Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului
>> 25 mar. 2011
Buna Vestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Buna Vestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul (5 ianuarie), iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sarbatorit la 18 decembrie. Parintele profesor Ene Braniste sustine ca sarbatoarea a fost introdusa la Roma de papa Leon al II lea (681-683), la inceput aceasta era doar locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a existat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a generalizat in toata lumea catolica de atunci. Numai la armeni Buna Vestire se praznuieste pe 7 aprilie, in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii Domnului (6 ianuarie).
In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce a inceput sa fie sarbatorita peste tot pe 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. al V lea.
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cadea aceasta.
Temeiul scripturistic al sarbatorii Bunei Vestiri
"Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Si ingerul a plecat de la ea". (Luca I, 26-38).
Nicolae Cabasila observa ca daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Sfantul Duh, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Cea care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii lui Lui la existenta ca Om, fara voia ei. Nicolae Cabasila ne marturiseste ca "Dumnezeu nici nu a instiintat de mai inainte pe Adam, nici nu l-a induplecat sa-si dea coasta, din care avea sa se zideasca Eva, ci lipsindu-l de simtire, i-a rapit madularul. Dar procedand la zidirea noului Adam, a instiintat-o mai inainte pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei.
A fost mai usor pentru Apostoli sa creada ca Hristos a inviat, de vreme ce L-au vazut inviat. A fost usor pentru crestini sa creada in invierea lui Hristos, pentru ca au avut marturia Apostolilor. Dar Maica Domnului, a crezut pe baza unei simple fagaduinte ca se va petrece cu ea un fapt ce depaseste legea firii. A crezut posibil, imposibilul. Si prin aceasta l-a facut posibil, dupa cum sustine parintele Dumitru Staniloae. E o lege a firii sa nu poata zamisli cele ce si-au ales viata fecioriei. De aceea Maica Domnului intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara nu s-a mai indoit de vestirea ingerului. In clipa in care declara ca se increde cu desavarsire in minunea ce se va savarsi cu ea, Fiul lui Dumnezeu se si salasluieste in ea, zamislindu-Se Om.
Buna Vestire in calendarul popular
Buna Vestire este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea primaverii.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
Adrian Cocosila
Sursa:crestinortodox.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu