Aducerea moastelor Sfantului Ignatie Teoforul

“Sînt grîu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos”.

O asemenea dragoste a inflacarat fiinta Sfantului Ignatie Teoforul incat acesta a alergat in gura leilor. De fapt, leul adevarat, leul duhovnicesc era chiar el, Sfantul Ignatie! Un leu aprig, aprins, flamand… care se invarte in cusca acestei lumi, nerabdator sa se dea jertfei, sa ia cu asalt si sa prade Cerurile si sa se sfasie pe sine insusi, ca sa se sature din harul dumnezeiesc!

Sfinte Ignatie, nu putem intelege dragostea ta de Dumnezeu, dar vedem ca a fost atat de mare, incat ai vrut nu numai sa iti dai trupul tau, dar ai vrut sa nu ramana aproape nici o urma din el, stiind ca Domnul are pentru tine un alt vesmant, innoit si induhovnicit. Ai vrut atat de mult sa te dai Lui, sa te golesti de tine pentru a-L purta desavarsit pe El, incat ai vrut sa nu mai ramana nici o urma din carnea si din sangele tau! “Ca un leu, Tu Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort“, cantam in Prohodul Domnului. Aidoma Leului-Hristos, cu care te-ai asemanat – asa ai mers, Sfinte, alergand la mucenicie, sa rapesti pe Dumnezeu, sa te saturi de carnea si sangele Lui… Numai un purtator de Dumnezeu, de Duhul Sfant poate avea acest dor atat de aprins in sine dupa Dumnezeu. Altfel, ar fi nesabuinta, nu curaj, ambitie, nu smerenie. Nu pentru ca era impins de un voluntarism extrem a mers Sf. Ignatie la martiriu, ci pentru ca asa L-a impins Duhul Sfant si i-a facut cunoscut ca aceasta este bine-placut lui Dumnezeu.

Pilda Sfantului Ignatie ne arata noua ca, intru Adevar, omul cel vechi, cel inchis in cusca pacatului si legat de patimi, omul cel vechi, inrobit silniciei, sleirii, intunericului, stricaciunii, desertaciunii, ei bine, acest om, nu altul, intru Adevar se slobozeste, intru Adevar se desfiinteaza pentru a face loc lui Hristos!

Va invitam, in aceasta zi numita de “Ignat” sa gustam impreuna macar cateva mici “imbucaturi” din scrierile purtatoare de Duh ale Sfantului Ierarh si Mucenic Ignatie, “painea lui Hristos”, care hraneste intreaga Biserica:

“Din Epistola catre Romani:

Capitolul 3

Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat. Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere şi dinlăuntru şi dinafară, ca nu numai să zic, ci să şi voiesc; ca nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sînt vremelnice, iar cele ce nu se văd sînt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Cînd creştinul cu adevărat se urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi întru dragostea Mea.

Capitolul 4

Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mîncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a cîştiga pe Dumnezeu. Sînt grîu al lui Dumnezeu şi vreau prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos. Mai bine aţîţaţi pe fiare ca să mi se facă mormînt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, cînd nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sînt apostoli, iar eu osîndit; aceia slobozi, iar eu pînă acum sînt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ cînd sînt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.

Capitolul 5

1. Din Siria pînă la Roma, mă lupt cu fiarele pe uscat şi pe mare, noaptea şi ziua, înlănţuit de zece leoparzi, adică de o grupă de ostaşi; aceştia, chiar cînd le faci bine, se fac mai răi. Cu nedreptăţile lor, capăt mai multă învăţătură; «dar nu cu aceasta m-am îndreptăţit» (1 Cor. 4, 4). 2. Aş dori ca fiarele să-mi fie pregătite şi mă rog să-mi fie îndată gata. Am să le linguşesc, ca să mă mînînce iute, nu precum se tem unii, şi nu se ating de ele. Iar dacă nu vor voi de bună voie, eu le voi sili. 3. Iertaţi-mă! Eu ştiu ce mi-i de folos. Acum încep să fiu ucenic! Nici o făptură din cele văzute şi din cele nevăzute să nu caute să mă îm­piedice de a dobîndi pe Hristos! Să vină peste mine foc şi cruce, haite de fiare, tăierea cărnii, împărţirea trupului, risipirea oaselor, stri­virea mădularelor, măcinatul întregului trup, relele chinuri ale diavo­lului. Să vină toate, numai să dobîndesc pe Hristos!

Capitolul 6

1. La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici împărăţiile vea­cului acestuia. «Mai bine-mi este să mor» (1 Cor. 9, 15.) în Hristos Iisus, decît să împărătesc marginile pămîntului. Pe Acela îl caut, Care a murit pen­tru noi; pe Acela Il vreau, Care a înviat pentru noi. 2. Naşterea mea mi-i aproape. Să nu mă împiedicaţi să trăiesc, să nu voiţi să mor! Nu-l daţi lumii pe cel care voieşte să fie al lui Dum­nezeu, nici nu-l amăgiţi cu materia! Lăsaţi-mă să primesc lumină curată! Ajungînd acolo, voi fi om! 3. Ingăduiţi-mi să fiu următor al patimilor Dumnezeului meu! Dacă-L are cineva în el, să se gîndească ce vreau şi să aibă milă de mine, pentru că ştie cele care mă apasă! Iertaţi-mă, fraţilor! (Fil. 1, 23).

Capitolul 7

1. «Stăpînitorul veacului acestuia» (In. 14, 30) vrea să mă răpească şi să strice gîndurile mele despre Dumnezeu. Nimeni, dar, dintre cei de faţă sa nu-l ajute! Mai bine fiţi cu mine, adică cu Dumnezeu! Să nu căutaţi că vorbiţi de Iisus Hristos, dar să doriţi lumea. 2. Invidia să nu se sălăşluiască în voi. Nici dacă v-aş ruga, cînd aş fi lîngă voi, să nu mă ascultaţi, ci ascultaţi cele ce vă scriu. Vă scriu fiind viu şi dorind să mor. Dorinţa mea a fost răstignită şi nu este în mine foc, care să iubească materia, ci «apă vie» (In. 4, 10), care grăieşte în mine şi-mi spune dinăuntrul meu: «Vino, la Tatăl!». 3. Nu mă bucur de hrana cea stricăcioasă, nici de plăcerile vieţii acesteia. Vreau pîinea lui Dumnezeu, care este trupul lui lisus Hristos, Cel din sămînta lui David (In. 7, 42, Rom. 1, 3), iar bău­tură vreau sîngele Lui, care este dragoste nestricăcioasă.

Capitolul 8

1. Nu vreau să mai trăiesc după oameni. Şi va fi aceasta, dacă voi o voiţi. Voiţi, ca şi voi să fiţi voiţi! 2. Vă cer aceasta în puţine cuvin­te. Credeţi-mă! Iisus Hristos vă va arăta, că spun adevărul. Nemincinoasă e gura, în care Tatăl a vorbit cu adevărat. 3. Rugaţi-vă pentru mine, ca să cîştig. Nu v-am scris după trup, ci după gîndul lui Dum­nezeu. Dacă voi pătimi, mi-aţi făcut voia; dacă voi fi respins, m-aţi urît.

Din Epistola catre Efeseni: Capitolul 11

1. Sînt vremile cele din urmă (1 In 2, 18). Să ne ruşinăm, deci, şi să ne temem de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, ca să nu ne fie spre osîndă. Una din două: sau să ne temem de mînia care va să vină (Mt. 3, 7) sau să iubim harul de acum! Numai să fim găsiţi în Hristos Iisus, spre a vie­ţui adevărat. 2. Nimic să nu iubiţi în afară de Hristos, în Care port lanţurile, mărgăritarele cele duhovniceşti. Facă Dumnezeu să înviez cu ele, prin rugăciunea voastră, de care facă Dumnezeu să am tot­deauna parte, ca să fiu găsit în moştenirea creştinilor din Efes, care au fost totdeauna uniţi şi cu Apostolii, prin puterea lui lisus Hristos. [...]

Capitolul 19

1. Stăpînitorul veacului acestuia (In 14, 30) n-a cunoscut fecioria Mariei (Lc. 1, 27-34), naşterea lui Hristos din ea şi moartea Domnului. Trei taine răsunătoa­re, care s-au săvîrşit în tăcerea lui Dumnezeu. 2. Dar cum s-au desco­perit veacurilor? O stea a strălucit pe cer mai mult decît toate ste­lele; lumina ei era nespusă şi noutatea ei minuna; toate celelalte ste­le, împreună cu soarele şi luna, horă făceau în jurul stelei, care covîrşea cu lumina ei pe toate. Şi tulburare a fost. De unde noutatea aceasta că steaua nu se aseamănă cu celelalte stele? 3. Atunci orice magie s-a nimicit şi orice legătură a răutăţii a pierit; neştiinţa s-a risipit; iar vechea împărăţie a căzut, cînd Dumnezeu s-a arătat în trup omenesc spre înnoirea vieţii veşnice (Rom. 6, 4). A luat început ceea ce fusese hotărît de Dumnezeu şi prin aceasta toate se puneau în mişcare, pen­tru că se pregătea nimicirea morţii.

Epistola catre Smirneni: Capitolul 1

1. Slăvesc pe Iisus Hristos Dumnezeu, Care v-a înţelepţit aşa. Am înţeles că aţi ajuns desăvîrşiţi în neclintită credinţă, ca şi cum aţi fi pironiţi, cu trupul şi cu sufletul, în crucea Domnului Iisus Hristos şi întăriţi în dragoste, în sîngele lui Hristos, plini de credinţă în Domnul nostru, Care cu adevărat este «din neamul lui David după trup» (In 7, 42), dar Fiu al lui Dumnezeu după voinţa şi puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioară, botezat de Ioan, «ca sa se împlinească de El toată dreptatea» (Mt. 3, 15). 2. Pe timpul lui Pilat din Pont şi al lui Irod a fost pironit cu adevărat pentru noi cu trupul, din al cărui fruct sîntem noi, din patima Lui cea de Dumnezeu fericită ; «ca să ridice semn» (Is. 5, 25; 11, 12; 49, 22; 62, 10) în veci prin înviere pentru a aduna pe sfinţii şi credincioşii Lui, fie din iudei, fie din păgîni, într-un singur trup al Bisericii Lui.

Capitolul 2

1. El a pătimit toate acestea ca să ne mîntuim. A pătimit cu ade­vărat şi a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necredincioşi, că a pătimit în aparenţă, ei existînd în aparenţă, şi, precum gîndesc, aşa li se va şi întîmpla, că sînt fantome şi draci.

Capitolul 3

1. Eu îl ştiu în trup şi după înviere şi cred că este. 2. Cînd a venit la Petru şi la cei dimpreună cu el, le-a zis : «Luaţi, pipăiţi-mă şi ve­deţi, că nu sînt demon fără de trup (Lc. 24, 39)». Şi îndată s-au atins de El şi au crezut, unindu-se strîns şi cu trupul şi cu duhul Lui. De asta au dis­preţuit şi moartea şi au fost găsiţi mai presus de moarte. 3. După în­viere a mîncat cu ei şi a băut cu ei, ca unul în trup, deşi duhovniceşte era unit cu Tatăl.

Capitolul 4

1. Vă dau, iubiţilor, aceste sfaturi, cu toate că ştiu că şi voi gîndiţi la fel ca mine. Dar vreau să vă feresc de fiarele cele cu chip de om, pe care nu numai că nu trebuie să-i primiţi, dar, dacă e cu putinţă, nici să vă întîlniţi cu ei, ci numai să vă rugaţi pentru ei, poate că se vor pocăi, lucru greu însă. Că stăpînire peste aceasta are Iisus Hristos, viaţa noastră cea adevărată. 2. Dacă s-au făcut toate acestea în chip aparent de Domnul nostru, atunci şi eu în chip aparent sînt înlăn­ţuit. Pentru ce m-am dat pe mine însumi morţii, focului, săbiei, fiarelor? Dar, aproape de sabie, aproape de Dumnezeu; împreună cu fia­rele, împreună cu Dumnezeu. Dar numai în numele lui Iisus Hristos! Din dragoste de El, îndur toate, că El mă întăreşte, să ajung om desăvîrşit”.

(Din: “Epistolele Sfantului Ignatie Teoforul“, in: “Scrierile Parintilor Apostolici”, ed. EIDMBOR, 1979).