Boboteaza şi ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul încheie sărbătorile naşterii lui Hristos

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

În suita celor 12 sărbători creştine importante se numără şi Boboteaza (Botezul Domnului), ţinută în fiecare an în ziua a şasea a lunii ianuarie. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Potrivit scrierilor, în 6 ianuarie, Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai numeşte Boboteaza şi "Arătarea Domnului", " Dumnezeiasca Arătare" sau "Epifania", care provine din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire", "revelare", a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Românie, părintele Constantin Stoica.

În ziua de 6 ianuarie, în biserici se săvârşeşte slujba de sfinţire a agheasmei mari. În Ajunul Bobotezei, slujitorii sfintelor altare merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi. Postul din Ajunul Bobotezei a fost rânduit încă din vremea de început a creştinismului. În trecut, Ajunul Bobotezei concentra o multitudine de practici.

Aproape în aceeaşi perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că "s-a apropiat împărăţia cerurilor". Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentului în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr, de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinţii răsăriteni, cât şi la cei din Apus.

Iniţial, în Răsărit, Boboteaza era sărbătorită pe 6 ianuarie, împreună cu Naşterea Domnului. Din secolul al IV-lea a fost adoptată şi în Biserica apuseană, fiind cunoscută şi ca "Sărbătoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus şi 6 ianuarie pentru Bobotează.

În tradiţia populară, după mersul cu Ajunul de Crăciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu Chiralesa de Bobotează, iar în unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfântul Ioan, atunci când erau vizaţi doar cei care purtau numele sfântului. La Sfântul Ioan se încheiau sărbătorile de iarnă, iar oamenii îşi intrau în ritmul normal al lucrurilor şi vremurilor.

Boboteaza, ca şi Crăciunul, este precedată de un ajun deosebit, care în trecut concentra o multitudine de practici şi credinţe ce decurg în special din datina numită "umblatul preotului cu botezul" sau "Chiralesa". Chiralesa provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând Chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. "Agheasma mare" se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de "Sfinţirea cea mică" a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeştanie.

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântînă sau dintr-un râu. Se spune că în noaptea de Bobotează tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc şi pun busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure ca se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

Boboteaza a fost sărbătorită încă de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul (lucru rămas până astăzi în practica Bisericii Ortodoxe Ruse, a Bisericii Armene şi a celorlalte biserici necalcedoniene).

Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine", iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.

Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul sau.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. În ajun, adică în 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca în ajunul Crăciunului.

La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an. Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. De asemenea, se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfinţită se poate lua numai după spovedanie.

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.

Potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi protejate de boli şi a fi fertile.

Se crede că dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Catolicii din Occident celebrează în 6 ianuarie Epifania, care simbolizează Anunţarea naşterii lui Hristos Păstorilor şi Regilor Magi. Povestea Regilor Magi este un amestec de fapte reale şi legende, iar tradiţia a confundat nu de puţine ori Păstorii cu Regii Magi.

Încă din secolul al V-lea, Biserica a acordat o importanţă foarte mare acestui eveniment. În Franţa, cu această ocazie se serveşte un fel de plăcintă numită "la galette des rois", care, pe vremuri, era împărţită în tot atâtea felii câţi comeseni erau, plus una. Felia suplimentară, denumită "a Bunului Dumnezeu" sau "a Fecioarei", era oferită primului sărac care apărea în faţa familiei.

De asemenea, nu puţine sunt ţările în care cadourile pentru copii sunt aduse nu de Moş Crăciun, ci de Regii Magi. În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii îşi aşteaptă darurile în 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

În Belgia şi în Olanda, există, de asemenea, tradiţia preparării unui desert cu cremă de migdale, similar celui preparat în Franţa. Cel mai tânăr dintre membrii familiei se ascunde sub masă pentru a alege feliile pentru fiecare, iar cel desemnat regele zilei îşi alege o regină. În timpul acestei zile, copiii străbat străzile intonând cântecul stelei şi intră în case pentru a primi mandarine şi bomboane, tradiţie pe cale de dispariţie în Belgia, dar păstrată încă în regiunile de provincie flamande.

De Sfântul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie este un alt obicei, numit "Udatul Ionilor", întâlnit mai ales în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care au acest nume se pune un brad împodobit, iar aceştia dau o petrecere cu lăutari. Mai mult, în Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu, unde sunt botezaţi sau purificaţi.