat de două ori si si-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar Părintele Cleopa a continuat rugăciunea, zicând: ''Că Tu esti odihna sufletelor si a trupurilor noastre si Tie slavă înăltăm''.

123. Păsările îl mângâiau mult pe Părintele Cleopa. Vorbea adesea de ''flăcăii codrului'', de cucuvaie, de babită, si câte alte păsări, arătându-ne chiar si cum cântau si care le era glasul, bucurând inimile noastre.
Părintele ne povestea: ''Vai, ce bucurie mare am avut când m-am împărtăsit prima oară în pustie, că a venit un stol de păsărele si mi-au cântat, asa frumos!'' Si părintele, când putea, hrănea cu dragoste păsările cerului.
Iar această dragoste nu s-a întrerupt, căci cu doi ani înainte de sfârsitul vietii lui, după ce s-a împărtăsit la biserică, mergând spre chilie însotit de doi părinti, a venit un stol de păsări mici care ciripeau si i se asezau pe umeri, pe cap, pe mâini si îl ciuguleau de barbă si de rasă, fără însă să se atingă de ceilalti doi.
Apoi au zburat într-un brad si au început să cânte. Atunci părintele, suspinând, a zis: ''Cât as dori să mai trăiesc iarăsi cu păsărelele în pădure!''

124. Spunea bătrânul: ''Odată am fost arestat de securitate la Mănăstirea Slatina si apoi dus la Fălticeni. Aici am fost bătut si băgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au băgat si pe mine, ca să-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de căldură. Atunci mi-am coborât mintea în inimă cu rugăciunea lui Iisus.
După o oră m-au scos si s-au mirat toti că încă mai vorbeam si mergeam fără să mă tină nimeni''.

125. Părintele Cleopa adesea amintea păcatele izvorâte din iubirea de sine si îndemna pe toti la pocăintă, zicând: ''Izvorul a toată răutatea si a tot păcatul este iubirea de sine! Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup si este cea mai grea si mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omenească.
Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, îndreptătirea de sine, multumirea de sine, trâmbitarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine si toate celelalte păcate stiute sau nestiute''.

126. Ascultându-l pe Părintele Cleopa nu te mai săturai. Orice ar fi spus era interesant. Povestea din copilăria sfintiei sale, despre viata la mănăstire, despre cum fusese prigonit, arestat, apoi fugit în pădure, mai apoi în slujba poporului, despre călătoriile la Ierusalim, la Sfântul Munte, apoi o multime de istorioare. Deseori plângeau cei ce-l ascultau, câteodată plângea si părintele. Toti erau miscati sufleteste, dar nu numai din pricina a ceea ce spunea, ci în primul rând lucra darul lui Dumnezeu ce era într-însul; deci simpla lui prezentă - prin lucrarea Harului Sfântului Duh de care era plin Bătrânul - schimba inimile oamenilor.

127. Când vorbea părintele, vorbea sub inspiratia Duhului Sfânt. Odată, fiind sala plină de credinciosi, părintele a început să zică ceva fără legătură cu ceea ce se discutase până atunci. Ceva care parcă nu interesa lumea. Dar la sfârsit a venit o femeie lăcrimând, care stătuse în spate, si i-a zis: ''Iartă-mă, părinte, că sunt păcătoasă!'' Părintele vorbise pentru acea femeie.

128. Povesteste o credincioasă cum s-a vindecat tatăl ei cu rugăciunile Părintelui Cleopa:
''Era la sfârsitul anului 1995. Eu mai fusesem de câteva ori la Sihăstria si-l mai întâlnisem pe Părintele Cleopa. Tatăl meu era foarte bolnav si de aproape 40 de ani era chinuit de patima betiei. După multe încercări am ajuns cu el într-o zi la părintele. Sedea în poiană sub un carpen si mai erau câtiva crestini. Ne-am asezat pe bancă chiar în fata Părintelui Cleopa, care spunea cuvinte de folos celor de fată.
Deodată s-a oprit o clipă, s-a uitat pe deasupra capetelor noastre si a început să vorbească despre betie. Tata parcă încremenise acolo pe bancă. A durat o vreme acest cuvânt de folos al părintelui, apoi ne-a slobozit dându-ne fiecăruia binecuvântare, cum făcea de obicei. M-am apropiat cu tatăl meu si când s-a aplecat, părintele i-a prins capul cu amândouă mâinile, a făcut o cruce mare si i-a spus: ''Asa, dragul mamei, să vă spovediti curat si Maica Domnului o să vă ajute. Să ne vedem la rai!''
Am plecat linistiti. Ce s-a întâmplat atunci, nu stiu. Aproape 30 de ani nu l-am văzut pe tata făcându-si Sfânta Cruce, dar acum când ne-am întors acasă, a intrat în sufragerie si a făcut trei metanii mari. Priveam la mama si ea la mine si ne-am minunat. De atunci tata se spovedeste regulat si s-a izbăvit de patima betiei''.

129. Ucenicul său, monahul Iachint, mărturiseste următoarele despre Părintele Cleopa: ''Eu cred că Părintele Cleopa era văzător cu duhul. Căci multe mi-a spus când trăia si eu nu le credeam, dar s-au împlinit asa cum zicea sfintia sa. Eu cred că părintele îmi vedea inima si îmi spunea ce-mi este de folos. Atunci nu-l întelegeam. Dar ar fi fost mai bine să fac ascultare mai cu luare aminte si cu credintă. Însă el m-a iubit si mi-a dat ce-mi este de folos spre mântuire. Eu cred că Părintele Cleopa este sfânt! Eu îi simt ajutorul. Simt că este cu mine! Aducerea aminte de sfintia sa îmi dă pace, liniste, bucurie si nădejde că se roagă pentru mine!''

130. Spunea unul din ucenicii săi:
''Părintele Cleopa tot timpul spunea lucruri care erau spre zidire sufletească. Nu se afla cuvânt desert în gura lui. A stiut să înmultească acest talant. Ziua, când nu avea închinători, îsi lua metaniile si pleca pe munte. De multe ori l-am văzut stând sub copaci, în genunchi sau pe buturugi, scufundat în rugăciune. Trebuia să strig de mai multe ori pentru a mă auzi. Dacă îi aduceam vestea că a venit vreun grup de oameni, la început îi părea rău pentru pierderea linistii, dar, fiind biruit de dragostea si credinta celor ce veneau, îi primea si le vorbea, întărindu-i în credintă si alinându-le supărările si necazurile. Apoi iarăsi se retrăgea, rugându-se pentru ei ca Bunul Dumnezeu să le dea ''un colt de Rai''. Mai spunea: ''Dacă as avea o traistă mare, v-as băga pe toti în ea si v-as duce pe toti în Rai''.


Sursa:Cartea-Viata Parintelui Cleopa - Arh. Ioanichie Balan

0 comentarii:

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP