Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Cinstim astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocăinţei, tâlcuitorii cei mai adânci ai Sfintei Scripturi. Lăudăm astăzi pe aceşti trei mari ierarhi, învăţători şi luminători ai lumii, vase alese ale Sfântului Duh, părinţi ai evlaviei noastre, păstori plini de râvnă ai creştinilor, dascăli ai dreptei credinţe, hrănitorii săracilor, apărătorii văduvelor şi povăţuitorii călugărilor. Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost contemporani, colegi de studii şi prieteni. S-au născut, toţi trei, în Asia Mică, în secolul al patrulea - adică într-o perioadă de luptă între păgânismul agresiv şi creştinismul abia ieşit din primele trei secole de prigoană. Ocupă un loc aparte între teologii, ierarhii şi sfinţii Bisericii, fiind consideraţi după trecerea lor la Domnul la fel ca şi acum „Mari dascăli ai lumii şi ierarhi”.

Vârfurile Bisericii Ortodoxe

Sfinţii Trei Ierarhi sunt cele trei vârfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălţimea vieţii şi a învăţăturii lor pe mulţi şi ca nişte apostoli după Apostoli au strălucit în lume. Toţi trei fiind luminaţi de Duhul Sfânt, au avut aceeaşi înţelegere a Bisericii, au întărit canoanele şi învăţăturile Sfintei Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfânt, pline de sfinţenie şi binecuvântate cu darul facerii de minuni şi al frumoasei vorbiri, au mărturisit în lume dreapta credinţă, au explicat dogmele Bisericii, au îmbogăţit sfintele slujbe şi au vindecat şi alinat multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. După ani de dispute între comunităţile creştine, pe marginea „întâietăţii” ca teologi a unuia dintre cei trei ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, în timpul împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), în urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, s-a hotărât ca 30 ianuarie să fie ziua de cinstire comună a celor trei ierarhi.

Sfântul Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare, numit de multe ori „mâna care lucrează”, pentru a se evidenţia atât înclinaţiile sale practice cât şi realizările din vremea episcopatului său, s-a născut în jurul anului 329, într-o familie de creştini din cu zece copii. Se spune că era un bărbat înalt şi uscăţiv, slăbit de ajunare şi priveghere, cu o expresie meditativă. Dintre fraţi, Vasile, Macrina şi Grigorie au devenit sfinţi, iar Petru, Grigorie şi Vasile au fost episcopi. În această familie deosebită, ierarhul capadocian a primit o educaţie solidă, fundamentată pe învăţătura creştină, şi a fost încă de tânăr fascinat de personalitatea episcopului Dianius de Cezareea. Mai târziu, a plecat să studieze la Constantinopol şi apoi la Atena, unde s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Calităţile sale, dar mai ales munca depusă în şcoala ateniană, l-au ajutat pe Sfântul Vasile să ajungă chiar profesor aici. Fratele său, Sfântul Grigorie de Nyssa, arată într-o lucrare în care prezintă viaţa Sfintei Macrina, sora celor doi ierarhi, că pentru o perioadă, Vasile a fost cuprins de faima şi succesul avut la Atena, încât a uitat de cele spirituale. Reîntâlnirea cu episcopul Dianius, l-a reabilitat pe tânărul Vasile, întors acum în Cezareea şi hirotesit citeţ. Punctul determinant din viaţa sa a fost momentul în care, influenţat de sora sa Macrina, întemeietoarea unui aşezământ monahal la Annesi, s-a rugat, după cum el însuşi mărturiseşte, pentru a fi îndrumat de Dumnezeu. Simţind chemarea spre monahism, spre asceză şi viaţă retrasă, a mers în Egipt, Palestina, Siria şi Mesopotamia, unde a admirat pioşenia călugărilor şi pustnicilor de acolo. Întors în ţara sa natală, a întemeiat o mănăstire în Pont, pe malul râului Iris, aproape de Annesi. Chiar dacă a fost iniţiat de Eusebiu de Sevastia în vieţuirea eremită sau retrasă, Vasile a introdus, în mănăstirea întemeiată în Pont, viaţa cenobitică sau comună pentru călugării de aici, aşa cum arată istoricii Sozomen şi Epifanius.

Autorul Sfintei Liturghii omonime

Pe 14 iunie 370 a fost ales episcop de Cezareea, având şi titulatura de mitropolit al Capadociei şi exarh al Pontului. Ca episcop, s-a ocupat în mod special de înlăturarea simoniei şi de primirea la hirotonie doar a candidaţilor care îndeplineau condiţiile necesare. Din scrisorile sale ca ierarh se înţelege că a făcut vizite pastorale, a învăţat, a îndemnat, a combătut ereticii, a ajutat săracii. Cu toate acestea, spre sfârşitul vieţii, mulţi episcopi, precum Antim de Tyana, i-au devenit duşmani, iar alţii susţineau arianismul. La 1 ianuarie 379, a trecut la Domnul, fără a vedea triumful dreptei credinţe împotriva ereticilor, care s-a înfăptuit la Sinodul al II-lea Ecumenic. Totuşi, la Sinod a fost folosită celebra sa lucrare, „Despre Duhul Sfânt”, pentru a-i combate pe ereticii pnevmatomahi. Sfântul Vasile cel Mare este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele şi care se săvârşeşte de 10 ori pe an. Celebra opera a Sfântului Vasile cel Mare, Regulile monahale mici şi mari a stat la baza organizării vieţii monahale, iar molitfele sale sunt şi astăzi citite în biserici. De asemenea, lucrări ca Despre Duhul Sfânt sau Contra lui Eunomiu şi Comentarii la Hexaemeron sunt cunoscute ca opere de căpătâi în teologia răsăriteană. Numele Sfântului este legat şi de activitatea socială a Bisericii. A înfiinţat, pe lângă biserici şi mănăstiri, primele aşezăminte sociale în care erau îngrijiţi trupeşte şi sufleteşte cei care aveau nevoie de ajutor. Spitalele, şcolile şi cantinele funcţionau sub numele generic de Vasiliada.

Sfântului Grigorie de Nazianz

Informaţii despe viaţa Sfântului Grigorie de Nazianz găsim în autobiografia sa în versuri. S-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadochia. Tatăl său fusese păgân fiind convertit la creştinism de soţia sa, Nona. Mai târziu a fost episcop de Nazianz. Tânărul Grigorie a studiat în Cezareea Capadochiei, în Cezareea Palestinei şi în şcoala Alexandriei Egiptului. Şi-a completat studiile la Atena, unde a stat 10 ani şi a legat o strânsă prietenie, de o viaţă, cu Sfântul Vasile. În 360, a venit în mănăstirea înfiinţată de Vasile pe malul Irisului. Aici, cei doi teologi au studiat operele lui Origen şi au întemeiat Filocalia. A plecat apoi în Nazianz, pentru a-l ajuta pe tatăl său şi a fost hirotonit preot, chiar dacă s-a opus acestui lucru. A plecat pentru o perioadă în singurătate, timp în care a scris Apologeticus, lucrare în care arată greutăţile preoţiei şi motivele pentru care s-a ferit să o primească. S-a întors însă la tatăl său pentru a-l ajuta să evite o schismă, să facă o mărturisire de credinţă şi să readucă pacea în comunitatea respectivă, tulburată de semiarieni.

«Teologul»

Fiind ales episcop al Cezareei Capadochiei, Sfântul Vasile, pentru a-şi reafirma autoritatea sa de mitropolit, micşorată de Antim de Tyana, îl consacra episcop, pentru nou înfiinţată episcopie a Sasimei, pe Sfântul Grigorie. În 371, Sfântul Vasile l-a ales episcop de Sasima, dar Grigorie a considerat că alegerea sa a fost forţată şi s-a retras în munţi. A revenit la Nazianz să-şi ajute tatăl în pastoraţie, unde a rămas până la moartea lui şi a mamei sale, în 374. După această dată s-a retras la Mănăstirea Sfânta Tecla în Seleucia, Isauria, dornic de viaţă contemplativă. În 378 împăratul persecutor arian Valens a murit, iar credincioşii din Constantinopol l-au rugat, printr-o delegaţie, să vină să ridice şi să apere comunitatea lor niceeană. La încurajarea Sfântului Vasile, a acceptat şi, sosind în Constantinopol, în 379, a deschis o capelă unde oficia slujbele religioase şi predica. Talentul său oratoric, sfinţenia sa, au atras mulţi credincioşi din cetatea Constantinopolului, comunitatea de aici reînviind după 40 de ani de arianism. De aici şi numele capelei: Anastasis - Învierea. Aici a rostit cele Cinci Cuvântări teologice care i-au adus, mai târziu, numele de Teologul. Izbânda sa asupra arienilor anomei creştea, însă au apărut imediat şi neplăcerile aduse de adversari. Şi-a petrecut ultimii ani în rugăciune, la Nazianz, scriindu-şi poemele. A trecut la Domnul în 389-390.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Al treilea mare sărbătorit astăzi este Sfântul Ioan Gură de Aur. Cel mai mare predicator creştin s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354. Mama sa, Antuza, s-a ocupat de educaţia lui Ioan, după ce soţul ei, dregătorul Secundus a murit când copilul lor avea o vârstă fragedă. Educaţia clasică a primit-o de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu, studiind clasicii greci, retorica şi dreptul. S-a călugărit în 368 şi a trăit într-o peşteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, pe la 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În 374, după moartea Antuzei, Ioan s-a retras în munţii Antiohiei. În 380 s-a întors la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a facut diacon. Acum a scris şi celebrul său tratat Despre preoţie. În 386, a fost hirotonit preot şi a primit misiunea de predicator. Geniul său oratoric l-au făcut celebru în scurt timp. A combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei şi pe iudeo-creştini. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan a fost numit arhiepiscop al Constaninopolului prin influenţa lui Eutropiu, ministrul împăratului Arcadie.

Reformele pe care le-a iniţiat în capitala Imperiului şi mai ales critica aspră a păcatelor şi luxului de la curtea imperială, au atras ura lui Eutropiu şi a împărătesei Eudoxia. Aceste acţiuni erau secondate de dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate. A avut ucenici în toată lumea creştină, inclusiv la Marea Neagră şi Dunăre, fapt care i-a adus şi mai mulţi duşmani. Venirea fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, a provocat actul final al vieţii lui Ioan. Chiar dacă i-a primit pe fraţii Lungi, nu a intrat în comuniune cu ei şi nu le-a primit plângerea contra lui Teofil. Sfântul Ioan a murit pe drum spre localitatea Pityus, un orăşel pe malul răsăritean al Mării Negre, pe 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. În anul 438, moaştele sale au fost aduse de împăratul Teodosie al II-lea în Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur este autorul Sfintei Liturghii care îi poartă numele, care se slujeşte de 1600 de ani în bisericile ortodoxe de pretutindeni.