Taina împărtăşaniei Vrednicia împărtăşirii

>> 16 mar. 2010


Tainele harului şi Tainele credinţei
Ca să putem vorbi despre importanţa împărtăşirii pentru credincioşi trebuie să ştim mai întâi de
toate cu ce ne împărtăşim. Ne împărtăşim cu „dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele,
cereştile şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos”. Ce sunt Tainele cu care ne împărtăşim? Sunt
Trupul şi Sângele Mântuitorului. De ce numim Taină împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos? Sfânta noastră Biserică are două feluri de Taine, este o Biserică a Tainelor. Credinţa
noastră este „uşa Tainelor”, iar Tainele Bisericii noastre sunt de două feluri: Tainele harului şi Tainele
credinţei.
Tainele credinţei sunt adevărurile de credinţă mai presus de înţelegerea noastră, cum e Taina
Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Taina Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Taina Învierii, Taina
Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Taina Sfintei Treimi. Acestea sunt Tainele credinţei noastre.
Tainele harului, sunt mijloacele prin care harul lui Dumnezeu se dă credincioşilor. Acestea sunt
şapte la număr: Sfânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a Ungerii cu Sfântul Mir, Sfânta Taină a
Împărtăşirii cu dumnezeieştile, preacuratele, nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele Taine, adică cu
Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Taina Sfintei Spovedaniei, Taina Cununiei, Taina Preoţiei
şi Taina Sfântului Maslu. Sunt Taine pentru că prin ele se lucrează mântuirea omului, se dă harul cel
nevăzut, harul care este real, dar nu poate fi văzut cu ochii omeneşti, harul Mântuitorului nostru Iisus
Hristos trebuitor pentru mântuire şi pentru împrejurări speciale din viaţa omului.
Taina Sfântului Botez corespunde cu naşterea după suflet, cu naşterea din Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, cu naşterea din Dumnezeu. Sfântul Ioan Evanghelistul zice că: „Cei ce cred în Fiul lui
Dumnezeu s-au născut de la Dumnezeu”. Tot el, în Epistola sobornicească spune: „Cel născut din
Dumnezeu nu mai păcătuieşte”. Este un început de viaţă nouă, un început al unei vieţi pe care nu o au cei
care nu primesc Taina Sfântului Botez, este începutul unei înnoiri sufleteşti fără de care nimeni nu poate
intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
Prefacerea darurilor în Trupul şi Sângele Domnului
Este firesc să ne întrebăm de unde putem avea Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus
Hristos ca să ne împărtăşim, ca să ne cuminecăm? Îl putem avea de la Sfânta noastră Biserică. Domnul
Hristos, la Cina cea de Taină - se spune în Sfânta Evanghelie de la Matei, în Sfânta Evanghelie de la
Marcu, în Sfânta Evanghelie de la Luca şi în Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni - a
luat în mâinile Sale pâine, a binecuvântat, a sfinţit, a frânt, a dat ucenicilor şi le-a zis: „Luaţi, mâncaţi,
acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. Apoi, binecuvântând paharul
cu vin, l-a dat ucenicilor Săi, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi,
care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. În Sfânta Evanghelie de la Luca avem şi
cuvântul: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, că
Domnul Hristos a rânduit ca ceea ce a făcut El la Cina cea de Taină, la ultima cină înainte de sfânta Sa
răstignire, de ultimele Sale pătimiri, să facem şi noi, să se facă în Biserică, să se facă de către slujitorii
sfinţiţi împreună cu credincioşii, să se facă de către drept măritorii creştini de-a lungul veacurilor, ceea ce
se şi face la slujba numită Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie are rostul ca în cuprinsul ei să se sfinţească cinstitele daruri ce sunt puse înainte şi
care închipuiesc Trupul şi Sângele Mântuitorului, să se prefacă în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Adică
din închipuitoare să devină realitate. E Taina cea mai taină, Taina cea mai adâncă. De ce? Pentru că în
Sfânta Cuminecătură vedem altceva decât ceea ce credem. Vedem pâine şi vin şi credem că este Trupul şi
Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este învăţătura Bisericii. Trupul şi Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos îl avem din puterea lui Dumnezeu, nu din puterea omului. Omul nu
poate să facă Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar poate să mijlocească harul lui
Dumnezeu, care să prefacă pâinea şi vinul - prescura şi vinul - anume pregătite pentru a deveni Trupul şi
Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos în vederea împărtăşirii credincioşilor. Când credincioşii cântă
la Sfânta Liturghie: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne, şi ne
rugăm Ţie, Dumnezeului nostru” atunci preotul se roagă lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Sfânt ca să
prefacă darurile ce sunt puse înainte în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Mai întâi, preotul zice:
„Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea Sfântul Tău Duh în ceasul al treilea apostolilor Tăi, pe Acela Bunule,
nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieşte întru noi, cei ce ne rugăm Ţie”. De trei ori spune cuvintele acestea de
rugăciune, şi apoi roagă pe Tatăl ceresc să trimită pe Duhul Sfânt, să prefacă „pâinea aceasta în Trupul
Hristosului Tău” - vorbim noi cu Domnul Hristos – „iar ceea ce este în potirul acesta cinstit Sângele
Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Este clipa în care, din pâinea şi vinul puse
înainte, avem Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Oamenii - în vremea ce a trecut de când s-a statornicit lucrul acesta şi s-a răspândit în Sfânta
Biserică, în creştinătate - s-au întrebat mereu, cum s-au întrebat şi oamenii din vremea Mântuitorului:
„Cum poate Acesta să ne dea Trupul Său să-L mâncăm?”. Domnul Hristos n-a dat nici o explicaţie. De
ce n-a dat nici o explicaţie? Pentru că nu se poate explica aşa ceva. A statornicit lucrarea aceasta fără să o
lămurească, fără să o explice, pentru că nu poate fi explicată, dar poate fi primită prin credinţă. Dacă crezi
că cinstitele daruri se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului şi că te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos – bine. Dar dacă nu crezi, n-ai cum să afli lucrul acesta!
Sfânta noastră Biserică cere de la Dumnezeu să trimită pe Duhul Sfânt pentru că prin Duhul Sfânt
se realizează Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să trimită pe Duhul Sfânt ca El să
prefacă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Şi aceasta o cere de la Dumnezeu Tatăl, aşa
încât la Sfânta Liturghie ne întâlnim - în clipa aceasta a slujirii, în clipa rugăciunii care se numeşte
epicleză, chemare - cu Prea Sfânta Treime: cu Dumnezeu Tatăl, căruia ne rugăm; cu Duhul Sfânt, care
vine să prefacă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului, şi cu Dumnezeu Fiul – Domnul nostru
Iisus Hristos, care primeşte Trup şi Sânge prin ceea ce se realizează la Sfânta Liturghie. E o Taină, o
Taină a tainelor, o Taină care nu poate fi lămurită, o Taină care nu poate fi înţeleasă. Este o Taină care
rămâne taină şi poate şi în veşnicie nu vom avea deplina înţelegere a acestei Taine.
Lucrarea Sfintei Împărtăşanii în om
Toate acestea se realizează în vederea împărtăşirii credincioşilor, în vederea cuminecării
credincioşilor. Se spune mai departe - tot în rugăciune, dar vorbind cu Dumnezeu - de ce anume cerem ca
pâinea şi vinul să se prefacă în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Şi zicem: „Ca să fie celor ce se vor
împărtăşi spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre
plinirea Împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă”.
Iată, cinci lucrări pe care le are Sfânta Împărtăşanie, sfânta împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului
nostru Iisus Hristos în credincios. Sunt cinci lucrări pe care le pomenim în cuprinsul Sfintei Liturghii.
Deci, spune Sfântul Apostol Pavel, că cine nu se curăţeşte pe sine, cine nu se face vrednic de împărtăşire,
acela mănâncă şi bea sieşi osândă, primind în sine, mâncând Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus
Hristos. Dar cine se împărtăşeşte cu vrednicie, acela trebuie să vadă împlinindu-se în el
- trezirea sufletului: să nu fie ca un adormit faţă de lucrurile sfinte, să nu fie ca un adormit faţă de
lucrurile înalte, să fie simţitor faţă de ceea ce îi oferă Dumnezeu,
- iertarea păcatelor: când se împărtăşeşte cineva, se împărtăşeşte spre iertarea păcatelor şi spre
viaţa de veci,
- împărtăşirea cu Sfântul Duh: noi credem că pe Duhul Sfânt Îl avem în noi de la Botez, dar dorim
împărtăşirea cu Sfântul Duh în înţelesul de a ajunge la simţirea prezenţei Duhului Sfânt în noi. Ştiţi că la
Sfânta Liturghie este o binecuvântare - care e luată din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol
Pavel: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea cu Sfântul
Duh să fie cu voi, cu toţi”. Iar credincioşii răspund: „Şi cu duhul tău”. Adică, cu noi toţi să fie harul
Domnului nostru Iisus Hristos, cu noi toţi să fie dragostea lui Dumnezeu Tatăl, cu noi toţi să fie
împărtăşirea Sfântului Duh.
- plinirea Împărăţiei cerurilor, Sfânta Liturghie fiind ea înseşi Împărăţia cerurilor. Noi ne rugăm
lui Dumnezeu să vină Împărăţia lui Dumnezeu când zicem rugăciunea Tatăl nostru, dacă ne rugăm cu
adevărat. Pentru că sunt unii care nici nu se roagă când zic rugăciunea „Tatăl nostru”, ci spun cuvinte de
rugăciune, fără să se roage. Una e să spui rugăciuni, să spui rugăciunea ca pe o poezie, şi alta este să te
rogi lui Dumnezeu prin rugăciunile pe care le spui. Te rogi când ceri cu adevărat, când vrei să se
împlinească. Să te rogi înseamnă să te angajezi în faţa lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că vorbeşti cu
Dumnezeu.
- îndrăznirea cea către Tine: să avem încredinţarea că Dumnezeu ne ajută, că Dumnezeu ne
primeşte, că Dumnezeu ne este favorabil. Şi lucrul acesta îl putem avea în vedere prin împărtăşire şi în
legătură cu împărtăşirea cu Sfintele Taine.
Există o rânduială de rugăciune înainte de Împărtăşanie, o rânduială a împărtăşirii. Cineva care
vrea să se apropie de Sfintele Taine, să primească Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
să-L primească pe Domnul Hristos Însuşi întreg în sine, trebuie să se pregătească cu rugăciune. Este în
cartea de rugăciuni o rânduială pentru cei ce se împărtăşesc, rugăciuni care trebuie citite de cei care
doresc să se împărtăşească. La fel în Ceaslov, la fel în Liturghier sunt rugăciuni anume hotărâte pentru
pregătirea împărtăşirii cu Sfintele Taine. Sunt rugăciuni scrise de Sfântul Vasile cel Mare, din veacul al
IV-lea; rugăciuni scrise de Sfântul Ioan Gură de Aur, din veacul al IV-lea; rugăciuni scrise de Sfântul
Simion Noul Teolog, din veacul al XI-lea; rugăciuni scrise de Sfântul Ioan Damaschin, din veacul al VIIIlea.
Toate acestea sunt adunate şi puse nouă ca îndatorire să ne rugăm şi în rugăciunile acestea se spune
iarăşi despre lucrările pe care le face în noi, unirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus
Hristos.
În cinci rugăciuni care se citesc după ce ne împărtăşim sunt zece lucrări pe care le are Sfânta
Împărtăşire în viaţa credinciosului. Eu am să amintesc aici nişte cuvinte din rugăciunea întâi de mulţumire
după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea
sufletului şi a trupului, spre alungarea a tot potrivnicului, spre împăcarea sufleteştilor mele puteri, spre
luminarea ochilor inimii mele, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre împlinirea
înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău dar şi spre plinirea
Împărăţiei cerurilor”, deci zece lucrări. Care sunt lucrările?
- tămăduirea sufletului şi a trupului - aceasta e prima lucrare pe care o avem noi în vedere în
această înşirare.
- alungarea a tot potrivnicului - toată răutatea să fie alungată prin primirea Sfintei Împărtăşiri,
primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
- împăcarea sufleteştilor mele puteri - e foarte mare lucru să ai o linişte sufletească, să nu ai
împotriviri în propria ta fiinţă, în propriul tău suflet.
- luminarea ochilor inimii mele - un credincios trebuie să fie şi un om luminat.
- credinţa neînfruntată - adică să avem credinţa cea adevărată, credinţă care nu poate fi contrazisă
de ceva, să avem credinţă ortodoxă.
- dragoste nefăţarnică faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.
- plinirea înţelepciunii Tale - adică să avem mai multă înţelepciune, noi cei care ne împărtăşim.
- paza poruncilor Tale, adică paza poruncilor lui Dumnezeu să fie în grija noastră.
- adăugirea dumnezeiescului Tău har şi
- plinirea Împărăţiei Tale.
Iată de ce este importantă apropierea de Sfintele Taine, de ce este important să ne împărtăşim cu
dumnezeieştile, preacuratele, nemuritoarele şi de viaţă făcătoarele taine ale lui Hristos. De ce? Pentru că
ele lucrează în noi ceva. Trebuie să fie o transformare a sufletului nostru spre bine, să se simtă prezenţa
Mântuitorului nostru Iisus Hristos în existenţa noastră cu aceste zece lucrări pe care le pomeneşte
rugăciunea întâi din rugăciunile de mulţumire pentru Sfintele Taine.
Mai amintesc ceva din rugăciunea a treia de mulţumire pentru Împărtăşire, unde ne rugăm
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zicând: „Intră în alcătuirea mădularelor mele”. Deci, Domnul Hristos
a rânduit ca noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui, mâncând Trupul şi Sângele Lui. De ce? Ca să
între în alcătuirea noastră, ca să se facă trup în noi. Ca trupul nostru să fie din Trupul Mântuitorului, ca
sângele nostru să fie din Sângele Mântuitorului. De aceea, noi împărtăşindu-ne cu dumnezeieştile Taine
ale Mântuitorului, ne rugăm Mântuitorului zicând: „Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi
în inimă – adică în cele mai adânci locuri ale existenţei noastre - Arde spiritul tuturor păcatelor mele,
curăţeşte-mi sufletul, sfinţeşte-mi gândurile - băgaţi de seamă - întăreşte-mi încheieturile împreună cu
oasele - prin puterea Ta, Doamne. Numărul celor cinci simţuri îl luminează, peste tot mă pătrunde cu
frica Ta. Pururea mă acoperă şi mă apără şi mă păzeşte de tot lucrul pierzător de suflet. Îmbunătăţeştemă,
înţelepţeşte-mă şi mă luminează. Arată-mă sălaş numai Duhului Tău şi să nu mai fiu sălaş păcatului,
ci Ţie casă prin intrarea Împărtăşirii. Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, toată patima. Rugători
aduc Ţie pe mai marii cetelor cereşti, pe Înaintemergătorul, pe înţelepţii apostoli şi cu aceştia şi pe
Preacurata Maica a Ta, ale căror rugăciuni primindu-le, Hristoase al meu, pe mine, slujitorul Tău, fiu
luminii mă fă”. Sunt nişte gânduri aduse din cer pe pământ. Nu se poate ca un om pământean să aibă
astfel de lumini din gândurile lui. Luminile acestea de gând sunt lumini mai presus de lumea aceasta. Le-a
adus Dumnezeu oamenilor sfinţi şi oamenii sfinţi ni le-au dat nouă, păcătoşilor, ca să ne sfinţim şi noi
mintea şi inima. Să ne curăţim şi noi lăuntrul nostru prin aceste daruri minunate şi prin aceste cuvinte
minunate.
Ne rugăm şi Maicii Domnului în rugăciunea de mulţumire pentru primirea împărtăşirii cu Sfintele
Taine zicând: „Prea Sfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, care eşti lumina întunecatului meu
suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea, îţi mulţumesc că m-ai
învrednicit a fi părtaş preacuratului Trup şi scumpului Sânge al Fiului Tău. Ceea ce ai născut izvorul
nemuririi, înviază sufletul meu cel omorât de păcat, Maica Dumnezeului celui milostiv, ceea ce eşti
iubitoare de milostivire, miluieşte-mă şi dă-mi umilinţă şi smerenie în gânduri”. Sunt nişte lucruri pe care
le urmărim prin împărtăşirea cu Sfintele Taine dacă suntem conştienţi, dacă nu facem doar nişte lucruri
formale.
De viaţă (veşnică) făcătoare
Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat această posibilitate de a ne uni cu El şi a numit împărtăşirea
hrană, hrănire, pentru că a zis: „Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu e adevărată
băutură” şi: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi cel ce nu mănâncă
Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu nu are viaţă veşnică”. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a numit Trupul
şi Sângele Său pâine, pâine din cer. „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea
aceasta va trăi în veci”. Când Domnul Hristos a asemănat Trupul şi Sângele Său cu hrana care ne ajută să
trăim o viaţă sfântă şi curată şi mai presus de lumea aceasta, atunci Domnul Hristos a arătat prin cuvintele
acestea trebuinţa de a ne împărtăşi, de a primi în noi hrana aceasta: Trupul şi Sângele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, pentru că aşa cum nu putem să trăim fără hrană trupească, tot aşa nu putem să trăim
nici fără hrană sufletească. Iar hrana sufletească este Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
Sfânta Cuminecătură sau Sfânta Euharistie.
Ce înseamnă Euharistie? Euharistie înseamnă mulţumire. De fapt, cuvântul acesta nu prea are
circulaţie, este un cuvânt teologic. Chiar dacă în limba greacă înseamnă mulţumire, prin cuvântul acesta
nici grecii nu înţeleg mulţumirea propriu-zisă, ci înţeleg Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, pentru care noi mulţumim şi aducem închinare Mântuitorului. La Sfânta Liturghie se spune de
două ori „să mulţumim”: „Să mulţumim Domnului” - e un îndemn pe care îl dă preotul şi după care
credincioşii spun: „Cu vrednicie şi cu dreptate este a ne închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţită”. Şi la urmă, după ce ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine, se
spune: „Drepţi primind dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile, de viaţă
făcătoarele, înfricoşătoarele Taine, cu vrednicie să mulţumim Domnului”. De ce să mulţumim?
Mulţumim că ne-am împărtăşit. Cu ce ne-am împărtăşit? Cu dumnezeieştile Taine. Ce înseamnă aceasta
dumnezeieşti? Sunt lucruri mai presus de lume, sunt lucruri de la Dumnezeu, sunt lucruri pe care ni le dă
Dumnezeu, sunt lucruri învăluite de Dumnezeu, sunt dumnezeieşti. Aşa cum fierul încălzit în foc arde ca
focul fără să fie foc, tot aşa şi sufletul învăluit în Dumnezeu primeşte ceva din Dumnezeu, se aseamănă cu
Dumnezeu.
Cum sunt Sfintele Taine? Sunt dumnezeieşti. Cum mai sunt? Sfinte. Sigur că dacă sunt
dumnezeieşti, nu pot să nu fie sfinte. Sunt sfinte cum Sfânt este Dumnezeu care ni le-a dat. Cum mai
sunt? Preacurate. Nu pot să fie întinate, ci sunt preacurate pentru că numai aşa pot fi sfinte, numai aşa pot
fi dumnezeieşti. Cum mai sunt? Nemuritoare. Adică nu se sfârşesc niciodată, rămân în veşnicie. Fiecare
împărtăşire cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos dă posibilitatea de a se alcătui omul
prin Trupul şi Sângele Mântuitorului, şi Trupul şi Sângele Mântuitorului nu moare, ci rămâne veşnic şi se
păstrează în lumea aceasta şi mai presus de lume pentru că nu poate muri cel ce este nemuritor: „În
mormânt Viaţă, pus ai fost Hristoase”. Cine a fost pus în mormânt? Viaţa. Cum moare Viaţa, se întreabă
Părinţii? Viaţa nu moare. Şi atunci nici dumnezeieştile Taine un mor, sunt nemuritoare. Sunt cereşti – nu
se pot realiza prin puterea pământească, prin puterea omului, ci numai prin puterea lui Dumnezeu. Sunt
de viaţă făcătoare. Cuvântul acesta de viaţă făcător îl întâlnim, după câte îmi dau eu seama acum, în trei
ziceri. Şi anume: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul” sau „Cu mila şi cu îndurările şi cu
iubirea de oameni a Unuia născut Fiului Tău, cu care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul, Bunul
şi de viaţă făcătorul Tău Duh”, deci în legătură cu Duhul Sfânt prin care se realizează prefacerea pâinii
şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi mai vorbim despre puterea de viaţă
făcătoarei Cruci – „cu puterea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci”, auzim la sfârşitul slujbelor noastre de
miercurea şi de vinerea, în special. Deci, sunt de viaţă făcătoare:
- Sfintele Taine,
- Crucea
- Duhul Sfânt.
Mai vorbim şi despre „mormântul cel purtător de viaţă” al Mântuitorului. Cum adică? Trupul
Domnului Hristos mort a fost aşezat în mormântul Mântuitorului şi noi zicem că mormântul e purtător de
viaţă. Cum e purtător de viaţă dacă s-a pus un trup mort pe care l-au îngropat Iosif şi Nicodim. Cum? Aşa
că n-a fost un trup numai trup, ci trup cu dumnezeire şi dumnezeirea e viaţă, şi atunci mormântul e
purtător de viaţă şi a izvorât viaţă, viaţă prin Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeieştile Taine, Sfintele Taine, preacuratele Taine, cereştile Taine, nemuritoarele Taine, de
viaţă făcătoarele Taine sunt şi înfricoşătoare. Adică uimitoare, aceasta înseamnă înfricoşătoare, nu că te ia
groaza când stai în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dimpotrivă, ai linişte, ai bucurie, ai blândeţe,
ai înţelegere, ai ceva ce nu poţi avea în afară de Mântuitorul. Şi atunci cum zicem noi că sunt
înfricoşătoare? Sunt înfricoşătoare în înţeles de uimitoare. Noi zicem, vorbind cu Maica Domnului:
„Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea Ta”. De fapt, înţelesul e acesta: toate s-au uimit, stau
cu uimire în faţa Maicii Domnului. Aşa stăm noi şi în faţa Mântuitorului: cu uimire, ne uimim de prezenţa
Mântuitorului, ne uimim de Tainele Mântuitorului, ne uimim de bunătatea Mântuitorului, ne uimim de
îngăduinţa Mântuitorului, ne uimim de iubirea Lui, ne uimim de jertfa Lui, ne uimim de toate măreţiile
Lui, de Învierea Lui. Tot aşa ne uimim de dragostea pe care şi-a arătat-o Domnul Hristos pentru noi,
lăsându-ne posibilitatea de a ne împărtăşi cu Sfintele Taine. Toate acestea arată importanţa pe care o au
pentru noi.
Vrednicia împărtăşirii
În anul 1942, în 30 august era Părintele Arsenie la mănăstire la Sâmbăta, unde eram şi eu, şi a
vorbit atunci despre haina de nuntă din pilda cu nunta fiului de împărat, aşa cum este prezentată ea în
Sfânta Evanghelie de la Matei, unde se spune că un om care nu avea haină de nuntă a intrat împreună cu
cei care aveau haină de nuntă şi stăpânul venind şi văzându-l, l-a întrebat de ce a intrat acolo, şi el n-a zis
nimic. Atunci a poruncit să fie scos cel care n-avea haină de nuntă şi să fie aruncat în focul cel veşnic, în
focul gheenei, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. De ce? Pentru că a sfidat, pentru că a vrut să facă
un lucru pe care nu trebuia să-l facă şi atunci a fost pedepsit.
Părintele Arsenie a vorbit despre haina de nuntă (vrednicia de a participa la nuntă) şi, după aceea,
a trecut şi la un cuvânt despre vrednicia cu care trebuie cineva să primească cel mai mare dar pe care îl dă
Dumnezeu omului, adică să primească Sfânta Euharisite, Sfânta Cuminecătură, să primească Trupul şi
Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi a adus aminte cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola
întâi către Corinteni, unde spune: „Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să mănânce din această
pâine şi să bea din acest pahar, pentru că cine mănâncă şi bea cu nevrednicie, mănâncă şi bea sieşi
osândă. De aceea, între voi mulţi sunt slabi şi bolnavi şi bună parte mor”. Şi a comentat Părintele
Arsenie cuvântul acesta. Era pentru prima dată în viaţa mea, la 13 ani şi jumătate, când m-am întâlnit cu
aceste gânduri pe care, după aceea, le-am purtat în minte, iată, o viaţă întreagă.
Mântuitorul a numit Trupul şi Sângele lui Dumnezeu Pâinea vieţii, S-a numit pe Sine Pâinea
vieţii, că a avut în vedere Sfânta Împărtăşire ca un fel de hrană sufletească. Lucrul acesta arată
necesitatea: e necesar să te hrăneşti, e necesar să ai Pâinea vieţii. E necesar, e de trebuinţă să te
împărtăşeşti cu dumnezeieştile Taine. Chiar numai aceasta dacă ai şti-o şi n-ai mai şti ce lucrează Sfintele
Taine în viaţa credincioşilor, deja avem motive să ne dorim să ne împărtăşim şi să căutăm să ne
împărtăşim. De altfel, Sfânta Liturghie de aceea se face, ca să se împărtăşească credincioşii, preotul şi
credincioşii. Sfânta Liturghie nu este un spectacol, nu este ceva ce se desfăşoară în faţa noastră, ci este o
lucrare la care iau parte credincioşii. Preotul şi credincioşii pregătesc cinstitele daruri, sfintele daruri, ca
să devină Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să se împărtăşească preotul şi credincioşii.
Pentru că mulţi dintre credincioşii noştri duc o viaţă sub nivelul cerut de rânduiala Bisericii
noastre, de rânduiala credinţei noastre, pentru că mulţi sunt nepăsători şi pentru ca să nu fie în primejdie
să se împărtăşească cu nevrednicie s-a rânduit cumva, printr-o tradiţie - care nu se mai potriveşte cu
tradiţia de la început a Bisericii, când se împărtăşeau toţi credincioşii care luau parte la Sfânta Liturghie -
s-a ajuns să se împărtăşească credincioşii mai rar, cât de rar. Pe unii nici nu-i mai interesează, unii nici nu
mai ştiu că ar putea şi să se împărtăşească. Alţii s-ar împărtăşi oricum, cu toate păcatele lor, n-au nici o
sfială în faţa darului lui Dumnezeu, sunt nepăsători, sunt nesimţitori şi ar vrea, totuşi, să se împărtăşească.
Şi atunci s-a rânduit aşa, ca înainte de a se împărtăşi, credincioşii să se spovedească, să-şi spună păcatele
şi să dorească îndreptarea. Nu-i de ajuns să spui păcatul, ci să te mărturiseşti ca păcătos, să ştii că eşti
păcătos, dar că vrei să te ajute Dumnezeu şi să primeşti putere din puterea lui Dumnezeu. Cerem
învrednicirea aceasta de a-L numi pe Dumnezeu Tată al nostru. Fără învrednicirea pe care ne-o dă
Dumnezeu noi nu ne putem face vrednici din puterea noastră. Noi putem duce o viaţă superioară, o viaţă
îngrijită, dar oricât de sfânt ar fi cineva nu se poate socoti vrednic de cele sfinte şi aşteaptă o învrednicire
de la Dumnezeu. Şi Dumnezeu ne dă învrednicire! Nu ne luăm noi învrednicirea. Şi la rugăciunile noastre
zicem: „Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat”. „Învredniceşte-ne, Doamne, în
noaptea aceasta fără de păcat”. „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim
noi”. Cerem de la Dumnezeu învrednicire specială pentru a scăpa de păcate, pentru a fi curaţi cu sufletul,
pentru a duce o viaţă aşa cum Îi place lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu ne învredniceşte, nu noi ne
învrednicim! Dar noi trebuie să ducem o viaţă care să ne recomande. Pentru că altfel ne împărtăşim cu
nevrednicie. Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia asupra acestui fapt: să fim cu grijă, să nu ne
împărtăşim cu nevrednicie, să ne împărtăşim cu vrednicie. Însă oricum, împărtăşirea nu este o
recompensă, adică o răsplată pentru viaţa curată pe care o ducem, ci împărtăşirea este un dar, este un
ajutor de la Dumnezeu. Şi atunci noi nu avem motive ca gândindu-ne că suntem nevrednici, să înlăturăm
posibilitatea de a ne împărtăşi. Dacă primim dezlegare de la duhovnic să ne împărtăşim, ne putem
împărtăşi, încredinţaţi fiind de ajutorul lui Dumnezeu, de învrednicirea pe care ne-o dă Dumnezeu.
La Cina cea de Taină Domnul Hristos a împărtăşit pe ucenicii Săi care erau de faţă, cei 12
apostoli, 12 ucenici dintre care, după socoteala noastră, doi au fost nevrednici şi, totuşi, Domnul Hristos ia
împărtăşit, nu i-a respins. Pe cine n-ar fi trebuit să-l împărtăşească? Pe Sfântul Apostol Petru. Şi n-a zis
Domnul Hristos: „Ţie nu-ţi dau Trupul şi Sângele Meu pentru că şi aşa o să te lepezi de Mine” şi s-a
lepădat de 3 ori; şi pe Iuda care L-a vândut. Domnul Hristos ştia că L-a vândut şi n-a zis: „Pe tine nu te
împărtăşesc, tu şi aşa M-ai vândut”, ci i-a împărtăşit. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Domnul Hristos
e bun cu oamenii. Deci, împărtăşirea cu Sfintele Taine este o necesitate, este o trebuinţă, numai că lucrul
acesta nu-l facem noi din puterea noastră, ci îl facem după rânduială. Îl facem după rânduiala Bisericii şi
îl facem după ce ne-am mărturisit păcatele, după ce ne-am arătat părerea de rău pentru păcate, şi după ce
am hotărât să fim mai cu grijă, ca să înlăturăm păcatele care sunt piedică în faţa Sfintei Împărtăşiri.
Oamenii duc o viaţă de nepăsare, o viaţă în care nu mai înseamnă mare lucru pentru ei nici
prezenţa la biserică, nici participarea la Sfânta Liturghie. Mulţi nu ştiu că trebuie să meargă la biserică şi
să slujească ei înşişi. Preotul zice: „Pentru cinstitele daruri ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm”.
Nu zice „Pentru cinstitele daruri ce sunt puse înainte mă rog eu şi voi auziţi numai cum mă rog”. Nu! Ci
el spune: „Domnului să ne rugăm”. Deci toţi credincioşii participă la sfânta slujbă. Or, pentru că s-a
pierdut această conştiinţă, pentru că s-a pierdut legătura cu Dumnezeu, s-a pierdut legătura cu Sfintele
Taine, oamenii nu mai doresc să se împărtăşească. Să ştiţi că eu nu trag de oameni să se împărtăşească!
Sunt unii care vor să creeze o opinie, vor să se împărtăşească credincioşii des, şi aş vrea şi eu. Nu vor ei
cât vreau eu să se împărtăşească! Numai că eu trag de oameni să se spovedească şi nu se spovedesc.
Dacă nu se spovedesc, bineînţeles că nu se pot nici împărtăşi. Dacă nu ţin să se spovedească, sigur că nu
ţin nici să se împărtăşească. Îi interesează nu schimbarea vieţii lor, nu darul pe care îl primesc prin Sfânta
Împărtăşire, ci se împărtăşesc pentru că se mai împărtăşesc şi alţii, că s-au pomenit aşa, că întotdeauna în
Postul Paştilor s-au spovedit şi părinţii lor şi i-au îndemnat şi pe ei şi să se pregătească şi prin împărtăşire
ca să ia Sfintele Paşti. Ca şi când Sfintele Paşti ar fi mai mari decât Sfânta Împărtăşire. Să ştiţi că nu sunt
mai mari Paştile! Ce primim noi la Paşti - pâine şi vin – e pâine şi vin binecuvântate în biserică la Paşti,
dar nu e o împărtăşire. Nu se împărtăşesc credincioşii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, ci se
împărtăşesc cu pâine şi vin binecuvântate de Biserică! E mai puţin ceea ce primim la Sfintele Paşti decât
Sfânta Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Aşa încât nu putem spune că ne pregătim prin
împărtăşire ca să primim Sfintele Paşti. Sfintele Paşti nu-s mai importante decât Sfânta Împărtăşanie.
Sfânta Împărtăşanie e mai înaltă, mai însemnată decât Paştile. Am putea zice că ar fi bine să ne pregătim
prin Sfintele Paşti ca să ne împărtăşim, nu să ne pregătim prin Sfânta Împărtăşanie pentru Sfintele Paşti.
Eu n-am nimic împotrivă. Eu doresc ca oamenii să se împărtăşească şi să se împărtăşească cât de
des posibil, dar să ducă o viaţă şi care să-i recomande, să ştie ce fac, să ştie ce primesc, să ştie ce doresc,
să ştie cum să trăiască ca să poată să primească cel mai mare dar din câte daruri i se pot da omului în
lumea aceasta! Orice dar din viaţa aceasta, orice dar al lui Dumnezeu cât ar fie el, nu e de înălţimea
Sfintei Împărtăşiri! E cel mai mare dar pe care îl putem primi. Şi atunci, dacă îl primim oricum, dacă îl
primim cu nepăsare, dacă îl primim cu neluare aminte, cu nesimţire nu avem folos, ci avem osândă. Am
spus că preotul zice după ce se roagă să se prefacă pâinea aceasta în Trupul Domnului, ceea ce este în
potir (vinul) în Sângele Domnului, prin venirea Duhului zice: „Ca să fie celor ce se vor împărtăşi spre
trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre plinirea Împărăţiei
cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine… - şi nu se opreşte aici, ci mai zice: - iar nu spre judecată sau
spre osândă” pentru că se poate să fie şi spre judecată şi spre osândă. Când? Atunci când oamenii nu sunt
doritori, când fac lucrul acesta formal, când se împărtăşesc aşa, numai ca să fie numărat la oamenii
cumsecade. La mine vin unii şi le spun că nu se pot împărtăşi o vreme pentru păcatele lor, ca să se
pregătească mai bine, să se preocupe mai mult de o viaţă curată şi sfântă. Zice: „Părinte, deci ziceţi că nu
mă pot împărtăşi 2 ani? Dar nici acum nu mă pot împărtăşi?” El gândeşte că acum se poate şi, după aceea,
2 ani nu se mai poate împărtăşi. Nu e adevărat! Nu se poate împărtăşi până când se împlineşte vremea
aceea şi dacă îşi umple viaţa cu rugăciune mai multă, cu prezenţa la sfânta biserică, cu postul după
rânduiala Bisericii. Dacă nu face asta, nu se poate împărtăşi nici la vremea hotărâtă, adică până, ştiu eu,
peste 2 ani.
Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt în comentariul de la Epistola a doua către Corinteni în
legătură cu incestuosul din Corint. Adică un credincios, un creştin făcea nişte păcate pe care nici păgânii
nu le făcea. Şi anume: trăia cu a doua soţie a tatălui său, deci nu cu mama lui, ci cu soţia tatălui. Sfântul
Apostol Pavel având în vedere aceasta l-a pedepsit, l-a îndepărtat de Biserică, de rânduială. Sfântul Ioan
Gură de Aur în legătură cu aceasta a zis că „pe mine nu mă interesează să treacă anii, ci mă interesează
vindecarea; că dacă au trecut anii şi nu s-a vindecat, degeaba au trecut anii, iar dacă s-a vindecat
înainte de a trece anii, de ce să mai aşteptăm să treacă anii?”. Deci, preotul duhovnic trebuie să ştie
cum se prezintă cel care vrea să se împărtăşească, dacă poate sau nu a se poate împărtăşi atunci, dacă
poate sau nu poate să se împărtăşească mai târziu. Aceasta e o chestiune pe care o hotărăşte preotul care
primeşte mărturisirea credinciosului. În ultimă analiză, împărtăşirea credincioşilor depinde de duhovnicul
care hotărăşte dacă poate sau nu se poate cineva împărtăşi. Bineînţeles că dacă oamenii duc o viaţă sfântă,
o viaţă după voia lui Dumnezeu, o viaţă îngrijită n-ai motive să-i respingi. De ce să nu se împărtăşească?
La mine vin credincioşi – mai ales vara şi în Postul Paştilor şi în Postul Sfintei Marii - care s-au
împărtăşit de curând: ieri, alaltăieri. Vin la mine la spovedit, de obicei nu pentru că au ceva deosebit de
spus, ci pentru că dacă au venit la mănăstire, vor se spovedească şi la mine. Eu zic: „Vrei să te
împărtăşeşti?” şi zice: „Dar se poate?”. Îl întreb: „Când te-ai împărtăşit ultima dată?” şi zice „Ieri la
catedrală la Sibiu” sau „Alaltăieri”. Zic: „Vrei să te împărtăşeşti şi astăzi?” şi zice „Dar se poate?”. Ca şi
când după ce te-ai împărtăşit, gata, ai terminat cu treaba asta, trebuie să treacă o vreme îndelungată. Nu
este aşa! Te poţi împărtăşi în fiecare zi dacă primeşti binecuvântarea să te împărtăşeşti în fiecare zi şi
dacă duci o viaţă care să te recomande să te împărtăşeşti în fiecare zi! Numai că dacă faci aceasta dintr-o
modă, dacă faci aceasta să te mai vadă şi alţii că tu eşti sfântul acela care se împărtăşeşte, atunci sigur că
nu se poate şi nu e bine. Or, dacă o faci în nădejdea binelui şi în nădejdea mântuirii şi în nădejdea
mântuirii prin Sfintele Taine, e un lucru bun!
La noi este un îndemn la Sfânta Liturghie, de fapt, două îndemnuri. Unul nu-i îndemn propriu-zis,
dar apare ca un îndemn, şi anume: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi
spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi
se varsă spre iertarea păcatelor”. Apare ca un îndemn pentru noi, deşi nu e un îndemn, pentru că privit în
contextul lui, este o aducere aminte. Pentru că noi, preoţii, spunem cu rugăciune neauzită de credincioşi:
„Cu aceste fericite puteri şi noi, Iubitorule de oameni, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi
Unul născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi slava Ta este plină de măreţie. Că
Tu ai iubit lumea aceasta atât de mult încât ai trimis pe Fiul Tău, Cel Unul născut, ca tot ce crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta venind şi toată rânduiala cea pentru noi plinind, în
noaptea în care a fost vândut, şi mai ales pe Sine Însuşi S-a dat pentru viaţa lumii, luând pâine în sfintele
şi preacuratele fără prihană mâinile Sale, binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat sfinţilor Săi ucenici
şi apostoli, zicând”. Şi apoi zicem cuvintele cu glas tare: „Luaţi, mâncaţi…”. Deci „Luaţi, mâncaţi,
acesta este Trupul Meu” nu este un îndemn în context, dar este un îndemn pentru credincioşi căci
credincioşii numai partea aceasta o aud.
Şi apoi, îndemnul cel adevărat pentru împărtăşire este: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu
dragoste să vă apropiaţi”, cuvinte pe care le spune preotul sau diaconul cu Sfântul Potir în mână şi le
atrage atenţia că sunt chemaţi de către el - de către preot, de către diacon - să se împărtăşească
credincioşii din biserică. Sunt atâtea şi atâtea Liturghii la care nu se împărtăşeşte nimeni, ca şi când ar fi
spus preotul degeaba „apropiaţi-vă” că tot nu se apropie oamenii. De ce nu se apropie? Pentru că le e frică
de faptul că nu sunt vrednici. Ce v-am spus? Vrednicia nu ne-o dăm noi, ci ne-o dă Dumnezeu. Dacă
Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine, ne dă şi vrednicia pentru Sfintele Taine. Şi atunci trebuie să
dorim, să căutăm, să ne silim, să facem în aşa fel încât să ne putem împărtăşi. Pentru că doar de aceea ne
cheamă. Şi preotul nu zice: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi, dar fiţi
atenţi, să nu cumva să vă apropiaţi aceia la care nu au trecut şase săptămâni de când v-aţi împărtăşit
ultima dată”. Nu! Pot să se împărtăşească credincioşii la fiecare Sfântă Liturghie dacă primesc
binecuvântarea pentru aceasta. Şi e bine să o primească. Noi nu suntem împotriva celor care vor să se
împărtăşească, ci suntem pentru împărtăşirea a cât mai mulţi credincioşi, care duc o viaţă pe care o
binecuvântează Dumnezeu, pentru că sunt atâtea feluri de viaţă pe care Dumnezeu nu le binecuvântează.
Nu-i binecuvântează Dumnezeu pe beţivi, pe hoţi, pe ucigaşi, pe mincinoşi, pe cei răi de gură; nu-i
binecuvântează Dumnezeu pe certăreţi, pe cei care vorbesc de rău. Nu-i binecuvântează Dumnezeu pe
păcătoşi, în general. Nu-i binecuvântează atâta vreme cât sunt în păcate. Dar îi binecuvântează pe toţi
aceia care, chiar dacă au făcut astfel de păcate, le-au făcut altădată, dar acum nu le mai fac. Pe aceia îi
binecuvântează Dumnezeu. Gândiţi-vă că au fost între sfinţi şi oameni care din tâlhari au ajuns sfinţi.
Sfântul Moise Arapul, de exemplu, a fost un tâlhar. Şi tâlharul doar nu mângâie, tâlharul bate, tâlharul
omoară. Şi, după aceea, a ajuns sfânt, mai sfânt decât mulţi alţi sfinţi. Sau tâlharul de pe cruce care s-a
mântuit primul, care a ajuns în rai, a fost un tâlhar. Şi noi zicem: „Ca tâlharul mărturisindu-mă, strig ţie:
pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”, şi aceasta o spunem în faţa Sfântului Potir. Ne gândim la
tâlhar, noi, care, de fapt, nu suntem tâlhari; nici unul dintre cei care suntem aici nu suntem tâlhari. Dar, ne
rugăm ca tâlharul să ne pomenească Domnul Hristos, şi sigur ne pomeneşte. Nu se poate să nu ne
pomenească!
Iată nişte gânduri pe care m-am gândit eu că sunt potrivite cu subiectul pe care l-am avut despre
necesitatea, despre trebuinţa de a ne împărtăşi cu Sfintele Taine. Luaţi fiecare legătură la preoţii la care vă
spovediţi şi trăiţi o viaţă care să vă recomande, şi sigur o să vă puteţi să vă împărtăşiţi mai des decât vă
împărtăşiţi de fapt. Nu aşteptaţi să treacă luni, nu aşteptaţi să treacă ani, nu aşteptaţi să treacă săptămâni,
nu aşteptaţi să treacă zile şi zile în nepăsare, ci folosiţi-vă de darul lui Dumnezeu, că de aceea ne-a dat
Domnul Hristos posibilitatea de a ne împărtăşi, ca să ne împărtăşim.
Dumnezeu să ne ajute!

0 comentarii:

  © Blogger templates Shiny by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP