Credinta este mai presus de argumente

Din nefericire, apropierea noastra de persoane, se face mai mult datorita mintii si mai putin trairii. Marturisesc ca nu mi-am facut prieteni pentru ca au corespuns unui tipar mental, pentru ca au raspuns pozitiv unui set de intrebari, considerate relevante pentru a da curs unei prietenii. Nici nu i-am intrebat daca vor sa fie prietenii mei. Am discutat cu ei, ne-am tot intalnit, ne-am impartasit dureri si bucurii, si asa ne-am legat viata unii de altii.

Iar atunci cand m-am indragostit nu am facut-o pe baza unor certitudini intelectuale. Pur si simplu am simtit ca din multimea cunoscutilor, o persoana trebuie iubita altfel de mine. Nu m-am intrebat cati ani are, cu ce se ocupa, din ce familie provine, etc. As spune ca inima i-a luat-o inainte mintii. Si bine a facut. Dar a fost minunat ca mi s-a si raspuns.

Tot asa am ajuns si la credinta in Dumnezeu. Nu datorita unor principii teoretice, nu pentru ca o institutie mi-a garantat existenta Lui, ci pentru ca El a dat nastere in mine la incredere. A crede in Dumnezeu nu inseamna a te lasa convins de o suma de informatii.

Este adevarat ca anumite informatii pot naste in noi nevoia credintei, dar in niciun caz ele nu duc la credinta si nici nu i se pot substitui. spune ca: "un om care nu a cunoscut niciodata in viata sa dragostea materna - fie ca a fost orfan, fie din oricare alt motiv - poate sa stie definitia, dar nu poate cunoaste dragostea materna insasi. Cu alte cuvinte: cunoasterea formularilor sau definitiilor adevarului nu poate fi identificata cu cunoasterea adevarului insusi". Asa ne putem explica si de ce Biserica Ortodoxa si-a bazat catehizarea credinciosilor prin intermediul cultului. L-a chemat pe om prin slujbe la o relatie cu Dumnezeu, pentru ca Dumnezeul Bisericii este Cel trait, nu Dumnezeul ipotezelor teoretice.

Folosim cu multa larghete termenul "exista" si paradoxal, sunt multi care refuza sa-l atribuie si lui Dumnezeu, Cel care le-a adus si le mentine pe toate in existenta. Nu ne este greu sa spunem ca "exista" culorile, anotimpurile, notele muzicale, etc, dar ne e cumplit de greu sa spunem despre Dumnezeu ca "exista". De ce? Pentru ca noi credem ca ceea ce este cu adevarat existent, este ceea ce ne certifica ratiunea noastra. Nu putem accepta ca exista si realitati pe care nu le putem cunoaste decat in cadrul unei relatii.

Dumnezeu I se descopera lui sub numele de "Eu sunt Cel ce sunt" (Iesire 3, 13, 14). Acest nume nu este substantiv, deci nu-l poti aseza (numara) pe Dumnezeu intre celelalte fiinte si nici adjectiv, pentru ca nu ne descopera o anumita trasatura a Sa. Numele Sau "Cel ce este" este verb, existenta Sa este adeverita de relatie.

Va indemn sa va incredeti in cuvintele lui Hristos si veti simti cum se naste in voi dragostea pentru El. Iar cand veti ajunge la aceasta , veti cauta clipa de clipa sa va daruiti mai mult, caci dragostea nu are sfarsit.

Adrian Cocosila

Sursa:crestinortodox.ro