Despre iubirea aproapelui

>> 2 mar. 2010


Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile de puse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute.

Un exemplu este oferit de telefonia mobila: oamenii vorbesc foarte mult unii cu altii, dar vorbele lor nu ii apropie. Oamenii isi impartasesc unii altora din propria singuratate. Dumnezeu e singurul care poate alunga aceasta singuratate si Care poate pune in locul ramas implinirea dragostei...

***

- Parinte, as vrea sa ne spuneti cateva cuvinte depre iubirea aproapelui.

- Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta". Si tot Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". "Pacea Mea dau voua." "Iubiti-va, ca lumea sa cunoasca ca sunteti ucenicii Mei." "Dragostea nu cade niciodata." Iata de unde vom porni sa discutam despre iubirea aproapelui.

- Cine este aproapele nostru?

- Nu trebuie sa vedem in aproapele nostru numai pe cel care este de aceeasi credinta, de aceeasi mentalitate, de aceeasi traire duhovniceasca. Noi trebuie sa ne raportam din punct de vedere social la iubirea umana. Asta este in primul rand iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umana este respectarea semenului. Deci noi trebuie sa iubim orice faptura de sub soare, indiferent de religie, de parere si de opinie. Si intalnim acest lucru in societatea in care traim. Relatiile intre statele lumii sunt bazate pe legaturi diplomatice, economice, financiare, de intrajutorare reciproca, mass-media, crucea rosie si asa mai departe.

Ei, aceasta iubire a omului de catre om si a omului catre om, este explicata prin cuvantul Apostolului Pavel care spune clar: "Paganii fac din fire cele ale legii..." Mai intervine insa un lucru: aproapele meu, ca sa inteleaga forma in care eu il iubesc, trebuie sa inteleaga ce este iubirea.

- Ce este iubirea?

- Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.

- Ne puteti da un exemplu?

- Un parinte al Patericului tot spunea fiecaruia: "Eu, intr-o zi, am sa ajung imparat". Odata, paganii au luat in robie un monah mai batran. Parintele le-a spus: "Lasati-l pe el liber si luati-ma pe mine in schimbul lui, ca eu va sunt mai de folos, si va dau si sapte arginti." Iar in clipa in care i-au taiat capul, batranul s-a aratat in biserica unde preotul slujea Sfanta Liturghie la manastire, si toti l-au vazut cu duhul si au auzit ca el a spus: "Acum sunt cu adevarat imparat, pentru ca mi-am pus viata pentru aproapele". Iata o forma de manifestare a iubirii.

- Cate feluri de iubire exista?

- Un mod de iubire este iubirea sociala sau iubirea agapica, intrajutorarea. Cei sapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniti ca sa slujeasca la mese, sa se indeletniceasca cu cuvantul, sa le protejeze pe femeile vrednice si care erau neluate in seama la mesele crestine, cand se faceau intrajutorarile. Acolo totul era de obste.

Un alt mod de iubire este iubirea duhovniceasca. Si aici intra iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul si din toata inima. Cand vorbesc de iubirea aproapelui, ma raportez numai la iubirea dintre oameni. Aceasta iubire trebuie sa aiba la baza principiul dumnezeiesc, principiul uman si principiul sufletesc. Principiul uman: "Daca nu esti om, nu poti sa iubesti". Om nu ca persoana, ci ca traire. Daca nu esti duhovnicesc, n-ai sa poti iubi pentru ca ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodata n-ai sa poti vorbi sau trai in iubire daca nu ai fost vreodata implicat in ea.

Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea inseamna lacrimi, suferinta, parere de rau. Iubirea inseamna a te gandi, a te implica, a trai, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mangaia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Cand este vorba sa-l aleg pe aproapele meu, problema se imparte si este foarte fina.

Chiar Mantuitorul, la un moment dat, intreaba intr-una din cuvantarile Sale: "Iertam sau facem dreptate?" Cand iubeste Dumnezeu? Cand iarta sau cand face dreptate? In ambele cazuri iubeste. Atata timp cat face dreptate, pedepseste pentru a curma pacatul, tot din iubire, caci, daca nu s-ar curma pacatul, s-ar strica si altii in raport cu forma pacatului, iar in momentul in care Mantuitorul iarta, la fel iubeste.

- Cum se manifesta iubirea?

- Ca si crestini, noi trebuie sa traim iubirea crestina. Conform principiilor scripturistice si patristice, iubirea crestina nu-ti da voie sa urasti absolut pe nimeni. Si Mantuitorul arata clar ca cine poarta ura pe aproapele, mincinos este chiar daca spune ca-L iu beste pe Dumnezeu. Cine poarta ura, pacat de moarte savarseste. In vrajmasul tau sa arunci cu paine si cu sare, ca sa gramadesti pe capul lui carbuni aprinsi. Daca el blesteama, tu sa-l binecuvantezi, daca el uraste, tu sa-l iubesti, ca sa se implineasca legea lui Hristos.

Dar, ca sa se implineasca legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie si de demnitate. Sunt cazuri in care noi, daca iubim, trebuie sa si alegem. Si uite ce frumos spune Mantuitorul prin gura Apostolului Pavel, in epistola catre Tit: "De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te". Si iarasi spune: "De-ti greseste fratele tau, iarta-l intre el si tine; si de l-ai castigat pe fratele tau, lucru bun ai facut; de-ti greseste fratele tau cearta-l intre el si inca doi-trei; si de l-ai castigat, bun lucru ai facut; de-ti greseste fratele tau, cearta-l intre tine si sobor, iar daca nici de sfatul soborului, adica de Biserica, nu asculta, sa-ti fie tie ca un strain si ca un vames".

Sfantul Ioan Gura de Aur spune in scrierile sale: "Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".

- Dar poate ca oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decat zice sfantul si ii iubesc pe eretici, fara sa se gandeasca la mantuirea acestora...

- Da. "S-au amestecat lor, s-au amestecat intre neamuri si au deprins lucrurile lor si mancarea fiind in gura lor, a venit peste dansii mania lui Dumnezeu si i-a pierdut pe ei", spune in Psalmi. Iar invatatura Scripturii si a Sfintilor Parinti spune asa: "Cu omul eretic la masa sa nu stai si buna ziua sa nu-i dai".

- Pana unde merge iubirea de aproapele?

- Avem exemplul cu femeia desfranata, in care Mantuitorul, iubind pe pacatosi, nu vrea sa-i judece si sa-i piarda, ci sa-i mantuiasca. Este o iubire inalta. Spune Sfantul Ioan Evanghelistul: "Adevarata viata vesnica este ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Fiul Tau Iisus Hristos pe care L-ai trimis in lume ca sa mantuiasca neamurile". Sau: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat la moarte si la ce fel de moarte, moarte pe cruce".

Iata modelul absolut al iubirii nemarginite. Iata modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine in viata noastra si vrea sa ne arate ca, atunci cand este vorba despre aproapele, noi trebuie sa mergem pana la jertfa. Cine greseste una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru ca, daca iubesti pe aproapele, nu poti sa furi, nu poti sa ravnesti bunul lui cu viclesug, nu poti sa iei in desert numele lui Dumnezeu, nu poti sa nu-ti cinstesti parintii, nu poti sa ucizi, sa curvesti, nu poti sa urasti si asa mai departe.

- Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...

- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia. Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.

- Puteti sa detaliati?

- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?" Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"

O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."

Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus: "Osteneala tineretii este odihna batranetii".

Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca? Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".

Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.

Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"

Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."

- Exista foarte multe astfel de cazuri.

- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad. "Ce, vrei sa pari mai dramatica? Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."

Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.

- Cum se implica Biserica in asistenta sociala?

- Biserica a facut niste pasi enormi, pozitivi, tinand cont de vasiliade, de acele opere de binefacere ale Sfantului Vasile cel Mare, sau de viata agapica a primilor crestini, in care totul se impartea din dragoste, ca intr-o viata de obste. S-au facut cantine sociale pentru saraci, bucatarii sociale pentru nevoiasi, s-au facut mici colectari de fonduri cum este cutia milei sau ajutorul social, fondul central misionar, ajutorarea unor familii nevoiase, a unor familii cu copii multi. Dar, mai mult decat orice, Biserica a facut un pas pozitiv in acest domeniu prin infiintarea sectiei de asistenta sociala in Facultatile de Teologie.

- Care este rolul asistentului social in societate?

- Asistentul social trebuie sa indeplineasca trei conditii. Sa fie un bun credincios, sa fie un bun psiholog si sa fie un bun analist. Fiecare parohie sau fiecare protopopiat trebuie sa aiba un asistent social care sa circule din casa in casa si sa constate necesitatea ajutorului bisericesc, prin intermediul Mantuitorului Iisus Hristos, pe principiul milei crestine. Acelor persoane care intrunesc conditiile de a fi ajutorati social de biserica, adica vaduvele, batranii cu fonduri minime financiare, oamenii parasiti, uitati de copii, cu o viata crestina corespunzatoare - buni credinciosi, evlaviosi, rabdatori, care solicita preotul pentru spovedanie, pentru Impartasanie - Biserica le este cu adevarat o mama spirituala.

Mi se pare firesc ca Biserica sa nu-i ajute decat pe cei care cu adevarat merita, pe cei care cu adevarat sunt oamenii Bisericii, si nu pe tot felul de boschetari si betivi, desfranati, tot felul de lepadati de credinta, care, in ultimul moment, constransi de situatia in care se afla - sociala, morala, economica sau financiara - alearga repede la sanul Bisericii, ca Biserica e o mama buna si trebuie sa le treaca pe toate cu vederea. Daca ar face asa, unii oameni ar crede ca se poate trai nemuncind. Apostolul Pavel spune clar: "Cine nu lucreaza nici sa nu manance"; si iarasi in Psaltire spune clar: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara". La fel se zice si in rugaciunea inceperii lucrului. Si iarasi Mantuitorul Iisus Hristos spune clar: "Tatal meu lucreaza si Eu lucrez". Orice om trebuie sa faca ceva.

Daca in cooperativa invalizilor, ologii, orbii, chiorii, blegii, paralizatii si betegii pot sa faca perii, maturi, tesaturi ornamentale, sa faca tot felul de impletituri artistice, de menaj sau de uz casnic, atunci unul care intr-adevar este sanatos si apt de munca poate sa isi ia serviciu si sa o ia pe calea adevarului. Iar cand Biserica constata ca un om vicios are deja un an, doi, de indreptare in viata crestina, atunci merita sa faca si ea un efort si sa-l ajute.

- Care este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba crestinii fata de cersetori?

- Miluirea cersetorilor este o alta forma de ajutorare sociala. Stim prea bine din viata Sfantului Patriarh Ioan al Alexandriei ca la el a venit un cersetor de mai multe ori intr-o zi. Sluga l-a intrebat pe patriarh: "Da' de cate ori o sa-i dam astuia, c-a fost de sase sau sapte ori?" Patriarhul i-a raspuns: "Da-i, ca e mai bine asa..." A saptea oara cand a venit cersetorul i-a spus patriarhului: "Lui Hristos I-ai dat". Si in clipa aceea a zburat in chip luminos la cer. Patriarhului i s-a dat numele de "cel milostiv", fiind cel mai milostiv patriarh cunoscut in istoria bisericeasca.

Dar sa ne fie iertata indrazneala, consider un act total necaritabil miluirea fumatorilor, miluirea betivanilor, miluirea desfranatilor si a cersetorilor prefacuti. Eu, personal, ca preot, nu obisnuiesc sa resping cersetorii sau sa-i las cu mana intinsa; dar le dau in raport de cateheza pe care o cunosc. Daca vine un cersetor la o manastire, o femeie, de exemplu, cu trei copii, o intreb: "Stii Tatal nostru?" "Da." "Stii Crezul?" "Da." "Stii Psalmul 50?" "Da." "Stii rugaciunile de dimineata?" "Da." "Postesti miercurea si vinerea?" "Da." Atunci ii dau de pomana o suta de mii. Daca stie numai "Tatal Nostru", "Crezul" si "Ingerasul", ii dau numai 50.000. Daca stie numai "Ingerasul", ii dau 10.000. Pentru ca ea trebuie sa-si faca obligatoriu cateheza crestina, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu cerseste, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu i se face milostenia, pentru ca nu exista un dumnezeu al crestinilor evlaviosi, care sunt luati drept monstri de naivitate, sau sunt luati drept naivii care pot fi scotociti in buzunare prin metode si tertipuri inventate pe principiul simfoniei la crimilor, al parodiei vorbelor frumoase si pompoase sau al sentimentalismelor pioase.

Spune Sfantul Tihon de Zadonsk: "Adevaratul miluitor este cel care si zideste cand miluieste". Scriptura spune: "Sa asude milostenia in mana ta", ca nu cumva, facand milostenie, sa starnesti viciile si patimile, lenea, trandavia, nepasarea, amanarea, dezinteresul, lancezeala. Cel ce a cersit nu trebuie sa-si faca din cersetorie completarea lucrurilor proprii din familie. Cersetoria nu face altceva decat sa amelioreze o stare de moment.

Daca un om flamand cerseste o paine, merita sa i-o dai, fiindca s-a saturat, a baut apa si, in numele lui Hristos, l-ai hranit. Dar nu esti obligat sa-i cumperi paine pentru inca o luna sau pentru o saptamana. Dupa un principiu al Scripturii, "cine se multumeste cu putin are parte de mult". Iata un proverb frumos, romanesc, potrivit tuturor cersetorilor: "Furnica nu face musuroi cu lopata, ci cu gura". Daca are rabdare sa astepte picatura cu picatura, si aceea este o osteneala, atunci merita sa ia banut cu banut si sa faca ce crede cu ei.

***

Lumea de astazi are mare nevoie de dragoste. Si, in loc sa faca efortul de a cauta dragostea cea adevarata, oamenii se multumesc sa o inlocuiasca prin tot felul de surogate. Parintele Calistrat ne spune: "Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa". O astfel de marturie nu este prea placuta. Pentru ca loveste cu toporul in iubirea surogat, in iubirea pe care ne-o vinde la pret atat de ieftin vrajmasul mantuirii noastre.

Oamenii vorbesc despre iubire, considerand ca, prin aceasta indelunga vorbire, vor alunga singuratatea din ini mile lor. Dar inima nu se satura cu minciuni. Inima are nevoie de dragoste adevarata.

Cuvintele parintelui Calistrat despre dragoste nu fac altceva decat sa ajute inima sa nu primeasca zgura patimasa a vremurilor pe care le traim. Intr-o lume care face din ajutorarea cersetorilor dovada fundamentala a iubirii semenilor, vocea parintelui vine sa marturiseasca altceva...

Sursa:Mangaiere si Mustrare(Parintele Calistrat de la Barnova)

1 comentarii:

Anonim 7 martie 2012 la 12:33  

Vă rog să-mi spuneţi unde se găseşte acest citat al sf Ioan Gură De Aur?

"Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".


  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP