INIMA IN MARELE POST(1)

>> 20 mar. 2010

CEA DINTAI SAPTAMANA

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/
1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci
şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate.
Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai
mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău
se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult
decât la toţi îngerii din ceruri.
2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta
fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla
ce aşteaptă Dumnezeu de la om.
3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La
fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate
lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute
şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine
după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în
miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu,
dă-i inima ta!
4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă
viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă
spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât
preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept,
dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el
deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun
al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.”
/I Cor. 1:25/
5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e
bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia
în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie
sânt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate
împărăţiile ştiute şi neştiute?
6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea
trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în
tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi
şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva?
Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a
slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de
putrezirea pielii şi oaselor.
7. Fericiţi sânt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit
de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de
Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui
frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va
răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu
o va rândui lângă inima Sa.
8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu
lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu.
Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi
săptămână a Marelui Post.
9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în
inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din
cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a
postului!”
10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti
care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi
au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii
Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva,
Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma,
Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva
cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie,
Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei
dimpreună cu dânşii.
11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare
şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către
Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía,
Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía,
Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.
12. Dacă îţi sânt departe după loc sau după vreme,
atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul
tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei,
Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa,
Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim,
Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei
şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile
lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.
13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima
ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au
dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.

A DOUA SAPTAMANA

„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima,
căci din ea izvorăşte viaţa.” /Pilde 4:23/
1. Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată,
şi de omizi livada şi îşi păzeşte de fiare stâna, dar
nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum
casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere, şi de toată
necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima
pentru om. Pentru acesta s’a zis: „Mai înainte de
toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”
2. Din inimă izvorăşte sânge, iar în sânge e sufletul.
Precum e sufletul în inimă, aşa e în tot omul. Dacă
apa în izvor este sărată, este sărată şi în râu; dacă e
dulce în izvor, va fi dulce şi în râu. Cum e izvorul,
aşa-i şi vărsarea râului.
3. Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n’ar
lucra, dacă sângele n’ar duce-o la inimă. Când
doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta
dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge
şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce
lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă
prin inimă.
4. Acolo unde este centrul sistemului circulator
sanguin trupesc, acolo este şi centrul sistemului
circulator duhovnicesc. Inima trupească este organ al
inimii duhovniceşti. Şi chiar dacă asta este realitatea,
totuşi şi această realitate e o mare taină.
5. Cu adevărat de nepătruns este această taină pentru
mintea noastră, pentru că mintea este mai mică
decât inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea
inima. Partea nu înţelege întregul şi nici cele mai
de jos nu înţeleg cele înalte. Dumnezeu aşa a vrut şi
aşa a rânduit. Fericit este cel ce mai puţin cercetează
tainele fiinţei lui Dumnezeu şi mai mult ascultă de
poruncile lui Dumnezeu şi mai mult simte iubirea
lui Dumnezeu în inima lui!
6. Sufletul este înveşmântat în porfira sângelui; iar
când veşmântul este aşa de simţitor, cu atât mai mult
este ceea ce acoperă veşmântul! Precum un pai poate
molipsi şi strica sângele, aşa şi un singur cuvânt, o
singură privire, un singur gând poate molipsi şi
strica sufletul.
7. De aceea, să asculţi de doctorul omenesc când
te învaţă: Îngrijeşte-te de sângele tău! Dar cu atât
mai mult, să asculţi de doctorul Dumnezeu, când
îţi porunceşte: Mai înainte de toate cele ce se
păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.
Păzeşte-ţi inima în inimă, miezul în coajă, flacăra
în sânge, viaţa în veşmântul trupului. Mai înainte
de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, fiul meu
– zice Domnul.
8. Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un
garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă
în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un
cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să
nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul
vieţii tale, fiul meu!
9. Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune
Înţelepciunea în Cartea Vieţii. Îngrădeşte-ţi inima
de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima
ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o
caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta!
10 10. Mai stă scris în Cartea Vieţii: Inima împăratului
este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărăţeşti asupra
patimilor atunci eşti un împărat adevărat. Atunci
inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această
mână conduce fără greşală inima ta şi o îndreaptă
spre împărăţia luminii şi a vieţii veşnice.
11. Dacă în cea dintâi săptămână a Postului Mare ţiai
întărit convingerea că inima ta este a Dumnezeului
şi Tatălui tău; dacă te-ai hotărât cu tărie să i-o dai
Lui, atunci în a doua săptămână învaţă să îţi păzeşti
inima. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru
neîntinarea şi curăţia inimii tale, pentru a putea
întoarce acest dar Celui ce ţi-a dăruit toate.
12. Luminează-ţi inima cu credinţa, întăreşte-o
cu nădejdea, încălzeşte-o cu dragostea, cădeşte-o
cu rugăciunea, curăţă-o cu lacrimile, hrăneşte-o cu
Sângele Domnului şi o înalţă spre cer precum o
candelă aprinsă. Numai aşa vei putea aştepta cu pace
trecerea din această lume pământească în lumea
cerească, fără cutremurul păcătosului sau mustrarea
conştiinţei. De aceea, în această a doua săptămână
a Postului Mare, înnoieşte des sfatul Tatălui: Mai
înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima,
căci din ea izvorăşte viaţa.

A TREIA SAPTAMANA

„Fie ca inima ta să nu pizmuiască pre cei păcătoşi, mai
bine fii mereu în frica Domnului.” /Pilde 23:17/
1. Eşti om botezat, adică curăţit de necurăţia dintru
început şi plivit de buruiana cea străveche. Necurăţia
cea dintru început şi buruiana cea străveche au
izvorât din păcatul cel dintru început şi străvechi al
strămoşilor. Oare preţuieşti cum se cuvine mila şi
prea-marele dar ce ţi s’a dat prin botez?
2. Dintr’o cocină murdară, botezul a făcut din tine
Biserică. Aşadar, ce invidie poţi avea oare în inimă
faţă de cei ce preschimbă iarăşi o dumnezeiască
Biserică în cocină murdară? Inima ta să nu invidieze
pe cei păcătoşi.
3. Sau dacă cuiva i se curăţă, luminează, tămâiază
şi împodobeşte casa; şi acesta, în loc să ţină casa sa
în astfel de rânduială, ia lopata şi aruncă peste uşi şi
ferestre toată necurăţia – îl vei invidia, oare, sau îl
vei plânge?
4. Însuşi Domnul Dumnezeu a curăţit prin botez
pe tot omul botezat. Frica ar trebui să te cuprindă în
faţa acestui gând, frica lui Dumnezeu, care a venit
pentru a spăla, lumina, renaşte şi mântui pe oameni.
5. Precum curg lacrimile din pricina unei mari tristeţi,
dar şi din pricina unei mari bucurii, aşa şi frica îl
cuprinde pe om din pricina unei mari răutăţi, dar
şi din pricina unei mari jertfe. Dumnezeu S’a arătat
în Hristos ca o slugă pentru a curăţi casa ta, pentru
a preschimba cocina în Biserica din inima ta. Oare
12 nu te cuprinde frica de atâta smerenie a Împăratului
Împăraţilor? Şi oare nu te cuprinde frica când vezi
pe omul botezat când păcătuieşte? Cu adevărat, nu
este ceva mai nebunesc decât a invidia pe păcătos.
Nebunie e şi a-l invidia pe cel drept, mare nebunie –
dar a-l invidia pe păcătos e cel mai nebunesc lucru.
6. Ce este păcătosul? Este un sinucigaş inconştient.
Este un om ca orice om, care îşi doreşte viaţa, însă
neîncetat agoniseşte moarte întru sine. Sau: este un
om care îşi doreşte sănătate, dar neîncetat ia otravă.
Oare îl vei invidia?
7. Dacă îl invidiezi pe păcătos, care aleargă după
umbrele trecătoare ale acestei lumi, îi eşti tovarăş în
nebunie. El este nebun pentru că vrea să prindă ceea
ce nu poate cuprinde, iar tu pentru că, cu invidia,
îţi otrăveşti inima. Dacă îţi pare rău pentru el şi îl
îndrepţi, îi faci bine şi ţie şi lui, îţi întăreşti inima ta,
iar pe a lui o vindeci.
8. O legendă pomeneşte de doi vecini bogaţi. Unul
pătimea din pricina iubirii de arginţi, iar celălalt din
invidie pentru primul. Amândoi au murit în aceeaşi
zi. Prietenii lor s’au sfădit care dintre cei doi era
mai bun. Ca să sfârşească cearta, ei s’au hotărât să
deschidă cele două trupuri şi să scoată inimile celor
doi – şi după inimă să-i preţuiască. La cel iubitor
de arginţi au găsit o piatră în loc de inimă, iar la cel
invidios au găsit un şarpe în loc de inimă. Şarpele
a sărit şi s’a ascuns sub acea piatră. O, fratele meu,
inima ta să nu-i invidieze pe cei păcătoşi! Invidia
este un şarpe care se hrăneşte cu inima ta.
9. În această a treia săptămână a Postului Mare,
lărgeşte-ţi inima, ca să iasă toată invidia. Ştii cum
le grăieşte Corinthenilor preaînţeleptul Pavel: Gura
noastră s’a deschis către voi, Corintheni, inima
noastră s’a lărgit. /II Cor. 6:11/ Unde este invidie,
gura se strânge şi nu vrea să grăiască aproapelui, iar
inima se strânge, se contractă şi se împuţinează.
10. Gândeşte-te, oare cu câte mii s’ar împuţina răutăţile
din patria ta dacă ar pieri invidia dintre oameni? Şi
cât s’ar împuţina certurile şi iubirea de sine? Şi cât s’ar
împuţina răscoalele şi războaiele şi vărsările de sânge
şi urâciunea? – Doar de nu ar fi invidia!
11. Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează
sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele
dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii,
jocurile de noroc sub numele divertismentului,
beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub
numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia
se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi
inegalităţii. O, fiul meu, ai grijă să nu te înşeli. Tot
tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi
prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui
şi nu deschide uşa ta.

A PATRA SAPTAMANA

„Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii,
furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care
spurcă pre om.” /Mat. 15:19/
1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea
Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din
pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se
preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a
toată putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa
stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup
a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: Din prisosinţa
inimii grăieşte gura. /Mat. 12:34/ Aşadar, limba
noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sânt
în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune
e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se
află în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.
3. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O,
Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima
omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu,
Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia
îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul
în inima omului. Barometrul inimii omului are
însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până
în tăria cerurilor.
4. De aceea s’a zis: Mai înainte de toate cele ce se
păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.
Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va
izvorî toată urâciunea.
5. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul
vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi
botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul
lui Dumnezeu s’a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o
maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima
ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti
fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu
preschimbi izvorul vieţii într’un izvor al morţii?
6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti,
cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile
Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat
primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima
cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai
ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima
– această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte
l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce
dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
7. Mulţi vorbesc despre voia slobodă a omului. Sânt
oameni slobozi întru bine, iar alţii slobozi întru rău.
Slobod întru bine este cel ce îşi predă libertatea celui
mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să
o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce
vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără
să bage de seamă, o predă Tiranului, celui ce este cel
mai lipsit de libertate.
8. Oare nu ai văzut vreun copil căruia maica i-a dat
cuţitul să taie pâine, şi copilul ţine cuţitul, iar mama
ţine cuţitul copilului? Aşa, de fapt, mama e cea care
taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri.
Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia
pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta
chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre
cei slobozi întru bine şi cei slobozi întru rău?
16 9. O, cel ce eşti slobod întru cele bune, foloseşte-ţi
libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului
spre călăuzire. Va rămâne a ta şi o vei purta în sine,
iar El o va călăuzi.
10. În această a patra săptămână a Postului Mare, aduţi
aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al
Mântuitorului tău despre inima care nu o călăuzeşte
Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă.
Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te amintindu-ţi.
11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în
rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima.
Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile
bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta
dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea
cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău
nume. Amin.


Sursa:Extras din Cartea INIMA IN MARELE POST (SFÂNTUL NICOLAE
VELIMIROVICI
EPISCOPUL OHRIDEI ȘI JICEI)

0 comentarii:

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP